Astfel, în intermedieri financiare câştigul salarial net a fost de 3.615 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 873 lei, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în august de 2.005 lei, în scădere cu 22 lei faţă de luna iulie. În august, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă când s-au acordat prime ocazionale (inclusiv prime de vacanţă sau prime anuale), sume din profitul net şi din alte fonduri ori realizărilor de producţii şi încasărilor mai mari (funcţie de contracte). Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, între 6% şi 9%, s-au înregistrat în fabricarea produselor textile, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei şi de servicii informatice.
Blog
-
Miniştrii Finanţelor din zona euro vor sprijini băncile afectate de criză
Dexia, creditor franco-belgian specializat în credite către primării şi autorităţi locale, a devenit marţi prima bancă din zona euro care a necesitat intervenţie guvernamentală pentru a evita falimentul în urma crizei datoriilor de stat din zona euro. “Toată lumea a fost de acord că principalul motiv de îngrijorare ar fi evenimentele îngrijorătoare de pe pieţele financiare, care ar putea escalada într-o criză bancară”, a declarat ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, într-o conferinţă de presă susţinută la încheierea reuniunii de la Luxembourg a miniştrilor Finanţelor din zona euro. Probabilitatea tot mai ridicată a intrării Greciei în faliment în următoarele luni a alimentat temerile privind o criză bancară în Europa, care ar agrava condiţiile economice internaţionale şi ar afecta serios sistemul financiar global.
-
Cât de bogată este?… Astăzi: Lady Gaga
Ea declară, relatează Celebritynetworth, că stilul vestimentar este influenţat de Donatella Versace şi că atât garderoba cât şi muzica sa este inspirată de artişti strălucitori, precum Queen, David Bowie, Britney Spears, Madonna sau Michael Jackson. În reprezentaţiile sale muzicale îşi foloseşte abilităţile de actriţă, dat fiind că a fost distribuită în mai multe roluri din filme pentru adolescenţi.
A început să cânte la pian la vârsta de 4 ani, a scris prima baladă la 13 ani şi la 14 ani dădea deja concerte. În 2003 s-a înscris la o universitate de arte din New York, unde a studiat muzica, şi-a rafinat stilul de compoziţie şi a căpătat obiceiul de a alege pentru piesele sale subiecte precum religia, politica, arta sau probleme sociale. În primii săi ani de carieră a compus piese pentru alţi artişti, dar la un moment dat i-au fost recunoscute şi abilităţile de cântăreaţă iar o casă de discuri i-a oferit un contract.
Albumul său de debut, The Fame, a fost lansat pe 19 august 2008, având un succes imediat. În Austria, Germania, UK, Canada şi Irlanda a ajuns pe primul loc iar în restul lumii s-a plasat de la bun început între primii zece. Albumul reuneşte hiturile “Just Dance”, “Poker Face”. Lady Gaga şi-a început turneul The Fame Ball Tour. Al doilea album a fost the Fame Monster, care a dat startul celui de-al doilea turneu – The Monster Ball Tour.
GALERIE VIDEO in PAGINA URMATOARE ->>>>>>>>>>>>>>>>>>>
-
Baconschi: IMM-uri “perfecţionate şi performante” din Germania doresc să intre pe piaţa din România
Ministrul Teodor Baconschi face o vizită de două zile în Germania, la invitaţia omologului său, Guido Westerwelle. “În prima zi a vizitei am avut o serie de întâlniri politice”, a spus Baconschi. El a menţionat în acest context întrevederea cu Peter Hinze, secretar de stat în ministerul Economiei şi Tehnologiei şi, totodată, copreşedinte al Consiliului economic româno-german, cu care a trecut în revistă dezvoltarea “foarte promiţătoare” a relaţiilor comerciale bilaterale.
-
Cea mai şocantă campanie anti-fumat: Imagini cu oameni pe patul de moarte vor acoperi pachetele de ţigări
Imaginile vor apărea pe pachetele de ţigări vândute în Canada începând cu anul viitor, pentru a respecta o nouă lege care spune că 75% din suprafaţa pachetelor de ţigări trebuie să fie acoperită cu un mesaj anti-fumat, scrie dailymail.co.uk. Oficialii din domeniul sănătăţii sunt de părere că acesta este cel mai agresiv mesaj anti-fumat lansat în lume până în prezent.
-
Criza – nimic nou sub soare, soluţia stă în memoria socială, care poate remodela politicul
Confuzie, aparenta miopie politică şi dezbateri duse la extreme, aşa a radiografiat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, societatea şi politicul din România în mijlocul crizei mondiale şi înainte de anul electoral 2012, cand multe dintre soluţiile propuse populaţiei sunt “glumeţe”. “Suntem înaintea anului electoral, devenim tot mai conştienţi, nu numai noi specialiştii în economie şi finanţe, că avem constrângeri bugetare puternice. Se discută în permanenţă de soluţii. Câteodată soluţiile pentru noi sunt glumeţe, dar se discută. Nu poţi să treci cu vederea aceste dezbateri, extrem de mediatizate. Va reuşi societatea şi clasa politică ca anul 2012 să iasă din tiparul precedentelor cicluri electorale, cu promisiuni mai puţin sau mai mult desprinse de realitate?”, a spus Isărescu în cuvântul de deschidere de la Romania Financial Forum 2011, organizat de MEDIAFAX în parteneriat cu BNR.
-
Nokia promite că va prezenta primul smartphone cu sistem Windows în câteva săptămâni
Directorul general al Nokia, Stephen Elop, a promis marţi că primul smartphone cu sistem Windows va fi prezentat în acest trimestru, dar rămâne de văzut dacă livrările vor începe la timp pentru sărbătorile de iarnă. Lansarea este aşteptată să coincidă cu târgul anual Nokia World de la Londra, programat la sfârşitul lui octombrie, iar livrările ar trebui să fie lansate la începutul lui noiembrie, pentru ca telefoanele să ajungă la cumpărători în perioada de vârf a vânzărilor de sărbători. În trecut, Nokia prezenta de obicei telefoanele cu o jumătate de an înainte de lansarea vânzărilor, dar compania a anunţat că intenţionează să schimbe acest sistem.
-
Profesorii români, cel mai prost plătiţi din UE. În ce ţări sunt cel mai bine plătiţi dascăli
În aproape toate ţările europene, salariile brute de bază pentru profesorii aflaţi în primii ani ai carierei sunt mai scăzute decât PIB-ul naţional pe cap de locuitor, iar remuneraţia lor nici măcar nu se va dubla pe parcursul vieţii active, cu excepţia câtorva state membre, se arată în studiul care compară salariile profesorilor şi directorilor de şcoli din sectorul public în cele 27 de state membre ale UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Turcia. Datele, bazate pe anul şcolar 2009 – 2010, cuprind educaţia de la nivelul preşcolar şi până la cel secundar.
-
Mii de deţinuţi din California sunt în greva foamei
Aproximativ 12.000 de deţinuţi sunt în greva foamei în cel puţin opt închisori din statul California, anunţă o organizaţie pentru protejarea drepturilor deţinuţilor. “Sperăm că această participare masivă la protest îi va obliga pe oficialii de la Administraţia penitenciarelor să onoreze revendicările de bază ale oamenilor închişi în spatele acestor ziduri”, a declarat Isaac Ontiveros, purtătorul de cuvânt al organizaţiei. “Există oameni care se află în izolare carcerală de 20 de ani”, a spus el.


