Tag: strazi

  • Cum arată casa în care s-a ascuns El Chapo, cel mai căutat traficant de droguri din lume – FOTO

    La intersecţia străzilor Rio Quelite şi Jiquilpan din oraşul Los Michos, Mexic, se află o casă misterioasă, despre care nu se cunoştea până de curând nimic. Respectivul imobil a devenit recent locul de desfăşurare al operaţiunii “Lebăda neagră”, care s-a soldat cu raidul în urma căruia celebrul traficant de droguri Joaquin “El Chapo” Guzman a fost capturat.

    Iată cum arăta ascunzătoarea unuia dintre cei mai căutaţi oameni din lume.

    Joaquin Guzman, supranumit “El Chapo”, a evadat in iulie 2015 din Penitenciarul de maxima securitate Altiplano.

    El a fost capturat vineri dupa ce fortele mexicane au luat cu asalt o casa din orasul de coasta Los Mochis, situat in statul sau natal Sinaloa. Casa era supravegheata de o luna, a declarat procurorul general Arely Gomez.

    Nu a fost, insa, prima oara cand Guzman a evadat din inchisoare. A mai evadat si in 2001, intr-un cos de rufe, fiind prins apoi in 2014.

  • Ce spune moştenitorul brandului Stefanel despre cum se îmbracă românii – VIDEO

    Curiozitatea şi pulsul fashionului direct de pe străzile ţărilor pe care sunt răspândite magazinele retailerului italian l-au adus pe Carlo Stefanel în România, odată cu lansarea noii colecţii a mărcii. Cu o săptămână în urma acordării interviului pentru Business Magazin a fost în Portugalia, în următoarea va fi în Germania şi, deşi, locuieşte în prezent în Italia, în apropiere de Veneţia, discursul său trădează experienţa  anterioară, de country manager al Stefanel România.

     

     

  • O fugă în sudul luminos al Spaniei

    Trei zile nu îţi ajung pentru a înţelege o regiune, dar trei zile folosite inteligent îţi pot spune suficient ca să vrei să revii spre aprofundare. Aceasta a fost logica din spatele scurtei călătorii în sudul Spaniei, destinaţia perfectă pentru un weekend cu soare, mâncare fantastică, vin bun şi arhitectură magnifică.

    Situaţia în Spania anului 1564 era cel putin instabilă; revolta maurilor contra regelui Filip al II-lea nu adusese decât victorii temporare; sângele umplea bisericile şi străzile deopotrivă, iar oamenilor li se cerea să îşi schimbe religia la fiecare câteva zile. Comunităţi întregi musulmane erau catolicizate de joi până miercuri şi-şi răzbunau apostazia vinerea.Şi invers, când norocul în luptă le surâdea credincioşilor catolici (pentru cei interesaţi de Reconquista, o abordare beletristică foarte interesantă oferă Ildefonso Falcones în „Cathedral of the Sea“ şi „The Hand of Fatima“).

    Deşi puternicul califat al Cordobei îşi încetase existenţa cu aproape şaptezeci de ani înainte, viaţa era în continuare marcată de comunitatea arabă, fapt ce a continuat până astăzi, chiar dacă într-o formă atenuată.
    Astăzi, influenţa ei se simte în şirurile de portocali ce străjuiesc străzile, în arhitectura clădirilor, curţile răcoroase ale palatelor şi în ochii spaniolilor umbriţi de gene dese şi negre.

    Oraşele Andaluziei miros a floare de portocal, iar palatele mudejar (stil arhitectural cu influenţe maure, caracteristic zonei în secolele XII-XVI) zâmbesc în soare. Peste tot străzile sunt străjuite de portocali, iar piaţetele au pavajul brăzdat geometric de mici canale prin care curge apa – încă o moştenire arabă, căci pe lângă funcţia estetică, grădinile, fântânile şi piscinele au avut mereu şi un rol de reglare a temperaturii, răcorind aerul celui mai călduros oraş spaniol.

    În Sevilla poezia pluteşte pe fiecare adiere de vânt, dar este nevoie de puţină istorie pentru a înţelege această regiune; în Andaluzia oraşele au un puternic aer oriental care în lipsa unui set minim de informaţii provoacă adesea confuzie, dar, interpretat în cheia corectă, se arată extrem de generos în poveşti.

    Unitate politico-administrativă autonomă, Andaluzia este situată în sudul peninsulei iberice, fiind singura regiune spaniolă care are deschidere atât la Mediterană, cât şi la Atlantic. Numele evocă perioada maură, Al-Andaluz fiind denumirea arabă, derivată la rândul ei din Vandaluzia, teritoriul vandalilor (neam scandinav împins de huni spre vest, stabilit ca regat în Peninsula Iberică şi rămas în istorie ca simbol al distrugerii barbare, după ce au prădat Roma în 455, conform Wikipedia).

    Regiunea este rezultatul unui mix de influenţe mai bogat de atât. Au mai trecut pe acolo fenicienii, grecii, romanii, vandalii, vizigoţii şi bizantinii, apoi maurii şi evreii sefarzi.Ultimele două seminţii au decis să şi rămână. Primii au făcut-o în 711 prin cucerirea Hispaniei de către generalul omeiad Tarik ibn Zyad, cel care a dat şi numele strâmtorii Gibraltar (din arabă, Jib-al-Tarik, muntele lui Tarik).
    Arabii au întemeiat califatul Cordobei şi au influenţat puternic cultura regiunii, rămânând până în 1492, când a căzut şi Granada, ultimul teritoriu aflat sub dominaţie maură. Perioada de peste 750 ani dintre cucerire şi recuperarea de către spanioli este cunoscută drept Reconquista. Anul 1492 a însemnat şi expulzarea evreilor, sosiţi în Spania pe la începutul mileniului II. Decretul din Alhambra semnat de Isabela de Castilia şi Ferdinand de Aragon cu privire la expulzare a fost revocat oficial în 1968 de către al doilea Consiliu de la Vatican, iar din 2014 descendenţii celor expulzaţi pot obţine cetăţenie spaniolă fără a îndeplini alte condiţii.

    Centrul vechi al Sevillei reflectă această moştenire multietnică şi unul dintre primele locuri care oferă lecţii de istorie, arhitectură şi culturăeste Reales Alcazares de Sevilla, palatul regal al oraşului. Palatul a fost iniţial fort maur şi este unul din cele mai bune exemple de arhitectură mudejar. Are o reţea de piscine nu prea adânci populate de peşti roşii, aşezate terasat în cascadă, numeroase livezi de lămâi şi alei străjuite de portocali cu fructe în pârg, iar construcţiile sunt impresionante nu prin mărime, ci prin bogăţia detaliului decorativ, cu pereţi plini cu plăci de azulejos – faianţă pictată manual cu superbe modele geometrice arabe.

    S-a scris istorie în acest palat, atât din cea reală, cât şi fictivă: disputele legate de comerţul cu nou descoperita Americă au fost rezolvate în sala numită Casa del contratacion, iar legenda spune că Lo patio de las doncelles, curtea interioară folosită de Ridley Scott ca spaţiu de curte a regelui Ierusalimului în producţia „Regatul cerului“, îşi datorează numele celor 100 de virgine cerute ca impozit de către califi.
    „Lawrence al Arabiei“ a fost filmat parţial aici, iar sezonul cinci din „Urzeala tronurilor“ a folosit palatul ca reşedinţă a familiei regale din Dorne (locul de baştină al carismaticului prinţ Oberyn Nymeros Martell, vă amintiţi?). Arhitectura palatului a suferit modificări în spirit renascentist, baroc şi în secolul XIX, regii spanioli aducându-şi pe rând aportul în ceea ce îi priveşte funcţionalitatea şi înfăţişarea.
    Un alt punct de interes este catedrala. La finalizarea ei, în secolul XVI, catedrala din Sevilla a detronat Hagia Sophia din poziţia de cea mai mare catedrală din lume. Este şi locul care adăposteşte rămăşiţele lui Columb (onoare disputată cu Hispaniola, capitala Republicii Dominicane, unde povestea spune că fiul Diego a adăpostit sicriul furat din Spania nerecunoscătoare).

    Nava centrală are 42 de metri, iar în interior, arhitecţii, pentru plata cărora clerul a renunţat un timp la jumătate din salariu, au folosit coloane ale unei moschei preexistente precum şi minaretul, o practică des întâlnită în Spania Reconquistei şi nu numai. Turnul catedralei, cunoscut ca La Giralda, are 105 metri şi este unul dintre simbolurile oraşului. Arhivele Generale ale Indiilor sunt situate chiar în laterala catedralei; mai sunt adăpostite acolo o cerere de angajare a lui Miguel de Cervantes, jurnalul lui Cristofor Columb, dar şi bula papală “Inter caetera” prin care Alexandru al VI-lea împărţea lumea între Spania şi Portugalia.

    Atât palatul regal, cât şi catedrala şi arhivele sunt monumente aleUNESCO, aceasta dacă mai era nevoie de un argument în plus în ceea ce le priveşte. O informaţie pe care o regăseşti frecvent în textele de prezentare a oraşului Sevilla este aceea că oraşul, parte din provincia romană Baetica, a dat Romei pe împăraţii Hadrian şi Traian. Alta menţionează cele patru opere muzicale localizate în oraş: „Nunta lui Figaro“ şi „Don Giovanni“ de Mozart, „Bărbierul din Sevilla“ de Giaccomo Puccini şi Carmen“ de Bizet. Pentru cel ce are doar două-trei zile pentru a-l cunoaşte, oraşul se concentrează în atracţiile turistice menţionate şi câteva restaurante de tapas şi nu numai.
    O experienţă aproape perfectă atât gastronomică dar şi oenologică se petrece la Az Zait, unde coada de viţel în sandviş de vafă oferăun moment memorabil, iar ospătarul este şi un somelier desăvârşit. Enslava este un alt loc cu mâncare bună, dar fără rezervare ajungi să stai pe trotuar cu un cocktail în mână şi cu ochii pe lista de aşteptare de pe perete. Nu-i rău nici aşa, însă.

    Şi dacă este ceva de luat acasă din Sevilla portocalilor în floare, acel lucru trebuie să fie vino naranja (vinul de portocale), obţinut prin macerarea cojii de portocală în vin dulce alb şi maturat prin metoda solera, cunoscută celor pasionaţi de vinul de Jerez şi care presupune maturarea prin amestecarea fracţionată a unor vinuri de vârste diferite.

    Text de Adriana Sohodoleanu

  • Tânărul care a trăit pe străzile din Mozambic, iar acum este un fotograf de top cu fotografii expuse în Londra sau în Lisabona

    Mario Macilau avea 14 ani şi trăia pe străzile oraşului Maputo, capitala Mozambicului, când a pus mâna prima dată pe o camera foto, relatează BBC.

    A învâţat singur secretele fotografiei, iar 12 ani mai târziu a ţinut prima expoziţie în Lisabona. Mario Macilau a explicat într-un articol BBC cum a reuşit această performanţă.

    Pentru a ajuta familia să se întreţină, Mario făcea tot felul de slujbe pentru oamenii din piaţă: spăla maşini, căra bagajele oamenilor etc. Acesta a recunoscut că a intrat intr-o sferă influenţă negativă, şi a fost implicat în cazuri de criminalitate minoră, după cum spune el.

    “La 14 ani am împrumutat camera foto a unui prieten şi am început să fac fotografii, să documenteze mediul înconjurător. Mi-am developat pozele într-o cameră obscură pe care am construit-o singur. Practicam fotografia de fiecare dată când puteam, dar era dificil pentru mine deoarece nu aveam bani pentru film şi pentru chimicale”, a spus Mario.

    Nu avea de gând să-şi facă o carieră din fotografie, dar într-o zi, în 2007, când un prieten s-a oferit să-i vândă o cameră, Mario nu a ezitat şi i-a oferit la schimb telefonul mobil pe care-l primise de la mama sa.

    “Mi-a fost greu să-i spun mamei ce am făcut, aşa că am minţit-o şi i-am spus că cineva mi-a furat telefonul”, a spus Macilau.
    Pentru a-şi face munca mai vizibilă, Mario s-a dus la bibliotecă pentru a folosi internetul. Şi-a creat un blog, apoi feedback-ul pozitiv a început să apară şi a fost invitat să-şi expună operele în cadrul unor expoziţii.

    În 2009 a fost invitat de o parohie din Lisabona pentru a ţine o expoziţie. Înainte de asta, el a luat parte la mai multe expoziţii de grup la Berardo Collection Museum şi la Saatchi Gallery din Londra.

    Familiei i-a luat foarte mult să înţeleagă că poate face bani din fotografie. “Chiar şi acum mama mea nu înţelege exact, dar e ok, îmi acceptă decizia”, a mai spus el.

    “Am încercat să mă revanşez faţă de mama mea pentru că i-am vândut telefonul, iar acum, de fiecare dată când călătoresc îi aduc un telefon nou”, a încheiat Mario Macilau.

  • Primul oraş din lume care ar putea avea străzile pavate cu sticle de plastic

    Consiliul oraşului Rotterdam ia în considerare construirea un nou tip de drum, o variantă mai ecologică şi mai eficientă decât asfaltul, scrie The Guardian.

    Acest tip de pavaj ar avea nevoie de mai puţină mentenanţă decât asfaltul şi ar rezista la temperaturi extreme (între -40 de grade celsius şi 80C). De asemenea, drumurile ar fi construite mai rapid, în câteva săptămâni şi ar fi de 3 ori mai rezistente. Secţiuni de drum pot fi prefabricate, apoi transportate unde este nevoie, diminuând timpul de construcţie pe santier, ceea ce ar duce la reducerea blocajului cauzat de lucrările rutiere.

    Drumul construit din plastic este mai uşor şi gol, astfel fiind mai facil instalarea de cabluri şi conducte de utilităţi.
    VolkerWessels, compania de construcţii, susţine şi că plasticul reciclat este o variantă mai bună pentru mediu, motivând că  asfaltul este responsabil de 1,6 mil de emisii de CO2 pe an.

    Deocamdată, drumurile din plastic reciclat sunt în stadiul de concept. „Următoarea etapă este să-l construim şi să-l testam în laborator, să ne asigurăm ca este funcţonal şi în condiţii de ploaie şi aşa mai departe.  Sperăm că în trei ani să putem construi primul drum din plastic reciclat”,  spune Rolf Mars, directorul diviziei de drumuri a companiei VolkerWessels.

  • Capitală europeană devastată: Animalele sălbatice umblă libere pe străzi – VIDEO

    Directorul grădinii zoologice din Tbilisi le-a cerut forţelor de ordine mobilizate în capitala georgiană să evite uciderea animalelor sălbatice care au scăpat din cuştile lor în urma inundaţiilor şi sunt libere pe străzile oraşului, relatează Russia Today, în ediţia electronică.

    “În cazul în care un prădător atacă o persoană, uciderea lui este de înţeles. Dar trebuie explicate multe cazuri. Ştiu sigur că nu s-a emis niciun ordin de a fi ucise. Poate că cineva şi-a depăşit atribuţiile”, a declarat directorul grădinii zoologice din Tbilisi, Zurab Gurielidze.

    Capitală europeană devastată: Animalele sălbatice umblă libere pe străzi – VIDEO

  • Grecia este, practic, în faliment: ”Am învăţat să supravieţuim cu nimic”

    La jumătatea lunii mai, Grecia a reuşit cu greu să plătească Fondului Monetar Internaţional o rată de 750 de milioane de euro, dintr-un fond de rezervă deţinut la instituţia financiară. Pentru restul lunii mai, membrii guvernului au găsit cu greu bani pentru acoperirea cheltuielilor. Pe 5 iunie însă, Grecia trebuie să plătească FMI 300 de milioane de euro, iar la nivelul întregii luni plăţile totalizează 1,6 miliarde de euro.

    „În acel moment totul se va sfârşi“, a spus un oficial elen, sub protecţia anonimatului. Ministrul de interne Nikos Voutsis a avertizat la rândul său că Grecia nu va avea bani să plătească ratele către FMI, în lipsa unui acord până pe 5 iunie.

    Ministrul de finanţe Yanis Varoufakis a încercat să tempereze temerile, el afirmând că până atunci se va ajunge la un acord cu creditorii internaţionali. În plus, Varoufakis a anunţat pe 26 mai o taxă suplimentară pe tranzacţii bancare şi impozitarea cu 15% a depozitelor bancare pe care cetăţenii greci le ascund în străinătate. Ministrul de finanţe atribuie impasul discuţiilor cu creditorii instituţionali insistenţei liderilor zonei euro şi FMI pentru mai multă austeritate. Blocajul negocierilor a dus la evaporarea lichidităţilor în Grecia, împingând economia în recesiune.
    Retragerile masive de fonduri din bănci şi dificultăţile tot mai mari ale ţării de a respecta obligaţiile financiare au relansat temerile legate de capacitatea ţării de a rămâne în zona euro.

    Într-o societate care s-a obişnuit de-a lungul multor decenii cu generozitatea guvernului, criza de lichidităţi are un impact distrugător. Universităţile, spitalele şi primăriile au dificultăţi să asigure serviciile de bază, iar serviciile de securitate, subfinanţate, pierd bătălia cu fluxul de imigranţi ilegali. De fapt, Grecia funcţionează deja ca un stat aflat în faliment. Apelul guvernului pentru conservarea de fonduri a fost făcut la nivel generalizat. Ambasadele şi consulatele, precum şi toate primăriile din ţară au fost obligate să pună toate fondurile disponibile la dispoziţia autorităţilor centrale. Spitalele şi şcolile au dispoziţii clare să nu facă niciun fel de angajări, în timp ce oficialii instituţiilor de securitate naţională se plâng că sunt presaţi să menţină misiunile aeriene şi maritime la un nivel minim, într-o perioadă în care migranţii din Africa şi Orientul Mijlociu se grăbesc către coastele Greciei. Chiar şi bancherii de investiţii, juriştii şi consultanţii care colaborează cu Ministerul de Finanţe au fost informaţi că cel puţin deocamdată activitatea lor este considerată pro bono.

    De la obţinerea primului program de salvare, în 2010, Grecia a fost obligată să reducă cheltuielile cu 28 de miliarde de euro, o sumă semnificativă într-o economie de 179 de miliarde de euro. O doză echivalentă de austeritate aplicată în Statele Unite, de exemplu, ar însemna scăderi de 2.600 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor făcute de New York Times. În ultimele şase luni, finanţarea Greciei prin intermediul programului internaţional de susţinere, în valoare totală de 240 de miliarde de euro, a fost sistată din cauza dezacordului dintre guvernul de stânga condus de premierul Alexis Tsipras, liderii zonei euro şi FMI legat de măsurile de reformă necesare, statul elen fiind nevoit să restrângă şi mai mult cheltuielile.

    Pentru o generaţie de politicieni care au considerat cheltuielile guvernamentale şi împrumuturile ca un drept naţional din naştere, ideea de a cheltui doar banii disponibili este de neconceput. Dar pentru alţi greci, care vor ca tradiţia de împărţire a favorurilor către cei cu relaţii bine-situate să ia sfârşit, ultimii ani de austeritate reprezintă o lecţie valoroasă.

    „Nu mai există gratuităţi în această ţară. Partidele vechi nu au spus niciodată adevărul poporului. Acum trebuie să trăim din ceea ce producem“, a spus Kostas Bakoyannis, guvernatorul regiunii Greciei Centrale. Bakoyannis a efectuat un turneu prin 25 de primării pe care le coordonează şi a transmis acest mesaj bătrânilor din Teba, un oraş cu circa 36.000 de locuitori situat la aproximativ 150 de kilometri de Atena. Bakoyannis a fost ales în funcţie ca independent şi critică politicienii vechi şi noi, cu toate că el însuşi ale legături cu Partidul Noua Democraţie, de dreapta. Unul dintre bunicii săi, Constantinos Mitsotakis, a fost premier, iar mama sa, Dora, a fost ministru în diverse guverne.

  • UPDATE: Bilanţul cutremurului din Nepal depăşeşte 3.600 de morţi

    Bilanţul cutremurului din Nepal a crescut la 3.617 morţi, luni, la două zile după tragedia care a determinat zeci de mii de persoane să îşi petreacă noaptea pe străzi, relatează AP, în pagina electronică.

    Dintre aceste victime, 1.302 s-au înregistrat doar în Valea Kathmandu. În plus, 6.515 persoane au fost rănite, a anunţat poliţia într-un mesaj postat pe Twitter.

    Până în prezent, 18 persoane au fost declarate decedate în urma unei avalanşe care a afecta tabăra de bază de pe Muntele Everest în urma cutremurului.

    Turiştii străini din Nepal sunt tot mai neliniştiţi în timp ce resursele de apă şi alimente se epuizează şi pe fondul penelor de curent electric. Camerele de hotel se găsesc foarte greu, aşa cum afirmă Pierre-Anne Dube, în vârstă de 31 de ani din Quebec, care a dormit pe trotuarul din faţa unui hotel. Ca mulţi alţii, ea este speriată şi vrea să plece cu primul avion pe care îl găseşte.

    “Nu putem contacta ambasada. Vrem să plecăm. Suntem speriaţi. Nu există alimente. Nu am mâncat o masă normală de la cutremur şi nu avem veşti despre ce se întâmplă”, susţine ea.

    Un oficial din Kathmandu, Ek Narayan Aryal, a declarat că au fost distribuite corturi şi apă, luni, în zece locaţii din capitală, dar că replicile au lăsat populaţia foarte speriată.

    “Au fost aproximativ 100 de cutremure şi replici, ceea ce a îngreunat eforturile de salvare. Chiar şi salvatorii sunt speriaţi şi fug din cauza lor”, a declarat el.

    Zeci de mii de persoane şi-au petrecut noaptea în parcuri sau pe un teren de golf. Altele au campat în pieţe înconjurate de dărâmături.

    “Nu ne simţim deloc în siguranţă. Au fost atât de multe replici. Nu se mai opreşte”, a declarat Rajendra Dhungana, în vârstă de 34 de ani, care şi-a petrecut ziua cu familia nepoatei sale pentru incinerarea ei la Templul Pashuputi Nath din Kathmandu. “Am văzut sute de cadavre arzând”, a afirmat ea.

    Cutremurul a fost cel mai grav din Nepal în peste 80 de ani. Acesta a distrus zone întregi din cartierele vechi ale capitalei nepaleze şi a fost suficient de puternic pentru a fi resimţit în India, Bangladesh, Tibet şi Pakistan.

    Cel mai puternic cutremur din Nepal a avut loc în 1934 şi a avut 8 grade. Acesta a distrus oraşele Kathmandu, Bhaktapur şi Patan.

  • ACR lansează “Street View Test” – un sistem de evaluare ce foloseşte motorul Google Street View

    Noua platforma www.streetviewtest.ro pastreaza atat formatul si numarul de intrebari dintr-un test auto traditional, cat si timpul disponibil pentru rezolvare, anunţă site-ul ACR.

    Chestionarele auto formulate pe Google Street View de instructorii ACR schimba, pe de o parte, paradigma testelor clasice auto, nepropunandu-si sa le inlocuiasca, ci sa le completeze. Scopul noului tip de teste este de a prezenta intrebari formulate pe situatii reale, din viata de zi cu zi, cu care viitorii soferi se pot identifica mai bine, pentru ca au loc pe strazile pe care chiar vor conduce.

    Ideea a pornit de la faptul ca imaginile din testele clasice nu surprind realitatea cotidiana. In schimb, camerele Google Street View capteaza mereu situatii relevante, care devin adevarate lectii pentru cei care se pregatesc sa-si obtina permisul de conducere, notează aceeaşi sursă.

    Astfel, toata harta Google poate deveni un instrument de educatie rutiera relevant si extrem de simplu de folosit. Nu doar in Romania, ci in orice tara pe strazile careia au trecut masinile Street View.

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.