Blog

De atunci am experimentat atât de multe crize, încât acest cuvânt nu mai are aceeaşi semnificaţie. De trei ani trăim cu diverse crize lângă noi. Criză financiară, criză economică, criză bugetară, criză salarială, criza tăierilor de salarii, criza locurilor de muncă, criza datoriilor la bancă, criza investiţiilor, criza de lideri, criză în politică, criză la bănci, criză la Palatul Victoria, criză la Cotroceni etc. Sunt peste 3,6 milioane de afişări pe Google “criză economică în România”.

În lume în trei ani cred că am avut zece evenimente majore care au început cu cuvântul criză: criza Lehman, criza băncilor americane, criză în Europa, criza datoriilor suverane criză în Grecia, criză în Spania, în Portugalia, criza datoriei publice a Statelor Unite, criză în Italia, şi mai nou, de două săptămâni, criză la băncile franceze. Fiecare dintre noi, fie că este angajat, fie că este pensionar, fie că este om de afaceri, director, ministru, guvernator, se întreabă când se termină această criză, sau crize, după cum apar. În acest moment, lumea economică şi financiară este atât de dezechilibrată, încât rezolvarea problemelor va ţine ani de zile, dacă nu decenii. Între timp, ce să facem? Aşteptăm să se rezolve crizele, de la sine.

După momentul 2009 în care toată lumea din România a crezut în ceea ce au spus preşedintele Băsescu, premierul Boc, guvernatorul Băncii Naţionale, ministrul finanţelor etc., adică cei care conduceau ţara, că vom avea creştere economică, că lucrurile se vor îmbunătăţi, iar criza financiară trece repede, că nu avem nevoie de bani din altă parte pentru că băncile trebuie să se descurce singure cu datoriile făcute şi care nu sunt ale statului, nimeni din sectorul privat nu a mai crezut în ceea ce se spunea la vârf şi fiecare şi-a luat deciziile şi măsurile în propriile mâini.

Finalul lui 2009 şi începutul lui 2010 au fost marcate de restructurări în companiile private, tăieri de salarii, dat oameni afară, redus operaţiuni şi pentru o parte din antreprenori insolvenţa a fost cea mai bună soluţie pentru a-şi proteja afacerile. Restructurarea creditelor, amânarea plăţilor la bancă nu au mai fost lucruri ieşite din comun. Atât pentru companii, cât şi pentru persoanele fizice. Cu cuţitul FMI şi al bancherilor străini la beregată, adică al acelora care împrumută statul, preşedintele Băsescu şi guvernul au tăiat salariile la bugetari, au dat afară peste 125 de mii de oameni din sectorul public şi au luat cea mai catastrofală decizie pentru mediul de afaceri, dar şi pentru populaţie, au mărit cota TVA.

Pentru că lumea din business nu a mai aşteptat “de sus” să vină rezolvarea şi ieşirea din criză, economia s-a oprit din cădere şi a început să-şi revină uşor. Antreprenorii şi managerii au căutat soluţii pentru revenirea propriilor afaceri, au dat discounturi, s-au dus peste clienţi, au ieşit în stradă să găsească noi oportunităţi, au mai amânat furnizorii, au scos noi produse, şi-au mai tăiat din marjele de câştig, au căutat noi pieţe de desfacere etc. Fiecare a făcut ceva pentru a-şi menţine afacerea, pentru a plăti salariile şi pentru a nu mai da oameni afară. Astfel, de un an şi jumătate tot vedem şi auzim cum la o companie se mai angajează 100 de oameni, se mai face o investiţie, se mai cumpără un echipament, se mai vând produse româneşti şi în alte ţări decât în Europa, cineva mai are curajul să mai ia un credit de la bancă pentru că a găsit o oportunitate. Dacă la nivel macro datele nu abundă în cifre mari, creşterea economică fiind anemică, la nivel micro situaţia economică nu este încremenită.

Şi mallurile şi supermarketurile, care sunt criticate acum, aduc creştere economică. În lipsa unor investiţii puternice în producţie, care nu se fac peste noapte, şi centrele de outsourcing sunt bune pentru că acoperă deficite economice pe termen scurt. Dacă cei care conduc o ţară nu lasă în urma lor şi centre industriale de producţie, care se fac şi intră în funcţiune în 4-5 ani (Renault a avut nevoie de 7 ani la Dacia pentru a scoate un model de succes), atunci economia nu va rezista numai cu outsourcing. Când Băsescu şi Boc îşi vor termina mandatul, ei trebuie să arate ce au lăsat în urma lor în economie, la ce investitori au stat la uşă şi i-au adus în ţară, cum şi-au exercitat influenţa politică astfel încât să-şi convingă aliaţii să facă centre industriale în România.

Am obţinut securitatea politică, dar acum preşedintele, premierul şi guvernatorul BNR trebuie să aducă şi să asigure securitatea economică, începând de la reducerea taxelor, în frunte cu scăderea TVA, facilităţi pentru noi investiţii, locuri de muncă, reducerea dobânzilor la lei dacă vrem să încurajăm creditarea în moneda naţională astfel încât economia românească să nu mai trăiască permanent sub ameninţarea creşterii cursului, reforma sistemului public nu numai prin reduceri de personal şi neschimbând nimic în administraţie, reforma educaţiei, dar nu prin schimbarea anului şcolar sau prin punerea de camere video la bacalaureat, ci prin reforma a ceea ce se predă la şcoală şi are nevoie piaţa.

Vestea pozitivă este că există o decuplare între nivelul macro şi microeconomic. Dacă preşedintele Băsescu ne îndeamnă să ne rugăm pentru că vine criza europeană peste noi, undeva în această ţară există un antreprenor sau o companie care mai face un loc de muncă, mai cumpără un echipament, mai găseşte un magazin în care să-şi vândă produsul, înainte să se ducă la biserică să se roage, alături de preşedinte. Asta duce economia înainte. Dar vestea proastă este că acolo sus, la etajul politic, nu este nicio diferenţă între macro şi micro. Politicienii sunt toţi la fel, nu-i nicio reformă şi nici nu se anunţă vreuna. Dacă schimbarea garniturilor politice ale tuturor partidelor nu vine din sectorul privat, pentru că celor de aici le-a ajuns cuţitul la os, atunci politicienii vor fi aceiaşi, şi la următoarele alegeri şi peste 6 ani. Gândiţi-vă că politicienii actuali au intrat în viaţa publică în 1990 şi nimeni nu i-a schimbat.

Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului Financiar. Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro