BusinessMagazin

Tag: uniunea europeana

  • Românii plătesc unul dintre cele mai mari preţuri la energie din UE

    Românii plătesc unul dintre cele mai mari preţuri la energie din UE raportat la puterea de cumpărare, costuri superioare fiind suportate doar de germani, portughezi, ciprioţi şi spanioli, în timp ce preţurile cele mai mici sunt în Finlanda, Letonia şi Luxemburg, potrivit datelor Eurostat.

    În această analiză Eurostat s-a folosit de standardul puterii de cumpărare (purchasing power standards – PPS), o monedă comună artificială din care a exclus influenţa diferenţelor dintre preţurile din fiecare ţară.

    Astfel, relativ la costul altor bunuri şi servicii, România a înregistrat în a doua jumătate a anului 2014 un preţul mediu de 24,4 PPS pentru 100 de kWh de electricitate, incluzând taxele.

    Citeşte cât plătesc românii pentru energie comparativ cu alţi cetăţeni europeni

  • Liderii UE şi cei ai ţărilor foste sovietice au stabilit continuarea proiectului Parteneriatului Estic

    Evidenţiind că fosta reuniune în acest format, desfăşurată acum 18 luni la Vilnius, a generat o confruntare cu Rusia, declaraţia include o referire complexă la anexarea regiunii Crimeea de către Rusia.

    Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a sunat pe preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, în tentativa de a evita asocierea conflictului din Nagorno-Karabah cu Parteneriatul Estic.

    Donald Tusk a explicat că Azerbaidjanul doreşte consolidarea cooperării cu Uniunea Europeană.

  • Decalogul soluţiilor software pentru companii

    Dacă România vrea un PIB de peste 10.000 de euro pe cap de locuitor, trebuie să se informatizeze.

    Dacă o companie vrea să devină mai productivă, trebuie să se informatizeze.

    Dacă o companie vrea să îşi menţină competitivitatea, trebuie să se informatizeze.

    Dacă un manager vrea să ştie în timp real rezultatele companiei sale, trebuie să o informatizeze.

    Dacă un antreprenor vrea să îşi dezvolte firma, trebuie să se informatizeze.

    Pentru o relaţie mai bună cu clienţii, o companie trebuie să se informatizeze.

    Pentru o comunicare fluidă în interiorul companiei, informatizaţi-o.

    Dacă administraţia publică vrea să fie mai eficientă, trebuie informatizată.

    Dacă nu aveţi buget pentru o soluţie software de business, folosiţi “software as a service” şi cloud.

    Preţul are importanţa sa, dar esenţial este să vă definiţi nevoile şi să ştiţi ce soluţie vi se potriveşte.

    Cele zece enunţuri de mai sus rezumă o stare de fapt: una din cauzele evoluţiei destul de lente a econo-miei româneşti în ansamblu, dar şi a companiilor este lipsa informatizării, faptul că o mare parte dintre manageri şi antreprenori nu folosesc soluţiile software pentru afaceri. Datele Comisiei Europene arată că procentajul firmelor din România care utilizează tehnologii cum ar fi ERP (21%), facturile electronice (7,2 %), serviciile de cloud (2,8 %) sau reţelele de socializare (5,9 %) este printre cele mai scăzute din UE. Companiile din România trebuie să exploateze mai bine avantajele oferite de comerţul online, de reţelele de socializare şi de aplicaţiile de tip cloud, arată raportul DESI 2015, care plasează România pe ultimul loc în indicele european al economiei şi societăţii digitale. Care este realitatea, ce trebuie făcut, care vor fi evoluţiile?

    Puţină lume mai ţine minte, îmi spune Eugen Schwab-Chesaru, vice president – research la Pierre Audoin Consultants (PAC), că printre primele anunţuri făcute de OMV după preluarea Petrom a fost cel pentru achiziţia unui nou sistem in-formatic de gestiune şi control, în valoare de 55 de milioane de euro. „Au venit 35 de consultanţi din Austria, au împărţit sarcini, au strâns oferte din piaţă, au ales. După trei ani au multiplicat de o mulţime de ori profitul, iar productivitatea s-a dus la cer. Putem să ne uităm chiar şi la Sidex, ce au făcut indienii de la Mittal când au venit. Au zis: «Vrem ERP». Nu ştiau să lucreze fără. Nu ştiau, în India, ce se întâmplă aici: productivitate, minereu, dintr-o tonă de minereu aţi scos atâta ţeavă, atâta tablă, atâta ondulată, atâta dreaptă, care s-a dus acolo şi acolo, productivitatea pe metru pătrat, pe metru liniar, fără asta nu ştiau să lucreze. Scurt, nu este niciun mister“, rezumă Schwab-Chesaru situaţia şi nevoia folosirii unui sistem software pentru business. Mai mult, administraţia publică locală trebuie să îşi dubleze cheltuielile IT reale, cele care furnizează rezultate palpabile, şi să scadă cu 30% numărul de bugetari, pentru a funcţiona.

    Software pentru business înseamnă ERP, CRM, EAS, SFA, HCM, multele acronime care indică aplicaţiile folosite de manageri pentru a-şi gestiona companiile. Piaţa locală a soluţiilor informatice de business este estimată de specialiştii de la PAC la puţin peste 150 de milioane de euro, cu un ritm de creştere de 7,5%, superior ritmului creşterii pieţei soft-ware în ansamblu, de 5,5% pe an. Tendinţa de creştere cu un ritm superior celui al pieţei software în ansamblu se menţine şi pe plan internaţional: soluţiile software pentru companii au, cu 5,5%, o creştere dublă faţă de industrie.

    Dincolo de ritmul normal, creşterile sunt generate şi de schimbările care au loc în domeniu; în primul rând este vorba de migrarea soluţiilor spre cloud şi ceea ce se numeşte „software as a service“ – SaaS. O altă schimabre majoră este trecerea spre mobilitate, posibilitatea de a accesa şi a rula funcţii ale suitei de business de pe telefon sau tabletă. Şi, nu în ultimul rând, clienţii solicită din ce în ce mai des, iar companiile încearcă să ofere, soluţii de analiză a datelor care să ofere tendinţe, predicţii, evoluţii viitoare ale afacerilor.

    Înainte de a analiza toate aceste tendinţe, să privim bugetele. „Cred că în România nivelul bugetelor IT reprezintă 0,25 – 0,5% din cifra de afaceri a companiilor. Ceea ce este foarte, foarte puţin. În general în Franţa, Germania sau Marea Britanie respectivul buget ajunge şi la 1,5% din cifra de afaceri. Atenţie, în bugetul IT intră mai multe: amortizarea de software, hardware şi aşa mai departe, active IT, personalul şi tot ce înseamnă cheltuieli auxiliare, energie, birouri şi aşa mai departe“, spune Eugen Schwab-Chesaru. Daniel Mateescu, COO Totalsoft, principalul furnizor de soluţii ERP pe piaţa locală, cu suita Charisma, explică limitările pieţei locale prin lipsa de cultură de business, prin faptul că man-agerii nu văd avantajele unui produs software. „Vor să cumpere ieftin, piaţa de software de business românesc este foarte sensibilă la preţ. Degeaba spui că softul tău face mai multe şi este mai bun, îl cumpără pe cel mai ieftin. Este o lecţie pe care economia românească trebuie să o înveţe. De circa 10 ani, de când vindem în străinătate, vedem difer-enţa de cultură. Când vindem în afară preţul este ultimul care contează. Ei sunt foarte deschişi şi spun ce contează: criterii tehnice, de business, tehnologice, iar preţul este ultimul. Preţul ponderează nota totală cu circa 10 – 15%. În rest, contează să fie produsul care trebuie. La noi totul este la nivel de preţ, probabil şi din cauza situaţiei economice. Pe măsură ce o să creştem şi o să ieşim din criză, o să fie mai bine“, spune Mateescu.

     

  • Sărăcia a ajuns să figureze ca vulnerabilitate distinctivă a economiei UE

    Raportul Eurostat pe 2014 privind tendinţele de impozitare arăta că statele UE au reacţionat în general la criză menţinând neschimbată sau scăzând impozitarea capitalului şi majorând taxarea consumului şi a muncii (fie impozitul pe venit, fie contribuţiile sociale). Cu alte cuvinte, au apelat la singurele surse certe de venituri colectabile inclusiv pe timp de criză, menajând însă companiile, investitorii, spre a evita ca aceştia să plece ori să dea faliment.

    Era o abordare cu bătaie scurtă, având ca singur scop aducerea rapidă de bani la buget, aşa încât a fost aplicată cel mai dur de statele cu probleme mari de deficit sau de datorie publică şi care, deci, aveau de făcut ajustările fiscale cele mai mari: în Grecia, TVA a crescut de la 19% la 23%, în Portugalia de la 21% la 23%, în România de la 19% la 24%. Acolo unde a fost însă loc pentru rafinarea gândirii economice, abordările au fost mai nuanţate. „Creşterea taxelor pe consum şi în acelaşi timp reducerea taxării pe muncă şi pe capital pot stimula forţele de creştere ale unei economii. Taxarea muncii şi a capitalului ar trebui să fie menţinute la niveluri joase, ca să nu distorsioneze deciziile agenţilor economici, ceea ce ar putea influenţa negativ gradul de folosire a factorilor creşterii economice: forţa de muncă, capitalul şi progresul tehnologic. Taxarea consumului are mai puţine efecte adverse din acest punct de vedere“, afirmau Frank Zipfel şi Caroline Heinrichs, economişti ai Deutsche Bank, într-un studiu din octombrie 2012, care susţineau, în plus, şi aplicarea unor cote unice pentru taxarea consumului, urmând ca statul să susţină separat cu bani de la buget categoriile dezavantajate de nediferenţierea TVA.

    Abordarea din studiul Deutsche Bank a fost – şi este în continuare – cea promovată şi de Comisia Europeană drept reţeta ideală de creştere economică (deşi economiştii Deutsche Bank precizau, pentru orice eventualitate, că „recomandările de politici economice trebuie să se bazeze totuşi şi pe structura sistemului fiscal din fiecare ţară, pe preferinţele în materie de redistribuţie socială şi pe volumul total al veniturilor fiscale“).

    Acum, experţii institutului de cercetare Bruegel, specializat în evaluarea rolul Europei în economia globală, constată că aplicarea acestei reţete (în total, 17 ţări UE au redus taxarea capitalului, 8 ţări au redus taxarea muncii şi au majorat taxarea consumului, iar 6 au reuşit să reducă impozitarea muncii mai mult decât taxarea consumului) a dus la un efect pervers, respectiv a amplificat sărăcia, o problemă care înainte de criză era văzută doar ca un subprodus inevitabil şi irelevant al bogăţiei europene. „Taxarea muncii în UE, cu anumite excepţii, tinde să fie în general progresivă, în timp ce impactul taxării indirecte, în special al taxelor pe consum, tinde să fie regresiv, întrucât categoriile cu venituri mici îşi consumă o parte mai mare din venituri, astfel încât o majorare a taxelor pe consum împovărează cel mai mult segmentele cele mai sărace ale societăţii“, conchid Zsolt Darvas şi Olga Tschekassin, economişti ai institutului Bruegel.

    Iar sărăcia devine relevantă pentru politicile economice atunci când se analizează distribuţia ei. La nivelul UE27 în 2013, cca 11% dintre copii, aproape 10% din populaţia de vârstă activă şi cca 7% din pensionari erau afectaţi de sărăcie severă (înţeleasă ca lipsa accesului măcar la 4 din 9 bunuri sau servicii de bază, de pildă facturile la utilităţi, o masă cu carne la fiecare două zile, încălzirea locuinţei, posesia unui telefon). Şomajul în rândul tinerilor a continuat să crească, fiind cu deosebire îngrijorătoare situaţia tinerilor între 15 şi 29 de ani care nu au nici slujbă, nici nu studiază şi nici nu fac cursuri de calificare profesională („not in education, employment or training“ – NEET): ponderea lor a crescut pe parcursul crizei în statele de la periferia zona euro, dar şi într-o serie de ţări din Europa Centrală şi de Est – aceleaşi care continuă să aibă şi cele mai mari rate ale sărăciei severe din toată Europa.

  • Şi aşa au ieşit din iarnă

    Potrivit acestuia, un preţ rezonabil ar fi de 240-250 dolari/1.000 mc, în timp ce Rusia cere 348 dolari. Oficiali din Rusia, Ucraina şi UE urmează să se întâlnească luna viitoare pentru noi negocieri pe tema livrărilor de gaze.

    Naftogaz, compania naţională de gaze a Ucrainei, şi-a diversificat sursele de aprovizionare, conform unui comunicat al companiei: în 2013, gazele ruseşti reprezentau 92% din totalul importurilor, iar cele din UE 8%, în timp ce în ianuarie-februarie 2015 ponderea gazelor din UE a crescut la 26%.

    În plus, Naftogaz precizează că rezervele de gaze din de-pozitele subterane de pe teritoriul ţării se ridică în prezent la 7,74 mld. mc, cel mai mare volum din Europa (pentru comparaţie, Germania, următoarea cla-sată, are stocuri de 7,15 mld. mc). Naftogaz a încheiat la 13 martie cu firma americană Ryder Scott un contract în valoare de 1,5 mil. dolari în virtutea căruia americanii vor face o analiză independentă a rezervelor de hidrocarburi ale companiei şi a posibilităţilor de majorare a acestora.

  • BCE vrea să împiedice băncile din Grecia să încalce legislaţia UE prin finanţarea guvernului peste limita maximă admisă

    Măsura BCE a fost luată în condiţiile în care băncile din Grecia nu îşi mai pot spori deţinerile de obligaţi-uni pe termen scurt emise de stat. BCE permite băncii centrale din Grecia să finanţeze băncile elene, dar vrea în acelaşi timp să le împiedice să încalce legislaţia UE prin finanţarea guvernului peste limita maximă admisă.

    Strategia exercită presiuni asupra guvernului de a ajunge la un acord cu creditorii euro-peni asupra condiţiilor de deblocare a ajutorului financiar. Miniştrii de finanţe din zona euro au dat ultimatum Greciei până la 30 martie să prezinte în detaliu programul de reforme cu care guvernul Tsipras trebuie să-şi dovedească buna-credinţă în faţa creditorilor externi, pentru ca ţara să poată primi în continuare finanţarea necesară spre a evita intrarea în incapacitate de plată.

    Deutsche Bank estimează că Grecia ar putea intra în incapacitate de plată chiar la 9 aprilie, scadenţa pentru o sumă de 460 mil. euro datorată FMI. Veni-turile 
la buget în acest an sunt cu peste 
1 mld. euro sub aşteptări, iar băncile se confruntă cu ieşiri de depozite estimate la cca 400 mil. euro la jumătatea lui martie, susţine banca germană.

    Obţinerea sprijinului parlamentar pentru programul de reforme cerut de creditorii externi va fi dificilă, iar guvernul ar putea merge chiar până la convocarea unui referendum, afirmă analiştii de la Deutsche Bank, care apreciază totuşi că va fi posibilă realizarea unui compromis şi că riscul ieşirii Greciei din zona euro nu mai e atât de mare ca acum câţiva ani.

  • Europa cere băncilor să fie salvată, după ce în urmă cu şapte ani liderii UE au salvat sistemul bancar

    Inaugurarea oficială a noului sediu de la Frankfurt al Băncii Centrale Europene, un edificiu cu o arhitectură spectaculoasă, care a costat cca 1,3 miliarde de euro, a fost întâmpinată cu proteste violente organizate de demonstranţi contra austerităţii. După proteste, soldate cu sute de arestări, incendierea unor maşini ale poliţiei şi zeci de răniţi, şeful BCE, Mario Draghi, a declarat cu ocazia inaugurării că e nedrept ca instituţia să fie acuzată că a fost principalul promotor al măsurilor de austeritate în Europa.

    Draghi are dreptate, nu BCE a impus linia de politici economice în Europa, ci guvernul german, însă atât predecesorul său Jean-Claude Trichet, cât şi el însuşi au avut o politică de comunicare constant păguboasă, care a creat percepţia că BCE, în totală opoziţie cu Rezerva Federală a SUA, ar fi o instituţie slabă şi fricoasă atunci când e vorba să ia măsuri de combatere a crizei, servilă cu băncile şi dură cu statele, îndeosebi cu cele mai sărace de la periferia zonei euro. Acum, în fine, BCE va avea ocazia să-şi ia revanşa, în calitate de coordonatoare naturală a proiectului care ar urma să salveze Europa unită: Uniunea Bancară Europeană. Ideea a fost propusă de Parlamentul European încă din 2010, iar Comisia Europeană a lui Barroso a lansat-o în discuţie în 2012, cu trei elemente constitutive: supraveghere bancară comună, sistem unic de gestionare şi rezolvare a crizelor bancare şi sistem uniform de protecţie a depozitelor.

    Pe atunci, proiectul era menit să protejeze statele, adică banii contribuabililor, încercând să transfere legal răspunderea salvării băncilor asupra acţionarilor în cazul unor noi crize financiare, iar pe de altă parte să constrângă băncile să se reformeze, în urma periodicelor „teste de stres“. Ambele eforturi au fost presărate de momente ridicole, aşa cum am văzut în cazul crizei din Cipru din 2013, unde liderii europeni au încercat să extindă răspunderea salvării băncilor şi asupra depunătorilor, sau în cazul testelor de stres din 2011, trecute cu brio de bănci care aveau să se dovedească în realitate mult mai vulnerabile. Pe parcurs, criteriile pentru testele de soliditate financiară au devenit mai exigente, iar Parlamentul European a reuşit să impună anul trecut ca acţionarii şi creditorii băncilor să fie primii chemaţi să suporte pierderile în caz de criză şi să constituie din banii lor şi fonduri de protecţie a depozitelor garantate de state (adică până la limita de 100.000 de euro).

    Importanţa politică reală a Uniunii Bancare Europene la ora actuală este însă alta, anume faptul că ea preia rolul de liant sau motor al unificării Europei, după ce schiţa iniţială a unor „State Unite ale Europei“ unde armonizarea economică să fie bazată pe impunerea unei uniuni fiscale, cu diverse variante de unificare a nivelului taxării, promovate de Germania prin 2010-2011, a eşuat din cauza opoziţiei ţărilor cu regimuri fiscale mai permisive, între care şi unele grav afectate de criză, ca Irlanda. „Actuala criză a reliefat imperfecţiunile construcţiei instituţionale iniţiale din Uniunea Economică şi Monetară, iar dintre alternativele posibile – cea a unei uniuni fiscale şi cea a unui uniuni bancare – decidenţii europeni au optat pentru varianta mai puţin controversată şi mai uşor de implementat într-un interval de timp previzibil, respectiv cea a Uniunii Bancare“, a explicat recent viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Realizarea Uniunii Bancare presupune, potrivit lui Georgescu, pe de o parte creşterea rezistenţei băncilor la factorii de risc, prin politici bancare prudente, reglementate unitar la nivel european, iar pe de altă parte capacitatea lor de a susţine creşterea economică, generarea de locuri de muncă şi de afaceri competitive, adică exact ceea ce UE are nevoie ca de aer.

  • Ce înseamnă 
uniune energetică

    Faptul că Bulgaria a renunţat atât de greu la South Stream şi că Ungaria şi-a văzut de relaţia energetică privilegiată cu Rusia a pus în evidenţă principalul obstacol în calea centralizării deciziilor de politică energetică în UE – principiul subsidiarităţii (conform tratatelor UE, opţiunile în materie energetică aparţin statelor membre). Acesta e contextul în care CE a adoptat, săptămâna trecută, strategia privind ununea energetică, definită de comisarul de resort Maros Sefcovic (foto) drept „cel mai ambiţios proiect energetic de la Comunitatea Cărbunelui şi a Oţelului“ din 1951.

    Două au fost ideile discutate în mod special, potrivit European Voice. Prima a fost cea a unui sistem de guvernanţă energetică modelat după cel actual al „semestrului economic european“, cu monitorizări şi recomandări periodice, care să împiedice statele membre să ia decizii care ar dăuna sistemului energetic european în ansamblu, fără ca această cenzură de la centru să presupună o modificare a tratatelor UE. A doua a vizat un mecanism de achiziţie în comun a gazelor naturale, propus de Polonia; ideea s-a lovit însă de opoziţia ţărilor occidentale şi a Norvegiei, astfel încât deşi Sefcovic a promis că va fi rediscutată ulterior, probabil aceasta nu se va mai întâmpla.

    Măsurile propuse de către CE, conform comunicatului final publicat, includ politici în materie de eficienţă (până în 2030, UE vrea să majoreze cu cel puţin 27% producţia de energie din surse regenerabile şi să amelioreze cu cel puţin 27% eficienţa energetică), o comunicare privind interconectarea (cel puţin 10% din capacitatea de producţie de energie electrică a unui stat membru să poată depăşi frontierele până în 2020) şi viziunea pentru un acord global privind clima obligatoriu din punct de vedere juridic, care va fi discutat la Paris în decembrie 2015.

    Comunicatul precizează că Uniunea energetică înseamnă şi „clauza de solidaritate“, adică „reducerea dependenţei de furnizori unici şi sprijinirea deplină pe vecinii lor, în special atunci când se confruntă cu întreruperi ale aprovizionării cu energie; creşterea transparenţei în ceea ce priveşte acordurile încheiate de ţările UE în vederea achiziţionării de energie electrică sau de gaze naturale din ţările terţe“

  • Mica axă Bucureşti-Berlin

    E adevărat însă că, în chestiunea conflictului cu Rusia, Iohannis s-a pronunţat contra ideii americane de înarmare a Ucrainei, poziţie coincidentă cu cea a cancelarului german Angela Merkel şi opusă faţă de cea a premierului britanic David Cameron.

    Aflat în vizită în Germania imediat după vizita în R. Moldova, Klaus Iohannis a declarat admiraţia pentru eforturile Berlinului de mediere a acordului Minsk 2 şi şi-a expus în conferinţa de presă comună cu Angela Merkel concluziile după întâlnirile de la Chişinău, spunând că nu există semnale că Rusia ar putea face în R. Moldova ceea ce a făcut în Ucraina: din nou o poziţie coincidentă cu cea a cancelarului german şi opusă faţă de cea a mai multor oficiali ai NATO, analişti sau politicieni americani ori britanici care insistă în ultima vreme că Europa ar trebui să se pregătească de repetarea în R. Moldova a unui scenariu de tip ucrainean, cu război în Transnistria, sau chiar de destabilizarea zonei prin atacarea altui stat din est.

    Vizita în Germania i-a prilejuit şefului statului şi o pledoarie pentru deblocarea de către Germania a aderării României la spaţiul Schengen, unul dintre argumente fiind şi „capacitatea şi contribuţia demonstrată de România la asigurarea securităţii frontiere externe a Uniunii“. Angela Merkel a spus că nu poate promite acum nimic în privinţa posibilităţii de aderare a României la Schengen în 2015, recunoscând însă că ultimele rapoarte MCV despre România au fost pozitive.

  • Fiscul european în ofensivă

    Companiile europene ar trebui să fie impozitate în locul unde îşi desfăşoară activităţile economice generatoare de profit, pentru a nu mai putea eluda fiscul, a decis Colegiul comisarilor europeni, în prima dezbatere privind combaterea evaziunii fiscale în UE.

    În urma dezbaterii, Colegiul comisarilor a decis să prezinte în luna martie un pachet privind transparenţa fiscală. Tot luna viitoare, CE va prezenta o propunere legislativă pen-tru extinderea schimbului automat de informaţii privind deciziile fiscale, spre a împiedica practica multinaţionalelor de a-şi transfera profiturile şi de a face optimizare fiscală pe seama statelor UE.

    Comisia a lansat şi o o consultare cu privire la uniunea pieţelor de capital (CMU), care vizează înlăturarea obstacolelor ce blochează investiţiile transfrontaliere. În viziunea CE, CMU va reprezenta o alternativă la bănci, va oferi mai multe opţi-uni pentru finanţare mai ales în statele membre unde băncile nu oferă împrumuturi, iar IMM şi start-up-urile se confruntă cu dificultăţi de finanţare.