BusinessMagazin

Blog

  • BILL GATES

    „Va amintiti de computerele anilor ‘80?“

     

    In rarele ocazii cand Gates vorbeste unui public atat de numeros, o face de obicei pentru a-si prezenta viziunea pe care o are asupra urmatorilor ani si pentru a anunta noi produse si strategii ale gigantului software Microsoft.

     

    CAT AM PROGRESAT: „Am prezis la inceputul deceniului ca va fi unul in care abordarea digitala va fi ceva de la sine inteles, fie ca e vorba de fotografii, muzica sau comunicatii. Erau multe de facut in privinta software-ului, a hardware-ului, a usurintei de utilizare, a securitatii. Distractiv la acest targ e ca ne permite sa vedem cat am progresat, sa vedem inventiile pe care diverse companii le-au facut. S-a incheiat un an nemaipomenit pentru trecerea la stilul de viata digital“.

     

    CE VOR CUMPARATORII: „Consumatorii au asteptari mari. Vor ca dispozitivele sa fie simple, ieftine si sa faca tot felul de lucruri. Nu vor sa-si faca griji in privinta securitatii“.

     

    TELECOMANDA IDEALA: „Daca te uiti intr-un living-room de azi, vei gasi cinci telecomenzi si tot nu-ti vei putea pune muzica imediat. E nevoie de o singura telecomanda, o interfata simpla, personalizata cu lucrurile care te intereseaza, care sa te lase sa «misti» informatia prin toate aparatele si dispozitivele“.

     

    DESPRE MUZICA: „Va amintiti de computerele anilor ‘80? Le aratasem lumii intregi, tot mai multi oameni incepusera sa stie ce e cu ele, dar nu eram inca pregatiti sa facem sa fie folosite de toata lumea. In urmatorii cinci ani cam asa va evolua muzica digitala“.

  • CRAIG BARRET

    „Tehnologia e ca mersul pe bicicleta“

    Craig Barret este unul dintre veteranii Intel, companie la care lucreaza din 1974. A preluat functia de director executiv in 1998 si urmeaza ca, din mai 2005, sa preia functia de presedinte, pe care a mai ocupat-o o data, in 1997.

     

    METAMORFOZELE CONSUMATORULUI: Mi-amintesc foarte bine o dupa-amiaza de acum vreo 10 ani, eram la o cina in Arizona, unde locuiesc, cu cativa. Era in perioada cand PC-ul incepuse sa devina cunoscut si i-am intrebat: «Ei, cati dintre voi folositi un PC?». Nimeni n-a schitat nici un gest. Am zis: «Totusi, PC-urile nu sunt mai greu de folosit decat un bancomat. Cati dintre voi folositi un bancomat?». Numai unul a ridicat mana. Eram uimit: «Dar totusi cum reusiti sa va incasati banii?». La care unul dintre ei mi-a raspuns: «Simplu, scriu un cec, i-l dau secretarei, ea se duce la banca si imi aduce banii!»“.

     

    TEHNOLOGIA SI MERSUL PE BICICLETA: „Astazi vorbim despre un alt tip de consumatori. Pentru tineri, tehnologia e ca mersul pe bicicleta. Ei folosesc tehnologia in fiecare zi si in fiecare aspect al vietii lor“.

     

    CASA DIGITALA: „Nu vrem sa ne fixam intr-o singura camera, in fata unui singur ecran, ascultand la un singur set de boxe. Vrem ca tehnologia sa fie prezenta in toata casa si sa ne serveasca. Asta inseamna casa digitala. Accesul simultan la mai multe surse de divertisment, la echipamente digitale pe care noi le alegem si care ne stau non-stop la dispozitie“.

  • CARLY FIORINA

    „Democratizarea accesului la tehnologie“

     

    Carly Fiorina, presedinte si director executiv al Hewlett-Packard – prima femeie care conduce o companie americana de top – este arhitectul celei mai de succes fuziuni din industria IT, cea intre HP si Compaq. Iata cateva dintre ideile pe care le-a sustinut la CES 2005:

     

    REVOLUTIE SI COMUNICARE: „Revolutia digitala presupune ca oamenii sa aiba cat mai multe posibilitati sa comunice unii cu altii. Iar datoria pe care o companie cum este Hewlett-Packard o are fata de consumatori este sa se asigure ca lumea digitala si lumea reala se intrepatrund, pentru a le da oamenilor ceea ce au nevoie ca sa comunice“.

     

    ECHIPAMENTE „VORBITOARE“: „Pentru ca oamenii sa capete mai mult control asupra tehnologiei, accesul la muzica, filme, fotografii trebuie sa fie cat mai liber si cat mai simplu. Pentru aceasta, este esential ca echipamentele electronice sa stie sa «vorbeasca» intre ele, astfel incat continutul sa fie transferat fara batai de cap dintr-o parte in alta, spre exemplu de la o camera video digitala la un player multimedia portabil. La acest capitol mai este destul de multa treaba de facut“.

     

    CUI APARTINE PUTEREA?: „Revolutia digitala inseamna democratizarea accesului la tehnologie si experientele care decurg. Revolutia a insemnat intotdeauna ca puterea apartine oamenilor“.

     

    PUNCTELE CHEIE: „Tehnologia trebuie sa puna accent pe modul de viata, pe moda si personalizare, acestea sunt punctele cheie de interes pentru oameni“.

  • Jurnale pe web

    Blogurile au generat o noua forma de publicistica: o presa alternativa, personala, adesea angajata si tot mai influenta.

     

    Cristina are 17 ani, este eleva la un liceu din Sibiu si are un blog. Noteaza sporadic – uneori o data pe saptamana, alteori de mai multe ori pe zi – diverse intamplari din viata ei: necazuri de la scoala, micile idile, marile incertitudini, ganduri razlete sau chiar poeme. Gabi mi-a fost coleg de serviciu, acum locuieste si lucreaza la Paris si, desigur, are si el un blog.

     

    Insemnarile lui nu sunt doar personale, ci si profesionale, uneori tehnice, alteori semnaland si comentand articole din presa, stiri, evenimente. Eric Rudder este Senior Vice President la Microsoft si are, la randul lui, un blog. Notele pe care le publica sunt mai rare si oarecum mai putin personale, referindu-se mai mult la „viata publica“ a produselor soft pe care le supervizeaza.

     

    Exista milioane de bloguri pe web, iar diversitatea lor este naucitoare si face aproape imposibila orice tentativa de categorisire. Este o adevarata manie si am vazut deja tricouri cu inscriptii de genul „I am a blogger“ sau „N-ai blog, nu existi“.

     

    Pana la urma, ce este un blog, sau „web log“? Este un jurnal online, gazduit pe un server web, in care cineva scrie insemnari care apar in ordine cronologica inversa. Spre deosebire de un jurnal personal obisnuit, ultima insemnare va fi mereu prima. Aceasta este singura caracteristica definitorie. In rest, domneste diversitatea. Exista totusi cateva trasaturi comune celor mai multe bloguri, care pot sa creioneze ceva mai precis aceasta noua forma de expresie.

     

    In primul rand, blogurile au caracter personal (sunt scrise la persoana intai) si totodata public, fiind accesibile de regula oricarui vizitator al web-ului. De fapt, blogurile tind sa inlocuiasca anostele „pagini personale“ – care cuprind de regula un CV formal si eventual cateva insemnari despre familie, prieteni, pasiuni sau realizari profesionale.

     

    Tot mai adesea, cartile de vizita sau semnatura mesajelor de e-mail cuprind o adresa de blog. Motivul acestei mutatii este foarte simplu: blogurile sunt extrem de usor de actualizat, programele care le gestioneaza fiind destinate nespecialistilor. Nu trebuie sa stii HTML sau sa cunosti tehnologiile Internetului pentru ca sa-ti creezi sau actualizezi pagina. Adesea este suficient sa trimiti insemnarea prin e-mail catre serverul care gazduieste jurnalul pentru ca ea sa devina imediat publica. In plus, exista numeroase servicii publice de gazduire – cel mai adesea gratuite – unde iti poti crea un blog in cateva minute.

     

    Ce scriu oamenii in blogurile lor? De toate, de la evenimentele vietii cotidiene pana la dizertatii savante, de la simple trimiteri la stiri de interes insotite de scurte comentarii pana la puncte de vedere transante asupra problemelor globale ale omenirii. Fascinatia unui public potential de milioane de cititori a atras chiar si scriitori, jurnalisti sau experti de renume.

     

    Insa atractia fatala a blogurilor sta in capacitatea acestora de a pune in contact oameni care au interese comune si chiar de a crea veritabile comunitati virtuale. Anatomia unui blog oricat de simplu ofera suficiente mijloace pentru comunicare. De pilda, fiecare „blogger“ isi creeaza de regula o lista cu referinte la blogurile sale preferate („blogroll“), care reprezinta sugestii utile pentru cititorii interesati de un anume subiect. Insa cea mai uzuala modalitate de contact o constituie posibilitatea oricarui cititor de a posta comentariile – adesea polemice – privind o anume insemnare, comentarii care vor deveni la randul lor publice. Uneori, un cititor comenteaza sau face referire intr-un comentariu din propriul blog la un articol dintr-un alt blog.

     

    Programele de administrare ii permit sa trimita blogului referit o notificare (numita „pingback“), care va fi consemnata in acesta alaturi de comentariile obisnuite, sub denumirea de „trackback“. De multe ori, paienjenisul acestor referinte descrie firele unei discutii care se extinde si leaga tot mai multi participanti.

     

    S-au gasit si metode simple de a urmari noile articole aparute in blogurile preferate. Cel mai adesea se folosesc asa-numitele „agregatoare“, care sunt programe desktop (de pilda AmphetaDesk) sau servicii online (cum este NewsGator) ce baleiaza lista de bloguri specificata si, pe baza unor descrieri standard („RSS feed“) de care acestea de regula dispun, furnizeaza utilizatorului scurte descrieri ale noilor aparitii.

     

    In cele din urma, blogurile au generat o noua forma de publicistica. O presa alternativa, personala, adesea angajata si tot mai influenta.

  • Ce inseamna Bluetooth?

    La fel cum Harald I Bluetooth a unit, in anul 960, doua dintre cele mai puternice regate europene, tehnologia Bluetooth uneste astazi lumea comunicatiilor.

     

    Harald I Bluetooth („Dinte albastru“) a fost regele Danemarcei intre anii 940 si 985. Porecla Bluetooth, in daneza Blatand, a venit, probabil, din alaturarea a doua denumiri: Bla, care inseamna „persoana cu pielea inchisa la culoare“, si Tand, al carui sens este „om mare“. Legenda spune ca Harald, mare amator de afine, avea tot timpul dintii albastri din cauza pigmentului din fructe.

     

    Vikingul Harald a ramas in istorie pentru unificarea Danemarcei, in jurul anului 940, cu regatul Norvegiei si cu o parte din Suedia. Un mileniu mai tarziu, in 1994, compania Erisson Mobile Communications a pornit cercetarile pentru realizarea unei interfete radio de putere mica intre telefoanele mobile si accesoriile lor. Altfel spus, sa descopere modalitatile cele mai potrivite prin care telefonul mobil sa „discute“ prin unde radio cu casca din ureche.

     

    In februarie 1998, un consortiu format din companiie Ericsson, Nokia, Toshiba, IBM si Intel s-au reunit in Grupul pentru Interese Speciale (Special Interest Group – SIG). Membrii acestuia au decis producerea de echipamente radio pentru telefoane mobile, dispozitive PDA, calculatoare si laptopuri. Fideli conceptului de „unire“ a dispozitivelor si platind tribut de onoare initiatorilor nordici, SIG a numit aceasta tehnologie Bluetooth. Prima versiune a fost produsa in 1999, pentru ca primele dispozitive dotate cu Bluetooth sa fie comercializate in 2001. Ca joint-venture intre Sony si Ericsson, producatorul de telefonie mobila Sony Ericsson a fost una dintre primele companii care au dezvoltat si comercializat terminale si accesorii dotate cu tehnologia Bluetooth.

     

    Operarea fara fir de tip Bluetooth presupune unde radio de frecventa si putere mici care permit transferul de voce si date intre doua dispozitive echipate cu emitatori-receptori specifici, aflate in aceeasi retea de tip PAN (personal area network). Cu alte cuvinte, un telefon mobil si un computer, de exemplu, pot trimite voce, imagini si date de la unul catre celalalt fara a utiliza nici un fel de cablu. Distanta intre dispozitive poate fi de la 10 pana la 100 de metri. Conexiunea prin Bluetooth se face in banda de 2,4 GHz, pentru care nu este nevoie de licenta si care presupune o viteza de transmisie a datelor de 2,1 Mb/s (pentru 2.0, versiunea cea mai noua a tehnologiei Bluetooth).

     

    Daca doreste sa transmita date de pe telefonul mobil prin Bluetooth, utilizatorul trebuie sa se asigure ca atat dispozitivul emitator, cat si cel receptor (computerul, de pilda) sunt echipate cu tehnologia respectiva. In plus, optiunea de transmitere prin Bluetooth a amandurora trebuie activata, iar receptorul recunoscut si adaugat pe lista de dispozitive acceptate a emitatorului. Din orice aplicatie deschisa pe telefonul mobil, fie ea un ton de apel, o imagine sau un alt tip de document, exista optiunea de trimitere prin Bluetooth. Aceasta nu trebuie decat selectata, pentru ca de restul se ocupa Bluetooth.

     

    Ideea de baza, aceea de conectare a telefonului mobil la un accesoriu al acestuia, a fost dezvoltata si extinsa, de-a lungul anilor, la transmiterea de date intre un telefon si altul sau  intre telefon si un calculator sau o imprimanta. Si lista poate continua cu generozitate, incepand de la tastaturi fara fir si ajungand pana la dispozitive medicale.

     

    Bogdan Zinca

    Reprezentant Sony Ericsson Mobile Communications In Romania

  • Cea mai sincera agentie de turism

    Sarbatorile de iarna de-abia s-au terminat, asa ca ce poate fi mai reconfortant decat sa incepi sa te gandesti deja la destinatiile cele mai potrivite pentru… urmatorul concediu? Fie ca vrei sa evadezi din oras de-abia la vara sau gandul iti sta la zapada de la munte din ultimele zile ale lui martie, e bine sa planuiesti din timp detaliile calatoriei.

     

    Daca nu ai foarte mare incredere in ofertele frumos colorate ale agentiilor de turism, unde hotelul este intotdeauna la doi pasi de mare, serviciile sunt neaparat fara cusur, iar localnicii, obligatoriu, cei mai buni prieteni, atunci poate ar trebui sa arunci o privire la adresa www.virtualtourist.com. Site-ul iti spune verde-n fata, si cu bune si cu rele, o multime de lucruri despre destinatia la care te gandesti, indiferent ca e vorba de New York, Insulele Hawaii sau cartierele marginase ale Bucurestiului.

     

    Sute de oameni care au calatorit de-a lungul si de-a latul Pamantului au facut o scurta pauza pe www.virtualtourist.com si si-au lasat impresiile despre locurile vizitate, insotite de fotografii. In afara de pareri inevitabil subiective, dar utile, vei mai gasi si informatii folositoare cum ar fi modalitati de a calatori pana la destinatie, o lista cu hotelurile din zona sau posibilitatea de a-i contacta pe cei care au vizitat inaintea ta locurile respective.

  • Societatea Big Brother

    Daca George Orwell imagina o societate totalitara bazata pe supravegherea de catre stat a oricarui individ – intrucat numai statul avea la acea vreme capacitatea logistica si financiara de a instala si opera un sistem de supraveghere – astazi aproape fiecare dintre noi se poate transforma pe nesimtite intr-un „Big Brother“ pentru cei din jur.

     

    Cateva dintre tehnologiile cele mai la indemana contribuie la noul peisaj al supravegherii pentru toti de catre toti. Conform unui raport recent al IDC, o companie de cercetare de piata in domeniul tehnologiei informatiei, anul trecut s-au vandut 186 de milioane de telefoane cu camera digitala, cu 50 de milioane mai multe unitati decat vanzarile totale combinate de aparate fotografice cu film (47 de milioane) si camere digitale (69 de milioane). In curand, acest tip de telefoane vor deveni omniprezente, iar calitatea imaginilor produse de minuscula camera se va imbunatati pana la nivel semiprofesional.

     

    Din ce in ce mai multe astfel de telefoane pot inregistra videoclipuri. In acest fel apar doua mari riscuri: spionajul industrial si voyerismul social generalizat. In Germania, Bundestagul a trecut o lege care interzice fotografierea obiectivelor industriale. Sprint PCS, unul dintre cei mai mari operatori de telefonie mobila din America, a inceput o campanie agresiva de inlocuire a unuia dintre cele mai de succes modele de telefon cu camera digitala cu o versiune „oarba“ sub presiunea mediului de afaceri american.

     

    Nokia, liderul industriei producatoare de telefoane mobile a lansat o versiune fara camera digitala a varfului sau de gama pentru oamenii de afaceri, Nokia 9300, tocmai pentru a calma suspiciunile clientilor care au importante operatiuni de cercetare. Legislativul din Coreea de Sud a impus fabricantilor ca telefoanele cu camera sa produca un beep strident cand fotografiaza, iar Samsung, liderul de piata in acest segment, a impus obligativitatea ca telefoanele mobile cu camera sa fie lasate la poarta companiei.

     

    In ceea ce priveste voyerismul, congresul american a adoptat in septembrie anul trecut un proiect de lege al carui nume spune totul: „The Video Voyerism Prevention Act“. Guvernul Arabiei Saudite a interzis vanzarea catre sauditi a telefoanelor cu camera pe motivul ca „raspandesc obscenitatea publica“. Telefoanele cu camera pot fi folosite si pentru a induce in eroare in legatura cu locatia in care va aflati. O companie din Germania, Simeda, condusa de doi romani, a avut ideea de a imprumuta trucul „ecranului albastru“ folosit de industria de divertisment pentru a crea iluzia de realitate.

     

    Asa cum in televiziune se folosesc imagini digitale proiectate in spatele prezentatorului sau a actorilor – pentru economisirea resurselor dedicate decorurilor – Liviu Tofan si Razvan Dumitrescu s-au gandit ca pot aplica acelasi princiu telefoanelor cu camera. Ideea s-a dovedit totusi anevoioasa, motiv pentru care cei doi intreprinzatori au dezvoltat un software audio numit SounderCover al carui scop este de a crea un „alibi sonor“ pentru posesorul telefonului. Software-ul are o baza de date cu sunete specifice de aeroport, trafic intens, furtuna etc. Exista posibilitatea de a lega un numar de telefon din agenda cu anumite tipuri de sunete care se declanseaza instantaneu ca background al discutiei, filtrand in acelasi timp zgomotul de fond real.

     

    Ideea de a oferi clientilor un alibi credibil pentru situatii delicate le-a venit si unor operatori. Cingular, o companie din Statele Unite, ofera un serviciu numit Escape-A-Date prin care clientul primeste un telefon in legatura cu o situatie de urgenta. Virgin Mobile, una dintre companiile lui Richard Branson, ofera si ea ceva asemanator.

     

    Pentru a contracara efectele potential devastatoare ale telefoniei mobile asupra intimitatii personale si potentialul de a trada posesorul in momente dificile, au aparut asa-numitele „comunitati virtuale de alibi“. Desi privit cu scepticism de sociologi, acest tip de comunitati au inceput sa genereze legende urbane: o clienta a rupt logodna pe care incepuse s-o considere nepotrivita cu ajutorul altor membri anonimi ai comunitatii, se spune.

     

    In orice caz, formatul preferat pentru minciuna este SMS-ul. Cercetatorii de la Freever au descoperit ca numai 22% dintre respondentii unui studiu sustin ca au mintit intr-o convorbire telefonica, in timp ce 45% admit ca au mintit cel putin o data prin SMS.

     

    Un caz devenit celebru in acest sens este povestea lui Jason Blair, tanarul reporter al The New York Times, cel mai prestigios si respectat cotidian din Statele Unite. Vreme de doi ani de zile, Blair a mintit in legatura cu investigatiile sale jurnalistice folosind telefonul mobil, creandu-si alibiuri sofisticate pentru a ascunde ca multe dintre articolele pe care le publicase erau pur si simplu scorneli.

     

    Poate daca politica editoriala a ziarului ar fi impus ziaristilor sa ruleze aplicatia Nemesysco – al carei scop este sa detecteze stresul imperceptibil din inflexiunile vocii – deznodamantul povestii ar fi fost altul. Firma israeliana a reusit sa impuna aceasta aplicatie ca „dispozitiv de acuratete minim acceptata“ pentru un viitor detector de minciuni mobil.

     

    In orice caz, unele organizatii de media au dat o utilitate publica milioanelor de aparate foto digitale ale oamenilor obisnuiti. Ziarul San Diego Union Tribune a infiintat un site in care doritorii sunt invitati sa stocheze fotografii ale diverselor evenimente la care s-a intamplat sa fie martori. BBC a preluat ideea si a initiat un proiect al carui motto este: „Fiecare dintre noi este fotoreporter“. Politica de deschidere totala a organizatiei britanice contribuie, practic, la reinventarea notiunii de mass-media: uriasa biblioteca de imagini digitale a BBC va fi pusa gratuit la dispozitia doritorilor, online, pana la sfarsitul anului viitor.

     

    Pentru ca numai telefoanele mobile dotate cu camera nu ar putea justifica o asemenea reactie defensiva la nivel global, analistii fenomenului „societatii transparente“ discuta si problema mai putin evidenta dar nu mai putin importanta a televiziunii cu circuit inchis (CCTV – closed circuit TV). Aceasta tehnologie nu este in nici un caz o noutate, insa recenta curba descendenta a costurilor de achizitie si administrare a determinat raspandirea la scara de masa.

     

    Multe companii au luat chiar decizia ca sistemul lor CCTV sa foloseasca Internetul ca mediu de transmitere a datelor pentru a reduce si mai mult costurile. CCTV prin Internet a devenit si in Romania o afacere. O companie romaneasca de IT, SNS, specializata in furnizarea de solutii bazate pe Linux, a pus la punct un sistem de supraveghere online pe care urmeaza sa-l licentieze si in strainatate. Comerciantii de bijuterii, lanturile de statii de benzina, hotelurile si cazinourile manifesta un interes continuu pentru acest tip de tehnologie.

     

    Pe de alta parte si utilizatorii privati au inceput sa adopte tehnologia pentru protejarea proprietatilor sau monitorizarea copiilor. Districtul Washington DC, care are o rata foarte ridicata a criminalitatii scolare, si-a propus sa faciliteze parintilor supravegherea copiilor in timp real prin instalarea anul acesta a 15.000 de camere de luat vederi. Primaria londoneza a demarat acum doi ani unul dintre cele mai controversate proiecte de fluidizare a traficului metropolitan. In zona centrala a Londrei exista un sistem integrat CCTV care urmareste fiecare autoturism, il inregistreaza si transmite informatia unui sistem de facturare. De fiecare data cand posesorul unui autoturism trece prin zona centrala, acesta trebuie sa plateasca 5 lire, taxa de congestie. O astfel de taxa locala nu ar putea fi niciodata aplicata fara un asemenea sistem.

     

    Chiar daca pare inspaimantator pentru sustinatorii libertatilor civice, televiziunea cu circuit inchis nu este cu adevarat deschizatoarea de drumuri pentru o societate totalitara de tip Big Brother. Cantitatea de informatie colectata de un astfel de sistem este atat de mare incat solicita o putere de calcul si un timp de procesare uriase, pe care nici o administratie din lume nu le are.

     

    Americanii au o zicala: „O societate inarmata este o societate politicoasa“. Studiile sociologice recente arata ca si tehnologia imaginilor digitale la purtator genereaza tot „o societate politicoasa“. Una fara intimitate, de data aceasta.

  • Circuitul adrenalinei prin buget

    Trecute sunt vremurile cand concediul insemna pentru toata lumea leneveala la munte, la mare sau pe plaje exotice. Schiatul cu viteza printre copaci, escaladarea unui ghetar, snowboardul sau windsurful sunt un antidot bun impotriva stresului.

     

    Toata lumea ma intreaba «de ce iti risti viata in balon cand ai o familie si o afacere infloritoare?» E o provocare irezistibila, iar eu m-am molipsit prea tare de acest «microb» pentru a mai renunta. In general imi controlez destinul, dar in balon sunt la discretia fortelor naturii.“ Asa isi motiveaza miliardarul britanic Richard Branson fascinatia fata de zborurile extrem de periculoase cu balonul, in care nu o data era sa-si piarda viata si in urma carora costurile pentru asigurarea sa de viata au crescut probabil vertiginos.

     

    Mare impatimit al curselor nautice si al zborurilor in balon si, mai nou, al calatoriilor spatiale, Branson nu este decat unul – poate cel mai mediatizat – dintre numerosii oameni de afaceri care se indreapta catre sporturile extreme, in cautare de adrenalina, senzatii tari si, paradoxal, relaxare.

     

    Romanii au inceput sa exploreze doar de cativa ani acest teritoriu al adrenalinei pure. Si, desi asociati in general mai degraba cu golful, sahul si alte sporturi inofensive, tot mai multi oameni de afaceri se dezic, macar de cateva ori pe an, de costume, serviete si telefoane mobile si se arunca, la propriu, pe piste accidentate sau in valuri inalte.

     

    Un bun exemplu este Mihai Miron, fostul fondator, actionar si director al Europharm Brasov, companie pe care a vandut-o grupului britanic GlaxoSmithKline. Acum, Miron are afaceri in mai multe domenii, pastrand investitii si in farmaceutice. Daca in afaceri este intr-o permanenta urcare, in ceea ce priveste sporturile extreme, prefera sa coboare. Dar nu fara obstacole. Din 1975, practica in mod constant schiul off piste. A fost atras de faptul ca, printre copaci, pe partiile neconventionale, „nu te calci cu nimeni in picioare – esti doar tu si adrenalina“. Care nu-l paraseste nici atunci cand ajunge la capatul pistei. Dupa ce termina de taiat o partie, Miron se aventureaza pe apa, unde practica cu aceeasi pasiune schiul nautic, pe care l-a descoperit inca din 1982.

     

    Unul dintre sporturile extreme cu o priza foarte mare la noi e si snowboardul. Pentru Tiberiu Macaveiu acest sport avea sa devina in scurt timp un mod de a trai. A inceput sa „alunece pe placa“ din 1997, cand avea 30 de ani, iar azi conduce Surmont Club. Macaveiu spune ca, desi costisitor acum ceva timp, un echipament complet ajunge astazi in jurul a 1.000 de dolari, fapt care-l face accesibil unui public mai larg. Multi sunt insa de parere ca adevaratele senzatii apar atunci cand cobori pe o partie „netaiata“. Desigur, in acest caz, preturile cresc: placa trebuie sa fie mai buna (de la 350 de dolari in sus), bocancii mai rezistenti (peste 400 de dolari), iar costumul poate duce si el mult peste 500 de dolari, in functie de gusturi.

     

    Tot pe placa „se dau“ si amatorii de windsurf. Desi cunoscut in Romania, acest sport are deocamdata un statut oarecum elitist din cauza costurilor foarte mari. Daca, de pilda, echipamentul pentru zborul cu parapanta poate cobori si sub 1.000 de dolari (la mana a doua), pentru windsurf merge de la 2.000 pana la 4.000 de dolari. Foarte mult costa si transportul echipamentului (vela, placile, accesoriile) si, cum locurile prielnice se gasesc destul de greu la noi in tara, se mai adauga si costurile unui sejur in cine stie ce colturi de lume. Este un sport practicat in general de oameni de succes, in special cei care sunt propriii lor patroni. Asta pentru ca timpul este o coordonata esentiala in windsurf: trebuie sa-l ai din plin.

     

    Desi nu se poate lauda cu un excedent de timp liber, Bogdan Enoiu, directorul agentiei de publicitate McCann Erickson Romania, spune ca profita de orice „portita“ din program pentru a se „urca pe val“. Pasiunea pentru windsurf a descoperit-o impreuna cu cativa prieteni acum 25 de ani, cand s-a hotarat sa faca si altceva la mare. „De atunci windsurful face parte din viata mea. L-am practicat in mai toate colturile lumii, dar cel mai mult ma atrag valurile din Leskada, Grecia“, spune Enoiu. Pentru o deplina libertate, si-a cumparat ulterior din Olanda placa si vela, care l-au costat 3.000 de dolari. „Acum nu mai plec in nici un concediu fara ele.“

     

    Insa sporturile extreme nu trebuie neaparat practicate pe mari, oceane sau prin Alpi. Pentru aproximativ 500 de dolari de persoana, multe locatii din Romania devin un rai de sapte zile pentru amatorii de senzatii tari, iar Concediu, Ad Tour & Travel sau Amazing Travel sunt doar cateva dintre agentiile care s-au aliniat noilor tendinte, furnizand astfel de pachete de servicii in care intra totul, pana la ultimul accesoriu al echipamentului de sport extrem preferat. De pilda, la Herculane si in Valea Cernei, tiroliana, adica traversarea  prapastiilor cu franghii speciale, sau traseele prin pesteri au intrat deja in circuit.

     

    Zborul cu parapanta a fost, inca de la inceput, o imagine a libertatii extreme. Inventat parca special pentru cei care-si petrec cea mai mare parte din timp tintuiti pe diverse scaune (la birou, in avion, la mese de afaceri). Este cel mai la indemana mod – costisitor, intr-adevar- de a zbura fara limite, asa cum visa, demult, Leonardo da Vinci. Echipamentul complet – planorul, aripa, hamul, combinezonul si manusile –  costa in jur de 5.000 de dolari, dar avantajul sportului este acela ca poate fi practicat si vara, si iarna, in cazul in care conditiile meteo sunt adecvate (fara vant puternic sau ninsoare). Brevetul de parapantist se obtine in urma unor cursuri, care costa cam 300 de dolari. In Romania, „clubul“ pasionatilor de parapanta numara peste 6.000 de membri, ceea ce inseamna ca tot atati romani se pot inalta deasupra lumii la 4.000 de metri.

     

    Catararile traditionale fac si ele parte din oferta agentiilor. Insa pasionatii de munte isi pot testa limitele si individual, la Balea, pe cele doua trasee de ice-climbing, Tracos I si II. Echipamentul de catarator (corzi, pioleti, ciocane, casca, pitoane de stanca) este standard si nu are un pret exorbitant. Insa datorita dificultatii traseului – nu spune nimeni ca escaladarea unui ghetar este floare la ureche – numarul celor care se incumeta sa urce pe cascade inghetate este inca mic.

     

    Exact la polul opus, raftingul atrage din ce in ce mai multa lume. Cei care vor sa detina  o barca speciala de rafting platesc cam 4.000 de dolari. Organizata de firma sau pe cont propriu, o aventura cu barca pe un rau de munte costa in jur de 70 de euro de persoana. In Romania, cele mai atractive trasee de rafting sunt pe Jiu si pe Bistrita, mai ales ca au si grade diferite de dificultate.

     

    Tot pe munte, dar pe orice traseu imaginat de pasionati, mountain biking face dintr-o simpla bicicleta o sursa sigura de adrenalina. Echipamentul standard (bicicleta, casca, cotiere, manusi) nu este neaparat costisitor. Insa pentru omul de afaceri care simte nevoia sa  renunte la siguranta masinii si vrea sa-si invinga limitele intr-un mediu neprielnic (denivelari, pante, gropi), fara a-si pune totusi viata in primejdie, o dotare serioasa poate urca si pana la 7.000 de dolari. In pret intra si „prepararea“ bicicletei cu sa speciala sau suspensii serioase.

     

    „La serviciu port adesea ostilitati mai mult sau mai putin mascate cu sefii sau cu unii colegi. Insa ma relaxez seara in pat, cand inchid ochii, ii aliniez pe toti la un zid si ii impusc pe rand.“ Desi confesiunea de mai sus ii apartine unei „managerite“ autohtone stresate, e destul de probabil ca acest principiu s-a aflat si la baza partidelor de paint-ball. Incepand de la 120 de dolari pentru o suta de bile, tariful pentru o partida de paint ball cu colegii de birou nu mai inseamna nimic, in comparatie cu placerea jocului.

     

    Echipamentul (salopeta si protectie care acopera ochii, urechile si gatul) se gaseste la locul distractiei. Fun Sports Entertainment impreuna cu Five Extreme – prima firma care a deschis un teren de paint ball in Romania – promoveaza de cativa ani la noi acest sport recreational. Dat fiind ca este cea mai inocenta ocazie pentru a-ti impusca seful (fie si numai cu vopsea), nu e de mirare ca se numara printre primele in topul activitatilor de teambuilding. Alcatel Romania, Coca Cola HBC sau PricewaterhouseCoopers sunt doar cateva dintre companiile care in ultimii ani au apelat la astfel de servicii.

     

    „Adevarata adrenalina apare atunci cand iti tremura genunchii“, spune Mihaela Haiduc, reprezentanta agentiei de turism Adventure Travel, care ofera pachete turistice incluzand sporturi extreme. Si, judecand dupa numarul de doritori, romanilor le tremura mereu genunchii.

  • Antimanual de economie

    Fie ca suntem sau nu de acord cu Bernard Maris, acesta ne invita, in „antimanualul“ sau, sa regandim critic majoritatea teoriilor economice contemporane.

     

    Dupa atatea manuale si studii serioase, explicatii doctrinare si previziuni cu caracter stiintific, era nevoie si de un antimanual de economie. Nu doar pentru divertisment,  ci pentru a intelege, cu umor, ca economistii – cum ar fi spus Jacques Attali – sunt acele persoane „care sunt mereu in stare sa explice magistral maine de ce s-au inselat azi“. Autorul cartii la care ne referim, Bernard Maris, a publicat numeroase carti de economie (dintre care, doar pentru savoarea titlurilor, enumeram: „Scrisoare deschisa catre marii guru din economie care ne cred niste imbecili“, „Doamne, ce frumos e razboiul economic!“, „Bursa sau viata“ sau „Ah, daca bogatii ar putea sa ramana intre bogati!“) si a fost declarat, in 1995, economistul anului in Franta.

     

    Ultima sa carte critica si apoi refuza, esentialmente, demersul economistilor care ne infatiseaza drept enunturi stiintifice ceea ce nu reprezinta, de fapt, decat niste judecati de valoare, si care dosesc cu strasnicie niste subiecte-cheie cum ar fi problema puterii si a repartitiei bunurilor. Bernard Maris redeschide discutia asupra unui mare numar de „presupuneri“ care nu au mai fost demult analizate si interpretate, cum ar fi eficacitatea ca „finalitate in sine“ sau „piata ca ideal social“.

     

    El isi propune sa ne faca sa pricepem felul in care economistii (marii guru) au naturalizat economia, adica au supus-o unor pseudo-legi naturale, ca sa evite, de fapt, subiectele capitale. Ceea ce ar trebui predat acum studentilor si celor aflati la pupitrele de comanda ale economiei ar trebui sa fie istoria economiei si a faptelor economice, prin apel constant la sociologie, psihologie sau antropologie. Ceea ce face din cartea sa nu atat un antimanual, sau un manual de antieconomie, cat un manual, cum se va vedea – in spiritul lui Keynes – de anti-liberalism. Cele patru parti ale lucrarii sunt:

     

    Principiile de scolastica economica, in care autorul denunta abuzul „ecuatiilor fascinante“, care evita interogatiile asupra ideologiei  ce sufoca economia, permitand economistilor sa ramana „ei intre ei“, eliminandu-i pe sociologi si filosofi.

     

    Razboiul economic: Maris ne aminteste ca economia reala, ca si miturile, nu agreeaza nici concurenta si nici transparenta si ca educatia si progresul tehnic, care sunt gratuite, trag omenirea in sus, in vreme ce concurenta si piata o imping in jos.

     

    Motorul razboiului: aici, in sfarsit, autorul  se intereseaza de problema banilor, pe care economistii o neglijeaza, negand astfel puterea emitatorului.

     

    Prada: un capitol destinat interogatiilor asupra impartirii bogatiei, asupra cresterii economice si factorilor ei determinanti. Acordand o importanta majora teoriei cresterii endogene, Maris subliniaza dezastrele  provocate de recomandarile FMI intr-un mare numar de tari in curs de dezvoltare.

     

    Bernard Maris, Antimanuel d’Economie, Ed. BrCal, Paris

  • NOUTATI

    Comunicare si manipulare

    In ultimele saptamani, care au stabilit, intrucatva, configuratia politica a tarii, analistii au „privit inapoi cu manie“ si au dezbatut pe larg rolul, adesea perfid, pe care presa romaneasca l-a jucat in perioada pre-electorala. Jocuri de interese, insinuari muscatoare sau alterari ale realitatii, toate acestea si multe altele au fost catalogate drept intentii de influentare a opiniei  publice. Cartea Soniei Cristina Stan apare drept un util indreptar pentru cei care vor sa afle care sunt mecanismele prin care presa poate schimba atitudinile, opiniile sau comportamentele cititorilor. Fenomenul manipularii prin presa a marcat si aria presei romanesti, care s-a supus, si ea, modelului marilor acte de manipulare din lume, dictate de interesele economice sau politice ale colosilor mediatici sau ale guvernelor.

     

    Sonia Cristina Stan, Manipularea prin presa, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

     

    Natiunea si integrarea europeana

    Nu putem vorbi despre identitatea europeana, fara a deslusi sensurile identitatii nationale. Asta pentru ca – spune Dan Dungaciu – marile interogatii ale procesului de integrare se ordoneaza in jurul raportului identitar national/european. Miza procesului este nu una economica, nici sociala sau chiar politica, ci una de natura culturala. Asa-numita identitate nationala se dovedeste un obstacol mai dificil de depasit decat credeau arhitectii noii Europe. Autorul incearca sa se concentreze cu precadere asupa identitatii nationale in general si asupra celei romanesti, in mod special. Potrivit datelor statistice, din 1990 incoace, la intrebarea legata de auto-identificare nationala sau europeana, procentul identificarii respondentilor la categoria „numai european“ s-a stabilizat la 4%.

     

    Dan Dungaciu, Natiunea si provocarile (post)modernitatii, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004