BusinessMagazin

Blog

  • Ovidiu Tender îşi extinde afacerile în Africa: Prospecţiuni a câştigat premise pentru exploatare de aur, metale grele şi rare în Senegal

    “Am câştigat şapte permise pentru explorare şi exploatare, din care patru pe fosfaţi, iar celelalte pe metale grele (titan, zircon), aur, cupru şi metale rare (litiu), toate în Senegal. În ianuarie 2012 vom începe prospectarea la perimetrele de fosfaţi şi aur”, a declarat Tender.

    Totodată, compania Prospecţiuni a semnat săptămâna trecută un memorandum cu Petrosen, compania naţională de petrol din Senegal, pentru înfiinţarea unei societăţi mixte, denumită Petro-Prospect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai deşteaptă înşelătorie de pe Facebook: Cum poţi rămâne făra cont şi fără bani

    Un atac recent creat pentru a fura datele utilizatorilor Facebook este printre cele mai sofisticate de până acum, deoarece imită procedurile de securitate pe care site-uri ca Facebook sau Google le folosesc pentru a se apăra de viruşii informatici, scrie dailymail.co.uk.

    Înşelătoria apare sub forma unui email ce pare a fi venit din partea Facebook, în care utilizatorul este acuzat că a insultat sau enervat alţi utilizatori ai site-ului şi este informat că i se va şterge contul în 24 de ore.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfaturi pentru tinerii manageri de la… Dan Şucu, proprietarul Mobexpert

     

  • EFECTUL Facebook

    Facebook trebuie să fii!”, explică scurt Marius Meleşteu, directorul general al Strauss România, de ce investeşte în pagina de pe Facebook a brandului Doncafé. Mai exact, cinci procente din întregul buget de marketing al companiei sunt alocate pentru gestionarea paginii şi dezvoltarea de aplicaţii sau concursuri desfăşurate cel puţin o dată la fiecare două luni. Şi, drept urmare, pagina Doncafé a strâns în decurs de un an aproape 130.000 de fani, devenind astfel unul dintre cele mai puternice branduri de pe Facebook.

    Din ce în ce mai multe companii din România explorează deja de ceva vreme reţelele sociale şi creează comunităţi online cu care să poată interacţiona prin diferite metode şi care să le transmită apoi mesajul mai departe pe internet. Dintre cele mai populare 100 de pagini româneşti de Facebook, de pildă, 23 sunt pagini de companie sau de brand. Au în total zeci sau chiar sute de mii de fani şi se luptă practic cot la cot cu pagini de divertisment sau ale unor vedete autohtone precum Inna şi Smiley, potrivit serviciului de monitorizare a paginilor de Facebook din România.

    Lista este însă mult mai lungă, dat fiind că nu doar multe companii româneşti, dar şi majoritatea filialelor locale ale marilor multinaţionale din lume sunt prezente pe paginile reţelei sociale, chiar dacă nu se pot lăuda în mod neapărat cu un număr impresionant de fani sau cu o interacţiune susţinută cu aceştia. “Este mult mai uşor să atragi fanii decât să-i păstrezi sau să îi menţii implicaţi”, punctează Grant McKenzie, vicepreşedintele de marketing al Ursus Breweries, explicând astfel de ce preferă să se concentreze mai puţin pe acest număr şi mai mult pe indicatori precum interacţiunea, rata de răspuns sau frecvenţa cu care revin utilizatorii. Iar asta în condiţiile în care pagina Ursus are totuşi aproape 125.000 de fani pe Facebook, iar Bere Timişoreana în jur de 40.000..

    Se poate spune că, aparent, prezenţa pe Facebook a devenit obligatorie, mai ales odată cu creşterea numărului de utilizatori din România, în prezent de peste 3,8 de milioane, toţi potenţiali cumpărători. “Jumătate din utilizatorii de internet din România sunt practic pe reţeaua socială”, explică Doron Zilberstein, vicepreşedintrele de marketing al URBB, decizia de a lansa paginile de Facebook ale Tuborg, Carlsberg, Guiness, Bilbor şi Granini, dintre care primele două cu aproximativ 41.000 de fani fiecare.

    Transformarea “Like-urilor” în vânzări pare însă mai greu de realizat, iar prezenţa pe Facebook este de cele mai multe ori cuantificată doar prin capitalul de imagine, cu toate că “lipsa prezenţei pe reţeaua socială nu duce la o pierdere de capital, ci mai degrabă la ocolirea oportunităţii de a-l spori”, spune Monica Cacina, specialist marketing la BestJobs, de asemenea foarte popular pe paginile reţelei. În cazul Doncafé, spre exemplu, unul din trei consumatori care au interacţionat cu brandul pe Facebook şi-au îmbunătăţit opinia despre produs, potrivit unui studiu desfăşurat în acest an de Daedalus Millward Brown. Pentru Tuborg, însă, rezultatele s-au văzut şi în traficul de pe tuborg.ro, o campanie derulată recent pe reţeaua socială fiind una dintre principalele surse de trafic pe site.

    “Nu suntem pe Facebook pentru a vinde”, spune şi Erik Hageleit, directorul general al Beiersdorf România, compania care aduce Nivea pe piaţa locală. Pagina brandului a fost lansată în urmă cu doar şase luni şi numără deja peste 100.000 de fani, fiind astfel pe locul 12 în clasamentul afacerilor sau brandurilor de pe Facebook şi pe locul 50 în topul general, conform Facebrands. “Este greu de spus însă câţi dintre cei care au dat like devin apoi cumpărători activi”, mai spune oficialul companiei. La fel e şi în cazul KFC România, spre exemplu. “Nu avem statistici referitoare la procentul de vânzări datorate Facebook. Reţeaua socială este parte integrantă a strategiei de comunicare şi e greu de diferenţiat”, spune Carmen Lupuleţ, directorul de marketing al companiei care numără peste 100.000 de fani, cu menţiunea că deocamdată nici nu şi-a propus să măsoare altfel de indicatori în afara numărului de “Like”-uri şi a interacţiunii cucomunitatea online.

    Aşa gândesc, de altfel, cei mai mulţi dintre şefii de companii cu pagină pe Facebook. Adunarea unei mase critice de fani ar trebui, aşadar, privită ca un mijloc, nu un scop, crede Mihai Georgescu, managing director la Wrigley, care a lansat de cel mult un an paginile brandurilor Orbit, 5Gum, Skittles şi Airwaves, fiecare în clasament cu câteva zeci de mii de fani. Iar popularitatea pe Facebook ar trebui să fie măsurată mai degrabă prin efectul viral pe care îl generează pagina companiei şi prin numărul de fani implicaţi activ, susţine Florin Drăghia, directorul de marketing al Lidl România, lanţul de retail cu aproape 120.000 de fani pe Facebook.

    Un impact asupra vânzărilor văd cel mai probabil doar site-urile care oferă cupoane de reduceri, unde utilizatorii reţelei sociale sunt atraşi în principal de ofertele publicate, pentru restul fiind vorba doar de un motor ocazional de stimulare a vânzărilor. Patru asemenea afaceri se regăsesc în clasamentul celor mai populare 100 de pagini pe Facebook, iar FunDeal.ro este chiar pe primul loc, dacă în calcul sunt luate doar companiile sau produse ale acestora. “Deşi reţeaua nu e un canal de vânzări, observăm o conversie mai bună în rândul fanilor”, confirmă Călin Fusu în cazul Zumzi. Excepţie care are toate şansele să confirme o regulă.

  • Rămâne Estul fără băncile austriece?

    “Nu poţi crede pentru totdeauna în Moş Crăciun”, spunea în decembrie 2008 Herbert Stepic, preşedintele Raiffeisen Bank International (RBI), pentru că în plină criză financiară, “băncile nu pot pompa la nesfârşit bani în economie”. El cerea guvernelor est-europene să întoarcă susţinerea de care s-au bucurat din partea băncilor străine în anii de creştere economică şi să ia măsuri care să le sprijine, cum ar fi injecţiile de capital, după exemplul Austriei, sau credite de la UE pentru recapitalizarea băncilor şi garantarea împrumuturilor interbancare. În lunile următoare, BERD şi FMI perfectau acordul de la Viena privind susţinerea băncilor şi menţinerea expunerilor în Est ale celor 17 grupuri bancare occidentale prezente în regiune. Pentru România, acordul a fost semnat de Erste Bank, Raiffeisen Bank International, Eurobank EFG, NBG, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank şi UniCredit, care controlează în total circa 70% din piaţă.

    Acum însă, după toate asigurările date de Jose Barroso sau de Angela Merkel că vor limita dezangajarea băncilor din Europa de Est ca efect al crizei datoriilor suverane, s-a văzut că nu există niciun nou acord: Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a precizat în rezoluţia din octombrie doar că măsurile de menţinere a expunerii rămân la latitudinea autorităţilor naţionale de supraveghere. Iar condiţiile în care operează băncile sunt mult schimbate faţă de 2008. Conform noilor cerinţe impuse de EBA, băncile trebuie ca până la 30 iunie 2012 să atingă o rată a capitalului de bază de 9% şi să-şi constituie rezerve temporare, ceea ce înseamnă un necesar de capital suplimentar estimat la 106 mld. euro. EBA va stabili în următoarea perioadă cifrele exacte, pe baza raportărilor la nouă luni ale băncilor, şi va aproba până la sfârşitul anului în curs planurile de recapitalizare.

    Europa de Est este, aşadar, doar un caz particular al luptei pentru resurse care se duce în aceste luni în interiorul UE: în declaraţia summitului UE din octombrie se spune că băncile pot beneficia de bani pentru recapitalizare din partea Fondului European pentru Stabilitate Financiară, devenit creditor de ultimă instanţă, doar dacă restul opţiunilor eşuează (aport de la acţionari, emisiuni de obligaţiuni, sprijin de la guvernele naţionale, vânzări de active). Alex Griffiths, analist al Fitch Ratings, apreciază că “o majorare de capital, din fonduri private sau publice, va avea un impact neutru, dacă nu chiar uşor pozitiv pentru creditare; pe de altă parte, dacă băncile recurg la reducerea activelor, atunci se va reduce creditarea”.

    Acesta e contextul în care Banca Naţională a Austriei şi Autoritatea Austriacă pentru Pieţe Financiare au lansat propunerea ca proporţia dintre creditele nou acordate, pe de o parte, şi depozitele nou create şi alte resurse de finanţare locale sau supranaţionale să nu depăşească 110%. Propunerea are ca scop menţinerea ratingului suveran AAA, după ce agenţiile de rating au pus la îndoială capacitatea ţării de a susţine subsidiarele din Est ale băncilor austriece în condiţiile unei eventuale înrăutăţiri a economiei mondiale. Dintre toate pieţele estice, băncile austriece aveau la 31 martie expunerile cele mai mari în Cehia (53,17 mld. euro), România (30,2 mld. euro) şi Ungaria (28,99 mld. euro), conform băncii centrale.

    Simon Kennedy, analist al agenţiei de rating Fitch, apreciază că propunerea nu va însemna “constrângeri noi semnificative” asupra creditării, fiindcă băncile austriece “oricum nu mai au intenţia să-şi majoreze creditarea mult mai rapid decât finanţarea pe plan local”. Ba mai mult, propunerea are efecte pozitive, fiindcă “va asigura reducerea progresivă a proporţiei dintre credite şi depozite în Europa Centrală şi de Est şi va preveni o creştere excesivă a expunerilor atunci când percepţia faţă de această regiune se va îmbunătăţi” (un punct de vedere atins şi de Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, care a spus că ar fi fost “foarte mulţumit dacă o astfel de restricţie ar fi funcţionat în perioada de boom al creditului” şi că “interesele sunt comune, nu divergente” între bănci şi state).

    În schimb, spune Kennedy, dacă ar avea loc o intensificare a crizei în zona euro, atunci presiunile pe finanţare “ar putea sili unele bănci din zona euro să taie finanţarea pentru subsidiarele din Europa Emergentă sub nivelurile la care le-ar îndreptăţi condiţiile locale”, caz în care ar putea fi luată în calcul o nouă iniţiativă de genul acordului de la Viena. În ceea ce priveşte teama de o repatriere a capitalurilor, oficialii BNR au explicat că băncile nu pot repatria decât cu acordul BNR capitalul social, care reprezintă cea mai mare parte din capitalul lor. Împrumuturile subordonate, în schimb, au o pondere mult mai mică în capital decât în alte ţări din regiune, dar nici ele nu pot fi retrase înainte de scadenţă, a afirmat săptămâna trecută Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, care nu vede atât un risc ca expunerile băncilor să scadă, ci mai curând riscul de încetinire a creşterii liniilor de finanţare.

  • Concert Nana Mouskouri, 4 decembrie, Sala Palatului

    Printre piesele celebre cântate de aceasta se numără “Fascination”, “Amazing Grace”, “Only Love” sau “I Have A Dream”. Melodiile de pe discurile sale au fost interpretate şi înregistrate în multe limbi, inclusiv ebraică, chineză mandarină şi maori, ceea ce i-a adus aprecierea milioanelor de fani de pe toate continentele.

    de Laura Mitran

  • “Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989)”

    Pornind de la filme ale unor monştri sacri ca Griffith, filmele sovietice de propagandă ale deceniului trei (inclusiv Eisenstein) sau cele propagandistice naziste (Leni Riefenstahl), volumul lui Cristian Tudor Popescu prezintă filmul românesc de ficţiune – de la peliculele interbelice, începând cu Războiul de independenţă, până la cele ale epocii comuniste. Acestea din urmă sunt diferenţiate în funcţie de perioadele în care au fost produse şi de evoluţiile politice specifice perioadelor respective şi sunt urmate de numeroase studii de caz, între care “Directorul nostru” (1955), “Puterea şi Adevărul” (1972), dar şi filme antisistem precum “Reconstituirea” (1970).

    “Filmul românesc de ficţiune s-a născut cu propaganda politică în el, ca un copil infectat cu HIV încă din pântecele mamei. Istoria lui a fost dublată de istoricul bolii. Pe lângă semnele specifice creşterii, în fiecare etapă de viaţă, tumorile, erupţiile, plăgile s-au dezvoltat şi ele. Coşurile pubertăţii filmului românesc au apărut lângă bubele sindromului imunodeficienţei politice. Din cele 550 de pelicule ale perioadei comuniste, aproximativ 222 (adică 40%) pot fi considerate ca având caracter politic, propagandistic, restul fiind divertisment, comedie muzicală, filme pentru copii – proporţia lui Lenin (60% propagandă, 40% divertisment) fiind totuşi inversată. Cu prea puţine excepţii, propaganda din cinema a urmat cu fidelitate liniile politice de evoluţie ale PCR. A fost mai întâi prosovietică, internaţionalistă, antiromânească, apoi naţional-comunistă, anticitadină, antiintelectuală, antioccidentală, vehicul al cultului lui Ceauşescu”, spune Cristian Tudor Popescu.

    de Mădălina Cerban

  • Lautrec la bordel

    Spectacolul face parte din şirul de reprezentaţii montate în luna noiembrie, când Teatrul Metropolis împlineşte patru ani de activitate, şi reuneşte nume celebre, precum Iulia Vântur, Ozana Barabancea, George Ivaşcu şi Vlad Ivanov.

    Caracterele reflectate în opera lui Toulouse Lautrec sunt puse în valoare în “Lautrec la bordel” pe canavaua scenografică a lui Dragoş Buhagiar şi în tuşa satirico-expresivă a lui Horaţiu Mălăele, care semnează regia spectacolului. Spectatorii vor vedea personaje decadente, dar cu fior artistic, şi o lume a stabilimentelor rău famate şi a cabaretelor Milton şi Moulin Rouge. “Lautrec la bordel” a avut premiera în 10 noiembrie şi mai poate fi văzut pe 28 şi 29 noiembrie, dar şi în luna decembrie, la Metropolis.

    de Mădălina Cerban

  • Sfaturi pentru cine are bani de investit

    O apariţie bonomă şi lipsită de orice morgă de finanţist, Mikio Kumada a venit de la Singapore la Bucureşti în cadrul unui turneu european de căteva săptămâni, ca să susţină în calitate de consilier de investiţii activitatea LGT Bank, instituţia grupului financiar LGT specializată în private banking. Greco-japonez de origine, licenţiat la Viena în ştiinţe politice şi studii japoneze, fost reporter la Bloomberg, apoi director în cadrul Egnatia Securities din Atena, Kumada lucrează pentru LGT din 2002, unde primii cinci ani i-a petrecut ca senior market strategist la LGT Bank, iar următorii trei ca senior market analyst la LGT Capital Management. Grupul financiar, deţinut de casa princiară de Liechtenstein, are birouri în 13 ţări din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu şi administrează active de aproape 74 mld. euro, profitul la jumătatea anului curent fiind de aproape 70 mld. euro.

    Între clienţii LGT Capital Management, divizia de management a activelor, cel mai mare client e chiar LGT Bank, la care se adaugă clienţi instituţionali, de la alte bănci la fonduri de pensii, alţi administratori de active, asigurători “şi sperăm să avem şi fonduri suverane de investiţii”. În private banking, unul dintre segmentele cu creştere mare este cel al clienţilor cu averi noi, îndeosebi din Asia, dar şi din Rusia ori Estul Europei, printre aceştia fiind şi clienţi din România, unde grupul LGT operează prin biroul de la Viena. Ce sfaturi le-ar da Kumada? “Poate eventualilor noi clienţi din România le-aş putea părea prea sceptic, dar cred că e important de transmis mesajul că e bine să-ţi asumi riscuri – asta faci oricum ca antreprenor, şi mulţi clienţii est-europeni sunt antreprenori – dar e bine ca o parte dintre active să-ţi fie administrate conservator, cu ideea de a lăsa ceva pentru familie şi generaţiile viitoare.”

    Dintre clienţii de private banking din pieţele emergente, “les nouveaux riches” sunt mult mai înclinaţi spre risc, urmărind profit mare şi rapid, ceea ce e o consecinţă a faptului că şi-au acumulat banii repede, cu preţul asumării inclusiv a unor riscuri politice, iar mentalitatea lor de a juca dur se transpune mai departe în comportamentul investitorilor şi al pieţelor. “Desigur, e decizia lor cum şi unde investesc. Dar dacă eu aş fi consilier de investiţii al unui astfel de client, i-aş recomanda ca măcar o parte din avere să fie plasată în active sigure”, spune Kumada.

    Explicaţia apelului la prudenţă e că, în opinia lui, “suntem într-o situaţie globală unde toate ţările industrializate din G7, SUA, Europa de Vest, Japonia au problema structurală a supraîndatorării, a supraexpunerii, care declanşează acum o perioadă cu caracteristici opuse, de reducere a expunerilor, nu numai la nivelul guvernelor, dar şi la nivelul sectorului privat şi al consumatorilor. Această perioadă nu e bună pentru creşterea economică”. Există mai multă creştere acum în economiile emergente decât în cele dezvoltate, şi mai ales în economiile mari emergente – China, Rusia, Brazilia. Dar unele dintre ele (China) au şi ele deja probleme – nu de ordin structural, ci de ordin ciclic, pentru că, spre a contracara criza din 2008, au stimulat masiv economia şi acum încă mai au marjă s-o facă, dar nu atât de mult ca atunci, spune analistul. Pe de altă parte, Europa şi SUA nu prea mai au spaţiu fiscal de manevră, ci doar spaţiu monetar, însă problema e că stimulentele monetare au loc tocmai într-un moment când băncile îşi reduc expunerile peste tot. “Or, în aceste condiţii, toată lumea trebuie să treacă printr-o fază de restructurare şi creştere a economisirii, care va compune un mediu economic dificil.”

    În ce priveşte o “aterizare dură” a economiei chineze, dată ca iminentă de ani buni de o mulţime de analişti, Mikio Kumada se arată sceptic. “Nu credem că China va avea un <hard landing>, pentru că dacă sectorul privat sau piaţa imobiliară sunt un pic supraîncălzite, statul are încă spaţiul fiscal să limiteze aceasta”. Problema e că dacă statul trebuie să intervină spre a echilibra o criză a creditării sau a pieţei imobiliare, atunci China va intra şi ea în jocul supraîndatorării, însă şanse pentru un <soft landing> există şi se vor materializa într-o creştere economică ceva mai scăzută decât până acum, în jur de 7-8%, în timp ce ţările dezvoltate vor avea creşteri mult mai mici. “O creştere foarte rapidă nu mai poate veni acum de nicăieri, iar această criză trebuie folosită pentru a face ajustări în economie menite să asigure în viitor o rată mai sustenabilă de creştere.”

    Cel mai important factor apt să influenţeze viitorul climatului economic şi de investiţii la nivel global ţine de deciziile pe care le vor lua liderii politici europeni în următoarele săptămâni şi luni pentru depăşirea impasului datoriilor. În ipoteza că se va ieşi cu bine din această perioadă, efectul pozitiv va fi ieşirea din epoca afacerilor nesustenabile de până acum, caracterizate de creştere pe credit, suprafinanciarizare, volatilitate prea mare şi lipsă a reglementărilor. “Mai bine o creştere mai redusă, dar din care poţi extrage valoare într-un mod mai echilibrat, deşi pe un termen mai lung”, afirmă Mikio Kumada, care pariază pe economiile emergente, ca având prima şansă de relansare în epoca post-criză.

    În Europa, analistul se declară un adept al implicării Băncii Centrale Europene, dar nu sub forma transformării ei într-o simplă tiparniţă de bani care să preia imediat toate riscurile (iar soluţia tiparniţei nu funcţionează de una singură, aşa cum a dovedit-o prăbuşirea din august a pieţelor, când Rezerva Federală lansase programul de relaxare cantitativă, dar în Congresul SUA era ceartă “ca într-o republică bananieră”), ci sub forma presiunii asupra autorităţilor europene de a face reformele instituţionale şi fiscale necesare. Singurul caz în care o intervenţie rapidă a BCE ar fi necesară ar fi dacă scenariul dominant ar deveni cel de recesiune şi deflaţie, pentru că misiunea BCE prin statut este de a apăra stabilitatea preţurilor. “Dar acum nu suntem (încă) într-un asemenea punct; economia este ameninţată de recesiune, dar e încă pe creştere.”

    Pe termen mai lung însă, cu o bază de reforme făcută şi cu nişte autorităţi de reglementare puternice, poate vom crea şi nişte pieţe în care “investitorii să se comporte ca nişte investitori în loc de traderi”, dar asta sună ca şi cum ai crea un “om nou”, cum a încercat Ceauşescu, glumeşte Kumada. Teoretic e posibil, însă practic e nevoie de câţiva ani buni şi de eforturi mari, din partea unor lideri foarte puternici, pentru că reglementarea pieţelor întâmpină o opoziţie solidă din partea lobby-ului financiar. Aşa cum o dovedesc însă iniţiativele unui Paul Volcker în SUA, este posibilă promovarea unor reforme care să accelereze reglementarea pieţei CDS-urilor şi a produselor derivate sau separarea activităţii de bancă de investiţii de cea de bancă comercială şi, mai departe, să coordoneze această reformă cu autorităţile europene.

  • Adevărata luptă pentru supravieţuire (GALERIE FOTO)