Tag: BBC

  • După ce Firea a declanşat aseară scandalul, Uber primeşte lovitura de graţie de la Curtea Europeană de Justiţie

    În decizia sa, Curtea European de Justiţie (CEJ) a precizat că serviciile oferite de UBER, ”a căror scop este de a conecta, prin intermediul unei aplicaţii digitale, şoferii neprofesionişti cu persoanele care doresc să efectueze călătorii urbane”, trebuie clasificate drept ”servicii în domeniul transporturilor”, în conformitate cu legislaţia europeană.

    ”Potrivit legislaţiei Uniunii Europene, statele membre trebuie să reglementeze condiţiile în care aceste servicii trebuie să funcţioneze în conformitate cu regulile generale ale tratatului privind funcţionarea UE”, se arată în decizia CEJ.

    Reprezentanţii Uber au negat că sunt o firmă de taxi şi susţinut că furnizează servicii digitale, menite să faciliteze interacţiunea dintre oameni.

  • Apple ar putea cumpăra Shazam pentru 400 de milioane de dolari

    Shazam, o companie de software din Marea Britanie fondată în 1999, le permite oamenilor să îşi folosească smartphone-ul sau computerul pentru a identifica sau cumpăra melodii, după un fragment muzical.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O companie din Japonia va folosi o dronă care va difuza cântece interpretate la cimpoi pentru a forţa angajaţii să plece acasă dacă lucrează peste program

    Drona va difuza melodia Auld Lang Syne, tradiţional interpretată la cimpoi, pentru a anunţa angajaţii că este timpul să plece acasă. 

    “Nu poţi să munceşti când te gândeşti că va ajunge în dreptul tău curând şi nu poţi să te concentrezi când auzi melodia”, a declarat Norhiro Kato, director al firmei Taisei.

    Taisei vrea să implementeze programul începând cu aprilie 2018 în propria companie, iar dacă va merge bine atunci se gândesc să ofere serviciul şi altor companii.

    BBC scrie că experţii nu au fost impresionaţi de iniţiativă, iar unul a zis chiar că este o idee prostească.

    Seijiro Takeshita, profesor de management la Universitatea Shizuoka, crede că nu va funcţiona şi nu-i va face pe oameni să muncească mai puţin. “Munca peste program este profund înrădăcinată în cultura muncii şi problema ar trebui abordată altfel”, a declarat profesorul.

  • BREXITUL intră în cea de-a doua etapă a negocierilor. “Au fost înregistrate progrese suficiente”

    “Aş dori să-i mulţumesc premierului (britanic) pentru hotărârea acesteia. Am înregistrat progresul de care aveam nevoie. Doamna May m-a asigurat că noul text are sprijinul guvernului britanic. Acordul este desigur un compromis, este rezultatul unor discuţii lungi şi intense. Fiecare parte a arătat adaptabilitate şi dorinţă de compromis”, a spus Juncker, în cadrul unei conferinţe de presă comune la Bruxelles cu Theresa May.

    Prin intermediul unui comunicat, “Comisia Europeană recomandă Consiliului European să concluzioneze că s-au înregistrat progrese suficiente în prima etapă a negocierilor privind Articolului 50 cu Marea Britanie”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul boxer Manny Pacquiao a devenit colonel în armata din Filipine

    “Astăzi, mi-am susţinut cu succes lucrarea pentru a fi promovat în grad de colonel”, a notat Manny Pacquiao într-o postare pe pagina sa de Twitter.

    În vârstă de 38 de ani, Pacquiao a fost până acum locotenent colonel. Pugilistul face parte din armata filipineză de 11 ani.

    Pacquiao, care este şi senator în Filipine, a pierdut în iulie centura WBO la categoria semimijlocie, după ce a fost învins de australianul Jeff Horn.

  • Rusia a desemnat nouă instituţii media americane drept “agenţi străini”

    Potrivit BBC News online, măsura implică faptul că respectivele entităţi media servesc interesele unui guvern străin, astfel că acestea vor trebui să-şi declare sursele de finanţare.

    Legea a fost adoptată rapid de Parlamentul Rusiei în doar două săptămâni şi a fost promulgată de preşedintele Vladimir Putin la finalul lunii noiembrie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • El este somelierul de canabis al Canadei

    Rade Kovacevic este un cunoscător al canabisului, scrie BBC. El ocupă funcţia de head of customer experience la Canopy Growth Corporation, producător de canabis din Ontario, Canada, iar slujba sa constă în a se asigura că firma produce cea mai bună marijuana. Ca şi în cazul vinului, şi aici există diferite sortimente cu caracteristici speciale. “Unii oameni preferă  un Pinot Noir, alţii preferă un Bordeaux. Noi avem, de exemplu, un sortiment cu o aromă puternică de lămâie”, spune Kovacevic.

    “Ne uităm mai întâi la floare, să-i vedem textura, coloratura, apoi evaluăm şi alte caracteristici”, explică procesul de selecţie Kovacevic. 

    Compania produce canabis medicinal pentru canadieni, iar utilizarea acestuia în scopuri medicale este legală încă din 2001. Medicii presicriu canabis celor care suferă şi o folosesc, de exemplu, pentru ameliorarea durerii. Pacienţii se înregistrează online apoi comanda şi produsele din Canabis vin direct la ei acasă.

    Marijuana va  fi legalizată şi va putea fi folosită şi în scopuri recreaţionale începând cu iunie 2018, dar detaliile încă nu au fost stabilite de către autorităţi. Asta a făcut ca şi alţii să  fie interesaţi de asemenea produse, iar compania producătoare de vin şi bere Constellation Brands a investit 245 milioane de dolari în Canopy Growth.

    În 2016, Deloitte preconiza că o piaţă pentru marijuana în Canada ar putea ajunge la peste 26 de miliarde de dolari anual.

  • Cum businessurile se folosesc de nostalgie pentru a vinde mai mult

    Cercetătorii au găsit că atunci când oamenii se gândesc cu drag la trecutul lor, relaţiile şi legăturile sociale devin mai importante decât banii. Rezultatul este faptul că persoana respectivă îşi face mai puţine griji în legătură cu banii şi mai dispusă să îi cheltuiască. De aceea, mai multe magazine şi diferite business-uri folosesc tehnici diferite pentru a induce nostalgie rezultând în vânzări mai mari.

    Mersul într-un restaurant sau cafenea care evocă o perioadă trecută ne poate transporta într-un mediu mai cald, mai confortabil, drept urmare să ne simţim mai bine să cheltuim mai mult.

    Arhitectul Tyeth Gundry explică faptul că designul unui loc trebuie să facă o referinţă la trecut. “Utilizând o serie de referinţe, care prin definiţie sunt nostalgice, atunci tu creezi o serie de elemente declanşatoare şi mementouri”.

  • Autobuzele din Londra vor începe să folosească combustibil biologic din resturile cafelei

    Conform calculelor, pentru activitatea anuală a unui singur autobuz, care va utiliza combustibil din cafea, va fi necesar consumul a circa 2,55 milioane de ceşti de cafea. Amintim că, Londra foloseşte deja combustibil bio obţinut din grăsimi alimentare, scrie Rador.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Cel mai căutat număr de telefon din lume. A fost vândut cu două milioane de dolari

    Un numar VIP de mobil a fost vandut pentru suma fabuloasa de doua milioane de dolari, in cadrul unei licitatii din Abu Dhabi, relateaza BBC in pagina online.

    Numarul 777-7777, impreuna cu abonamentul pus la dispozitie de Etisalat, operator telecom din Orient, a fost vandut cu aproape 7,9 milioane de dirhami (echivalentul a 2 milioane de dolari sau 1,3 milioane de lire sterline), noteaza cotidianul local The National, citat de BBC.

    Cel care a platit exorbitanta suma pentru numarul VIP nici macar nu este proprietarul de drept al interesantului numar, avand in vedere legea din Emirate, si anume: guvernul din Abu Dhabi detine, tehnic vorbind, toate numerele de telefon.

    Cumparatorul va beneficia insa, timp de doi ani, de contractul oferit de operatorul Etisalat, ce consta intr-un pachet Diamond Plus care contine, lunar, 22.500 de minute gratuite, 22.500 demesaje si 100 GB de trafic de internet. Adica, 12 ore de convorbiri si 725 de mesaje pe zi. Pe site-ul companiei telecom, pachetul VIP standard costa 230 de dolari pe luna.

    La licitatie au mai fost scoase si alte numere cautate. De exemplu, numarul 777-7770 s-a vandut pentru 340.000 de dolari, mai scrie incont.ro.