BusinessMagazin

Tag: produse

  • La 25 de ani a renunţat la job, iar acum câştigă sute de mii de dolari călătorind în jurul lumii – GALERIE FOTO

    Foarte mulţi oameni şi-ar dori să renunţe la slujba de birou, de la 9 la 5, pentru posibilitatea de a călătorii în jurul lumii. Ce ziceţi dacă aţi putea să faceţi asta şi să câştigaţi şi un salariu bun în acelaşi timp. Acest lucru este valabil pentru Jill DeConti, scrie Daily Mail.
     
    DeConti are 25 de ani şi şi-a părăsit jobul din domeniul finanţelor, a vândut casa şi tot ce deţinea şi a pornit la drum. Economiile au ajutat-o să se întreţină la început însă acum câştigă sute de mii de dolari, potrivit ziarului britanic. 
     
    Sursele de venit sunt diverse: comerţul cu produse pe care le găseşte doar în anumite ţări pe care apoi le vinde pe diferite platforme online. Conduce o mică companie de marketing şi deţine un blog de travel de lux. În doar câteva luni, contul de instagram al blogului are aproape 5000 de fani. 
     
    De asemenea, DeConti a publicat un e-book despre experienţele sale de călătorie şi mentorează femei care doresc să călătorească sau care vor să-şi înceapă propria afacere. Şi, bineînţeles, primeşte sponsorizări de la mai multe companii.
     
    Pentru a-şi eficientiza timpul petrecut în fiecare ţară vizitată. ea lucrează doar 4-5 ore pe zi şi externalizează multă parte muncă asistenţilor săi. “La început lucram 12 ore pe zi, dar acum am învăţat să lucrez mai inteligent, mai eficient”, a spus ea. 
     
    “Este greu la început. Trebuie să ai încredere în tine, să tot încerci si să nu renunţi. Trebuie să munceşti din greu şi să fii determinat”, mărturiseşte tânăra.
     
    “Cu un an înainte de a începe această aventură mi-am dedicat tot timpul liber învăţând tot ce trebuie să ştiu despre marketing online, am căutat o nişă pe piaţă şi mi-am făcut un plan. Am citit cărţi de business despre oameni de succes, fapt care mi-a dat o perspectivă cu privire la lucrurile pe care aceştia le fac în mod corect, apoi le-am aplicat şi eu”, a mai spus DeConti.
     
    Obiectivul pentru acest an este să-şi crească afacerea şi caută noi oportunităţi de afacere.
     
    “Nu sunt specială. Sunt doar o fată care a avut un vis în care a crezut. Oricine poate face ce fac eu. Trebuie doar să înceapă. Pas cu pas.”, a încheiat ea.

  • 17 start-up-uri tech cu potenţial global intră în programul local MVP Academy

    MVP Academy, un program de accelerare adresat start-up-urilor în tehnologie din regiune cu potenţialul de a dezvolta produse tech cu potenţial de creştere global, a selectat pentru ediţia din acest an un număr de 17 start-up-uri hi-tech care dezvoltă produse tech în domenii precum agrotech, cleantech, e-health, consumer hardware sau vehicule electrice.

    Cele 17 start-up-uri selectate în cadrul ediţiei cu numărul trei a programului MVP Academy sunt: 5About, Bunch, CBN IT, Checkmobi, DevDefault, Energy Solaris, Eventya, Grobyk, Hartapescar, InkyDeals, Listplorer, LiveTickets, ReFlex, Scooterson, TinTag, TypingDNA şi Woogie.

    „Nivelul companiilor care aplică la MVP Academy a crescut considerabil în timp – aproape toate companiile participante au produse lansate sau care pot fi precomandate în viitorul imediat, iar o bună parte dintre acestea au deja încasări, unele semnificative. Vedem astăzi din ce în ce mai multe produse hardware, precum şi aplicaţii ale tehnologiei în agricultură şi sănătate, produse care au un impact pozitiv direct asupra calităţii vieţii utilizatorilor”, a declarat Bogdan Iordache, managing director al MVP Academy. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Un român a creat o platformă online care îi ajută pe fermieri să-şi listeze produsele bio în hipermarketuri

    Lucian Stroie (26 de ani) s-a întors în România după ce a locuit 18 ani în Statele Unite ale Americii, pentru a revoluţiona agricultura prin platforma online Trust, prin intermediul căreia fermierii locali pot comunica eficient cu cooperativele agricole prin intermediul unui smart­phone pentru a-şi vinde produsele bio către marile hiper­mar­keturi care au acaparat piaţa locală de retail.

    Platforma online Trust este un sistem de intermediere între micii fermieri locali şi cooperativele agri­co­le, prin care fermierii trimit SMS-uri către cooperative cu denu­mirea produ­sului, can­titatea şi locaţia. Stroie speră că va reuşi să convingă cooperativele agricole locale să cumpere soluţia furnizată de compania sa pentru ca produsele cu adevărat bio de la micii fermieri să ajungă în hipermarketurile din marile oraşe.

    Citiţi continuarea pe www.zfcorporate.ro

  • Şi-a deschis prima afacere cautând-o pe Google, iar acum porneşte o nouă afacere la care nu s-a gândit nimeni

    Paul Nicolau, antreprenorul ce a intrat în afaceri după o căutare pe Google, prin  deschiderea restaurantelor unde comercializa preparate din raci, s-a lansat în urmă cu aproximativ o lună într-un nou pariu: o shaormerie cu fructe de mare. Nicolau  a investit aproximativ 20.000 de euro în afacerea SeaFood Shaorma şi şi-a propus să o extindă în mai multe locaţii din centre comerciale şi chiar şi în afara ţării.  

     ”Shaorma este unul dintre cele mai răspândite produse fast food, iar domeniul meu de activitate este să creez noi nişe pe nişa fructelor de mare. Va fi o revoluţie a shaorma”, descrie antreprenorul Paul Richard Nicolau modul în care s-a gândit să lanseze o afacere prin care să lanseze o ”shaorma de lux”.

    Ideea i-a venit în urmă cu doi ani şi jumătate, dar a lansat proiectul în urmă cu aproximativ o lună, aspectele tehnice din spatele pregătirii fructelor de mare pentru shaorma fiind printre cele mai dificile pe care le-a întâmpinat în dezvoltarea proiectului. A ajuns astfel să colaboreze cu un furnizor din Italia, de unde aduce fructele de mare gata de gătire în locaţia din Bucureşti. Nicolau spune că şi-a recuperat deja investiţia şi apreciază că în aproximativ două luni va deschide primele locaţii în centre comerciale din Capitală. Ambiţiile sale depăşesc însă graniţele ţării şi spune că în curând va deschide o shaormerie în Londra. ”Este foarte uşor să îţi faci o afacere acolo, în aproximativ o oră mi-am făcut firmă, pe internet.”

    Planurile antreprenorului sunt să extindă afacerea prin francizare, costurile pentru o astfel de franciză fiind între 15 şi 20.000 de euro, potrivit estimărilor sale.

    Deocamdată, în cadrul locaţiei din Piaţa Muncii sunt comercializate două sortimente de produse – SeaFood Shaorma (exclusiv cu fructe de mare precum caracatiţă, calamar, sepie, creveţi) şi Ocean Shaorma (ce conţine şi peşte spadă sau ton), la un preţ de 25 de lei, aliniat, potrivit antreprenorului, la preţurile practicate de alţi jucători de pe segmentul fast food.

    La data de 15 ianuarie, Nicolau va lansa o altă componentă a afacerii – Shrimpmania – concept prin care îşi propune să comercializeze cantităţi mai mari de creveţi în reţete de taco, quesadilla, hamburgeri, ş.a.,  la preţuri mai mici de 35 de lei. Meniul Shrimpmania va fi disponibil în cadrul locaţiei SeaFood Shaorma şi, potrivit antreprenorului, va reprezenta un alt model pentru o afacere cu francize.

    În prezent, Paul Nicolau mai deţine restaurantul Le OacOac Bistro, axat pe preparate din pui de baltă, dar şi pe alte reţete din peşte şi fructe de mare. Restaurantul a fost inaugurat în primăvara anului trecut, în urma unei investiţii de circa 30.000 de euro, iar Nicolau apreciază că a ajuns deja la venituri de aproximativ 100.000 de euro.

    Sursa foto: SeaFood Shaorma

  • “Mă întreţin din vlogging şi doar de asta mă ocup“. Ea este unul dintre cei mai populari vloggeri de fashion din România

    Laura Muşuroaea, creatoarea canalului cu acelaşi nume, a ajuns să aibă, în cinci ani, în jur de 70.000 de abonaţi: „A evoluat încetişor, dar sigur. Acum cinci ani când am început eu piaţa nu era pregătită pentru un astfel de conţinut, dar nici eu nu mă ocupam serios de canal. După doi ani mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac cu adevărat şi m-am pus serios pe treabă. Am început să postez constant, să învăţ să montez mai bine, să găsesc subiecte cât mai interesante, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Cu timpul, oamenii s-au obişnuit şi acest tip de conţinut a devenit tot mai de interes“, spune tânăra de 25 de ani.

    A descoperit comunitatea vloggerilor din zona de beauty din întâmplare, căutând sfaturi pe internet. A fost fascinată de faptul că există clipuri în care oamenii îţi dau sfaturi şi te ajută împărtăşind experienţa lor cu tine. „Am urmărit cu mare atenţie tutorialele respective. La noi nu se găseau acele produse şi mi-a fost dificil să le realizez. Am căutat astfel de clipuri în limba română, dar am rămas foarte dezamăgită pentru că nu existau. Fiind foarte entuziasmată de ce se întâmplă în afară, am prins curaj să încep eu să fac astfel de clipuri.“ Ca sursă de inspiraţie o aminteşte pe Anna Saccone, o vloggeriţă din Irlanda pe care o urmărea deja de câteva luni. Ea făcea tutoriale de machiaj, arăta cum îşi aranjează părul într-o zi obişnuită sau cum îşi alegea vestimentaţia. Încet-încet a descoperit şi alţi vloggeri şi a fost tot mai fascinată de idee.

    Tânăra defineşte vloggingul ca „un nou tip de televiziune, dar una mai apropiată de public, mai transparentă, cu un mesaj mai cald“; tocmai din acest motiv a investit constant în aparatură, în cursuri şi a învăţat să lucreze în programe de montaj şi de sunet. Tema clipului o decide, de obicei, în funcţie de perioada anului sau în funcţie de cererile abonaţilor săi. „Dacă este Crăciun, am să dau un exemplu de machiaj pentru o petrecere sau câteva idei de ţinute. Dar există şi anumite clipuri stabilite de comunitate care se fac lunar; durata unui clip nu depăşeşte 10 minute, deoarece experienţa mi-a demonstrat că peste acest timp oamenii îşi pierd răbdarea de a viziona. Dar cred că trebuie să îţi simţi comunitatea, să îi asculţi, să înţelegi ce îşi doresc şi ei. Momentan postez de două ori pe săptămână. Frecvenţa se stabileşte şi în funcţie de nişă, public şi cerere. Eu când am început nu aveam un program, postam când îmi aduceam aminte. Dar, în timp, am înţeles importanţa de a posta constant. Cred că nu contează cât de mult postezi într-o săptămână, atât timp cât este constant, oamenii îţi ştiu programul şi ştiu că se pot baza pe tine.“

    Nu a plecat de la început cu ideea de a câştiga bani de pe urma canalului, fiind mai degrabă vorba de un hobby, în ideea de a-şi ocupa timpul cu ceva. Cu timpul, a descoperit că asta îi este vocaţia şi „uşor-uşor a început să fie monetizată. Vă pot spune că mă întreţin din vlogging şi doar de asta mă ocup“. Şi în cazul Laurei Muşuroaea, parteneriatele cu branduri reprezintă principala sursă de venit: „Am avut diferite campanii cu branduri, pentru care am realizat clipuri. Am refuzat nenumărate campanii pentru firme în care nu cred sau ale căror produse nu le folosesc“. Deşi banii sunt un factor foarte important, spune ea, ideal este ca cei care creează conţinut să nu promoveze produse în care nu cred.

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Compania IKEA recheamă pelerina de liliac LATTJO

    Compania IKEA le recomandă clienţilor care au cumpărat o pelerină de liliac LATTJO pentru copii să nu îi mai lase să se joace cu ea şi să o aducă înapoi la magazinul IKEA unde vor primi înapoi suma integrală pe care au plătit-o pentru produs.

    IKEA recheamă pelerina de liliac LATTJO după ce trei copii au avut urme şi zgârieturi în zona gâtului în timpul jocului. Pelerina s-a blocat şi nu s-a putut desprinde cu uşurinţă. Niciun copil nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă, pentru a preveni riscul de strangulare sau de rănire în jurul gâtului, IKEA a luat măsuri de precauţie şi va retrage produsul. 

    „În compania IKEA avem toleranţă zero pentru riscurile de siguranţă la produsele pentru copii şi nu putem accepta posibilitatea de accidentare în timp ce aceştia se joacă. În urma sesizărilor de la clienţi, am început o investigaţie care ne-a arătat că sistemul de prindere al pelerinei nu se desface suficient de uşor. De asemenea, ne-a arătat că avem nevoie de cerinţe mai clare de producţie pentru astfel de sisteme de prindere. Am retras toate produsele de pe piaţă ca măsură imediată de precauţie, însă compania IKEA va îmbunătăţi viitoarele produse şi, prin aceasta, siguranţa copiilor, prin implementarea unor noi reguli,” a declarat Cindy Andersen, Business Area Manager pentru produsele pentru copii.

    Compania IKEA nu acceptă riscurile de siguranţă la produsele pentru copii. În cazul în care un produs din gamă nu corespunde standardelor de calitate sau aşteptărilor clienţilor, se iau măsuri imediate.

    Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut, din Noiembrie 2015, 129 de pelerine de liliac LATTJO, la preţul de 49,99 lei, cu următorul cod de produs: 603.116.50. Produsele nu se mai găsesc în prezent în magazin.

    Clienţii care au cumpărat pelerina de liliac LATTJO sunt invitaţi la departamentul Relaţii Clienţi din magazin pentru a primi înapoi integral suma de bani plătită pe produs începând chiar de astăzi. Dovada plăţii (bonul) nu este necesară pentru o returnare integrală a sumei.
     

  • O familie din Fundu Moldovei a făcut de la zero o afacere de 1.000.000 de euro învăţată de la bătrânii satului

    „Între pereţii abatorului cu iz habsburgic construit încă din timpul Împăratului Franz Iosef în anul 1815 am adus la viaţă reţetele moştenite de la Moş Toader şi am dat gust bucăţilor de carne“, descriu într-un mod pitoresc fondatorii afacerii La Baciu începuturile firmei ANDELVERO (după numele celor trei fiice ale lui Ioan Baciu, fondatorul afacerii: Ana, Delia şi Veronica), în anul 1997, ca o continuare a tradiţiei de măcelari transmise din strămoşi. De la măcelăria din comuna Fundu Moldovei afacerea s-a extins la o unitate de producţie, trei magazine La Baciu, în Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Bucureşti, pe calea Floreasca, cât şi o pensiune axată pe promovarea tradiţiilor bucovinene, care au totalizat anul trecut venituri de aproximativ un milion de euro.

    De la unitatea de producţie de preparate din carne, familia Baciu s-a extins în 1998 cu primul magazin La Baciu, în Câmpulung Moldovenesc, iar în perioada următoare s-a concentrat pe dezvoltarea gamei de produse, după reţete bucovinene vechi. A urmat o serie de participări la târguri tradiţionale organizate în Bucureşti şi în străinătate care le-au confirmat faptul că există cerere pentru produsele lor, chiar şi în Capitală.

    „Succesul a venit după ce am invitat bucureştenii să ne guste produsele. La târgurile din Piaţa Amzei şi Muzeul Ţăranului Român am fost primiţi cu braţele deschise şi ni s-a oferit ideea deschiderii magazinului din Capitală“, explică Delia Baciu, fiica lui Ion Baciu, fondatorul afacerii, modul cum au decis să se extindă în Bucureşti. În 2008 au lansat primul magazin de produse tradiţionale din ţară, în care se găsesc costiţa hătuită, chişca tradiţională şi cârnaţii din busuioc, dar şi zacusca de hribi, dulceţuri de afine şi merişoare şi alte specialităţi din „cămara bunicii“. „Am căutat o zonă centrală, aproape de clienţii pe care i-am avut în planuri“, explică Delia Baciu modul cum produsele tradiţionale şi-au găsit locul în zona Floreasca, caracterizată de locuitori cu venituri peste medie şi clădiri de birouri.

    Delia Baciu vorbeşte despre clienţii lor ca despre oameni care vor să ştie ce mănâncă, sunt curioşi să afle reţeta şi povestea ingredientelor, cât şi modul cum au fost crescute animalele. Ca efect al acestei curiozităţi, s-au extins în 2012 şi în zona serviciilor cu un concept de pensiune care îmbină tradiţia bucovineană cu atracţiile moderne precum piscina, sauna sau terenul de tenis pe un domeniu întins pe 10.000 de metri pătraţi. „Oaspeţii de la pensiune sunt în mare parte clienţii de la magazin care vor să se bucure de tradiţie, de natură şi de alimentaţie sănătoasă.“

    Baciu a observat deja o schimbare importantă: dacă la început clienţii lor din Câmpulung Moldovenesc alegeau produsele în funcţie de preţ şi făceau comparaţii cu marfa producătorilor industriali, cu preţuri mai mici şi termen de valabilitate mai mare, acum au început să se îndrepte şi spre produsele tradiţionale, înţelegând diferenţele. Spune că numeroasele campanii derulate în mass-media referitoare la alimentaţia sănătoasă au fost principalele ajutoare în popularizarea alimentelor „de altădată“.

    Iar în ce priveşte efervescenţa afacerilor construite în jurul produselor alimentare tradiţionale, a observat că în intervalul 2008-2013 a existat o febră a deschiderii de magazine axate pe vânzarea de produse tradiţionale, iar această nişă aproape devenise un segment. „În Capitală veniseră mai mulţi producători din toate zonele ţării care mizau pe tradiţie în vânzarea produselor lor, realizate nu întotdeauna în mod tradiţional. Ordinul Ministerului Agriculturii privind atestarea produselor tradiţionale a redus semnificativ numărul acestora, iar reatestarea se face prin îndeplinirea unui cumul de condiţii punctuale care îngreunează obţinerea atestatului“, explică Baciu, care mai spune şi că au fost primii producători de carne ce au obţinut acest atestat.

     

  • Doi români sunt clienţii celui mai scump magazin din lume. Numele lor este inscripţionat pe vitrină – GALERIE FOTO

    Cum dezvolţi un concept de magazin în care clientul să se simtă onorat că îşi poate cumpăra o pijama cu 2.500 de dolari?

    Rodeo Drive este una dintre cele mai faimoase străzi din lume. Aflată la intersecţia luxului, modei şi distracţiei, în inima Beverly Hills-ului, strada aduce laolaltă magazine de haine exclusiviste şi restaurante de top. Pe Rodeo Drive era normal să fie House of Bijan, autointitulat cel mai scump magazin din lume.

    VEZI AICI CUM ARATA MAGAZINUL

    House of Bijan este faimos în lume datorită hainelor şi materialelor foarte scumpe, decorului foarte bogat, Bugatti-ului Veyron Grand Sport unicat parcat în faţa magazinului, dar şi datorită faptului că accesul în interior se face doar pe baza unei rezervări. Conceptul a fost introdus încă de la înfiinţarea magazinului în 1976, la trei ani după ce Bijan Pakzad a sosit în Statele Unite. Bijan Pakzad s-a născut în 1940 în Teheran, iar tatăl său a avut afaceri în industria oţelului. A făcut şcoala în Elveţia, apoi a creat haine în Florenţa, timp de 7 ani. Cu 1 milion de dolari primit de la tatăl a deschis un magazin de îmbrăcăminte pentru femei, Pink Panther, în Teheran.  

    Pentru House of Bijan el a optat pentru accesul doar pe baza unei rezervări pentru a atrage o clientelă selectă. Conform presei străine, magazinul oferă produse de lux precum o haină din lână vicuna de 15.000 de dolari, un set de bagaje din piele de crocodil în valoare de 65.000 de dolari sau o lenjerie de pat din chinchilla mongolă de 120.000 de dolari. De asemenea, un client trebuie să scoată din buzunar 100 de dolari pentru o pereche de şosete, 2.500 de dolari pentru o pijama din mătase şi în jur de 10.000 de dolari pentru un costum. 

    Magazinul este de un lux impresionant, are podele de marmură, finisajele sunt realizate din lemn, iar un candelabru strălucitor de cristal (compus din peste 1.000 de sticluţe de parfum Bijan), în valoare de 75.000 de dolari, tronează deasupra scării din mijlocul buticului.
    Printre clienţii faimoşi se numără preşedintele american Barack Obama, Frank Sinatra, Cary Grant, Stevie Wonder, Arnold Schwarzenegger sau Michael Jordan. În acest colţ al luxului au devenit clienţi şi doi români – fostul ministru al economiei Dan Ioan Popescu şi omul de afaceri Bogdan Buzoianu -, numele lor fiind inscripţionat în vitrina magazinului alături de fostul preşedinte al Israelului, Shimon Peres, şi de Benjamin Netanyahu, actualul prim-ministru al Israelului.

    Clienţii cheltuie în urma unei vizite în magazin cel puţin 700 de dolari, dar suma poate ajunge şi la 800.000 de dolari. Însă se poate şi mai scump. „În anii 2000, am creat o serie de jachete şi paltoane pentru membrii unei familii regale. Fiecare produs  a fost realizat din lână vicuna, fiind disponibil în trei culori. Preţul a ajuns undeva la 1,5 milioane de dolari“, a descris Bijan una dintre cele mai scumpe colecţii ale sale. Vânzările totale ale House of Bijan ar putea depăşi 70 de milioane de dolari într-un an, potrivit Washington Post

    „Sunt ca un doctor. Cunosc vârsta clientului, ce avere are, cât a pierdut în greutate, cine este soţia lui, ce-i place şi ce nu-i place“, a mărturisit Pakzad pentru publicaţia americană în 1984. „Cred că simplitate şi onestitate sunt două cuvinte care-mi descriu cel mai bine colecţiile. Mă ocup de fiecare detaliu, de la A la Z. Când un client îmi trece pragul îl studiez şi dacă, de exemplu, este judecător, nu îl îmbrac cu o cămaşă roz. Îi dictez, într-un stil conservator, cum simt eu că ar trebui să se îmbrace“, a spus el. Ce se întâmplă dacă un client nu este de acord cu sfaturile lui Bijan? „Câteodată, o prietenă sau o amantă nu este de acord cu ce am sugerat eu. În cazul acesta, o rog să mă scuze şi însoţesc bărbatul până la uşă, îi strâng mâna şi îi spun la revedere“, a adăugat el.

    Bijan Pakzad a decedat în aprillie 2011 în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 67 de ani, iar  în momentul de faţă afacerea este condusă de fiul acestuia, Nicolas Bijan, în vârstă de 23 de ani. „Am început să lucrez alături de tatăl meu în magazin de la vârsta de 15 ani, pe timp de vară. Pe măsură ce m-am maturizat, pasiunea pentru afacerea familiei a crescut“, a spus el într-un interviu. „În ultimii 40 de ani, tatăl meu a construit un brand unic, iar eu sunt nerăbdător să continuu să cresc afacerea în următorii 40 de ani.“ Pe lângă produse vestimentare şi accesorii, House of Bijan oferă parfumuri pentru bărbaţi şi pentru femei; preţul iniţial al unei sticluţe de colonie era de 1.500 de dolari, dar, ulterior, designerul a oferit şi variante produse în serie, mai ieftine.

    În timpul unui interviu în interiorul magazinului, un reporter il întreba pe Bijan Pakzad cât costa o geacă din piele din crocodil, iar iranianul a răspuns, cu zâmbetul pe buze, că preţul este de 95.000 de dolari. Apoi, parcă vrând să-şi motiveze răspunsul, a completat: „Dar geaca este expusă în faţa unui tablou al pictorului Fernardo Botero în valoare de 2,5 milioane de dolari“.

    CUM SĂ ARĂŢI CA UN OM BOGAT DE SUCCES  (SFATURILE LUI BIJAN PAKZAD).

    1. Poartă un costum alb din in fără să te îngrijorezi de cute;
    2. Bea un vin foarte bun la cină şi consumă foarte multă apă în timpul zilei;
    3. Trebuie să deţii un Bentley
    şi un VW Beetle;
    4. Fii mereu îndrăgostit;
    5. Să-ţi picteze portretul Fernando Botero;
    6. Să pleci de la biroul din Manhattan cu elicopterul;
    7. Să fii un preşedinte de companie şi să petreci două ore pe zi ocupat cu grădinăritul.

  • Povestea lui Steve Jobs: geniu sau tiran?

    Va rămâne probabil în istoria lumii drept Managerul. Şi Antreprenorul. A lansat produse nemaivăzute şi a scris istorie. Cine a fost totuşi personajul Steve Jobs?

    Este aproape imposibil să vorbeşti despre Steve Jobs fără să strecori cuvinte precum geniu, vizionar sau legendă a lumii tehnologiei. Dar în spatele acestei măşti atent construite a stat de fapt un tiran cu o personalitate extrem de dificilă. Reputaţia mai puţin cunoscută a lui Steve Jobs a început să prindă contur încă din anii ’80, în primii ani ai Apple. Jeff Raskin pusese bazele Macintosh şi coordona acest proiect când i-a scris lui Mike Scott, preşedintele Apple, pentru a se plânge cu privire la Jobs, un “copil teribil” care părea să fie din ce în ce mai interesat de munca lui. L-a descris atunci drept cineva care acţionează fără să gândească, ia decizii de multe ori absurde fără să se consulte cu nimeni, nu se ţine de promisiuni, nu respectă obligaţii, nu vine de multe ori la întâlniri sau şedinţe şi este adesea iresponsabil. Şi pare să fi avut dreptate.

    Una dintre cele mai interesante povestiri ce ilustreaza caracterul lui Steve Jobs este cu legata de parcarea din fata companiei. Daca nu gasea rapid un loc pentru a-si parca masina atunci cand era grabit, Jobs mergea in fata sediului companiei si parca in locurile pentru handicapati, cateodata ocupand chiar doua locuri. Acest lucru a devenit cunoscut in cadrul companiei si de multe ori angajtii ii puneau biletele pe parbriz pe care scria “parcheaza in alta parte”. In plus, acestia au transformat simbolul mic al scaunului cu rotile care se gaseste pe indicatorul din fata locului de parcare intr-un Mercedes. Atitudinea inventiva a lui Steve Jobs in a gasi un loc de parcare este asemanatoare cu cea din business: pentru el regulile de baza nu se aplicau.

    In momentul in care ela a preluat conducerea Apple, in 1997, compania abia se mai tinea pe picioare; inainte de moartea lui Jobs, Apple avea un capital de 105 miliarde de dolari, plasandu-se in fata Dell si in spatele Intel

    Este greu de vazut cum aceste lucruri s-ar fi intamplat daca Apple s-ar fi conformat cu filozofiile standard de la Silicon Valley, spun analistii de pe piata, care considera ca Apple creaza produsele dupa niste tipare vechi: incuie usile si nu mai spune nimic pana produsul este perfect si gata pentru a putea fi lansat. “Si toate acestea se datoreaza lui Steve Jobs care era un manager foarte atent, din toate punctele de vedere” a spus Cordell Ratzlaff, un manager Apple. “Nu scapa niciun produs fara sa fie analizat cu minutiozitate de catre acesta, avea grija sa verifice tot, pana la nivelul pixelilor”.

    In ce priveste modul in care se comporta cu angajatii, Jobs era cunoscut ca fiind incapatanat si foarte dur. “Chiar si cel mai favorizat angajat putea sa ajunga sa primeasca o multime de reprosuri din partea lui”, a spus Edward Eigerman, un inginer din cadrul companiei, intr-un interviu realizat de Wired. “Mai mult decat in oricare alta parte unde am lucrat inainte aici imi era frica sa nu fiu concediat”, a completat acesta. Insa cu toate acestea angajatii lui Jobs i-au ramas devotati, probabil datorita farmecului sau personal. Andy Heartzfeld, cel care a creat originalul Macintosh OS, a spus ca Jobs l-a batut la cap cu o “staruinta mesianica”.

    Pe de alta parte, Cordell Ratzlaff, care a lucrat aproape de Jobs aproximativ 18 luni spunea ca Jobs are abilitatea de a scoate tot ce e mai bun din om. ” Am invatat o multime de lucruri de la el”, a adaugat acesta.