Tag: CEO
-
Cum obsesiile lui Larry Page s-au transformat în afaceri pentru Google
În urmă cu trei ani, Charles Chase, un inginer care coordonează programul de fuziune nucleară al grupului american Lockheed Martin, privea de pe canapea discuţiile de la conferinţa Solve for X a Google când un bărbat pe care nu-l mai întâlnise niciodată s-a aşezat lângă el cu dorinţa evidentă de a-i vorbi. Cei doi au discutat 20 de minute despre cât timp, câţi bani şi câtă evoluţie tehnologică desparte umanitatea de o reacţie sustenabilă de fuziune nucleară, adică despre producerea de energie curate imitând puterea Soarelui, înainte ca domnul Chase să-şi aducă aminte că nu ştie cine este interlocutorul său, scrie The New York Times.
„Mă numesc Larry Page”, s-a recomandat individul. Chase îl avea în faţă pe cofondatorul şi directorul executiv al Google, pe unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii. „Nu avea niciun fel de abordare de genul că el de fapt nici nu ar trebui să vorbească cu mine sau «Tu nu ştii cu cine vorbeşti?»“, povesteşte Chase. „Pur şi simplu am discutat.”
Larry Page nu este un CEO obişnuit, ba chiar în multe din cele mai evidente situaţii nu se comportă deloc ca un CEO. Şefii de companii tind să-şi consume o mare parte din timp discutând la conferinţe cu investitorii sau prezentând publicului produse noi. Page, în vârstă de 42 de ani, n-a mai participat din 2013 la o teleconferinţă pe tema rezultatelor financiare, iar cel mai sigur mod de a-l descoperi la evenimentele prin care Google îşi prezintă noile produse este să ignori personajele de pe scena principală şi să urmăreşti gloata care-l vânează pentru autografe imediat după ce apare în public.
Dar doar pentru că este mai rar la vedere nu înseamnă că este un om retras. Poate fi văzut adesea la conferinţele de robotică şi la tot felul de întâlniri între oameni vizionari, unde nu se fereşte de conversaţie sau să dea sfaturi întreprinzătorilor.
Page nu este primul şef din Silicon Valley cu un apetit pentru explorări intelectuale, dar spre deosebire de cei mai mulţi dintre colegii săi, el a investit cu mult dincolo de domeniul principal de afaceri al Google, urmărindu-şi propriile obsesii. El vrea să mergă şi mai departe cu Alphabet, un holding care separă diversele afaceri de publicitate, extrem de bănoase, de lista de proiecte speculative precum automobilul fără şofer, care dau frâu liber imaginaţiei, dar nu aduc atât de mulţi bani.
Prin Alphabet, Page face investiţii şi cercetări în domenii variind de la biotehnologie şi producerea de energie la călătorii în spaţiu, inteligenţă artificială şi planificare urbană. Pe 1 februarie compania ar trebui să facă pentru prima data publice costurile şi veniturile colecţiei de proiecte care nu se încadrează în domeniul principal de activitate al Google.
Ca director general al Alphabet, Page trebuie să descopere cum să transforme profiturile de miliarde de dolari pe care Google le face din publicitate în companii şi industrii noi. Când a anunţat vara trecută reorganizarea, Page a explicat că el şi Sergey Brin, celălalt cofondator al Google, vor face aceasta găsind noi oameni şi noi tehnologii în care să investească în timp ce Google – acum rebotezat Google Inc., o subsidiară a Alphabet – va fi transformat astfel încât liderii săi să aibă autonomie mai mare.„În general, modelul nostru este să avem un CEO puternic care coordonează fiecare afacere, cu mine şi Sergey la datorie dacă va fi nevoie de noi”, scrie Page într-o scrisoare adresată investitorilor. El şi Sergey îi vor alege pe acei executivi, le vor monitoriza progresele şi le vor stabili salariile.
Conducerea de zi cu zi a Google a fost lăsată pe mâna lui Sundar Pichai, noul CEO al companiei. Scopul misiunii acestuia nu va fi acela de a preveni cancerul sau de a lansa rachete spaţiale, ci de a ţine la turaţie maximă maşinăria de publicitate a Google, de a încuraja inovarea în domenii puţin explorate precum inteligenţa artificială şi realitatea virtuală, toate acestea în timp ce ghidează compania prin diverse probleme legate de reglementare care ar putea persista mulţi ani de-acum încolo.
În noul său rol, Page caută talente şi deschide calea pentru noi tehnologii. Însă între timp el are de găsit directori executivi pentru multe din celelalte activităţi ale Alphabet. -
Are 780 de milioane de dolari, dar trăieşte într-o rulotă de 20 de metri pătraţi, împreună cu două lame. De ce face asta?
Acum 12 ani, Tony Hsieh, CEO-ul Zappos, a pus bazele unui magazin online care azi valorează mai multe miliarde de dolari, scrie Business Insider.
Acum are o avere estimată la cel puţin 780 milioane de dolari, totuşi trăieşte într-o rulotă de 20 de metri pătraţi, împreună cu două lame.
Când Amazon a cumpărat Zappos în 2009 pentru suma de 1.2 miliarde de dolari, Hsieh a căzut de acord cu Jeff Bezos, şeful Amazon, ca acesta să-l lase să continue experimentele culturale, şi de management, atâta timp cât un profit companiei.
Unul dintre obiectivele neobişnuite ale lui Tony Hsieh a fost acela de a reconstrui un cartier din Las Vegas prin intermediul unei entităţi independente, Downtown Project (DTP). Proiectul a fost pornit cu finanţarea din propriul buzunar în valoare de 350 de milioane de dolari.Deşi Zappos şi DTP sunt businessuri diferite, cele două sunt conectate deoarece mulţi angajaţi ai Zappos locuiesc în acel cartier, iar în 2014 Tony Hsieh a decis să se mute din apartamentul său de lux într-o rulotă din parcul de rulote DTP, ce se află la o distanţă scurtă de mers pe jos de sediul Zappos.
El spune că a fost inspirat să facă acest lucru de către festivalul Burning Man şi că acestă schimbare către un stil de viaţă minimalist i-a sport creativitatea „Am făcut această mutare pentru că vreau să sporesc numărul de momentele de descoperire neaşteptată (serendipity)”, spune el.
Cât despre cele două lame, care de fapt sunt alpaca,….sunt animalele favorite ale lui Tony Hsieh. Cele două animale se numesc Marley şi Triton şi stau într-un ţarc alăturat rulotei, însă Hsieh le eliberează în mod regulat deoarece sunt animale prietenoase şi nu crează probleme..
-
Hobby de CEO: „Sportul este necesar şi util pentru toată lumea, dar este absolut obligatoriu pentru un om de afaceri“
Orlando Szasz (administrator şi preşedinte al consiliului director, Renania)
Antreprenorul Orlando Szasz a muncit vreme de 17 ani să construiască şi să dezvolte Renania, cel mai mare producător şi furnizor de echipamente de protecţia muncii de pe piaţa autohtonă. În 2012 s-a retras de la conducerea companiei şi îşi împarte acum timpul între pasiunile sale – călătoriile şi Formula 1 – şi activitatea de business angel.
Retragerea din afaceri se traduce în timp câştigat, care a fost investit în explorarea de noi oportunităţi, de vreme ce a ales postura de business angel. „Înainte de orice, am luat o pauză. Am călătorit mult. Am ales destinaţii care simţeam că mă vor inspira şi care erau mai greu accesibile – spre exemplu călătoria la Polul Nord, pe un spărgător de gheaţă rusesc“, spunea anterior Szasz.
Fiind pasionat de Formula 1, a ales să meargă la unele din cele mai interesante circuite – cum sunt cele din Melbourne (Australia), Monte Carlo şi cel de noapte din Singapore. În plus, călătoreşte mult, atât în interes personal cât şi în interes de afaceri, iar fiecare drum e o altă sursă de inspiraţie şi un alt mod de a culege informaţii sau idei pe care ulterior le integrează în proiecte concrete. „Călătoriile sunt un dar enorm, iar mersul cu avionul face «scurtătura» în ţesătura spaţiu-timp, iar asta îţi permite, fizic, să trăieşti mai mult, mai intens şi mai divers aceste experienţe. Sunt fascinat de călătoriile aparent inaccesibile şi de depăşirea limitelor de orice fel – indiferent că vorbim de timp, spaţiu sau provocări climatice“. Cea mai frumoasă excursie de până acum, spune chiar el, a fost în insula Necker, proprietatea miliardarului Richard Branson, iar cea mai fascinantă a fost la Polul Nord. „O destinaţie în care mă întorc întotdeauna cu mare plăcere este Coasta Amalfitană.“
CE HOBBY AVEŢI ŞI CÂT TIMP ÎI DEDICAŢI? CÂND ŞI CUM A ÎNCEPUT INTERESUL PENTRU ACEASTĂ ZONĂ?
Îmi plac mult sporturile de contact şi Formula 1. Sunt în situaţia fericită de a putea dedica suficient de mult timp acestor două pasiuni. Pasiunea pentru Formula 1 a început în 1992 – 1993, când a apărut Michael Schumacher în acest domeniu.
Sporturile de contact mi-au plăcut întotdeauna, deşi am început să le şi practic la o vârstă destul de înaintată.CE CORESPONDENŢE EXISTĂ ÎNTRE SPORT ŞI AFACERI?
Atât în sport cât şi în afaceri se aplică, în opinia mea, cam aceleaşi reguli. Dacă îţi doreşti rezultate de excepţie trebuie să fii dispus să munceşti mult, să rişti şi să faci totul cu multă dedicare şi pasiune.
De asemenea, ai nevoie de mult noroc şi de capacitatea de a nu te lăsa descurajat de eşecuri, ci să le accepţi ca pe nişte oportunităţi de învăţare şi de îmbunătăţire a performanţelor.
În plus, pentru a putea avea o carieră frumoasă şi longevivă, trebuie să dai dovadă de disciplină, consecvenţă, determinare, iar o coloană vertebrală solidă şi verticală poate fi de mare ajutor în acest demers.
ESTE PRACTICAREA UNUI HOBBY BENEFICĂ PENTRU RELAŢIILE DE AFACERI / PENTRU AFACERE?
Consider că practicarea unui sport de către un om de afaceri este cel mai eficient element de echilibrare a unei vieţi de altfel foarte intense şi pline de provocări şi stres.
Sportul te poate elibera, într-o manieră foarte benefică, de toate acumulările nocive din timpul activităţilor cotidiene şi te ajută să te menţii într-o bună formă fizică şi psihică, pe perioade îndelungate de timp.
Aş afirma chiar că sportul este necesar şi util pentru toată lumea, dar este absolut obligatoriu pentru un om de afaceri, care este expus în permanenţă la cu totul alte niveluri şi intensităţi de provocări psihice.
CARE SUNT REGULILE DIN SPORT FOLOSITOARE ÎN AFACERI?
Disponibilitate la efort şi la risc, coerenţă şi consecvenţă, precum şi multă inventivitate, agresivitate şi curaj, desigur, în limitele fairplay-ului.
CARE SUNT REGULILE OBLIGATORII DEOPOTRIVĂ ÎN SPORT ŞI ÎN AFACERI?
Muncă multă, viziune clară asupra ţelurilor şi găsirea unor metode de diferenţiere faţă de competitori, etică profesională şi mult, mult noroc.
CE TIP DE SPORT / HOBBY NU AŢI PRACTICA NICIODATĂ?
Paraşutism sau bungee jumping şi, într-o notă mai relaxată, aş adăuga la această listă şi curlingul.
-
Sfatul de business al săptămânii: „Este important ca atunci când ajungi într-un loc să nu spui: «ştiu această ţar㻓
Gilles Roudy, CEO Metro Cash & Carry Romania, povesteşte care a fost cel mai dificil moment din carieră şi care este cel mai important lucru care l-a învăţat, ca manager.
BM: AŢI AVUT VREO SURPRIZĂ LA VENIREA ÎN ROMÂNIA?
GILLES ROUDY: După 35 de ani de carieră nu mai ai multe surprize la muncă. Dar este important ca atunci când ajungi într-un loc să nu spui: „Ştiu această ţară“. La venirea mea în România, a fost neaşteptată abordarea din modelul cash & carry faţă de cea cu care eram obişnuit, în hipermarket. Sortimentul este diferit, pentru că nu ne adresăm cumpărătorilor finali, ci clienţii sunt, de pildă, revânzători (proprietari de chioşcuri) sau spaţii horeca. Este complet diferit. Pentru mine a fost o surpriză.
BM: CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?
GILLES ROUDY: Când am preluat funcţia de director general al afacerii Carrefour în Turcia, în urmă cu mai bine de 15 ani. Când eşti director de magazin sau regional nu ai responsabilitatea tuturor departamentelor unei companii. Când eşti CEO toată lumea vine spre tine cu întrebări şi nu ştii totul. Dar este fantastic pentru că trebuie să-ţi adaptezi comportamentul, cunoştinţele şi modul de lucru. De pildă, nu poţi lucra cu turcii aşa cum lucrezi cu românii sau polonezii. Modul de gândire şi de consum pe plan local este mai apropiat de al altor latini, de pildă francezii, decât de al popoarelor învecinate, ca polonezii. Şi stilul de management trebuie adaptat, trebuie să fii flexibil, nu poţi spune despre o ţară că o cunoşti doar pentru că ai fost acolo ca turist.
BM: CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?
GILLES ROUDY: O altă profesie nu aş vedea decât tot în comerţ, domeniu care îmi place şi de care sunt atras, poate şi prin prisma faptului că îmi oferă foarte multe satisfacţii, de la lucrul cu oamenii, dinamism, emoţii şi implicare în a face totul ca businessul să funcţioneze, până la relaţionare interumană, precum şi a reuşi să-ţi pui amprenta în slujba pe care-o ai. Totodată, sunt sigur că dacă nu eşti pasionat de ceea ce faci, nu poţi reuşi.
BM: UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ?
Să fie deschişi la minte pentru a fructifica orice oportunitate spre a învăţa, a dobândi şi a asimila din ce în ce mai multe cunoştinţe (cu fiecare acţiune pe care o întreprind în drumul lor profesional); să fie pasionaţi de ceea ce fac şi să facă jobul lor cu maximă plăcere şi pasiune; să-şi canalizeze toată energia şi gândirea pozitivă în a face cu maximum de implicare şi eficienţă jobul pe care l-au ales; să asculte şi să audă, în sensul de a absorbi lucrurile şi informaţiile care le apar tot timpul, şi, desigur, să poată învăţa în permanenţă din ele.
CEO-ul Metro România, care vorbeşte în engleză rotunjind vocalele, după modelul franţuzesc, are 59 de ani şi înainte de a prelua acest mandat a lucrat circa 34 de ani tot în comerţ, dar în reţele de hipermarketuri. Şi-a început cariera la Groupe Casino France în funcţia de trainee manager, s-a angajat apoi casier la Carrefour, unde şi-a construit cariera pas cu pas, vreme de 30 de ani, ajungând în poziţii de top management, ca CEO al Carrefour în Turcia, Belgia sau Polonia. A fost recrutat în 2009 de concurentul lui Carrefour, reţeaua de hipermarketuri Real International, unde a ocupat funcţia de director comercial. De doi ani coordonează Metro Cash & Carry România, companie cu afaceri de peste 1,01 miliarde de euro anul trecut, în scădere faţă de 2013, când a avut o cifră de afaceri de 1,07 miliarde de euro.
PREFERINŢE
CUVÂNT:
Not pressure, just passion! – Fără presiune, doar cu pasiune.
CARTE:
Micul Prinţ, Antoine de Saint Exupery
PERSONALITATE:
Steve Jobs
-
GECAD NET a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de 4.2 milioane de euro şi mizează pe cel puţin 5 milioane de euro în 2016
Compania GECAD NET a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 4,2 milioane euro, în creştere cu 15% faţă de 2014.
“Anul trecut principalul nostru obiectiv a fost să creştem cât se poate de mult business-ul de cloud ceea ce am şi reuşit, investind totodată în resursele umane existente în companie pentru dezvoltarea competenţelor, atât pe tehnologii Microsoft, cât şi de securitate. Investiţiile s-au cifrat la peste 200.000 de euro dar beneficiile se vor vedea în următorii ani”, declară Cristian Herghelegiu, CEO la GECAD NET.
În 2016, compania se aşteaptă la depăşirea pragului de 5 milioane de euro, mizând pe o creştere a veniturilor cu 25% faţă de anul anterior.
“Ne vom focaliza în acest an pe atragerea a cât mai multe proiecte cloud, servicii complexe pentru Enterprise, soluţii de comunicare şi de tip Business Intelligence. Concomitent vom continua să venim către clienţii noştri cu cele mai bune pachete de securitate IT şi soluţii de proiectare”, declară Cristian Herghelegiu, CEO la GECAD NET.Privind retrospectiv, cele mai dinamice linii de business în 2015 au fost: soluţiile bazate pe platforme cloud (Office 365, Microsoft Azure şi nu în ultimul rând Adobe Creative Cloud), unde numărul total de proiecte a crescut în doar un an cu peste 100%, soluţiile de securitate IT şi cele pentru proiectare asistată. “Am constatat că în 2015, clienţii Autodesk au optat încă într-o proporţie destul de mare pentru licenţierea prin subscripţie (licenţa tip abonament), care le oferăîn primul rândcosturi mai reduseşi totodată, mai multă flexibilitate în alocarea de resurse financiare pentru achiziţia de software. Ne aşteptăm ca în 2016, odată cu conştientizarea beneficiilor pe care le oferă noul tip de licenţiere, numărul utilizatorilor de soluţii de proiectare bazată pe platformele Autodesk să crească cu 30%”, declară Cristina Anton, Autodesk Business Manager la GECAD NET.
În 2015, a crescut şi cererea de soluţii de securitate cu peste 20%.
-
PayU are un nou CEO la nivel global
PayU, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de servicii de plată, a anunţat astăzi numirea lui Laurent Le Moal în poziţia de CEO la nivel global.
PayU are operaţiuni în 16 ţări şi este parte a grupului Naspers, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa de servicii Internet şi media din lume. În calitate de CEO PayU, Le Moal se alătură echipei de management a Naspers pentru a conduce toate operaţiunile legate de plăţi şi va fi în directa subordine a CEO-ului Naspers, Bob Van Dijk.

Le Moal vine cu o experienţă largă în domeniul plăţilor digitale şi a pieţelor emergente. Le Moal a lucrat 11 ani în PayPal, ajungând în poziţia de vicepreşedinte pentru Europa Continentală, Rusia, Orientul Mijlociu şi Africa,reuşind să crească business-ul de plăţi în zone geografice foarte diverse.
De acum înainte la conducerea PayU, Laurent Le Moal va coordona întreaga strategie şi dezvoltarea companiei la nivel internaţional, construind pe o bază solidă pe care organizaţia o are în pieţe cu creştere rapidă. Totodată, Le Moal va conduce PayU în direcţia dezvoltării de soluţii de plată ce vor veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor şi magazinelor online deopotrivă.
Bob van Dijk, CEO al Naspers Group, spune: “Experienţa impresionantă pe care Laurent o are atât în mediul antreprenorial, cât şi în dezvoltarea companiilor, conducând echipe multiple în pieţe atât de diverse este o potrivire perfectă pentru Naspers şi PayU. Modul în care el înţelege piaţa plăţilor digitale în ţări cu un potenţial de creştere pe termen lung este un câştig deosebit pentru echipa PayU şi suntem încântaţi să îl avem alături în cadrul grupului Naspers”.
Laurent Le Moal, CEO al PayU, declară:“ Am fost întotdeauna impresionat de echipaPayU şi de realizările sale în sectorul plăţilor digitale, de modul cum a abordat oportunităţile şi cum a făcut faţă provocărilor atât local, cât şi global. Abia aştept să lucrez cu echipa pentru a continua poziţionarea PayU ca leader al industriei în cât mai multe pieţe din lume”.
-
PayU are un nou CEO la nivel global
PayU, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de servicii de plată, a anunţat astăzi numirea lui Laurent Le Moal în poziţia de CEO la nivel global.
PayU are operaţiuni în 16 ţări şi este parte a grupului Naspers, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa de servicii Internet şi media din lume. În calitate de CEO PayU, Le Moal se alătură echipei de management a Naspers pentru a conduce toate operaţiunile legate de plăţi şi va fi în directa subordine a CEO-ului Naspers, Bob Van Dijk.

Le Moal vine cu o experienţă largă în domeniul plăţilor digitale şi a pieţelor emergente. Le Moal a lucrat 11 ani în PayPal, ajungând în poziţia de vicepreşedinte pentru Europa Continentală, Rusia, Orientul Mijlociu şi Africa,reuşind să crească business-ul de plăţi în zone geografice foarte diverse.
De acum înainte la conducerea PayU, Laurent Le Moal va coordona întreaga strategie şi dezvoltarea companiei la nivel internaţional, construind pe o bază solidă pe care organizaţia o are în pieţe cu creştere rapidă. Totodată, Le Moal va conduce PayU în direcţia dezvoltării de soluţii de plată ce vor veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor şi magazinelor online deopotrivă.
Bob van Dijk, CEO al Naspers Group, spune: “Experienţa impresionantă pe care Laurent o are atât în mediul antreprenorial, cât şi în dezvoltarea companiilor, conducând echipe multiple în pieţe atât de diverse este o potrivire perfectă pentru Naspers şi PayU. Modul în care el înţelege piaţa plăţilor digitale în ţări cu un potenţial de creştere pe termen lung este un câştig deosebit pentru echipa PayU şi suntem încântaţi să îl avem alături în cadrul grupului Naspers”.
Laurent Le Moal, CEO al PayU, declară:“ Am fost întotdeauna impresionat de echipaPayU şi de realizările sale în sectorul plăţilor digitale, de modul cum a abordat oportunităţile şi cum a făcut faţă provocărilor atât local, cât şi global. Abia aştept să lucrez cu echipa pentru a continua poziţionarea PayU ca leader al industriei în cât mai multe pieţe din lume”.
-
Netflix a intrat şi pe piaţa din România. Care sunt preţurile
Compania americană Netflix, care operează una dintre cele mai puternice platforme online de conţinut video la cerere, a devenit disponibilă astăzi în încă 130 de ţări, printre care şi România, unde tarifele lunare variază între 8 şi 12 euro.
“În timp ce îmi ascultaţi discursul, serviciul Netflix a devenit disponibil în aproape toate ţările din lume, mai puţin China, unde sperăm de asemenea să ne lansăm în curând”, a declarat Reed Hastings, CEO al Netflix, în cadrul unei intervenţii în cadrul târgului CES din Las Vegas, conform gizmodo.com.
În România, Netflix este disponibil prin trei variante de abonament, cu tarife între 8 şi 12 euro. Cel mai ieftin abonament oferă acces simultan de pe un singur dispozitiv dar nu le permite utilizatorilo să acceseze conţinut în format HD. Următorul abonament, de 10 euro, include în plus acces simultan de pe 2 dispozitive şi acces la conţinut HD. Cel mai scump plan tarifar, de 12 euro, oferă acces simultan de pe 4 dispozitive şi acces la conţinutul în format Ultra HD.
Filmele şi celelalte tipuri de conţinut video nu sunt subtitrate în română, ci, în mod obişnuit, doar în engleză, franceză, germană sau spaniolă.
Arhiva Netflix include mii de filme şi episoade din diferite seriale.
Pe piaţa locală Netflix intră în competiţie în principal cu platformele de video la cerere ale operatorilor de comunicaţii Orange, Telekom şi RCS&RDS şi cu servicii precum HBO Go, Voyo sau Seenow.