Blog

  • Ce avere are Liviu Luca. Imagini cu domeniul liderului sindical

    Are 57 de ani, iar din 1990 este presedintele sindicatului
    Petrom. In tot acest timp, Liviu Luca a reusit sa atraga atentia
    asupra sa, iar de numele lui s-au legat mai multe scandaluri. Si
    asta din cauza legaturilor apropiate pe care le-a avut cu omul de
    afaceri Sorin Ovidiu Vintu si a combinatiilor lor financiare.

    Acum, Liviu Luca a primit mandatul colegilor de sindicat pentru
    a continua activitatea colegului sau, Marius Petcu (55 de ani),
    aflat in plin scandal de luare de mita. Cu alte cuvinte, fostul
    lider, acuzat din cauza unor fapte de coruptie, este schimbat cu un
    altul cel putin la fel de controversat, dar mult mai bogat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum s-a mutat granarul Europei din Romania in Danemarca

    Romania se afla printre tarile din Uniunea Europeana cu cele mai
    reduse productii la hectar la grau, porumb, floarea-soarelui si
    cartofi, potrivit unui studiu comparativ realizat de Institutul
    National de Statistica (INS). Astfel, anul trecut, randamentul
    mediu la productia de grau obtinuta de fermierii din Romania a fost
    de 2.802 kg la hectar, mai mic chiar si decat in Bulgaria, unde a
    fost de 3.578 kg la hectar si Grecia, cu 3.580 kg la hectar,
    conform cercetarii INS, care citeaza si date Eurostat New
    Cronos.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Turcia sfideaza economiile lumii. A avut anul trecut o crestere economica de 8,9%

    Cresterea din ultimele trei luni s-a accelerat de la un nivel
    revizuit de 5,2% consemnat in trimestrul al treilea, iar banca
    centrala considera ca avansul alimentat de creditare ar putea
    reprezenta un risc pentru stabilitatea financiara. Analistii
    anticipau pentru trimestru patru o crestere a PIB de 7,4%.
    Prioritatea bancii centrale in acest an este incetinirea ritmului
    de dezvoltare pana la tinta guvernamentala de 4,5%, prin
    restrictionarea operatiunilor de creditare, a declarat
    viceguvernatorul Erdem Basci.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a avizat lista celor 67 de spitale propuse pentru reprofilare in camine de batrani

    Potrivit ministrului Sanatatii, din totalul acestor unitati, 15
    de spitale nu au o linie de garda, iar 41 spitale dispun de o
    singura linie de grada. Doar o singura unitate, cea din Comanesti,
    are doua linii de garda. Aceasta situatie arata ca nu se respecta
    criteriul de asigurare a continuitatii asistentei medicale
    permanente pentru bolnavi si cel de clasificare a spitalelor. Alte
    zece spitale asigura asistenta medicala pentru bolnavii cronici,
    acestea nu necesita linie de garda, potrivit unui comunicat
    transmis, joi, de Ministerul Sanatatii (MS).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Justitia romana si episoadele arestului preventiv. Sindicalistul Marius Petcu, dupa gratii 29 de zile

    Judecatorii au emis pe numele lui Marius Petcu un mandat de
    arestare preventiva pentru 29 de zile. Toti cei trei judecatori din
    complet – Ioana Bogdan, Dorel Matei si Anca Rotaru, cea din urma
    fiind si presedinte de complet – au considerat ca se impune
    incarcerarea liderului CNSLR – Fratia. Decizia Inaltei Curti de
    Casatie si Justitie va fi comunicata Curtii de Apel Bucuresti
    (instanta de executare in acest caz), care va pune in aplicare
    mandatul si il va remite Biroului de Urmariri din cadrul Politie
    Capitalei.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cu toata viteza inainte sau cum va trece internetul fix la cel mobil

    In urmatorii patru ani romanii vor avea peste 7,5 milioane de
    calculatoare si peste 26,7 milioane de telefoane mobile care,
    utilizate zilnic, vor genera un trafic de date de 13.221.544
    terabiti/an, potrivit Nokia Siemens Networks. “In acest context,
    furnizorii de servicii de comunicatii din Romania nu vor mai vedea
    o provocare in necesitatea de a asigura viteze mai mari si un
    trafic de date crescut, ci o realitate”, a spus Dragos Chivu,
    directorul general al Nokia Siemens Networks, precizand ca din 2013
    vom beneficia si noi de tehnologia LTE (long term evolution). Prin
    urmare, completeaza acesta, navigarea pe internet, aplicatiile de
    e-mail, video sharing, descarcare de muzica si multe alte aplicatii
    se vor face mult mai rapid.

    LTE sau 4G, cum este mai denumita mai frecvent tehnologia, ofera
    rate de transfer de date de cel mult 173 Mbps la descarcarea de
    fisiere si de 58 Mbps pentru publicarea acestora pe internet, ceea
    ce inseamna o viteza de zece ori mai mare decat permite tehnologia
    folosita in prezent pentru accesul la internet mobil. In plus,
    timpul de latenta, adica perioada dintre momentul in care un
    utilizator da comanda si momentul in care calculatorul o executa,
    va fi redus la 10-20 ms, ceea ce inseamna ca experienta
    utilizatorilor in ceea ce priveste serviciile in timp real, precum
    jocuri, VoIP si video, va fi mult mai placuta.

    Unul dintre principalele beneficii ale tehnologiei este ca se
    poate extinde accesul la internet de mare viteza pentru zonele
    rurale si izolate la care retelele 3G nu au ajuns pana acum din
    motive tehnice. In plus, semnalul va strabate distante mai mari
    decat actuala tehnologie, asigurand aceeasi acoperire cu mai putine
    antene, ceea ce va contribui la reducerea consumului de
    energie.

    “Estimam ca pana la finalul anului curent vom definitiva
    strategia privind introducerea serviciilor de comunicatii mobile
    broadband in benzile de frecvente 2.500-2.690 MHz si 790-862 MHz
    astfel incat la inceput de 2012 sa putem deschide licitatia catre
    operatori”, a declarat Catalin Marinescu, presedinte al Autoritatii
    Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii
    (ANCOM), despre implementarea tehnologiei.
    Exista astfel mari sanse ca in primul semestru al anului viitor in
    Romania licentele sa fie deja acordate si ca autoritatile sa
    inceapa sa stimuleze investitiile in internetul mobil de banda
    larga. “In alocarea licentelor ne vom ghida dupa modelul Germaniei,
    stimuland acoperirea zonelor defavorizate”, a completat
    Marinescu.

    Mai mult, trecerea la televiziunea digitala reprezinta o
    oportunitate de a dezvolta servicii in banda larga si in zonele
    rurale sau regiunile mai indepartate.

    “Autoritatile romane au declarat ca pana in 2015 se preconizeaza
    o tranzitie completa catre televiziunea digitala. In acest context,
    operatorii vor putea in curand sa extinda acoperirea serviciilor in
    banda larga prin exploatarea dividendului digital care devine
    astfel disponibil”, a explicat Chivu. In prezent, doar 16% dintre
    romani utilizeaza internetul mobil, o cifra foarte mica raportata
    la numarul de abonamente. “Utilizatorii de internet mobil din
    prezent sunt nemultumiti, ceea ce reprezinta o miza pentru
    tehnologia 4G”, este de parere Chivu.

    Acesta considera ca pe fondul progresului inregistrat de
    dispozitive, retele si de noile servicii, utilizarea benzii mobile
    largi a explodat si a transformat obiceiurile si asteptarile
    utilizatorilor, care incep sa se bazeze pe aplicatii si servicii
    mai sofisticate decat simplele aplicatii de e-mail si navigare pe
    internet. In plus a precizat ca LTE ofera o mai mare eficienta a
    retelelor, o utilizare optimizata a spectrului si viteze
    impresionante.

  • Guvernul a decis sa plafoneze majorarea salariilor in educatie. Boc: “Economia nu poate suporta o crestere de 50 la suta”

    Premierul Emil Boc a anuntat, la finalul sedintei de joi a
    Guvernului, ca proiectul de act normativ a fost discutat in prima
    lectura si va fi transmis Consiliului Economic si Social. “Astazi
    nu ne permitem sa platim majorarea cu 50% a salariilor
    profesorilor. Ar fi ideal si de dorit, dar ar crea riscul
    compromiterii stabilitatii financiare”, a spus Boc. El a aratat ca,
    din cauza unor practici judiciare neuniforme, unii profesori au
    dreptul la o majorare salariala cu 50%, iar altii la o crestere mai
    mica, motiv pentru care este nevoie de un act normativ care sa
    reglementeze unitar acest sistem de salarizare.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • iPod la zece ani

    “De ce am ales muzica? Pentru ca o iubim si pentru ca este bine
    sa facem intotdeauna lucrurile care ne plac.” Asa si-a inceput
    Steve Jobs, seful Apple, discursul in cadrul evenimentului de
    lansare al iPod care a avut loc acum zece ani la San Francisco.
    “Este o piata mare care nu cunoaste frontiere si care inca nu are
    un lider”, a completat vizionarul Jobs, precizand ca nu a gasit
    nimeni inca reteta pentru muzica digitala.

    Numit de profesorul universitar Roland Barthers “icon” al
    secolului 21, prima varianta a iPod-ului a fost lansata in 2001.
    Dispozitivul avea o memorie de circa 1.000 de melodii, putea sa fie
    reincarcat in mai putin de o ora si costa 399 de dolari. Nu era
    nici primul, nici cel mai ieftin si nu avea nici cea mai mare
    capacitate de stocare, insa avea avantajul de a fi compatibil cu
    Mac, cel mai utilizat calculator la acea vreme de catre
    americani.

    “Va amintiti cum a fost atunci cand v-ati cumparat primul
    Walkman?”, a intrebat cantaretul Seal publicul. Acesta, alaturi de
    alte celebritati din industria muzicala, si-a facut aparitia in
    sala unde se desfasura evenimentul pe un ecran urias aflat in
    spatele lui Jobs. “Wow! Il caram peste tot dupa mine”, a completat
    cantaretul, ferm convins ca acelasi lucru se va intampla si cu
    iPod. Si asa a si fost. Indiferent ca sunt in metrou, la scoala, la
    masa sau la birou, fanii iPod nu se despart de dispozitiv.

    Pana in prezent, Apple a vandut peste 298 de milioane de unitati
    in toata lumea. “iPhone, iPod Touch si iPad sunt dispozitive al
    caror drum a fost pavat de iPod si care au facut Apple sa aiba
    profituri mai mari de 20 de miliarde de dolari anual”, a spus Alice
    Enders, fost economist la Organizatia Mondiala a Comertului si
    analist in cadrul companiei de consultanta Enders Analysis.

    De la lansarea din 2001 pana in prezent, iPod-ul clasic a
    suferit o multime de schimbari. Anii 2002 si 2003 au adus noi
    generatii, care, pe langa o capacitate mai mare de stocare, de pana
    la 40 de gigabaiti, aveau o rotita senzitiva care ajuta
    utilizatorul in alegerea melodiilor. In anul 2004 a aparut primul
    iPod color, numit iPod Photo, dar si o noua linie de dispozitive cu
    dimensiuni reduse care se asemanau foarte bine cu iPod-ul clasic,
    denumite iPod Mini, si care s-au dovedit a fi un succes pe
    piata.

    Un an mai tarziu insa, iPod-ul Mini a fost inlocuit de o noua
    serie denumita iPod Nano, care se remarca prin dimensiuni ultra
    reduse si o memorie pe baza de tehnologie flash. iPod Photo are
    aceeasi soarta ca si Mini. La sfarsitul anului 2005 dispozitivul
    este inlocuit cu un nou model denumit iPod Video, care are un ecran
    color mult mai performant, cu o rezolutie de 320×240 pixeli si o
    diagonala de 6,3 cm, si care pe langa continutul audio, permite si
    redarea de continut video.

    In plus, la inceputul anului 2005, Apple lanseaza si iPod
    Shuffle, care desi avea functii limitate, a permis companiei Apple
    sa intre si pe piata MP3 playerelor ieftine. Acesta are o
    capacitate de 512 MB si a fost lansat pe piata din Statele Unite la
    un pret de 99 de dolari, iar varianta de un gigabait la un pret de
    149 de dolari.

  • BCR este prima institutie de credit care accepta noua forma a programului Prima Casa

    “Programul Prima Casa va continua in formula de impartire a
    riscului 50% – 50% intre banci si stat. Am clarificat toate
    barierele tehnice legate de implicatiile legale si administrative
    ale modificarii formei de derulare a programului. Clientii
    existenti nu vor fi afectati. Foarte important este insa ca
    potentialii clienti vor beneficia de aceleasi conditii contractuale
    si de cost”, a declarat Alexandru Berea, directorul juridic al BCR
    si reprezentantul bancii la discutiile cu Ministerul Finantelor
    Publice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai lung raid aerian britanic de la al Doilea Razboi Mondial lasa armata lui Kadhafi fara munitie

    Bombardiere britanice de tip GR4 Tornado, care au plecat in
    misiune de la Baza aeriana Marham, in Norfolk, au survolat desertul
    Sahara si au lansat rachete de tip Storm Shadow asupra buncarelor
    pentru armament situate la nord de orasul Sebha, la aproximativ 640
    de kilometri de coasta Mediteranei. Avioanelor britanice li s-au
    alaturat bombardiere americane de tip B1 Lancer, venind direct din
    South Dakota, care au lansat rachete teleghidate, dupa care s-au
    intors la baza, situata la aproximativ 9.600 de kilometri de locul
    operatiunii. Raidul a distrus 40 de buncare cu munitia pentru arme
    si artilerie. Acest raid al Fortelor aeriene britanice este unul
    dintre cele mai “lungi” lansate direct de pe teritoriul Marii
    Britanii de la cel de al Doilea Razboi Mondial si pana in prezent,
    precizeaza publicatia, adaugand ca bombardierele au fost
    realimentate in aer, de avioane de tip VC-10, de la bazele din
    Sicilia si Cipru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro