Tag: dublare

  • Primarul din România care şi-a dublat salariul. Acesta va câştiga cât preşedintele ţării

    Primarul municipiului Alexandria, Victor Drăguşin, va încasa, pe 15 august, un salariu aferent lunii anterioare în cuantum dublu faţă de salariul precedent.

    Edilului i s-a dublat salariul, în urma aprobării unei hotărâri de către legislativul local, în urma căreia cresc şi indemnizaţiile celorlalţi angajaţi din Primărie, conform reglementărilor Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

    Şeful statului a încasat anul trecut un salariu de 16.300 lei, iar în urma legii salarizării unitare ar urma să primească 17.400 lei, considerat cel mai mare salariu de demnitar. Acest venit este urmat de cel al şefului Guvernului, al şefilor Parlamentului şi preşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi Curţii Constituţionale (CCR) – 15.950 lei, iar miniştrii urmând să aibă 14.500 de lei brut pe lună.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea MAGNATULUI care deţine 85 DE COMPANII şi are 400.000 de CHIRIAŞI

    House record controlează 85 de companii ce deţin proprietăţi funciare uriaşe în Newcastle, Birmingham, Leeds, Coventry şi Londra, iar în general acesta este singurul director sau angajat al firmelor. Chiriaşii trebuie să plătească taxe care aproape s-au dublat la fiecare zece ani, ceea ce înseamnă că vor ajunge la mii de lire sterline pe an în deceniile viitoare. Taxa a determinat deja câţiva dintre aceştia să nu poată să-şi vândă proprietăţile. Săptămâna trecută Guvernul a propus interzicerea închirierilor de noi clădiri. Lansând o consultare de opt săptămâni, Secretarul Comunităţilor, Sajid Javid, a declarat că procesul este nedrept. „E clar că prea multe case noi sunt construite şi vândute în leasing, exploatând cumpărătorii de case. E destul. Aceste practici sunt nedrepte, inutile şi trebuie să se oprească ”, a spus el. Companiile lui Tuttiett deţin, de asemenea, licenţe de şcoli, cluburi de sănătate şi staţii de alimentare cu combustibili. 

    Andrew Henderson este unul dintre clienţii nemulţumiţi. El şi-a cumpărat casa aflată în Blackburn de la constructorii Taylor Wimpey acum şase ani, doar pentru a descoperi că dezvoltatorul şi-a vândut ulterior proprietatea către una dintre companiile lui Tuttiett. „În prezent plătim în jur de 145 de lire sterline la fiecare şase luni, sumă care se dublează la fiecare zece ani. Aşa că în 45 de ani, în timp ce mă voi bucura de pensionare, voi plăti 10.000 de lire sterline pe an pentru a locui în casa mea, care va fi cumpărată în totalitate şi plătită”, spune acesta.

  • Surpriză pe piaţa auto: numărul tranzacţiilor cu maşini second-hand s-a dublat în prima parte a anului

    „Programul Rabla a început în luna mai şi îşi va face simţite efectele şi în următoarele luni, astfel că piaţa poate încheia anul cu peste 110.000 maşini noi. De asemenea, numărul maşinilor second-hand din import înmatriculate a fost în mod constant mare în cele cinci luni de după eliminarea timbrului de mediu, media lunară fiind de 47.000 de maşini. În acest ritm, piaţa maşinilor second-hand din import poate trece de 500.000 de unităţi, la fel şi sectorul reînmatriculărilor”, a declarat Cristian Cojocaru, manager de vânzări la Autovit.ro.

    Piaţa maşinilor noi a crescut cu 27%, până la 45.000 de unităţi, ceea ce înseamnă cel mai bun parcurs din 2009 până în prezent, după cum arată datele publice oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Diferenţe între valorile de pe etichetele din vestul şi estul Europei. Ministerul Agriculturii a identificat nouă produse alimentare cu standarde duble calitativ în România şi UE

    Au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi, simultan, 29 de probe identice din magazinele româneşti, sortimente din categoriile lactate, carne, peşte şi ciocolată. Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punct de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine, au precizat oficialii MADR.

    La acţiunile de prelevare au participat, în luna iunie, câte doi delegaţi din partea ANSVSA, ANPC şi MADR.

    “Nu vom da numele vreunui producător sau al vreunui comerciant implicat în această analiză”, a precizat ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o conferinţă de presă. El a mai spus că rezultatele analizelor vor fi trimise “în această seară” Comisiei Europene, cu solicitarea de a se accelera procedurile juridice pentru comparaţiile ulterioare.

    “Transmitem chiar în această seară Comisiei Europene rezultatele noastre şi vom solicita să se accelereze procesele de reglementare, astfel încât să putem avea instrumente să putem analiza oricând şi în orice ţară produsele care au standarde duble”, a precizat Petre Daea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările de frigidere Miele s-au dublat în prima jumătate a anului

    Cel mai vândut frigider Miele este modelul ΚFN 29683, care se distinge prin design-ul exterior cu front de sticlă şi secţiunea Perfect Fresh, cu ajutorul căreia fructele şi legumele sunt menţinute proaspete pentru o perioadă mai lungă de timp, potrivit producătorului.

    Produsele Miele sunt comercializate într-o reţea de peste 60 de magazine proprii, exclusive, reţele specializate în vânzările de mobilier de lux şi reţele şi magazine independente de electroIT.

    „Susţinerea tendinţelor actuale din piaţă cu un produs de maximă performanţă, care oferă tot confortul unui aparat cu dotările exclusive Miele şi încurajează clienţii să nu se conformeze alegerilor clasice în materie de design, au sprijinit dublarea vânzărilor de frigidere în această perioadă”, declară Loredana Butnaru, director Miele România.

    Miele a devenit cel mai mare producător independent de echipamente electrocasnice din lume, cu peste 17.700 de angajaţi, prezent în 47 de ţări prin subsidiarele proprii de vânzări şi în 50 de ţări prin intermediul distribuitorilor şi importatorilor. În anul financiar 2016/2017 a obţinut vânzări în valoare totală de 3,71 de miliarde de euro.

  • “Secretul Bunicii”, afacerea românească CUCEREŞTE China. Se aşteaptă dublarea vânzărilor în afara ţării

    Secretul Bunicii este o afacere care produce fursecuri şi prăjituri, iar vânzările anuale ajung la peste două milioane de euro.

    Produsele realizate sunt comercializate în peste 12.000 de locaţii, printr-o reţea de 74 de distribuitori, dar pot fi găsite şi pe rafturile retailerilor precum Kaufland, Profi şi Auchan.

    În prezent, aproximativ 15% din producţia Secretul Bunicii este dedicată pieţelor externe în state precum Belgia, Spania, Rusia, Italia, Cipru şi Germania. La acestea urmează să se alăture şi China, parteneriat care va dubla volumul produselor vândute în afara ţării.

    Pentru 2016, cifra de afaceri a fost de 2.550.000 euro, iar prima parte a anului 2017 a adus o creştere de 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, planurile pentru acest an includ extinderea parteneriatelor, atât a celor interne, cât şi a celor de pe plan internaţional.

    Claudia Nacu, cofondatoare Secretul Bunicii alături de soţul ei, a dorit să pună pe mesele românilor produse făcute după reţete vechi, ştiute de multă vreme din familie şi transmise de la o generaţie la alta. „Mi-am dorit ca prin aceste produse să readuc în actualitate gustul copilăriei. Am văzut cât de bucuroşi erau copiii mei când le găteam – eu sau mama mea – dulciuri de casă“, declară Claudia Nacu,

  • PRIMER: Obligaţia de plată „clawback” s-a dublat în ultimii 2 ani

    PRIMER avertizează că obligaţia de plata de tip „clawback”, care camuflează de fapt un impozit pe cifra de afaceri aplicat unităţilor de manufacturiere de medicamente, a crescut de la 12,3% în T3 2015 la 19,8% în T1 2017, proiectandu-se o creştere de până la 26% în T3 2017.
     
    “Această dublare în mai puţin de 2 ani a impozitului pe cifra de afaceri, în condiţiile în care vânzările medicamentelor care fac obiectul acestui impozit au scăzut cu circa 10%, a făcut deja sau face că medicamentele manufacturate în România să fie sau să devină nerentabile”, a declarat Dragoş Damian, Director Executiv PRIMER. “Cele peste 1500 de medicamente fabricate în ţară costă în marea lor majoritate mai puţin de 25 Ron în farmacie sau în spital. Toate sunt absolut esenţiale pentru a asigura un acces larg şi imediat al pacienţilor la terapii de un înalt nivel de calitate, eficientă şi siguranţă. Dublarea obligaţiei de plata “clawback” în mai puţin de doi ani fără nici o predictibilitate periclitează accesul pacienţilor la medicamentele fabricate în România şi are efecte profund negative asupra unei ramuri industriale pe care ţările din UE o consideră strategică”, a conchis Damian.
     
    În absenţa scutirii începând cu 1 iulie 2017 de la plata obligaţiei “clawback” a medicamentelor care costă sub 25 Ron, accesul pacienţilor la medicamentele ieftine va fi îngreunat chiar mai mult decât este în prezent, iar competitivitatea fabricilor de medicamente din ţară va avea de suferit.
     
    În ciuda repetatelor semnale de alarmă pe care PRIMER le-a tras la numeroase nivele, autorităţile de resort nu înţeleg rolul strategic pentru sistemul sanitar şi economie al fabricilor de medicamente din ţară, obligându-le pe acestea la plata simultană de impozit pe cifra de afaceri şi pe profit. În lipsa unui cadru fiscal corect şi predictibil, vom putea asista din nou la închiderea sau relocarea din ţară a unor secţii de manufacturiere sau a unor fabrici întregi.
     
    Unităţile de manufacturiere de medicamente din ţară, membre ale PRIMER, au planuri ambiţioase de extindere şi modernizare în valoare de peste 50 milioane Euro şi de creare a peste 500 de noi locuri de muncă, care pot face din România în hub industrial cu deschidere pentru exporturi către toate ţările din regiune. Pentru a nu pune în pericol aceste planuri, PRIMER cere în mod public autorităţilor să continue seria de consultări cu producătorii industriali de medicamente din România pentru identificarea de urgenţă a măsurilor care să stopeze începând cu 1 iulie aplicarea discriminatorie asupra unei ramuri industriale a unei duble impozitări.
     
    Din PRIMER fac parte 15 fabrici de medicamente din ţară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, GEDEON-RICHTER, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SLAVIA PHARM, ZENTIVA, TERAPIA-SUN PHARMA, VIM SPECTRUM.

  • Românca de 17 ani care a devenit campioana lumii la şah

    Pentru această performanţă, tânăra a fost felicitată de preşedintele Irlandei, Michael D. Higgins: “Sincerele mele felicitări pentru Diana Mîrza din Limerick pentru câştigarea Campionatului Mondial Şcolar de Şah U17 Fete”, este mesajul postat pe Twitter de preşedintele Irlandei. Presa irlandeză a declarat-o pe Diana “regina şahului”.

    Diana Mîrza s-a născut în 2000 şi a descoperit şahul datorită tatălui ei, care preda acest joc în cursurile aftershool. Diana avea doar patru-cinci ani când a învăţat să mute piesele pe tabla de şah „şi aşa a început să îi bată pe toţi pe-aici”, spune tatăl ei, potrivit celor de la viaţa-liberă.ro.

    De la vârsta de zece ani Diana a jucat în Campionatul UE de Juniori, iar anul următor, în 2011 a obţinut prima medalie de bronz la Campionatul UE de juniori, apoi în 2012 – argintul, şi 2013 – aur, devenind Campioana Uniunii Europene la Fete sub 13 ani, scriu cei de la viaţa-liberă.ro.

    Tot atunci, în 2013, Diana Mîrza a câştigat Campionatul Irlandei la Femei, iar anul următor a jucat pentru Irlanda la Masa 1 femei la Olimpiada din Norvegia. Anul trecut a participat la Olimpiada din Baku, Azerbaidjan.

    Diana a jucat, până anul trecut, toate Campionatele Mondiale de juniori: în 2011 în Brazilia, în 2012 – Maribor, Slovenia, în 2013 – Al-Ain, Emiratele Arabe Unite, 2014 – Africa de Sud, mai notează sursa citată.

    Foto: RTE