Blog

O mare greutate o vor avea pentru pietele internationale
semnalele politice, pentru ca economia si politica au ajuns sa se
confunde adeseori in perioada din urma. La inceput de an, tabloul
global sta cam asa: Statele Unite par pregatite pentru o crestere
economica sustinuta, desi nu la fel de accelerata precum cele din
China, India sau Brazilia, in vreme ce Europa s-ar putea trezi cu
cel putin inca o roata dezumflata in zona euro, fie ca vorbim de
posibila restructurare a datoriilor Greciei, de nevoia de salvare a
Portugaliei sau a unor state considerate indeobste cam prea mari
pentru a fi lasate sa cada, Italia sau Spania. Aceste ultime doua
state trebuie sa stranga in urmatoarele luni de pe piete circa 400
de miliarde de euro pentru a-si rostogoli datoriile, iar reticenta
de care investitorii au dat dovada la sfarsitul anului trecut in
cazul Irlandei nu prevesteste nimic bun.

Costul asigurarii in caz de incapacitate de plata (CDS) a
datoriilor suverane din statele Europei Occidentale a atins joia
trecuta un nou maxim istoric, depasindu-l in premiera pe cel al
asigurarii datoriilor suverane ale statelor din Europa Centrala si
de Est, inclusiv Rusia, ceea ce arata ca pietele se pregatesc
pentru o noua lovitura puternica ce ar urma sa fie incasata de zona
euro. Liderii Europei au insa in acest an si probleme politice de
rezolvat, care le vor acapara si timpul, si energia, spre deosebire
de anul trecut, cand deciziile dure puteau fi aplicate ceva mai
usor; in Germania, cea mai mare economie a zonei euro, din cauza
sistemului electoral, incepand din februarie si pana in septembrie,
coalitia de guvernare formata din conservatori si liberali va trece
dintr-o campanie electorala intr-alta, in disputa fiind controlul a
sapte dintre cele 16 landuri ale tarii.

Perspectivele crestin-democratilor (CDU) condusi de cancelarul
Angela Merkel nu sunt prea optimiste: daca maine ar avea loc
alegeri, Merkel nu ar mai ramane in functie, fiind inlocuita de o
coalitie de centru-stanga, intre social-democrati si verzi. Noile
conduceri ale celor sapte landuri vor modifica aproape sigur si
balanta politica in Bundesrat, “Consiliul Federal” al landurilor,
care trebuie sa aprobe toate legile trecute prin Parlamentul in
care coalitia de guvernare inca detine o majoritate. Asadar, Merkel
va trebui pe de o parte sa lupte la baioneta ca sa salveze ce se
mai poate salva, iar apoi sa negocieze asiduu cu potentialii
castigatori pentru orice masura de reforma.

Celalalt motor al Europei, Franta, va trece printr-un an
preelectoral (in martie 2012 sunt alegeri prezidentiale), iar
presedintele Nicolas Sarkozy trebuie sa gaseasca o formula de
compromis cu sindicatele pe care si le-a ridicat impotriva odata cu
noua lege a pensiilor pe care a impus-o anul trecut. In plus,
Sarkozy va fi probabil ocupat cu agenda G20, grup prezidat de
Franta in 2011. Miza pentru cuplul franco-german va fi initierea
unei dezbateri pentru a rezolva problema sistemica a zonei euro –
uniune monetara fara uniune fiscala – ce duce la acumularea de
diferente tot mai mari intre diversele economii europene si creeaza
derapaje pe care le deconteaza ansamblul blocului comunitar prin
masurile de austeritate in vigoare sau in pregatire.

Are insa destule sanse sa se concretizeze o dezbatere privind
reformarea sistemului monetar mondial, pe care Sarkozy va incerca
sa o impuna G20 pentru a mai castiga din punctele pierdute in
politica interna? Dupa razboiul valutar de uzura in care s-au
angajat marile economii in 2010, o schimbare de strategie este
deocamdata o promisiune frumoasa: Statele Unite nu par dispuse sa
renunte atat de usor la pozitia pe care o ocupa acum dolarul in
finantele internationale (mai ales dupa repetatele masuri de
relaxare cantitativa care au relansat competitivitatea exporturilor
americane), mai ales ca si Barack Obama trebuie sa inceapa lupta
pentru realegerea la prezidentialele din toamna lui 2012 si orice
cedare pe acest front nu ar fi usor de explicat electorilor de
acasa. Luna aceasta, presedintele chinez Hu Jintao, presat continuu
de comunitatea internationala sa devalorizeze yuanul care aduce
Chinei excedente comerciale constante, face o vizita istorica la
Washington; de rezultatul ei depinde cum se vor aseza la masa de
discutii in noiembrie la Cannes liderii G20.

Dar discutiile dintre cei doi vor viza nu doar probleme de
finante internationale, ci si situatia din Coreea de Nord, unde
regimul stalinist al lui Kim Jong-Il pare pregatit pentru inca o
runda de negocieri in stilul copilului prea rasfatat, care o
caracterizeaza in ultimele decenii: “Intai lovim, apoi vedem ce ni
se ofera bun ca sa nu mai lovim si a doua oara”. China, care si-a
asumat rolul de frate mai mare al Coreei de Nord, a ramas datoare
in 2010 cu o urecheala diplomatica pentru Phenian, care a lansat un
atac neprovocat la adresa Coreei de Sud doar ca sa arate
comunitatii internationale ca venirea celei de-a treia generatii de
dictatori Kim (mezinul Kim Jong-Un se asteapta sa-i succeada cat de
curand tatalui) nu va aduce si una de atitudine sau, cel putin, nu
una in bine.