Tag: uniunea europeana

  • Liderii Uniunii Europene trag un semnal dur de ALARMĂ: “UE riscă să se destrame!”

    Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au tras un semnal dur de alarmă pentru statele UE.

    Hollande şi Merkel au declarat că UE este în pericol să se destrame.

    Liderii Uniunii Europene trag un semnal dur de ALARMĂ: “UE riscă să se destrame!”

  • Se schimbă HARTA UE. Decizia istorică care zguduie din temelii Europa. „Vor fi nevoiţi să plece din Uniunea Europeană”

    Pentru prima oară în istoria sa, Uniunea Europeană este în faţa unei decizii istorice. Una dintre cele mai mari ţări ale UE ar putea pierde 7,6 milioane de locuitori, iar un nou stat urmează să apară pe hartă. Avertismentul Bruxelles-ului este unul trannşant şi extrem de dur: „Vor fi nevoiţi să plece din Uniunea Europeană”.

    Se schimbă HARTA UE. Decizia istorică care zguduie din temelii Europa. „Vor fi nevoiţi să plece din Uniunea Europeană”

  • Coşmarul nu se mai termină pentru Volkswagen: Decizia UE care ar putea pune compania la pământ

    “Sunt convins că toată lumea va fi foarte interesată să ştie dacă valorile emisiilor care au fost măsurate sunt cele reale. Această problemă nu afectează doar VW ci întreaga dezbatere publică şi va juca în mod sigur un rol la alte companii”, a spus Lies.

    Guvernul francez a cerut la rândul său extinderea investigaţiilor, sugerând o analiză la nivel european a industriei auto.

  • Refugiaţii reprezintă motiv de discordie în Europa, dar şi oportunitate pentru companii

    Când a revenit din vacanţa de vară, la jumătatea lunii august, cancelarul german Angela Merkel a stârnit neîncredere atunci când a descris problema refugiaţilor drept o provocare mai mare decât criza din Grecia, care a dominat scena europeană în prima parte a anului 2015. Nimeni în Germania sau în restul Europei nu mai pune acum la îndoială această analiză. Merkel a cerut între timp Uniunii Europene o poziţie unită în criza refugiaţilor, iar germanilor să respingă xenofobia. Unele state membre sunt însă pe cale să îşi închidă frontierele.

    Austria şi Ungaria iau măsuri de a ţine sub control refugiaţii, verifică documentele în trenuri şi reţin traficanţii de persoane. Ungaria construieşte un gard de-a lungul graniţei cu Serbia, în timp ce în Cehia şi Slovacia liderii politici spun să îşi vor apăra frontierele, sporind necesitatea ca ţările Uniunii Europene să găsească o soluţie comună pentru valul de oameni din Africa şi Orientul Mijlociu care inundă Europa.

    Criza s-a acutizat în august, după ce poliţia austriacă a găsit pe autostradă un camion abandonat cu 71 de refugiaţi morţi prin sufocare, în apropierea graniţei cu Ungaria, în timp ce numărul înecaţilor în largul coastelor libiene este în creştere.
    Germania se pregăteşte să primească peste 800.000 de emigranţi în acest an, dar alte ţări europene nu sunt dispuse să facă acest lucru, unele avertizând că nu vor să adăpostească musulmani.

    „Dacă Europa dă greş în problema refugiaţilor, asocierea sa cu respectarea drepturilor cetăţenilor riscă să se rupă. Europa în ansamblul ei trebuie să rezolve problema, actuala situaţie nu este satisfăcătoare“, a declarat Merkel reporterilor. Ea a arătat că dreptul la azil stă la baza Constituţiei germane, iar guvernul va concepe în septembrie un pachet cuprinzător pe această temă.
    „Ce mă afectează este că avem o asemenea ură şi atmosferă în această ţară. Nu există nicio scuză pentru asta“, a spus Merkel, în urma protestelor violente antiimigraţie care au avut loc în august în Germania.

    Liderii europeni vor o distincţie clară între refugiaţi şi migranţii economici. Premierul francez Manuel Valls a vizitat la sfârşitul lunii august Calais, un port francez unde sunt campaţi mii de migranţi care vor să ajungă în Marea Britanie, el cerând statelor UE să împartă echitabil povara de primire a solicitanţilor de azil. El consideră că trebuie făcută o diferenţă între cei care cer azil şi migranţii economici, care trebuie să să întoarcă la casele lor. „Toţi cei veniţi, fie că solicită azil, fie oportunităţi economice, merită să fie trataţi cu demnitate. Dar trebuie să fim fermi împotriva imigraţiei ilegale, nu îi putem confunda cu solicitanţii de azil“, a subliniat Valls.

    În Slovacia, vecină cu Ungaria, care ridică gardul la graniţa cu Serbia, premierul Robert Fico a spus căţara sa îi va ajuta pe cei care au nevoie de protecţie, dar că 95% sunt migranţi economici. El a adăugat că UE trebuie să preseze ţările din afara spaţiului Schengen să oprească fluxul de refugiaţi. „Nu vom susţine această nebunie a braţelor deschise, de adăpostire a tuturor, indiferent dacă sunt sau nu migranţi economici. Guvernul va proteja interesele Slovaciei şi va face o distincţie clară între imigranţii economici şi speculatori şi cei care au cu adevărat nevoie“, a avertizat Fico.

    Liderii europeni trebuie să găsească un echilibru între protejarea oamenilor care fug din faţa violenţelor şi alegătorii îngrijoraţi de valul de străini. Propunerea Comisiei Europene de a stabili cote de refugiaţi pentru fiecare ţară membră nu a avut succes, în condiţiile în care majoritatea statelor au refuzat să accepte numere specifice.

    În ultimele şase luni, în spaţiul Schengen au avut loc 340.000 de intrări fără documente, de trei ori mai multe decât în 2014, care la rândul său a fost un an excepţional. Miniştrii de Interne ai Uniunii Europene vor avea un summit special pe 14 septembrie pe această temă.
    Mii de emigranţi care părăsesc zonele de conflict din Africa şi Orientul Mijlociu traversează Mediterana către Grecia, iar majoritatea se deplasează spre nord, prin fosta Iugoslavie. Suedia, Germania, Ungaria, Italia şi Franţa acceptă cea mai mare parte a solicitanţilor de azil dintre cele 28 de state membre ale UE.

    Macedonia a declarat stare de urgenţă pe 20 august, când mii de oameni au trecut graniţa şi s-au ciocnit cu poliţia. „Problema este provocată de anunţul recent al Germaniei privind o atitudine mai flexibilă faţă de imigranţii care declară că vin din Siria. Informaţiile din presă au încurajat imigranţii ilegali“, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului maghiar.

    În acest timp, premierul ceh Bohuslav Sobotkan cere ţărilor membre ale Grupului de la Vişegrad, respectiv Cehia, Slovacia, Ungaria şi Polonia, să pună la punct un plan de criză. Preşedintele ceh Milos Zeman, care a declarat în iulie publicaţiei Blesk că nimeni nu a invitat migranţii în Europa, a cerut armatei să contribuie la protejarea frontierelor ţării.

    Merkel: problema refugiaţilor, mai gravă decât criza din Grecia.

    Iniţial, afirmaţia cancelarului german a fost primită cu ridicări de sprâncene, dar nimeni din Germania nu mai contestă acest punct de vedere, după ce în ultimele săptămâni o serie de evenimente au adus subiectul refugiaţilor, iniţial consideraţi o problemă a statelor din sudul Europei, în centrul atenţiei publice, notează Reuters.

    În primă instanţă, Merkel a anunţat că se aşteaptă ca peste 800.000 de refugiaţi să vină în Germania în acest an, număr aproape dublu faţă de estimările de acum câteva luni. În al doilea rînd, au fost protestele de extremă dreapta împotriva refugiaţilor, în oraşul Heidanau din estul ţării, în care au fost răniţi peste 30 de poliţişti. Apoi, a fost camionul descoperit abandonat în Austria, cu 71 de refugiaţi morţi prin sufocare. Dintr-o dată, profunzimea crizei refugiaţilor a început să fie conştientizată în Germania.

     

  • Când toată Europa este zguduită de criza refugiaţilor, Klaus Iohannis face un ANUNŢ OFICIAL care provoacă o SURPRIZĂ TOTALĂ în UE. „Suntem îndreptăţiţi să cerem asta”

    Când toată Europa este zguduită de criza refugiaţilor, la nivelul conducerii UE făcându-se simulări privind numărul imigranţilor care revin fiecărei ţări, după o lungă perioadă de tăcere preşedintele Klaus Iohannis face un anunţ care ia prin surprindere pe toată lumea.

    Când toată Europa este zguduită de criza refugiaţilor, Klaus Iohannis face un ANUNŢ OFICIAL care provoacă o SURPRIZĂ TOTALĂ în UE. „Suntem îndreptăţiţi să cerem asta”

     

  • Conform unui document UE, România ar trebui să primească peste 6.900 de refugiaţi, în timp ce Marea Britanie nu va primi niciunul

    Liderii UE au schiţat un plan de relocare a circa 160.000 de refugiaţi în statele uniunii, conform căruia România ar trebui să primească peste 6.900 de persoane, mai mulţi decât Austria sau Belgia, dar mai puţini decât Polonia sau Olanda.

    Conform scenariului, refugiaţii din Italia, Grecia şi Ungaria vor fi transferaţi în statele europene, numărul azilanţilor fiind raportat la numărul populaţiei şi situaţia economică a ţărilor.

    Germania ar urma să primescă 35.000 de azilanţi, Franţa 26.000 şi Spania 16.000. Singură, Marea Britanie a refuzat să participe, chiar dacă este unul dintre cele mai mari şi avute state europene.

    Documentul, obţinut pe căi neoficiale şi prezentat de Daily Mail, vorbeşte de prezenţa a 54.000 de refugiaţi în Ungaria, 39.600 în Italia şi 66.400 în Grecia.
    Conform declaraţiilor oficiale, România poate asigura din noiembrie găzduirea a 1.800 de refugiaţi, în sase centre.

  • DECIZIA care îi vizează pe toţi şoferii români care pleacă cu maşina în străinătate. Nu pot SCĂPA în niciun fel

    În plină perioadă a concediilor în care foarte mulţi români pleacă în străinătate, autorităţile române au luat o decizie care îi vizează pe toţi cei care călătoresc în afară cu maşina.

    DECIZIA care îi vizează pe toţi şoferii români care pleacă cu maşina în străinătate. Nu pot SCĂPA în niciun fel

  • Lovitură de teatru chiar în momentul în care Iohannis susţinea o conferinţă de presă. Anunţul neaşteptat făcut de UE

    În vreme ce preşedintele Klaus Iohannis suţinea o conferinţă de presă alături de omologul său moldovean, Nicolae Timpfti, de la Bruxelles un anunţ neaştepat a picat ca un trăsnet. Decizia a fost luată de Uniunea Europeană şi FMI şi reprezintă o adevărată lovitură de teatru pentru Chişinău, dar şi pentru România, în contextul susţinerii pe care ţara noastră şi-a declarat-o pentru Republica Moldova.

    Lovitură de teatru chiar în momentul în care Iohannis susţinea conferinţa de presă. Anunţul neaşteptat făcut de UE