Tag: produse

  • Produse cu până la 75% reducere: ce puteţi cumpăra de la buticul ANAF

    Peste 200 de cumpărători vin zilnic la magazinul deschis de ANAF în Bucureşti, pe strada Măriuca numărul 14. Atraşi de preţurile mici, mai multe persoane vizitează aproape zilnic magazinul pentru a cumpăra produse cu reduceri de până la 75%, potrivit jurnalul.ro.

    În magazinul ANAF poţi găsi produse precum tricouri pentru copii cu 3 lei, bluze de damă la 5 lei, pălărie sau şapcă la 3,5 lei, şosete bărbăteşti la 1 leu, husă de telefon la 6,8 lei, mănuşi la 2,5 lei, peruci la 4,5 lei etc. Sute de produse confiscate de inspectorii ANAF, de poliţie sau de vameşi ajung pe rafturile magazinului din strada Măriuca.

    Ioan Traian Cuc, şef Birou presă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a declarat pentru sursa citată că marele avantaj pentru cumpărători este preţul: dacă un produs din magazin nu se vinde timp de o lună preţul său este redus cu 25%, apoi cu 50% şi reducerea ajunge până la 75% din preţul iniţial, după trei luni.

    În afara centrului din Capitală, ANAF mai are alte 20 în ţară: în Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Sibiu, Olt, Teleorman, Harghita etc.

  • Închisoarea unde nu există gardieni, uniforme sau gratii iar prizonierii trăiesc alături de familiile lor – GALERIE FOTO

    Aceasta este cea mai bizară închisoare din lume, unde drogurile sunt produse în serie, copii zburdă în jur, iar deţinuţi au propriul sistem de justiţie.

    San Pedro este unul dintre cele mai periculoase penitenciare din lume. Aici sunt încarceraţi în jur de 3.000 de detinuţi, iar familiile locuiesc împreună cu ei. Nu există gardieni, uniforme sau gratii şi orice se poate cumpăra, inclusiv droguri, care sunt produse în masă, fără ca autorităţile să se opună, relatează Daily Mail.

    Locul a fost făcut faimos de către jurnalistul australian Rusty Young prin cartea sa “Marching Powder”, lansată în 2003. El a revizitat închisoarea San Pedro şi a constatat că, după 12 ani, nimic nu s-a schimbat. Traficul de droguri este în floare, iar prizonierii plătesc pentru celule şi hrana şi fac muncă brută pentru a câştiga banii cu care să îşi cumpere narcoticele.

    Familiile deţinuţilor locuiesc în interiorul închisorii deoarce consideră că astfel copiii sunt în siguranţă în interior, mai în siguranţă decât dacă ar locui pe străzi. Bineînţeles, sistemul nu este unul sigur. O fetiţă de 12 ani  a rămas însărcinată după ce a fost violată de un grup de deţinuţi. Aceste infracţiuni nu rămân însă nepedepsite. Nu de gardieni, ci chiar de puşcăriaşi. Prizonierii au un sistem de reguli şi legi care trebuiesc respectate. Astfel violatorii şi pedofilii sunt supuşi “judecăţii” într-un bazin de beton unde sunt bătuţi, înjunghiaţi şi electrocutaţi până mor în faţa mulţimii.

    Există şi paznici, dar nu în interior, ci la exterior şi la poţi, interiorul peniteciarului San Pedro este condus de deţinuţi. Acest model este unul ieftin, iar guvernul bolivian îl aprobă. 

  • MOL – 20 de ani de success în România…. şi povestea continuă (P)

    Un foarte cunoscut proverb spune că orice călătorie începe cu primul pas. MOL România a făcut acest prim pas în urmă cu 20 de ani. Acum, benzinăriile MOL sunt bine cunoscute de şoferii români şi nu doar de ei, întrucât sunt prezente pe toate marile artere de circulaţie şi în oraşe de pe tot teritoriul ţării.

    Probabil puţini cunosc însă că prima benzinărie MOL România a fost deschisă în 1995, la Salonta, în judeţul Bihor. România acelor ani era foarte diferită de cea de acum. Ţara încă nu devenise membru NATO şi nici UE, economia era nereformată, rata inflaţiei după 1990 depăşea chiar şi 200% pe an, parcul auto şi infrastructura îşi arătau vârsta şi decalajele faţă de ţările europene. Decizia Grupului MOL de a investi în România fusese luată în 1993, atunci când compania a ales drumul extinderii în regiune. Ca parte a Grupului MOL, o companie multinaţională integrată şi independentă din domeniul petrolului şi gazelor naturale, cu operaţiuni în peste 40 de ţări, MOL România a dezvoltat, pe lângă distribuţia de carburanţi, şi soluţii complexe aferente cardurilor de carburanţi şi şi-a extins permanent portofoliul cu produse de calitate înaltă precum lubrifianţi, bitum, produse petrochimice.

    La 20 de ani de la deschiderea primei benzinării, MOL România are o reţea de circa 200 de benzinării, care urmează să fie extinsă în acest an cu încă 12 staţii. Compania a urmat o strategie de creştere pe termen mediu şi lung, care a presupus atât creştere organică, cât şi achiziţii de reţele de benzinării, cea mai recentă fiind înregistrată la începutul acestui an.

    Întrucât a crescut împreună cu economia României, la a cărei dezvoltare a şi contribuit, compania a investit până în prezent peste 200 de milioane de euro în ţara noastră şi a contribuit la bugetul de stat cu taxe şi impozite de peste 1,8 miliarde de euro. Peste 2.100 de persoane lucrează în benzinăriile MOL din  România, iar alte peste 200 reprezintă angajaţi ai MOL România. Compania are 2 terminale de carburanţi, la Tileagd, în judeţul Bihor şi la Giurgiu, cu acces la transportul fluvial pe Dunăre.

    Compania a fost un pionier în multe domenii, ca acela al cardurilor de carburant destinate persoanelor juridice sau al platformei de loializare dedicată persoanelor fizice – Multibonus. În 2002, atunci când deţinea doar 39 de benzinării, MOL România a început dezvoltarea sistemului de carduri pentru carburanţi, similar cardurilor de credit bancare, încă o raritate în România. Primele carduri au fost MOL Gold, cu acceptare la nivel internaţional şi MOL Silver, pentru reţeaua naţională. Acum, cardurile de carburant MOL permit monitorizarea în timp real a tranzacţiilor efectuate, prinaccesulla Centrul Virtual de Carduri, dar confera si beneficiile unei game largi de alteservicii: alimentarea cu carburant în afara ţării, posibilitatea de recuperare a TVA şi plata taxelor de drum în UE, soluţii GPS, servicii de asistenţă rutieră, aplicaţie mobilă gratuită, calculator taxe de drum. MultiBonus este cardul de loialitate pe care îl poartă cu ei peste 1 milion de români, card care permite acumularea de puncte la achiziţiile din staţiile MOL şi preschimbarea acestora în produse din cataloagele special concepute sau în anumite servicii disponibile în benzinării.

    MOL România crede în piaţa românească şi în potenţialul său pe termen lung. De aceea a implementat aici cele mai noi concepte şi tendinţe din retailul european. Cea mai recentă inovaţie, implementată în 5 benzinării din România şi alte 23 ale Grupului MOL din regiune, este Fresh Corner, un nou concept de magazin pentru benzinării. FreshCorner acordă o mai mare importanţă produselor alimentare proaspete, cumpărăturilor pentru acasă şi sortimentelor de cafea proaspăt preparată. Este pentru prima dată când un lanţ de benzinării are vitrine cu lactate, brânzeturi şi mezeluri, fructe proaspete şi alte produse de larg consum, la preţuri competitive.

    Compania a dezvoltat mai multe programe destinate comunităţilor locale: „Spaţii verzi” – lansat în urmă cu zece ani pentru a finanţa crearea de spaţii verzi în oraşe şi promovarea ariilor naturale protejate, „Pot ajuta” – destinat tinerelor talente în sport şi artă, „Programul MOL pentru sănătatea copiilor” – adresat asociaţiilor şi organizaţiilor care derulează proiecte de terapie emoţională pentru copiii cu afecţiuni cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave, „Programul Mentor” – prin care MOL România recompensează zece laureaţi, profesori şi antrenori, nominalizaţi de foşti elevi, părinţi şi selectaţi de un juriu competent.

    Primul pas a fost făcut în urmă cu 20 de ani, iar călătoria MOL România continuă, alături de angajaţii, partenerii, clienţii săi şi de comunităţile a căror dezvoltare o susţine.

  • Amazon deschide primul magazin fizic. Vezi cum arată

    Amazon va deschide primul magazin fizic în Seattle. Amazon Books va fi prima librărie a companiei de la înfiinţarea Amazon. În librărie se vor vinde cărţi, dar şi produse Amazon precum Kindle, Echo sau Fire Tv, scrie Business Insider.

    Compania va utiliza feedback-ul dat de utilizatori (notele) pentru a putea selecta ce cărţi vor pune pe rafturi. “Vrem să utilizăm datele pe care le-am străns pentru a realiza o librărie pe placul clienţilor”, a declarat Jennifer Cast, vicepreşedinte Amazon Books, potrivit Seattle Times. Fiecare carte în parte va fi însoţită de o plancartă mică ce va conţine o recezie scurtă şi nota dată de clienţi.

    Şi aranjarea cărţilor va fi făcută altfel. Cărţile vor fi expuse cu faţa astfel se vor vede imediat coperţile. Astfel cărţile vor ocupa mai mult spaţiu, dar se vor vedea mai uşor.

    O mişcare cumva împotriva curentului din partea Amazon, dar potrivit unor date adunate de The Guardian, vânzările de cărţi fizice au avut de căştigat în 2015.

    Multinaţionala cu sediul în Seattle, SUA, a fost fondată de Jeffrey P. Bezos şi a început ca un magazin online exclusiv pentru cărţi. Compania şi-a diversificat rapid oferta şi vinde în prezent de la mâncare sau jucării până la servicii de cloud computing.

    A pus bazele companiei în propriul garaj din Bellevue, Washington, după ce a renunţat la postul de vicepreşedinte al firmei D.E. Shaw, unde identificase potenţialul companiilor din online. A hotărât că cea mai bună afacere pe internet ar fi vânzarea de cărţi, iar speculaţia lui s-a adeverit după primele două luni de funcţionare a magazinului online, când Amazon vindea în toate cele 50 de state ale SUA şi în alte 45 de ţări. 

  • Care este valoarea reală a clientului, astăzi, la noi?

    Veneam din Italia, unde tocmai mă minunasem în faţa unei abordări care mi s-a părut SF: o factură neplătită la electricitate şi, drept urmare, compania „taie“ curentul clientului. Cu toate acestea, clientul putea folosi becurile din casă, ba chiar şi instantul pentru încălzirea apei sau plita de gătit. Este adevărat, nu la putere maximă, dar o cafea tot puteai face. Iar clienţii au plătit ce au avut de plătit, ba chiar şi o taxă decentă de reconectare – care mi se pare în regulă – iar conflictul, dacă îi putem spune aşa, a fost stins civilizat, fără ameninţări, lapidări, deplasări sau alte „ări“.

    Când vom ajunge şi noi, oare, la relaţii cu adevărat normale între client şi furnizori? Ştiu că or să sară unii să-mi spună să nu generalizez, şi nici nu vreau asta, dar de cele mai multe ori, indiferent că vobim de un taximetrist, de un comerciant sau de un bancher, am sentimentul că eu, consumatorul, am pierdut meciul. Indiferent ce va să zică asta, că am îndurat fumul ţigării din taxi, că am închis ochii la calitatea mărfii sau că am acceptat un ton nepotrivit sau penalităţi aiurea.

    Care este valoarea reală a clientului astăzi, la noi, dincolo de fardul marketingului?

    Pentru că eu, consumatorul, cred că sunt important, şi nu numai eu, ci şi colegii mei, dumneavoastră, cei care citiţi revista, prietenii dumneavoastră şi toţi care susţinem întreg lanţul – magazine, bănci, furnizori de servicii. Plătim taxe şi impozite care sprijină pensionari, persoane asistate, funcţionari, investiţii publice, preşedinţi şi parlamente. Sunt/suntem alfa şi omega, începutul şi sfârşitul în circuitul economic şi oricine se consideră „too big to fail“ ar trebui să fie conştient că mărimea sa este suportată de micimea mea.

    Am scris în mai multe rânduri despre ceea ce cred că este o altă lipsă a societăţii româneşti – cea a avocaţilor. Avem foarte buni specialişti, experţi în legislaţie sau business sau procese penale şi civile, citaţi în reviste şi chemaţi le televiziuni, dar ne lipsesc avocaţi care să ajute cetăţeanul simplu în cazul în care a fost nedreptăţit. Avocaţi cu o atitudine proactivă, deschisă şi înţelegătoare, aflaţi în curtea furnizorului de utilităţi, în salonul spitalului sau pe holurile instituţiilor statului, avocaţi care să-i desluşească clientului clauzele contractuale pentru care semnează. Şi cred, sper că societatea românească, cinică şi crudă cu cei care nu ştiu să se apere, fie ei consumatori, întreprinzători, pietoni sau şoferi, medici sau pacienţi, s-ar însănătoşi în cazul în care nedreptatea ar fi taxată corespunzător.

    Doi la mână, poate că ar trebui să ieşim din poziţia de piaţă mică şi ieftină, din cauza puterii reduse de cumpărare. Îmi sprijină ideea Angela Filote, şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România, care, la un summit pentru investitori, a pledat pentru o creştere a salariilor, dar bazată pe competitivitate, şi pentru măsuri destinate trecerii de la un stat cu costuri scăzute la unul cu forţă de muncă cu valoare adăugată medie şi mare, fără a pierde interesul investitorilor. „Nu cred că România îşi permite să aibă ca principal avantaj costul scăzut, nu cred că e corect pentru români“, a spus oficialul european.
    De aici ar trebui să înceapă treaba strategilor guvernamentali sau de partid, zic, şi, atunci când o să vă opriţi din râs, o să îmi daţi dreptate.

    Ilustrez cu „Masa frugală“ a lui Pablo Picasso.

  • Familiile din România cu venituri peste medie cheltuiesc lunar între 1.000 şi 3.000 lei pentru produse speciale dedicate copiilor

    Familiile din România cu venituri peste medie cheltuiesc lunar între 1.000 şi 3.000 de lei pentru produsele speciale pentru copii, mare parte dintre mame punând un accent deosebit pe calitatea articolelor achiziţionate şi pe ultimele tendinţe în materie de modă, design şi funcţionalitate atunci când vine vorba de alimentaţia, îngrijirea, alegerea vestimentaţiei sau mobilarea camerei celor mici, potrivit Mariei Martac, reprezentantă a magazinului Bebikut.ro.

    “Alimentele speciale pentru copii (lapte praf, ceaiuri, piureuri, deserturi), hainele, accesoriile, mobilierul, jucăriile şi, în general, toate produsele destinate trusoului bebeluşului (pătuţ, cărucior, cădiţă, aparate de monitorizare, scutece, biberoane, suzete, sterilizatoare), se regăsesc în topul celor mai bine vândute articole din magazin. De asemenea, o pondere semnificativă din vânzări o au şi jucăriile pentru exterior (triciclete, trotinete, role, biciclete) sau produsele de curăţat bio, precum sunt detergenţii naturali pentru haine, jucării, parchet, fructe sau produsele de igienă pentru copii”, a declarat Maria Martac, director general al Bebikut.ro.
    În timp ce valoarea medie a unui coş de alimente pentru copii se ridică la aproximativ 250 lei, o singură comandă online se poate ridica şi la peste 500 lei dacă în coşul de cumpărături se adaugă obiecte vestimentare, scutece, jucării, accesorii sau produse de îngrijire şi depăşeşte valoarea de 1.000 de lei atunci când vine vorba de achiziţionarea de cărucioare, aparatură specială (monitorizare video şi audio, umidificatoare, purificatoare, termometre) sau piese de mobilier pentru camera copilului. Desigur, valoarea coşului de cumpărături variază foarte mult şi în funcţie de veniturile familiei, persoanele cu venituri medii acordând mai multă importanţă alimentaţiei şi îngrijirii corespunzătoare a copilului decât jucăriilor, accesoriilor moderne sau pieselor de mobilier de ultimă generaţie.
    În ceea ce priveşte evoluţia vânzărilor din magazinele de specialitate destinate copiilor, potrivit Bebikut.ro, în lunile noiembrie-decembrie, şi, în special, în perioada premergătoare Sărbătorilor de iarnă,  se înregistrează o creştere de peste 20% pe segmentul de cadouri şi jucării, atât în valoarea coşului mediu de cumpărături, cât şi în volumul comenzilor.

    “Din experienţa anilor trecuţi, clienţii noştri sunt destul de entuziaşti în perioada sărbătorilor de iarnă, acest lucru fiind vizibil atât în ceea ce priveşte volumul de vânzări, cât şi în comportamentul de consum. Cu toate acestea, creşterea comenzilor şi a coşului mediu de cumpărături asociate lunilor noiembrie-decembrie nu este datorată doar Sărbătorilor, cât şi intrării în magazin a noilor colecţii de jucării, haine şi decoraţiuni pentru copii, care, în general, se lansează toamna“, a subliniat Maria Martac.
    În cei 4 ani de la lansare, magazinul online Bebikut.ro a avut un număr de peste 11.500 de clienţi, majoritatea comenzilor de pe platformă fiind efectuate de persoane cu venituri peste medie din mediul urban. Astfel, în topul oraşelor cu cele mai mari comenzi se regăseşte Bucureştiul, urmat îndeaproape de Constanţa, Cluj, Ploieşti, Craiova şi Iaşi.

    Bebikut.ro este un magazin online specializat, care comercializează o gamă variată de articole premium destinate copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 5 ani. Lansat în 2011, magazinul pune la dispoziţia clienţilor o gamă de peste 4.500 de produse, printre acestea numărându-se atât alimente speciale pentru bebeluşi şi copii, articole de îmbrăcăminte şi igienă, accesorii pentru îngrijirea copiilor, jucării, piese de mobilier şi decoraţiuni pentru camera celor mici, cât şi produse speciale pentru mame, dedicate perioadei maternităţii (haine, creme, centuri, produse de alimentaţie şi igienă etc.), toate produsele listate fiind atent selecţionate pentru a se ridica la cele mai înalte standarde de calitate.

    Printre cele mai cunoscute mărci comercializate în cadrul magazinului se numără şi Nutricia, Hipp, Nestle, Tutti Bambini – Milan Reclaimed Oak, Earth Friendly , Bright Starts,  Bebe Confort, Fischer Price, Inglesina sau Peg Perego. Bebikut.ro face parte din portofoliul companiei locale FLAMA INVEST S.R.L., alături de magazinul online specializat în produse dietetice şi terapeutice pentru copii şi adulţi, AlimenteSpeciale.ro.