Tag: munca

  • Cum o cameră de hostel a dus la o idee de afacere evaluată la 1 miliard de dolari

    În 2012 Shintaro Yamada avea 34 de ani, era singur şi frustrat la locul de muncă. A părăsit o slujbă confortabilă din Tokyo pentru a călători în lume, scrie Bloomberg.

    Nu voia să cheltuie mult, dar dorea şi să cunoască cultura locală. Aşa că a stat în hosteluri foarte ieftine, a făcut autostopul şi a mers cu transportul în comun. De-a lungul a şase luni a vizitat 23 de ţări.

    „Călătoria mi-a deschis mintea. M-a făcut să vreau să fac ceva folositor pentru oamenii din întreaga lume. Am început să mă gândesc la o platformă care să le permită oamenilor să facă schimb de obiecte, servicii, unde pot schimba bani, doar prin intermediul unui smartphone”, a spus Yamada.

    A fost determinat să înfiinţeze un start-up care le-ar permite oamenilor din diferite zone ale globului să intre în contact unii cu alţi. Astfel a fondat Mercari Inc, un site de e-commerce unde oamenii pot cumpăra şi vinde aproape orice.

    Mercari a fost fondată în 2013, iar luna aceasta a ajuns la o evaluare de 1 miliard de dolari, fiind primul unicorn din Japonia, a treia economie a lumii. Pe glob există în prezent 155 de unicorni, dintre care 92 în Sua, 25 în China şi 7 în India, potrivit CB Insights.

    Yamada nu crede că este o problemă atât de mare, faptul că nu există unicorni în Japonia. Multe companii de tehnologie din Japonia se listează la bursă înainte de a ajunge la o evaluare de 1 miliard de dolari deoarece cerinţele pentru listare sunt mult mai puţin restrictive decât în alte ţări. Pe piaţa din Japonia, compania are nevoie de o capitalizare de 10 milioane de dolari şi nu necesită să aibă un venit, pe de altă parte, companiile care decid să se listeze în SUA au nevoie de o capitalizare de 50 milioane de dolari sau 750.000 de dolari în profituri.
    Unul din motivele pentru care Mercari a avut succes a fost faptul că a fost creat special pentru mobil. Oamenii vând orice, de la haine, la gadgeturi sau la cărţi de baseball. Aplicaţia a fost descărcată de peste 32 de milioane de ori şi a generat tranzacţii de 10 miliarde de yeni în fiecare lună, iar Mercari primeşte o parte din fiecare tranzacţie.

    „Piaţa serviciilor business-to-consumer este deja dezvoltată, dar piaţa de aplicaţii user-to-user încă mai creşte”, spune Tomoaki Kawasaki, analist la Iwai Cosmo Securities.

  • Şomajul poate ucide

    Şomajul ucide în fiecare an între 10.000 şi 14.000 de persoane în Franţa în urma unor maladii cronice, a hipertensiunii sau a recidivelor cancerului. Şomajul nu este o sinecură. Este realitatea adesea trecută cu vederea amintită într-un studiu recent al Consiliului Economic şi Social European (CESE), scrie Le Monde. „Odată cu creşterea puternică a ratei şomajului, există o tendinţă în creştere de a ataşa şomerilor o imagine de leneşi şi infractori”, scrie autorul studiului, Jacqueline Farache, membră a departamentului de afaceri sociale şi sănătate a CESE.

    „Uităm însă în totalitate traumele şi daunele considerabile provocate de situaţiile de şomaj”. Cifrele sunt grăitoare. Cei fără un loc de muncă prezintă de 2,32 ori mai multe riscuri de a avea o stare de sănătate precară şi de 1,34 de ori mai multe riscuri de a deveni obezi comparativ cu cei care muncesc.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Sunt mai fericiti angajatii care lucrează de acasă ?

    Angajaţii care lucrează de acasă sunt mai productivi şi mai fericiţi – cel puţin acestea sunt concluziile unora dintre cele mai recente studii ale specialiştilor în resurse umane. Privită iniţial cu scepticism din partea angajatorilor, politica denumită „remote work“ sau „télétravail“ începe să devină un atu la recrutare, mai ales atunci când firmele caută specialişti cu competenţe greu de găsit pe piaţă. Care sunt beneficiile muncii de acasă şi cât de adaptate sunt companiile din ţara europeană cu cea mai scăzută rată a angajaţilor care pot să lucreze de unde vor?

    “Colegii se uită cu invidie la mine pentru că, spre deosebire de ei, eu pot să lucrez în unele zile de vineri de acasă“, spune Andreea, 30 de ani, proaspăt numită în funcţia de manager al unei divizii noi din cadrul unei multinaţionale din sectorul serviciilor financiare. Înconjurată la birou de colegi care au ca principală responsabilitate activitatea de vânzare, Andreea spune că profită în zilele în care poate să lucreze de acasă de liniştea de care are nevoie pentru a face prezentări sau pentru a răspunde la solicitările mai ample venite din partea clienţilor.

    Statisticile arată că mai puţin de 1% din totalul angajaţilor din România au posibilitatea oferită de angajator de a lucra de acasă, fie şi ocazional, potrivit datelor pentru anul 2015 publicate de Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene. Astfel, România este ţara cu cea mai scăzută rată de adopţie a practicii care permite angajaţilor să muncească de acasă din Uniunea Europeană.

    În schimb, unu din trei angajaţi din Olanda, Luxemburg sau Suedia poate să lucreze de acasă mereu sau ocazional, iar o politică similară se aplică pentru un sfert dintre salariaţii din Finlanda, Danemarca, Marea Britanie sau Belgia, mai arată datele Eurostat. La nivelul întregii UE, 14,5% dintre angajaţi au posibilitatea de a lucra şi de acasă.

    De flexibilitatea politicilor de HR din alte state europene a beneficiat şi Lucian S., 28 de ani, care s-a angajat în domeniul IT încă de acum şapte ani, de când era student şi lucra pentru o companie din Olanda. Deşi până în prezent a schimbat doi angajatori, niciodată nu a avut un birou la care să meargă.

    „Nu am lucrat niciodată într‑un birou al unei firme. În perioada studenţiei, locuiam în Londra şi am lucrat de acasă pentru un angajator din Olanda, companie care nu avea niciun angajat care să lucreze altfel decât de la domiciliu. Ulterior, m-am angajat la o companie britanică şi, deşi nu am căutat neapărat asta, mi-a surâs ideea propusă de ei de a lucra în continuare de acasă“, a spus Lucian, care este absolvent al Facultăţii de Calculatoare – specializarea Inteligenţă Artificială – în cadrul Universităţii Sheffield din Marea Britanie. În prezent, el este DevOps Lead la o companie telecom cu acţionariat britanic şi locuieşte în Bucureşti.

    „Deşi, teoretic, poate părea că munca de acasă oferă posibilitatea unui program flexibil, eu am program fix în fiecare zi, de la ora 9 la 17:30 (ora Marii Britanii –n.red.). Totuşi, chiar dacă am program standard de lucru, măcar nu mai pierd timpul pe drumul până la serviciu şi nu sunt întrerupt atât de des de către colegi – deşi pot fi sunat frecvent“, mai spune Lucian. Ca dezavantaj al muncii de acasă este, spune el, faptul că nu poate interacţiona, măcar din când în când, cu colegii de muncă. Ideal, pentru el, ar fi ca una dintre cele 5 zile de lucru să fie petrecută la birou, alături de colegi.

    Multe companii locale, chiar din rândul celor care activează în sectorul IT, nu au însă o politică prin care să le permită salariaţilor să lucreze de acasă. Acesta este şi cazul sutelor de angajaţi ai furnizorului francez de servicii de consultanţă şi dezvoltare de software Pentalog, care are birouri în Braşov, Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Sibiu.

    „Noi în mod normal nu avem angajaţi care lucrează de acasă, deşi cred că aceasta este o tendinţă care ar putea să mai rezolve din problema legată de lipsa de resurse umane din industrie. (…) Sunt mulţi freelanceri în IT care lucrează pentru mai multe proiecte simultan, pentru clienţi din România sau din străinătate. De aceea, vor flexibilitate solicitând posibilitatea de a lucra de acasă sau în regim part time“, a explicat Monica Jiman, directorul general adjunct al Pentalog.
    Explicaţiile pentru care angajaţii Pentalog nu au posibilitatea să lucreze de acasă sunt legate de faptul că firma dezvoltă multe proiecte pentru start‑up-uri pentru care angajaţii trebuie să lucreze în echipe şi, în plus, compania derulează multe activitaţi de dezvoltare profesională care se fac la locul de muncă (de tipul „learning lunch“).

    „În străinătate, munca de acasă este mai frecvent întâlnită pentru că angajaţii petrec foarte mult timp pe drumul de acasă până la serviciu. (…) Totuşi, oamenii cer să lucreze de acasă şi unele companii le oferă această posibilitate, mai ales că în anii trecuţi existau mulţi angajaţi pe PFA, iar companiile voiau să respecte măcar parţial normele legale ale acestor tipuri de contracte“, a mai spus Monica Jiman.

    Chiar dacă situaţiile sunt mai rare în România decât în alte ţări, companiile încep să ofere posibilitatea muncii la domiciliu ca beneficiu pentru angajaţi, în speranţa de a le creşte nivelul de devotament profesional şi productivitatea.
    Astfel, una dintre companiile care au adoptat, destul de recent, practica muncii de acasă, este grupul Renault România, care a introdus „télétravail-ul“ din toamna anului trecut.

    „În prezent, după 7 luni de la lansare, avem peste 560 de salariaţi care lucrează o zi pe săptămână de acasă, în diverse domenii de activitate: off-shoring, inginerie, achiziţii, financiar, resurse umane, informatică etc. În medie, raportat la activităţile pretabile acestui mod de lucru, 13% din salariaţi lucrează de acasă, dar sunt activităţi specifice (ex.: off‑shoring) unde 35% din salariaţi au optat pentru télétravail“, a explicat Dana Oprişan, director executiv de resurse umane în cadrul grupului Renault în România.

    Pe de altă parte, companiile nu sunt încă suficient de pregătite din punct de vedere logistic să facă faţă unei generaţii de angajaţi virtuali, este de părere Cristina Postolache, managing partner în cadrul firmei cu activităţi în domeniul resurselor umane Big4HR. „Companiile nu şi‑au adaptat infrastructura în aşa fel încât să permită angajaţilor să aibă acces la informaţiile companiei de acasă, iar datele confidenţiale să fie bine protejate. Modul în care este reglementată munca de acasă şi lipsa unor metode suficiente de control sunt factorii care influenţează companiile atunci când stabilesc politicile de resurse umane. Totuşi, oamenii vor să lucreze de acasă, iar această tendinţă va deveni tot mai populară, întrucât se pierde din ce în ce mai mult timp în trafic“, a explicat Cristina Postolache.

    În legislaţia muncii există câteva reglementări referitoare la munca de acasă. Codul muncii are trei articole care reglementează la munca la domiciliu (108, 109 şi 110) şi care prevăd, printre altele, următoarele aspecte: „salariaţii cu munca la domiciliu îşi stabilesc singuri programul de lucru“, „angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă“, „contractul individual de muncă la domiciliu se încheie numai în formă scrisă şi conţine şi următoarele: precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu; programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său şi modalitatea concretă de realizare a controlului; obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează“.

    „Deşi Codul muncii permite posibilitatea muncii de la domiciliu, există foarte puţine persoane care pot să lucreze de acasă, pentru că şi structura economiei României concentrează o mare parte a angajaţilor în domenii – cum e sectorul industriei – care nu permit o astfel de practică. În general, posibilitatea muncii de acasă este un beneficiu oferit de către angajatori celor care vor să stea acasă mai mult decât perioada legală de concediu de creştere a copilului“, a spus avocatul specializat în dreptul muncii Costel Gîlcă.
     

  • Lista neputinţei

    Un înţelept a spus la un moment dat un lucru înţelept (ca orice lucru înţelept, pare evident): „Instituţiile vor căuta să conserve, să menţină problemele pe care ar trebui să le rezolve“. Să recapitulăm: 81% din arierate, care totalizează 77,1 miliarde lei, sunt nerecuperabile.

    Este vorba de 62 de miliarde de lei, iar dimensiunea sumei mă determină să le dau dreptate celor are au întrebat, firesc, ce au făcut autorităţile atâta vreme? Apar acolo companii despre care am scris la un m0ment dat sau altul, dar s-au pierdut în negurile tranziţiei, fost societăţi de stat sau aventuri antreprenoriale nereuşite. Nu ştiu dacă este musai o listă a ruşinii, ci mai degrabă o listă a neputinţei, spun din nou. Şi ca să fie clar, trebuie să spun că da, voi fi prezent, cel mai probabil, pe lista datornicilor persoane fizice.

    Dar asta se întâmplă pentru că, acum ceva vreme, am plătit prin poştă – o posibilitate perfect legală – nişte bani Fiscului dintr-un judeţ al ţării. Un funcţionar din JudeţulMaiImportantDecâtJudeţulMeu a dirijat banii aceia într-un cont greşit, fapt pe care l-am descoperit ulterior, după ce mă ameninţaseră în fel şi chip, cu ajutorul unei doamne de la Fiscul JudeţuluiMeu. Dar demersurile la şefii doamnei celei amabile au rămas fără rezultat, iar eu, în opinia dumnealor, în continuare dator, aşa că JudeţulMeu a făcut bine şi a transferat cauza la Fiscul SectoruluiMeu, care SectorAlMeu mă face în fel şi chip oricând mă prinde. Am încercat ani la rând să lămuresc lucrurile, dar mâna regelui s-a dovedit inflexibilă: întâi tăiem capul, apoi verificăm. Motiv pentru care, poate, la fiecare plată de impozite locale sunt pus să plătesc nişte amenzi de circulaţie pe care nu numai că le-am achitat la timp, dar le-am re şi re şi replătit.

    Reuşita României nu stă în alimentarea bugetului de stat, pentru ca apoi banii să piară în găuri negre, ci în dezvoltare bazată pe antreprenoriat şi iniţiativă şi în creşterea nivelului de trai. Trei sferturi din totalul sumelor plătite de companii taxează, într-o formă sau alta, munca, iar taxarea muncii ocupă 120 din cele 222 de ore necesare pregătirii documentaţiei, depunerii declaraţiilor şi plăţilor. O asemenea politică, concentrarea pe bun-platnici şi ignorarea fiscalizării economiei gri nu încurajează nici munca, nici antreprenoriatul.

    Mai mult, un leu cheltuit de stat înseamnă numai un leu în PIB, în timp ce un leu eliminat din taxe şi impozite înseamnă trei lei în plus la PIB. Multiplicatorul unei reduceri de taxe este 3,8 în cinci ani. Multiplicatorul unei cheltuieli guvernamentale bazate pe deficit este 0,33 în cinci ani. Poate că datele (există studii, dau linkuri la cerere) ar trebui ponderate cu diverse, dar efectele acestea sunt.

    Au devenit din ce în ce mai evidente lipsa de comunicare, inflexibilitatea şi lipsa de reacţie a autorităţilor române la solicitările sau propunerile societăţii sau mediului de afaceri; este o cale de a masca nepriceperea, şi folosesc cuvântul în sens eufemistic. Acum au dat nişte liste la rumegat; acestea nu vor mai fi, în curând, un subiect, în timp ce promisiunile neonorate, infrastructura proastă, şomajul, precaritatea sistemului sanitar sau de învăţământ vor rămâne. Am vrut să scriu „vor dăinui“, dar, vorba cuiva, sună ca dracu’.

    Ilustrez cu „Autoportert ca Vincent Van Gogh“, tabloul lui Adrian Ghenie vândut recent cu peste 2,5 milioane de dolari.

  • Cea mai bună veste! Românii ar putea avea vinerea zi scurtă de 6 ore

    Cât priveşte modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 38 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate, acesta va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern, potrivit sursei citate.

    ”Scopul primordial al propunerii legislative este acela de a sprijini salariaţii în lupta lor cu stresul inerent de zi cu zi, prin consolidarea programului de relaxare, dar nu în detrimentul muncii”, susţin iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege.
     
  • A părăsit şcoala la 17 ani fără să aibă o calificare şi cu un copil mic. Acum este atât de bogată încât preferă să cumpere haine decât să-şi facă bagajul atunci când călătoreşte

    Kate Stewart este atât de bogată acum, încât preferă să cumpere haine unde călătoreşte decât să-şi facă un bagaj. Femeia, acum în vârstă de 33 de ani, a apărut în emisiunea “How The Other Half Lives” a Channel 5 şi a declarat că nu îi este ruşine de modul cum îşi cheltuieşte banii deoarce a muncit din greu pentru asta, informează Daily Mail.

    Kate Stewart a părăsit şcoala la 17 ani fără să aibă o calificare şi cu un copil mic, dar asta nu a oprit-o să-şi construiască o avere impresionantă. “Am rămas însărcinată la 17 ani şi părea că destinul meu fusese scris, nimeni nu credea în mine, dar asta m-a determinat şi mai tare să reuşesc”, a spus ea.

    Stewart a povestit că şi-a continuat studiile şi a lucrat ca secretară în timp ce încerca să obţină o diplomă în business şi management şi să aibă grijă de fiica ei. “Am reuşit să-mi obţin licenţa şi într-un final am ajuns să conduc compania, apoi mi-am investit banii corect şi mi-am construit imperiul”, a mai spus ea.

    Imperiul lui Kate Stewart consistă din câteva saloane de frumuseţe şi de bronzat. În prezent, ea deţine şi piaţa faimoasă din Liverpool “Heritage Market”.

    Acum îşi permite să cheltuiască 1000 de lire sterline pe noapte pe o cameră la hotelurile care au “designer wardrobe room service”, astfel ea nu mai este nevoită să care bagajele după ea când pleacă în călpătorii. De asemenea, Stewart iubeşte bijuteriile şi pentru un colier cu diamante a plătit 240.000 de lire sterline, despre care a zis că este “un chilipir”.

    “Hainele frumoase şi bijuteriile sunt armura mea, îmi pun armura şi mă simt mai încrezătoare în mine”, a declarat ea.

  • Cine mai munceşte în România?

    Peste 4,1 milioane dintre cei peste 18,5 milioane de locuitori ai României lucrează cu acte în regulă în economie, plătind asigurări medicale, taxe şi impozite. Numărul salariaţilor a crescut, în 2014, cu peste 100.000 faţă de anii 2012 şi 2013, însă concentrarea business-ului în jurul marilor oraşe riscă să declanşeze o adevărată bombă socială, arată o analiză KeysFin.

    4.149.029. Acesta era numărul total al muncitorilor din România, în 2014, potrivit datelor oficiale. Cei mai mulţi dintre salariaţi lucrau în industria prelucrătoare (932.721), urmată de comerţ (744.945), învăţământ (369.741) şi construcţii (344.552). În sănătate şi asistenţă socială lucrau 322.761 angajaţi, iar în servicii 252.322 de persoane. Acestea sunt, şi în prezent, domeniile care angajează cei mai mulţi români.

    Statistica arată pe de altă parte că, pe fondul crizei, economia s-a reorientat în ultimii ani, din punct de vedere al business-urilor. Zonele industriale de tradiţie, cu mari combinate siderurgice şi de exploatare a resurselor, precum Galaţiul şi Hunedoara, şi-au pierdut rolul important, iar exodul angajaţilor s-a concentrat, în primul rând spre Occident, iar apoi spre zonele cu potenţial, precum Bucureşti-Ilfov.

    În topul regiunilor cu cei mai mulţi angajaţi, zona Capitalei raporta 1.186.726 de salariaţi, urmată de judeţele Timiş (186.918 angajaţi), Cluj (161.292), Braşov (148.722), Constanţa (147.080), Prahova (133.432), Argeş (124.058), Bihor (121.048), Sibiu (111.830).

    La polul opus se aflau Mehedinţi, cu numai 19.507 salariaţi, Giurgiu, cu 21.617 angajaţi, Covasna (28.656), Sălaj (26.628), Caraş-Severin (29.265) şi Botoşani ( 29.995).

    Potrivit statisticii KeysFin, cei mai mari angajatori în economie erau, în 2014, Automobile Dacia, OMV Petrom, Rompetrol, Kaufland, British American Tabacco, Petrotel-Lukoil, E-on Energie, Carrefour, GDF Suez (actualul Engie), Romgaz, Metro, Mol, Orange, Ford, Electrica şi Auchan.

    Statistica nu ia în calcul angajaţii la negru, adică fără forme legale, al căror număr ar fi, potrivit Consiliului Fiscal, de 1,5 milioane de persoane. Evaziunea fiscală din acest sector ar fi de peste 2 miliarde de euro anual.

    Totodată, numărul şomerilor continuă să se menţină la un nivel ridicat, chiar dacă, în aparenţă, numărul lor a scăzut puternic. Statisticile arată că numărul de şomeri a ajuns la 592.094 în martie 2016, iar rata şomajului a coborât la 6,4%, nivel minim de la jumătatea anului 2009 încoace. Un nivel al ratei şomajului de 6,4%, calculată după metodologia Biroului Internaţional al Muncii (BIM), nu s-a mai înregistrat din perioadă mai-iunie 2009, arată seriile statistice ale INS. Experţii atrag însă atenţia că este vorba doar de cei care mai primesc indemnizaţii de la stat, nu şi de cei ieşiţi din plată.

    „România se dezvoltă cu viteze complet diferite. Avem poli de creştere economică, precum Bucureşti-Ilfov, Timiş-Arad şi Constanţa acolo unde business-ul este pe un trend ascendent, avem apoi zone cu potenţial şi o dezvoltare ceva mai temperată, precum Braşov, Cluj, Argeş şi Galaţi, şi un al treilea contingent de judeţe, din păcate majoritar la nivelul României, acolo unde business-ul stagnează sau chiar regresează, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai”, afirmă analiştii KeysFin.

    “Sunt judeţe precum Vaslui, Botoşani, Olt, Mehedinţi, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Harghita, Covasna, Sălaj unde economia locală este la pământ. Zone monoindustriale în care producţia industrială este o himeră, comerţul este afectat de veniturile mici ale populaţiei, iar perspectivele atragerii investitorilor sunt blocate de inexistenţa unor măsuri administrative menite să ofere facilităţi celor care vor să deschidă unităţi de producţie, indiferent de domeniu”, potrivit economiştilor de la KeysFin.

    Potrivit datelor Eurostat, România se situează pe locul doi în UE din punctul de vedere al riscului de sărăcie sau excluziune socială, 41,7% din populaţie fiind afectată.

     

  • Creşterea salariului minim aduce 600 de milioane de euro net pentru consum

    Creş­terea salariului mi­nim de la 1.050 la 1.250 de lei brut înce­pând din această lună va ma­jora veniturile disponibile ale peste 1,6 milioane de sa­lariaţi cu circa 600 de milioane de euro pe an, arată datele centralizate de ZF pe ba­za informaţiilor de la Minis­terul Muncii.

    Românii cheltuiesc anual câte 12 miliarde de euro pe alimente, 12 miliarde de eu­ro pe produse ne­alimentare şi 10 mld. euro pe carburanţi.

    Astfel, creşterea venitului net cu câte 140 de lei pe lună pentru fiecare dintre cei 1,6 mi­lioa­ne de salariaţi (că­rora le creşte suma primită „în mâ­nă“ de la 785 de lei la 925 de lei) ar putea stimula consumul de pro­du­se necesare pentru traiul zilnic.

    Deşi teoretic salariul minim brut lunar este de 1.050 de lei, datele de la Ministerul Muncii arată că 338.000 de salariaţi câştigă între 1 şi 1.049 lei lunar salariu brut, cu o medie de 596 de lei brut (450 de lei net), iar o creş­te­re preconizată de 20% a salariului le va aduce un sala­riu net de 540 de lei lunar.

    Ministerul Muncii nu a explicat până ieri la ora închiderii ediţiei de ce rapor­tea­ză în statisticile sale 338.000 de salariaţi care câştigă mai puţin de 1.050 de lei salariul brut.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Acest CEO şi-a obligat angajaţii să se mute la mai puţin de 15 minute de birou

    “Alibaba: The house that Jack Ma built” este o carte semnată de Duncan Clark care povesteşte începuturile companiei de 200 de miliarde de dolari.
     
    Afacerea Alibaba a pornit în 1999 ca un start-up în apartamentul lui Jack Ma din Huangzhou, China. “Primii angajaţi câştigau 50 de dolari pe lună”, notează Clark. “Lucrau 7 zile pe săptămâna, iar programul zilnic ajungea şi la 16 ore. Jack Ma le-a cerut să îşi găsească un apartament care să nu fie la mai mult de 10 minute de birou, astfel încât să nu piardă timp cu drumul până la muncă.”
     
    Acest pasaj, precum şi multe altele din carte, evidenţiază sacrificiile pe care angajaţii unui start-up trebuie să le facă.
     
    “Start-up-ul este o cursă contra cronometru”, explică Anil Gupta, profesor de antreprenoriat în cadrul Universităţii din Maryland. “Pe fiecare segment de piaţă o să găseşti mai multe afaceri la început de drum, care ţintesc aceiaşi clienţi, finanţate probabil de fonduri de investiţii concurente. Dacă nu te mişti repede, rişti să fii depăşit de ceilalţi.”
     
    Un oficial Alibaba a confirmat cerinţa lui Jack Ma referitoare la distanţa dintre casă şi birou, dar a menţionat că unul dintre motive era siguranţa angajaţilor; aceştia lucrau până târziu, iar drumul spre casă nu era considerat unul sigur. Pe de altă parte, mulţi dintre primii angajaţi lucrau în regim on-call, astfel încât puteau fi chemaţi la orice oră la birou dacă un client întâmpina dificultăţi.
     
    Alibaba este astăzi una dintre cele mai mari companii de comerţ electronic din lume, valoarea companiei fiind estimată la peste 200 de miliarde de dolari.
     
    Jack Ma, CEO şi fondator al companiei, este cel mai bogat om din China şi unul dintre cei mai înstăriţi oameni de afaceri din lume. Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. “Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. “La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.
     
    Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. “Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”
  • Eurostat: Rata noilor angajaţi, cel mai ridicat nivel din 2009 încoace

    Rata noilor angajaţi din România, indicator care măsoară ponderea persoanelor care ocupă locul de muncă actual de mai puţin de 12 luni în totalul populaţiei ocupate, a ajuns la 7,2% în 2015, atingând cel mai ridicat nivel din 2009 încoace, potrivit unei analize a Eurostat, scrie Mediafax

    Faţă de anul anterior, rata noilor angajaţi din România a crescut cu 1,5 puncte procentuale însă, în continuare, România este la coada clasamentului Uniunii Europene în privinţa acestui indicator.

    Astfel, rata de 7,2% a noilor angajaţi în România din 2015 este la jumătate faţă de media Uniunii Europene, care a fost de 14,5% anul trecut. În acest indicator intră atât noii angajaţi, cât şi cei care şi-au schimbat locul de muncă în ultimul an.

    “Angajaţii din alte ţări sunt mult mai mobili decât românii, îşi schimbă mai uşor zona în care lucrează. Şi la noi au început să fie tot mai dese proiectele de relocare a candidaţilor din Moldova şi din Oltenia în zonele în care există producţie (mai ales în zona muncitorilor – n.red.)”, a spus Bogdan Drăgoescu, operations manager în cadrul firmei de recrutare şi închirirere de forţă de muncă în regim temporar Lugera.

    În topul statelor europene cu cea mai mare rată a noilor angajaţi din 2015 se situează Danemarca (cu o rată de 23,1%), Suedia (21,1%), Cipru (19,7%), Finlanda (18,5%), Marea Britanie (18,1%) şi Spania (17,8%).

    La polul opus sunt, pe lângă România, state precum Bulgaria (cu o rată de 10,7% a noilor anga jaţi), Italia (10,8%) şi Grecia (10,9%), mai arată datele Eurostat.