Tag: supraveghere

  • Big Brother de prin vecini

    Ceea ce altadata era de apanajul spionilor sau al agentiilor de
    detectivi este acum accesibil tot mai multor oameni. Sistemele cu
    una sau mai multe camere conectate la un videorecorder digital,
    controlate wireless sau nu si prevazute sau nu cu monitoare au
    coborat de la un nivel de pret de mii de dolari la doar cateva
    sute, astfel incat pot fi acum utilizate de oamenii obisnuiti din
    SUA, care fie vor sa se protejeze de vecini indiscreti, fie sa afle
    cine le zgarie masina ori le arunca gunoaie pe peluza atent
    intretinuta. Vanzarile catre persoane fizice au ajuns chiar sa le
    egaleze pe cele catre companii, spre bucuria producatorilor.

    Exista si solutii gratuite, cum ar fi SupervisionCam, un software
    care transforma camera web a calculatorului intr-una de
    supraveghere atunci cand se detecteaza miscare. Un astfel de sistem
    simplu a ajutat, spre exemplu, la surprinderea si punerea la
    respect a unor vecini care-si faceau de lucru uitandu-se pe
    fereastra in locuinta dintr-un parc de rulote a unui american,
    atunci cand acesta era plecat.

    Tehnica moderna permite nu numai oferirea de probe administratiei
    unui complex de locuinte, politiei ori instantei cand sunt necesare
    pentru sustinerea unei reclamatii, ci mai mult, transformarea
    vinovatului surprins asupra faptului in vedeta fara voie pe
    site-uri ca YouTube, spre exemplu.

    Clipurile postate pe YouTube ii prezinta pe faptasi in actiune si
    au de regula o coloana sonora amuzanta, uneori si comentariu pe
    masura, facandu-i de ras pe cei filmati de camera de supraveghere.
    Unele clipuri ajung la un numar mare de vizualizari si starnesc
    dezbateri intre internauti. Spre disperarea protagonistilor insa,
    postarea online a clipurilor nu este deloc ilegala, deoarece
    materialele se incadreaza la categoria celor filmate fie pe
    proprietatea personala, fie pe domeniul public, unde oricine poate
    vedea ce se petrece.

  • Securitatea pe net: cine isi baga nasul in calculatorul tau?

    Sandra Person Burns era o mare amatoare a navigatului pe
    internet si a cumparaturilor online. Dar si-a schimbat preferintele
    dupa ce si-a dat seama ca era urmarita de un program software de pe
    computerul ei, pe care credea ca il stersese deja.

    Burns, 67 de ani, fosta directoare intr-o companie medicala, acum
    pensionara, marturiseste ca e foarte circumspecta cu privire la
    cumparaturile online: “Acum, in loc sa intru pe Amazon, mai degraba
    merg la libraria din colt”.


    Burns, de loc din Jackson, Mississippi, este una dintre multii
    americani ce dau in judecata firmele care urmaresc activitatea
    utilizatorilor pe internet. Miezul disputei este un mic fragment de
    cod de program, scris pe hard-diskul calculatorului prin programul
    Flash produs de Adobe, atunci cand utilizatorul ruleaza un fisier
    video de pe site-uri populare ca Youtube sau Hulu.

    Intruziunea cookie-urilor Flash atrage un numar din ce in ce mai
    mare de procese federale impotriva companiilor de media si
    tehnologie si critici tot mai dure din partea militantilor pentru
    confidentialitate, care spun ca acest software le-ar putea permite
    companiilor sa creeze profile detaliate ale consumatorilor fara ca
    acestia sa stie.


    Spre deosebire de cookie-urile HTML, ce stocheaza preferintele
    referitoare la site-uri si pot fi ajustate printr-o simpla setare,
    cookie-urile Flash sunt stocate intr-un director separat de care
    multi utilizatori nu au habar si pe care s-ar putea sa nu stie cum
    sa-l gestioneze.



    Burns, reprezentata in actiunea juridica de casa KamberLaw,
    spune ca stia de existenta cookie-urilor, dar nu si de a celor
    Flash. “Am crezut ca in urma instructiunilor urmate ca sa-mi curat
    sistemul de cookie-uri am rezolvat treaba asta; apoi am descoperit
    ca nu era asa”, explica ea. “Informatiile mele personale sunt acum
    tranzactionate ca o marfa, fara ca eu sa stiu si sa aprob.”

    Din iulie, cel putin cinci asemenea tipuri de procese au fost
    deschise in California, printre reclamatii ca au folosit in secret
    cookie-uri Flash fiind companii de media ca Fox Entertainment Group
    si NBC Universal, dar si companii de tehnologie ca Specific Media
    sau Quantcast. Alte procese sunt asteptate, cu aceleasi
    acuzatii.

    Reclamantii spun ca firmele au colectat informatii de pe site-urile
    vizitate de ei si de la fisierele video vizionate, chiar daca
    oamenii isi reglasera parametrii de navigare pe web in asa fel
    incat sa respinga acele cookie-uri ce i-ar fi putut identifica.
    “Aceste procese sunt de fapt despre dreptul unui utilizator de
    calculator de a decide termenii in care informatiile lor personale
    pot fi colectate si distribuite. Este vorba despre controlul
    detinut de utilizator”, spune Scott A. Kamber, 44 de ani, avocat
    specializat in tehnologie si intimitate la KamberLaw, implicat in
    unele dintre procesele sus-amintite. Alte firme care au deschis
    procese sunt Parisi & Havens si cabinetul individual Joseph H.
    Malley.

    Un proces sustine ca Clearspring Technologies si companii de media
    intre care si Walt Disney Group “au autorizat cu buna stiinta”
    utilizarea de dispozitive de urmarire online ce “permit accesul la
    activitatile online ale utilizatorilor si la informatiile lor
    personale”. Altii sustin ca informatiile erau colectate pentru a fi
    mai apoi vandute companiilor de publicitate online.

    In august, Clearspring si Quantcast au emis comunicate pe blogurile
    companiilor despre aceste procese. Clearspring a clarificat modul
    cum a folosit cookie-urile Flash si a spus ca acuzatiile juridice
    erau “inconsistente la nivelul faptelor”. Compania a recunoscut ca
    a folosit cookie-uri Flash “ca sa ofere date sintetice pentru
    editorii online”. Comunicatul mai spune si ca datele erau colectate
    pe scara larga, incluzand utilizatorii unici si orarul actiunilor
    lor, dar nu si informatii care sa permita identificarea lor
    personala. Postul de pe blogul corporatist al Quantcast sustinea ca
    “firma a folosit cookie-uri Flash doar in scop de masurare si nu
    pentru a pregati vreo forma de continut personalizat”.

    Specific Media a refuzat sa raspunda solicitarilor de a comenta pe
    marginea acuzatiilor. La fel au facut-o si aparatorii companiilor
    implicate in proces, dar si reprezentantii acelor companii ce inca
    nu au fost inca reclamate in justitie.

    Unii sustinatori ai dreptului la intimitate spun ca, in ciuda
    celor sustinute de companii, daca o cantitate suficienta de date
    sunt colectate de-a lungul timpului, advertiserii isi pot crea
    profile detaliate ale utilizatorilor, inclusiv date care ii
    identifica personal, precum rasa si varsta, pe langa cele
    referitoare la website-urile vizitate. Tot ei afirma ca
    cookie-urile flash pot reactiva cookie-urile HTML care au fost
    sterse din calculatorul unui utilizator, incalcandu-se astfel
    setarile de confidentialitate. “Functia de baza a unui cookie este
    sa faca o conexiune intre activitatea de pe un site A cu ce faci pe
    un site B”, explica Peter Eckersley, inginer IT la Electronic
    Frontier Foundation. “Cookie-ul Flash face mai greu pentru
    utilizatori sa opreasca acest proces.”

    Potrivit Adobe, peste 75% dintre fisierele video online au
    incorporata tehnologia Flash, companiile de media mai folosind-o si
    la jocuri si animatii. Conform companiei, cookie-urile Flash sunt
    menite sa indeplineasca functii web de baza, ca memorarea volumului
    sau a preferintelor de limba ale unui utilizator sau a stadiului in
    care un utilizator si-a lasat jocul cand s-a deconectat. Intr-o
    scrisoare publica adresata Comisiei Federale de Comert, trimisa in
    ianuarie, Adobe a condamnat practicile de a reactiva cookie-urile
    dupa ce ele au fost sterse de un utilizator. Compania ofera pe
    site-ul propriu un program care sterge cookie-urile Flash si
    ajusteaza setarile Flash player. Cel putin unul dintre procese,
    insa, sustine ca aceste comenzi nu sunt usor de accesat si nu sunt
    la dispozitia celor mai multi dintre utilizatorii de web.

    Chris Jay Hoofnagle, 36 de ani, unul dintre autorii unui studiu
    despre confidentialitatea pe internet si cookie-urile Flash facut
    la Universitatea California, Berkeley si care a fost folosit ca
    baza in cateva dintre procesele intentate, a explicat ca recentele
    demersuri juridice pun in evidenta o eroare in reglementarile
    federale ce guverneaza intimitatea online. “Actiunile de protest
    ale consumatorilor in aceasta privinta au esuat pana acum.
    Procesele muta insa mingea mai departe intr-un mod in care
    activistii pentru dreptul la intimitate pe net nu au reusit sa o
    faca pana acum”, spune Hoofnagle.

    Plangerile referitoare la confidentialitatea online migreaza acum
    spre dispozitivele mobile. Recent, un proces a fost deschis de trei
    californieni impotriva unei companii de tehnologie numite
    Ringleader Digital, cei trei sustinand ca firma folosea un produs
    numit Media Stamp, care “strangea informatii de pe telefoanele
    reclamantilor si acorda un ID unic dispozitivului mobil al
    acestora”.

    In plangere se spune ca informatiile colectate cu ajutorul ID-ului
    unic, prin intermediul tehnologiei HTML 5, le permiteau
    operatorilor de site-uri “sa urmareasca activitatea pe internet a
    dispozitivelor mobile”. Intr-o declaratie publica, Bob Walczak Jr,
    CEO al Ringleader, a spus ca “intentia noastra de la infiintarea
    companiei a fost sa construim o platforma de publicitate mobila pe
    care utilizatorii sa o poata controla”. El a adaugat ca Ringleader
    lucreaza la “noi modalitati de a permite consumatorilor sa se
    excluda din acest sistem”, daca nu doresc sa-l foloseasca, si sa
    verifice singuri faptul ca nu sunt inclusi in sistem. John Verdi,
    consilier-sef la Electronic Privacy Information Center, a criticat
    Comisia Federala de Comert (Federal and Trade Commission, FTC)
    pentru ca nu ar fi fost suficient de agresiva in materie de
    confidentialitate a datelor, bazandu-se in schimb pe
    autoreglementarea firmelor.

    “FTC a fost inactiva in acest domeniu si nu a reusit sa vina cu
    reglementari relevante”, e de parere Verdi. “Exista tot mai multe
    dovezi ca urmarirea online a utilizatorilor nu este controlata prin
    autoreglementarea firmelor.” Christopher Olsen, director adjunct al
    FTC in divizia de confidentialitate si protectie a identitatii,
    afirma ca a fost gazda mai multor mese rotunde despre problemele
    legate de intimitatea pe internet, din decembrie si pana in martie,
    si ca are de gand sa redacteze un raport in urmatoarele luni despre
    modul cum Comisia vede rezolvarea problemelor. Comisia
    investigheaza deja cateva companii, dar Olson a refuzat sa
    comenteze mai mult cu privire la aceste actiuni.

    Alte eforturi se desfasoara la nivelul Congresului. In iulie, Bobby
    L. Rush, deputat democrat de Illinois, a inaintat un proiect de
    lege care, printre altele, va cere companiilor sa faca public modul
    cum strang, folosesc si pastreaza informatiile personale ale
    utilizatorilor si sa faca rezultatul acestor dezvaluiri mai usor de
    inteles de catre utilizatori.

  • Fitch a pus sub supraveghere ratingul Rompetrol, din cauza sechestrului instituit de ANAF

    Decizia ANAF este legata de obligatiunile convertibile, in
    valoare de 570 de milioane de euro (740 de milioane de dolari),
    scadente la 30 septembrie, emise in 2003 statului roman in cadrul
    unei conversii a datoriilor Rompetrol Rafinare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La examenele nationale vor putea asista observatori

    Oana Badea a spus ca din punct de vedere organizatoric
    Ministerul Educatiei a produs cateva “surprize” in metodologia de
    organizare si desfasurare a examenelor nationale.

    Badea a spus ca in cazul elevilor de clasa a XII-a, care sustin
    bacalaureatul, vor fi modificari in structura anului scolar astfel
    incat acestia vor termina cursurile mai repede decat restul
    elevilor, pe 27 mai, iar probele de competente nu vor mai fi
    sustinute in timpul anului.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • BNR: Volksbank Romania nu are probleme, dar o vom urmari cu atentie

    “Banca nu are probleme, avand la septembrie o solvabilitate de
    16,5%. O vom urmari insa cu atentie”, a spus pentru ZF Cinteza.

    Directorul BNR spune ca este in contact cu autoritatile de
    supraveghere din Austria si va chema pentru discutii si conducerea
    bancii din Romania, pentru a se asigura ca nu vor aparea
    probleme.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro