BusinessMagazin

Tag: drum

  • Nicoleta Eftimiu, Country General Manager / Coca-Cola România: „Cred că una dintre cele mai mari greşeli ale unui lider este să considere că informaţia are o singură direcţie – de la el către ceilalţi”

    Carte de vizită
    ¶ Este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar primul job a fost acela de client service manager în cadrul unei agenţii de promoteri
    ¶ Lucrează la Coca-Cola România de aproape un deceniu şi jumătate, însă a preluat funcţia actuală anul trecut, fiind prima femeie aleasă să conducă operaţiunile companiei din cele două regiuni
    ¶ Printre pasiunile sale se numără sportul şi designul de interior

  • Cum poţi să îţi faci o afacere cu bijuterii online – VIDEO

    “Brandul Iona este rezultatul muncii unei echipe de bijutieri, designeri de produs şi oameni de marketing şi comunicare. Am pornit acest business de la o nevoie identificată pe piaţa bijuteriilor din aur din România, şi anume aceea de a oferi piese fine, cu design şi în bugetul clientelor”, spune Simona Telteu, fondatoare şi managing partner Iona.

    Investiţia iniţială, realizată din capitaluri proprii, a fost de circa 60.000-70.000 de euro, pe care reprezentanta businessului estimează că o va amortiza în următorii trei ani.

    Bijuteriile Iona sunt produse în atelierele din România, preţul mediu al unei bijuterii situându-se între 400 şi 500 de lei, însă poate creşte şi până la câteva mii de euro în cazul celor cu diamante, vândute exclusiv în showroomul care se va deschide luna aceasta în Bucureşti. În primul an de activitate, reprezentanţii businessului estimează o vânzare de circa 600 de piese. În ceea ce priveşte veniturile pentru aceasta perioadă, Simona Telteu spune că sunt moderaţi în legătură cu rezultatele financiare şi că se focusează pe creşterea brandului, pe care o consideră ca fiind „cea mai importantă în primii ani de funcţionare pentru a asigura premisa unui business de succes”. Abia după consolidarea brandului în plan local reprezentanţii Iona iau în calcul şi extinderea în afara graniţelor, după circa 1-2 ani de activitate.

    Experienţa anterioară a Simonei Telteu ţine de domeniul marketingului: în ultimii cinci ani a făcut parte din echipa Henkel Adezivi, unde a avut ocazia să coordoneze echipe interne şi externe. „După aproape 15 ani de corporate, am ales să las în urmă mediul cunoscut şi sigur de acolo şi să mă dedic antreprenoriatului în industria bijuteriilor din aur, fabricate cu măiestrie în România”, descrie ea reorientarea spre domeniul antreprenoriatului. 

    Anul trecut a absolvit cursurile de bijuterie contemporană la Assemblage, despre care spune că este „singura şcoală de bijuterie de autor din Bucureşti şi una dintre cele mai bune din zona aceasta a Europei”. Cursurile urmate acolo au ajutat-o să înţeleagă mai bine limbajul designerilor şi al bijutierilor; totuşi, spune că implicarea ei în crearea brandului Iona este în primul rând ca om de business şi apoi de marketing, în industria de fine jewelry.

    Momentan, bijuteriile Iona sunt comercializate în magazinul online al companiei, iar în offline vor intra luna aceasta, odată cu deschiderea showroomului. Pe viitor, produsele se vor vinde şi „în concept store-uri alese în ton cu personalitatea brandului”, spune Simona Telteu. Printre partenerii brandului se numără concept store-ul AlbAlb din Bucureşti, dedicat exclusiv creaţiilor româneşti, şi platforma dedicată infrastructurii de comerţ online Blugento.

    Pentru creşterea brandului, reprezentanţii Iona mizează pe tehnologiile moderne care permit printarea 3D şi personalizarea bijuteriilor şi inscripţionarea acestora cu mesaje cu semnificaţie pentru cliente. „În colecţiile noastre folosim simboluri din cultura românească şi cea universală. Businessul nostru are o componentă locală pronunţată, deoarece atât conceptul, cât şi producţia bijuteriilor se realizează exclusiv în România”, spune antreprenoarea.

    De asemenea, se bazează „pe o creştere accelerată a online-ului în zona bijuteriilor din aur, ca expunere în social media, dar mai ales ca vânzare pe platformele de e-commerce. Cifrele arată o dublare a coşului de cumpărături pe segmentul fashion, în comerţul online din România, iar previziunile sunt şi mai încurajatoare pentru 2019”.

    Planurile companiei vizează şi extinderea colaborării cu designerii de produs şi extinderea reţelei de concept store-uri partenere, precum şi realizarea unei linii pentru companii, dedicată proiectelor speciale şi cadourilor premium.

    Printre tendinţele pieţei, Simona Telteu spune că a remarcat, pe de o parte, asocierea tradiţională a bijuteriei din aur cu vânzarea aurului la gram, iar pe de altă parte, concentrarea aproape exclusivă pe pietrele preţioase (diamant, rubin, safir), fără a conta atât de mult lucrătura şi designul, ceea ce îi ştirbeşte din frumuseţe. „De aceea noi am considerat că bijuteria din aur poate fi adusă în secolul nostru, să fie contemporană, să fie cool, cu design.”

    Potrivit reprezentantei Iona, principala provocare în dezvoltarea businessului este mediul legislativ din România, care dezavantajează producţia locală de bijuterii din aur, a atelierelor locale specializate în producţia de bijuterii din aur şi în ţintuirea pietrelor preţioase, în schimbul importurilor: „OUG 10/2018 privind regimul metalelor şi pietrelor preţioase din România a adus schimbări legislative cu posibil impact pe termen mediu şi lung”. 

    De asemenea, ea subliniază că „este foarte greu să găseşti designeri de produs specializaţi în bijuterie fină la noi în ţară, iar acest lucru este în strânsă legătură cu dezvoltarea precară a acestei industrii. Lipsa locurilor de muncă şi atenţia la cele mai mici detalii fac ca designul de bijuterie din aur să nu fie abordat cu interes de absolvenţii de la facultăţile de arte. Ne-am propus ca în viitor să venim în sprijinul lor şi să-i promovăm. Avem tineri talentaţi şi acesta poate fi factorul diferenţiator care să ajute la creşterea industriei noastre.”

    Care este profilul ţintă al clienţilor Iona? „Ne adresăm femeilor de carieră şi femeilor independente financiar, cu educaţie şi aspiraţii pentru o Românie mai bună. Celor care preţuiesc o bijuterie din aur, cu semnificaţie şi design.”

    Antreprenoarea crede că piaţa locală de bijuterii din aur cu design este mult sub cea din vest atât în privinţa valorii medii de achiziţii, cât şi în privinţa obiceiurilor de consum. „În Europa de Vest, urmând trendul iniţiat de bijutierii din SUA, există linii de bijuterii din aur, pe care case de renume le vând exclusiv în online, pe platforme dedicate de e-commerce.” De asemenea, observă ea, există un trend puternic în promovarea colecţiilor de bijuterii care poartă amprenta unor designeri independenţi; de exemplu, iconery.com din SUA, care oferă clientelor piese din aur în serie limitată, la preţuri mai accesibile decât clasicele magazine stradale, cu vitrine impunătoare. „Chiar şi Tiffany & co, emblemă a magazinelor tradiţionale, speculează acest trend al comerţului electronic”, încheie ea.

    Principalii competitori ai brandului Iona sunt: „Malvensky, prin designul care reproduce un simbol românesc atemporal, Coloana Infinitului, şi Minionette, prin tehnologiile moderne de producţie pe care le folosesc”.

    Antreprenoarea spune că piaţa bijuteriilor fantezie sau a gablonzurilor este mult mai dezvoltată în ceea ce priveşte potenţialul de design şi de forme care se pot obţine pentru bijuterii realizate din metale nepreţioase, spre deosebire de bijuteriile din aur, „mai limitate în funcţie de modul în care se poate lucra acest metal şi de tehnicile existente la momentul actual pe piaţă”.

    Ea explică diferenţa dintre ele prin faptul că „o bijuterie fantezie îşi pierde din aspect şi luciu în câteva luni sau câţiva ani, cea din aur e preţuită datorită metalului, a pietrei, a monturii şi a faptului că este de lungă durată şi este pentru totdeauna. E genul de piesă pe care o laşi moştenire”.

    În ceea ce priveşte bijuteriile fantezie, produse din materiale nepreţioase, reprezentanta Iona consideră că avântul pe care l-au luat acestea în ultimii zece, chiar 20 de ani, în cazul unor branduri cunoscute de pe piaţă sau chiar în retailul modern al brandurilor de îmbrăcăminte a deschis mai mult apetitul româncelor pentru accesorizare, „ceea ce este un lucru bun, pentru că se modifică obiceiurile de consum şi se modifică în bine”. Ea remarcă totuşi că „pentru bijuteria din aur decizia de cumpărare se ia altfel şi se ţine cont de mai mulţi parametri. În timp ce în cazul bijuteriilor fantezie este o cumpărătură de impuls, la bijuteria din aur lucrurile stau diferit”, încheie antreprenoarea.
    Momentan, echipa Iona este formată din cinci angajaţi şi colaboratori externi şi urmează să fie mărită odată cu deschiderea showroomului.

  • Imagini cu doi şoferi care aruncă gunoi pe marginea drumului, făcute publice de o primărie din Hunedoara. Momentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere din localitate

    Primăria Baia de Criş a publicat, joi, pe pagina oficială de facebok, imaginile surprinse în luna octombrie cu şoferii care au aruncat deşeurile pe marginea unui drum din satul Rişculiţa.
     
    ”Ce părere aveţi de comportamentul unora pe teritoriul comunei Baia de Criş (Rişculiţa)? Cel (cei) care se stiu că au făcut aşa ceva ar fi bine să se deplaseze la faţa locului să cureţe, înainte ca primăria să pună în aplicare legea”, este mesajul postat de reprezentanţii instituţiei, pe facebook.
     
    În imagini se observă cum un bărbat aruncă, dintr-o remorcă, gunoiul provenit din construcţii.Un alt şofer şi pasagerul din maşina sa, şi-au lăsat deşeurile pe marginea drumului.
     
    Autorităţile sunt revoltate de gestul celor care au aruncat gunoiul pe marginea drumului şi au dus imaginile surprinse de camerele de supraveghere la Poliţie.
     

  • Au creat, au dezvoltat, au crescut. Trei afaceri antreprenoriale româneşti sunt evaluate la 2 mld. euro

    “România merge mai departe cu 400.000 – 500.000 de antreprenori. Foarte puternică, foarte dinamică”, a fost mesajul transmis la Gala ZF 20 de ani de Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, cel mai puternic brand antreprenorial din sectorul financiar din România.

    Alături de Banca Transilvania, alte două companii create de antreprenori – UiPath şi Dedeman Bacău – au fost evaluate la cel puţin 2 mld. euro fiecare în 2018, arată datele din Anuarul Top 100 cele mai valoroase companii din România, ajuns la ediţia a treisprezecea şi realizat de ZF în colaborare cu casa de investiţii Capital Partners.

    Este pentru prima dată când trei afaceri antreprenoriale sunt evaluate în jurul pragului de 2 mld. euro, un record pentru businessul privat românesc. Mai mult, alte patru companii locale sunt evaluate la peste 500 mil. euro fiecare: Bitdefender, Altex, Digi şi grupul Fildas-Catena. Până în 2012 iniţiativele private cu capital românesc sperau la pragul de evaluare de 1 mld. euro fără să îl atingă, iar creşterea valorii companiilor antreprenoriale s-a văzut cu adevărat abia în perioada 2014-2018, când achiziţiile, extinderea şi ambiţia fondatorilor au ridicat brandurile locale.

    Cea mai valoroasă companie antreprenorială este în 2018, pentru prima dată, UiPath, primul unicorn românesc din IT, companie specializată în dezvoltarea de roboţi software. Compania, fondată în Bucureşti de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă, a fost evaluată la 2,55 mld. euro, potrivit datelor din Anuarul Top 100 cele mai valoroase companii din România.

    „Cel mai interesant aspect din această ediţie este saltul spectaculos înregistrat de o companie antreprenorială românească relativ necunoscută publicului larg în urmă cu câţiva ani. Fondată în 2005, cu sediul pentru o lungă perioadă de timp într-un apartament din zona Pieţei Unirii din Bucureşti, aproape să tragă cortina în 2013 şi fără să prindă vreodată topul celor mai valoroase 100 de companii, UiPath este evaluată anul acesta la 2,6 miliarde de euro, intrând direct în top 10 (pe locul 4) şi ocupând prima poziţie în topul celor mai valoroase 25 de companii antreprenoriale româneşti”, spune Alexandru-Ştefan Vlaicu, analist investment banking la BT Capital Partners.

    UiPath este o companie care s-a specializat în ultimii ani în cea mai în vogă tehnologie la nivel global, dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii. Start-up-ul s-a desprins în 2015 dintr-o companie specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005. Treptat, aceasta s-a specializat în soluţii de automatizare, iar din 2012 şi-a îndreptat atenţia către piaţa de automatizare robotizată a proceselor.

    Odată cu această specializare şi mai ales din 2015 UiPath a crescut puternic, de la venituri de doar 1,2 milioane de dolari în 2016 la 43 de milioane de dolari anul trecut. Mai mult, pentru acest an sunt estimate venituri de peste 200 de milioane de dolari, conform datelor transmise de companie. Printre clienţii firmei fondate în România se numără General Electric, Walmart şi Chevron.
    „Dacă ar fi să rămânem cu ceva în urma topului din 2018, dincolo de cifre, evaluări şi creşteri, propun să rămânem cu această poveste de succes. Iată că, la o sută de ani de la Marea Unire, într-un climat macro încă bun, dar care indică clar un final de ciclu şi o decelerare pe termen scurt, într-un mediu de business presărat cu incertitudini şi capcane, mişcarea antreprenorială din România este capabilă să ofere un jucător de top la nivel global, într-o industrie nouă şi foarte inovativă. Mulţi vor afirma că aceasta este doar excepţia de la regulă, însă un lucru este cert – mai sunt şi altele şi voi enumera doar câteva din acelaşi spectru: Avangate, Bitdefender, RAV, Vector Watch”, arată analistul de la BT Capital Partners.

    Demersul realizat de ZF în colaborare cu casa de investiţii BT Capital Partners este unul strict jurnalistic, care îşi propune o ierarhizare a companiilor din prisma valorii de piaţă, un indicator care trece dincolo de cifre de afaceri sau marje de profit. În lipsa unei pieţe de capital puternice, care validează parcursul şi rezultatele companiilor ţinând cont şi de contextul pieţelor, doar zona de fuziuni şi achiziţii oferă imaginea reală a valorii companiilor în momentul în care ele devin ţinte de achiziţii. Top 100 cele mai valoroase companii din România rămâne de la prima ediţie un exerciţiu jurnalistic. Dincolo de el, datele din piaţa de fuziuni şi achiziţii arată că niciun antreprenor nu a bătut palma pentru vânzarea companiei pe care a creat-o la sume de peste 1 mld. euro până acum. Mai mult, sunt doar trei tranzacţii parafate din 1990 încoace la valori de peste 1 mld. euro (sectorul bancar, energie şi telecom), dar niciuna în ultimul deceniu.

    Cele mai puternice 50 de exituri făcute de antreprenori în businessul românesc le-au adus acestora în total în conturi peste 3 mld. euro, potrivit calculelor ZF. Încasările au variat însă puternic, de la circa 10 milioane de euro, cât a primit fondatorul napolitanelor Joe, la aproximativ 400 de milioane de euro, cât au încasat cei care au pus bazele platformei de publicitate video online LiveRail sau fondatorii grupului farma A & D Pharma.

    România are în continuare businessuri antreprenoriale puternice în industria alimentară, în zona de sănătate şi farma, în retailul electro-IT, în real estate şi construcţii, are antreprenori care au creat, au dezvoltat şi nu au ieşit din business şi nici nu-şi propun să facă acest pas. Romaqua (Octavian Creţu şi Nicolae Palfi), companie evaluată la 413 mil. euro, este cel mai valoros business românesc cu activităţi de producţie, grupul Fildas-Catena este cel mai valoros din zona de sănătate şi farma, iar Altex, cel mai scump brand cu capital românesc din retailul electro-IT. Toate aceste companii sunt în prima ligă a businessului şi raportat la cifra de afaceri, iar dezvoltarea brandurilor este cea mai importantă misiune a antreprenorilor care le-au creat.

    În 2018, cele mai valoroase 25 de companii antreprenoriale româneşti sunt evaluate la 12,5 mld. euro într-un clasament cu peste 3 mld. euro mai „scump” faţă de cel din 2017. Ce urmează?
    „România următorilor 100 de ani trebuie să fie o Românie digitală, ale cărei interese se îmbină cu cele globale”, afirmă Marius Istrate, chief people officer al UiPath, cea mai valoroasă companie antreprenorială în 2018. 

  • Cum poţi să îţi faci o afacere cu bijuterii online

    “Brandul Iona este rezultatul muncii unei echipe de bijutieri, designeri de produs şi oameni de marketing şi comunicare. Am pornit acest business de la o nevoie identificată pe piaţa bijuteriilor din aur din România, şi anume aceea de a oferi piese fine, cu design şi în bugetul clientelor”, spune Simona Telteu, fondatoare şi managing partner Iona.

    Investiţia iniţială, realizată din capitaluri proprii, a fost de circa 60.000-70.000 de euro, pe care reprezentanta businessului estimează că o va amortiza în următorii trei ani.

    Bijuteriile Iona sunt produse în atelierele din România, preţul mediu al unei bijuterii situându-se între 400 şi 500 de lei, însă poate creşte şi până la câteva mii de euro în cazul celor cu diamante, vândute exclusiv în showroomul care se va deschide luna aceasta în Bucureşti. În primul an de activitate, reprezentanţii businessului estimează o vânzare de circa 600 de piese. În ceea ce priveşte veniturile pentru aceasta perioadă, Simona Telteu spune că sunt moderaţi în legătură cu rezultatele financiare şi că se focusează pe creşterea brandului, pe care o consideră ca fiind „cea mai importantă în primii ani de funcţionare pentru a asigura premisa unui business de succes”. Abia după consolidarea brandului în plan local reprezentanţii Iona iau în calcul şi extinderea în afara graniţelor, după circa 1-2 ani de activitate.

    Experienţa anterioară a Simonei Telteu ţine de domeniul marketingului: în ultimii cinci ani a făcut parte din echipa Henkel Adezivi, unde a avut ocazia să coordoneze echipe interne şi externe. „După aproape 15 ani de corporate, am ales să las în urmă mediul cunoscut şi sigur de acolo şi să mă dedic antreprenoriatului în industria bijuteriilor din aur, fabricate cu măiestrie în România”, descrie ea reorientarea spre domeniul antreprenoriatului. 

    Anul trecut a absolvit cursurile de bijuterie contemporană la Assemblage, despre care spune că este „singura şcoală de bijuterie de autor din Bucureşti şi una dintre cele mai bune din zona aceasta a Europei”. Cursurile urmate acolo au ajutat-o să înţeleagă mai bine limbajul designerilor şi al bijutierilor; totuşi, spune că implicarea ei în crearea brandului Iona este în primul rând ca om de business şi apoi de marketing, în industria de fine jewelry.

    Momentan, bijuteriile Iona sunt comercializate în magazinul online al companiei, iar în offline vor intra luna aceasta, odată cu deschiderea showroomului. Pe viitor, produsele se vor vinde şi „în concept store-uri alese în ton cu personalitatea brandului”, spune Simona Telteu. Printre partenerii brandului se numără concept store-ul AlbAlb din Bucureşti, dedicat exclusiv creaţiilor româneşti, şi platforma dedicată infrastructurii de comerţ online Blugento.

    Pentru creşterea brandului, reprezentanţii Iona mizează pe tehnologiile moderne care permit printarea 3D şi personalizarea bijuteriilor şi inscripţionarea acestora cu mesaje cu semnificaţie pentru cliente. „În colecţiile noastre folosim simboluri din cultura românească şi cea universală. Businessul nostru are o componentă locală pronunţată, deoarece atât conceptul, cât şi producţia bijuteriilor se realizează exclusiv în România”, spune antreprenoarea.

    De asemenea, se bazează „pe o creştere accelerată a online-ului în zona bijuteriilor din aur, ca expunere în social media, dar mai ales ca vânzare pe platformele de e-commerce. Cifrele arată o dublare a coşului de cumpărături pe segmentul fashion, în comerţul online din România, iar previziunile sunt şi mai încurajatoare pentru 2019”.

    Planurile companiei vizează şi extinderea colaborării cu designerii de produs şi extinderea reţelei de concept store-uri partenere, precum şi realizarea unei linii pentru companii, dedicată proiectelor speciale şi cadourilor premium.

    Printre tendinţele pieţei, Simona Telteu spune că a remarcat, pe de o parte, asocierea tradiţională a bijuteriei din aur cu vânzarea aurului la gram, iar pe de altă parte, concentrarea aproape exclusivă pe pietrele preţioase (diamant, rubin, safir), fără a conta atât de mult lucrătura şi designul, ceea ce îi ştirbeşte din frumuseţe. „De aceea noi am considerat că bijuteria din aur poate fi adusă în secolul nostru, să fie contemporană, să fie cool, cu design.”

    Potrivit reprezentantei Iona, principala provocare în dezvoltarea businessului este mediul legislativ din România, care dezavantajează producţia locală de bijuterii din aur, a atelierelor locale specializate în producţia de bijuterii din aur şi în ţintuirea pietrelor preţioase, în schimbul importurilor: „OUG 10/2018 privind regimul metalelor şi pietrelor preţioase din România a adus schimbări legislative cu posibil impact pe termen mediu şi lung”. 

    De asemenea, ea subliniază că „este foarte greu să găseşti designeri de produs specializaţi în bijuterie fină la noi în ţară, iar acest lucru este în strânsă legătură cu dezvoltarea precară a acestei industrii. Lipsa locurilor de muncă şi atenţia la cele mai mici detalii fac ca designul de bijuterie din aur să nu fie abordat cu interes de absolvenţii de la facultăţile de arte. Ne-am propus ca în viitor să venim în sprijinul lor şi să-i promovăm. Avem tineri talentaţi şi acesta poate fi factorul diferenţiator care să ajute la creşterea industriei noastre.”

    Care este profilul ţintă al clienţilor Iona? „Ne adresăm femeilor de carieră şi femeilor independente financiar, cu educaţie şi aspiraţii pentru o Românie mai bună. Celor care preţuiesc o bijuterie din aur, cu semnificaţie şi design.”

    Antreprenoarea crede că piaţa locală de bijuterii din aur cu design este mult sub cea din vest atât în privinţa valorii medii de achiziţii, cât şi în privinţa obiceiurilor de consum. „În Europa de Vest, urmând trendul iniţiat de bijutierii din SUA, există linii de bijuterii din aur, pe care case de renume le vând exclusiv în online, pe platforme dedicate de e-commerce.” De asemenea, observă ea, există un trend puternic în promovarea colecţiilor de bijuterii care poartă amprenta unor designeri independenţi; de exemplu, iconery.com din SUA, care oferă clientelor piese din aur în serie limitată, la preţuri mai accesibile decât clasicele magazine stradale, cu vitrine impunătoare. „Chiar şi Tiffany & co, emblemă a magazinelor tradiţionale, speculează acest trend al comerţului electronic”, încheie ea.

    Principalii competitori ai brandului Iona sunt: „Malvensky, prin designul care reproduce un simbol românesc atemporal, Coloana Infinitului, şi Minionette, prin tehnologiile moderne de producţie pe care le folosesc”.

    Antreprenoarea spune că piaţa bijuteriilor fantezie sau a gablonzurilor este mult mai dezvoltată în ceea ce priveşte potenţialul de design şi de forme care se pot obţine pentru bijuterii realizate din metale nepreţioase, spre deosebire de bijuteriile din aur, „mai limitate în funcţie de modul în care se poate lucra acest metal şi de tehnicile existente la momentul actual pe piaţă”.

    Ea explică diferenţa dintre ele prin faptul că „o bijuterie fantezie îşi pierde din aspect şi luciu în câteva luni sau câţiva ani, cea din aur e preţuită datorită metalului, a pietrei, a monturii şi a faptului că este de lungă durată şi este pentru totdeauna. E genul de piesă pe care o laşi moştenire”.

    În ceea ce priveşte bijuteriile fantezie, produse din materiale nepreţioase, reprezentanta Iona consideră că avântul pe care l-au luat acestea în ultimii zece, chiar 20 de ani, în cazul unor branduri cunoscute de pe piaţă sau chiar în retailul modern al brandurilor de îmbrăcăminte a deschis mai mult apetitul româncelor pentru accesorizare, „ceea ce este un lucru bun, pentru că se modifică obiceiurile de consum şi se modifică în bine”. Ea remarcă totuşi că „pentru bijuteria din aur decizia de cumpărare se ia altfel şi se ţine cont de mai mulţi parametri. În timp ce în cazul bijuteriilor fantezie este o cumpărătură de impuls, la bijuteria din aur lucrurile stau diferit”, încheie antreprenoarea.
    Momentan, echipa Iona este formată din cinci angajaţi şi colaboratori externi şi urmează să fie mărită odată cu deschiderea showroomului.

  • Roxana Petrescu, senior editor ZF: „Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare“

    Aveam 21 de ani, eram la Finanţe-Bănci la ASE şi habar nu aveam de nimic, dar ştiam din generală că eu vreau să scriu. Asta îmi plăcea mie. Am văzut anunţul, am sunat în redacţie, era pe atunci în spatele Teatrului Naţional, şi am venit la interviu, fără CV. Nu era necesar. Niciodată nu a fost necesar la ZF în redacţie.

    Am dat de Cristian Hostiuc (Fini), care m-a întrebat o formulă cu rata inflaţiei (ulterior am aflat că nici el nu o ştia, dar testa el ceva). Nu am minţit. Am zis că nu o ştiu. Slab, Chief, a decretat Fini, mijindu-şi ochii pe sub ochelari. (Toţi în redacţie suntem Chief, indiferent de ce scrie pe cartea de vizită.) Am făcut nişte traduceri şi după câteva săptămâni de probă m-am angajat la ZF. Primul job. Nu aveam nici 400 de lei pe lună, dar pentru mine erau o comoară. Adio bani de la părinţi. Îmi luam în fiecare zi o sută de grame de Fornetti cu telemea de la Universitate şi jur că pateurile alea aveau gust de libertate. Nu exista mândrie mai mare (nici masă mai bună).
    Mă uitam cu jind la cei care scriau despre afaceri de la zero la ZF în timp ce eu făceam traduceri, alergând după un calculator liber. Asta îmi doream şi eu, dar nu a fost să fie.
    Într-o zi, Adrian Mîrşanu, pe atunci editor al secţiunii de companii, poate cel mai bun jurnalist pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, specializat în zona de energie, m-a întrebat dacă nu vreau să încep să scriu pe acest domeniu. Adi e un tip foarte isteţ (acum are platforma mirsanu.ro), aşa că mi-a vândut frumos companiile energetice. Chief, sunt cele mai mari, cei mai mulţi bani, putere. Sigur, am acceptat provocarea.
    Fără să ştiu, m-am trezit într-un microbuz în drum spre Oltchim la un eveniment prezentat de Mihaela Rădulescu. Eu eram şocată de faptul că Mihaela Rădulescu era mai mică de înălţime decât mă aşteptam, nu de Oltchim în sine. Am pus o întrebare la conferinţă (ne făceam liste întregi, ne făceam background, tot), am scris un material oribil pe care l-am transmis din autocar şi pe care Adi mi l-a refăcut cap-coadă, dar care a doua zi a mişcat acţiunile combinatului.
    După bucuria de moment generată de importanţa mea subită, a urmat calvarul. Nu pricepeam nimic din energie. Nu ştiam diferenţa dintre distribuţie şi furnizare, tarife, reglementări, privatizări, interese. Băi, Chief, dar tu chiar nu pricepi nimic! Verdictele sunt foarte clare la ZF, la fel şi lipsa mănuşilor în transmiterea lor. Unde naiba erau afacerile de la zero la care visam eu când toate erau făcute deja în energie? 
    Am început să fac teren. Am început cu conferinţele. În 2006, ţin minte că l-am văzut pentru prima dată pe Dinu Patriciu, proprietarul Rompetrol. Era o conferinţă, într-o sală mică din sediul grupului, plină cu ziarişti. Patriciu era un munte de om. Conferinţa a fost făcută imediat după ce s-a pus un sechestru pe 26% din acţiunile Rompetrol.
    «Noaptea vaca rumegă. Câinele, deranjat de vacă, latră. Ciobanul nu poate să doarmă din cauza lătratului câinelui. Ce face ciobanul? Împuşca vaca», a spus Patriciu.Ciobanul era Băsescu, iar vaca era rafinăria lui. Abia începusem să fac primii paşi în presă şi mă izbeam de un om care nu se încurca în declaraţii corporatiste, expresive ca nişte bucăţi de cherestea. Nici nu aveţi idee cât ne lipsesc aceşti oameni.
    Nu mai ţin minte dacă atunci i-am pus vreo întrebare, dar mi-am format treptat curajul, pentru că veneam în redacţie şi automat eram luată în vizor: Chief, ce ai întrebat? Dar cine a pus întrebarea aia? A, păi vezi? Aia era o întrebare bună, nu a ta. Tu de ce nu ai întrebat? Degeaba te duci, Chief, la conferinţe dacă nu întrebi!
    Cu fiecare conferinţă la care mergeam, curajul mi se clădea şi chiar şi acum, dacă merg undeva şi nu pun o întrebare, am senzaţia că am pierdut timpul. Trebuie mereu să găseşti ceva, rotiţele trebuie să se învârtă.
    Dar erau tot mai multe întrebări.
    Am făcut tot mai mult teren. M-am dus să văd baraje hidroenegetice. Am vorbit cu oameni care se temeau de focurile de artificii pentru că le aminteau de dinamita cu care se răscoleau munţii pentru a se face astfel de lucrări. Trebuie să înţelegi duritatea domeniului despre care scrii sau măcar să te chinui. Trebuie să înţelegi nivelul de complexitate sau măcar să te chinui înainte de a-ţi da cu părerea. Mereu să te chinui.
    Am mers la termocentrale. Ştiţi ce căldură emană cărbunele când arde în acele cuptoare? Guri de iad. Alungă orice ierni. Când toţi s-au transformat peste noapte în apostolii energiei verzi, este important să-ţi aminteşti de căldura aia când se opresc eolienele. Aia este căldura care înveleşte o ţară când vântul stă.
    M-am băgat în pântecele Porţilor de Fier, lângă turbine. Nu-ţi auzi gândurile de forţa apelor. Trebuie să ştii asta ca să îţi dai seama că în astfel de companii, cum este Hidroelectrica, nu este vorba doar despre cifre, ci despre securitatea unei ţări.
    Am fost în reactoare nucleare, am coborât în mine, am inhalat praf de cărbuni, am ieşit cu faţa murdară. Eu am avut noroc bun, dar am scris despre alţii care nu au mai ieşit la suprafaţă. Am zburat cu elicopterul pe platforme marine, am simţit mirosul dintr-o rafinărie, m-am urcat pe o turbină eoliană la 100 de metri înălţime. Am intrat în dispeceratul energetic, cel mai bine păzit secret din energie, pentru a vedea cum o mână de oameni ţin becurile aprinse pentru milioane. Am fost în fabrici de combustibil nuclear. Era un câine gras în faţa sediului, când eu mă aşteptam la SF-uri.
    De fiecare dată m-am întors în redacţie şi am scris, am cărat mii de cititori cu mine ca să vadă complexitatea unui sistem pe care îl iau ca dat. Am făcut legături. Cifrele seci nu înseamnă nimic. Contextualizează mereu, Chief, dar ca să contextualizezi trebuie să ştii, să citeşti, să întrebi.
    De-a lungul anilor, am ratat ştiri, am interpretat greşit, dar niciodată cu intenţie, poate am fost manipulată, dar mereu am încercat să am opinia mea, chiar dacă uneori s-a dovedit că nu era cea corectă. Dar ce bucurie era când aveam dreptate!
    Din 2005 eu tot pun întrebări, vin în redacţie şi când mă ia Sorin (Pâslaru – redactor-şef) la întrebări, îmi dau seama că mai am de întrebat sau, mai rău, că nu am priceput nimic. În continuare, temerea cea mai mare este că nu pun cea mai bună întrebare.
    În fiecare zi, ziarul este gol. În fiecare seară ridicăm catedrala, iar a doua zi o luăm de la capăt. Ziarul trebuie mereu să plece, plin, proaspăt, la timp, de 20 de ani. Şi aşa este. Jurnalismul este antreprenoriat pursânge. Zilnic.
    Când anul trecut am decis să fac o schimbare, Fini mi-a zis: Chief, du-te, dar să ştii că niciodată cineva din afară nu va înţelege ce este aici. Avea dreptate. Niciun alt loc de muncă nu te trimite în locurile pe care le-am văzut eu, nu te conectează la oamenii pe care i-am cunoscut eu, nu te forţează zilnic să vii cu ceva nou.
    Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare. De aia eu nici nu zic că mă duc la muncă/job/corporaţie, nici măcar după atâţia ani.
    Eu nu merg la muncă, merg în redacţie sau unde mă poartă ea.”

  • La 18 ani fugise de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi conduce un imperiu de 20 de milioane de dolari

    Tom Ferry trăia în suburbiile Californiei, având o gaură de glonţ în geam, părul vopsit violet şi un apetit crescut pentru violenţă. La 18 ani avea probleme cu rudele, cunoscuţii şi cu autorităţile; drumul în viaţă părea să-i fi fost aşternut.

    Au trecut 12 ani de atunci, iar Tom Ferry conduce astăzi una dintre cele mai mari companii de consultanţă în imobiliare din Statele Unite. Compania sa, Tom Ferry – Your Coach, îi învaţă pe agenţii imobiliari cum să facă milioane prin stăpânirea tehnicilor de vânzare şi marketing. “Un agent decent vinde între 5 şi 30 de case pe an”, spune Ferry. “Agenţii pregătiţi de noi vând peste 100.”

    Compania sa a înregistrat creşteri de peste 50% ale cifrei de afaceri în ultimii trei ani, iar Ferry a fost numit cel mai bun trainer de vânzări în imobiliare pentru al treilea an consecutiv.

    Cum a reuşit însă să se transforme dintr-un adolescent tulburat într-un om de afaceri de succes?

    Când avea 18 ani şi se afla într-o situaţie extrem de proastă, Ferry şi-a dat seama că trebuie să acţioneze pentru a avea o şansă în viaţă. Spre nococul lui, avea modelul perfect la câteva case distanţă: un om de succes care avea un Rolls Royce, un Porsche şi un S-Class şi conducea un business de succes. Partea proastă: era exact omul de la care fugise, tatăl său.

    “Unii oameni au fost crescuţi de oameni pasionaţi de şcoală sau de sport. Eu am fost crescut de un om care a ajuns cel mai bun vânzător al lui Earl Nightingale”, povesteşte Ferry. Nightingale, o personalitate în lumea media, pornise o compania care vindea materiale motivaţionale. Tatăl lui Ferry învăţase arta vânzării chiar de la Nightingale, punând apoi bazele propriei sale afaceri de succes în domeniul imobiliar.

    Ferry a decis să lucreze pentru tatăl său, aşa că într-o zi s-a dus şi i-a spus acestuia că vrea să îi conducă, într-o bună zi, compania. Răspunsul a fost unul rece: “Atunci când o să fii serios în legătură cu viaţa ta şi dispuşi să munceşti, vino să vorbeşti cu mine.”

    La scurt timp după, tatăl său l-a angajat totuşi pe o poziţie de jos în compania sa, dându-i sarcina de a sorta corespondenţa. Tânărul a învăţat totul despre logistică şi a aflat tot felul de informaţii despre piaţa imobiliară. Şi-a propus să ajungă la conducerea companiei în 5 ani; i-a luat însă 9, dar pe parcurs a ajuns să stăpânească toate tehnicile folosite de agenţii de vânzări.

    După trei ani petrecuţi la cârma companiei construită de tatăl său, Ferry a decis că e timpul să pornească propriul său business: o companie ce oferă cursuri agenţilor de vânzări. În 2015, veniturile companiei sale au fost de 20 de milioane de dolari, iar estimările pentru 2016 arată o dublare a veniturilor.

     

  • Cum arată primul tren de lux din România. “Chiar nu merită oboseala şi riscul de a face 7-8 ore pe drum, cu maşina”

    Astra Vagoane Călători a prezentat la începutul lui 2017 primul tren de lux fabricat la Arad, Transcarpatic. Trenul are vagoane de lux şi de clasă, cuşetă, şi a preluat de la modelele de vagoane pentru export tipul de grup sanitar.
     

    Pe Facebook, Mihaela Nedelcu Luncan a adăugat fotografii cu mesajul: „Cu Transcarpatic. Foarte tare trenul ăsta privat! Chiar nu merită oboseala şi riscul de a face 7-8 ore pe drum, cu maşina. Din păcate, nu circulă decât pe rutele Bucureşti-Braşov-Sighişoara-Alba Iulia-Deva-Arad şi Bucureşti-Constanţa şi retur.

    E super-curat şi super-elegant, iar preţurile sunt comparabile cu ale cfr-ului. Pentru cei foarte pretenţioşi, la clasa I cabinele sunt cu unul sau două paturi şi au toaleta proprie. Dar ce mi s-a părut extraordinar a fost atitudinea stewardului: “Bună dimineaţa, doamnă! Cum aţi dormit? Vă servesc cu o cafeluţă?” Şi… mi-a adus cafeaua, la cabină, pe tavă din inox”.

    Astra Vagoane Călători a fost înfiinţată în anul 1998 prin desprinderea din fabrica de vagoane Astra Arad.

  • Povestea celui mai ciudat sat din România. Ţinutul de poveste cu un singur locuitor şi un drum unic in lume

    Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.

    În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.

    De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.

    „Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.

    Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.

    Erau hore în sat, nedei”

    Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.

    Cititi mai multe pe www.mistere-romania.info

  • Cum a reuşit o tânără să deschidă un hotel în Caraibe fără să aibă niciun ban – GALERIE FOTO

    Vi s-a întâmplat vreodată să plecaţi într-o vacanţă şi, odată ajunşi la destinaţie, să vă gândiţi “aş putea să trăiesc aici?” Ei bine, aşa a început povestea unei tinere pe nume Kalisa Martin, iar destinaţia aleasă de ea a fost Jamaica.

    În timpul unei ierni friguroase din New York, Kalisa şi prietenul ei Jeff Belizaire au decis să “fugă” până pe insula din Caraibe. Acesta avea, la momentul respectiv, un job de vis: era director de brand la Tasting Table, o destinaţie digitală pentru gurmanzi. Dar ceva în timpul acelei excursii avea să le schimbe viaţa.
     

    “În timpul acelui week-end prelungit, ne-am imaginat cum ar fi să avem propriul nostru B&B (bed and breakfast – n. red.) şi ne-am dat seama că am putea să îl deschidem chiar acolo”, povesteşte Kalisa Martin. Patru luni mai târziu, ea demisionase şi se afla în drum spre Jamaica alături de Belizaire pentru a pune bazele The Runaway, un B&B care a devenit, între timp, simbolul unui stil de viaţă.

    “Am fugit de vremea rece şi de programul de la 9 la 5 pentru a ne urma visul şi pentru a începe o nouă viaţă”, povesteşte tânăra.

    Nu aveau însă bani pentru a da drumul la afacere, aşa că au pornit o campanie de strângere de fonduri pe Kickstarter; The Runaway a devenit primul B&B construit integral din bani strânşi de pe reţeaua de crowdfunding, 47.000 de dolari.

    “Jamaica este locul meu preferat din întreaga lume”, spune Kalisa Martin. “Este aproape de necrezut că pot să împărtăşesc cu atât de multă lume iubirea mea pentru această insulă.”