Tag: financiar

  • Gazele interne pentru populaţie şi companii se scumpesc până în 2014 cu 19,4%, respectiv de 2,6 ori

    Atât consumatorii casnici, cât şi firmele plătesc în prezent acelaşi preţ reglementat pentru gazele produse în România, respectiv 45,71 lei pe MWh. Preţul final plătit de consumatori – populaţie şi firme – rezultă dintr-un coş format din gazele din producţia internă şi importuri, mult mai scumpe. Gazele din producţia internă reprezintă o componentă a coşului de gaze. La populaţie, ponderea gazelor interne în coş este mai mare decât în cazul companiilor. De exemplu, pentru luna noiembrie, cosul pentru companii a fost format în proporţie de 39,2% de gaze din import, în timp ce gazele din producţia românească au acoperit 60,8% din coş.

    Mai multe pe zf.ro

  • Portughezii de la EDPR iau un credit de 50 mil. euro de la BERD

    Din valoarea totală a creditului, jumătate din bani vin de la BERD, iar restul sunt colectaţi de la bănci comerciale. Aceasta este a treia finanţare acordată de BERD pentru un proiect operat de EDPR în sectorul energiei regenerabile din România după creditele de anul trecut pentru parcurile eoliene de la Cernavodă şi Peştera. “BERD va continua să susţină structuri de finanţare pentru proiecte în sectorul energiei regenerabile din România”, a declarat directorul BERD pentru energie Nandita Parshad.

    Mai multe pe zf.ro

  • Portughezii de la EDPR iau un credit de 50 mil. euro de la BERD

    Din valoarea totală a creditului, jumătate din bani vin de la BERD, iar restul sunt colectaţi de la bănci comerciale. Aceasta este a treia finanţare acordată de BERD pentru un proiect operat de EDPR în sectorul energiei regenerabile din România după creditele de anul trecut pentru parcurile eoliene de la Cernavodă şi Peştera. “BERD va continua să susţină structuri de finanţare pentru proiecte în sectorul energiei regenerabile din România”, a declarat directorul BERD pentru energie Nandita Parshad.

    Mai multe pe zf.ro

  • Bursa mai pierde o companie: Ioan Niculae delistează Zimtub

    Acţionarii minoritari ai companiei, care nu au fost de acord cu delistarea acţiunilor, au primit un preţ de retragere de 3,9647 lei, cu 58% mai mare faţă de cea mai recentă cotaţie bursieră. Zimtub este a doua companie care se delistează de pe bursă în acest an după producătorul de îngrăşăminte Azomureş Târgu Mureş (AZO). În schimb, de la începutul anului, nicio companie nouă nu s-a listat la bursă. Acţionarii Zimtub au aprobat retragerea acţiunilor de la tranzacţionare în AGA din octombrie 2011. Compania este controlată indirect de omul de afaceri Ioan Niculae. Potrivit celor mai recente raportări, firmele Inter Ferm Fântânele şi InterAgro Zimnicea deţin 32,87%, respectiv 24,43% din titlurile Zimtub, iar societatea Flamboyant Ventures din Belize are 24,93% din acţiuni.

    Mai multe pe zf.ro

  • Uniunea Europeană ar putea porni în ofensivă contra ţărilor europene care restricţionează circulaţia capitalului

    Oficialii UE sunt îngrijoraţi că autorităţile de reglementare din unele ţări membre au răspuns la criza dato­riilor din zona euro prin izolarea sistemelor bancare naţionale, ceea ce contravine unui principiu fundamental al UE, acela al pieţei unice pentru serviciile financiare, neîngrădite de graniţele dintre state. Principalele autorităţi de reglemen­tare care ar putea fi vizate de UE sunt cele din Germania şi Marea Britanie pentru că acestea au adoptat măsuri prin care au descurajat băncile euro­pene să îşi transfere fondurile în ţările de origine. Oficialii UE au în vedere luarea unor măsuri legale împotriva guvernelor care au adoptat politici prin care s-au încălcat regulile pieţei unice.

    Mai multe pe zf.ro

  • 2030 – China va fi cea mai mare economie a lumii, UE se va federaliza, fenomene meteo tot mai extreme şi o clasă de mijloc puternică cum n-a fost niciodată

    Scenariile sunt cuprinse în raportul “Trenduri globale” publicat o dată la cinci ani de National Intelligence Council, o organizaţie care reuneşte mai multe servicii americane de informaţii. “Lumea se află într-o perioadă critică pentru istoria omenirii”, scriu autorii raportului, care sunt siguri că după ce influenţa politică şi economică a SUA se va reduce, nimeni nu va deţine hegemonia, puterea de influenţă revenind reţelelor şi coaliţiilor “într-o lume multipolară”, scrie The Guardian. În acest context, cel mai bun deznodământ va fi cel în care China şi SUA colaborează, ceea ce va duce la o cooperare globală mai largă. În cel mai pesimist scenariu, SUA se izolează, iar globalizarea îngheaţă.

    Mai multe pe zf.ro

  • Hidroelectrica a reluat licitaţia de 110 milioane de euro

    “Procesul international de licitaţie pentru atribuirea proiectului de retehnologizare (…) a fost reluat în urma întâlnirii de la sediul BERD din Londra din 4 decembrie, la care au participat administratorul judiciar, administratorul special, directorul general ai Hidroelectrica şi reprezentanţii BERD, principalul finanţator al proiectului”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

    Mai multe pe zf.ro

  • Firma de brokeraj care a dominat primii ani ai bursei de la Bucureşti se retrage din piaţă

    Active International a fost una dintre cele mai active firme de brokeraj în primii ani de funcţionare a bursei, când a fost implicată în numeroase tranzacţii importante. În ultimii ani, însă, Active International a pierdut teren pe piaţa de capital, în condiţiile în care fondurile de investiţii Broadhurst şi Lindsell, administrate de americanii de la NCH, care erau principalii clienţi ai firmei, şi-au lichidat portofoliile de pe bursă sau au delistat companiile la care erau majoritari.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Deficitul comercial a crescut în primele zece luni la 8,26 miliarde euro

    “Comparativ cu perioada 1.l-31.X 2011, exporturile au crescut cu 5,0% la valori exprimate în lei (au scăzut cu 0,3% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 6,5% la valori exprimate în lei (1,0% la valori exprimate în euro)”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în perioada analizată a fost de 118,26 miliarde lei (26,59 miliarde euro) la expedieri şi de 150,54 miliarde lei (33,82 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 70,6% din total exporturi şi 73,7% din total importuri.

    Mai multe pe zf.ro

  • Finanţele au luat de la bănci 500 mil. lei pe un an la o dobândă de 6,33%

    Cea mai recentă licitaţie pentru titluri cu aceeaşi scadenţă a fost organizată la începutul lunii decembrie, când Trezoreria statului a vândut titluri tot de 500 milioane lei, cu un randament de 6,29%. Trezoreria intenţionează să atragă în luna decembrie 3,1 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa internă, uşor sub suma împrumutată în luna noiembrie, de 3,5 miliarde lei, însă mai mult cu 1,3 miliarde lei comparativ cu titlurile care ajung la scadenţă.

    Mai multe pe zf.ro