BusinessMagazin

Tag: politica

  • Boc a demis intreaga conducere AVAS si l-a instalat pe Mircea Ioan Pavelescu ca presedinte

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Moody’s: Romanii si investitorii sunt obisnuiti cu zgomotul politic

    “Efectele imediate (ale ruperii coalitiei din Romania – n.r.)
    asupra economiei ar trebui sa fie reduse. Pe termen scurt, exista
    doar o legatura slaba intre politica si productia economiei.


    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • AFP: Criza politica in Romania

    Criza intervine in contextul in care tara, cu o populatie de 22
    de milioane de locuitori, este de mai multe luni in recesiune, dupa
    ani in care a inregistrat o crestere economica puternica, scrie
    AFP.
    Analistii anticipeaza de mai multe saptamani sfarsitul coalitiei
    formate in decembrie 2008 intre cele doua partide aflate la putere,
    care sunt adversari de mai multa vreme si care vor, fiecare, sa
    sustina propriul candidat la alegerile prezidentiale.

    Joi, toti ministrii din Partidul Social-Democrat (PSD), printre
    care seful diplomatiei Cristian Diaconescu, si-au prezentat demisia
    din Guvern, cu scopul de a protesta fata de demiterea
    social-democratului Dan Nica, ministru de Interne si
    vicepremier.

    Vezi cum s-au reflectat evenimentele politice de azi in presa
    internationala pe www.mediafax.ro

  • Victor Ponta, una din variantele PSD la interne

    Citici mai multe pe www.zf.ro

  • Geoana: Inlocuirea lui Dan Nica denota “disperarea” lui Traian Basescu

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Emil Boc: Nu am propus pe Vasile Blaga pentru interimatul la Ministerul de Interne

    El a negat ca l-ar fi propus ca interimar pe Vasile Blaga,
    pentru aceasta pozitie si si-a justificat gestul de a-l remania pe
    Dan Nica, prin faptul ca acesta nu a produs dovezi care sa vina in
    sprijinul afirmatiilor ca “se pregateste fraudarea
    alegerilor”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Viva Zapatero

    Premierul José Luís Rodríguez Zapatero a ajuns la putere in 2004, cand Spania era pe cai mari, cu o economie in plin avant. Zapatero a fost adus de valul promisiunilor ca va aborda o agenda sociala mai agresiva, ca va legaliza mariajele homosexuale si va promova egalitatea intre sexe. Azi, el conduce o tara cu un somaj de 18%, cel mai mare din zona euro, in mare parte din cauza prabusirii sectorului imobiliar care a fost intr-un boom continuu vreme de zece ani.

    Si multi spanioli se intreaba daca actualul premier stie ce e de facut pentru a combate criza. Zapatero, 48 de ani, este un tanar socialist vizionar care are in grija o economie intepenita in trecut. Intr-un interviu de o ora la Palatul Moncloa din Madrid, Zapatero a explicat cum Spania ar putea sa infrunte criza economica. Strategia lui este sa investeasca in viitorul Spaniei – educatie, cercetare, biotehnologie si energie regenerabila – fara a face nicio ajustare a beneficiilor muncitorilor si chiar extinzand ajutoarele oferite de guvern pentru someri.

    Intr-o tara care ezita intre inovatie si stagnare, spun expertii, aceasta ar fi o strategie indrazneata sau poate pura naivitate. Toti sunt de acord ca Zapatero sta bine la viziunile pe termen lung, dar ca ii lipseste un plan pentru crearea de locuri de munca pe termen mediu sau pentru finantarea generoaselor sale politici sociale. Pentru multi, calculele nu ies pe hartie. Deficitul bugetar al Spaniei este previzionat sa depaseasca 9,5% din PIB in 2010, potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare in Europa (OECD), desi Zapatero a promis ca pana in 2012 sa-l readuca in interiorul limitei de 3%, obligatorie pentru zona euro.

    Scepticii spun ca Zapatero, cu toata imaginatia lui, s-a poticnit de propria sa lipsa de hotarare in impunerea de reforme structurale dureroase, despre care liderii comunitatii de business si banca centrala a tarii afirma ca sunt inevitabile daca Spania vrea sa lupte cu somajul si sa-si aduca economia in secolul XXI. “Ambitia guvernului meu este sa facem din aceasta tara una inovatoare, creativa, antreprenoriala, fara a renunta la beneficiile sociale oferite de stat”, declara Zapatero. “Unii sustin ca statul bunastarii sociale si o economie competitiva sunt doua lucruri incompatibile, ca inovatia este incompatibila cu drepturile muncitorilor”, continua el. “Ei vor sa renunte la reglementarile stricte privind drepturile muncitorilor si la drepturile sociale.

    Acesta este exact acelasi refren pe care-l fredoneaza si cei ce vor sa renunte la reglementarile stricte din pietele financiare – iar eu nu dansez pe aceasta muzica.” In loc de aceasta, adauga Zapatero, “este vorba de a face companiile mai competitive si mai inovatoare”. El sustine ca Spania ar trebui sa-si diversifice economia catre sectoare in care exceleaza si care arata semne de crestere, incluzand aici energia regenerabila, biotehnologia, constructiile civile si caile ferate de mare viteza.

    Dar criticii lui Zapatero nu sunt convinsi. “Zapatero tot spune aceste lucruri de cand a ajuns premier si simplul fapt ca le repeta este un indiciu ca a facut prea putin din ele”, comenteaza José Antonio Herce, economist- sef la Analistas Financieros Internacionales, o firma de consultanta financiara din Madrid. “In ultimii cinci ani, noi am tot asezat caramizi, nu am facut iPod-uri.” Intr-adevar, Spania a crescut si s-a prabusit atat de repede pentru ca boom-ul ei a fost alimentat de creditele ieftine si de constructii. Ele au ajutat economia sa creasca, cu o medie de 3,8% pe an intre 1997 si 2007, si sa aduca patru milioane de imigranti intr-o tara care are acum o populatie de 46 de milioane de persoane. E drept, multi dintre acesti imigranti cauta acum drumul inapoi spre casa.

  • Cecenia este ingrozita de rapiri politice

    „Era fratele nostru cel mai tanar”, spune Masayev. „Era cel pe care il iubeam cel mai mult”. Fratele disparut locuia la Moscova si nu a avut sanse prea mari sa fie implicat in violentele separatiste din Cecenia.
    Razboaiele care au ravasit Cecenia dupa destramarea Uniunii Sovietice au luat sfarsit, in mod oficial.Capitala Grozny a fost reconstruita, iar magazinele si cafenelele sunt deschise. Si totusi, republica se afla in ghearele unei epidemii de rapiri. Disparitia si uciderea Nataliei Estemirova, de saptamana trecuta, o celebra luptatoare pentru drepturile omului, vine in contextul unei tendinte crescande a disparitiilor inexplicabile. Smulsi de pe alei, luati noaptea din pat sau ridicati din masini, oamenii pur si simplu se evapora.

    In primele sase luni ale anului, organizatia ruseasca pentru drepturile omului Memorial, unde lucra Estemirova, a documentat 74 de rapiri in Cecenia, comparativ cu cele 42 de anul trecut. Gruparile care lupta pentru protejarea drepturilor omului il invinuiesc pe presedintele Ramzan Kadyrov si pe fortele sale de securitate pentru moartea Estemirovei si seria de rapiri. „Acestea au evoluat de la masuri de succes pentru lupta impotriva insurgentilor la instrumente de represiune politica”, considera Yekaterina Sokiryanskaya, cercetator la Memorial. Ea precizeaza ca presedintele Kadyrov are mana libera de la Moscova pentru a rezolva astfel de probleme, aceeasi mana libera cu care a luptat impotriva razboiului. “Toata lumea il numeste Stalin. Isi inlatura rivalii politici, dar si vocile independente.” Potrivit NYTimes, rapirea Estemirovei de catre Kadyrov a fost infirmata chiar si de presedintele rus, Dmitri Medvedev.

    Cresterea rapirilor in Cecenia vine pe fondul mutarii activitatii insurgentilor din Caucazul de Nord in afara Ceceniei, conform unei analize a Centrului pentru Studii Strategice si Internationale de la Washington.

    Mai multe puteti citi pe www.nytimes.com.
     

  • Politica ramane ce a fost

    Scena politica a stat in 2008 sub semnul ajustarii puternice a calculelor matematice facute de anul trecut. Ierarhia rezultata dupa alegerile europarlamentare din toamna lui 2007 a starnit in jurul PD si al PLD (gruparea dizidenta proaspat desprinsa din PNL) discutii cu privire la oportunitatea unei fuziuni, care sa aduca noii formatiuni procentele cumulate ale celor doua componente.

    Speculatiile anterioare despre intentia Cotroceniului de a constitui o megaformatiune pro-prezidentiala – dupa modelul formatiunii Rusia Unita, impus de Vladimir Putin – au creat o zona de asteptari chiar mai ridicate decat ar fi fost normal cu privire la performantele noii formatiuni, lansata oficial cu doua saptamani inainte de sfarsitul anului trecut. In timp ce o serie de politologi mai rezervati au atras atentia asupra incongruentelor doctrinare dintre ideologia populara – revendicata de PD – si cea liberala, revendicata de PLD, liderii celor doua formatiuni s-au aratat increzatori ca primul test electoral in noua formula le va confirma justetea fuziunii.
     
    La alegerile locale din iunie, insa, PD-L a obtinut un scor (28,4%) aproape egal cu al formatiunii de baza, PD, fara a reusi sa conserve si procentele castigate la europarlamentare de PLD. Mai mult, formatiunea nou-creata nu a reusit sa-si mobilizeze suficient electoratul nici macar intr-o zona traditional favorabila, Bucurestiul, unde Vasile Blaga – unul dintre greii PD-L – a pierdut cursa in fata lui Sorin Oprescu, care a candidat independent dupa ce a demisionat din PSD. Merita evidentiata si absenta din peisaj a presedintelui Traian Basescu, care s-a tinut departe de disputele politice din campania locala; aceasta absenta, s-a spus, a avut o contributie deloc neglijabila la rezultatul final al PD-L, evident inferior fata de asteptarile create de sondajele care au premers scrutinul.
     
    Avand in vedere ca PD-L a ales sa coopteze PSD la guvernare, in dauna PNL si in pofida declaratiilor liderilor democrat-liberali de dupa anuntarea exit-poll-urilor, pozitia presedintelui Traian Basescu devine mult mai vulnerabila in 2009. Seful statului, care s-a erijat ca un adversar constant al PSD inca dinainte de 2004, nu va mai putea aborda acelasi tip de discurs fara sa se supuna criticilor cu privire la onestitatea intentiilor sale. Pe de alta parte, si PSD va avea o problema in impunerea unui contracandidat credibil la actualul sef al statului, dupa un an in care se presupune ca va guverna alaturi de formatiunea pro-prezidentiala PD-L.
     
    De cealalta parte a axei ideologice, dar in cele din urma in aceeasi formula de guvernare cu democrat-liberalii, PSD a trecut printr-un an chiar neasteptat de bun: dupa un scor rezonabil la locale, unde si-a conservat mare parte din rezultatele din 2004 si chiar a castigat – neoficial, e drept – Primaria Capitalei prin Sorin Oprescu, PSD a reusit sa dea si impresia unei formatiuni in care luptele de culise sunt tot mai bine ascunse. Cu exceptia indepartarii – nu foarte bine gestionata – a “grupului de la Cluj”, social-democratii au dat impresia ca reusesc sa suporte destul de bine actuala garnitura de conducere. Este drept ca rezultatele obtinute la locale – primul loc la numarul de primari si locul secund la votul politic, pentru consiliile judetene – si, mai ales, cele de la parlamentare nu au dat prea multe motive pentru o miscare de contestare a conducerii. Mai mult, alegerile locale au readus in prim-plan si garnitura de lideri locali ai partidului – asa-numitii baroni – intrati dupa 2004 intr-o zona cenusie; reconfirmarea lor la votul popular le-a crescut importanta in interiorul partidului, astfel incat centrul si-a pierdut din influenta in fata lor, devenind mai degraba o interfata a acestora in relatia cu scena publica.
     
    Totusi, dupa alegerile parlamentare din toamna, cativa lideri ai partidului – intre care cel mai insistent a fost secretarul general Miron Mitrea – au evocat posibilitatea unui congres unde sa fie pusa in discutie formula de conducere. Statutul PSD prevede organizarea unui congres pentru desemnarea candidatului partidului la functia de presedinte al Romaniei, scrutin programat pentru toamna lui 2009. Desi s-a speculat ca in interiorul PSD s-ar putea ridica o alternativa la presedintia lui Mircea Geoana, accesul partidului la guvernare – pas care i se datoreaza in buna masura actualului lider – s-ar putea sa arate o anume redimensionare a raporturilor de forte. Ca urmare a rezultatelor de la alegeri si a intrarii la guvernare se poate ca liderii locali sa accepte mai greu o inlocuire a echipei actuale, cu care s-au negociat deja mecanismele de influenta in noul executiv.
     
    Premiera adusa de anul electoral 2008 s-a prefigurat inca de la europarlamentarele din toamna trecuta, cand PRM si PNG-CD, care si-au revendicat spatiul nationalist extremist, nu au mai reusit sa atinga pragul electoral pe tara. Situatia s-a repetat si in cazul alegerilor locale, dar si in cazul parlamentarelor, unde mecanismul votului in circumscriptii uninominale cu redistribuire proportionala a fost considerat principalul responsabil pentru favorizarea formatiunilor de anvergura. Atat Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, cat si omologul sau Gheorghe Becali, de la PNG-CD, au primit vestea destul de resemnati; in vreme ce primul si-a anuntat deja candidatura pentru prezidentialele din 2009, Becali si-a impus o suspendare din viata publica.
     
    Nu este exclus ca socotelile hartiei sa le arate celor doi ca unificarea mesajelor le-ar putea asigura o mai buna vizibilitate, cel putin in perspectiva urmatoarelor scrutine. Date fiind insa personalitatile lor imprevizibile, cu greu se poate estima cand si in ce conditii s-ar putea produce o asemenea apropiere sau cat va reusi sa reziste. 
      
    REPERE 2008  
    • Prima aplicare a sistemului de vot uninominal: in forma bruta, la alegerea presedintilor de consilii judetene, in forma mixta (cu redistribuire pe sistem proportional) la alegerile parlamentare.
    • Prezenta la vot a inregistrat minime istorice, culminand cu 39,2% in cazul alegerilor parlamentare (in 2004 a fost aproape 60%). Cea mai mare prezenta la vot in 2008 a fost de 50,67%, la votul pentru presedintii de consilii judetene.
    • Scoaterea in afara scenei parlamentare a discursului de tip extremist, prin invalidarea candidatilor PRM si PNG-CD.
    • Primele scrutine la care formatiunile de dreapta castiga majoritatea la nivel local si national, tinzand spre 50%.
    • Creionarea unui sistem cu patru partide politice, doua mari (PSD si PD-L, aflate de altfel si in alianta) si doua mai mici, PNL si UDMR.
    • Primul guvern dupa 1992 care se bucura de o majoritate parlamentara relaxata, de peste 60%.

     

  • Sa fii barbat, fiule!

    Nu cred ca a existat in istoria contemporana a Romaniei – cea de dupa 1989 – un cabinet al carui sef sa aiba mai putina autoritate in fata membrilor echipei sale. N-am crezut asta nici despre Calin Popescu-Tariceanu, care numai autoritar nu parea la inceput; insa cumva fostul premier a reusit sa-si transforme porecla de Moliceanu intr-un derapaj de moment al unor contestatari care si-au calculat gresit pasii.

    Despre Emil Boc insa nu pot sa am aceeasi impresie; sa nu ma intelegeti gresit, nu ma justific cu caracteristicile fizice ale noului premier, nici macar cu atat de des invocata sa cazatura dintr-un platou de televiziune. Cred, de altfel, ca daca guvernul ar fi fost format numai din membri ai PD-L, Emil Boc ar fi fost poate un premier mai autoritar decat Calin Popescu-Tariceanu. In fata propriilor membri de partid, chiar colegi din conducere, gura lui Emil Boc silabiseste vorbele lui Traian Basescu si, oricat de departe ar fi Cotroceniul de Aleea Modrogan, nu sunt prea multi care sa intoarca o ureche surda cand e vorba de un mesaj din acea directie. Cel putin nu fatis si nu pana in pragul prezidentialelor de anul viitor.

    Revenind, insa, pentru Emil Boc lipsa de autoritate in fata propriilor membri de cabinet va veni tocmai dinspre acei membri ai guvernului care nu pot sa fie niciodata sub autoritatea sa: cei desemnati de PSD. E greu de spus de fapt macar sub autoritatea cui din PSD se afla cei sase ministri, avand in vedere ca pe vremea cand erau colegi de guvern cu actualul lor sef, Mircea Geoana, acesta abia facuse uitata adeziunea fierbinte la idealurile dreptei, marturisita lui Emil Constantinescu in 1996.

    Din acest motiv, imi pare ca ne vom intoarce la situatia din 1996-2000, cand secretul din sedintele de guvern tinea doar pana cand un ministru intalnea un jurnalist (nu cred ca puteti spune ca intre 2004-2008 acest tip de comportament a fost o regula, ci mai degraba o exceptie, mai ales dupa eliminarea din Guvern a ministrilor democrati si in special a Monicai Macovei). Cand toata lumea stie pana seara in ce fel au vorbit ministrul pentru relatia cu Parlamentul sau cel al transporturilor (nu-l vad pe Radu Berceanu rusinandu-se sa-i tina isonul lui Victor Ponta) in sedinta de guvern cu premierul, degeaba mai da purtatorul de cuvant informatii pe surse care sa afirme contrariul.

    Tocmai din acest motiv cred ca premierul Boc va avea o mare problema in a se impune si a pune in aplicare sfatul pe care l-a primit prin mass-media de la tatal sau. Pe de alta parte, asa cum am mai spus, asta nu va dezechilibra guvernul in ansamblul sau: tangoul in care s-au prins PSD si PD-L este de durata tocmai pentru ca fiecare si-a asigurat o priza cat mai buna a celuilalt, ceva foarte apropiat de imbratisarea unui boa constrictor.

    Cred, asadar, ca vom avea un guvern ce va vorbi – fie si neoficial – pe mai multe voci decat poate Emil Boc sa asculte si care ii va pune serios la incercare rezistenta la stres. Stim insa ca actualul premier poate fi acuzat de orice, mai putin de un pronuntat simt al ridicolului; prin urmare nu vad de ce copilul politic al lui Traian Basescu nu ar putea sa iasa in fata presei, cu seninatatea care i-a servit in multe ocazii, si sa mimeze convingator ca este un premier jucator si inca unul cu banderola de capitan. Asta desi mingea este evident la altii, care si-o paseaza linistiti pe deasupra capului sau. (Ma scuzati, dar aici chiar n-am gasit alta rima.)

    Stiti insa care este vestea cea buna? Tocmai aceasta evidenta slabiciune s-ar putea dovedi un atu pentru premierul Emil Boc: cine ar avea interesul sa rupa un mecanism a carui functionare nu deranjeaza decat cel mult orgoliul celui mai putin important dintre constituentii sai? PSD in niciun caz, pentru ca un Traian Basescu nu ar numi (inca mai cred asta) niciun premier social-democrat, cand poate alege un nume din pepiniera PD-L. Poate doar democrat-liberalii, insa pentru ca asa ceva sa se intample ar trebui ca undeva la orizont sa se vada foarte clar posibilitatea ca Traian Basescu sa se impiedice in cursa pentru al doilea mandat. Si vad ca deocamdata presedintele e cat de cat atent pe unde calca.