Tag: controale

  • INVESTIGAŢII pe piaţa laptelui: Care sunt cei 14 producători la care s-au făcut controale inopinate

     “S-au efectuat inspecţii inopinate la APRIL şi 14 membri ai asociaţiei, ridicându-se documente şi informaţii relevante în desfăşurarea investigaţiei”, se arată într-un comunicat al autorităţii.

    Membrii APRIL care au fost inspectaţi sunt Albalact, Covalact, Danone PDPA, Frieslandcampina, Almera Internaţional, Dorna Lactate, Hochland România, Lactate Natura, Napolact, Lactag, Lacto-Solomonescu, Teletext, Unicarm şi Unilact Transilvania.

    “A debutat ieri (investigaţia – n.r.), este în desfăşurare. (…) Colaborăm, suntem transparenţi”, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al APRIL, Dorin Cojocaru.

    Legea concurenţei interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei pe o anumită piaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Controale la GRĂTARELE din Bucureşti. Două amenzi de câte 1.000 de lei. Unde continuă acţiunile Gărzii de Mediu

     Controalele, care vor continua până pe 6 mai, vizează respectarea Legii picnicului nr. 54/ 2012, care interzice organizarea activităţilor de picnic în alte zone decât cele special amenajate sau indicate.

    În Capitală, o echipă de comisari ai GNM a fost în control în nouă zone: Râul Colentina, parcurile Plumbuita, Cosmos, Tineretului, Drumul Taberei, Crângaşi, IOR, Sebastian şi Lacul Văcăreşti, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, comisarul Aurelian Pârvu, care a făcut parte din această echipă.

    Dintre zonele controlate, doar în parcurile Tineretului şi Crângaşi sunt zone de picnic, care erau ocupate în proporţie de 20-30 la sută. În afara acestor zone, în celelalte parcuri nu au fost găsiţi oameni ieşiţi la picnic, a precizat Pârvu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american: Inspecţiile la sediile ONG-urilor ruse – o “vânătoare de vrăjitoare”. Care a fost reacţia Rusiei

     Victoria Nuland a declarat de curând că Washingtonul va continua să susţină organizaţii nonguvernamentale ruse pentru apărarea drepturilor omului. “Controalele efectuate la ONG-uri par a fi menite să submineze activităţile importante ale societăţii civile din întreaga ţară”, afirmase Nuland. “Amploarea controalelor ne îngrijorează şi ne sugerează că este vorba despre un fel de vânătoare de vrăjitoare”, a adăugat ea.

    “Comentariile Victoriei Nuland, care a comparat inspecţiile de rutină la sediile ONG-urilor cu o «vânătoare de vrăjitoare» nu pot fi considerate decât cinism şi provocări”, a reacţionat Aleksandr Lukacevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile europene vor plăti pentru greşelile lor, iar clienţii trebuie să aleagă cu grijă pe mâna cui îşi lasă economiile pentru că îşi pot pierde banii

    Spre disperarea pieţelor, noul şef al miniştrilor de finanţe din zona euro olandezul Jeroen Dijssel­bloem a sugerat că programul de salvare a Ciprului care cuprinde lichidarea uneia dintre cele mai mari bănci cipriote şi confiscarea unei părţi de până la 40% din depozitele mari ar trebui considerat un model pentru restul acţiunilor de salvare din zona euro. Sugestia nu a fost explicită, iar Dijssel­bloem a revenit asupra ideii, dar reacţiile de până acum ale liderilor europeni în faţa crizei arată că orice avertisment, oricât ar fi de ambiguu, trebuie luat în serios. Ca şi în cazul Greciei, în salvarea Ciprului zona euro a încălcat tabuuri, dar de data aceasta unele mai sensibile, iar analiştii se grăbesc să anunţe că teama de Europa împinge inves­titorii spre băncile americane. „Căutăm un mod de a plasa riscurile acolo unde au fost luate. Băncile ar trebui să se asigure că pot fi lichidate când au probleme. Apoi, ar trebui să fie posibil ca deţinătorii de obligaţiuni şi acţiuni să fie obligaţi să contribuie la salvare. Astfel mer­gem mai departe. Şi abia apoi, poate, s-ar putea ajunge la contribuţia guvernului. Această ordine a fost inversată în ultimii ani“, a afirmat Dijsselbloem, de asemenea, ministru de finanţe al Olandei, într-un program televizat.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • DSVSA Sibiu a instituit o celulă de CRIZĂ care face controale zilnice pentru verificarea laptelui

     Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu, Ioan Penţea, a declarat luni că angajaţii instituţiei au prelevat 31 de probe de la furajele folosite la fermele de vaci din judeţ, pentru a stabili calitatea acestora şi dacă sunt sau nu pozitive la aflatoxină, dar rezultatele au fost negative.

    “S-au prelevat în acest an 31 de probe de la furaje şi toate au fost în regulă. Nu am avut până în acest moment probleme cu laptele din judeţul Sibiu”, a declarat Ioan Penţea.

    Potrivit acestuia, în judeţul Sibiu există 24 de automate pentru lapte provenit de la diferite ferme, laptele fiind bun de consum.

    “S-au făcut verificări la laptele din automate, dar nu au existat probleme nici la acesta. Toate cele 24 de automate din judeţ sunt funcţionale. La nivelul DSVSA s-a instituit o celulă de criză şi se fac zilnic controale în acest domeniu pentru a evita problemele”, a mai declarat Penţea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Controale la inspectoratele judeţene de poliţie, dispuse de ministrul Stroe

    “Din dispoziţia ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, echipe de specialişti din cadrul Aparatului central al MAI şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române se vor deplasa la mai multe inspectorate de poliţie judeţene pentru realizarea unor verificări cu privire la respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

    Din aceste echipe de verificare vor face parte sociologi, psihologi, dar şi ofiţeri din structurile de control.

    “Cu ocazia acestor misiuni vor fi identificate situaţiile care reprezintă atitudini neconforme reglementărilor în vigoare în relaţia şef-subordonat, practici discriminatorii în raport cu angajatele şi alte aspecte care privesc climatul organizaţional în interiorul acestor unităţi”, precizează sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AGLOMERAŢIE PE DN 1: Turiştii care au petrecut Revelionul la munte se întorc acasă. Traficul rutier a fost deviat

    În funcţie de traficul care se va înregistra în orele următoare, este posibil ca poliţiştii de la Rutieră să ia măsura devierii circulaţiei şi în cazul altor drumuri naţionale. Peste 2.200 de poliţişti fac, miercuri, controale pe autostrăzi şi drumurile naţionale, în special pe traseele de la munte către oraşe, pentru a depista şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Câte amenzi le-au dat poliţiştii rutieri şoferilor în prima zi de Crăciun

    Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii au aplicat 102 de sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţiaâ pe drumurile publice. În perioada 5-25 decembrie, în filtrele rutiere, au fost aplicate 8.930 sancţiuni contravenţionale, din care 8.897 conducătorilor auto (379 pentru lipsă anvelopelor de iarnă, 283 pentru lipsă dispozitive omologate şi 8.235 pentru alte abateri), iar în 33 cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • El Grande Comandante şi alte două cluburi din Bucureşti, închise de Garda Financiară

    În noaptea de miercuri spre joi, comisari din cadrul Comisariatului General, alături de jandarmi, au descins inopinat în trei cluburi de noapte din Bucureşti (cartier Regie, strada Viitorului, strada Paris), potrivit unui comunicat al Gărzii Financiare. În urma constatării încălcării obligativităţii legale de utilizare a caselor de marcat electronice fiscale şi a lipsei înregistrărilor obligatorii din documentele justificative contabile, comisarii au dispus aplicarea de amenzi contravenţionale, confiscări de sume în cuantum total de 35.925 lei şi suspendarea activităţii tuturor celor trei cluburi. Surse din ANAF au precizat, pentru MEDIAFAX, că localul de pe strada Viitorului este El Grande Comandante, a cărui activitate a fost suspendată pentru trei luni, ca şi în cazul localului din Regie. În schimb, localul de pe strada Paris, M’Ora, care nu deţinea casă de marcat a fost închis pe termen nelimitat, până se va dota cu aparatul de marcat electronic fiscal prevăzut de lege.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Controale ale Poliţiei Rutiere: Aproape 600 de permise de conducere, suspendate în patru zile

    Acţiunile, desfăşurate în Bucureşti şi în ţară, suplimentar faţă de activităţile curente de ordine şi siguranţă publică, au inclus 64 de percheziţii, 1.014 de controale, 270 filtre şi trei razii. Poliţiştii au depistat 313 infracţiuni, dintre care 135 în flagrant, şi au prins 228 de infractori, 60 dintre aceştia fiind reţinuţi, iar 25 arestaţi, potrivit sursei citate. De asemenea, au fost găsite trei autoturisme ce figurau ca furate şi au fost ridicate, în vederea confiscării, 14 arme, dintre care patru letale şi 10 neletale, şi 154 bucăţi de muniţie.

    Mai multe pe mediafax.ro