Tag: calitate
-
Este OFICIAL: Încă două ţări intră în Uniunea Europeană. Care sunt acestea
Potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă AlixPartners, cota diesel pe piaţa europeană a scăzut deja de la 52% la 45% între anii 2015 şi 2017, însă cu toate acestea, interzicerea maşinilor cu motoare diesel va face din ce în ce mai dificilă atingerea de către Uniunea Europeană a obiectivelor privind emisiile de CO2.Rezultatele studiului arată că diesel a fost promovat ca fiind mai ecologic decât benzina, în cadrul eforturilor UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în special a dioxidului de carbon (CO2), însă, deşi motorina conţine mai puţin carbon, emisiile totale de CO2 rezultate de la maşinile cu astfel de motoare, sunt mai scăzute. Cu toate acestea, motoarele diesel produc în general niveluri mai mari de oxizi de azot şi particule – mici bucăţi de funingine care pot intra în plămâni.„Flota Uniunii Europene trebuie să realizeze o reducere de 4,6% (în CO2), pe an, până în 2021. Cu toate acestea, în 2017, cantitatea totală de CO2 din UE a crescut cu 0,3g/km”, arată studiul citat de BBC. -
Povestea omului care a fondat una dintre cele mai mari companii din domeniul electrocasnicelor
Tokuji Hayakawa s-a născut pe 3 noiembrie 1893 în Tokio, Japonia. La naşterea sa, părinţii biologici l-au dat spre adopţie familiei Ideno, decizie despre care el a aflat abia la maturitate.
Din cauza dificultăţilor financiare prin care trecea familia sa adoptivă, Tokuji a abandonat şcoala după doi ani şi s-a angajat la un producător de ornamente.
În scurt timp, şi-a îmbunătăţit abilităţile în lucrul cu metalele şi a dobândit numeroase cunoştinţe despre piaţa de profil. Când patronul său, Yoshimatsu Sakata, a eşuat în businessul pe care îl conducea, Tokuji a decis să îi rămână alături.
A mers atât de departe încât ajunsese să vândă noaptea creioanele stricate produse de acesta la o tarabă, experienţă care a născut în Tokuji o nouă pasiune, vânzările. A reuşit astfel să înveţe trucurile pieţei, care aveau să îi fie de folos în cariera sa de antreprenor.
După ce şi-a terminat ucenicia în magazinul lui Sakata şi a mai lucrat o perioadă ca artizan, Tokuji a decis că este timpul să îşi deschidă propriul business.
Inspirat de un incident dintr-un film, în care unuia dintre actori i se desfăcuse cureaua în timpul unei scene, Tokuji a inventat un nou tip de curea cu închizătoare reglabilă, care nu necesita găuri de prindere. Produsul a avut un succes imens şi antreprenorul a reuşit să vândă peste 4.700 de bucăţi.
Încurajat de această reuşită, Tokuji a decis să îşi deschidă primul magazin şi a continuat seria invenţiilor cu un robinet reglabil.
Adevăratul succes al noii sale afaceri avea să vină ulterior, după un incident care a schimbat cu totul perspectiva de business a antreprenorului, şi anume reîntâlnirea cu familia sa naturală. După ce şi-a redobândit adevăratul nume de familie, Hayakawa, antreprenorul a început să lucreze alături de fratele său în producţia părţilor componente ale creioanelor mecanice. În septembrie 1912, Hayakawa şi-a deschis în Tokio propriul magazin, care avea să se transforme, de-a lungul anilor, într-o adevărată corporaţie.
În 1915, antreprenorul s-a gândit să producă un instrument de scris de calitate superioară, aşa că a creat creionul mecanic Hayakawa, care a fost îmbunătăţit pentru a scrie din ce în ce mai subţire. În cele din urmă, a decis să denumească afacerea înfiinţată cu trei ani în urmă Sharp (ascuţit), inspirat de calitatea acestui creion.
Produsul a devenit popular nu doar în rândul japonezilor, ci şi în Europa, unde primul război mondial cauzase o penurie de instrumente de scris, cererea fiind, aşadar, din ce în ce mai mare. Creionul patentat de Hayakawa a obţinut brevete atât în Japonia, cât şi în Statele Unite.
Ulterior, Hayakawa şi-a extins afacerea cu producţia de electronice, printre care se numără primul calculator cu tranzistori (1964), primul calculator cu ecran LCD (1973) şi primul telefon mobil cu cameră foto (2000).În 1937, Hayakawa a fondat Şcoala Comercială pentru Tineri. La baza acestui proiect au stat dificultăţile pe care le întâmpinase în copilărie, când nu avusese posibilitatea de a-şi continua studiile, şi dorinţa de a oferi angajaţilor săi şansa să urmeze studii superioare. Încă din primul an, şcoala întemeiată de inventator a avut peste 100 de studenţi.
Hayakawa a murit pe 24 iunie 1980, la vârsta de 86 de ani.
În prezent, compania înregistrează venituri anuale de 2.000 de miliarde de yeni japonezi (circa 15 miliarde de euro) şi are peste 41.000 de angajaţi. În 2007, Sharp a cumpărat majoritatea acţiunilor companiei Pioneer.

Plusurile şi minusurile săptămânii care se încheie
▲ Sistemul bancar românesc are indicatori prudenţiali de solvabilitate, profitabilitate şi structură a bilanţului mai buni decât media europeană, în timp ce calitatea activelor face în continuare notă discordantă, din cauza ratei creditelor neperformante şi ratei creditelor cu măsuri de restructurare, care deşi au scăzut puternic sunt peste nivelurile medii din UE, reiese din datele BNR.
▲ Producătorul auto Tesla, deţinut de miliardarul Elon Musk, a ajuns la o înţelegere cu autorităţile de la Shanghai care îi va permite construirea unei fabrici în China. Fluxul operaţional al noii unităţi va dubla capacitatea de producţie a maşinilor electrice Tesla.
▲ Armata rusă va evacua aproximativ 1.000 de persoane din zona de conflict din sud-vestul Siriei, printr-un coridor umanitar de lângă oraşul Daraa.
▲ Operaţiunea de salvare a 12 copii şi a unui adult, desfăşurată în nordul Thailandei, s-a încheiat cu succes. Grupul rămăsese blocat într-o peşteră inundată, petrecând nu mai puţin de 18 zile sub pământ.
▲ Naţionala de cadete a României (sub 16 ani) s-a clasat pe locul 3 la Openul European de handbal.
▼ Durata medie de încasare a creanţelor a crescut cu două zile în 2017, ajungând pănă la 66 de zile în medie pe plan mondial, cel mai înalt nivel din 2007 încoace.
▼ În ultimul secol, România a pierdut peste 10% din suprafaţa cu păduri, ajungând, de la circa 7,3 milioane de hectare în 1922, la aproximativ 6,4 milioane de hectare în 2016.
▼ După câştigarea turneului de la Roland Garros, Simona Halep a dezamăgit în cel de-al treilea turneu de mare şlem al anului, desfăşurat pe iarba de la Wimbledon, nereuşind să ajungă în cea de-a doua săptămână. Halep, cap de serie numărul unu, a cedat în trei seturi în faţa unei jucătoare din afara topului 30.
▼ Numărul de gospodării formate dintr-un singur adult, cu sau fără copii, a crescut cu 37% în ultimii zece ani, până la 2,26 milioane de gospodării în 2017.
▼ După Dieselgate, un nou scandal zguduie piaţa auto globală. Nissan admite că au fost falsificate teste ale emisiilor de gaze în fabricile din Japonia. -
Cotaţiile barilului de petrol au scăzut cu 5%, sub pragul de 75 de dolari
Potrivit Reuters însă, tendinţa preţului barilului Brent este de creştere datorită suplimentării exporturilor de petrol de calitate superioară din Libia. Corporaţia Naţională de Petrol din Libia a anunţat redeschiderea a patru terminale de export, după o perioadă de câteva săptămâni în care funcţionarea lor a fost împediecată de grupări rebele din estul Libiei conduse de comandantul Khalifa Haftar. Capacitatea de export a celor patru terminale este de 850.000 de barili pe zi.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Gabriela Matei părăseşte Microsoft România la finalul lunii iulie
Pe durata mandatului său, segmentul Cloud a crescut semnificativ, iar compania a înregistrat o performanţă generală puternică prin susţinerea tot mai multor clienţi şi parteneri în abordarea transformării lor digitale.
Compania nu a anunţat cine va prelua funcţia de general manager.
-
Camera Deputaţilor A ADOPTAT, decizional miercuri, Codul Penal
“De astăzi România nu mai e un stat de drept. A devenit un stat de Dragnea. Dvs consideraţi că nu este o infracţiune, ci e o faptă pe care v-o asumaţi şi cu care v-aţi mândrit. Vine şi o zi de mâine cei care aţi votat acest Cod al ruşinii. Acest Cod nu cred că va intra în vigoare. Vom folosi pârghii, CCR, preşedintele, chiar tribunalul. Vom folosi toate pârghiiile pentru că suntem de partea corectă a istoriei”, a declarat Ion Stelian, de la USR.
Proiectul de modificare a Codului Penal a trecut cu 167 de voturi pentru, minimul necesar fiind de 165.
PNL a anunţat deja că va ataca modificările la CCR.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Vânzările de maşini diesel ar putea scădea în Uniunea Europeană până la nivelul 5% în 2030
Potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă AlixPartners, cota diesel pe piaţa europeană a scăzut deja de la 52% la 45% între anii 2015 şi 2017, însă cu toate acestea, interzicerea maşinilor cu motoare diesel va face din ce în ce mai dificilă atingerea de către Uniunea Europeană a obiectivelor privind emisiile de CO2.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Directorul economic al unui spital privat din Constanţa: Sunt chirurgi care câştigă şi 15.000 de euro pe lună
„Noi angajăm frecvent tineri absolvenţi, însă pregătirea loc practică poate să dureze şi mai mult de şase luni, în loc de 1-3 luni, astfel încât să-i aducem la un nivel bun de pregătire“, a declarat managerul în cadrul conferinţei „România 100 de ani de business. Cum trecem de la idee la business. 100 de idei să creştem“ de la Constanţa, organizată cu sprijinul Băncii Transilvania şi al companiei de consultanţă EY.Sistemul sanitar număra 13.800 de asistenţi medicali cu studii superioare şi 3.700 de alţi specialişti cu studii superioare (biologi, chimişti, alte categorii) ce au asigurat îngrijirea medicală în sistemul public şi privat.