Blog

  • Moldova: punct si de la capat

    O concluzie certa in urma alegerilor locale din 5 iunie din
    Republica Moldova este ca institutele de sondare a opiniei publice
    nu au reusit nici anul acesta sa gaseasca instrumentele de
    calibrare potrivite pentru comportamentul electoral al populatiei.
    Comunistii au obtinut, ca si la parlamentarele de la sfarsitul
    anului trecut, un scor mult mai mare decat cel indicat de sondaje,
    cel putin in cazul luptei pentru Primaria Chisinau, cea mai
    importanta reduta politica a tarii, de unde a inceput in 2007
    miscarea de contestare a Partidului Comunistilor (PCRM), aflat pe
    atunci la guvernare.

    Desi comentariile post-electorale s-au concentrat pe scorul
    surprinzator realizat de candidatul comunist Igor Dodon la Chisinau
    in fata primarului in functie, liberalul Dorin Chirtoaca, in restul
    tarii situatia este oarecum mai echilibrata, chiar favorabila
    actualei Aliante pentru Integrare Europeana (AIE). Votul politic
    dat pentru consiliile municipale si raionale favorizeaza usor AIE,
    desi trebuie remarcate si rezultatele bune obtinute de comunisti in
    marile orase. Din acest motiv, perioada post-electorala ramane
    deschisa tuturor scenariilor, inclusiv unor noi alegeri
    anticipate.

    Paradoxal, in ciuda turbulentelor politice din ultimii doi ani,
    economia tarii a reusit sa-si revina oarecum de pe urma socurilor.
    Dupa o scadere de 6,5% in 2009, cand criza politica interna s-a
    suprapus nefericit peste criza economica internationala, Produsul
    Intern Brut al Moldovei a crescut cu 6,9% in 2010, pana la circa
    5,8 miliarde de dolari, fiind asteptat sa avanseze cu 5,6% si in
    acest an. Un raport al Institutului pentru Dezvoltare si Initiative
    Sociale (IDIS), un ONG local, arata insa un tablou macroeconomic
    destul de sumbru prin prisma vulnerabilitatii continue la inflatie,
    estimata pentru 2011 la 8,4%, peste cea preconizata de FMI (8%, cu
    perspectiva de scadere sub 6% in 2012). Pe de alta parte, salariile
    reale ale angajatilor au crescut anul trecut, spre exemplu, cu doar
    0,7%, pentru anul in curs fiind estimat un avans optimist de 4%, in
    conditiile unui somaj in crestere. In lipsa remiterilor financiare
    ale celor plecati in strainatate, care in 2010 au fost de peste o
    cincime din PIB, este evident ca tensiunile din societatea
    moldoveneasca ar fi cu mult mai mari.

    Nemultumirea populatiei fata de actuala guvernare este
    identificata de analisti in rezultatele obtinute de fosta putere
    comunista in orasele mari, in special in Chisinau si Balti,
    sociologic vorbind capete de pod pentru infruntarile electorale
    viitoare. “Nemultumirea fata de actuala guvernare este mare, iar
    baza tot mai solida a comunistilor, vizibila inca de la
    referendumul pentru modificarea Constitutiei (septembrie 2010), a
    fost confirmata la alegerile parlamentare din noiembrie 2010 si
    acum la locale”, explica pentru BUSINESS Magazin politologul
    Cristian Pirvulescu, presedintele Asociatiei Pro Democratia. Asta
    desi discursul public este dominat de luari de pozitii
    anti-comuniste; acestea au dat peste cap, de altfel, si busolele
    institutelor de sondare, care nu au putut estima corect acea
    “spirala a tacerii”, sintagma care in sociologie denumeste
    inducerea in eroare a operatorului de sondaje de catre intervievat,
    la presiunea opiniei dominante induse de putere.

    Dezamagirea fata de rezultatele actualului primar e confirmata
    si de Oleg R. (24 de ani), un tanar jurist originar din capitala
    Moldovei, dar stabilit la Bucuresti. “In urma cu patru ani, dupa
    alegerea lui Chirtoaca, s-a intamplat sa asist intr-un autobuz in
    Chisinau la o disputa vie intre un rus si un ucrainean, primul
    sustinand cat de performant se dovedeste a fi tanarul primar ales
    de cateva luni. In aceste zile, o astfel de discutie nu cred ca mai
    este posibila”, spune Oleg. Pe astfel de nemultumiri, care au pus
    in umbra viziunea proeuropeana si apropierea de Romania a lui
    Chirtoaca, candidatul comunist Igor Dodon (un blogger cu state
    vechi in mediul virtual din Moldova – blogul sau, Dodon.md, este
    inaugurat de aproape un an si jumatate) si-a construit campania,
    plina de promisiuni si cu mesaje preponderent pozitive, de
    inspiratie occidentala. Totusi, Dodon nu este nici el un personaj
    proaspat intrat in politica, din perioada mandatului sau de
    ministru comunist al economiei datand unele suspiciuni legate de
    privatizari dubioase in folosul apropiatilor PCRM.

    E drept, in rezultatele deloc onorabile obtinute de Dorin
    Chirtoaca (creditat in sondajele preliminare cu victoria din primul
    tur), un rol important l-au avut si sciziunile din cadrul AIE.
    “Premierul Vlad Filat a vrut de fapt sa dea o lectie Partidului
    Liberal (PL), care l-a sprijinit pe Chirtoaca”, explica Pirvulescu
    felul cum se joaca raportul de forte din AIE; la aceasta se adauga
    sabotajul Partidului Democrat condus de fostul comunist Marian
    Lupu, care s-a incapatanat sa pastreze in cursa pentru primarie un
    candidat propriu, in dezavantajul evident al lui Chirtoaca.

    La sfarsitul saptamanii trecute, insa, cei trei lideri ai AIE,
    Filat, Lupu si Mihai Ghimpu (presedinte al PL si unchiul actualului
    primar Chirtoaca) s-au angajat solemn sa-l sustina pe actualul
    primar in scrutinul din 19 iunie. Nu de alta, dar, profitand de
    incapacitatea Parlamentului de a desemna constitutional un
    presedinte – functie al carei interimat e asigurat de Marian Lupu,
    ca presedinte al legislativului – si de un posibil scor bun la
    scrutinul din 19 iunie, PCRM a anuntat ca vrea alte alegeri
    generale anticipate in acest an, fortand AIE sa se gandeasca la
    randul sau la un astfel de scenariu. Strategia comunistilor, al
    caror mesaj de stabilitate si predictibilitate suna tot mai
    atragator pentru o anumita parte a electoratului, pune, asadar, din
    nou la incercare soliditatea AIE, dar si rabdarea moldovenilor.

  • Indonezia, prima mare economie emergenta care o sustine oficial pe Lagarde pentru sefia FMI

    Anterior, Indonezia a evitat sa sustina vreo persoana in cursa
    pentru sefia Fondului Monetar International, deoarece statele din
    Asia de Sud-Est si alte economii emergente au discutat
    posibilitatea inaintarii unui candidat comun la postul ocupat in
    mod traditional de un european. Insa termenul limita stabilit de
    conducerea FMI pentru propunerea candidatilor a expirat vineri, iar
    concurentii pentru castigarea numirii sunt Lagarde, guvernatorul
    bancii centrale a Mexicului Agustin Carstens, si guvernatorul
    bancii centrale a Israelului Stanley Fischer. “Personal, sustin
    Franta. (Lagarde) este o persoana foarte profesionista. Este
    inteligenta in interactiuniel dintre institutii, are integritate si
    calificari”, a declarat ministrul Finantelor din Indonezia, Agus
    Martowardojo, la un eveniment al Forumului Economic Mondial
    organizat la Jakarta.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romania, printre tarile al caror numar de cetateni din M.Britanie a crescut spectaculos fata de 2004

    Potrivit Daily Mail, noile date arata ca 49.000 de slovaci au
    venit sa locuiasca in Marea Britanie in 2010, ceea ce reprezinta o
    crestere de 513 la suta fata de 2004, cand au venit 8.000 de
    persoane. Polonia are 521.000 de cetateni in Marea Britanie, ceea
    ce inseamna o crestere de 448 la suta fata de 95.000 care au ajuns
    aici in 2004. Ea este devansata de Letonia, care a inregistrat o
    crestere de 457 la suta fata de 2004.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Manchester United ar putea fi vandut catre Qatar Holdings sau listat la Hong Kong

    Proprietarii Manchester United ar putea lista clubul britanic de
    fotbal la bursa de la Hong Kong, evaluandu-l la 1,7 miliarde lire
    (2,8 miliarde de dolari), au declarat surse apropiate discutiilor
    pentru Sunday Times. Familia americana Glazer este in discutii cu
    mai multe banci de investitii pentru o listare, au afirmat sursele
    citate. Totodata, ESPN scrie, citand informatii publicate de The
    People, ca transferurile recente anuntate de Manchester United sunt
    finantate datorita iminentei vanzarii clubului catre Qatar Holdings
    in cursul acestui an. Potrivit zvonurilor care circula in presa,
    familia Glazer ar fi refuzat anul trecut o oferta de 1,5 miliarde
    lire sterline din partea Qatar Holdings. Reprezentantii Manchester
    United au negat informatiile si insista ca Manchester United nu
    este de vanzare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderii din provincie. Ce afaceri uriase s-au dezvoltat in afara Bucurestiului

    Intr-un moment in care Guvernul Romaniei si-a gasit o noua
    prioritate, respectiv reorganizarea administrativa a tarii si
    transformarea judetelor in voievodate, importanta provinciei pare
    un subiect mai actual decat oricand. Nu va putea niciodata sa ia
    stralucirea si opulenta Capitalei, insa ultimii 20 de ani au
    demonstrat ca, pe alocuri, si orasele de provincie au creat
    campioni locali care, treptat, au devenit lideri nationali. Care au
    gasit o reteta proprie a succesului. Sau, mai bine spus, si-au
    inventat propriile retete de dezvoltare, conduita, gestionare a
    banilor si performata, care si-au dovedit valabilitatea si i-au
    transformat din anonimi in modele de urmat in afaceri. Daca ar fi
    sa vanda acum companiile pe care le-au fondat la inceputul sau la
    mijlocul anilor ’90, ar trai linistiti toata viata. Ar avea
    suficienti bani incat singurele lor griji sa fie ce masina noua
    sa-si cumpere, pe ce insula exotica sa stea la soare sau de ce
    hobby excentric sa se apuce.

    La 330 de kilometri de Bucuresti se afla orasul Targu Mures.
    Acolo, fratii Orlando si Roland Szasz conduc compania Renania, cel
    mai mare producator si furnizor de echipamente de protectia muncii
    din Romania. Cu o echipa de doar 91 de angajati, anul trecut,
    muresenii au avut afaceri de circa 19 milioane de euro, o suma
    importanta, in special pentru un jucator de provincie. Povestea lor
    suna simplu, iar modelul de afaceri pe care l-au adoptat pare ca
    poate fi imprumutat de oricine vrea sa aiba succes in aceasta lume.
    Compania a fost fondata in anul 1995, la Targu Mures, de catre cei
    doi frati, care, la scurt timp de la lansare, au inceput procesul
    de extindere. “In 1996 inregistram prima tranzactie contabila, iar
    doi ani mai tarziu deschideam deja un punct de lucru in Bucuresti”,
    isi aminteste Orlando Szasz, directorul general al companiei. In
    momentul de fata au reprezentante in Bucuresti, Oradea si Timisoara
    si o retea de distributie formata din 227 de distribuitori.
    In anul 2001 au demarat propria productie de echipamente, primele
    produse fiind targile pentru transportul accidentatilor, dezvoltate
    in colaborare cu un partener din Germania. Un an mai tarziu si-au
    completat portofoliul cu o linie de echipamente de siguranta pentru
    lucrul la inaltime, Vertqual, care in momentul de fata se impune ca
    brand de sine statator pe piata din Germania. Au continuat apoi cu
    productia de imbracaminte, incaltaminte si manusi, realizate de
    furnizori externi, iar acum au un portofoliu de peste 1.000 de
    articole, atat importate, cat si marci propii. Portofoliul de
    clienti activi este la fel de impresionant – peste 4.000.

    In urma cu doi ani, activitatile de productie au fost separate
    intr-o entitate distincta, iar astazi productia este asigurata de
    catre Height Safety Engineering (HSE), o companie afiliata Renania.
    In plus, anul acesta vor deschide un birou in China, cea mai mare
    piata producatoare de echipamente, pentru a se asigura ca produsele
    pe care le achizitioneaza direct respecta integral standardele de
    calitate si conditiile de livrare dorite.


    Pentru ca vizibilitatea la nivel extern risca sa o intreaca pe
    cea de la nivel local, anul acesta fratii Szasz au decis sa
    investeasca in promovare. Au alocat un buget de 500.000 de euro in
    acest scop si si-au asociat numele cu imaginea vedetei de
    televiziune Mircea Badea. Campania a fost una agresiva, numele
    Renania aparand, dintr-o data, la televizor, la radio, pe panourile
    din orase si din afara lor si in comunicate de presa.

    Un asemenea business si-ar fi fi gasit loc oricand pe o piata
    competitiva cum este cea din Bucuresti. Fratii Szasz nu au fost
    insa niciodata pe punctul de a-si face bagajele si a se muta in
    Capitala. “Pentru noi, dezvoltarea unei afaceri in provincie a
    venit natural. Renania a luat fiinta in Targu Mures, orasul in care
    am trait ca tineri adulti. In timp am ajuns sa apreciem localizarea
    companiei in aceasta zona pentru nivelul foarte ridicat al fortei
    de munca, in ceea ce priveste implicarea si seriozitatea. Din acest
    punct de vedere, pot spune ca este mai reconfortant sa faci afaceri
    in provincie”, spune Orlando Szasz.

    Acesta este un avantaj incontestabil al provinciei – pentru ca
    oferta de locuri de munca este incomparabil mai mica decat in
    Capitala, angajatii au dobandit un alt fel de a intelege
    responsabilitatea si loialitatea fata de angajator. In plus, si
    costurile salariale sunt mai mici. Acestora li se adauga alte
    economii suplimentare care vin din costurile cu utilitatile. Este
    bine stiut ca in orasele din provincie atat preturile terenurilor,
    cat si chiriile sunt cu mult sub nivelul celor din Bucuresti.

  • Pe cand cei patru Beatles erau tineri

    Mereu apar evenimente menite sa tina treaz interesul fanilor,
    cum ar fi licitatia organizata de casa de licitatii Guernsey din
    New York in aceasta toamna, unde se vor pune in vanzare fotografii
    si negative realizate de catre Astrid Kirchherr la inceputul anilor
    saizeci, cand trupa se afla abia la startul carierei, iar
    componenta in care a cunoscut maximul de celebritate inca nu se
    cristalizase.

    Kirchherr i-a cunoscut pe membrii formatiei pe vremea cand acestia
    cantau in orasul ei natal, Hamburg, si a avut chiar o relatie cu
    basistul Stuart Sutcliffe, ce avea sa paraseasca trupa. Fotografa
    germana a reintrat in atentia publicului anul trecut, odata cu
    publicarea unei carti despre ea si basist si organizarea unei
    expozitii cu lucrarile sale la Londra.

  • Noul program fiscal al guvernului grec: concedieri masive si cresteri de taxe (VIDEO)

    Conform presei grecesti, este vorba de urmatoarele masuri, care
    au fost trimise spre aprobare parlamentului:

    – concedierea a 150.000 de angajati din sectorul public pana in
    2015 (dintr-un total de circa 700.000) si noi reduceri ale
    salariilor, care au scazut deja cu peste 20% din 2010 pana in
    prezent; vor fi introduse criterii de performanta pentru angajari
    si nu vor mai fi permise viitoare angajari decat in proportie de un
    angajat nou la fiecare 10 concediati

    – va fi introdusa o taxa suplimentara de 1-4% pe toate veniturile,
    in functie de venit, prezentata drept taxa de solidaritate pentru
    finantarea ajutoarelor de somaj; functionarii publici vor plati in
    plus o taxa fixa de 3%

    – impozitele pe proprietate vor creste cu 0,1-0,2%

    – vor fi reduse cu 10% gratuitatile pentru pensionari; pensionarii
    sub 60 de ani care au pensie de peste 1.700 euro/luna vor plati
    contributii speciale

    – proprietarii de masini de lux, imobile mari, iahturi si piscine
    vor plati contributii speciale de solidaritate

    – din septembrie vor fi majorate de la 13% la 23% ratele TVA pentru
    consumul in restaurante si cafenele si pentru bauturi

    – va fi introdusa o taxa de solidaritate pe tranzactiile
    bancare

    – va fi introdusa o taxa speciala pe comertul cu gaze
    naturale.

    Masurile de reducere a deficitului bugetar adoptate si anuntate
    pana in prezent au reusit sa reduca deficitul bugetar cu 12
    miliarde de euro in ultimul an, dar au avut efecte devastatoare
    asupra partidului socialist de guvernament, PASOK. Un sondaj de
    opinie comandat de Kathimerini arata ca PASOK a scazut in
    preferintele electoratului cu 17% fata de momentul alegerilor
    generale din 2009, ajungand la 27%, mai putin decat Noua
    Democratie, partidul de dreapta pe care socialistii l-au invins
    atunci in alegeri. Noua Democratie a scazut la randul sau cu
    2,5%.

    Sustinerea populara pentru premierul socialist Giorgios Papandreou
    a coborat la 23%, iar majoritatea covarsitoare a grecilor
    chestionati in sondaj – 87% – cred ca tara se indreapta intr-o
    directie gresita, se declara nemultumiti de calitatea vietii lor si
    de calitatea democratiei din Grecia. De cateva saptamani, aproape
    zilnic au loc manifestatii de mari proportii in pietele publice din
    Atena, Salonic si alte orase, manifestatii cu care s-au solidarizat
    inclusiv unii dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe. Separat,
    sindicatele au chemat la greva generala pe 15 iunie.

    Incasarile la buget ale Greciei au scazut cu 8% pe primul
    trimestru, somajul in martie a crescut de la 15,9% la 16,2%, iar
    economia a scazut cu 5,5% in ianuarie-martie fata de aceeasi
    perioada din 2010, desi fata de ultimele trei luni din 2010 a
    crescut cu 0,2%.

    Aceste stiri, care au venit una dupa alta saptamana trecuta, au
    consolidat scepticismul creditorilor Greciei si al Bancii Centrale
    Europene fata de ideea optimista ca taierile de cheltuieli si
    majorarile de taxe operate de guvernul lui Giorgios Papandreou vor
    crea un teren suficient de bun pentru ca economia sa reinceapa
    cresterea, spre a putea sustine plata enormei datorii de 340 mld.
    euro a statului grec.

    Ideea ca Grecia s-ar putea reintoarce pe pietele financiare la
    anul, in care multi au crezut dupa ce UE si FMI au acordat tarii
    anul trecut creditul de 110 miliarde de euro, a disparut. Ea a fost
    inlocuita de discutiile privind un nou pachet de credite in valoare
    de pana la 90 de miliarde de euro de la UE (de asta data fara
    participarea FMI, dupa informatiile disponibile in prezent) si de
    sugestii adresate de Germania creditorilor privati de a pasui
    Grecia la plata datoriilor ajunse la scadenta. Noul imprumut
    urmeaza sa fie aprobat de ministrii de finante din zona euro la 20
    iunie si de liderii europeni la summitul din 23-34 iunie.

  • Roberta se grabeste cu statutul minoritatilor. La orizont, o noua adoptare prin asumarea raspunderii

    Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat recent ca legea
    minoritatilor nationale trebuie adoptata pana la sfarsitul lunii
    iunie, fiind luata in calcul, ca procedura, si asumarea raspunderii
    Guvernului pe acest proiect. Ulterior, liderul PSD, Victor Ponta, a
    amenintat ca opozitia va depune motiune de cenzura daca si aceasta
    lege va trece tot prin asumarea raspunderii, metoda preferata a PDL
    de a forta adoptarea initiativelor sale legislative.

    La inceputul acestei sesiuni parlamentare, UDMR a amenintat ca
    va parasi coalitia guvernamentala daca legea statutului
    minoritatilor nu va fi adoptat pana la vacanta parlamentara.

  • Saptamana buna pentru Finante: investitorii s-au inghesuit sa finanteze Romania

    Randamentul a fost de 5,298%, peste cel de 5,17% de la emisiune
    de obligatiuni din martie 2010, cand Romania a atras 1 miliard de
    euro. “Factorii pozitivi se refera la cererea ce a totalizat
    aproximativ 3 miliarde euro si la faptul ca Ministerul Finantelor a
    platit un randament situat la 255 de puncte de baza peste
    mid-swaps, insa mai scazut decat nivelul indicativ de 260 de puncte
    de baza peste mid-swaps”, apreciaza analistii ING Bank Romania.

    In luna mai, Ungaria a vandut la randul sau obligatiuni in euro
    pe sapte ani in valoare de un miliard de euro, cu un randament
    situat la 270 de puncte de baza peste mid-swaps (nivelul dobanzii
    medii la euro pe pietele internationale), asadar Romania a stat mai
    bine din acest punct de vedere, desi Ungaria are un rating
    superior.

    “Factorul mai putin pozitiv se refera la prima platita, ce s-a
    situat cu 20 de puncte de baza peste nivelul CDS.” Nivelul mai
    ridicat al primei era un fenomen greu de evitat insa in actuala
    conjunctura a pietei, oricat de pozitiva ar fi perceptia
    investitorilor despre ameliorarea fiscala si perspectivele
    economice din Romania. Ratingul Romaniei ramane in continuare in
    categoria “junk”, conform evaluarii Standard&Poor’s si a Fitch
    (BB+), singura agentie care a acordat Romaniei un rating superior
    (“investment grade” – recomandat investitorilor) fiind Moody’s
    (Baa3).

    Bogdan Dragoi, secretar de stat in MF, a facut cunoscut ca
    urmatoarea emisiune din programul de finantari pe piata externa de
    7 miliarde de euro prin titluri pe termen mediu (EMTN) va avea loc
    in a doua jumatate a anului, insa ramane de vazut daca va fi in
    euro sau in dolari, avand in vedere ca pe piata a existat si cerere
    de titluri in dolari. Programul este administrat de Erste Group
    Bank si Societe Generale.

  • Papa Benedict: Intrarea Moldovei in UE poate ajuta in lupta contra secularizarii Europei

    “Datorita traditiei si credintei sale crestine, Moldova poate
    ajuta cu curaj Europa sa redescopere ceea ce Uniunea Europeana nu
    mai doreste sa vada si chiar neaga”, a afirmat Suveranul Pontif,
    referindu-se la secularizarea progresiva a UE.

    “Mai mult, Moldova va avea parte de pace, dreptate si prosperitate
    – care vor rezulta cu siguranta din realizarea aspiratiilor ei de
    integrare europeana – doar daca acestea vor fi impartasite de
    fiecare dintre cetatenii tarii, in cautarea binelui comun si cu o
    permanenta preocupare etica. Printre valorile esentiale se situeaza
    si valorile religioase”, scrie Papa Benedict, citat de agentia
    catolica Zenit.

    La 20 de ani de la declararea independentei Republicii Moldova,
    dupa caderea regimului comunist, Papa le-a urat moldovenilor sa
    gaseasca “solutii durabile pentru binele tuturor, prin mediere
    politica si apararea dreptului la identitate al diverselor parti
    ale societatii”.

    El a reamintit ca relatiile intre Republica Moldova si Sfantul
    Scaun au fost restabilite acum 18 ani si ca s-au mentinut
    “armonioase si fraterne, gratie credintei crestine care
    insufleteste natiunea voastra”. Biserica Ortodoxa “a impartasit
    intotdeauna cu cea catolica nevoia de a apara valorile religioase
    si culturale, contra materialismului si a relativismului care pun
    in discutie contributia crestinismului la viata societatii”, mai
    scrie Papa.

    Circa 94% dintre moldoveni apartin fie Bisericii Ortodoxe a
    Moldovei, fie Bisericii Ortodoxe a Basarabiei. In tara sunt circa
    20.000 de catolici, adica 0,5% din populatie.