BusinessMagazin

Tag: uniunea europeana

  • Cum au ajuns ţările din afara UE să stea mai bine decât România la capitolul sănătate

    “Suntem ultima ţară din Uniune unde aşteptarea medicamentelor noi a trecut de 2.000 de zile. Inclusiv albanezii, care nu sunt parte din UE, au făcut ultima revizuire în luna aprilie. Un cetăţean albanez are acces astăzi la tratamente la care un cetăţean român nu are. E frustrant. Înainte ne uitam ca la un etalon către Marea Britanie, Franţa, Germania, apoi am ajuns la Polonia, Cehia, Ungaria, iar acum ne comparăm cu Bulgaria“, spune Călin Gălăşeanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente.

    Potrivit unui raport al Local American Working Group, chiar dacă speranţa de viaţă la naştere are o tendinţă constant crescătoare în România în ultimii cinci ani (73,8 ani, 2010 faţă de 71,6 în 2000), diferenţa este de peste şase ani între România şi media UE, de 80 ani, iar decalajul a crescut a crescut în ultimele două decenii. Studiul arată că, pe parcursul vieţii, un cetăţean român recuperează în medie între unul şi 2,5 ani de viaţă, astfel încât speranţa de viaţă la 45 de ani este de 31,4 ani în România faţă de 36,5 ani media UE şi 15,8 ani la 65 de ani în România, comparativ cu 19,4 ani media UE. Aceşti indicatori relevă o supramortalitate infantilă (0-1 ani) şi o mortalitate în exces la persoane adulte active (până la vârsta de 65 ani) comparativ cu media UE. În România, rata standardizată a mortalităţii generale este de 948 la 100.000 locuitori (2010), comparativ cu 603 la 100.000 locuitori, media UE. Apoi, arată documentul, mortalitatea infantilă în 2010 în România este dublă (9,8/1.000 nou-născuţi vii) faţă de media UE (4/1.000 născuţi vii). În total, mortalitatea înainte de vârsta de 5 ani este de 11,7/1.000 nou-născuţi vii în România (2010), comparativ cu 4,9/1000 nou-născuţi vii, media UE (2010). De cealaltă parte, reducerea speranţei de viaţă prin deces înainte de 65 ani este de 7 ani în România (2010) comparativ cu 4,4 ani media UE (2010).

    „Pacienţii români au astăzi acces la medicamentele din 2007. Numai în momentul în care procesul de actualizare va fi definitivat pacienţii vor avea opţiuni terapeutice care includ medicamente noi sau medicamente cu noi indicaţii. Pentru mulţi dintre ei aceste medicamente pot însemna şansa la o nouă viaţă. Accesul la cele mai noi terapii şi cele mai performante servicii este parte integrantă a dreptului la sănătate al fiecărui român“, spune Radu Răşinar, directorul general al companiei Astra Zeneca.

    Cauzele mortalităţii infantile şi în prima copilărie sunt multiple, dar cea mai mare parte dintre acestea, de peste 80%, potrivit INS, pot fi amendate eficient prin intervenţii preventive – imunizare în special pentru bolile care pot produce pneumonii – şi tratament eficient şi la timp al afecţiunilor reziduale, spun producătorii de medicamente. Cauzele excesului de mortalitate la populaţia adultă activă sunt reprezentate în principal de boli cronice – boli cardiovasculare, cancer, diabet, boli respiratorii cronice şi boli digestive -, care pot fi ameliorate sau chiar eliminate prin intervenţii variate, precum accesul în timp util la o terapie optimă care să vindece, să îmbunătăţească calitatea vieţii şi/sau, după caz, supravieţuirea, arată raportul LAWG.

    „Cu cât boala este tratată din timp, cu atât tratamentul este mai eficient, iar cei mai mulţi pacienţi se pot reintegra în societate şi pot redeveni membri productivi ai comunităţii, contribuind şi la creşterea economică. De exemplu, pentru scleroză multiplă există produse noi cu modalitate de administrare orală şi cu eficienţă crescută, unele dintre acestea prezente de mai mult timp în ţările europene şi de care din păcate pacienţii români nu pot beneficia. Tratamentul corect făcut la timp salvează pacientul de apariţia complicaţiilor şi de instalarea precoce a dizabilităţilor, îl ajută sa rămână o persoană activă, social şi profesional“, spune şi Elena Mitova, director general al Novartis.

    O problemă este şi cea a stilului de viaţă al populaţiei, care nu generează o stare de sănătate favorabilă. Rata mortalităţii standardizate prin decese cauzate de consumul de alcool are valori duble în România (108/100.000 locuitori în 2010) comparativ cu media UE (59/100.000 locuitori în 2010). Fumatul a generat o rată de mortalitate în România de 427,7/100.000 locuitori în 2010, iar media UE a fost de 190/100.000 locuitori în 2010. Ipotezele care ar putea explica valorile mari ale acestor indicatori în România comparativ cu media UE se referă atât la ineficienţa măsurilor legislative, cât şi la lipsa promovării unui stil de viaţă sănătos şi a intervenţiilor preventive pentru bolile cauzate de consumul de alcool şi tutun, arată companiile farmaceutice.

    În plus, rata mortalităţii standardizate prin efecte adverse ale medicamentelor pentru populaţia 0-64 ani a fost în România de 0,07/100.000 locuitori în 2010 şi cu tendinţă crescătoare susţinută în ultimii ani, comparativ cu media UE (0,05/100.000 locuitori în 2010). Conform datelor LAWG, explicaţiile valorilor acestui indicator pot fi utilizarea unor medicamente cu un prag de siguranţă scăzut şi cu mai multe efecte adverse majore, care nu pot fi monitorizate eficient, dar şi educaţia deficitară a medicului prescriptor, a medicului curant şi a pacientului referitoare la monitorizarea reacţiilor adverse şi la raportarea acestora.

    „Pacienţii trebuie să fie în centrul tuturor activităţilor noastre, iar în România trebuie să aibă dreptul de a beneficia de acces la sănătate asemeni oricărui cetăţean european. De aceea actualizarea listei de medicamente compensate este o problemă majoră şi de aceea avem nevoie de măsuri imediate pentru a îmbunătăţi accesul la tratament şi la inovaţie şi pentru a reduce inegalităţile“, spune şi Christophe Gourlet, country manager al Sanofi pentru România şi Moldova.

  • UE înăspreşte regulile în privinţa bonusurilor bancherilor

    Potrivit unui raport al Autorităţii Bancare Europene (EBA) publicat miercuri, 39 de bănci din Uniunea Europeană au găsit o nouă modalitate pentru a suplimenta veniturile bancherilor, după introducerea, în 2013, a regulilor care limitează bonusurile în sistem la cel mult două salarii de bază, oferind o serie de indemnizaţii pe baza vechimii sau a valorii de piaţă, relatează Bloomberg.

    Băncile au clasificat aceste remuneraţii acordate în afara salariului de bază drept “indemnizaţii fixe”, dar raportul EBA arată că ele sunt, de fapt, “plăţi discreţionare temporare” folosite pentru suplimentarea veniturilor angajaţilor, în contravenţie cu regulile UE.

    Printre băncile care acordă astfel de indemnizaţii se numără HSBC, cea mai mare bancă europeană în funcţie de capitalizare, RBS, Lloyds şi Barclays.

    “Instituţiile care acordă acest tip de indemnizaţii discreţionare trebuie să le recatalogheze drept plăţi variabile şi să îşi modifice politicile în privinţa remunerării angajaţilor pentru a se conforma regulilor UE”, se arată în raport.

    Autorităţile de reglementare din statele UE au termen până la finele anului pentru a se asigura că băncile îndeplinesc cerinţele privind bonusurile acordate bancherilor.

  • Cum se va termina conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Scenariile care ar putea zgudui economia lumii

    UN RAPORT AL CREDIT SUISSE DIN LUNA MAI, ALTMINTERI DELOC CATASTROFIC, anticipa că dintre toate categoriile de riscuri geopolitice cu impact asupra pieţelor financiare (conflictul din Orientul Mijlociu, ascensiunea forţelor politice antieuropene şi separatiste în UE, criza economică din zona euro, crizele politice din SUA, Japonia etc.), cel mai important rămâne conflictul dintre Rusia şi Ucraina, atât prin prisma complicaţiilor reprezentate de sancţiunile financiare şi comerciale ale UE contra Rusiei, cât şi prin prisma duratei lungi şi a dificultăţii de rezolvare a conflictului.

    Autorul raportului, expertul în strategii de investiţii Robert Parker, vedea posibil un scenariu de bază în care conflictul se va termina cu secesiunea şi alipirea la Rusia ori semiindependenţa regiunilor de est ale Ucrainei, susţinute de Rusia, într-un proces care va dura circa doi sau trei ani. Un scenariu optimist, cotat cu 20% şanse de reuşită, viza rezolvarea în mai puţin de un an a conflictului, prin retragerea forţelor ruseşti şi neintervenţie în politica Kievului, iar un scenariu negativ ar fi o invazie rusească în estul Ucrainei, cu probabilitate de 30% şi care ar atrage extinderea sancţiunilor financiare şi comerciale din partea UE şi a SUA, plus intensificarea ameninţărilor militare ale NATO cu scopul descurajării Rusiei. În acest din urmă scenariu, Parker vedea o scădere cu cca 10% a pieţelor globale de acţiuni în decurs de trei luni, în timp ce pieţele din Europa Centrală şi de Est ar fi urmat să piardă 15% sau mai mult.

    Acest gen de analiză, unde pentru fiecare gen de daune resimţite de economiile dezvoltate (în cazul de faţă cele din UE), cele emergente (în cazul de faţă cele din Estul Europei) au întotdeauna mai mult de suferit, din cauza percepţiei de risc mai mare asociate cu ele, a predominat şi în lunile următoare. În iulie, odată cu primele sancţiuni europene contra Rusiei, plecarea investitorilor spre zări mai sigure făcea deja să scadă spectaculos bursele şi monedele est-europene, iar analiştii financiari vehiculau deja pentru ţările estice previziuni de încetinire a creşterii PIB. Acum, cea mai recentă evaluare din partea economiştilor de la Erste Group conchide că disputa ruso-ucraineană reprezintă un risc la adresa creşterii economice a statelor est-europene pentru 2015, pornind de la constatarea că pe ansamblul regiunii este deja vizibil fie impactul primar al scăderii comerţului cu Rusia şi Ucraina, fie impactul secundar al scăderii investiţiilor şi al cererii de import din zona euro.

    Dacă pentru unele dintre ţările luate în calcul concluzia este că estimările de creştere economică pentru anul viitor vor fi afectate (Ungaria, Croaţia, Slovenia sau Polonia), România iese însă cel mai bine din această analiză. Explicaţia ţine de trei factori esenţiali: importanţa redusă în PIB a comerţului cu Rusia, absenţa băncilor ruseşti şi cvasiindependenţa faţă de livrările de gaze ruseşti (vezi grafice). ”Ponderea în totalul comerţului exterior a exporturilor către Rusia şi Ucraina a crescut de la 4,3% în S1 2013 la 4,4% în S1 2014, întrucât, deşi exporturile spre Ucraina au scăzut cu peste 6%, cele către Rusia s-au majorat cu 17%, în condiţiile creşterii cu peste 20% a exporturilor de echipamente industriale şi utilaje de transport„, notează analiştii de la Erste. Nici impactul sancţiunilor europene şi al măsurilor de retorsiune luate de Rusia n-ar afecta însă perspectiva PIB: ”Presupunând pentru 2015 exporturi zero spre Rusia, un embargou similar la importurile ruseşti şi zero importuri de gaze naturale, impactul asupra PIB va fi cel mai probabil nul, având în vedere că deja consumul intern de gaze a scăzut şi faptul că România se poate baza pe o majorare a producţiei interne de gaze„.

    În opinia experţilor de la institutul olandez de studii geostrategice Clingendael, cea mai mare problemă pentru est-europeni – deşi în proporţii variabile, în funcţie de ponderea gazului rusesc în consumul lor energetic – o constituie însă dependenţa de Ucraina ca ţară de tranzit pentru gazele importate din Rusia. La scara Europei, această dependenţă s-a redus în ultimii ani graţie conductelor NorthStream (spre Germania, care alimentează şi Belgia, Marea Britanie şi Franţa) şi Blue Stream (spre Turcia), însă esticii rămân în continuare expuşi la orice perturbare sau oprire a livrărilor de către Moscova, întrucât sunt conectaţi la o singură sursă de aprovizionare – gazoductul Drujba (Frăţia), prin care intră aproape jumătate din gazul rusesc spre Europa, în timp ce planurile de construcţie a gazoductului South Stream, de care ar fi beneficiat Austria, Bulgaria, Ungaria, Slovenia şi Croaţia, s-au oprit la cererea Bruxellesului.

    În acelaşi timp, un efect secundar al conflictului ruso-ucrainean pentru Europa de Est va fi majorarea treptată a cheltuielilor militare, pentru a le apropia de nivelul de 2% din PIB cerut de NATO. Cel mai aproape de acest nivel se află Polonia, cu aproape 2% din PIB, iar cel mai departe se află Ungaria, cu numai 0,8% din PIB, însă un program ferm de majorare rapidă a cheltuielilor lipseşte în unele ţări (Cehia are în program să ajungă la 1,4% din PIB abia în 2020), iar în alte ţări, ca Slovacia, sprijinul politic pentru majorarea cheltuielilor rămâne legat de planurile care circulă la ora actuală la nivelul UE fie de a excepta bugetul apărării de la calculul deficitului bugetar sau structural, fie de a relaxa ţintele generale de convergenţă cu zona euro (faimosul MTO). În cazul României, Erste notează că România alocă 1,4% din PIB pentru armată, a suplimentat deja pentru acest an cheltuielile cu 0,1% din PIB, iar cifra va atinge 2% în 2017, inclusiv prin achiziţia programată a celor 12 avioane de luptă F16 de la statul portughez, în valoare de 628 mil. euro.

  • Efectele reducerii CAS în economie. Este prima reducere de taxe după cinci ani în care fiscalitatea muncii s-a înăsprit

    România a urcat anul acesta 17 locuri, până pe locul 59 din 144, în clasamentul competitivităţii economice al Forumului Economic Mondial, înaintea unor ţări ca Ungaria, Grecia sau Croaţia, dar după Bulgaria, Letonia sau Polonia. Ceea ce a ridicat-o sunt indicatorii de eficienţă, care arată că România, în termenii Forumului, este o economie în stadiul al doilea de dezvoltare, cel bazat pe eficienţă (primul este cel bazat pe factorii bruţi de producţie), rămânând totuşi departe de stadiul al treilea, cel bazat pe inovaţie. Luaţi la bani mărunţi, indicatorii de eficienţă arată că România stă cel mai bine la capitolul dimensiunii pieţei (locul 45 din 144) şi al maturităţii tehnologice (locul 47), dar cel mai prost la eficienţa pieţei muncii (locul 90), în timp ce principalii factori care stau în calea uşurinţei de a face afaceri sunt accesul slab la finanţare şi ratele impozitării.

    Despre eficienţa pieţei muncii continuă să vorbească investitorii străini şi români care cer periodic atât o liberalizare şi mai mare a condiţiilor de angajare şi concediere, după reforma codului muncii din vremea guvernului Boc, cât şi o scădere a fiscalităţii muncii, care s-a menţinut ani în şir printre cele mai mari din UE. Reducerea CAS era o temă la zi de discuţie încă din 2011, când Mugur Isărescu spunea că dacă şi-ar asuma un risc pentru a stimula economia, acesta ar fi diminuarea CAS, iar Jeffrey Franks de la FMI cerea guvernului Boc să aleagă între creşterea salariilor bugetarilor, mai mulţi bani pentru investiţii sau reducerea CAS, întrucât nu există suficient spaţiu bugetar pentru toate. Atunci, guvernul a ales mărirea bugetului de investiţii pe seama tăierii tuturor celorlalte cheltuieli şi a abţinerii de la orice măsuri de relaxare fiscală după majorarea TVA din 2010. Din 2013 încoace, guvernul Ponta a ales întâi mărirea salariilor şi apoi scăderea CAS, preţul fiind tăierea banilor de investiţii, introducerea taxei pe stâlp şi majorarea accizei la carburanţi.

    În ambele cazuri însă, România a urmat filozofia FMI, care a avut ca unic obiectiv reducerea drastică de la un an la altul a deficitului structural. Într-un bilanţ al relaţiei cu România publicat în primăvara acestui an, FMI a remarcat că programul de ajustare fiscală în cadrul primului acord stand-by s-a bazat în principal pe tăieri de cheltuieli, deşi ar fi putut cuprinde planuri de majorare a veniturilor prin lărgirea bazei de impozitare şi creşterea unor taxe (aşa cum sugerase iniţial FMI) şi că acestea din urmă au început să apară abia din 2013. FMI arăta că nivelurile relativ mici ale datoriei şi deficitului, raportat la alte ţări din UE, ar fi permis României să nu fie atât de concentrată pe ţinta deficitului de 3% din PIB, având în vedere recesiunea, dar autorităţile au insistat să se încadreze în această ţintă până în 2012, ceea ce a amplificat scăderea economiei.

    Am pomenit de FMI pentru că relaţia cu Fondul a fost ruptă de România în 2005 exact în contextul introducerii cotei unice de impozitare, invocată astăzi ca precedent de îndrăzneală fiscală atât de adepţii tăierii CAS (ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, care invocă argumentele de atunci, anume că pierderile iniţiale de venituri la buget se vor acoperi din creşterea economică ulterioară), cât şi de opozanţii ei (preşedintele Traian Băsescu, care a preluat constatarea Consiliului Fiscal că după introducerea oricărui stimulent fiscal, gradul de conformare a contribuabililor creşte treptat până la un punct, apoi scade din nou, întrucât dispare efectul de noutate – în cazul cotei unice, gradul de conformare a început să stagneze din 2007 şi s-a deteriorat din 2012 chiar sub nivelurile dinainte de 2005).

    Comparaţia cu anul 2005 nu rezistă însă, întrucât pe atunci România nu era ameninţată de nicio recesiune şi nu avea de încheiat niciun ciclu de consolidare fiscală (dimpotrivă, în 2004 economia crescuse cu peste 8% şi deficitul bugetar era puţin peste 1% din PIB), cu atât mai puţin de vreo conjunctură externă defavorabilă creşterii economice. Astfel încât anul acesta rămâne primul în care România aplică realmente “în orb” măsuri de relaxare fiscală, deja criticate de Consiliul Fiscal pe motiv că impactul lor asupra veniturilor bugetare este subestimat de guvern. În cazul scutirii de impozit a profitului reinvestit de la 1 iulie, CF a calculat un impact de cel puţin 475 mil. lei anul acesta, faţă de 137,5 mil. lei estimat de Finanţe; în cazul scăderii CAS la angajator cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, impactul calculat de CF ar fi de 1,1 mld. lei la nivelul agregatului de venituri şi la 850 mil. lei impact la nivelul deficitului bugetar.

    Documentul mult aşteptat al Ministerului Finanţelor care estimează impactul reducerii CAS, publicat săptămâna trecută graţie insistenţei Societăţii Academice Române, se bazează şi el tot pe precedente, menţionând că, deşi din 2005 până în 2008 cota de CAS a scăzut de la 50,2% la 43,7%, nivelul încasărilor bugetare ca pondere în PIB s-a menţinut relativ constant, între 9,5% şi 9,6% din PIB, în timp ce în 2009, când CAS a crescut cu 3 puncte procentuale (2 la angajator şi 1 la angajat), încasările la buget din această sumă s-au redus cu 3%. Cum anii 2005-2008 au fost ani de creştere economică, raportarea la trecut nu ajută decât prin prisma faptului, amintit de ministrul Ioana Petrescu în document, că acum impactul pozitiv al tăierii CAS în investiţii sau în majorarea salariilor ar fi potenţat, pentru că inflaţia este mult mai mică decât atunci. Cât priveşte însă scăderea încasărilor din CAS după majorarea ei în 2009, aici într-adevăr am avut de-a face cu o deteriorare imediată a gradului de conformare voluntară a contribuabililor, în contextul crizei, care n-a făcut decât să se accentueze începând din 2011, conform aceluiaşi Consiliu Fiscal.

    Documentul arată că reducerea CAS “poate conduce la o creştere reală a PIB cu cca 0,1-0,2%, cu reflectare directă în îmbunătăţirea productivităţii muncii”. Dacă sumele în plus obţinute de angajatori vor fi folosite pentru crearea de locuri de muncă, ar rezulta un spor de 70.000 de locuri de muncă fiscalizate anual, iar dacă jumătate din sume vor fi folosite pentru investiţii, s-ar recupera anual cca 1,3 mld. lei din creşterea numărului de salariaţi (din CAS, CASS, contribuţii la fondul de şomaj, impozit pe venit). În plus, arată Ioana Petrescu, prin creşterea investiţiilor de capital ar ajunge la bugetul de stat 1,25-1,3 mld. lei prin TVA încasată şi efecte de multiplicare anuală. La acestea se adaugă un posibil efect de reducere a muncii la negru: în cel mai pesimist scenariu, în care tăierea CAS ar fiscaliza numai un sfert (4,75 mld. lei) din evaziunea fiscală a muncii la negru, golul de venituri la buget estimat de Finanţe va fi acoperit fără niciun fel de măsuri suplimentare.

    Scăderea CAS va reduce povara fiscală asupra muncii cu 1,6 puncte procentuale faţă de 2013, la 42,6% din costul forţei de muncă, un nivel care chiar şi aşa va continua să menţină România în topul european din acest punct de vedere şi să menţină şi decalajele din rata implicită de impozitare a muncii (vezi grafic), cu ponderea cea mai mare a CAS la angajator, urmată de CAS la angajat şi de impozitul pe venit, limitat de cota unică la unul dintre cele mai mici niveluri din Europa. Aceasta se explică prin faptul că taxarea consumului şi a muncii, adică din TVA şi CAS, urmate de accize şi impozit pe venit, reprezintă de departe cele mai solide surse de venituri la buget, valoric şi ca pondere în PIB (vezi tabele), în opoziţie nu numai cu taxarea capitalului, adică impozitul pe profit, dar şi cu toate celelalte categorii de taxe pomenite atunci când e vorba de soluţii de compensare pentru o reducere a TVA sau a CAS (proprietate, mediu, energie).

    Nu e numai cazul României: raportul Eurostat din iunie privind tendinţele de impozitare în Europa arată că în ansamblu, statele UE n-au încercat deloc să aplice relaxări fiscale din 2008 încoace, ci au reacţionat la anii de criză menţinând neschimbată rata de impozitare a capitalului şi, în schimb, majorând impozitarea muncii (nu numai contribuţiile sociale, care în majoritatea ţărilor reprezintă peste 2/3 din povara fiscală pe muncă, ci şi impozitul pe venit) şi impozitarea consumului, în special TVA, deşi cu rezultate variabile (Eurostat arată că România, Letonia, Grecia şi Lituania au cele mai mari decalaje dintre rata teoretică şi colectarea veniturilor din TVA).

    Explicaţia pentru aceste tendinţe e simplă – austeritatea: majoritatea statelor au avut nevoie de reduceri ale deficitelor bugetare şi atunci au apelat la singurele surse certe de venituri colectabile inclusiv pe timp de criză, menajând însă companiile, investitorii, spre a evita ca aceştia să plece ori să-şi înceteze activitatea. Pentru noi, raportul Eurostat oferă deci indirect cel puţin o concluzie provizorie: dacă scenariile din documentul Finanţelor ar fi date peste cap de conjunctura proastă din Europa şi programul de reducere a deficitului structural va fi realmente ameninţat, soluţiile cu impact substanţial asupra bugetului nu sunt decât două – majorarea impozitului pe venit (adică renunţarea la cota unică) şi/sau îmbunătăţirea rapidă a colectării TVA.

  • Cauza românească a perpetuării crizei. România are cea mai slabă infrastructură din Uniunea Europeană

    ANALIŞTII AU TOT REPETAT ÎN ULTIMII ANI CĂ INVESTIŢIILE, ÎN SPECIAL ÎN INFRASTRUCTURĂ, AU FOST NEGLIJATE, CEEA CE A LOVIT DIRECT ÎN ECONOMIE. Cheltuielile de capital, adică investiţiile făcute de stat, au fost pe o tendinţă descendentă în ultimii ani, comparativ cu vârful atins în 2008, de 26,7 mld. lei. Banii destinaţi investiţiilor au devenit, din păcate, in-stru-mentul prin care s-au diminuat cheltu-ielile bugetare, buf-fer-ul de unde s-au făcut ajus-tări pentru a salva ţintele de deficit bugetar agreate cu partenerii financiari internaţionali.
    În 2013 guvernul a investit numai 18 mld. lei de la buget, pentru ca în primul semestru din acest an să cheltuiască 7,15 mld. lei, cu aproape 33% mai puţin decât în primele şase luni de anul trecut. Practic, cheltuielile de capital au înregis-trat în prima jumătate a acestui an o performanţă foarte slabă, respectiv un grad de realizare de doar 70% faţă de nivelul programat.

    PRĂBUŞIREA INVESTIţIILOR PUBLICE, COMPLETATĂ DE AJUSTAREA CHELTUIELILOR DE CAPITAL ALE COMPANIILOR, DIN CAUZA „TAXEI PE STÂLP“, ŞI-AU PUS PUTERNIC AMPRENTA ASUPRA ECONOMIEI, ARUNCÂND ROMÂNIA DIN NOU ÎN RECESIUNE TEHNICĂ.

    Lucrările de infrastructură de transport care ar fi trebuit să asigure relansarea sectorului construcţiilor nu au început în prima jumătate a anului. Un exemplu este autostrada Comar-nic – Braşov, prima şosea construită în concesiune de statul român, care are investitori privaţi de mai bine de jumătate de an, însă contractul de concesiune a rămas ”în aşteptare„. Un alt exemplu este centura de sud a Capitalei, unde statul a reziliat trei contracte de construire înche-iate încă din 2008, pe care însă nu s-a lucrat din cauza lipsei de finanţare.

    Cheltuielile to-tale pentru investiţii care includ, pe lân-gă cheltuielile de capital, şi sumele afe-rente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe au fost în primul semestru de 9,6 mld. lei, cu aproximativ 20% sub nivelul din primele şase luni de anul trecut. ”Scăderea cheltuielilor totale de investiţii din primul semestru, de circa 20%, este una foarte puternică. Cred că această evoluţie a fost determinată de doi factori. Pe de-o parte, a fost motivată de nevoia de ajustare a cheltuielilor pentru a rămâne în ţinta de deficit bugetar având în vedere colectarea slabă a veniturilor. Pe de altă parte, ajustarea cheltuielilor de investiţii a fost determinată şi de o lipsă de proiecte finanţate atât din fonduri europene, cât şi din resurse interne„, consideră Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal.

    Cu ce explicaţii a venit Ministerul Finanţelor? A invocat faptul că fără plata arieratelor din 2013, cheltuielile de investiţii din primele şase luni ale anului 2014 ar fi în creştere faţă de perioada similară a anului trecut. În primele 6 luni ale anului 2013 s-au plătit arierate ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale în sumă de circa 2 miliarde lei, precum şi arierate ale administraţiilor locale din împrumuturi din trezorerie în sumă de 800 milioane de lei

    Analizând sumele destinate investiţiilor la nivel regional, se constată că au fost ani în care Româ-nia a avut cea mai mare alocare (atât ca procent din PIB, cât şi ca procent din veniturile bu-ge-tare, standarde ESA 95) pentru in-ves-tiţii publice în comparaţie cu ţările din UE 27. Cu toate acestea, rezultatele în ter-meni de îmbunătăţire a calităţii infra-structurii au fost modeste.

    Cu cheltuieli de capital mai mici, unele ţări pre-cum Polonia, Ungaria sau Bulgaria au ajuns să aibă infrastructură de o calitate mai bună, după cum a remarcat şi Consiliul Fiscal.

    Este adevărat că nu toate investiţiile pot să fie realizate din bani de la buget, un rol important avându-l atragerea de fonduri europene. Dar şi la absorbţia fondurilor europene evoluţia guvernanţilor români a fost dezamăgitoare. Au fost perioade în care, pe hârtie, guvernele au avut programe, însă în realitate investiţiile statului au rămas la pământ. Cu toate că de la investiţiile statului s-a aşteptat ieşirea din criză, banii nu s-au dus în economie.

  • Noua mobilitate urbană. Trotineta, scuterul, skateboardul şi segway-ul au devenit cool


    Sorin Kertesz, fondatorul Biciclop, a venit la interviu pe o bicicletă atipică: verde, în formă de triunghi, pliabilă. Îmi spune că se numeşte Strida şi costă cam 500 de euro. Există şi modele mai scumpe, de la 600-800 de euro. „Din cauza designului şi a formei mai ciudate, sunt alese de oameni cât mai avangardişti, mai progresivi, oameni mai înclinaţi mai mult spre design sau pur şi simplu sunt cei care vor să aducă ceva nou, diferit.“ Sorin Kertesz a început afacerea cu biciclete chiar odată cu debutul crizei, în 2008, după ce a lucrat în domeniul consultanţei de business şi management, mai întâi la Banca Mondială, apoi în cadrul companiei de consultanţă Accenture.

    A ales să lanseze businessul după ce, în căutarea unei biciclete pe care să o dăruiască unei prietene, a observat că nu existau magazine specializate pe astfel de produse. Biciclop este importator şi distribuitor al unor branduri vestice şi realizează cea mai mare parte a afacerilor din magazinul plasat pe Calea Dorobanţilor. De un an, are  marca proprie, Deoras, „un mix între bicicletele de şosea şi cele de oraş“. A ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 400.000 de euro şi speră să atingă milionul în doi ani. Modelul acesta atipic oferă, potrivit lui, o poziţie mai corectă decât pe alte biciclete pentru deplasarea în oraş. „Pliabilele oferă cea mai corectă poziţie, cu spatele drept, care te avantajează în oraş nu doar din cauze biologice, ci şi pentru că eşti mai sus, vezi mai bine peste maşini în trafic şi eşti şi tu mai bine văzut, îţi creşte siguranţa faţă de o cursieră, de pildă, unde nu eşti văzut foarte bine“, observă Sorin Kertesz.

    Poziţia este una din diferenţele esenţiale dintre o bicicletă de oraş, o cursieră sau una de munte şi e diferenţa cel mai mult sesizabilă pentru utilizatori, aspect mai greu de înţeles de majoritatea bicicliştilor români care, din cauza infrastructurii, îşi cumpără biciclete tip mountain bike pentru a merge prin oraş. „Dacă ne uităm la străzile din Amsterdam, Copenhaga, Germania, vedem că aproape toate bicicletele de pe stradă sunt citybike-uri, la noi sunt predominant mountain bike-uri“, spune antreprenorul. Pe piaţa autohtonă intervine şi slaba putere de cumpărare: în 10% din cazuri utilizatorul vrea să iasă şi off-road în timpul liber, iar majoritatea nu îşi permit o a doua bicicletă. Astfel, dacă la începutul firmei s-a concentrat exclusiv pe vânzarea de biciclete de oraş, după modelele vestice, acum în magazinele sale se găsesc şi modele mountain bike. El încearcă totuşi să le explice clienţilor diferenţele în momentul cumpărării.

    Trendul mersului cu bicicleta în oraş a căpătat avânt odată cu criza, pe fondul problemelor financiare, al creşterii preţului carburantului, dar şi al modei. În 2010, o copertă a Business Magazin analiza „România pe bicicletă“, moment în care un sfert dintre gospodăriile româneşti aveau bicicletă. Lipsa unor date ale Institutului Naţional de Statistică ne îndeamnă să ne uităm spre studiul realizat la nivel european în 2012 de Asociaţia Europeană a Producătorilor de componente pentru biciclete Coliped, din care aflăm că în România s-au vândut în 2012 circa 380.000 de biciclete noi, număr ce întrece de departe înmatriculările de maşini, aflate la 66.435 de unităţi, în cel de al cincilea an de scădere consecutivă a vânzărilor auto.

    România este în continuare întrecută de ţări precum Austria (410.000 de biciclete vândute), Belgia (450.000 de biciclete vândute), Olanda (1,03 milioane de biciclete vândute) sau Germania (aflată în fruntea clasamentului cu 3,966 milioane biciclete vândute). Totuşi, afacerile din domeniul bicicletelor au mers bine şi în România: firmele specializate pe velo au înregistrat vânzări în creştere şi şi-au diversificat oferta de produse şi servicii, de la accesorii până la biciclete care costă cât o maşină. Totuşi, chiar dacă bicicliştii de pe străzile oraşelor par mulţi, procentul lor ne plasează printre ultimele locuri din Uniunea Europeană la capitolul vânzări. Stăm mult mai bine cu producţia: în 2012, în România au fost produse 450.000 de biciclete, echivalentul a 3,9% din producţia totală a UE.

    Statisticile mai arată că România stă mai bine la producţia de componente şi accesorii pentru biciclete, capitol care o situează pe locul al treilea în UE, după Italia şi Germania, cu vânzări de 200 milioane de euro, aproximativ 10% din vânzările UE. Iar trendul este ascendent: compania NextCity, care asamblează zilnic 2.000 de biciclete la Reşiţa pentru grupul francez Decathlon, va începe anul viitor construcţia celei de-a doua fabrici din România, în Haţeg, judeţul Hunedoara, urmând să angajeze 950 de oameni. Fabrica actuală din Reşiţa a avut anul trecut afaceri de 21 mil. lei (plus 22% faţă de 2012) şi are 350 de salariaţi. Rezultatele financiare poziţionează unitatea de producţie din Reşiţa pe locul patru în topul celor mai importanţi producători de biciclete din România, după Mechrom Industry (parte a grupului italian Campagnolo), Madirom Prod (compania prin care Decathlon asamblează în România biciclete în parteneriat cu NextCity) şi Eurosport DHS.

  • Prima notă de plată. Rusia şi Occidentul au dezgropat securea războiului economic

    PÂNĂ NU DEMULT, OFICIALII DE LA KREMLIN CU GREU SE ABŢINEAU SĂ NU RÂDĂ, ÎNTREBAŢI FIIND DESPRE SANCŢIUNILE ECONOMICE IMPUSE DE OCCIDENT MOSCOVEI DUPĂ ANEXAREA CRIMEEI DE CĂTRE RUSIA, ÎN LUNA MARTIE. Opinia generală era că atâta timp cât toate statele membre ale NATO îşi apără cu gelozie interesele economice, situaţia nu poate fi prea gravă.

    Atitudinea lor s-a schimbat însă radical după ce Statele Unite şi Europa au anunţat la jumătatea lunii iulie sancţiuni mai dure împotriva Rusiei, ca reacţie la agravarea conflictului din estul Ucrainei, iar preşedintele Vladimir Putin a dispus interzicerea totală, timp de un an, a importurilor majorităţii produselor alimentare din Uniunea Europeană şi Statele Unite. Această interdicţie se referă la carne de vită, porc, pasăre şi peşte, precum şi la brânză, lapte, legume şi fructe din SUA, UE, Australia, Canada şi Norvegia.

    Premierul Dmitri Medvedev a precizat că interdicţia va putea fi ridicată dacă “partenerii noştri vor da dovadă de o abordare constructivă”, el explicând că toate aceste măsuri nu sunt decât un răspuns la sancţiunile occidentale, partea rusă nedorind o astfel de evoluţie a situaţiei.

    Luni la rând, statele occidentale, în special Uniunea Europeană, au fost reticente să impună sancţiuni efective Rusiei, dar cei 28 de şefi de stat şi de guvern au depăşit luna trecută un prag psihologic şi au optat pentru prima oară pentru măsuri care merg dincolo de ţintirea unor lideri politici de la Moscova, interzicând afacerile cu companii ruse care contribuie la destabilizarea situaţiei din Ucraina, în timp ce băncile europene pentru dezvoltare nu mai au voie să ofere împrumuturi companiilor din Rusia. Mai mult, marile bănci din Rusia, inclusiv Sberbank şi VTB Bank, nu mai pot să contracteze finanţare pe pieţele financiare europene, pe termene mai mari de 90 de zile.

    Statele Unite au penalizat la rândul lor mai multe companii mari din Rusia, între care gigantul petrolier Rosneft, producătorul de gaze naturale Novatek, Gazprombank şi fabricantul de armament Kalaşnikov, aceste companii nemaiavând dreptul să împrumute bani de la instituţiile financiare americane sau să vândă obligaţiuni pe termen mediu şi lung unor entităţi care au legături de afaceri cu SUA.

    Pentru companiile implicate, penalizările reprezintă o lovitură semnificativă, în condiţiile în care a devenit dificil să atragă finanţare şi pe piaţa din Rusia, din cauza retragerilor de capital din ţară efectuate în ultimele luni de investitorii locali şi străini.

    RUŞII AR PUTEA FI CEL MAI MULT AFECTAŢI DE BLOCAREA IMPORTURILOR DE ALIMENTE DIN OCCIDENT.
    Rusia, a opta mare economie a lumii, începuse să se confrunte cu probleme şi înainte de introducerea sancţiunilor, iar FMI a redus estimarea de creştere a PIB-ului ţării de la 1,3% la numai 0,2% pentru acest an şi de la 2,3% la 1% pentru 2015.

    Decizia lui Putin de a bloca importurile agricole din Europa şi Statele Unite ar putea să afecteze cel mai mult populaţia din Rusia, din cauza creşterii preţurilor alimentelor, consideră Concepcion Calpe, economist la Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a Naţiunilor Unite.

    Potrivit datelor UE, Rusia a fost anul trecut destinaţia a aproape 10% din exporturile de produse agricole ale Uniunii, iar principalii furnizori au fost Olanda, Germania, Polonia, precum şi Statele Unite.

    Preţurile alimentelor din Rusia, excluzând alcoolul, au urcat cu 9,2% în iulie, faţă aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind peste avansul general al preţurilor, de 7,5%, care şi el depăşeşte ţinta băncii centrale. Rusia este al cincilea mare importator de alimente la nivel mondial, realizând 2,7% din comerţul mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Comerţului, pe primele locuri aflându-se UE, SUA, China şi Japonia. Importurile de alimente şi materii prime agricole au valorat anul trecut 43,1 miliarde de dolari, din care achiziţii de 36,9 miliarde de dolari din ţări din afara Comunităţii Statelor Independente. Valoarea importurilor interzise este estimată la 25 de miliarde de dolari.
    Rusia vrea să înlocuiască alimentele de import cu mărfuri autohtone şi produse provenite din America Latină, China, Africa de Nord, Israel, Turcia şi aliaţi din fostul bloc sovietic.

    Unul dintre efectele blocării importurilor de alimente va fi şi că moscoviţii bogaţi vor fi nevoiţi să uite de meniuri favorite precum steak-ul australian sau sushi-ul cu somon norvergian, sau vor plăti mai mult pentru înlocuitoare ale acestora.

    Oamenii de rând, între timp, ignoră sau susţin interzicerea importurilor de alimente. Pentru Natalia Pavlenko, pensionară din regiunea autonomă Birobidzhan, reacţia lui Putin faţă de Occident este prea slabă. Ea susţine oprirea livrărilor de gaze către toate ţările aflate pe lista lui Putin, întrucât interzicerea importurilor de alimente este în opinia ei insuficientă.

    SANCŢIUNILE ÎMPOTRIVA RUSIEI PUN ÎN PERICOL 25.000 DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN GERMANIA.
    Germania, cea mai mare economie europeană, a fost anul trecut cel mai mare furnizor de produse agricole al Rusiei, urmată de Olanda, Lituania şi Polonia, conform Comisiei Europene, autorităţile avertizând că industria agricolă va fi afectată de pierderea exporturilor pe piaţa rusă, care au atins anul trecut 1,6 miliarde de euro.

    Comitetul industriei germane pentru relaţii economice în estul Europei a avertizat deja că din cauza crizei pot fi puse în pericol până la 25.000 de locuri de muncă în Germania.  Conform unui studiu realizat de Deutsche Bank, dacă economia Rusiei va fi lovită de recesiune, creşterea economiei germane ar încetini cu 0,5%.

    La numai o zi după anunţarea noilor sancţiuni occidentale, biroul de comerţ exterior germano-rus din Moscova a fost asaltat de telefoane din partea companiilor germane care fac afaceri cu SUA şi Rusia. Camerele germane de comerţ şi industrie estimează că circa un sfert din companiile germane care fac afaceri în străinătate ar putea fi afectate, potrivit Der Spiegel. Includerea Rosneft pe lista sancţiunilor afectează mai multe companii germane. Compania de construcţii Bilfinger întreţine facilităţi ale Rosneft, în timp ce Siemens a obţinut un contract de 90 de milioane de euro pentru furnizarea de turbine şi generatoare. Şeful Asociaţiei Europene a Companiilor Europene din Moscova, Frank Schauff, a spus că până la urmă ambele părţi, ruşi şi europeni, vor pierde.

  • Ministrul Agriculturii: Interdicţia Rusiei privind importurile de alimente din UE poate afecta producătorii români

     “Sancţiunile împotriva statelor UE afectează şi România, chiar dacă noi nu exportăm foarte mult alimente pe piaţa rusă. În 2013, România a exportat în Rusia produse alimentare de 41 milioane de euro. România ar putea fi însă afectată, pentru că o serie de alte ţări din UE, care exportau masiv în Rusia, vor trebui să-şi găsească altă piaţă de desfacere şi vor crea astfel presiune şi asupra producătorilor români, printr-o concurenţă agresivă”, a declarat Constantin pentru MEDIAFAX.

    El afirmă că se impune o discuţie rapidă la nivelul Uniunii Europene şi trebuie luate măsuri ferme în faţa unei situaţii în care, în mod natural, fiecare stat va încerca să-şi protejeze propria industrie.

    “Preocuparea mea este să le ofer producătorilor români o piaţă de desfacere care să nu fie alterată de producţiile care nu se mai vând în Rusia. Doar exporturile de legumele şi fructele din UE către Rusia ajung la 2,7 miliarde de euro, ca să dăm doar un exemplu”, a spus ministrul Agriculturii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tunelul Iubirii din România, inclus pe lista “comorilor ascunse” din Uniunea Europeană

     Parlamentul European a publicat pe site-ul instituţiei noua lista Foursquare, care cuprinde 28 de “comori ascunse” ale Uniunii Europene (UE) care trebuie vizitate.

    Astfel, lista conţine lacul Morskie Oko din oraşul polonez Zakopane, Giant’s Causeway, un obiectiv ce constă în aproximativ 40.000 de coloane de bazalt interconectate, situat în partea de nord-est a Irlandei de Nord, insula Inishbofin din Irlanda, Rota Vicentina din Portugalia, Le Lac-d’Issarlès din Franţa, insula Samothraki din Grecia, castelul Gyula din Ungaria, buncărul sovietic secret din oraşul Līgatne din Letonia, plaja Lara din Turcia, muzeul Niedersulz din Austria, Louisiana Museum of Modern Art din Danemarca, castelul de nisip Lappeenranta Soikoon din Finlanda, plaja San Blas din insula Gozo, Lubenice din insula croată Cres, pădurea Hallerbos din Belgia, pădurea Kaleto din Bulgaria, Parcul Naţional Sarek din Suedia, oraşul Klaipėda din Lituania, calea ferată abandonată dintre oraşele Oţelul Roşu şi Caransebeş – Tunelul Iubirii, lacul Peipus situat la graniţa dintre Estonia şi Rusia, oraşul Erfurt din Germania, deşertul Tabernas din Spania, parcul naţional De Hoge Veluwe din Olanda, lacul Bled din Slovenia, peştera Belianska din Slovacia, muzeul Skoda din Republica Cehă, oraşul Assisi din Italia şi muzeul de istorie Bock din Luxembourg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Singura ţară din Europa care le-a interzis românilor să muncească este OBLIGATĂ să îi accepte. Salariul mediu este de 4.000 DE EURO pe lună

    Uniunea Europeana a refuzat cererea autoritatilor elvetiene de renegociere a Acordului privind libera circulatie a persoanelor, care sa-i permita Confederatiei Helvetice sa aplice cote pentru imigratie, a afirmat o sursa europeana, citata de AFP, transmite agenţia Mediafax.

    Decizia a fost luata in cadrul reuniuni ambasadorilor celor 28 de tari ale UE la Bruxelles si va fi formalizata intr-o scrisoare oficiala adresata Bernei, potrivit Mediafax. Elvetia doreste sa instaureze cote de imigratie pentru sederile pe termen scurt ale strainilor, locuitorii din zonele de granita si persoanele care vor sa se instaleze definitiv, ca urmare a votului din 9 februarie care limiteaza imigratia in masa.

    Uniunea Europeana a declarat in mai multe randuri ca refuza orice punere in discutie a principiului privind libera circulatie. Cu o rata a somajului de 3%, Elvetia, care are aproximativ opt milioane de locuitori, este considerata drept un Eldorado de catre numerosi europeni aflati in cautarea unui loc de munca, scrie incont.ro. Aproape 80.000 de europeni se instaleaza in Elvetia in fiecare an, adica echivalentul unui oras mediu, ceea ce este considerat insuportabil de catre partidul Uniunea Democratica de Centru (UDC, dreapta populista), care a initiat textul votat cu o scurta majoritate de 50,3%.

    In momentul intrarii in vigoare a acordului cu UE privind libera circulatie, ceea ce se face treptat din 2002, autoritatile estimau ca nu vor fi decat maximum 8.000 de nou-sositi pe an, adica de zece ori mai putin decat ceea ce s-a intamplat in realitate. In 2013, strainii reprezentau 23,5% (1,88 milioane de persoane) din populatia Elveţiei. Inainte de semnarea acordului cu UE privind libera circulaţie, strainii reprezentau aproximativ 20%.

    In prezent, 1,25 de milioane dintre strainii instalati in Elvetia provin din UE sau din tarile Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (AELS). Referendumul acorda trei ani Guvernului elvetian pentru revizuirea acordurilor incheiate cu UE, principalul sau partener comercial.

    Consiliul Federal Elveţian a decis în luna iunie să prelungească restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, până la 31 mai 2016, potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de Mediafax.

    Elveţienii, deja printre cei mai bogaţi oameni din lume, au respins în luna mai prin referendum propunerea de a introduce cel mai mare mare salariu minim pe economie la nivel mondial, de 4.000 de franci elveţieni (3.200 de euro), prima astfel de plasă de siguranţă socială din istoria ţării, dând câştig de cauză proprietarilor de afaceri care susţin că o astfel de măsură i-ar scoate din business, ar mări şomajul, ar face mai dificil pentru tineri să-şi găsească un loc de muncă şi ar majora preţurile, potrivit Ziarului Financiar.