BusinessMagazin

Tag: Arhitectura

  • Despre arhitectura “office” din România, numai de bine

    Sunt acolo, ştim şi, cu toate că le simţim aproape şi le vedem desluşit silueta inedită, nu le-am rezervat niciodată un moment de reflecţie. Vă propun, în acest sens, două exerciţii: încercaţi să vă închipuiţi, bunăoară, intrarea în Bucureşti, prin nord. Nu-i aşa că dacă ar lipsi City Gate, cele două turnuri gemene din flancul Casei Presei Libere, aţi simţi că ceva nu e-n regulă?

    Dar mai există o cale de a medita asupra arhitecturii locale de ultimă oră. Răsfoiţi, cu atenţie, albumele din seria Igloo.best, editate de cea mai bravă, serioasă, creativă şi tenace revistă de arhitectură de la noi: Igloo, prin departamentul ei de carte, Igloomedia. Ele descriu eforturile din ultimii ani ale designerilor, ale arhitecţilor şi ale constructorilor noştri, publicând antologii tematice (clădiri de locuit, renovări inovatoare, birouri, clădiri de loisir), cu ilustraţii elocvente şi texte descriptive, vizând atât componenta tehnică a edificiilor, cât şi beneficiile pe care le-au adus, estetic şi funcţional, spaţiului public.

    Ultimul album din serie (“Birouri 2”, care descrie 15 clădiri) semnalează acum interesul din ce în ce mai mare pentru dimensiunea sustenabilă a arhitecturii de la noi, de la atenţia pentru materialele folosite până la integrarea unor tehnologii ecologice şi monitorizarea totală a clădirii, prin două proiecte exemplare – Swan Office & Technology Park – care deţine un sistem de management permanent al consumului energetic, şi Crystal Tower, care utilizează în premieră pe plan local faţada “double skin”. Alături de ele, clădiri care răspund unor ţesuturi urbane specifice, precum HQ Victoriei, Victoria Center sau Unirii Factory, dar şi dezvoltări pe orizontal ori verticală care au devenit repere urbane inconturnabile: Eurotower, Olympia Tower sau Petrom City.

    Viorica Buică (editor), “Birouri din România 2”, Editura Igloomedia, Bucureşti, 2012

  • Casa care creşte din pământ (FOTO)

    Problema a reprezentat-o terenul, care trebuia să fie într-o zonă bună, în timp ce lotul găsit în cele din urmă era în pantă, avea o formă neobişnuită şi, colac peste pupăză, era străbătut de un drum de acces public. Aşa încât casa înălţată pe el seamănă, susţin arhitecţii, cu o plantă ce creşte din pământ şi se deschide la o oarecare distanţă de sol, datorită formei deosebite.

    Distribuită pe trei niveluri, casa are la parter un birou şi câteva camere de depozitare, la primul etaj trei dormitoare, iar la la doilea, ieşit în consolă deasupra drumului de acces, se află încăperile cele mai bine iluminate, bucătăria şi o sufragerie, precum şi o terasă. Proiectarea şi construirea casei au durat un an, iar costul s-a apropiat de 600.000 de dolari.

  • Cele mai frumoase clădiri restaurate din România

    Ne aflăm în faţa unui album care restituie 15 proiecte care au reuşit să devină modele de intervenţie în domeniul RE (restaurare, recuperare, reconversie, reabilitare, revitalizare…). Decizia de a le aduna într-un album din seria “Arhitecturi văzute prin Igloo” a venit astfel în mod firesc, spun autorii, şi reprezintă pe de o parte “un cumul de bune practici locale în domeniul restaurării şi al conservării, iar pe de altă parte o serie de recomandări pentru cei ce doresc să cunoască (şi să sprijine implicit) locuri valoroase ale ţării”.

    Raţiuni pragmatice i-au determinat pe antologatori să selecteze 15 proiecte din cele prezentate la rubrica de restaurare a revistei Igloo de-a lungul anilor, iar alegerea lor nu a fost uşoară: opţiunile s-au îndreptat către proiectele publice ample, multe dintre ele premiate la concursurile naţionale de arhitectură, şi la proiecte private, în care proprietari entuziaşti au parcurs cu răbdare şi înţelepciune etapele complicate şi migăloase ale unei restaurări/reabilitări de calitate. Toate au însă un caracter de exemplaritate şi reprezintă doar începutul unui proces de gestionare corectă şi creativă a relaţiei cu trecutul.

    Iată câteva dintre ele: Conacul Apafi din Mălâncrav, Casa Max din Sibiu, Bastionul Theresia din Timişoara, Conacul Bellu din Urlaţi, Castelul Haller din Ogra, sediul Bisericii evanghelice din Braşov, Bastionul Postăvarilor din Braşov, restaurantul Via din Cluj-Napoca, Turnul Croitorilor din Cluj sau reşedinţa regală dinn Valea Zălanului (vezi foto). Fiecare cu povestea şi istoria lui, cu problemele arhitecturale pe care le-a ridicat renovarea şi, desigur, cu o sumedenie de ilustraţii, care merg de la scheme tehnice la imagini ale straielor noi ale edificiilor. Un ghid profesional în domeniu, dar, în acelaşi timp, un splendid album de artă.

    Viorica Buică, Reka Ţugui (texte), Şerban Bonciocat, Cosmin Dragomir (foto), “15 RE”, Editura Igloomedia, 2012

  • Casa viitorului: o grădină suspendată (GALERIE FOTO)

    Arhitectul nipon Ryue Nishiziwa a proiectat o vilă care sfidează îngustimea spaţiului disponibil şi mitul că Tokyo trebuie să fie un oraş de monştri arhitectonici, scrie InHabitat. Dezvoltată pe verticală, clădirea are etaje lipsite de pereţi interiori, înlocuiţi de un sistem de panouri, grilaje pentru plante şi ferestre uriaşe de sticlă.

    Casa viitorului: o grădină suspendată (GALERIE FOTO)

    Fiecare etaj seamănă perfect cu o grădină plină de flori şi plante, beneficiind de iluminare naturală din belşug, graţie panourilor din sticlă menite să creeze impresia că între interior şi exterior aproape că nu există separare. Etajele sunt legate între ele printr-o scară sinuoasă din oţel, ce permite numeroaselor plante să crească şi să se caţere din etaj în etaj şi inclusiv peste acoperiş, cam ca vrejul de fasole din povestea lui Jack.

    Scara leagă parterul, cu sufrageria şi bucătăria, de dormitoarele de la primul şi al doilea etaj şi băile lor, sfârşind pe terasă, unde se găseşte camera de oaspeţi, ce poate fi folosită şi ca pod pentru depozitarea uneltelor de grădinărit necesare pentru o asemenea locuinţă. Rezultatul e o ambianţă zen, îndemnându-i pe locatari la meditaţie şi contemplaţie.

  • Unde şi cum mai locuiesc românii?

    În anii ’70-’80 ai veacului trecut, blocul (sau cum frumos îi spun francezii – HLM, adică locuinţă cu chirie moderată) comunist, proliferant şi invaziv, orwellian repetitiv şi lipsit de stil sau personalitate, a compromis pe termen lung, la noi, ideea de locuinţă colectivă. Programul dezvoltat în acei ani prin grija partidului oferea, e drept, rapid şi ieftin o casă valului uriaş de noi orăşeni, veniţi să întărească dezvoltarea industrială a ţării (marea obsesie a lui Ceauşescu).

    Rezultatul este ştiut: zeci de mii de blocuri cu arhitectură primitivă, exclusiv funcţională, au invadat, într-o primă fază, zonele periferice ale oraşelor şi le-au nivelat, găzduind milioane oameni ai muncii. Ulterior, acelaşi tip de clădiri s-a năpustit asupra centrului urban, desfigurând, de această dată, profilurile marilor oraşe. Cel mai afectat a fost, desigur, Bucureştiul, care a găzduit faraonicul proiect al Centrului Civic, care a însemnat nu doar distrugerea unor vechi cartiere, ci şi construirea pe înalt a unor blocuri cu desen neinspirat şi, oricum, incongruent în raport de vecinătăţi.

    Contrareacţia, în primii ani ce au urmat momentului 1989, a fost aproape îndreptăţită: o creştere necontrolată, malignă, a suburbiilor, cu case înşiruite, grupate în comunităţi opace, care dădeau iluzia tihnei rurale şi zgândăreau orgoliul noilor îmbogăţiţi de a avea propria “bătătură”.

    În anii din urmă, oamenii au început însă să redescopere calitatea locuirii în oraş, în clădiri cu mai multe niveluri, iar ceea ce i-a atras au fost tocmai proiectele flexibile, individualizate şi orientate către client, care le ofereau prilejul de a-şi afirma identitatea.

    Recentul album editat de Igloomedia descrie, în imagini şi texte elocvente, 19 astfel de proiecte (fie că se numesc imobile rezidenţiale, ansamblu de locuinţe sau imobile de apartamente), care recuperează şi reinterpretează inspirat un anumit tip de ţesut urban, sau pur şi simplu oferă, după cum spune Viorica Buică, coordonatoarea volumului, “alte repere de confort în raport cu blocul comunist”, sau propun “alternativele la standardizare”. Funcţionale, dar şi atractive, aceste creaţii aparţin unor arhitecţi tineri şi vestesc apariţia, în viitor, a unor spaţii comune mai ample, care ar putea redefini fundamentele locuirii urbane.

    “Locuinţe colective din România”, Editura Igloomedia, Bucureşti, 2011

  • A zecea zi de proteste: Circa 800 de persoane în Piaţa Universităţii (LIVE VIDEO)

    VIDEO LIVE DIN PIATA UNIVERSITATII

    Ca şi în serile precedente, protestul este împărţit în două, jumătate dintre oameni scandând în zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură, iar cealalată jumătate pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional. La protest participă şi profesori din Capitală.

    Manifestanţii scandează în continuare sloganuri împotriva clasei politice şi au bannere pe care scrie, printre altele, “Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, “Jos Băsescu”, “Monarhia salvează România” “Fie iarnă, fie vară, până pleci noi stăm afară”, “Ciumpalaci din toate ţările, uniţi-vă”.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Arhitect: Pe aproape 15% din suprafaţa Bucureştiului se pot face construcţii noi

    “Există foarte mult spaţiu de construit în Bucureşti. Mai mult de 30% din suprafaţa Bucureştiului poate primi investiţii noi. Sunt peste 6.000 de hectare de teren pe care se poate construi”, a spus Dumitraşcu. Arhitectul a afirmat că, respectând legislaţia privind urbanismul, din cele 6.000 de hectare disponibile rămân peste 3.000 de hectare de teren pe care se poate construi în Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei mai ingenioşi stâlpi de înaltă tensiune din lume (GALERIE FOTO)

    Un birou de arhitectură şi design industrial danez, Bystrup Arkitekter og Designere, a câştigat recent un concurs organizat de către Departamentul pentru Energie şi Schimbări Climatice al Marii Britanii, transportatorul de electricitate al ţării şi Institutul Regal al Arhitecţilor Britanici.

    Concursul a atras o varietate de propuneri din partea unor designeri şi case de arhitectură din Marea Britanie şi din alte ţări. Unii dintre stâlpii imaginaţi de concurenţi vor să semene cu nişte monumente de artă abstractă în aer liber, alţii închipuie perechi de bărbaţi şi femei, alţii seamănă cu nişte pomi de Crăciun, în timp ce alţii invadează peisajul într-un mod încă şi mai agresiv decât stâlpii obişnuiţi din zilele noastre.

    Cei mai ingenioşi stâlpi de înaltă tensiune din lume (GALERIE FOTO)

    Una dintre variantele propuse de danezii câştigatori de la Bystrup este un stâlp cu aparenţă transparentă în formă de T, a cărui siluetă aminteşte de turbinele eoliene, în timp ce o alta este pur şi simplu un panou cu oglinzi, menit să se confunde cât mai mult cu peisajul din jur. Avantajele noilor stâlpi, faţă de cei utilizaţi în prezent, ce seamănă cu nişte turnuri şi al căror design datează din anii douăzeci, sunt simplitatea şi faptul că pot fi construiţi cu o înălţime mai mică decât a stâlpilor actuali (32 de metri faţă de 55), ceea ce le permite să se încadreze mai bine în peisaj.

  • Cum se poate conserva o capsulă a timpului

    Bois de Moutier, construită într-o imitaţie de stil Tudor lângă Dieppe, în Normandia, s-a păstrat aproape neafectată de trecerea timpului, cu tot cu piesele de mobilier originale ieşite din atelierul celui mai de seamă reprezentat al mişcării Arts and Crafts, William Morris. De-a lungul timpului i-au călcat pragul nume sonore ca Marcel Proust, Andre Gide, Virginia Woolf, Pablo Picasso, Miro, Wassily Kandinski sau Debussy.

    Nici măcar războiul nu a reuşit să-i vină de hac, chiar dacă a fost confiscată de nazişti (dar nu şi jefuită) în cel de-al Doilea Război Mondial. Deţinută în prezent de aceeaşi familie care a construit-o, Bois de Moutier se află la vânzare de câţiva ani de zile, fără să-şi fi găsit un cumpărător. Proprietarii îşi motivează decizia prin faptul că deja sunt prea mulţi moştenitori cu drepturi asupra casei şi ca atare ar fi foarte dificilă conceperea unui plan pentru salvarea ei.

    Bois de Moutier nu este însă genul de proprietate pe gustul multor miliardari din ziua de azi. Familia Mallet se teme că dacă ar încăpea cumva pe mâna unui rus bogat, acesta ar împrejmui-o cu gard electric şi ar schimba toată mobila cu ceva pe placul lui. Chiar dacă încă nu au nicio ofertă din partea unui cumpărător cu dare de mână, proprietarii casei speră să primească ajutor de la instituţii culturale franceze şi britanice, pentru ca aceasta să redevină locul de întâlnire al artiştilor şi al altor oameni de cultură, aşa cum era odinioară.

  • Muzeul viitorului: arhitectură de vis, lucrările de construcţii transmise prin webcam (VIDEO)

    Finanţat de Fundaţia Eli şi Edythe Broad, muzeul va găzdui lucrări de artă contemporană şi urmează a fi inaugurat pe Grand Avenue în 2013, mai târziu decât se plănuia iniţial. Până atunci, iubitorii de artă pot urmări în detaliu cum decurg lucrările la noul muzeu, graţie unor camere instalate la şantier. Proprietarii noii instituţii le pun la dispoziţie doritorilor şi imagini de înaltă definţie cu lucrările, o dată la fiecare cincisprezece minute.

    Vezi aici webcam-ul viitorului muzeu: http://broadartfoundation.org/construction_webcam.html

    Proiectat de casa de arhitectură Diller Scofidio + Renfro, muzeul va avea o suprafaţă de peste 11.000 mp, va avea trei etaje şi va găzdui o galerie de artă pe două nivele, o sală de conferinţe, un magazin de artă, precum şi arhiva şi depozitele accesibile cercetătorilor şi curatorilor care vor să studieze lucrările şi să împrumute exponate pentru instituţiile lor prin intermediul Fundaţiei Broad.

    Eli Broad, în vârstă de 79 de ani, este un om de afaceri şi filantrop cu activităţi în asigurări şi industria imobiliară, fost proprietar al firmei de asigurări SunAmerica, pe care a vândut-o în 1999 către grupul AIG pentru 18 miliarde de dolari.

    Aşa va arăta muzeul: