BusinessMagazin

Tag: dragoste

  • Cum a reuşit o tânără să transforme dragostea pentru animale de companie într-un business de zeci de mii de euro

     Frizeria canină Alpha Pet a apărut în urma câtorva ani în care antreprenoarea, originară din Timişoara, a căpătat experienţă în grooming – arta de a cosmetiza patrupedele care le fac stăpânilor viaţa mai frumoasă.
     
    Când avea şapte ani, Daianca Marcov a primit cadou de la părinţi un metis de bichon care avea să-i fie alături vreme de 20 de ani. Avea nevoie de toaletaj, însă, cum în urmă cu câţiva ani aceasta nu era o activitate făcută tot timpul profesionist, căţelul era dus la un cabinet veterinar şi „chelit”, după cum spune Daianca Marcov, de două ori pe an. 
     
    „Abia în 2010 am descoperit un salon care era la început, dar care toaleta şi altfel decât chel. Eram foarte încântată”, îşi aminteşte antreprenoarea din Timişoara.
     
    Întâlnirea cu un groomer specializat – un fel de stilist pentru animalele de companie – s-a concretizat mai târziu într-o colaborare care avea să o inspire pentru a pune bazele unui business propriu. În 2014, Daianca Marcov, absolventă de ştiinţe agricole şi medicină veterinară în Timişoara, s-a mutat în Capitală.
     
    „Iniţial, mi-am dorit să mă angajez în domeniu, dar nu am găsit un salon care să-mi ofere o colaborare pe placul meu. Astfel, în 2015, s-a născut conceptul Alpha Pet. Alpha este numele unei căţeluşe foarte dragi mie, dar este şi liderul haitei de lupi”, povesteşte Daianca Marcov.
     
     
    Investiţia iniţială a fost de circa 13.000 de lei, bani împrumutaţi, din care a plătit chiria unui spaţiu în care trebuia să funcţioneze frizeria canină şi a acoperit formalităţile pentru desfăşurarea activităţii. Pe parcurs, profitul a fost permanent reinvestit în echipamente şi produse cosmetice speciale.
     
    „Ca o recomandare pentru cei care ar vrea să-şi deschidă acum un salon pentru căţei, cred că minimum 10.000 de euro ar fi necesari. Este foarte greu, când nu ai bani, să începi o afacere. Startul este foarte anevoios, dar nu imposibil.”
     
    Primii clienţi au venit din recomandări, dar şi ca urmare a promovării în mediul online, pe paginile de Facebook şi de Instagram. Daianca Marcov era, pe atunci, unul dintre puţinii antreprenori care îşi făcuseră un business de acest tip.
     
    La Alpha Pet, sunt tunşi doar căţeii din rase care necesită acest tip de îngrijire, existând şi unele care nu trebuie supuse acestor servicii, precum rasele nordice, care pot avea probleme de piele dacă sunt tunse, după cum explică Daianca Marcov.
     
    „Nu forţăm căţeii la toaletaj, încercăm să-i convingem că nimic rău nu se întâmplă, că suntem o echipă – groomerul şi căţelul – şi totul va fi bine. Avem colegi groomeri care sunt şi dresori, membri ai clubului câinilor utilitari, echipa de căutare şi salvare.”
     
    Unul dintre angajaţi este dresor de 15 ani, iar celălalt de peste şase. Echipa numără astăzi trei angajaţi, dintre care unul este chiar fondatoarea, Daianca Marcov. Nu este uşor însă de găsit angajaţi, deoarece, dincolo de iubirea pentru căţei, e nevoie şi de îndemânare şi abilităţi de câştigare a încrederii patrupedelor.
     
    „Trebuie să cunoşti psihologie canină, puţină anatomie, dar şi să fii artist, pentru că groomingul este o artă. Căutăm în permanenţă colegi, dar suntem extrem de pretenţioşi şi poate din acest motiv am găsit doar doi în doi ani”, spune Daianca Marcov. Anul trecut, businessul Alpha Pet i-a adus o cifră de afaceri de 30.000 de euro. Preţurile de cosmetizare diferă în funcţie de talie, de tipul şi starea blănii, dar şi de temperamentul căţelului şi timpul alocat toaletajului. De pildă, toaletajul complet pentru un căţel de talie mică are un preţ de 150 de lei şi poate ajunge la 250-300 de lei, dacă blăniţa nu este îngrijită regulat sau dacă animalul de companie este agresiv. Căţeii care vin lunar la salon se înscriu pentru pachetul de întreţinere, care costă 100 de lei.
     
    „Clienţii noştri sunt oameni responsabili, care au înţeles că un căţel este un membru al familiei, care merită respect. Sunt oameni ai căror câini sunt norocoşi, oameni care au înţeles că un blănos nu e un moft.”
     
    Cea mai mare parte dintre cei care vin să-şi reîmprospăteze lookul – circa 95% – o reprezintă câinii de talie mică. Cei mai alintaţi din familie.

  • Cum a pierdut o doamnă de 60 de ani 1 milion de dolari căutându-şi dragostea pe internet

    În 2018, Comisia Federală pentru Comerţ a primit mai mult de 21.000 de rapoarte despre escrocherii legate de platformele online de romance, cu pierderi totale de 143 milioane de dolari. Pe măsură ce numărul de site-uri de dating şi aplicaţii social media a crescut, la fel cresc şi numeroasele escrocherii facilitate de acestea:  – de la 17.000 de escrocherii în 2017, 11.000 în 2016 şi 8.500 în 2015, conform TheCut.

    Anul trecut pierderea medie generată de folosirea unei astfel de aplicaţii a fost de 2.600 dolari, de şapte ori mai mare decât pierderea medie pentru alte forme de fraudă urmărite de Comisia Federală pentru Comerţ. Cele mai afectate sunt persoanele de peste 70 de ani, pentru care pierderea medie a crescut la 10.000 de dolari.

    Agresorii de pe acest tip de platforme lucrează în mod individual şi în echipe, creând adesea profiluri false folosind fotografii ale unor oameni reali, pentru a forma relaţii apropiate cu victime nevinovate. Astfel, în cele din urmă ajung să le ceară bani pentru diverse probleme, cum ar fi că sunt peste hotare în armată, că sunt bolnavi, iar lista continuă.

    Având în vedere complicitatea presupusă a victimelor în aceste escrocherii, stigmatizarea rezultată este mult mai raspandită decat sugerează rapoartele Comisiei Federale pentru Comerţ. Un exemplu de o înşelatorie prin online dating este cea a lui Debby Montgomery Johnson, în vârstă de 60 de ani, care a pierdut peste un milion de dolari din cauza unui escroc în perioada 2010 – 2012.

     

     

  • Dragoste în vremea portocalilor. Cum arată cea mai ”fierbinte” regiune a Spaniei, un Paradis pe pământ

    Cei mai înalţi munţi din Spania continentală sunt în Andaluzia. Vârful Mulhacén din lanţul muntos Sierra Nevada s-a oprit din crescut la puţin sub 3.500 de metri. Unul dintre cele mai frumoase castele din lume – Alhambra – a fost construit tot în această regiune din sudul Spaniei. O salbă de sate albe (celebrele Pueblos Blancos) încununează zonele de coastă ale Andaluziei. Un exemplu este Tarifa – un oraş-sat cunoscut de surferii, windsurferii şi kitesurferii din toată lumea. Cu o mare turcoaz mai mereu supărată (de vântul puternic din zonă), această localitate este clar o destinaţie pentru pasionaţii de sporturi de apă, că doar aici şi-au dat întâlnire Mediterana şi Atlanticul. La o privire mai atentă însă, descoperi că la doar câţiva paşi de plajă se află un orăşel alb ce îşi poartă cu mândrie influenţele maure, dar care a împrumutat şi ceva din liniştea insulelor greceşti. Aerul tot spaniol rămâne.

    Andaluzia este cea mai fierbinte regiune a Spaniei, atât la propriu, cât şi la figurat. Vara, temperaturile din termometre se apropie vertiginos de 40 de grade Celsius. Dar e o căldură care arde, care iese din asfalt. Iar iernile, blânde de altfel, sunt încălzite de ceva spectacole de flamenco în timp ce în aer se simte un parfum fin de portocale.

    În Japonia mi-am dorit să ajung primăvara, atunci când înfloresc cireşii. E o imagine ruptă din picturile marilor impresionişti. Nu degeaba an de an japonezii se bat cu turiştii străini pentru a surprinde cele mai frumoase cadre.

    În Provence, deşi nu am ajuns încă, vreau să aterizez vara, ca să miros lavanda în floare. Îmi pare un peisaj greu de egalat. Nu degeaba Cezanne, Van Gogh şi Picasso s-au îndrăgostit de această regiune din sudul Franţei.

    În Andaluzia nu ştiam că trebuie să ajung când portocalii sunt perioada lor de glorie. Nu ştiam de fapt când ar fi mai bine să merg, dar uneori lucrurile se întâmplă de la sine. La final de decembrie şi început de ianuarie, când temperatura coboară chiar sub pragul de 20 de grade (în timpul zilei, pentru ca nopţile să fie mai reci), toate drumurile sunt flancate de portocali încărcaţi până la refuz. Pe alocuri mai vezi şi unul-doi lămâi, iar norocoşii se pot întâlni şi cu un pomelo.

    În Cordoba – una dintre cele mai cunoscute trei minuni ale Andaluziei, alături de Sevilia şi Granada –, în faţa catedralei Mezquita, ai o grădină de portocali unde vizitatorii şi turiştii deopotrivă stau la un pahar de vorbă, iau prânzul sau pur şi simplu admiră arhitectura locului. Mezquita, perla coroanei din Cordoba, este unul dintre puţinele locuri din lume unde poţi merge la slujbă într-o moschee. Influenţa maură este peste tot în sudul Spaniei. În Mezquita, în Alhambra, în cartierele istorice din Granada, în Alcazarul (Palatul Regal, care încă este folosit de capetele încoronate ale Spaniei) din Sevilia. Aici ghidul ne-a povestit că putem vedea stilul Mudejár, care se află la intersecţia dintre arhitectura europeană şi cea maură. Este caracteristic pentru sudul Spaniei şi este o încântare pentru privire şi o dovadă în plus că măiestria omului nu ţine de tehnologie şi de studii, ci de înzestrare şi răbdare.

    Alcazarul este „sora mai mică”, dar nu mai puţin încântăroare, a palatului Alhambra, acesta din urmă fiind unul dintre, dacă nu cel mai important obiectiv turistic al Spaniei. Zilnic, mii de oameni trec pragul acestui loc pentru a descoperi cum se „croşetează” în piatră, pentru a vedea cum atenţia la detalii poate da naştere unor adevărate opere de artă. Aceeaşi Alhambra este locul celor mai apropiate de perfecţiune „piscine” din lume. Nu sunt piscine infinite (infinity pools), dar în apa lor cristalină se oglindeşte cel mai bine cerul. Iar în grădinile acestui loc trebuie să îşi fi dat masteratul cei mai importanţi hairstylişti din lume, pentru că niciun fir de iarbă nu iese din rând. Totul este aranjat şi ferchezuit la milimetru. Nu lipsesc nici portocalii din acest tablou în care palatul se profilează în cadru secund, cu o serie de culmi înzăpezite în spate, culmi ce se înalţă semeţe în spate. Alhambra se bate cu Versailles în multe clasamente pentru cel mai important palat al Europei. Se întrec în frumuseţe, în grandoare, în decadenţă. Dar sunt la fel de diferite ca un vin de Bordeaux (Franţa) şi unul de Rioja (Spania). Amândouă câştigă premii la competiţiile internaţionale de profil, dar iubitorii şi cunoscătorii ştiu că sunt cum nu se poate mai diferite. Este ca o competiţie de Miss Popularitate, iar rezultatul va fi mereu subiectiv.

    La fel de greu îmi e mie să aleg ce mi-a plăcut mie cel mai tare în Andaluzia. Sunt la fel de subiectivă şi ar fi incorect să aleg între minunea care se numeşte Sevilla şi Cordoba cea de poveste cu a ei Mezquita împrejmuită de curţile îmbrăcate în muşcate. E de altfel o competiţie în Cordoba între localnici, primăvara, pentru a primi titlul de cea mai frumos „coafată” curte din oraş. Locuitorii urbei îşi deschid porţile pentru vizitatori şi lupta începe. Câştigătorii cei mari sunt însă turiştii, care se pot bucura de această privelişte.

    Despre Sevilia cred că s-ar putea scrie romane întregi în care autori de top din lume să îi pună frumuseţea în versuri sau în proză. Dacă nu i-a cântat-o sau pictat-o încă niciun artist, atunci cu siguranţă urmează, pentru că oricât ai vrea să te opui, de Sevilia te îndrăgosteşti fără drept de apel. Am realizat de-a lungul anilor că îmi amintesc fraze şi citate fără să ştiu de multe ori unde le-am auzit sau când. Când am plecat spre Andaluzia, mi-a răsunat în minte „Si no has visto Sevilla, no has visto meraviglia”. În traducere, „Dacă nu ai vazut Sevilia, nu ai văzut minunea”. Ca de obicei, la pomul lăudat m-am dus sceptică şi, ca de alte multe ori, m-a cucerit. Definitiv şi irevocabil. Şi nu doar cu un loc, cu celebra ei piaţă Plaza de España, cu un fel de mâncare sau cu un vibe, ci cu totul.

    Că tot am amintit de frumuseţe şi dragoste, ar mai fi şi adormitele Pueblos Blancos, sate de un alb imaculat, mai ceva ca Albă-ca-Zăpada, şi zona de coastă unde marea se îmbrăţişează cu oceanul. Şi dacă mai adaugi pe listă şi Granada cu al ei Alhambra, atunci toate piesele acestui puzzle numit Andaluzia sunt gata, aşezate la locul lor. Iar imaginea finală este greu de uitat.

    Cred că aş putea să îl parafrazez pe Pablo Neruda, care zicea: „I want to do with you, what spring does to the cherry trees“ („Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii“). Eu aş adapta versurile şi aş spune: „Vreau să fac cu tine ce face iarna cu portocalii în Andaluzia”.

  • Un schelet de dinozaur, două castele şi o caracatiţă de companie: cum a reuşit Nicholas Cage să-şi bată joc de 100 de milioane de dolari

    Actorul de 54 de ani şi-a câştigat această reputaţie în timp, colecţionând obiecte stranii care l-au costat mai mult decât banii câştigaţi la Hollywood.

    Filme de succes precum National Treasure sau Ghost Rider l-au ajutat pe Cage să strângă impresionanta suma de 150 de milioane de dolari, dar dragostea sa pentru cumpărături l-a lăsat cu doar 25 de milioane de dolari.

    O parte din bani au fost investiţi în proprietăţi scumpe; la un moment dat, Cage deţinea 15 case, printre care o vilă de 25 de milioane de dolari pe malul mării în California, o fermă de 17 milioane de dolari în Rhode Island sau un apartament de 8 milioane de dolari în Las Vegas.

    Lista era completată de două castele în Europa, unul în Germania şi unul în Marea Britanie.

    Dincolo de investiţiile imobiliare, Nicholas Cage a cheltuit sume incredibile pe obiecte lipsite de rost. Spre exemplu, actorul a plătit 276.000 de dolari pe un schelet de dinozaur vechi de 70 de milioane de ani. Printre achiziţiile lui Cage se mai numără un mormânt de trei metri înălţime şi câteva capete de pigmei. El a mai dat 150.000 de dolari pe o caracatiţă, spunând că aceasta îl va ajuta să devină un actor mai bun.

    Actorul are şi o impresionantă colecţie de benzi desenate, evaluată la 1,6 milioane de dolari, ce include prima ediţie din Superman.

    Cariera lui Nicholas Cage nu se află într-un moment prea bun, dar casele sale şi colecţia de lucruri inutile ar trebui să îl ferească de zilele negre, scriu cei de la Daily Mail.

  • Filmul care a SCANDALIZAT Biserica ortodoxă. Fanaticii ortodocşi ameninţă că vor da foc sălilor de cinema

    Filmul “Mathilda” a fost realizat de Alexei Outchitel şi spune povestea de dragoste dintre ultimul Ţar, Nicolae al II-lea, şi o balerină, Mathilda.

    Nicolae al II-lea a fost executat împreună cu întreaga sa familie (soţie şi cinci copii) la data de 17 iulie 1918, din ordinul expres al lui Lenin. Peste timp, după căderea regimului comunist, când locul îngropării sale a fost descoperit, Nicolae al II-lea a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă.

    Filmul “Mathilda” a fost vehement contestat de fanaticii ortodocşi, care au ameninţat chiar că vor da foc sălilor de cinema în care va fi difuzat.

    În cele din urmă, joi, autorităţile din Rusia au aprobat difuzarea filmului.

  • Filmul “Tomb Raider Începutul”, lider în box office-ul românesc de weekend

    Premiera “Tomb Raider Începutul/ Tomb Raider”, regizată de Roar Uthaug, despre aventuriera Lara Croft, de data aceasta interpretată de suedeza Alicia Vikander, este adusă în cinematografele româneşti de Forum Film România.

    Pe poziţia a doua în box office-ul românesc de weekend s-a situat o altă premieră, “Prinţesa furată/ Stolen Princess”, care a avut încasări de 624.494 de lei. Animaţia ucraineană, regizată de Oleg Malamuzh, prezintă povestea frumoasei prinţese Mila, fiica regelui, de care se îndrăgosteşte chipeşul trubadur Ruslan, dar care este răpită de un malefic vrăjitor ce vrea să transforme dragostea dintre cei doi într-o poţiune magică, potrivit cinemagia.ro. Ruslan va trebui să treacă peste toate obstacolele pentru a o aduce înapoi pe prinţesă şi pentru a dovedi că iubirea adevărată poate învinge magia. Filmul este adus în România de Ro Image 2000.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: viaţa, aşa cum e ea

    E un film despre oameni care se îndrăgostesc de viaţă, despre îmbrăţişarea a tot ceea ce existenţa poate oferi. E un film care aminteşte că lucrurile simple, aşa cum ar fi o masă delicioasă, ascultarea greierilor într-o zi de vară sau cititul unei cărţi, sunt cele care ne definesc ca persoane. Dacă unele dintre aceste lucruri vă lipsesc, la finalul acestui film veţi fi conştienţi de ceea ce trebuie să căutaţi.

    Reacţiile iniţiale din partea publicului au fost mixte, dar asta cred că se explică mai degrabă prin linia principală a filmului – o poveste de dragoste dintre doi bărbaţi – decât prin realizarea efectivă a acestuia. Pare că subiectele de acest gen nu sunt încă pentru toată lumea, iar asta subliniază doar frânele pe care le avem setate, instinctiv poate, în ceea ce priveşte acceptarea unui comportament diferit de al nostru.
    Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr de 17 ani, îşi petrece vara în Crema, în nordul Italiei, alături de tatăl său, profesor de istorie, şi de mama sa. Iniţial, personajele ne sunt prezentate într-o vilă somptuoasă, moştenită de mama tânărului, care pare ruptă din vederile din Toscana.

    Cinematografia semnată de Sayombhu Mukdeeprom este superbă – aproape că simţi mirosul ierbii atunci când camera se plimbă prin grădina vilei, printre piersici sau viţa de vie.

    Acţiunea efectivă începe atunci când profesorul primeşte un stagiar de 24 de ani pe nume Oliver, interpretat excelent de Armie Hammer. Oliver este prezentat încă de la început ca un om care iubeşte viaţa, bucurându-se de fiecare secundă petrecută în micul oraş italian.
    Elio, pe de altă parte, reprezintă adolescentul prins între normele sociale transmise de părinţi şi atracţia către propria normalitate – mi s-a părut un rol extrem de dificil şi cred că vârsta reală a lui Chalamet, de 22 de ani, l-a ajutat să înţeleagă mai bine modul în care trebuie să exprime trăirile tânărului Elio. Acest lucru e valabil şi în cazul lui Hammer, care are aproape 31 de ani; experienţa se vede şi cazul său.

    Regizorul Luca Guadagnino intervine doar atât cât e nevoie: povestea curge de la sine, fără a exista prea multe momente amplificate doar de dragul unor repere în film. Call Me by Your Name nu se vrea un film alert sau unul în care publicul să nu înţeleagă ce se întâmplă; din contră, e unul în care toate elementele se aşază coerent, formând imaginea de ansamblu pe care scriitorul André Aciman a schiţat-o în nuvela sa.

    Poate cel mai surprinzător lucru la Call Me by Your Name e modul în care regizorul ne lasă cu senzaţia cu lucrurile ce par iniţial complicate, aşa cum ar fi căutarea propriului drum, sunt de fapt extrem de simple. Iar scena de final, atunci când tatăl lui Elio îi oferă acestuia sfaturi despre viaţă şi viitor, este una cu o încărcătură emoţională aparte.

    În concluzie, Call Me by Your Name este un omagiu adus vieţii şi traiului simplu. Tema centrală este doar un pilon în jurul căruia toţi cei implicaţi au construit o poveste extraordinară.

    NOTA: 8,5/10

     

  • Prima ţară din lume care interzice Valentine’s Day. Care este motivul?

    Pakistan a devenit prima ţară care interzice această sărbătoare, verdictul fiind dat de Înalta Curte din Islamabad.

    Astfel este interzisă reclama fie ea electronică, tipărită care face referire la Valentine’s Day, dar şi comercializarea produselor asociate cu această sărbătoare (cupidoni, inimioare etc) sau sărbătorirea în spaţiul public.

    Decizia a fost luată deoarece sărbătoarea este considerată “amorală”, “vestică” şi nu face parte din cultura islamică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filmul care a SCANDALIZAT Biserica ortodoxă. Fanaticii ortodocşi ameninţă că vor da foc sălilor de cinema

    Filmul “Mathilda” a fost realizat de Alexei Outchitel şi spune povestea de dragoste dintre ultimul Ţar, Nicolae al II-lea, şi o balerină, Mathilda.

    Nicolae al II-lea a fost executat împreună cu întreaga sa familie (soţie şi cinci copii) la data de 17 iulie 1918, din ordinul expres al lui Lenin. Peste timp, după căderea regimului comunist, când locul îngropării sale a fost descoperit, Nicolae al II-lea a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă.

    Filmul “Mathilda” a fost vehement contestat de fanaticii ortodocşi, care au ameninţat chiar că vor da foc sălilor de cinema în care va fi difuzat.

    În cele din urmă, joi, autorităţile din Rusia au aprobat difuzarea filmului.

  • Într-un oraş în care se produce Viagra, locuitorii reclamă faptul că bărbaţii şi câinii au, mai mereu, ”poftă” de dragoste

    Locuitorii din Ringaskiddy reclamă faptul că fabrica din apropiere şi ”vaporii iubirii” îi fac pe bărbaţii din oraş să fie mai mereu excitaţi, chiar şi în timpul zilei, când aceştia sunt la birou, la magazin sau aleargă în parc.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI