“Când statele şi guvernele apreciază că au rămas fără resurse ieftine, încearcă să păstreze mai mult pentru ele”, spune Bernice Lee, analist la institutul londonez, citat de Financial Times. El face referire la limitarea exportului de alimente şi la companiile de stat care cumpără resurse din străinătate. Exemple ar fi China, Ucraina şi Argentina, care au răspuns creşterii preţurilor alimentelor din 2008 cu taxe şi restricţionarea exportului de cereale.
Tag: financiar
-
Încă o firmă a Red Management a intrat în insolvenţă, cu datorii de 80 mil. lei
Volksbank, cu 20 de milioane de lei, respectiv circa 25% din creanţe, este printre cei mai importanţi creditori, potrivit tabelului preliminar al creanţelor. North East Property Holdings, din Olanda, prin care Red Management Capital controlează Tătăraşi Arena, s-a înscris în tabel cu creanţe de 42,5 milioane de lei (70,37%), iar firma Instalaţii Grup, constructorul general al complexului, cu 15,2 milioane de lei.
-
Investitorii aşteaptă ca pe pieţele externe să se contureze un trend
“La începutul lunii septembrie, Banca Centrală Europeană a anuntat programul Outright Monetary Transactions (tranzacţii monetare directe – n. red.) şi la o săptămână după, Fed a demarat a treia etapă a programului de Quantitative Easing (programului de relaxare cantitativă derulat pentru stimularea economiei – n. red.). Acel moment a reprezentat sfârşitul trendului crescător din vară şi începutul unei perioade de evoluţie laterală pentru bursele dezvoltate. Practic, din debutul lunii septembrie pieţele dezvoltate nu au mai generat «free cash-flow» pentru investiţiile în pieţe emergente”, a declarat şeful departamentului de brokeraj al Tradeville, Andrei Ciubotaru. El a arătat că piaţa locală a resimţit, de asemenea, apatia burselor europene.
-
Piaţa de cablu, un business de 670 mil. euro pe an, în scădere. Numărul firmelor se reduce fie prin vânzare, fie prin faliment
Aceste concluzii se desprind din Anuarul Media Expres pe 2012-2013, realizat de Media Expres, revista industriei de cablu din România. Apariţia anuarului este sprijinită de Asociaţia de Comunicaţii prin Cablu, iar la revizuirea anuarului au fost folosite registrele de companii cu avize de retransmisie furnizate, la jumătatea acestui an, de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Aflat la cea de-a zecea ediţie, anuarul conţine o serie de cifre despre companiile de cablu, care relevă, printre altele, faptul că numărul acestora este în scădere, de la 583 de companii cu activitate de distribuţie de programe TV în 2010 la 557 în 2011. “Din acestea un număr de 49 sunt fie în lichidare, fie au cifre de afaceri de 0 lei şi raportează pierderi. Alte companii din cele cu activitate în 2011 şi 2012, chiar dacă în funcţiune, au fost vândute, cum este cazul semnificativ al companiei Telemach din Piatra-Neamţ (care a fost cumpărată anul acesta de către RCS&RDS – n.red.)”, se spune în comunicat.
-
Primul plan transnaţional contra crizelor bancare: Guvernele au puterea de a prelua controlul băncilor mari, pe care le pot fragmenta
Planul dă guvernelor puterea de a prelua controlul băncilor cu probleme, de a le fragmenta, de a destitui manageri şi a obliga acţionarii să suporte pierderi astfel încât salvarea instituţiilor financiare să se facă fără cheltuieli din buzunarul contribuabilului. Planul a fost construit în jurul ideii ca o singură autoritate naţională de reglementare să preia responsabilitatea pentru supravegherea procedurii de insolvenţă pentru o bancă cu anvergură internaţională. Washingtonul şi Londra încearcă astfel să prevină incertitudinile şi confuziile de genul celor care au însoţit prăbuşirea, în 2008, a băncii americane de investiţii Lehman Brothers, în urma căreia lumea financiară a fost aruncată într-una dintre cele mai grave crize de după cel de-Al Doilea Război Mondial, scrie BBC.
-
Topul creşterilor pe bursă de la alegerile din 2008 până acum
Chiar dacă bursa nu a reacţionat ieri la rezultatul alegerilor parlamentare, câştigate detaşat de USL, deciziile politice au o influenţă puternică asupra pieţei de capital şi chiar asupra evoluţiilor acţiunilor pe termen lung. De exemplu, acţiunile Fondului Proprietatea, care se tranzacţionau încă din 2008 pe o piaţă gri, au explodat după ce americanii de la Franklin Templeton au fost desemnaţi de guvernanţi să administreze fondul şi să-l listeze la bursă. SIF-urile au crescut puternic mai ales după ce parlamentarii au aprobat majorarea pragului de deţinere de la 1% la 5%. Chiar dacă investitorii nu ştiu în acest moment ce decizii va lua viitorul Parlament şi viitorul guvern USL, şi nici cum vor influenţa aceste decizii preţurile acţiunilor, cel mai probabil câştigurile lor din următorii patru ani vor fi influenţate şi de deciziile politice.
-
Avocatul Bogdan Stoica despre numărul mare de tranzacţii pe final de an: Este ceva firesc
“În primul rând este vorba de structura clasică a tranzacţiilor M&A (fuziuni şi achiziţii – n.red.). Evaluarea companiilor ţintă se face de obicei pe baza rezultatelor financiare ale anului fiscal anterior şi pe baza bugetelor şi rezultatelor parţiale pentru anul curent astfel încât semnarea tranzacţiilor înainte de finalul anului în curs este firească”, a mai spus Stoica.
-
Templeton a mai luat 9,7 milioane de acţiuni Petrom
În săptămâna precedentă, Franklin Templeton mai cumpărase 42,7 milioane de acţiuni Petrom pentru 15,9 mil. lei (3,5 mil. euro), cea mai mare parte în cadrul ofertei prin care BERD a vândut 230 de milioane de acţiuni (0,4% din capitalul companiei) la preţul de 0,37 lei, sub preţul de pe bursă.
-
ING va acorda de anul viitor doar credite în lei persoanelor fizice
ING devine astfel a doua bancă locală, după BCR, care decide să mute complet oferta de credite de retail pe lei. BCR, cea mai mare bancă după activele deţinute, a trecut la ofertă de credite de retail exclusiv în lei în luna octombrie a acestui an. Creditarea în lei a devenit un subiect fierbinte pe agenda bancherilor anul acesta pe fondul restricţiilor aplicate de BNR la creditele în valută, dar şi în contextul în care nu mai reuşesc să atragă uşor resurse în monedă străină de la băncile-mamă.