Cuantumul primei va fi de 30 euro/ha/an pentru o perioadă de arendare de cinci ani, 50 euro/ha/an pentru 10 ani, respectiv 100 euro/ha/an pentru minim 15 ani, se menţionează în proiect, elaborat de Ministerul Agriculturii. În cazul vânzării, proprietarul terenului va primi 200 euro pe hectar. Primele se acordă o singură dată în cazul vânzării, sau timp de maxim 15 ani la arendare, dar nu mai mult de data împlinirii vârstei de 70 de ani de către cedent. La vânzare, prima se acordă doar o singură dată. Pentru a beneficia de prime, persoanele care cedează terenurile trebuie să aibă cel puţin 55 de ani şi să fie cu cel mult 10 ani mai tineri decât vârsta normală de pensionare şi să înceteze definitiv orice activitate agricolă cu caracter comercial pe exploataţia cedată.
Blog
-
Când n-ai carne de vită, vinzi carne de cal. În Piaţa Obor
Comisarii au prelevat probe din carnea comercializată sub denumirea de carne de vită şi pentru care exista suspiciunea că ar fi fost carne de cal. Analizele de laborator au arătat ca 86% dintre probele prelevate au confirmat faptul că se comercializa carne de cal în loc de carne de vită, informează ANPC.
Cu această ocazie, comisarii au oprit de la comercializare, în vederea confiscării, circa 1.000 kg de carne de cal şi au aplicat amenzi în valoare de 25.000 de lei. Documentele de control vor fi înaintate organelor de urmărire penală pentru aplicarea prevederilor legale.
“Mă adresez consumatorilor, ca ori de câte ori au suspiciuni asupra securităţii şi a calităţii produselor oferite la comercializare, să sesizeze Comisariatele judeţene pentru protecţia consumatorilor şi cel al Municipiului Bucureşti”, a comentat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC.
Controlul a fost făcut cu sprijinul reprezentanţilor Direcţiei de Investigare a Fraudelor Sector 2 Bucureşti.
-
Tabelul cu noua taxa auto. Calculează aici cât plăteşti
Ministerul anunţă că îşi pot cere banii înapoi toţi cei care au plătit taxa auto începând cu 1 iulie 2008.
Reprezentanţii firmelor din sectorul auto afirmă că reducerea taxei auto cu 25% şi plata acesteia inclusiv pentru maşinile din România înmatriculate înainte de 2007 va încuraja importul vehiculelor second hand şi va duce la scăderea preţurilor la tranzacţiile cu autoturisme înmatriculate.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
-
Serviciul Citi Mobile devine accesibil de pe orice tip de telefon mobil
Serviciul este disponibil prin accesarea www.citibank.ro din browserul oricărui telefon mobil cu acces la internet, în orice reţea. Autentificarea se realizează utilizând ID-ul şi parola deja înregistrate pentru contul de Citibank Online, nefiind necesară o autentificare/înregistrare suplimentară.
Clienţii pot efectua prin Citi Mobile plăţi şi transferuri în lei, euro sau dolari între conturile curente deschise la Citibank Romania şi în lei către conturi curente deschise la alte bănci. De asemenea, pot plăti facturi, pot verifica situaţia conturilor sau istoricul tranzacţiilor şi pot consulta ofertele şi reduceri disponibile în reţeaua de comercianţi Citi Partener.
“Strategia noastră este aceea de a oferi clienţilor confortul de a realiza operaţiuni bancare 24/7, în orice loc, fără a fi nevoiţi să viziteze un sediu al băncii. Digitalizarea modifică în mod constant modul tradiţional în care se desfăşoară activităţile bancare, pe măsură ce clienţii devin din ce in ce mai dinamici”, a declarat Rohith Murthy, directorul departamentului de eBusiness de la Citibank România.
Citibank, membră a grupului financiar american Citigroup, este prezentă în România din 1996. Banca, axată iniţial pe produse pentru clienţii companii, s-a extins din 2008 pe piata serviciilor bancare pentru persoane fizice, ţintind clientii cu venituri peste medie.
-
De ce se lasă de meserie piraţii somalezi. România atacă ameninţător cu o treime din forţele navale: o fregată
Acţiunile armate ale piraţilor somalezi, desfăşurate în Oceanul Indian şi insulele Seychelles, le-au adus acestora câştiguri de zeci de milioane de dolari anul trecut.
“Este o misiune mult mai dură, pentru că se înscrie în efortul statelor UE de a pune în siguranţă liniile de navigaţie din Oceanul Indian, din Golful Aden. Cu informarea partenerilor din NATO, vom redistribui capabilităţile noastre din Mediterană în Oceanul Indian”, a precizat Băsescu.
Potrivit gândul, în prezent, fregata care participă la misiunile NATO din Mediterană este “Regina Maria”, deci se poate presupune că aceasta va fi nava care va lupta contra piraţilor din zona Golfului Aden. Detalii privind misiunile din zona Africii nu au fost încă făcute publice. România dispune de trei fregate, din care doar două sunt de tip 22 – “Regina Maria” şi “Regele Ferdinand” (trimisă recent în largul coastelor Libiei). Cea de-a treia, fregata Mărăşeşti, este de obicei mai activă în Marea Neagră.
-
Ce a greşit Traian Băsescu în discursul său despre Libia. Litera care l-a încurcat pe preşedinte
În scurtul discurs pe care l-a rostit despre Libia, preşedintele a pronunţat de mai multe ori în mod eronat numele autorităţii care a preluat conducerea Libiei şi ai cărei reprezentanţi vor fi prezenţi astăzi la Paris, pentru a-şi susţine cauza în faţa statelor participante. Este vorba despre Consiliul Naţional de Tranziţie, prescurtat CNT. Traian Băsescu a folosit acronimul CNI. România îşi menţine în continuare poziţia de până acum faţă de Libia, a spus preşedintele: “România recunoaşte ca singur partener de discuţie CNI. Asta până când o veni o structură mai bună. Deocamdată, singurul partener nu poate fi decât CNI”.
-
Leumi lansează o campanie prin care clienţii companii pot obţine finanţare cu o marjă de credit pe care o propun chiar ele
Doritorii trebuie să completeze formularul de ofertă pe care îl găsesc în orice sucursală Leumi sau pe site-ul băncii şi să propună o marjă de dobândă care se adaugă dobânzii ROBOR la 3 luni. La sfârşitul perioadei campaniei, toate ofertele primite vor fi ordonate descrescător în funcţie de nivelul dobânzii propuse, urmând a fi contactate toate companiile ofertante până la epuizarea sumei de 50 milioane lei alocate acestei campanii.
“Nicio bancă din România nu a fost vreodată atât de flexibilă în a oferi clienţilor posibilitatea de a-şi stabili singuri dobânda creditului. Vor obţine credite toţi cei care oferă o dobândă competitivă şi care îndeplinesc condiţiile financiare cerute pentru orice credit de capital circulant. În aceste vremuri incerte, vrem să oferim şansa companiilor care doresc să se dezvolte sau care doresc o îmbunătăţire a condiţiilor de creditare să o poată face, prin accesarea acestui împrumut”, declară Laurenţiu Mitrache, preşedinte executiv Bank Leumi România.
-
Guvernul elimină complet stimulentele acordate bugetarilor, începând cu 1 ianuarie 2012
Surse guvernamentale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, măsura abrogării tuturor prevederilor din actele normative în vigoare prin care se autorizează unele instituţii şi autorităţi publice ale administraţiei publice centrale de a reţine o parte din veniturile realizate şi a constitui fonduri pentru stimularea personalului bugetar angajat în aceste instituţii şi autorităţi publice.
“Conform Scrisorii de intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în iunie, România şi-a luat angajamentul de a elimina baza legală pentru fondurile de stimulente cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2012. România s-a angajat ca până la sfârşitul lunii august 2011 să fie aprobat de către Guvern actul normativ de abrogare a bazei legale de constituire a fondurilor de stimulente, acest reprezentând un criteriu de referinţă structural de a cărui îndeplinire depinde continuarea Acordului Stand-by încheiat cu FMI”, au declarat sursele citate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Dacă UE se “rupe”, opţiunea României nu mai rămâne decât adoptarea rapidă a euro
“În cazul unui eşec (al unui acord privind salvarea znei euro – n.n.) este clar că se va merge într-o logică a Europei cu două viteze. Trebuie să se analizeze foarte clar care sunt opţiunile noastre. Şi ele sunt îndeplinirea condiţiilor formale şi informale astfel încât să aderăm cât mai rapid la zona euro”, spune Leonar Orban.
Cititi mai multe pe www.zf.ro