Tag: centrala

  • Ultimii doi investitori privaţi de la reactoarele 3 şi 4 de la centrala din Cernavodă renunţă la investiţie

     “Enel Investment Holding BV şi ArcelorMittal Galaţi SA au decis să îşi exercite dreptul de opţiune privind vânzarea pachetului de acţiuni de 9,15%, respectiv 6,2% deţinute în EnergoNuclear SA, prin transmiterea unei notificări către acţionarul majoritar, Nuclearelectrica SA”, se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica.

    Nuclearelectrica are obligaţia să cumpere acţiunile celor două companii în EnergoNuclear în terme de 30 zile de la primirea notificărilor, la un preţ egal cu 80% din valoarea nominală a acţiunilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Extremele pieţei imobiliare: cât costă apartamentele în cele mai importante oraşe ale ţării

    Cele mai ieftine proprietăţi sunt locuinţele vechi, confort 2 şi 3, din zonele periferice ale marilor oraşe, în timp ce unităţile locative nou-construite din zonele exclusiviste au preţuri de ordinul sutelor de mii de euro. În Capitală, cea mai ieftină garsonieră se află într-un bloc de nefamilişti din cartierul Militari, în apropiere de staţia de metrou Lujerului şi poate fi cumpărată cu 10.500 de euro. Locuinţa se încadrează în categoria confort 2 şi a fost construită în anul 1984.
    La polul opus, cel mai scump apartamentu cu trei camere din Bucureşti este un penthouse de 158 de metri pătraţi, situat în zona Aviatorilor. Locuinţa face parte dintr-un bloc cu cinci etaje finalizat în anul 2011 şi are un preţ cerut de 935.000 de euro.


    În Braşov, cea mai ieftină garsonieră costă 12.000 de euro, iar cel mai scump penthouse poate fi cumpărat cu aproape 400.000 euro, în ansamblul rezidenţial Europe Residence. O garsonieră nou-construită semifinisată din Cluj – Napoca este scoasă la vânzare pentru 17.000 de euro, iar  un penthouse de 105 metri ajunge la un preţ de  250.000 de euro. În Constanţa, cea mai ieftină garsonieră poate fi cumpărată cu 7.500 de e, iar cel mai scump aparatament, parte a unui bloc nou din zona Faleză Nord costă 300.000 de euro. /Timişoara are preţuri care pornesc de la  14.000 de euro pentru o garsonieră şi ajung la 180.000 de euro pentru un apartament cu trei camere din zona centrală. Capitala Moldovei aduce preţuri de 13.000 de euro pentru o garsonieră şi de 155.000 de euro în cazul unui apartament cu trei camere aflat în zona Copou.

  • Nuclearelectrica a strâns 545 mil. lei pentru construcţia unui depozit de deşeuri radioactive

     “Contribuţia Nuclearelectrica la Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR), plătită în perioada 2004 – 30 noiembrie 2013, este în sumă de 545 milioane lei”, potrivit datelor Nuclearelectrica transmise la solicitarea MEDIAFAX.

    Suma de 545 milioane de lei provine din două taxe pe care Nuclearelectrica le plăteşte pentru energia electrică produsă.

    Pentru a strânge aceste fonduri, Nuclearelectrica virează anual banii la ANDR, care apoi îi depune într-un depozit la Trezoreria statului. Construcţia depozitului de deşeuri radioactive este estimată la 452 milioane de euro, fără TVA. Sumele vor fi utilizate progresiv, iar pentru deschiderea depozitului este nevoie de 69 milioane de euro, fără TVA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Summitul de la Vilnius: Procedura de parafare a Acordului de Asociere între Republica Moldova şi UE a început

     Partea tehnică a procedurii de parafare a celor peste 900 de pagini ale acordului va dura câteva ore, negociatorii de la Bruxelles şi Chişinău punându-şi semnătura pe fiecare pagină. La acest proces paticipă negociatorii-şefi din partea Republicii Moldova – ministrul de Externe Natalia Gherman şi adjunctul ministrului Economiei, Octavian Calmâc – şi cei ai UE – şeful Direcţiei pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală a Comisiei Europene, Gunnar Wiegand, şi negociatorul-şef pentru crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare, Luc Devigne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproximativ 20 de experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică inspectează centrala de la Fukushima

     Timp de zece zile, 19 specialişti vor examina modul în care compania exploatantă, Tokyo Electric Power (TEPCO), lucrează la faţa locului pentru a pregăti destructurarea.

    Această misiune, a doua de acest tip după cea din aprilie, durează până în 4 decembrie.

    Experţii vor vizita centrala dar vor strânge, de asemenea, informaţii diverse de la TEPCO, precum şi de la Guvern şi alte părţi participante.

    “Vom pune accentul în special pe eforturile depuse pentru gestionarea apei contaminate şi pe operaţiunile de transferare a combustibilului nuclear stocat în piscina reactorului 4 într-un loc mai sigur”, a explicat Carlos Lentijo, şeful misiunii, în cadrul unei întâlniri cu presa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duşa propune ca în oraşe o arteră principală de circulaţie centrală să se numească 1 Decembrie 1918

     “Acest lucru reiese dintr-o iniţiativă legislativă ce aparţine deputatului social democrat, pentru completarea Legii nr. 10/1990 privind proclamarea Zilei Naţionale a României. Astfel, în Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ, se vor organiza ceremonii de sărbătorire, iar la solicitarea autorităţilor publice locale, pot fi desfăşurate ceremonii militare”, se arată într-un comunicat transmis joi de grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

    În conţinutul propunerii legislative, Mircea Duşă, deputat PSD de Harghita, susţine ca finanţarea cheltuielilor necesare organizării ceremoniei militare specifice să se facă în conformitate cu legile în vigoare, menţionează sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CUTREMURUL din Filipine: Bilanţul s-a ridicat la 158 de morţi. Autorităţile fac eforturi pentru a ajunge în zonele afectate

     Poduri surpate, drumuri închise şi alunecări de teren blochează accesul echipelor de intervenţie în regiunile cele mai afectate de pe Insula Bohol (centru), a recunoscut Minda Morante, însărcinata în regiune cu Protecţia Civilă.

    Locuitorii s-au refugiat în clădiri neafectate şi în corturi, terorizaţi de replici multiple.

    “Sper că oamenii vor înţelege. Vrem să le venim în ajutor, dar problema este să ajungem la ei”, a declarat pentru AFP Morante. “Recunoaştem că există «găuri» în reacţia noastră de urgenţă”, a mai spus ea.

    Elicoptere evacuau răniţii cel mai grav şi aduceau raţii de supravieţuire în cătune izolate, a adăugat Morante.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orange România a extins reţeaua 4G la nivelul întregii Capitale

     “Începând din această toamnă, toţi clienţii Orange, abonaţi sau utilizatori de cartele preplătite, au acces la serviciile de internet la viteze 4G, atât prin planuri tarifare compatibile, cât şi prin opţiuni dedicate. Astfel, clienţii de cartele preplătite sunt primii utilizatori de cartele preplătite din România care pot naviga pe internet la viteze 4G”, se arată într-un comunicat al Orange România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gaură într-un baraj submarin care blochează trecerea elementelor radioactive în mare, la Fukushima

     Această problemă a fost constatată la nivelul reactoarelor 5 şi 6, puţin avariate, de către un tehnician de la o firmă care acţionează în perimetru în contul Tokyo Electric Power (TEPCO).

    Un fel de baraj vertical a fost instalat de TEPCO pentru blocarea elementelor radioactive în portul centralei şi împiedicarea ca acestea să ajungă în Oceanul Pacific.

    Întreprinderea nu a precizat care ar putea să fie consecinţele acestei avarii, dar a anunţat că nivelul radioactivităţii măsurate în mare nu a crescut în mod notabil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Alertă specială” în Japonia. Centrala Fukushima, ameninţată de un taifun violent

     Taifunul, al 18-lea din acest sezon în Asia, s-a abătut luni asupra insulei principale, Honshu, la nivelul prefecturii Aichi, în partea central-sudică, la ora locală 7.40 (1.40, ora României), a anunţat Agenţia de Meteorologie.

    El era însoţit de rafale puternice de vânt, de până la 160 de kilometri pe oră, şi de ploi calificate în anumite locuri ca “teribile”, pe un perimetru extins.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro