Tag: dragoste

  • Viziunea erotică a lumii

    De-a lungul paginilor veţi simţi luminile şi umbrele provocatoare ale acestei pânze, în mod direct sau prin intermediul permanentelor referiri la ea făcute de doctorul Patricio Illanes, un chilian exilat la Paris. Acolo, în extazul cromatic şi al liniilor lui Courbet, Patricio nu se poate împiedica să descopere voluptuoasa frumuseţe a propriei sale soţii, de care este iremediabil îndrăgostit.

    Printre prietenii săi parizieni (de origine chiliană) se află însă şi Felipe Diaz, un ziarist sexagenar care este şi un incorigibil Don Juan.

    Jorge Edwards, “Originea lumii”, Editura Art, Bucureşti, 2012

  • Cine mai are nevoie de căsătorie?

    De această dată, punctul de focus este căsătoria, o chestiune mult mai arzătoare decât ar părea la prima vedere. Asta dacă luăm în calcul tendinţa dramatică de scădere a vizitelor de cuplu la ofiţerul stării civile şi creşterea, la fel de îngrijorătoare, a vizitelor la judecător, în vederea divorţului. Ce e de făcut? Să ne întoarcem la amorul liber, să revenim la căsătoria din interes?

    Sprijinindu-se pe statistici la zi şi folosind drept cauţiune textele unor clasici al literaturii franceze (Maupassant, Mauriac sau Proust), autorul îşi desfăşoară întregul rafinament stilistic şi puterea de seducţie retorică ca să pledeze împotriva romantismului, principalul vinovat pentru eşecul angajării sentimentale.

    Pascal Bruckner, “Oare mai există căsătoria din dragoste?”, Editura Trei, Bucureşti, 2011

  • Doctrina iubirii în vremea URSS

    Cu această nouă carte, franco-rusul Makine, autorul celebrului “Testament francez”, ne livrează opt tablouri din viaţa omului nou în URSS, din anii ’60 şi până la destrămarea imperiului, un portret al unui popor realizat în câteva tuşe simple. “Ce ne rămâne sunt aceste poveşti de dragoste”, scrie naratorul.

    “Oricât de scurte, platonice sau trupeşti, tandre sau şfichiuitoare, ele nu vor intra în istorie dar vor supravieţui, fără îndoială, în amintirea celor care ne-au iubit şi pe care i-am iubit. Vor supravieţui în povestirile celor care ne-au văzut iubind.”

    Andreï Makine, “Cartea scurtelor iubiri eterne”, Editura Polirom, Bucureşti, 2011

  • Ce-i de făcut cu fostele iubiri (FOTO)

    Conceptul de Muzeu al Relaţiilor Eşuate s-a născut cu opt ani în urmă în Croaţia, când producătoarea de filme Olinka Vistica şi designerul Drazen Grubisic s-au despărţit după patru ani de convieţuire. Cei doi au refuzat să-şi trateze despărţirea ca pe o boală şi au căutat să se bucure de timpul petrecut împreună, colecţionând amintirile altora. La început şi-au rugat prietenii să le doneze propriile suveniruri cu încărcătură afectivă, ajungând ca în scurt timp să adune o colecţie impresionantă.

    Expoziţia îşi are sediul permanent în Zagreb, dar în prezent, în varianta itinerantă, a ajuns la Londra, unde va rămâne deschisă până la 4 septembrie.

    Printre obiectele donate de posesorii inimilor frânte şi expuse la Londra, se numără o proteză de picior, o pereche de cătuşe, o colecţie de romane de Proust cu nisipul dintre pagini cu tot sau o colecţie de şapte sutiene, notează Daily Mail. Descrierea ce însoţeşte proteza de picior spune că “a ţinut mai mult decât dragostea” şi că obiectul e făcut dintr-un material mai rezistent decât ţesutul relaţiei. Se mai pot găsi aici cheile apartamentului unui fost iubit, “care nu mai au nicio încărcătură sentimentală pentru mine, după ce fostul meu iubit s-a dovedit un ticălos calculat”, după cum arată ex-partenera respectivului.

    În majoritatea cazurilor, eroii poveştilor de dragoste rămân anonimi. În dreptul fiecărui obiect sunt trecute locul, durata relaţiei şi datele între care a avut loc. Lângă conserva etichetată “Elixirul dragostei” scrie scurt: “Nu funcţionează”. Descrierea ataşată de o ex-iubită dezamăgită unei perechi de bikini comestibili este “Şi el era la fel de meschin precum cadourile sale”.