BusinessMagazin

Blog

  • Ca între vecini

    Adevărul este că am două mâini stângi. În aproape orice activitate care nu implică software sunt o pacoste şi reuşesc cu succes să încurc pe toată lumea. Dacă se strică un robinet, se arde o siguranţă sau nu mai merge faza scurtă, sunt neputincios. Pe meşteri e greu să-i găseşti şi pierzi o grămadă de vreme, iar timpul este o altă resursă care nu-mi prisoseşte. Până la urmă e o socoteală simplă: pierd câteva ore de muncă bine plătită ca să găsesc pe cineva care-mi rezolvă problema în zece minute şi-mi ia vreo 25 de lei. Şi chiar dacă aş fi mai îndemânatic, socoteala tot rămâne valabilă. Sunt convins că o mulţime de oameni la fel de ocupaţi ca şi mine şi-au făcut acest calcul. Există vreo soluţie?

    Ideea de bază o constituie reţelele sociale online. Sigur că aici ne gândim la Facebook, dar am folosit intenţionat termenul de “reţele sociale” (şi nu “de socializare”, cum spun de obicei) pentru că există numeroase alte comunităţi virtuale orientate spre activităţi ceva mai lucrative. Exemplul cel mai la îndemână este eBay, unde milioane de oameni vând şi cumpără diverse lucruri, de la reviste vechi la avioane, iar un serviciu de plăţi online precum PayPal face ca toate aceste tranzacţii mai mici sau mai mari să funcţioneze rapid şi eficient.

    Or, dacă există eBay, unde se licitează pentru obiecte, de ce n-ar exista un loc unde să se poată licita pentru mici servicii? Nu mă refer la cele specializate, ci la acelea care le poate face aproape oricine şi îţi economisesc un timp preţios pentru un preţ corect. Trebuie să-i trimiţi ceva mamei care locuieşte într-un alt cartier într-o zi în care ai trei şedinţe importante? Un student s-ar putea oferi să facă comisionul pentru banii pe care-i va cheltui seara cu colegii la berărie. Poate chiar şi pentru robinetul meu stricat s-ar găsi un instalator pensionar. O femeie care a rămas fără loc de muncă ar putea fi încântată să-şi mai amelioreze bugetul spălând vasele şi făcând o curăţenie după petrecerea din noaptea precedentă. Nu-i nevoie de mari abilităţi pentru a asambla un mobilier de la IKEA, dar poate nu avem timpul şi îndemânarea necesare. Ne putem imagina o mulţime de situaţii de acest gen.

    Cu exact aşa ceva se ocupă un sit web numit TaskRabbit. Fondatoarea, Leah Busque, avea 28 de ani când a pornit afacerea sub numele RunMyErrand.com şi povesteşte că ideea i-a venit într-o zi când a uitat să cumpere mâncare pentru câine şi s-a gândit că s-ar găsi cu siguranţă cineva din împrejurimi care ar fi dispus s-o ajute pentru un anumit preţ. Problema e că nu-l găseşti, aşa că un serviciu web care să-i pună în legătură pe cei ce oferă cu cei care caută are sens. Patru luni mai târziu Leah şi-a abandonat slujba sigură de la IBM pentru a-şi materializa ideea. Spre deosebire de eBay, acest gen de tranzacţii are un caracter local, aşa că prima încercare a fost la Boston, iar succesul a permis apoi extinderea în Los Angeles, Orange County, San Francisco şi New York, în vreme ce potenţialii “alergători” din Austin, Seattle, Chicago şi alte oraşe se înscriu în liste de aşteptare. În iunie, doar pentru Boston serviciul publica în medie 3.000 de oferte la un preţ mediu de 30 de dolari, din care serviciul îşi reţine o cotă de 15%. S-au ivit repede şi investitorii, aşa că TaskRabbit a beneficiat recent de o finanţare de 5 milioane de dolari.

    Au mai existat şi mai există servicii asemănătoare, însă TaskRabbit a avut succes pentru că a pus un accent deosebit pe securitatea clienţilor. Pot primi însărcinări doar candidaţii înscrişi care trec de un triaj riguros, care constă într-un eseu scris, un video-interviu, recomandări şi o probă scrisă. Seamănă mai mult cu un test de angajare decât cu înscrierea într-o reţea socială şi doar un sfert dintre candidaţi sunt admişi, iar apoi sunt atent monitorizaţi. Dintre aceştia, mulţi sunt pensionari (circa 25%), mulţi studenţi, femei casnice, tineri care au loc de muncă, dar vor să-şi rotunjească veniturile. Cei care solicită mici servicii au posibilitatea să găsească un istoric al serviciilor similare şi preţurile cerute şi oferite, astfel încât să poată indica un preţ maxim rezonabil. Recent, TaskRabbit a lansat şi o aplicaţie pentru iPhone şi este lesne de înţeles că aceasta a sporit mult utilitatea serviciului.

    Până la urmă, morala acestei poveşti de succes este că după ce web-ul a mutat comunităţile în virtual, tot web-ul este cel care le poate aduce înapoi. Mulţi utilizatori sunt de părere că TaskRabbit este un soi de întrajutorare binevoitoare, ca între vecini, iar preţul este doar un detaliu fără prea mare importanţă.

  • Merkel şi Sarkozy: Vom face tot ce este necesar pentru consolidarea sectorului bancar european

    “Liderii europeni vor face ceea ce este necesar pentru a asigura recapitalizarea băncilor europene”, a declarat cancelarul german după discuţiile de la Berlin cu preşedintele francez, în încercarea de a convinge investitorii că au capacitatea de a opri criza datoriilor care agită pieţele financiare. Sarkozy a declarat la o conferinţă comună cu Merkel că până la data de 3 noiembrie, când va avea loc summitul G20, trebuie găsită o soluţie pentru rezolvarea crizei şi a defectelor structurale din zona euro. “Până la sfârşitul acestei luni trebuie să dăm un răspuns la problema crizei şi la problema viziunii. Suntem hotărâţi să facem tot ceea ce este necesar pentru a asigura recapitalizarea băncilor”, a arătat Merkel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Epoca plasmelor pe credit s-a dus. Ce urmează?

    Una dintre reflecţiile cele mai importante auzite săptămâna trecută la “Romania Financial Forum”, evenimentul organizat de Mediafax în parteneriat cu BNR, i-a aparţinut guvernatorului Mugur Isărescu, când a sugerat că, deşi noi n-avem în spate un deceniu sau mai multe în care să ni se fi îmbunătăţit viaţa graţie stilului de viaţă bazat pe abundenţa creditului de consum, vom face şi noi ceea ce fac toţi europenii – nu ne vom mai supraîndatora, ni se va schimba mentalitatea, vom deveni economi (atât la nivel de stat, cât şi la nivel de individ) şi vom ajunge la o “educaţie a creditului” cu totul nouă.

    “Într-un fel, pentru noi acesta e un efect bun al crizei. Se va schimba modul de percepere a realităţii, vom deveni conştienţi că un credit de consum luat pe 20 de ani pentru o maşină pe care nici nu ajungi s-o foloseşti atât de mult timp e o absurditate”, a spus guvernatorul BNR, amintind în schimb modelul generaţiei sale, cea care pleca în viaţă “de la lingură şi farfurie” şi nu avea de unde să se împrumute pe zeci de ani nici pentru locuinţă, nemaivorbind de televizoare sau frigidere.

    Îndemnul la moderaţie şi prudenţă în locul “plasmelor pe credit” îl cunoaştem bine de ceva vreme, cu tot cu pandantul său – îndemnul la economisire. În primăvară, Nicolae Dănilă, membru al CA al BNR, îşi construia un întreg expozeu pe ideea că stimularea economisirii interne este esenţială în cazul României, pentru că poate reduce dependenţa de capitalul străin în perioada urmatoare, în care este nevoie de finanţarea unui volum mare de investiţii. Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, a explicat decizia recentă de menţinere a dobânzii de politică monetară (într-o perioadă în care băncii centrale i se cere să scadă dobânda, ca să stimuleze creditarea) tocmai prin intenţia de a stimula economisirea, prin dobânzi rezonabile la depozite. Iar BERD pleda încă de anul trecut pentru ca ţările din Est să-şi dezvolte economisirea, bursele locale şi o bază internă de capital, necesare într-o perioadă în care investiţiile străine şi accesul la capitalul străin scad din cauza crizei.

    Dincolo însă de aceste raţiuni, rămâne greu de promovat moderaţia în accesul la credit pentru o populaţie care, spre deosebire de cele din ţările zonei euro, nu numai că nu are în spate un deceniu sau mai multe de prosperitate pe credit, dar are încă vie amintirea mai multor decenii de sărăcie cruntă, din care pe unii i-a scos abia valul de credite de consum şi ipotecare revărsat în ţară după 2005. Acest trecut specific a explicat şi frenezia deosebită a creditării la noi, ca şi faptul că dorinţa de a intra în posesia unei maşini sau a unei case au fost (şi rămân) mai puternice decât dorinţa de informare; un studiu recent al GfK citat de Asociaţia Română a Băncilor susţine că numai 43% dintre clienţii băncilor compară ofertele înainte de a cumpăra un produs financiar şi numai 41% citesc contractul în întregime.

    Aşa se explică atât creşterea în continuare a creditelor neperformante (la finele lui august existau peste 700.000 de restanţieri şi peste un milion de restanţe în valoare totală de aproape 19 mld. lei), ca şi reflecţia lui Mugur Isărescu, care crede că o civilizaţie a creditului se va construi la noi aproape la fel cu civilizaţia rutieră, unde “e nevoie de sute de accidente cu costuri enorme pentru ca oamenii să înveţe să conducă prudent şi să dispară vandalismul de pe şoselele noastre”.

    Dar este amintirea de către Isărescu a “lingurii” o sugestie că ar trebui să ne întoarcem la modelul de viaţă al generaţiilor trecute? Nu, răspunde viceguvernatorul BNR Cristian Popa, ci la un echilibru: nu numai BNR, ci şi autorităţile UE vor emite în următoarea perioadă reglementări de protejare a clienţilor bancari expuşi riscului valutar, iar băncile trebuie să înţeleagă că nu se pot da credite pe termen lung cu resurse pe termen scurt, adică aşa cum a funcţionat până acum modelul lor de finanţare.

    Credite imobiliare pe 30-40 de ani se vor putea lua în continuare, însă nu ele ar urma să fie o ţintă predilectă pentru o bancă în căutare de plasamente pentru resursele sale: Popa recomandă băncilor să treacă de la modelul pe bază de reţele extinse şi produse standardizate pentru populaţie, care implică un grad mai redus de evaluare a riscului, spre unul orientat spre finanţarea economiei reale, a companiilor cu proiecte viabile.

    La schimbarea modelului de la finanţarea populaţiei spre cea a companiilor ar urma să se adauge, conform lui Valentin Ionescu, directorul general al BVB, o creştere a finanţărilor prin bursă, ţinând cont că în România, ponderea finanţărilor prin piaţa de capital pentru companii e de abia 1-2%, faţă de 40% în UE.

    O raţiune suplimentară de a întări reglementarea pieţei creditului a oferit-o George Mucibabici, preşedintele firmei de audit şi consultanţă Deloitte România, spunând că băncile au transferat asupra unei clientele puţin educate în materie financiară costul riscului valutar şi cel al dobânzilor, oferind cu precădere împrumuturi în valută şi cu dobânzi variabile – ceea ce în final s-a întors tot împotriva lor, prin creditele neperformante.

    Pentru Mişu Negriţoiu, preşedintele ING Bank România, problema acestora din urmă e îngrijorătoare, pentru că face neatractive activele bancare din România (“lumea se întreabă cum rezistă o piaţă cu credite neperformante de 14%, poate 17%), iar băncile îşi pot recupera greu banii din vânzarea garanţiilor, atât din cauza procedurilor legale greoaie, cât şi din cauza faptului că nu există cerere pentru ferme, fabrici sau apartamente, adică pentru garanţiile aduse de clienţi.

  • Olé, Jobs!

    Teoria mea personală este că un om face în viaţă un singur salt către stele, asta însemnând în traducere o realizare, o operă de artă, ceva unic, frumos, nemaivăzut, nemaifăcut; cineva poate scrie o carte sau un cântec, poate face un film, un copil, o casă sau un monument, o urmă pe Pământ care să-l nemurească. Restul creaţiilor sale vor fi plăcute, admirate, cumpărate sau invidiate, dar Reuşita este una singură. Unii îşi vor aduce aminte de ceea ce scriitorul Stefan Zweig numea “orele astrale ale omenirii”, momentele în care s-au dărâmat imperii, s-au scris marseilleze, s-au născut lenini sau a murit cineva în drum spre tărâmuri neexplorate.

    Este momentul magic de care vorbeşte scriitoarea Elizabeth Gilbert: când, pentru un oarecare dansator din trupă, timpul se opreşte şi el trece de un anumit prag şi toate cele din jur se aliază prentru reuşita sa – lumina lunii, muzicienii şi cântecul lor, bătăile de palme ale spectatorilor şi încurajările lor, reacţiile colegilor dansatori. Şi omul obţine iluminarea şi dansează ca nimeni altul.
    |n vechime oamenii simţeau asta şi, recunoscând divinitatea, reacţionau, strigând-o, fie Dumnezeu sau Allah. Când maurii au ocupat nordul Spaniei, strigătul lor spre Allah a fost preluat de localnici, care l-au transformat în “Olé!”. Olé marca o piruetă fabuloasă a toreadorului sau un pas deosebit de flamenco, momente rare în care cineva îşi depăşea condiţia.

    A doua zi, spune scriitoarea, dansatorul se trezea undeva spre prânz şi realiza că dumnezeirea l-a părăsit şi că este un sărman muritor ce îmbătrâneşte şi pe care îl cam dor genunchii. Şi ştie că este cât se poate de posibil să nu mai trăiască niciodată momentul de dumnezeire din seara trecută. Cum poţi accepta asta şi cum poţi trăi cu asta?

    De momente unice de inspiraţie au dat dovadă mulţi dintre colegii de generaţie ai lui Steve Jobs: cred că momentul unic al lui Bill Gates, de exemplu, a fost atunci când şi-a păstrat drepturile asupra sistemului de operare – de acolo lucrurile au mers cumva firesc, dacă termenul “firesc” se îmbină cu evoluţia excepţională a Microsoft (şi se îmbină!).

    Unic în inspiraţie a fost Michael Dell atunci când a decis să construiască computere la comandă, pe internet, şi să nu producă pe stoc. La fel şi pentru Larry Page şi Sergey Brin, atunci când au decis să mizeze pe simplitate şi pe gratuit.

    Ulterior Gates s-a transformat şi, aşa cum spuneam mai demult, a crezut că poate atinge stelele de mai multe ori la rând modificând uşor trambulina: mai multe variante ale aceluiaşi produs, fundamental asemănătoare, fără prea mari diferenţe, fără sclipire.

    Iar Brin şi Page s-au corporatizat şi au devenit două nume între cele 10 – 15 persoane care reprezintă managementul executiv şi cei 40 care înseamnă restul de şefi.

    Jobs a fost antreprenorul care a părăsit compania expulzat de corporatişti şi care s-a întors la Apple pentru a o transforma, iarăşi, într-o entitate cu structură corporatistă, dar condusă pe principii antreprenoriale. Şi a ajuns la stele şi când a dat lumii varianta sa de computer şi când a luat o obscură companie de animaţie şi a transformat-o într-un nucleu de idei, ingeniozitate şi amuzament şi a ajuns la stele şi când a înnebunit lumea cu produsele sale.

    Cred că niciun articol de presă nu poate defini ce a făcut Jobs pentru Apple; nu stilul său dur de a conduce, nici nonşalanţa în relaţii, nici aparentul autism în relaţiile cu clienţii, nici nepăsarea faţă de câştiguri nu-l definesc; este, mai degrabă, felul în care a ştiut să îşi conducă echipa. Nu este vorba aici de duritatea sa, ci acel amalgam de respect, teamă, profesionalism, inteligenţă şi eficienţă, şi dintr-o parte şi din cealaltă, care se traduc în “cel mai bun produs posibil, aşa cum l-am gândit noi”.

    Pe scurt, Jobs ştia să îşi ia întreaga echipă cu el, la stele.

  • Moody’s ar putea retrograda Belgia din cauza costurilor susţinerii grupului bancar Dexia

    Agenţia a pus sub supraveghere ratingul “Aa1” al Belgiei, în vederea unei posibile revizuiri în scădere. Moody’s s-a alăturat astfel Standard&Poor’s şi Fitch care au pus sub supraveghere calificativele “AA+” ale Belgiei, cu perspectivă negativă, în ultimul an. Ambele agenţii au arătat că lipsa unui guvern învestit subminează eforturile de echilibrare a bugetului în Belgia, unul dintre cele mai îndatorate state din zona euro. Dexia, ale cărui acţiuni au scăzut cu 42% în această săptămână, este pe cale de a fi divizat de Begia şi Franţa, din cauza expunerii masive la datoriile Greciei şi a dificultăţilor de a se finanţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jobs, tiranul

    Este aproape imposibil să vorbeşti acum despre Steve Jobs, la câteva zile de când s-a stins din viaţă, fără să strecori cuvinte precum geniu, vizionar sau legendă a lumii tehnologiei. Şi nimeni nu poate contesta faptul că a devenit de-a lungul ultimelor câteva decenii o adevărată emblemă în Silicon Valley, nu doar pentru felul în care a făcut din Apple una dintre cele mai valoroase companii din lume, dar şi pentru stilul carismatic prin care a clădit imaginea acestui imperiu.

    Mai puţini ştiu însă realitatea. În spatele acestei măşti atent construite a stat de fapt un tiran cu o personalitate extrem de dificilă. Reputaţia mai puţin cunoscută a lui Steve Jobs a început să prindă contur încă din anii ’80, în primii ani ai Apple. Jeff Raskin pusese bazele Macintosh şi coordona acest proiect când i-a scris lui Mike Scott, preşedintele Apple, pentru a se plânge cu privire la Jobs, un “copil teribil” care părea să fie din ce în ce mai interesat de munca lui. L-a descris atunci drept cineva care acţionează fără să gândească, ia decizii de multe ori absurde fără să se consulte cu nimeni, nu se ţine de promisiuni, nu respectă obligaţii, nu vine de multe ori la întâlniri sau şedinţe şi este adesea iresponsabil. Şi pare să fi avut dreptate.

    Steve Jobs n-a dat niciodată prea mare importanţă regulilor. Maşina lui, spre exemplu, era destul de uşor de recunoscut în parcarea sediului din Silicon Valley al Apple. Era singura fără plăcuţe de înmatriculare, parcată mai mereu în locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi, doar pentru că nu avea răbdare să caute un loc cum făceau toţi ceilalţi angajaţi, fie ei programatori sau executivi din companie. Era, totodată, şi singura maşină nemţească foate puternică şi rapidă – o pasiune moştenită de la tatăl său, în ciuda stilului său de viaţă destul de umil prin comparaţie cu grandoarea de care dădeau dovadă alţi titani ai tehnologiei. Decenii întregi a condus mai întâi modele Porsche şi apoi Mercedes, automobile care l-au inspirat şi pentru designul primelor computere produse de Apple.

    Nici banii n-au fost foarte importanţi pentru Steve Jobs. Nimic de zis, n-a dus lipsă, dată fiind averea estimată de revista americană Forbes la 7 miliarde de dolari (5,27 miliarde de euro) pe care a construit-o mai mult din acţiunile deţinute la Disney decât din cele de la Apple, însă implicarea lui în compania pe care a fondat-o în urmă cu 35 de ani n-a fost nici pe departe pentru recompensele materiale. Salariul lui Jobs a fost, cel puţin în ultimii 14 ani, de când s-a întors în companie după o absenţă de mai bine de un deceniu, de numai un dolar pe an.

    A clădit practic un adevărat imperiu de peste 300 de miliarde de dolari fără să-i pese de componenta financiară, ci doar pentru distracţie, motivat fiind de dorinţa de a oferi cele mai spectaculoase produse. Şi a făcut acest lucru punând o presiune enormă pe oamenii din companie. Nu degeaba există atâtea poveşti care îl descriu drept un tiran ce înspăimânta angajaţii şi pe cei din jur, cu o încăpăţânare şi un temperament greu de controlat care îl împingea la izbucniri nervoase asupra subalternilor şi la concedieri făcute pe loc, uneori din motive cât se poate de neînsemnate.

    L-a dat afară pe Jeff Raskin, spre exemplu, când a aflat de nemulţumirile exprimate în ce-l privea. Sau a concediat o asistentă pentru că i-a cumpărat o altfel de apă minerală decât cea pe care o dorea. “Până şi cel mai favorizat angajat poate să ajungă să primească o mulţime de reproşuri din partea lui”, spunea Edward Eigerman, un inginer din cadrul Apple, într-un interviu acordat mai demult revistei americane Wired. “Aici îmi este frică să nu fiu concediat mai mult decât în oricare altă parte unde am lucrat”, a completat el şi, de cele mai multe ori, soluţia pentru a nu cădea pradă toanelor lui Jobs era pur şi simplu să-l evite pe holurile clădirii de birouri şi să nu-i răspundă la telefon. “Nimeni nu îl salută şi angajaţilor, în special mai noi sau fără funcţie înaltă, le e frică de el”, povestea un alt angajat al Apple.

  • “Regele Leu” s-a lansat la Baneasa Shopping City. Vezi cine a venit la petrecere (GALERIE FOTO)

    Mai bine de o ora, toti copiii prezenti la eveniment s-au transformat in pui de leu cu ajutorul facepainterilor, s-au amuzat, au colorat si s-au intrecut in jocuri distractive pentru titlul de Regele Leu pentru o zi, castigand numeroase premii-surpriza.

    Leuti au devenit si copiii vedetelor Alexandru Papadopol, Iuliana Marciuc, Roxana Iliescu, Elvira Deatcu si Octavian Strunila, care s-au distrat copios si au reusit sa ii introduca si pe parinti in lumea animata din jungla africana. Cu gandul la propria lor copilarie, Dana Rogoz si Madalina Draghici au salutat cu entuziasm lansarea pe DVD a fermecatoarei animatii, incercand in acelasi timp sa faca fata unei adevarate desfasurari de forte atunci cand cei mici le-au inconjurat pentru a le cere autografe.

    “Regele Leu” s-a lansat la Baneasa Shopping City (GALERIE FOTO)

    “Regele Leu” este povestea puiului de leu numit Simba, care invata in fiecare zi lectii de curaj, prietenie si modestie pentru a ajunge un bun conducator al regatului animalelor. In plus, puteti afla amanunte despre ideea filmului si alte povesti despre film urmarind elementele bonus: ” O amintire – Don Hahn”, “Gafe si scene cazute la montaj” si “Mandria Regelui Leu”.

    Un produs al Walt Disney Studios Home Entertainment, distribuit de catre Pro Video, “Regele Leu” va putea fi procurat din toate centrele comerciale si magazinele de specialitate, precum si de pe site-ul www.provideo.ro, in format DVD, Blu-ray si Blu-ray 3D Combo Pack la preturile recomandate de 54,9 lei, 99,9 lei si, respectiv, 139,9 lei.

  • Apocalipsa sau manipulare? Europa da faliment in doua saptamani!

    Singura solutie in viziune lui Shapiro, ar fi, evident, capitalizarea masiva a bancilor, adica, pomparea de sute de miliarde de euro de catre toate guvernele europene. Cum bani nu sunt, ar trebui tipariti (o masura in acest sens a fost adoptata de Marea Britanie, care a tiparit 75 de miliarde de lire sterline), ceea ce ar declansa o inflatie galopanta. Sau, va trebui pus la bataie aurul din rezervele de stat, ceea ce ar expune toata Uniunea la atacuri speculative.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • Protest a la grecque: studenţii eleni au aruncat cu iaurt în ministrul de interne (VIDEO)

    O parte dintre studenţii participanţi la un concert de protest în Piaţa Venizelos din Atena au plecat vineri spre cinematograful Olympion, unde aflaseră că ministrul de interne s-a dus ca să vadă un film. Circa 100 de studenţi au pătruns în cinema şi au început să strige la Kastanidis: “Ieşi afară”, “Ne-ai distrus vieţile”, “Oamenii nu te vor, ia elicopterul şi cară-te de aici!”. După câteva minute, cineva a aruncat cu iaurt în ministru, care s-a ridicat de pe fotoliu şi a încercat să discute cu protestatarii, dar fără succes. Situaţia s-a calmat după ce ministrul a părăsit sala.

    Kastanidis este cu deosebire detestat de studenţi, din cauza comportamentului său faţă de protestele organizate la Atena contra austerităţii, reprimate de poliţie cu o brutalitate criticată inclusiv de organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului.


    Γιαούρτωμα από φοιτητές στον Καστανίδη de Miss-Jessy-Lays

  • Cum să faci colectă de bani pe internet

    Unul dintre cele mai mari succese înregistrate prin intermediul acestui site este proiectul TikTok, care permite purtarea unui iPod Nano de ultimă generaţie ca un ceas de mână şi care a reuşit să adune aproape un milion de dolari de la susţinători.

    Încurajaţi de reuşita proiectului, alţi designeri au apelat şi ei la Kickstarter, atraşi şi de faptul că după obţinerea finanţării nu trebuie să cedeze controlul asupra produsului. Studio Neat, creator al unui condei pentru iPad numit Cosmonaut, a obţinut şi el finanţare de aproape 150.000 de dolari. Un deţinător al unei firme de consultanţă în design, Dario Antonioni, a propus spre finanţare publicului o bancă de lemn proiectată de el şi a reuşit să adune banii necesari comandării un lot de bănci unui fabricant asiatic.

    Nu toţi designerii care doresc să obţină bani prin crowdfunding ajung să propună însă proiectele prin Kickstarter.com; angajaţii site-ului le trec în revistă şi le acceptă doar pe acelea pentru care există deja un prototip funcţional.