Lanfranco Cirillo este arhitectul opulentului palat despre care Aleksei Navalnîi, un politician rus considerat disident, susţine că îi aparţine preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. „Am folosit materiale fantastice, am fost mândru de munca mea”, a spus arhitectul când a fost contactat de publicaţia germană Der Spiegel.
Cirillo spune însă că nu ştie pentru cine a realizat de fapt lucrarea, deşi a primit foarte mulţi bani pentru ea. Palatul, în viziunea lui Navalnîi, ar trebui să fie simbolul prăpastiei dintre conducerea oligarhică a Rusiei şi necazurile provocate de sărăcie rusului de rând. Cu tot scandalul iscat, palatul costisitor este departe de a fi terminat. A fost năpădit de mucegai, pereţii dezgoliţi, iar mobilierul scump a fost îndepărtat. Să fi fost o greşeală de proiectare? Lanfranco Cirillo stă în faţa computerului său în pantaloni scurţi şi tricou polo.
Este cald în Dubai, iar el se pregăteşte să plece pe malul mării. Arhitectul, care a petrecut zeci de ani oferind superbogaţilor din Moscova vile şi design de inspiraţie italiană, a plecat din Rusia cea rece cu mult timp în urmă. Şi-a închis chiar şi firma de arhitectură de acolo. Însă ruşii nu au uitat lucrările lui Cirillo. Acest lucru se datorează în parte politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi şi filmului său de pe YouTube „A Palace for Putin”. Subiectul filmului este un conac de lux de pe coasta Mării Negre care a fost construit, spune Navalnîi, de membrii cercului de apropiaţi din jurul lui Putin special pentru preşedintele rus. Documentarul a fost vizionat de 113 milioane de ori şi un sfert din ruşi l-au văzut, conform sondajelor.
Arhitectul palatului este Lanfranco Cirillo. „Opulenţă” este cuvântul pe care chiar Cirillo îl foloseşte pentru a descrie proiectul. „Din punct de vedere arhitectural, nu este cel mai mare sau cel mai bun proiect pe care l-am făcut. Este un neoclasicism frumos – asta s-a cerut. Ca arhitect, construiesc ceea ce îşi doreşte clientul.” Sună aproape ca şi cum ar vrea să se distanţeze, să se justifice pentru stilul bombastic. „Estetic vorbind, nu este nimic greşit având în vedere proporţiile istorice. Nu este kitsch”, spune el.
„Nu este exagerat, dar, în mod natural, este bogat, aşa cum trebuia să fie. Şi am folosit materiale fantastice. Eram mândru de meseria mea. Este un «Made in Italy» foarte bun.” Opulenţă este, de asemenea, termenul pe care mulţi ruşi l-ar folosi pentru a descrie decorul. Există o discotecă la piscină, un bar cu narghilea cu un stâlp pentru pole dance, un home theater – toate acestea apar în filmul lui Navalnîi, reconstruite meticulos pe computer conform planurilor de amenajare pe care le-a obţinut. În partea dreaptă jos a planurilor este numele firmei de arhitectură a lui Cirillo din acea vreme: Stroygazkomplekt.
Vorbind pe Zoom din Dubai, arhitectul spune că, desigur, a văzut filmul lui Navalnîi. El confirmă, de asemenea, că planurile de amenajare a palatului par a fi autentice şi spune că reconstrucţia 3-D este, de asemenea, în linii mari corectă, deşi nu chiar în fiecare detaliu. Italianul susţine că, într-adevăr, a proiectat şi un bar cu narghilea, dar stâlpul de pole dance din film este ceva inventat. Altfel, Cirillo crede că aproape totul din film este înşelător.
El susţine că proprietatea de la Marea Neagră nu este nici spectaculoasă şi nici nu a fost construită pentru Putin sau pentru oricare alt individ. Cirillo spune că nu poate înţelege toată agitaţia şi că Rusia are probleme mai mari decât un proiect de construcţie vechi deja de 12 ani. Se poate încerca crearea unei poveşti a palatului din Gelenjik prin cuvintele lui Cirillo în loc de ale lui Navalnîi, însă şi această naraţiune rămâne incompletă, cu multe ambiguităţi. În maniera lui prietenoasă, Cirillo lasă câteva întrebări fără răspuns.
Lanfranco Cirillo spune cu mândrie că poate număra 44 de miliardari de pe lista rusească Forbes printre clientii săi şi că a construit în Sankt Petersburg, Londra, Paris şi pe coastele diferitelor mări. Cea mai mare parte a lucrărilor sale se află pe Rublyovka, zona rezidenţială extravagantă din vestul Moscovei. Spune că a primit sarcini nebuneşti pentru că „în Rusia, eşti plătit pentru a fi nebun” – o baie poleită cu aur pentru un avion, un dulap controlat prin telecomandă, băi din pietre semipreţioase sau sidef, mobilier pentru iahturi de 100 de metri.
El spune că povestea începe în 2007 sau 2008. Cirillo se descurca bine ca arhitect la acea vreme. Arhitectul venise la Moscova la începutul anilor 1990 ca reprezentant al companiei de mobilă Mascagni şi s-a stabilit acolo ca un fel de profesor de stil de viaţă al noilor bogaţi. A construit case şi vile pentru personaje precum şeful companiei petroliere Lukoil. „Pe atunci nu erau mulţi străini care să vorbească rusă şi să facă produse la cheie. Nu doar construiam o casă, ci şi vindeam un stil de viaţă. Casele erau complete până la pahare şi vinurile italieneşti Sassicaia şi Masseto. Tot ce trebuia să mai faci era să-ţi aduci hainele”, spune Cirillo cu mândrie.
El spune cu mândrie şi că poate număra 44 de miliardari de pe lista rusească Forbes printre clienţii săi şi că a construit în Sankt Petersburg, Londra, Paris şi pe coastele diferitelor mări. Cea mai mare parte a lucrărilor sale se află pe Rublyovka, zona rezidenţială extravagantă din vestul Moscovei. Spune că a primit sarcini nebuneşti pentru că „în Rusia, eşti plătit pentru a fi nebun” – o baie poleită cu aur pentru un avion, un dulap controlat prin telecomandă, băi din pietre semipreţioase sau sidef, mobilier pentru iahturi de 100 de metri. El a angajat 140 de arhitecţi şi ingineri în biroul său, fiind găsit de clienţi prin recomandare, fără a fi nevoie de publicitate pe internet. „Chiar şi aşa primeam prea multe comenzi”, spune el. În mod ciudat, totuşi, în afara clientelei sale foarte bogate, numele lui Cirillo nu a fost cunoscut la Moscova de multă vreme. Arhitecţii ruşi mult timp n-au ştiut cine este. Era văzut rar în comunitatea de expaţi italieni. „În ochii mei, Cirillo nu este un arhitect, ci un comerciant de mobilier italian scump”, spune criticul de arhitectură rus Grigori Rezvin. „Acest domeniu nu face parte din competenţele mele”.
Numele Cirillo a fost menţionat pentru prima dată public în 2010, legat de misterioasa moşie de la Marea Neagră. Un om de afaceri informat a scris într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui de atunci Dmitri Medvedev că se construieşte un palat pentru Putin lângă Gelenjik cu bani murdari. Bărbatul a descris modul în care el şi alţi oameni de afaceri au fost jecmăniţi pentru proiect. El a estimat costul total la un miliard de dolari şi a spus că designul interior a fost aprobat personal de Putin şi executat de Cirillo.
Chiar şi fără să fie întrebat despre Putin, Cirillo a simţit nevoia să precizeze: „Nu l-am văzut niciodată pe preşedinte la Gelenjik şi nu am vorbit niciodată cu preşedintele despre acest proiect”. El susţine că clientul său a fost Stroygazconsulting, o companie deţinută de omul de afaceri iordanian Ziad Al Manaseer. A fost contractat să proiecteze clădirea şi interiorul, dar nu a fost implicat în construcţia propriu-zisă. „Şi fie că a avut de-a face cu designul, fie cu interiorul, am avut contact doar cu Stroygazconsulting”, spune Cirillo. La vremea respectivă, Stroygazconsulting era una dintre puţinele companii de construcţii care au primit contracte cu adevărat mari de la compania energetică de stat Gazprom. Proprietarul Stroygazconsulting, Manaseer, a avut contacte strânse cu şeful Gazprom, Alexei Miller, dar şi cu cunoscuţii de rang înalt ai lui Putin din perioada petrecută de acesta la Sankt Petersburg. Dar pentru cine construia Stroygazconsulting proprietatea? Cirillo nu spune. Dar el indică aspectul clădirii pentru a argumenta că nu a fost concepută ca o reşedinţă privată. „Nu este o reşedinţă – este un loc în care poţi primi oaspeţi. Şi nu doar unul, ci 20 până la 30. Nu există nicio zonă destinată a fi locuită de familie în proprietate. Nu construieşti un bar cu narghilea pentru o reşedinţă”. Arhitectul spune că a fost însărcinat să construiască o clădire pentru recepţii, un loc exclusivist în care întâlnirile de afaceri se puteau ţine într-o atmosferă plăcută – aşa cum au nevoie marile companii. În 2008, banii încă se găseau peste tot în Rusia. „A fost altceva atunci”.
„Şi de ce ar trebui Putin să deţină un loc atât de mare pentru el? Fiecare uşă din ţară îi este deschisă lui Putin. Dacă vrea, poate să se ducă în orice vilă, tot ce trebuie să facă este să dea un telefon”, spune Cirillo. Dar, în mod ciudat, a fost instituită o zonă de interdicţie pentru zboruri în jurul clădirii. FSO, serviciul de securitate prezidenţial, păzeşte moşia împreună cu agenţia de servicii secrete FSB. Nici vapoarele nu au voie în apele de coastă din faţa vilei.
De asemenea, este ciudat faptul că unii subcontractanţi şi-au descris lucrările de construcţie drept contribuţii la o reşedinţă a administraţiei prezidenţiale. Şi dacă Putin este suspectat în mod greşit, de ce persoana care a emis contractul iniţial nu a vorbit pentru a scuti Kremlinul de o durere de cap inutilă? Abia recent, fostul partener de judo al lui Putin, Arkadi Rotenberg, a declarat recent că este proprietarul actual, susţinând că a cumpărat proiectul „cu câţiva ani în urmă” pentru a dezvolta acolo un „hotel cu apartamente”. Dar nu a arătat niciun document. Cirillo spune că a vizitat proprietatea de cel mult 30 de ori, chiar dacă, după cum susţine el, nu a fost implicat în procesul de construcţie. El spune că a fost doar responsabil pentru design şi mai târziu pentru decor şi mobilier şi că a vizitat ultima dată şantierul în primăvara anului 2014. Cirillo spune că nu a avut nimic de-a face cu puţul adânc de 16 etaje şi tunelul lung de 100 de metri care duce de la palat direct la apă. „Când eram implicat, exista doar un drum care ducea la plajă”, spune el. Totuşi, adaugă, a lucrat la parc, inclusiv la amenajarea grădinii italieneşti, Orangeria, la casa de oaspeţi şi la podul care duce la aceasta. Şi amfiteatrul din parc a fost ideea lui, spune el. Silvio Berlusconi are şi el unul la vila sa privată din Sardinia. Putin l-a vizitat acolo odată, ceea ce a dus la speculaţii că amfiteatrul ar fi fost copiat de la Berlusconi. Cirillo nu zice nici da, nici ba. Berlusconi, spune el, este un vecin – şi, de altfel, „un tip fantastic cu o casă fantastică”. Echipa lui Navalnîi a găsit şi numele lui Cirillo în registrul de proprietăţi din Gelenjik. Se precizează în film că şi el a deţinut o proprietate la malul mării pentru o perioadă. Navalnîi spune că acea casă a fost o recompensă. La urma urmei, este „avantajos să păstrezi secretele lui Putin”. Cirillo consideră că acuzaţia este ridicolă: „Deţin trei vile în Porto Cervo, în Sardinia. Nu sunt un om sărac. Nu mă voi implica în chestii dubioase pentru câteva sute de mii de dolari”, spune el. În 2014, lui Cirillo i s-a acordat cetăţenia rusă prin decret dat direct de preşedintele Putin – o onoare neobişnuită. Cirillo spune că acest lucru are de-a face cu implicarea sa în Rusia în ansamblu şi nu cu proiecte individuale de construcţie. „Nu sunt arhitectul lui Putin. Ar fi frumos, dar nu este adevărat. Dar da, am avut ocazia să-i strâng mâna.” Pentru o vreme, se părea că Cirillo ar putea avansa de la proiectant de vile de lux la arhitect de stat. În concursul de arhitectură pentru o nouă clădire a Parlamentului, proiectul său a ajuns pe lista scurtă. Dar clădirea nu a fost construită niciodată, iar Cirillo spune că este fericit că aşa s-a întâmplat pentru că altfel ar lucra la el şi acum. Şi-a încetat activităţile în Rusia în 2015. Fiica sa adultă avea cancer şi dorea să petreacă timp cu ea. El spune că şi-a închis biroul din Moscova cu mult timp în urmă. Fiica lui a murit şi acum vrea să facă bine în numele ei şi să se dedice cauzelor de mediu. În prezent, încearcă să-l ducă pe Papa de la Roma la Polul Nord pentru a atrage atenţia asupra distrugerii Arcticii. Într-o întorsătură uşor absurdă, palatul din Gelenjik este în prezent mai departe de finalizare decât oricând. După ce a fost infestată cu mucegai, clădirea a trebuit să fie dezbrăcată până la pereţii de beton, iar mobilierul şi materialele italiene scumpe au fost îndepărtate. Ceea ce Navalnîi arată în filmul său corespunde planurilor de amenajare, dar nu mai reflectă starea actuală. Întregul proiect pare un pic ca dezastrul aeroportului din Berlin, care a fost deschis cu o întârziere de aproape un deceniu. Pur şi simplu nu poate ajunge la linia de sosire. Problema mucegaiului se datorează unei erori de proiectare? „Nu sunt inginer, sunt arhitect”, spune Cirillo. „Dar dacă încălzeşti o casă şi nu deschizi niciodată ferestrele, atunci, desigur, multe pot merge prost.”
