BusinessMagazin

Tag: catalog

  • Tineri manageri de top 2018: Bogdan Brăslaşu, director management procese şi asistenţă reţea unităţi, BRD Groupe Société Générale

    Bogdan Brăslaşu este responsabil de managementul proceselor şi suportul pentru reţeaua de unităţi a BRD, coordonând o echipă de 35 de angajaţi; din rândul realizărilor de anul trecut ale departamentului pe care îl conduce, oferă ca exemple reducerea erorilor operaţionale cu 15%, precum şi reducerea timpului de răspuns la solicitările reţelei cu 20%.

    Despre parcursul său profesional, Bogdan Brăslaşu spune că o decizie importantă, dar nu uşoară pentru el, a fost în 2005, când s-a întors din Franţa, unde îşi începuse cariera, pentru a lucra la BRD. După un an de integrare, perioadă în care a lucrat cu clienţi în diverse funcţii de front şi back office din reţeaua băncii (ghişeu, consilier clientelă, back office, responsabil agenţie), a preluat funcţia de supervizor regional în cadrul departamentului Administrare Reţea. Rolul a presupus interacţiune directă cu agenţiile, numeroase deplasări şi asigurarea relaţiei managementului local cu centrala băncii, explică el. Spre sfârşitul acestei perioade a fost delegat la Chişinău pentru şase luni, cu misiunea integării în grupul Société Générale a Mobias Banca.

    Bogdan Brăslaşu spune că a perceput această experienţă, alături de munca în Franţa, drept cele mai dificile din parcursul său profesional: „Cu siguranţă am depus mai multe eforturi în Franţa şi Moldova pentru a-mi realiza obiectivele. E foarte important să înţelegi cultura diferită de muncă, să te integrezi şi să câştigi încrederea oamenilor cu care lucrezi”.

    Următorul pas în carieră a fost în 2013 preluarea managementului Procese Reţea, fiind responsabil de formarea unei echipe noi de 15 persoane. „După 13 ani, sunt pregătit să îmi asum provocări noi în cadrul BRD într-o zonă extrem de dinamică şi probabil la publicarea acestui articol voi avea o nouă poziţie în zona de marketing – omnichannel & digital”, descrie el următorul pas pe care urmează să îl facă în carieră. Iar peste 10 ani se vede lucrând în continuare în sistemul bancar, dar „unul mult schimbat faţă de ceea ce cunoaştem astăzi, mult mai orientat spre client şi cu soluţii digitalizate”.

    Bogdan Brăslaşu are o licenţă în Business Administration (Academia de Studii Economice din Bucureşti) şi un master în project management obţinut în urma studiilor la Université Paris XII.

    39 de ani

     

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.

     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Ştefan Buciuc, director executiv, Direcţia Social Banking, BCR

    Ca director executiv al Direcţiei Social Banking din cadrul celei mai mari bănci de pe plan local, Ştefan Buciuc coordonează activitatea a şase persoane. Între rezultatele anului trecut pentru departamentul de care este responsabil enumeră finanţarea a zece organizaţii cu impact social cu peste 1,5 milioane de euro; ca efect, au fost create 313 joburi noi, dintre care 157 pentru persoane dezavantajate; la aceste proiecte au participat 2.067 de voluntari, iar numărul beneficiarilor a ajuns la 105.621.

    Absolvent al Facultăţii de Management şi al unui master în Relaţii Internaţionale, ambele în cadrul ASE, Ştefan Buciuc are şi un doctorat în Finanţe/Asigurări în cadrul aceleiaşi instituţii. Este evaluator imobiliar, a absolvit EMBA WU Executive Academy şi Aspen Institute – Young Leaders Program 2014.

    Buciuc spune că a lucrat şi în instituţii financiare mai mici şi foarte mari, atât în ţară, cât şi în afara României. „Cred că foarte important a fost că am avut ocazia să lucrez în foarte multe zone de activitate ale unei bănci (de exemplu risk, collateral management, front office, back office, structured & acquisition finance etc.).” În plus, pe parcursul carierei a avut şi câteva mişcări orizontale care l-au ajutat să înţeleagă mai bine cum funcţionează o bancă. „Au fost mai multe momente cheie până acum. Unul a fost când am hotărât să renunţ la o carieră într-un grup internaţional pentru a lucra într-o bancă mică cu mult spirit antreprenorial.” Un alt moment cheie a fost atunci când a trecut din zona de risk management în cea de structured & acquisition finance; „m-am implicat în proiecte foarte diferite, de la real estate la proiecte în energie sau industria panificaţiei şi în final achiziţii de companii. Dar nimic nu se compară cu experienţa în front office şi cu contactul zilnic cu clienţii băncii”.

    Pe termen lung, Ştefan Buciuc se vede „în România, construind organizaţii cu impact social pozitiv. Acum, prin dezvoltarea echipei de Social Banking şi a bankingului în zona nebancarizată, pot crea impact real în societatea românească acolo unde este nevoie”.

    39 de ani

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.

     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Avram Dumitrescu, director departament analiză şi raportare IT, Allianz-Ţiriac Asigurări

    Avram Dumitrescu conduce activitatea departamentului de analiză şi raportare IT, care asigură accesul la informaţiile critice pentru derularea businessului companiei şi oferă servicii de raportare pentru toate ariile acestuia. El coordonează o echipă formată din şapte angajaţi.

    Dumitrescu a absolvit facultatea de comerţ, dar spune că pasiunea l-a condus către domeniul IT. „Pasiunea pentru IT a început din liceu şi am continuat să o cultiv pe perioada facultăţii, când, în 2005, am dezvoltat un magazin online şi interfaţa de administrare pentru afacerea pornită împreună cu câţiva prieteni”, rememorează el primele contacte cu domeniul în care lucrează.

    În anii următori, a construit şi alte magazine online în calitate de freelancer. Primul pas ca angajat a fost în cadrul unui call center din Bucureşti, unde s-a angajat ca specialist IT, în 2007. Un an mai târziu s-a alăturat echipei de dezvoltare de software din Allianz-Ţiriac, în funcţia de specialist raportare IT, iar în 2012 a preluat rolul de conducere a departamentului de analiză şi raportare.

    Din rândul celor mai mari provocări din carieră menţionează dezvoltarea unui dashboard financiar care oferă o perspectivă completă asupra indicatorilor de performanţă ai companiei: „Implementarea dashboardului financiar s-a realizat în timp record: doar şase luni. A fost o chimie foarte bună între toţi membrii echipei şi rezultatele bune s-au văzut mai repede decât ne aşteptam”.

    Pe termen lung, îşi propune să lucreze în continuare în domeniul IT, dezvoltându-şi cunoştinţele legate de modelarea de date, data science, big data şi predictive analytics. În ceea ce priveşte proiectele sale personale, spune că acestea sunt duse în continuare mai departe de foştii săi parteneri de business: „Continui să îmi folosesc energia şi mintea de antreprenor, fiind atent la oamenii din echipa mea. Îi observ pe cei care au sclipiri, care vin cu idei noi şi fac tot posibilul să îi ajut să le pună în practică”.

    37 de ani

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.

     

     

  • Povestea tinerei care vinde gogoşi de peste 2 milioane de euro în România

     Fondată pe 28 martie 2014, în urma unei investiţii iniţiale de aproximativ 100.000 de lei, afacerea celor doi tineri a ajuns în prezent la 17 unităţi şi alte trei erau în curs de deschidere la momentul realizării acestui material (începutul lunii iunie). Dintre acestea, patru sunt proprii, iar celelalte administrate în regim de franciză. Per total, 120 de angajaţi lucrează în cadrul grupului; acesta generează afaceri de 10 milioane de lei (în magazinele proprii, spaţii francizate, centru de producţie), iar planurile pentru anul acesta vizează o dublare.

    Marius Muntean (CEO-ul afacerii în prezent) şi Andra Otava (CCO) sunt foşti colegi la Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca. După absolvire, Andra Otava a lucrat timp de doi ani în domeniul construcţiilor şi şi-a consolidat pregătirea şi cu un master. Ideea afacerii a apărut imediat după ce tinerii au terminat facultatea. Unul dintre criteriile după care au ales afacerea era ca aceasta să fie diferită faţă de modelele care au mai existat în trecut, în speranţa că dacă vor face lucrurile altfel, vor o traiectorie ascendentă.

    De pe scurta listă de idei s-a evidenţiat crearea unui donut shop, concept care nu exista la momentul respectiv pe piaţa din România. Mama Andrei Otava a furnizat reţeta de gogoşi, iar în rest au trecut prin toate provocările pe care le poate înfrunta un pionier pe o piaţă nişată, deschizând o primă unitate în Târgu-Mureş, de unde s-au extins apoi în mai multe oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Sibiu, Baia Mare, Ploieşti, Iaşi, Bucureşti, Suceava, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Craiova, Râmnicu Vâlcea). Investiţiile în francizele Donuterie pornesc de la 30.000 de euro şi pot ajunge la 50.000 euro, sumă care depinde de factori precum locaţia aleasă pentru magazin şi suprafaţa acestuia. Pentru anul în curs, Muntean şi Otava şi-au propus să dubleze numărul de magazine din reţeaua naţională şi, implicit, să dubleze şi cifra de afaceri. Pe termen lung însă, iau în calcul şi extinderea în afara ţării.

    ANDRA OTAVA

    29 DE ANI

    COFONDATOR ŞI CCO, DONUTERIE

    CIFRĂ DE AFACERI NETĂ* ÎN 2016: 10 MIL. LEI

    NUMĂR DE ANGAJAŢI**: 120

    *VALOAREA CUMULATĂ A VENITURILOR GENERATE DE FRANCIZE ŞI DE MAGAZINELE PROPRII

    **NUMĂRUL TOTAL, ÎN CADRUL GRUPULUI

     

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 12-a ediţie.

     

  • Al 13-lea manual de carieră în afaceri

    Catalogul nu prezintă un clasament realizat după criterii, ci reuneşte scurte istorii ale celor care fac performanţă. A
    Cu totul, am strâns, în 13 ani, 1.300 de poveşti despre oameni care cresc companii, braduri, idei, schimbă mentalităţi, sisteme şi inovează. Ei dezvăluie nu numai cum au reuşit, ci şi cum au învăţat, ce i-a ajutat, ce şi cine i-a inspirat, care sunt pericolele şi dificultăţile cu care s-au confruntat de-a lungul timpului. Asfel, cataloagele noastre sunt nu numai culegeri de poveşti, ci veritabile manuale de management, cu exemple de situaţii, decizii, studii de caz, cu oameni cât se poate de reali.
    Deşi la momentul la care au fost prezentaţi în catalog fiecare dintre cei 1.300 de manageri aveau mai puţin de 40 de ani, fiecare din ei sunt autorităţi în domeniul lor de activitate şi s-au remarcat deja de-a lungul timpului prin decizii curajoase, care nu de puţine ori au făcut ca firmele în care lucrează să aibă ritmuri de creştere cu mult peste cele ale industriei.
    Mulţi dintre cei pe care i-am prezentat în paginile cataloagelor au continuat să se dezvolte, să continue traiectoria ascendentă pe care mizasem deopotrivă noi dar şi companiile pentru care lucrau atunci când i-am inclus în ediţiile anterioare. Despre unii nu mai ştim mare lucru şi asta este, cumva, firesc. Nu au cum, toţi cei 1.200 de tineri prezentaţi anterior, să ajungă şefi de corporaţii sau de bănci. Pentru cei mai mulţi dintre ei, discuţiile cu presa nici măcar nu sunt o cutumă frecventă, ba dimpotrivă. Nu sunt (toţi) imaginea firmelor pentru care lucrează. Dacă nu se află sub lumina reflectoarelor nu înseamnă că treaba lor este mai puţin importantă.
    Dar toţi cei prezentaţi în paginile catalogului sunt câştigători, în mediul de afaceri privat, unde performanţa este principalul motor de creştere – pentru business-uri, mărci, idei, cariere.
    Iată câţiva dintre cei pe care i-am prezentat la ediţiile catalogului şi care au parcurs cariere spectaculoase:

  • Strigarea catalogului: ce aţi făcut în ultimii 12 ani?

    Înainte să vedem cine sunt cei sub 40 de ani pe care i-am selectat şi pe care am pariat la ediţia din anul acesta, este bine să dăm timpul înapoi şi să răsfoim prima apariţie a acestui produs editorial.

    Uitându-mă pe cei 100 tineri din 2006, cred că Business Magazin a avut mână bună. Călin Drăgan de la Coca-Cola, care atunci avea 39 de ani şi era în România, acum conduce operaţiunile gigantului american din Asia, având pe mână 10 miliarde de dolari. Cred că nu mai este niciun manager român care să aibă în subordine o asemenea cifră de afaceri.

    Călin Fusu, care atunci avea 31 de ani, conduce în continuare Neogen, compania care deţine al doilea site de recrutare din România – Bestjobs. În cei 12 ani a mai lansat în şase ţări vivre.ro, un business de peste 40 de milioane de euro pe an, având ca ţintă să ajungă la afaceri de 100 de milioane de euro.

    Bogdan Georgescu, care în 2006 avea 31 de ani, nu mai este la Colliers, dar în schimb a făcut unul din cele mai interesante start-up-uri – Bookster – prin care închiriază angajaţilor din companii (firma plăteşte) cărţi. De la el am aflat ce citiţi voi – cărţi de introspecţie personală, cărţi de leadership şi cărţi în urma cărora vă puneţi întrebări. De aici am tras concluzia că foarte mulţi dintre cei care ocupă poziţii de conducere, de top sau middle management, vor să devină lideri mai buni, dar în acelaşi timp încearcă să găsească răspunsuri la întrebări legate de cariera lor, dacă sunt în domeniul potrivit şi la timpul potrivit.

    Simona Constantinescu avea atunci 32 de ani şi lucra pentru George Copos la Ana Hotels. Săptămâna trecută a revenit din nou în poziţia de CEO la Ana Hotels, după zece ani. Ironic, de multe ori ne întoarcem de unde am plecat.

    Dorel Piti era bancher la Bancpost, iar acum lucrează în Elveţia pentru cea mai mare bancă elveţiană – UBS.

    Dragoş Cincă – unul dintre creatorii Flamingo – era pe val în 2006, dar viaţa nu a fost pe un val de creştere. Flamingo a dat faliment între timp, iar Dragoş Cincă este acum investitor imobiliar.

    La fel s-a întâmplat şi cu soţii Funghină de la K-Tech Ultra Pro, business care s-a prăbuşit în criză. 

    Cred că mai bine de o treime dintre cei care au fost în prima generaţie de tineri manageri şi-au păstrat profesia şi angajatorul, bineînţeles urcând în carieră (Codruţ Pascu de la Roland Berger, Ştefan Iordache de la Leo Burnett, Adrian Boţan de la McCann, Teddy Dumitrescu de la Publicis, Cornel Marian de la Oresa, Răsvan Radu de la UniCredit, Cristian Sporiş de la Raiffeisen, Lucian Anghel de la BCR sau Marian Năstase de la Alro), iar cei care aveau afaceri proprii au reuşit să le ţină în continuare (Dan Ostahie de la Altex, Zoltan Szigeti de la The Group, Octavian Pantiş de la TMI/Qualians, Florentin Ţuca de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii).

    Răsfoind ediţia din 2010 a tinerilor manageri de top, am regăsit-o pe Amalia Buliga, CEO-ul Diverta de atunci şi acum. De asemenea, l-am regăsit pe Ilan Laufer, care atunci era în retail, dar între timp, în 2016, a ajuns ministru în guvernul PSD.

    Tot în 2010, Camelia Ene era director de vânzări la grupul petrolier MOL România, pentru ca acum să fie CEO.

    În 2011 Bogdan Speteanu conducea la 33 de ani BCR Leasing, poziţie pe care o deţine şi în prezent. Fady Chreih conducea Regina Maria, poziţie pe care o ocupă şi astăzi, dar având în spate un business de cinci ori mai mare. Bogdan Oşlobeanu era la 33 de ani director în Rompetrol, iar acum este CEO-ul dezvoltatorului imobiliar Impact.

    Antonio Eram deţine în continuare Netopia, la fel ca şi Alex Lăpuşan cu Zitec.

    Băncile RBS şi Millennium nu mai există.

    Ce i-a ţinut pe aceştia în funcţie şi cum de au reuşit cei care au avut afaceri să le păstreze după 12 ani, deşi între timp au fost loviţi de o criză? Ambiţia, determinarea, energia, dorinţa de a face lucruri mari, dorinţa de a se bate cu alţii în modul cel mai pozitiv şi credinţa că nu sunt mai prejos de alţii.

    Aceste calităţi sunt valabile şi pentru celelalte generaţii, deşi tinerii manageri sunt mai puţin antreprenori, preferând poziţii de top în corporaţii, unde salariile sunt plătite la timp, unde businessurile de multe ori sunt aşezate, iar 90% din venituri vin din rutină.

    De partea cealaltă, în companiile antreprenoriale româneşti avem mai puţine nume de executivi, pentru că imaginea companiei se identifică cu cea a proprietarului.

    Multinaţionalele sunt mult mai deschise în a-şi prezenta liderii către media, pentru ca în viitor aceste poziţii să fie căutate şi râvnite şi de către alţii.

    Ce au managerii străini, expaţii şi nu au managerii români? Într-o discuţie la ZF Live cu Iuliana Cernat, câştigătoarea din 2018 a bursei MBA oferite de Vienna University în parteneriat cu ZF, ea spune – după ani de experienţă petrecuţi în Raiffeisen sau UniCredit –, că românilor le lipsesc organizarea şi urmărirea obiectivelor stabilite. În rest au de toate, fiind mult mai buni în găsirea de soluţii.
    Când vom avea organizare şi ţinte, vom cuceri lumea, aşa cum a făcut-o Călin Drăgan de la Coca-Cola.

    Pentru a încheia cronica, m-am gândit că este bine să ne aducem aminte cum era 2006, când am lansat prima ediţie a catalogului Business Magazin 100 Tineri manageri de top: PIB-ul era de 97 de miliarde de euro, acum este dublu; euro era cotat la 3,5 lei, acum este 4,65 lei; francul elveţian era cotat la 2,2 lei – mulţi plâng după acest curs; EURIBOR era la 3%, acum este -0,8%; dobânda BNR era de 8,75%, acum este de 2,5% şi facem scandal; inflaţia a fost de 4,87%, aproximativ cât este şi astăzi; dobânda la creditele în lei era de 13,6%, acum ROBOR este de 2,85%; salariul minim era de 330 de lei, iar salariul mediu de 866 de lei, acum salariul minim este de aproape 1.200 de lei, iar cel mediu de 2.700 de lei.

    Proiectul Business Magazin 100 Tineri manageri de top continuă pentru că vrem să lăsăm o moştenire şi generaţiilor viitoare: culegeri care să arate cine au fost cei care au condus şi care au avut afaceri în România de tineri.

  • Al 13-lea manual de carieră în afaceri

    Catalogul nu prezintă un clasament realizat după criterii, ci reuneşte scurte istorii ale celor care fac performanţă.

    Cu totul, am strâns, în 13 ani, 1.300 de poveşti despre oameni care cresc companii, branduri, idei, schimbă mentalităţi, sisteme şi inovează. Ei dezvăluie nu numai cum au reuşit, ci şi cum au învăţat, ce i-a ajutat, ce şi cine i-a inspirat, care sunt pericolele şi dificultăţile cu care s-au confruntat de-a lungul timpului. Asfel, cataloagele noastre sunt nu numai culegeri de poveşti, ci veritabile manuale de management, cu exemple de situaţii, decizii, studii de caz, cu oameni cât se poate de reali.

    Mulţi dintre cei pe care i-am prezentat în paginile cataloagelor au continuat să se dezvolte, să continue traiectoria ascendentă pe care mizasem deopotrivă noi, dar şi companiile pentru care lucrau atunci când i-am inclus în ediţiile anterioare. Despre unii nu mai ştim mare lucru şi asta este, cumva, firesc. Nu au cum, toţi cei 1.200 de tineri prezentaţi anterior, să ajungă şefi de corporaţii sau de bănci. Pentru cei mai mulţi dintre ei, discuţiile cu presa nici măcar nu sunt o cutumă frecventă, ba dimpotrivă. Nu sunt (toţi) imaginea firmelor pentru care lucrează. Dacă nu se află sub lumina reflectoarelor, nu înseamnă că treaba lor este mai puţin importantă.

    Dar toţi cei prezentaţi în paginile catalogului sunt câştigători, în mediul de afaceri privat, unde performanţa este principalul motor de creştere – pentru businessuri, mărci, idei, cariere.

    Iată câţiva dintre cei pe care i-am prezentat la prima ediţie a catalogului, în 2006, şi care au parcurs cariere spectaculoase:

    Cătălin Olteanu
    2018: preşedinte al UMT36, în Seattle
    2016: la 28 de ani, era lead software design engineer, divizia Microsoft project

    Lucian Anghel
    2018: preşedinte BVB
    2006: la 34 de ani, era director executiv adjunct, direcţia trezorerie, BCR

    Răsvan Radu
    2018: CEO şi preşedinte executiv UniCredit Bank
    2006: la 40 de ani, era CEO la UniCredit România

    Cornelia Coman
    2018: CEO al NN Spania
    2006: la 31 de ani, era director de actuariat şi management al investiţiilor, ING Asigurări de Viaţă

    Călin Drăgan
    2018: preşedinte al Bottling Investment Group (BIG), unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai Coca-Cola la nivel mondial, cu afaceri de 15 mld. dolari.
    2006: la 39 de ani, era director general al Coca-Cola HBC România

  • Povestea lui David Hall McConnell, fondatorul Avon

    David Hall McConnell s-a născut pe 18 iulie 1858 în Oswego, New York, în familia unor imigranţi irlandezi, James şi Izabela (Hall) McConnell. McConnell a crescut la ferma tatălui său şi a urmat şcoala din districtul respectiv, apoi s-a înscris la şcoala normală din statul Oswego, plănuind să devină profesor de matematică.

    În schimb, în 1879 a ales să intre în domeniul de business, ca agent de vânzări pentru o agenţie newyorkeză de cărţi. În 1883 s-a mutat în Atlanta, Georgia, unde a continuat să se ocupe de comerţul cu cărţi. Deoarece nu reuşea să obţină suficiente venituri, a început să adauge mostre de parfum gratuite produse de el însuşi, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Curând, antreprenorul a înţeles că femeile erau mai interesate de parfumuri decât de cărţi, aşa că i-a venit ideea de le vinde din uşă-n uşă, aşa cum proceda cu cărţile.

    Astfel, în 1886, McConnel a înfiinţat o companie de parfumuri pe care le-a produs, o vreme, chiar în locuinţa sa. După un timp, a reuşit să deschidă un laborator de parfum în Suffern, New York. În 1892, la sugestia partenerului său de afaceri, a numit compania Perfume California Company. Curând, a adăugat o gamă nouă de produse cosmetice şi de toaletă pe care le vindea sub brandul CPC şi mai târziu a început să comercializeze odorizante şi diverse articole de casă, vândute sub brandul Perfection.

    Primul agent de vânzări care a lucrat pentru McConnell a fost Persis Foster Eames Albee. În anii următori a avut şi mai mult succes şi, la moartea antreprenorului, peste 30.000 de agenţi comercializau produsele companiei, iar volumul vânzărilor era măsurat în milioane de dolari. Numele actual al companiei, Avon, a fost folosit pentru prima data pe 1 septembrie 1929, dar înregistrarea oficială a fost făcută abia pe 30 august 1932. McConnell a păstrat funcţiile de preşedinte, preşedinte al consiliului şi deţinătorul principal al Avon Allied Products, Inc. şi al companiilor afiliate acesteia până la moartea sa. A fost, de asemenea, trezorier al G.W. Camrick & Co., o companie producătoare de farmaceutice din Newark, New Jersey, şi director al companiei Holly Hill Fruit Products, Inc., din Davenport, Florida.

    El a fost şi unul dintre fondatorii băncii naţionale Suffern, în cadrul căreia a deţinut mai multe funcţii de conducere. Pentru o perioadă, a fost superintendent al şcolilor din Suffern, preşedintele consiliului de educaţie Suffern şi trezorier al comitetului republican din districtul Rockland. În timpul primului război mondial, a fost preşedinte al consiliului de administraţie din Rockland County. McConnell a fost, de asemenea, cunoscut şi drept mason.

    Fondatorul Avon s-a căsătorit cu Lucy Emma, la Chicago, pe 31 martie 1885 şi au avut trei copii: Edna Bertha, Doris Hall, şi David Hall McConnell Jr. A murit la Suffern, pe 20 ianuarie 1937.

    În 2017, compania Avon Products a avut o cifră de afaceri de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com, un număr de circa 26.000 de angajaţi răspândiţi la nivel mondial şi un total de aproximativ 6,4 milioane de reprezentanţi comerciali.

  • Povestea lui David Hall McConnell, fondatorul Avon

    David Hall McConnell s-a născut pe 18 iulie 1858 în Oswego, New York, în familia unor imigranţi irlandezi, James şi Izabela (Hall) McConnell. McConnell a crescut la ferma tatălui său şi a urmat şcoala din districtul respectiv, apoi s-a înscris la şcoala normală din statul Oswego, plănuind să devină profesor de matematică.

    În schimb, în 1879 a ales să intre în domeniul de business, ca agent de vânzări pentru o agenţie newyorkeză de cărţi. În 1883 s-a mutat în Atlanta, Georgia, unde a continuat să se ocupe de comerţul cu cărţi. Deoarece nu reuşea să obţină suficiente venituri, a început să adauge mostre de parfum gratuite produse de el însuşi, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Curând, antreprenorul a înţeles că femeile erau mai interesate de parfumuri decât de cărţi, aşa că i-a venit ideea de le vinde din uşă-n uşă, aşa cum proceda cu cărţile.

    Astfel, în 1886, McConnel a înfiinţat o companie de parfumuri pe care le-a produs, o vreme, chiar în locuinţa sa. După un timp, a reuşit să deschidă un laborator de parfum în Suffern, New York. În 1892, la sugestia partenerului său de afaceri, a numit compania Perfume California Company. Curând, a adăugat o gamă nouă de produse cosmetice şi de toaletă pe care le vindea sub brandul CPC şi mai târziu a început să comercializeze odorizante şi diverse articole de casă, vândute sub brandul Perfection.

    Primul agent de vânzări care a lucrat pentru McConnell a fost Persis Foster Eames Albee. În anii următori a avut şi mai mult succes şi, la moartea antreprenorului, peste 30.000 de agenţi comercializau produsele companiei, iar volumul vânzărilor era măsurat în milioane de dolari. Numele actual al companiei, Avon, a fost folosit pentru prima data pe 1 septembrie 1929, dar înregistrarea oficială a fost făcută abia pe 30 august 1932. McConnell a păstrat funcţiile de preşedinte, preşedinte al consiliului şi deţinătorul principal al Avon Allied Products, Inc. şi al companiilor afiliate acesteia până la moartea sa. A fost, de asemenea, trezorier al G.W. Camrick & Co., o companie producătoare de farmaceutice din Newark, New Jersey, şi director al companiei Holly Hill Fruit Products, Inc., din Davenport, Florida.

    El a fost şi unul dintre fondatorii băncii naţionale Suffern, în cadrul căreia a deţinut mai multe funcţii de conducere. Pentru o perioadă, a fost superintendent al şcolilor din Suffern, preşedintele consiliului de educaţie Suffern şi trezorier al comitetului republican din districtul Rockland. În timpul primului război mondial, a fost preşedinte al consiliului de administraţie din Rockland County. McConnell a fost, de asemenea, cunoscut şi drept mason.

    Fondatorul Avon s-a căsătorit cu Lucy Emma, la Chicago, pe 31 martie 1885 şi au avut trei copii: Edna Bertha, Doris Hall, şi David Hall McConnell Jr. A murit la Suffern, pe 20 ianuarie 1937.

    În 2017, compania Avon Products a avut o cifră de afaceri de 5,7 miliarde de dolari, conform statista.com, un număr de circa 26.000 de angajaţi răspândiţi la nivel mondial şi un total de aproximativ 6,4 milioane de reprezentanţi comerciali.

  • Dovada că niciodată nu trebuie să renunţi: A eşuat cu primul business, dar a perseverat şi a prins aripi. Povestea braşoveanului care a reuşit să ajungă la primul milion de lei afaceri

    Firma de cercetare înfiinţată de cercetătorul care şi-a luat doctoratul cu o teză care a studiat primele zece ediţii din catalogul 100 Tineri Manageri de top a depăşit anul trecut pragul de un milion de lei cifră de afaceri. A doua încercare a antreprenorului de a dezvolta propria firmă a prins aripi, dar prima experienţă a fost un eşec. Cum a fost drumul până aici şi ce planuri are în continuare, povesteşte braşoveanul Romulus Oprica, cel care a înfiinţat şi a crescut BrandBerry.

    În această etapă a dezvoltării firmei, spune antreprenorul care a înfiinţat firma de cercetare de piaţă BrandBerry, rolul său s-a transformat tot mai mult în unul de project manager. În continuare se ocupă de vânzări, analiză de date şi consultanţă, dar procentul cel mai mare din timp îi este ocupat de mangementul proiectelor şi facilitarea colaborării experţilor implicaţi în proiecte. „Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte rolul meu de acum, aş spune că sunt «BD în acţiune»; dar nu «brigada diverse», deşi fac diverse, ci «business developer». Cel puţin în ultimii trei ani acesta a fost primordial rolul meu, în detrimentul analizelor de date şi raportărilor către client. Dacă l-aş pune pe fiu-meu cel mare să descrie ce fac, ar spune că «toată ziua stau la cafele», ceea ce, evident, e consistent cu poziţia de BD.”

    Modelul pe care funcţionează BrandBerry este de tip colaborativ, „deci nu pot spune că am oameni «în subordine». Există proiecte în care sunt implicaţi şi câte 150 de oameni, cum ar fi cercetările reprezentative naţional desfăşurate «on-field», dar majoritatea proiectelor presupun coordonarea unei echipe de cinci până la zece oameni.”

    Anul trecut, BrandBerry a depăşit, după cum spune chiar Romulus Oprica, pragul psihologic de un milion de lei cifră de afaceri, „prag care, evident, este unul încă mic, dar foarte promiţător şi am pus bazele unui proiect pe care urmează să-l lansăm în toamna lui 2018”. Pentru anul în curs, planurile se referă la un plus de 30% faţă de rezultatele din 2017.

    Despre parcursul său profesional, antreprenorul spune: „Am lucrat de puştan; părinţii mei aveau un mic magazin şi am făcut multă practică în el – micul comerţ din anii ’90, până în 2000. După absolvirea facultăţii, când am decis că rămân în ţară, am vrut să mă angajez, dar am ratat două joburi şi am decis că mă fac antreprenor şi să realizez studii de piaţă”.

    Profilul său educaţional este unul eminamente socio-uman, dar cu multă practică în vânzări şi relaţii cu clienţii. A absolvit liceul cu profil psiho-pedagogic din Braşov, prima sa calificare fiind de învăţător/educatoare; „în nomenclatorul de meserii nu există echivalentul masculin pentru «educatoare», aşa că m-au asimilat. Facultatea de sociologie a fost o alegere necontrastantă, iar faptul că am început-o la Braşov a fost determinat mai degrabă de constrângeri economice”. Pe aceeaşi filieră, socio-umane, a urmat şi masterul la câţiva ani distanţă şi, ceva mai recent, doctoratul. Educaţia a fost esenţială în evoluţia sa, în perioada studenţiei având şi prima ieşire din ţară, cu o bursă Erasmus, în Copenhaga, punctează Oprica. „A fost unul dintre cei mai marcanţi ani din viaţa mea; primisem bursa pentru o perioadă de trei luni, dar am rămas un întreg an universitar. E greu de povestit în câteva cuvinte şocul cultural pe care l-am trăit acolo.”

    În timpul facultăţii a lucrat, ca mulţi dintre colegii săi, ca operator de interviu (în cercetare de piaţă), dar a fost şi profesor suplinitor pentru doi ani, iar în perioada bursei în Copenhaga a avut chiar două slujbe. Bursa primită era total insuficientă şi a ales să îşi prelungească şederea, aşa că a fost constrâns să lucrez; „am lucrat şi în curăţenie şi am fost pentru câteva luni «starter» (ajutor de bucătar) într-un restaurant mexican. În ultimul an de facultate m-am dedicat ONG-urilor şi m-am plimbat în multe schimburi de tineret susţinute de Uniunea Europeană. A fost unul dintre cei mai liberi ani ai mei.”

    După absolvirea facultăţii, când a decis să rămână în ţară, a vrut să se angajeze. Prima experienţă, povesteşte Oprica, a fost cu un om de afaceri din Braşov pentru care ar fi trebuit să facă business development în HoReCa. „Când am început efectiv lucrul m-am trezit cu o cutie mare în braţe, plină cu hârtie igienică şi şerveţele, şi mi-a zis: «Vinde!». Nu prea ne-am înţeles asupra modului în care trebuie să abordăm piaţa şi am convenit să ne despărţim prieteneşte.” A aplicat apoi pentru un alt job, de reprezentant regional al unui importator mare de anvelope şi acumulatori; a trecut de toate interviurile şi, când să semneze contractul de angajare, proprietarul a aflat că tânărul nu avea experienţă la condus. „Mi-a zis că «nu mă poate trimite la moarte pe drumurile patriei»”.

    Aşa că, după ce a ratat două joburi, a decis să mizeze pe antreprenoriat şi să facă studii de piaţă. „Mi s-a părut că este singurul lucru pe care ştiu să-l fac. Nu ştiam, dar am învâţat «the hard way». Am pornit pe jos, la propriu.” Îşi aminteşte că avea un client în afara Braşovului; mergea cu transportul în comun până la capăt de linie, de acolo lua taxiul, ca să nu ajungă cu pantofii murdari la destinaţie, dar de întors în oraş i s-a întâmplat de cele mai multe ori să meargă pe jos, pentru că nu mai avea bani de taxi şi pentru întoarcere. „Am avut multă încredere că pot să ofer în Braşov servicii de care nimeni nu avea nevoie la acel moment. Eram un specimen destul de exotic. Ne-am dezvoltat mai întâi pe plan local, după câţiva ani am evoluat la regional şi, din 2009, am făcut pasul în a realiza cercetări la nivel naţional.”

    Evaluează acum că a avut foarte mult noroc, pentru că demersul său a debutat după o perioadă de aproape trei ani în care lăsase pe locul secund cercetările, pentru că a vrut să construiască o reţea de site-uri locale. Încă nu exista în România nicio reţea de acel gen şi a crezut că o să fie un succes răsunător. „Ideea a fost bună, am obţinut finanţare şi apoi, pentru că nu aveam deloc expertiză în acel gen de afaceri, ajutat şi de criza din 2008, am dat-o de gard în cel mai victorios stil posibil. M-a demoralizat rău de tot! Am avut noroc de un om extraordinar lângă mine, care mi-a spus că ar fi cazul să mă opresc din a încerca să salvez ceva ce deja murise. Mă ataşasem prea mult de ideea mea şi nu doream să accept eşecul.”

    Faptul că în 2008-2009 criza economică era în toi s-a dovedit pentru antreprenorul aflat la început de drum o oportunitate mare, pentru că i-a permis să acceseze clienţi mari, care până la acel moment nu se uitau la cost. „Am venit cu nişte preţuri foarte competitive, ceea ce era bine, dar nu suficient. A fost nevoie de multe întâlniri pentru a-i convinge pe clienţi că pot lucra cu încredere cu noi. Am avut un client care după nişte ani, când ne-am împrietenit, mi-a mărturisit că în departamentul lor colegii mă numeau «Domnul Insistentul» – exact aşa, cu articol hotărât pe insistent.” 

    A fost o perioadă în aventura antreprenoriatului, până prin 2014-2015, când, spune Romulus Oprica, „eram şi portar, şi mijlocaş, şi atacant; eu centram, eu dădeam cu capul  adică făceam de toate. În 2014, după finalizarea doctoratului, am reorganizat modelul de business şi m-am asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe şi complementare, ceea ce a dus la creşterea exponenţială a afacerii. Am trecut de la one-man-show la echipă.” Iar în ultimii trei ani, povesteşte braşoveanul, a avut mai multe proiecte de consultanţă pe care le-au putut accesa şi companii locale, iar BrandBerry a fost folosită ca studiu de caz de către BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare) pentru a exemplifica beneficiile programului KnowHow Romania, program prin care BERD facilitează accesul la servicii profesionale de consultanţă, oferind finanţare nerambursabilă IMM-urilor pentru a le ajuta să se dezvolte şi să devină mai competitive.

    Doctoratul a fost, cel puţin iniţial, o decizie mai degrabă de business, mărturiseşte franc, pentru că dorea să ajungă la nişte manageri şi nu reuşea. „Decizia mea a întâlnit deschiderea neaşteptată a unuia dintre cei mai faini oameni pe care îi cunosc, antropologul Vintilă Mihăilescu, care mi-a acceptat tema de cercetare şi mai apoi m-a lăsat să dau cu capul de pragul de sus ca să mai cobor din nori şi să văd pe unde merg.” Tot în perioada şcolii doctorale l-a avut ca profesor pe Bogdan Voicu, de la care a învăţat cu adevărat statistică. „În mod special aceşti doi oameni au avut un impact semnificativ asupra modului în care mi-am reorganizat micul business, m-au ajutat să cresc şi să cred că pot mai mult. De fapt, în acea perioadă am interacţionat pentru prima dată cu proiectul vostru, Tineri manageri de top, pentru că îi alesesem ca temă de cercetare; doream să aflu care-i patternul pentru a deveni tânăr manager de top. Îmi amintesc că citeam cu multă admiraţie poveştile celor prezenţi în catalog şi mă gândeam, uşor ruşinat de îndrăzneala mea, cum ar fi să fiu şi eu pe acest podium al celor care au reuşit…”.
    În 2014, după finalizarea doctoratului, care a avut ca temă ediţiile de până atunci a catalogului 100 tineri manageri de top, realizat de Business Magazin, a reorganizat modelul de business şi s-a asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe, ceea ce a dus la creşterea afacerii. 

    Despre planurile pe termen lung, Romulus Oprica spune că de ceva vreme se apropie tot mai mult de mediul academic, dorindu-şi ca în viitorul apropiat să fie implicat şi mai activ în acest domeniu. „Cred că în cinci-zece ani rolul nostru va fi mai degrabă unul de consultanţi în cercetare, de experţi care-i învaţă pe beneficiari cum să interpreteze datele la care au deja acces.”