BusinessMagazin

Tag: salariu

  • ArcelorMittal Hunedoara îşi reduce activitatea şi plăteşte angajaţii cu 75% din salariu ca urmare a lipsei comenzilor

    Consiliul de Administraţie al ArcelorMittal Hunedoara (simbol bursier SIDG), combinat siderurgic deţinut de holdingul ArcelorMittal, a hotărât reducerea temporară a activităţii societăţii pentru perioada 23 iulie 2022-05 august 2022 şi plata cu 75% din salariul de bază a salariaţilor, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

    Măsura a fost luată de companie „având în vedere dificultăţile economice cu care se confruntă societatea cauzate de lipsa comenzilor şi implicit a volumului de producţie, precum şi ca măsură de protecţie a salariaţilor”.

    ArcelorMittal Hunedoara precizează că reducerea activităţii a început în data de 20 iunie 2022, însă majoritatea salariaţilor au beneficiat de concedii de odihnă, astfel că numărul celor plătiţi cu 75% este redus.

    Compania a încheiat T1/2022 cu o pierdere de 29,7 milioane de lei, majorată de 14,5 milioane de lei în T1/2021, în contextul unei cifre de afaceri de 196,6 mil. lei, în urcare cu 41,4%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul trimestrial.

    „Pe total activitate faţă de aceeaşi perioadă, veniturile totale în valoare de 154.701.478 ron, iar cheltuielile totale în valoare de 166.317.249 ron sunt aproximativ egale cu cele prevăzute în BVC-2021, menţionează compania.

    ArcelorMittal Hunedoara este controlată în proporţie de 96,5% de ArcelorMittal Holdings şi are 61,6 mil. lei capitalizare. Acţiunile SIDG se tranzacţionează în creştere cu 55% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii 20.400 de lei, conform datelor BVB.

     

  • Salariile românilor cresc, dar sunt înghiţite de inflaţie

    ♦ În luna mai a acestui an, salariul mediu net a crescut cu 12,5% faţă de aceeaşi lună din anul 2021, însă angajaţii români nu au avut o putere de cumpărare mai mare, având în vedere că rata inflaţiei a fost de 14,5% în mai ♦ Raluca Pârvu, BPI România: „Puţini angajatori vor fi în măsură să ţină pasul cu inflaţia. Marginal, unii anunţă că vor face ajustări salariale progresive în cursul anului“.

    Salariul mediu net pe economie a ajuns la peste 3.900 de lei în luna mai a acestui an, în creştere cu 12,5% faţă de aceeaşi lună din anul 2021 şi în scădere cu 1% faţă de luna aprilie din anul 2022, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Spre comparaţie, rata inflaţiei anunţată de INS pentru luna mai din anul 2022 a fost de 14,5%, cu două puncte procentuale peste creşterea salariilor.

    „Puţini angajatori vor fi în măsură să ţină pasul cu inflaţia. Marginal, unii anunţă că vor face ajustări salariale progresive în cursul anului. Totuşi, pe fondul zvonurilor şi informaţiilor contradictorii despre noi taxe, angajatorii vor aştepta să aibă date clare despre modul în care va fi construit salariul brut şi despre cine va suporta – compania, angajatul sau ambii – eventuale creşteri de cheltuieli sociale şi/sau impozit”, a spus pentru ZF Raluca Pârvu, business manager al BPI România, companie de consultanţă în management şi resurse umane.

    Din partea angajatorilor, Mugur Tolici, director de resurse umane în cadrul Băncii Naţionale a României, afirmă că instituţia încearcă să ţină pasul cu inflaţia în salariile pe care le acordă angajaţilor săi. 

    „Încercăm şi noi să păstrăm un echilibru între ceea ce permite bugetul de salariu şi ceea ce erodează inflaţia. Abordarea noastră este foarte atent calibrată către sprijinul personalului cu salarii mai mici. Avem şi noi cam 20% persoane cu studii medii, în mare parte din zona de casierie şi activităţi de suport şi atunci creşterea salarială este diferenţiată, aplicată astfel încât salariile mai mici să fie protejate mai mult. Este un principiu pe care îl aplicăm de mai mult timp. În acelaşi timp, noi avem un exerciţiu de creştere salarială individuală, 2% din bugetul de salarii se acordă sub formă de creştere individuală”, a declarat Mugur Tolici în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2022.

    De la lună la lună, salariul mediu net pe economie a scăzut cu 1%, respectiv cu  39 lei. Raluca Pârvu spune că această scădere vine pentru că, de obicei, angajaţii primesc prime sezoniere sau bonusuri în luna aprilie.

    „În luna aprilie, salariaţii primesc adesea prime sezoniere sau chiar bonusuri şi de aceea valorile cumulate sunt în mod excepţional mai mari. Comparaţia fiabilă este cu anul trecut, aceeaşi lună”, a explicat ea.

    Afirmaţia ei este întărită şi de Institutul Naţional de Statistică, care spune că în luna mai 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut pentru că în lunile precedente angajatorii au acordat prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.

    În ceea ce priveşte cele mai mari salarii nete din economia locală, industria de IT a rămas liderul şi în luna mai, cu salarii medii nete de aproape 9.200 de lei. Următorii în clasament sunt angajaţii din industria de extracţie a petrolului brut şi a gazelor naturale, cu o medie a salariului net de peste 8.300 de lei. Top trei industrii cu cele mai mari salarii a fost completat de fabricarea produselor din tutun, cu salarii de peste 7.800 de lei în luna mai a acestui an.

    La polul opus au fost salariile din industria HoReCa, cele mai mici din economia locală, cu o medie de puţin peste 2.100 de lei, urmate de cele din fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu aproape 2.170 de lei, şi de cele din fabricarea de mobilă, de circa 2.550 de lei.

    În sectorul bugetar au fost creşteri ale câştigului salarial mediu net din luna mai comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a acordării de tichete de vacanţă, ?n învăţământ (Ă11,6%) şi ?n administraţia publică (Ă3,1%). ?n sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1,0%), conform datelor INS.

  • Cei care vin acum la interviu întreabă imediat după salariu ce cursuri vor primi din partea companiei (gratis), în plus, spun că vor timp liber, nu vor să muncească peste program şi nu vor să „moară” pentru companie

    Pentru cei care conduc companiile astăzi şi care au început să muncească în anii ’90 sau începutul anilor 2000, interacţiunea cu noua generaţie este extrem de complicată pentru că parametrii/condiţiile din piaţă sunt total diferite. În anii ’90 şi 2000 locurile de muncă bune, corporatiste, la birou, cu salarii şi pachete salariale – asigurare medicală – nu erau atât de multe pentru că multinaţionalele abia intrau pe piaţa românească.

    Companiile româneşti, de stat şi antreprenoriale, aveau angajaţi la uşă, aşa că îşi puteau impune condiţiile, care de cele mai multe ori nu erau extrem de generoase din perspectiva angajatului. Acesta trebuia să fie mulţumit dacă îşi lua salariul la timp. Dar condiţiile din piaţă s-au schimbat enorm, iar interacţiunea cu noua generaţie este total diferită. Acum angajaţii pun condiţii, iar dacă eşti căutat de un headhunter sau de o companie concurentă poţi să ai propria ta listă de solicitări.

    Din start se porneşte de la prezumţia că salariul trebuie să fie mai mare cu 10-20%, dacă nu chiar mai mult, dacă te caută cineva. Apoi urmează întrebările, iar în ultimul timp se pune problema legată de ce cursuri oferă compania, bineînţeles, gratis. Şi nu este vorba numai de cursurile din IT, ci cursuri de contabilitate, financiare, marketing, dezvoltare personală, leadership, resurse umane, de vânzări etc. Fiecare vrea să se pregătească pe banii companiei care vrea să-l angajeze astfel încât, la următoarea interacţiune cu un alt angajator, să poată să treacă în CV cursurile de pregătire făcute.

    Dincolo de acest lucru, angajaţii specifică clar că nu vor să stea peste program, indiferent de situaţia apărută, vor să aibă timp liber în adevăratul sens al cuvântului, să nu fie bătuţi la cap cu teme presante ale companiei şi, în final, „nu vor să moară  la muncă” pentru companie. În anii ’90 şi 2000, românii care reuşeau să intre în management, eşalonul doi şi unu, îşi dădeau viaţa pentru poziţia respectivă, pentru companie, pentru realizarea ţintelor din buget, pentru bonus.

    Acum nu mai este la fel. Bineînţeles că toată lumea vrea să aibă un bonus, dar dacă pentru asta trebuie să iei din timpul tău, dacă trebuie să-ţi petreci ore întregi pentru companie, lumea, noua generaţie nu prea mai este dispusă la acest lucru. Numele companiei unde lucrezi contează, dar la un moment dat, când o altă companie încearcă să te recruteze, fidelitatea dispare. Prima generaţie de români corporatişti care au prins poziţii de management jurau credinţă angajatorului care i-a făcut mari, care i-a făcut manageri, care i-a trimis la cursuri, dar noua generaţie este neutră din acest punct de vedere. Brandul contează, dar dacă primeşti o ofertă de la un brand similar, multe lucruri se uită.

    Din start se porneşte de la ideea că firma trebuie să-ţi ofere cursuri gratuite dacă vrei să ştii mai multe, dar după aceea, când pleci în altă parte, investiţia făcută se uită instantaneu. Dacă prima generaţie de români din multinaţionale îşi dorea să ajungă manageri, să conducă, să prindă poziţii de top, cu salarii bune, să fie ca expaţii şi chiar „mai răi”, noile generaţii nu prea vor să conducă, nu prea vor să fie responsabili de ceea ce fac oamenii din subordine, nu prea vor să moară cu bugetul de gât, să mute munţii etc. Programul de opt ore începe să devină ceva tabu, iar tot ce apare peste nu este luat în considerare, indiferent de „preţ”.

    Piaţa a devenit mai aşezată, lumea îşi dă seama că depăşirile de buget nu mai pot fi realizate atât de uşor, iar în aceste condiţii nu merită să-ţi dai viaţa pentru companie. Pentru că multinaţionalele s-au aşezat bine în piaţă, o bună parte din business se face de la sine, el trebuie doar urmărit. România aduce în continuare rate de rentabilitate mai ridicate decât în ţările-mamă, dar volumul şi businessul nu pot să aibă creşteri spectaculoase, cum a fost acum două decenii.

    Salariile puse pe masă sunt destul de bune pentru România, peste 1.500, peste 2.000 de euro pe lună plus pachetul de beneficii aferent, aşa că, dintr-o perspectivă imediată a acoperirii unor nevoi, aceste lucruri sunt deja realizate. Un city break este ceva curent, nu costă o avere (în anii ’90 un bilet de avion către o ţară occidentală era 300-500 de dolari, în timp ce acum, dacă eşti pe fază, poţi să prinzi oferte şi la 20 de euro către o capitală europeană). Este mai important ca weekendul să fie al tău, decât al companiei. La toată această situaţie contribuie şi faptul că nu mai găseşti oameni care să stea la coadă la uşă să se angajeze şi că firmele trebuie să depună un efort mare ca să găsească oameni, iar angajaţii ştiu acest lucru şi îşi joacă cărţile cât pot de bine.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Motivul incredibil pentru care un tânăr a renunţat la un loc de muncă la care alţii doar visează şi pentru care muncesc toată viaţa. Câştigă aproape jumătate de milion de dolari pe an

    Michael Lin este un tânăr informatician care a început să lucreze pentru Netflix în 2017 după o demisie de la Amazon. Lin ocupa poziţia de software engineer şi încasa un salariu la care mulţi pot doar visa, 450.000 de dolari pe an sau 37.500 de dolari pe lună. Plictiseala avea să schimbe tot, scrie Business Insider.

    Pentru cei mai mulţi it-işti un job în cadrul unui gigant big-tech ca Netflix este un vis frumos şi o poziţie pe care prea puţini ar abandona-o.

    În mai 2021 după patru ani la Netflix, Michael îşi dă demisia din cadrul companiei americane, decizie care a atras după sine îngrijorarea şi furia apropiaţilor, de la foşti profesori şi până la părinţi.

    „La început mi-a plăcut foarte mult. Studiam şi aveam foarte multe de învăţat în fiecare zi. În următorii doi ani toată această frumuseţe a jobului a început să dispară. Proiectele şi întâlnirile au început să fie prea similare, iar în zona de software engineering tot ce aveam de făcut începea să arate ca un sir nesfârşit de copy-paste” spune fostul inginer Netflix.

    Apoi a lovit pandemia, iar toată socializarea de la birou, toate interacţiunile şi avantajele muncii la birou au dispărut. Michael a rămas blocat pentru următorii doi ani în labirintul work from home, despre care mulţi spun ca a fost o binecuvântare, dar şi un blestem.

    În cei doi ani de pandemie, tânărul a încercat să ocupe poziţia de product manager, însă fără succes.

    „Voiam să am un impact mult mai mare, pentru că voiam să îmi aduc cariera la un alt nivel. Totuşi,  cât am lucat acolo, n-am vazut niciodată un inginer să ajungă la acea poziţie” mai spune Lin.

    Odată cu acest eşec motivaţia şi productivitatea tânărului software engineer au început să scadă puternic, lucru observat de superiori şi colegii de muncă, care au întocmit un raport privind performanţele negative ale lui Lin.

    „Motivaţia mea s-a diminuat. Am devenit mult mai puţin implicat în proiecte şi meetinguri şi tot ce încarcam să fac era să lucrez atât cât să nu fiu concediat” a mai declarat tânărul.

    La două săptămâni după întocmirea raportului, inginerul a avut o discuţie aprinsă cu managerul său, în care i-a explicat perspectivele legate de motivaţie, muncă şi carieră, precum şi felul în care acestea constituie motivul dorinţei de a demisiona din cadrul Netflix.

    „Credeam că am viaţa mea se va termina după Netflix. Eram îngrijorat că nu voi avea viaţă socială pentru că tot universul meu se învârtea în trecut în jurul companiei şi al muncii”, spune Michael Lin.

    Cu toate acestea, tânărul a reuşit oricum. La opt luni de la demisie şi-a deschis propriul business care-i asigura un venit constant şi oportunitatea de a cunoaşte şi lucra cu oameni din toată lumea.

    „Mă simt implinit şi cred că totul va fi bine chiar dacă viitorul va fi întotdeauna incert”, concluzionează fostul inginer Netflix.

  • Ce afacere gigant au construit doi tineri români care s-au întâlnit întâmplãtor în Londra. Pânã acum, au obtinut finantari de peste 160 de milioane de euro

    Un start-up aflat la intersecţia dintre imobiliare şi fintech, a cărui funcţionare este dependentă de sofisticaţi algoritmi de inteligenţă artificială, este noua senzatie a scenei prop/fintech europene, cu runde de finanţare cu o valoare totală de peste 160 de milioane de euro până acum. Fondatorii sunt doi români – care s-au întâlnit, întâmplător, la Londra. Care este povestea lor?

    Am pornit în 2017 cu un cofondator, culmea, un român, Ştefan Boronea din Iaşi. Noi ne-am întâlnit într-un accelerator în Londra, total fără nicio legătură cu România. El studiase în Amsterdam şi a făcut master în inteligenţa artificială în 2010 când tehnologia nu era aşa de cool ca acum şi a lucrat în cercetare militară, diverse think tankuri, la IBM, booking.com – el a venit cu tehnologia, iar eu cu ideea şi cu cunoştinţele de business. Şi aşa am pornit”, a relatat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Vadim Toader, cofondator şi CEO al Proportunity.

    Start-up-ul acoperă deficitul de finanţare cu care se confruntă de regulă tinerii la achiziţionarea unei case, a explicat el. „Noi rezolvăm problema faptului că locuinţele costă cam de 8 – 10 ori salariul anual brut, pe când băncile îţi împrumută doar de 4,5 sau 5 ori salariul brut, prin urmare rămâne o diferenţă de acoperit.” Ideea a venit pornind din experienţa lui Vadim Toader atunci când el a vrut să-şi achiziţioneze o locuinţă. „Deci eu sunt originar din Roman, Neamţ şi am fost la facultate în Marea Britanie, am fost la Oxford, am studiat şi apoi m-am angajat în Londra în consultanţă. Şi părinţii mei au zis «OK, nu mai arunca bani pe apa sâmbetei, ia-ţi un apartament».

    M-am uitat ca orice tocilar, am luat toate anunţurile de pe echivalentul imobiliare.ro de aici ca să văd care sunt ocaziile, care este preţul, comparam cu cât costă chiria, şi mi-am făcut eu o listă de 100 de proprietăţi care ar fi cele mai bune. Şi când am mers să vorbesc cu agentul, brokerul de ipoteci, mi-a zis că nu pot să-mi permit niciuna pentru că eu aveam atunci salariul de 39.000 de lire sterline. Deci 4,5 x cât puteam să împrumut înseamna vreo 180.000 lire sterline şi, cu depozit de acasă de vreo 20.000 lire sterline, eu ajungeam la 200.000 lire sterline, în timp ce toate apartamentele începeau de la un preţ de 300.000 lire sterline.”

    Aici intervine Proportunity, care oferă împrumuturi care funcţionează ca o a doua ipotecă pentru cumpărătorii de case din Marea Britanie. Compania foloseşte tehnologia pentru a identifica şi selecta proprietăţile cu cele mai mari şanse de apreciere a preţurilor în următorii ani şi proprietarii cu cele mai bune perspective de rambursare. Acest tip de împrumut le permite cumpărătorilor să fie proprietari în proporţie de 100% din prima zi. Cum funcţionează tehnologia Proportunity? „Noi avem acces la toate tranzacţiile imobiliare din 1995 până azi, sunt circa 40 de  milioane de tranzacţii şi augumentăm fiecare tranzacţie în care ştim preţul, data, cu vreo 150 de factori – 50 sunt imobiliari (ce tip de casă, apartament, eficienţa energetică, înălţimea tavanului etc), şi 100 sunt factori economici (de exemplu, în acel cartier sunt cam 12 tipuri de infracţiuni, cum progresează şcolile, ce fel de magazine, cafenele sunt, ce ratinguri de igienă au localurile, adică încercăm să ne uităm la tot ce se uită un om când se mută într-un cartier). (…)

    Londra, care are 10 milioane de oameni, o împărţim în vreo 40 de mii de zone şi, pentru fiecare cartier noi avem un fel de index, un fel de euro pe metru pătrat, indice pe care îl corelăm cu toate datele din acel cartier, şi avem o estimare legată de cam cât ar trebui să dai pentru o casă care e OK, nu scumpă, nu ieftină, în prezent şi ne uităm la unde credem că va ajunge preţul în câţiva ani.” Start-up-ul a dat primul împrumut în 2018, iar până acum au acordat în total împrumuturi pentru 250 de case. Acum compania se concentrează doar pe piaţa din Marea Britanie pentru că au o oportunitate mare de creştere acolo, în contextul în care anul viitor se încheie programul guvernamental „help to buy” prin care statul ajuta britanicii să îşi cumpere o casă nouă.

    Fintech-ul creat de cei doi români la Londra, cu finanţări obţinute până acum de peste 160 de milioane de euro, s-a listat recent pe platforma SeedBlink într-o nouă rundă de investiţii în valoare totală de 7 milioane de euro, menită să finanţeze lansarea a două noi produse. „Iniţial am pus o sumă de 300 de mii de euro pe SeedBlink şi, în funcţie de cerere, putem să o mai creştem”, a punctat Vadim Toader. Proportunity a primit o finanţare de 100 de milioane de euro în trimestrul 4 din 2021. Veniturile companiei s-au dublat din iulie 2021, ajungând la 160.000 de euro în martie 2022.

    Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

    Start-up Update

    1. Invitat: George Moroianu, cofondator, Flip Technologies –  marketplace pentru achiziţia şi vânzarea de telefoane recondiţionate

    Ce e nou? Start-up-ul local şi-a propus ca anul acesta să crească veniturile de 3-4 ori faţă de 2021, când vânzările s-au ridicat la 13,4 milioane euro. Start-up-ul a avut o creştere exponenţială în cei trei ani de existenţă, încă din primul an de la lansare reuşind să aibă venituri de 2,5 mil. euro. Evoluţia spectaculoasă a ajutat echipa Flip să atragă în total investiţii de aproape 8,4 milioane euro, cea mai recentă şi cea mai mare rundă de finanţare având o valoare de 6,5 milioane euro.

    „Suma pe care am luat-o se duce în câteva direcţii importante pentru noi. În primul rând, ne dorim să accelerăm creşterea pe plan local, aici în România, după care vizăm deschiderea a două pieţe: Bulgaria, în care am făcut deja primii paşi şi urmează să lansăm curând, şi apoi avem în plan şi deschiderea a celei de-a treia ţări şi anume Ungaria spre final de an.“

    2. Invitaţi: Marius Dascălu, fondator şi CEO al Headlight Solutions (soluţii software şi hardware pentru securitate IT şi apărare) şi Aimen Aldahash, partner development manager, Microsoft & mentor InnovX-BCR

    Ce e nou? Compania din Braşov se află în căutarea unei finanţări de circa 5 milioane euro, în special pentru a-şi asigura un volum mai mare de stocuri de componente, dar şi pentru a-şi creşte vânzările şi pentru a atrage mai mult clienţi din străinătate. Headlight Solutions a participat recent în programul de accelerare InnovX-BCR care a ajutat-o atât la nivel de informaţii şi metode de aplicare în businessul propriu, cât şi la nivel de deschidere către investitori lcoali şi străini.

    „În cadrul acceleratorului a fost foarte interesant că am putut să discutăm în mod direct şi amical cu reprezentanţi ai multor fonduri de investiţii interesaţi de zona de tehnologie. Un alt exemplu este că într-un timp relativ scurt, aproximativ o lună şi jumătate, vom merge la un eveniment dedicat zonei de investiţii în tehnologie în Statele Unite tot prin intermediul InnovX.“ Marius Dascălu

     „Nu există bariere de intrare atunci când vorbim de inovaţie în tehnologie – orice companie este un potenţial unicorn pentru o piaţă care încă nu există. Şi din punctul acesta de vedere, InnovX joacă un rol vital pentru acei antreprenori care caută modalitatea optimă de a creşte cu ajutorul tehnologiei şi a unui model de business potrivit.” Aimen Aldahash.

    Start-up Pitch

    1. Invitat: Vicenţiu Corbu, fondator şi CEO al KIM

    Ce face? A dezvoltat o platformă proprie, numită KIM 4 Industry, care integrează soluţii software pentru zona de producţie, logistică şi operaţiuni în teren.

    „Am deschis o rundă de investiţie cu ajutorul căreia vrem să mergem în zona aceasta internaţională. Practic anul curent va fi un an de muncă, un an în care vom construi tot acest mecanism şi arhitectură de scalare, deci anul curent nu va avea nişte ţinte de venituri foarte mari fiindcă acum practic efectiv punem bazele noii platforme. Ne-am propus să acoperim investiţia pe care o primim la sfârşitul lui 2023, urmând ca în 2024-2025 să fim numai pe profit.”

     

    2. Invitat: Vadim Toader, cofondator şi CEO al Proportunity.

    Ce face? A dezvoltat o platformă prin care oferă împrumuturi ce funcţionează ca o a doua ipotecă pentru cumpărătorii de case din Marea Britanie. Compania foloseşte tehnologia pentru a identifica şi selecta proprietăţile cu cele mai mari şanse de apreciere a preţurilor în următorii ani şi proprietarii cu cele mai bune perspective de rambursare.

    „Am pornit în 2017 cu un cofondator, culmea, un român, Ştefan Boronea din Iaşi. Ne-am întâlnit într-un accelerator în Londra, total fără nicio legătură cu România. El studiase în Amsterdam şi a făcut master în inteligenţa artificială în 2010 când tehnologia nu era aşa de cool ca acum şi a lucrat în cercetare militară, diverse think tank-uri, IBM, booking.com – el a venit cu tehnologia, iar eu cu ideea şi cu cunoştinţele de business. Şi aşa am pornit.”

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma
    www.zf.ro/zf-it-generation

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovix, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

     

  • Cum reuşeşte un tânăr de 26 de ani să încaseze un salariu de director lucrând de acasă. Soluţia este la îndemâna oricui, iar lupta cu preţurile se transformă într-o glumă

    Pandemia a schimbat regulile joburilor, iar pentru unii schimbarea a fost o binecuvântare. Fayette Woods este un tânăr de 26 de ani care a reuşit prin intermediul muncii remote să încaseze aproximativ 200.000 de dolari anual sau 16.600 de dolari pe lună, scrie Business Insider.

    Printre obiectivele financiare ale lui Woods se numără economisirea unei sume suficiente de bani pentru pensionare la vârsta de 60 de ani, plata facturilor şi plata colegiului pentru soţia sa, într-o perioadă în care inflaţia a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani.

    La toate aceste provocări, tânărul a găsit o soluţie simplă: al doilea job.

    „În această situaţie nu ai cum să reuşeşti cu doar o sursă de venit”, a declarat Fayette Woods.

    Principalul job al tânărului de 26 de ani este account manager, unde lucrează în regim full-time pentru o companie tehnologică. Pentru cele 40 de ore de muncă pe care el le prestează săptămânal el este recompensat cu 160.000 de dolari pe an.

    Când vine vorba despre cel de al doilea job, Woods vinde mobilă pentru un retailer american şi se aşteaptă la o creştere a veniturilor sale cu cel puţin 40.000 de dolari. Mai mult tânărul susţine că munca în regim remote îl ajută în privinţa angajatorilor săi, pentru că aceştia nu ştiu unul de celălat, iar această strategie a fost posibilă doar datorită pandemiei.

    Planul tânărului pare să dea roade pentru că acesta a reuşit să-şi plătească toate împrumuturile şi este pe cale să-şi deschidă propria sa afacere.

    Din ce în ce mai mulţi americani sunt de părere că trebuie recurgă la aceeaşi soluţie la care Fayette Woods a apelat, pentru că din punct de vedere economic, SUA trece printr-o situaţie foarte dificilă. Pe lângă inflaţia care atinge un nivel record, alte probleme cu care se confruntă sunt creşterea preţurilor pentru locuinţe, educaţie şi stagnarea creşterilor salariale.

    Pentru a rezista în faţa acestor provocări, tot mai mulţi angajaţi obişnuiţi recurg la soluţia celui de al doilea job, unii dintre ei ajungând să câştige între 200.000 şi 600.000 de dolari anual.

    „Pare că e foarte mult de muncă, iar în prima lună este foarte dificil pentru că trebuie să găseşti u echilibru. Odată ce treci de această fază, totul va intra în rutina ta zilnică”, a mai spus Woods.

    Strategia celor două locuri de muncă poate funcţiona doar dacă programele celor două joburi nu se suprapun şi mai ales dacă activitatea din cadrul celui de al doilea loc de muncă nu este epuizantă.

    Majoritatea celor care au trecut deja la acţiune a conchis că aceasta se numără printre cele mai bune metode de a rezista în faţa problemelor finaciare şi economice cu care o lume întreagă se confruntă.

  • Eu trebuia să fac orice ca să rămân în Bucureşti. Nu aveam altă alternativă, nu puteam să mă întorc acasă

    Miercuri, 25 mai 2022, o nouă întâlnire Meet the CEO a Business Magazin, un format în care un executiv din România, român sau străin, vorbeşte despre cariera lui profesională – spune cum a ajuns unde a ajuns. Invitată a fost Cătălina Dodu, CEO şi country manager la Atos, o companie internaţională de software cu 3.200 de angajaţi în România şi afaceri de 130 de milioane de euro.

    Cătălina Dodu a venit în 1994 în Bucureşti, la Facultatea de Cibernetică din cadrul ASE. În 1999, când a terminat, trebuia să facă orice ca să rămână în Bucureşti, „nu puteam/nu voiam să mă întorc acasă, nu aveam altă alternativă, trebuia să reuşesc”. Aşa că a luat primul job care s-a ivit – un administrator de baze de date la un distribuitor auto. După un an, s-a dus la Bitdefender, ca junior software developer, iar după şapte ani s-a dus la Atos.

    Cariera ei este reprezentativă pentru mulţi din generaţia anilor ’90 şi începutul anilor 2000 – venirea în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara dintr-un oraş din provincie, cu intenţia clară ca după terminarea şcolii să rămână acolo. Nimeni nu voia să se întoarcă acasă. Mai ales în anii ’90, o perioadă extrem de cenuşie. Aşa că cei mai mulţi au început să lucreze încă din timpul facultăţii (eu sunt exemplul cel mai bun – n.red.), în ideea ca după terminarea şcolii să rămână aici, în Bucureşti, unde oportunităţile erau mult mai multe, unde salariile erau mai mari, unde viaţa socială, aşa cum era ea atunci, era mult mai bună. Acea generaţie a fost caracterizată printr-o ambiţie şi o determinare feroce, printr-o muncă dusă la extrem pentru a nu ajunge în situaţia de a te întoarce acasă.

    Apariţia investiţiilor străine şi a multinaţionalelor, începând cu finalul anilor ’90, a schimbat enorm peisajul pieţei muncii, mai ales că acolo totul era nou, know how-ul era altul, iar meritocraţia începea să-şi facă loc. A fost o şansă extraordinară pentru generaţia anilor ’90, care a început să muncească din timpul facultăţii, să intre într-un alt sistem, occidental şi mai ales să ardă etapele. Mulţi au devenit şefi de foarte tineri, pentru că multinaţionalele şi chiar companiile româneşti private nu aveau pe cine să pună. Nu voiau să lucreze cu o generaţie care începuse să lucreze în comunism şi care era greu de reformat. Generaţia anilor ’90 a reuşit extrem de rapid să-şi facă loc în organigramă şi chiar să preia locul expaţilor. Rezultatele au fost peste aşteptările multinaţionalelor şi de aceea România a câştigat teren în atragerea de investiţii, în recrutarea de forţă de muncă, în obţinerea de proiecte externe.

    Odată cu trecerea anilor, chiar a deceniilor, determinarea şi ambiţia generaţiei anilor ’90 nu au putut fi copiate în acelaşi mod  de noile generaţii. Salariile au crescut, dar, odată cu creşterea nivelului de trai, a început să se instaureze un anumit gen de burghezie, care este o stare normală. Cătălina Dodu îşi aminteşte că la început avea un salariu de 200 de dolari pe lună, din care 70-80 de dolari era o chirie în Bucureşti.

    Acum, „noile generaţii de pe piaţa muncii cer salarii de 800-1.000 de euro la angajare, dar CV-urile lor sunt pline de greşeli gramaticale” a spus într-o discuţie cu ZF Ionela Costică, decanul Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul ASE Bucureşti. „Am avut ocazia să primesc o teză scrisă în limbajul Messenger, nu este de râs, ca să ştii să scrii şi să vorbeşti corect limba română înseamnă că trebuie să mai şi citeşti”. Bineînţeles că timpurile nu sunt aceleaşi, în 1999-2000 PIB-ul României era de 40 de miliarde de euro, iar un salariu mediu era de 150 de euro, iar acum PIB-ul este de 240 de miliarde de euro, iar un salariu mediu este de 700 de euro. Ceea ce se constată este că noua generaţie, nefiind flămândă, nu are dorinţa, determinarea şi ambiţia de a face lucruri, de a obţine rezultate aproape cu orice preţ. Iar acest lucru se vede, în special în companiile antreprenoriale româneşti, care în eşalonul doi şi la vârf au găuri mari de oameni care să ducă lucrurile înainte. Plus că patronii români încă nu au reuşit să facă trecerea de la o afacere proprie la un business corporatizat, cu o organigramă clară, care să nu depindă de ei.

    Dacă generaţia anilor ’90 nu avea alternativă – nici la Bucureşti şi nici de job –, acum noua generaţie nu ştie ce să aleagă, având în vedere ofertele din piaţă. Multe businessuri merg din inerţie, prin simplul fapt că sunt în piaţă. Nu mai există o presiune atât de mare pe rezultate, plus că noua generaţie priveşte lumea într-un mod mai degrabă capitalist-socialist decât capitalist. Dar până la urmă şi acest lucru exprimă progresul înregistrat de România în ultimele două decenii.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Plictiseala l-a costat un salariu de 450.000 de dolari. Povestea tânărului care a părăsit un gigant la care toţi it-ştii visează să lucreze, pe un salariu la care nu poţi decât spera

    Michael Lin este un tânăr informatician care a început să lucreze pentru Netflix în 2017 după o demisie de la Amazon. Lin ocupa poziţia de software engineer şi încasa un salariu la care mulţi pot doar visa, 450.000 de dolari pe an sau 37.500 de dolari pe lună. Plictiseala avea să schimbe tot, scrie Business Insider.

    Pentru cei mai mulţi it-işti un job în cadrul unui gigant big-tech ca Netflix este un vis frumos şi o poziţie pe care prea puţini ar abandona-o.

    În mai 2021 după patru ani la Netflix, Michael îşi dă demisia din cadrul companiei americane, decizie care a atras după sine îngrijorarea şi furia apropiaţilor, de la foşti profesori şi până la părinţi.

    „La început mi-a plăcut foarte mult. Studiam şi aveam foarte multe de învăţat în fiecare zi. În următorii doi ani toată această frumuseţe a jobului a început să dispară. Proiectele şi întâlnirile au început să fie prea similare, iar în zona de software engineering tot ce aveam de făcut începea să arate ca un sir nesfârşit de copy-paste” spune fostul inginer Netflix.

    Apoi a lovit pandemia, iar toată socializarea de la birou, toate interacţiunile şi avantajele muncii la birou au dispărut. Michael a rămas blocat pentru următorii doi ani în labirintul work from home, despre care mulţi spun ca a fost o binecuvântare, dar şi un blestem.

    În cei doi ani de pandemie, tânărul a încercat să ocupe poziţia de product manager, însă fără succes.

    „Voiam să am un impact mult mai mare, pentru că voiam să îmi aduc cariera la un alt nivel. Totuşi,  cât am lucat acolo, n-am vazut niciodată un inginer să ajungă la acea poziţie” mai spune Lin.

    Odată cu acest eşec motivaţia şi productivitatea tânărului software engineer au început să scadă puternic, lucru observat de superiori şi colegii de muncă, care au întocmit un raport privind performanţele negative ale lui Lin.

    „Motivaţia mea s-a diminuat. Am devenit mult mai puţin implicat în proiecte şi meetinguri şi tot ce încarcam să fac era să lucrez atât cât să nu fiu concediat” a mai declarat tânărul.

    La două săptămâni după întocmirea raportului, inginerul a avut o discuţie aprinsă cu managerul său, în care i-a explicat perspectivele legate de motivaţie, muncă şi carieră, precum şi felul în care acestea constituie motivul dorinţei de a demisiona din cadrul Netflix.

    „Credeam că am viaţa mea se va termina după Netflix. Eram îngrijorat că nu voi avea viaţă socială pentru că tot universul meu se învârtea în trecut în jurul companiei şi al muncii”, spune Michael Lin.

    Cu toate acestea, tânărul a reuşit oricum. La opt luni de la demisie şi-a deschis propriul business care-i asigura un venit constant şi oportunitatea de a cunoaşte şi lucra cu oameni din toată lumea.

    „Mă simt implinit şi cred că totul va fi bine chiar dacă viitorul va fi întotdeauna incert”, concluzionează fostul inginer Netflix.

  • Cîmpeanu: Toate salariile angajaţilor din educaţie au fost plătite

    Sorin Cîmpeanu a spus că în urma consultării tuturor inspectoratelor şcolare judeţene, toate salariile au fost plătite.

    „Suntem în măsură să vă informăm că la această oră au fost plătite toate drepturile salariale angajaţilor din sistemul de educaţie. Ministerul Educaţiei regretă întârzierile înregistrate din cauza unor erori informatice la nivelul unei instituţii care se află în structura altui minister şi reiterează susţinerea pentru o salarizare motivantă şi, evident, pentru plata la timp a tuturor angajaţilor din învăţământ. Fără resurse financiare nu se poate imagina o educaţie în spiritul calităţii şi echităţii”, a spus Sorin Cîmpeanu.

    Ministerul Finanţelor a anunţat că din cauza unor disfuncţionalităţi s-au înregistrat vineri întârzieri parţiale la plată. Ministerul Finanţelor a anunţat sâmbătă că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar.

     

  • Cum vrea BNR să păcălească inflaţia şi explozia ratelor la bancă

    Acum câteva zile, Banca Naţională a Poloniei a majorat dobânda de referinţă de la 4,5% la 5,25%, o creştere sub aşteptările analiştilor, care prognozau o creştere până la 5,5%. În Polonia, inflaţia a ajuns în martie la 10,9%, faţă de 8,6% în februarie.

    Banca Naţională a Cehiei a majorat dobânda de referinţă de la 5% la 5,75%, peste aşteptările analiştilor. În martie, inflaţia din Cehia a ajuns la 12,7%, cel mai ridicat nivel din 1998 încoace.

    În Ungaria, Banca Naţională a majorat dobânda de referinţă la 5,4% de la 4,4%, la o inflaţie în martie de 8,5% (martie 2022/martie 2021).

    În Statele Unite, Banca Centrală – Fed – a majorat dobânda de referinţă la 0,9% de la 0,4%, în condiţiile în care, în martie, americanii au avut o inflaţie de 8,5%, cel mai ridicat nivel din 1981.

    În Europa, Banca Centrală – BCE – se pregăteşte să înceapă în iunie procesul de creştere a dobânzilor, nivelul actual fiind de minus 0,5%, faţă de o inflaţie în zona euro în martie de 7,4%, iar în Uniunea Europeană de 7,8%. În Germania, inflaţia a fost în martie de 7,3%, cel mai ridicat nivel din 1981 încoace.

    Marţi, 10 mai, BNR are o nouă şedinţă de politică monetară, unde piaţa se aşteaptă la o creştere a dobânzii de referinţă de la 3% direct la 4%, şi nu la 3,5%, având în vedere că pasul de creştere de până acum al Băncii Naţionale era de 0,5%.

    Deja băncile au inclus această creştere a dobânzii pe piaţa interbancară, unde ROBOR la trei luni, cel mai urmărit indicator, a crescut vineri la 5,2%. În martie inflaţia a fost în România de 10,15%, iar pentru lunile următoare piaţa se aşteaptă la o inflaţie de 12-13%, dacă nu chiar 15% având în vedere creşterile de preţuri din economie. Oricum, dacă nu ar fi fost plafonarea preţurilor la energie şi gaze, inflaţia ar fi fost deja peste 15%, cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.

    La finalul anului trecut, când BNR avea o dobândă de 1,75%, analiştii de la Londra ai băncii americanii JP Morgan – Nicolaie Chideşciuc, fost la ING România, este economistul-şef pe regiune – uimeau piaţa românească, susţinând într-un raport că BNR va fi nevoită să ajungă cu dobânda de referinţă la nu mai puţin de 5,5% la începutul anului 2023 dacă vrea să controleze inflaţia. Atunci, analiştii de la Bucureşti aveau o dobândă a BNR prognozată la 3,5%, maximum 4%.

    La cum evoluează lucrurile cu această explozie a inflaţiei peste tot în lume şi o creştere mai mare a dobânzilor, BNR va ajunge mult mai rapid la o dobândă de 5,5%, şi asta mai degrabă pentru a ţine pasul cu băncile centrale din regiune decât pentru a controla inflaţia.

    Toate băncile centrale mari din lume au pierdut lupta cu inflaţia, cel puţin în acest an, dar găsesc în războiul din Ucraina, şi mai ales în războiul sancţiunilor economice, cu toate consecinţele de rigoare – creşterea preţurilor la gaze, petrol, energie – un ţap ispăşitor.

    Bineînţeles că băncile încearcă să tragă de timp cu creşterea dobânzilor pentru a nu pune şi mai mult paie pe foc, având în vedere scăderea economică şi stagflaţia care se anunţă pe pieţele occidentale. În stagflaţie creşterea economică este zero, dacă nu chiar pe minus, iar inflaţia este mare, o situaţie pe care ţările occidentale încearcă să o evite, prin creşterea mai redusă a dobânzilor faţă de cât este inflaţia.

    Acum un an, când în zona euro inflaţia anuală era de 1,3%, nimeni nu se gândea că inflaţia va ajunge, în numai un an, la 7,4%. Pur şi simplu, toate analizele macroeconomice au fost date peste cap.

    La Bucureşti, BNR a tras cât a putut de timp pentru a nu creşte mai accelerat dobânda de referinţă, rămânând în urma celorlalte bănci centrale, iar această situaţie se bazează pe stabilitatea cursului valutar leu/euro.

    Totuşi, deşi BNR are acum o dobândă de referinţă de 3%, adevărata dobândă este dobânda Lombard, dobânda la care se împrumută băncile de la Banca Naţională, care este de 4%. Treptat, BNR a început să scoată lichiditate din piaţă în încercarea de a nu pierde din vedere inflaţia, ceea ce creat un deficit pe piaţă, forţând băncile să vină la BNR pentru lichiditate sau să înceapă să majoreze dobânzile în zona de retail, adică la persoanele fizice, care au început să pună întrebări, uitându-se cum li se devalorizează economiile depuse la bancă. Unii deponenţi au început să-şi schimbe economiile din lei în euro, măcar să se protejeze în cazul în care va creşte cursul valutar.

    Analiştii spun că marţi BNR va creşte dobânda Lombard la 5%, acesta fiind adevăratul reper al pieţei.

    În economia reală creşterea dobânzilor încă nu se vede evident, deşi ROBOR creşte de la o zi la alta. De fapt, pentru companii contează mai mult accesul la finanţare şi mai puţin care este costul finanţării. Totuşi, în piaţă se vede cum companiile accesează liniile de credit – în martie creditele noi de corporate au fost la cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani -, mai puţin pentru investiţii şi mai mult pentru a acoperi deficitul propriu de lichiditate în urma scăderii vânzărilor. Această situaţie se va accentua tot mai mult în următoarele luni pentru că vânzările scad accelerat, reducerea puterii de cumpărare prin creşterea inflaţiei şi a preţurilor începând să se simtă tot mai mult.

    La nivelul creditelor de retail – ipotecare şi consum – dobânzile încă nu frig, pentru că IRCC este la 1,8% până la finalul lunii iunie, iar în T3 va fi la 2,6%, ceea ce este un nivel care poate fi plătit.

    Dar şi IRCC va creşte, iar acest lucru se va vedea anul viitor, când va ajunge la 5-6%, în funcţie de dobânzile de pe piaţa interbancară care se tranzacţionează acum şi cele care se vor tranzacţiona în vară, toamnă şi în iarnă.

    Băncile nu se grăbesc cu majorarea dobânzilor la depozite pentru retail, dar în schimb statul a ridicat dobânzile la titlurile Tezaur la 5,5% la un an şi 6,15% la trei ani. În piaţă, băncile mari oferă dobânzi mult mai mici – 2-4% – pentru aceste scadenţe.

    Problema cea mai mare la ora actuală este legată de titlurile de stat, adică finanţarea bugetului, acolo unde dobânzile efective de tranzacţionare din piaţă – randamentele – au explodat. La titlurile pe 10 ani randamentul a fost vineri de 7,49%, la cinci ani de 7,25%, la trei ani de 6,95%, la un an de 5,92%, iar la şase luni de 5,76%. Ca să ia bani din piaţă pentru finanţarea deficitului şi rostogolirea datoriei publice, Ministerul Finanţelor a ajuns să accepte randamente de 6,9-7%.

    Tensiunea pe piaţa titlurilor de stat este destul de mare având în vedere necesarul de finanţare al Ministerului de Finanţe, inflaţia foarte mare aşteptată – de 12-15% – şi solicitările băncilor şi investitorilor în privinţa dobânzii ca să împrumute statul deteminând o solicitare a unor dobânzi din ce în ce mai mari pentru a cumpăra titluri de stat, adică datoria pe care o face România. Problema este că băncile locale, care sunt principalii cumpărători de titluri de stat, au seifurile pline, fiind la limita maximă de expunere. Asta ca să nu mai  vorbim că pentru titlurile de stat cumpărate în anii anteriori, când dobânzile erau mici, trebuie să marcheze pierderi, având în vedere scăderea valorii titlurilor de stat ca urmare a creşterii dobânzilor.

    Operaţiunile pe piaţa secundară a titlurilor de stat au explodat: dacă în aprilie nivelul mediu zilnic a fost de 10,7 miliarde de lei, joi, pe 5 mai, a ajuns la 18 miliarde de lei.

    Pilonul II de pensii, acolo unde 7,6 milioane de români au banii de pensie fără să ştie (3,75% din salariul brut merge către unul dintre cele şapte fonduri de pensii) resimte din plin scăderea valorii titlurilor de stat româneşti, astfel încât, din toamna anului trecut, valoarea unui titlu de participare într-un fond de pensii este în scădere: cine iese la pensie acum şi trebuie să-şi ridice banii din Pilonul II are o valoare a titlurilor de participare, deci a sumei acumulate, mai mică decât cei care au ieşit anul trecut în vară.

    Investitorii străini, care asigurau o parte din finanţarea bugetului în titlurile de stat pe lei, cer dobânzi mult mai mari, ceea ce face viaţa Ministerului de Finanţe tot mai dificilă. La o scădere a creşterii economice de la 4,3% la 2,3%, Ministerul de Finanţe plăteşte dobânzi de peste 6%, ceea ce înseamnă că în fiecare lună se acumulează o datorie netă tot mai mare. Noroc că PIB-ul creşte în valoare nominală prin creşterea inflaţiei.

    Aceasta este poza actuală a inflaţiei şi dobânzilor din România. Nici chiar Isărescu nu ştie ce urmează şi până unde va fi nevoit să crească dobânzile, astfel încât încerce să preia controlul inflaţiei nu în acest an, ci în următorii doi ani.

    Acest an este pierdut pentru inflaţie, nu numai în România ci peste tot în lume, şi cel mai probabil ţările occidentale se vor confrunta pentru prima dată, după 40-50 de ani, cu o inflaţie de două cifre.

    Dobânzile nu pot creşte la nivelul inflaţiei, pentru că sta ar însemna aruncarea unei arme nucleare.

    De bine, de rău, oamenii şi companiile mai au resurse financiare acumulate în anii anteriori şi pot să facă faţă creşterilor de preţuri şi majorărilor de dobânzi.

    Uitaţi-vă, cel puţin în Bucureşti, ce este în malluri, cum sunt restaurantele, cât de aglomerate sunt străzile de maşini (benzina a crescut cu 50% în şase luni), cum se cumpără city-break-urile, deşi preţurile la avion sunt mai mari cu 50% faţă de 2019 şi cum se caută vacanţe, şi nu la cele mai mici preţuri.

    Până la începutul toamnei ne descurcăm cu creşterile de preţuri, creşterea dobânzilor – decalajul de la IRCC ne salvează -, şi mai vedem ce se va întâmpla în toamnă.

    Atâta timp cât oamenii nu-şi pierd joburile, ci dimpotrivă, piaţa muncii are un decalaj între cerere şi ofertă, inflaţia poate fi plătită din buzunare, la fel şi creşterile de dobânzi.