Autoritatile promit FMI ca pana la sfarsitul lui august va fi
gata legislatia care reglementeaza conducerea acestor companii, ca
vor interzice prelungirea contractelor actualilor manageri dupa 1
ianuarie 2012 si ca pana la sfarsitul anului curent va fi deja
incheiata la cele mai mari companii cu capital majoritar de stat
selectia noilor manageri privati, carora le va fi garantata
autonomia de decizie.
Vanzarea prin bursa sau catre investitori strategici a pachetelor
statului la Petrom (10%), Transelectrica, Transgaz, Romgaz (cate
15%) si Oltchim se va face pana la sfarsitul lui 2011, in
conditiile in care pana in septembrie urmeaza sa fie selectate
deja bancile de investitii care se vor ocupa de ofertele publice
respective. La Hidroelectrica si Nuclearelectrica, oferta unor
pachete minoritare impreuna cu cate o majorare de capital vor fi
facute pana la sfarsitul lui mai, respectiv iunie 2012.
Pentru Posta Romana nu se prevede privatizare, ci doar
eliminarea pierderilor cel tarziu pana in 2012. La Termoelectrica,
activele viabile vor fi separate de cele neviabile pana la finele
lui ianuarie 2012, iar pregatirea de privatizare se va face pana in
luna martie.
Cat priveste planul de formare a celor doi campioni energetici,
scrisoarea de intentie precizeaza ca statul a renuntat la el, in
urma obstacolelor intampinate in justitie, si se obliga sa dezvolte
o strategie alternativa. “Pentru a aduce investitii noi in sector,
vom continua cu privatizarea complexurilor energetice si a
Electrica Serv, in concordanta cu legislatia europeana in domeniul
concurentei”, se arata in scrisoarea de intentie.