Tag: rezolvare

  • NASA a rezolvat unul dintre cele mai vechi mistere ale Soarelui, vechi de 70 de ani

    De ce atmosfera solară este mai caldă ca suprafaţa acesteia?

    Date de pe un observator spaţial al NASA contribuie la aflarea unei enigme vechi de 70 de ani: de ce atmosfera externă a Soarelui, coroana sa, are o temperatură mai ridicată ca suprafaţa vizibilă.

    Diferenţa de temperatură este una enormă, la suprafaţa Soarelui este aproximativ 5500 de grade Celsius, dar în coroana acestuia este de 200 de ori mai mare, putând atinge şi o temperatură de 500 de ori mai mare faţă de  cea de pe suprafaţă.

    Bazate pe observaţiile făcute de pe IRIS (Interface Region Imaging Spectograph), cercetătorii NASA consideră că această temperatură apare datorită exploziilor de căldură în urma interferenţelor undelor magnetice. Această descoperire dă şi un răspuns la problema dată de uniformitatea (sau lipsa acesteia) temperaturii la nivelul întregii coroane.

    IRIS este capabil să analizeze zona intermediară dintre suprafaţă şi coroană, putând măsura mişcarea gazelor cu o precizie mult mai bună ca observatorii de dinainte.

    Paola Testa, cercetătorul de la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithson care a condus acest proiect, menţionează că „deoarece IRIS poate observa zona de tranziţie de zece ori mai bine ca instrumentele precedente, suntem capabili să vedem materialul fierbinte migrând în sus şi în jos în câmpul magnetic.”

    Acest observator, de la lansarea sa în 2013, a ajutat şi la descoperirea flăcărilor intermitente minuscule (nanoflares), unde Soarele eliberează energie prin trimiterea de plasmă incandescentă în atmosfera superioară. Această descoperire a fost sprijinită şi de EUNIS (Extreme Ultraviolet Normal Incidence Spectrograph).

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Implementarea Kaizenului în fabrică

    Inspiraţi de eficienţa proceselor unor firme celebre precum Toyota, cei din managementul Ana Pan au introdus în 2015 programul japonez Kaizen.  „Alături de institutul Kaizen am implementat acest sistem de management centrat pe operatori, care identifică şi rezolvă problemele de care se lovesc la muncă”, spune Alexandra Copos de Prada, preşedintele consiliului de administraţie al Ana Pan.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    Aplicarea sistemului Kaizen într-o fabrică de patiserie pe plan local.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    Cu o echipă de o singură persoană dedicată Kaizenului şi alte două implicate part-time în acest program, a fost redus cu 50% costul cu ambalajele, ca urmare a unui număr mai mic de ambalaje de carton folosite. Productivitatea în laboratorul de patiserie a crescut cu 20%. În plus, a fost redus la jumătate timpul mediu de servire a clienţilor în perioada sărbătorilor: de la 3 minute la 1,5 minute. Conform estimărilor companiei, economiile cumulate ca urmare a acestui program depăşesc 150.000 de euro în 2016.
    DESCRIERE:

    Kaizen nu implică mari costuri, oricând se poate reveni la situaţia anterioară dacă ceva nu funcţionează la parametri, iar îmbunătăţirile sunt mici şi graduale, reducând rezistenţa (naturală) la schimbare.

    Cei trei piloni Kaizen urmăriţi la Ana Pan sunt: 5S, Sistemul de propuneri şi Standardizarea. Alexandra Copos de Prada spune că Şantierele 5S înseamnă să faci ordine în GEMBA (acea zonă unde se adaugă valoare), pentru a face problemele mai vizibile şi pentru a începe rezolvarea lor. Sistemul de propuneri implică operatorii în rezolvarea problemelor identificate, „făcându-i pe aceştia mai responsabili, entuziaşti şi ducând la creşterea numărului celor care se gândesc la soluţii”. Astfel, o problemă nu este lăsată doar în seama unui manager, care este de altfel limitat la propriile cunoştinţe şi experinţe, ci implică toţi operatorii.

    Standardizarea este cea care aduce cele mai multe beneficii, ajutând la eliminarea tuturor categoriilor de pierderi sau acţiuni care nu aduc valoare adăugată, sau MUDA.

    Principalul obiectiv Kaizen în 2016 la Ana Pan este, conform Alexandrei Copos, instruirea tuturor departamentelor în această metodă de lucru, urmând să fie identificate rezultatele acestei decizii. „Astfel, am făcut numeroase şantiere 5S care au atins zonele de producţie din Laboratorul Central, din magazinele Ana Pan şi Ana Baking Co. În spiritul Kaizen, am implicat operatorii în multiple concursuri şi competiţii între secţii.” Rolul competiţiilor este de a identifica problemele din diferite zone ale Laboratorului Central, de a oferi soluţii, dar şi de a motiva operatorii pentru a se dezvolta continuu. „Cu ajutorul Sistemului de Propuneri, am reuşit să identificăm problemele cu care se confruntă operatorii în activitatea zilnică, primind astfel feedback referitor la procese ce se pot îmbunătăţi prin standardizare.”

  • Care sunt cele mai inovatoare companii din lume, cine investeşte cel mai mult în cercetare şi dezvoltare şi unde se află cele mai multe companii inovatoare

    Pentru a putea fi numită o inovaţie, o idee trebuie să poată fi pusă în practică şi să satisfacă o anumită nevoie. În afaceri, inovaţia apare atunci când compania pune în practică aceste idei pentru a satisface cerinţele clienţilor sau propriile sale nevoi. Organizaţiile care creează produse sau tehnologii revoluţionare îşi asumă şi riscuri, pentru că trebuie să creeze, de multe ori, noi pieţe de desfacere.

    Inovaţia este recunoscută atât de guvernanţi cât şi de corporaţii ca fiind un punct cheie al creşterii economice. Ideea de inovaţie poate avea sensuri diferite, dar în contextul creşterii economice se referă la convertirea unui concept într-un bun tangibil, proces esenţial pentru crearea de locuri de muncă. Un element esenţial în cadrul acestui proces este protejarea conceptului prin patente.

    Prin urmărirea activităţii de patentare la nivel global se poate măsura, cel puţin relativ, nivelul de inovaţie prezentat de o organizaţie. Metodologia trebuie să includă şi o analiză asupra calităţii inovaţiei, raza de impact a acesteia (la nivel local sau global), precum şi recunoaşterea de către alţii a inovaţiei. Una dintre cele mai importante crezuri în business este că un produs sau serviciu poate schimba în mod radical o întreagă industrie sau că poate schimba obiceiurile consumatorilor. Chiar dacă sunt diferite din punctul de vedere al produselor sau serviciilor oferite, companiile de succes prezintă însă o serie de caracteristici care arată de ce ocupă o poziţie dominantă pe piaţă; una dintre aceste caracteristici este dorinţa continuă de a inova. Cum ajunge însă o companie să fie inovatoare?

    Albert Einstein a spus că „nu putem rezolva problemele dacă gândim la fel ca atunci când le-am creat”; astfel, folosirea sistemelor clasice de rezolvare a unor probleme nu va aduce rezultate noi. Primul lucru pe care trebuie să îl înţelegem despre inovaţie este că aceasta se referă la privirea unei probleme într-un mod creativ.

    De-a lungul ultimelor decenii, inovaţia şi creativitatea au devenit abilităţi critice pentru atingerea succesului în economiile dezvoltate. Nevoia de metode creative pentru rezolvarea problemelor a devenit din ce în ce mai evidentă, iar creativitatea este practic complementară inovaţiei.

    În vreme ce creativitatea reprezintă abilitatea de a produce idei noi, unice, inovaţia reprezintă procesul de implementare a acelor idei – introducerea unei soluţii, a unui proces sau a unui produs.

    Astfel, creativitatea şi inovaţia în cadrul unei companii au fost considerate o cale sigură către succes. Stimularea acestora şi explorarea unor zone noi au dus, în mod tradiţional, la creşterea productivităţii organizaţiei; încurajarea angajaţilor să caute soluţii „out of the box” şi oferirea de timp şi resurse în acest sens pare a fi o soluţie eficientă din punctul de vedere al costurilor.

    Cele mai inovatoare companii în viziunea Forbes

    Pentru a realiza un clasament cât mai corect din punct de vedere tehnic, cei de la Forbes s-au bazat pe abilitatea investitorilor de a identifica firmele de la care se aşteaptă inovaţie atât acum, cât şi în viitorul apropiat. Pentru a fi incluse în clasamentul Forbes, companiile trebuie să fie listate de cel puţin şapte ani şi să aibă o capitalizare de piaţă de cel puţin 10 miliarde de dolari; au fost incluse doar companii din industrii cunoscute pentru inovare, astfel că instituţiile financiare au fost din start eliminate. La fel a fost şi cazul companiilor din petrol sau energie, a căror valoare de piaţă este legată în mod direct de valoarea activelor deţinute. Un alt criteriu este modul în care companiile investesc în cercetare şi dezvoltare, excluzându-le pe acelea în cadrul cărora aceste investiţii nu pot fi măsurabile.

    Anul acesta, Tesla Motors a fost desemnată cea mai inovatoare companie din lume, mai ales datorită eforturilor în industria auto şi cea aerospaţială. Poate părea oarecum surprinzător, în condiţiile în care compania controlată de Elon Musk a raportat o pierdere de 293 milioane dolari în al doilea trimestru, de două ori mai mare faţă de estimările analiştilor de pe Wall Street.

    Deşi încasările producătorului de maşini electrice au crescut cu 33%, până la aproximativ 1,3 miliarde dolari, cheltuielile operaţionale din trimestrul II au crescut de asemenea cu 34%, până la 513 milioane dolari. Compania a realizat 18.345 de vehicule în acea perioadă, un record pentru Tesla. Compania îşi propune ca până în trimestrul al patrulea să reuşească să producă 2.400 de vehicule pe săptămână, după ce în prezent a reuşit să ajungă la nivelul de 2.000 de unităţi pe săptămână.

    Topul Forbes e completat de Salesforce.com şi Regeneron Pharmaceuticals, care ocupă locurile 2 şi respectiv 3 anul acesta; Salesforce.com, care a dominat clasamentul până în anul 2014, produce aplicaţii de CRM şi cloud computing pentru companii. Succesul (care nu se reflectă însă şi în clasamentele altor analişti) este dat de modul în care compania prezintă în mod constant noi soluţii menite să faciliteze relaţia dintre comerciant şi client. În 2014, compania a fost desemnată de către Fortune drept cea mai admirată companie software din lume.

  • Cele mai inovatoare companii din lume

  • De ce nu ne-au cucerit mongolii! Misterul a fost rezolvat

    În anul 1242, comandanţii hoardelor mongole au decis să pună capăt campaniei est-europene, ordonând retragerea trupelor în Asia.

    În anul 1206, Ginghis Han, conducătorul triburilor din nordul Mongoliei, a început să îşi pună în aplicare planul de a cuceri lumea. Cu ajutorul unor tactici foarte bine concepute şi a unor soldaţi extrem de bine pregătiţi, teritorii vaste au căzut sub forţa copleşitoare a Imperiului Mongol, care, la apogeu, se întindea de la Marea Japoniei şi până în Europa de Est.

    Vezi aici de ce nu ne-au cucerit mongolii! Misterul a fost rezolvat

  • Ajutor pentru şomerii României. Cum poţi primi de la stat 12.500 de lei la angajare

    Noi măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă au fost adoptate de Guvern în luna septembrie, una dintre acestea fiind acea că şomerii care, dacă decid să îşi schimbe domiciliul la o distanţă mai mare de 50 kilometri, pentru a deveni angajaţi, vor beneficia de o primă de instalare de 12.500 de lei.

    Astfel membrii guvernului se angajează să ofere o serie de măsuri care să încurajeze mobilitatea forţei de muncă, în contextul în care foarte multe zone ale ţării sunt depopulate şi duc lipsă de angajaţi.

    Primele prevăzute în această Ordonanţă sunt în număr de trei. Se vor acorda în acest sens o primă de instalare care se ridică la 50% din cuantumul de 12.500 lei, o primă de activare în valoare de 500 de lei care se acordă celui care nu părăseşte 3 luni noul loc de muncă şi o primă de încadrare. În plus guvernanţii se angajează să ofere o cotă parte din decontarea cheltuielilor cu naveta. Decontul navetei se va calcula la 0,5 lei pe kilometru parcurs.

    “Vor putea beneficia de prima de instalare şi persoanele de cetăţenie română care şi-au exercitat dreptul de liberă circulaţie a lucrătorilor în spaţiul UE şi Spaţiul Economic European pe o perioadă de cel puţin 36 de luni şi care îndeplinesc condiţiile legale. Beneficiarii acestor drepturi vor avea obligaţia să prezinte la agenţia de ocupare a forţei de muncă teritorială la care sunt înregistraţi şi care le-a stabilit şi acordat drepturile respective sau la care le-a fost transferat dosarul ca urmare a schimbării domiciliului sau stabilirii reşedinţei într-o localitate din alt judeţ, dovada emisă de angajator că sunt încadraţi”, precizează Guvernul printr-un comunicat.

    Prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat, după cum urmează:

    a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul;

    b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoţite de membrii familiei care îşi schimbă domiciliul;

    c) în cazul în care ambii soţi îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei;

    d) în situaţia în care persoanelor care îndeplinesc condiţiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau autorităţile publice locale sau centrale, locuinţă de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de:
    – 3.500 lei pentru situaţiile prevăzute la punctele a) şi c);
    – 6.500 lei pentru situaţia prevăzută la punctul b);

    Documentele justificative vor fi depuse personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin fax sau e-mail, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti (acolo unde persoana se află în evidenţă).

  • Consumatorii din China cred că problemele bateriilor iPhone ar fi mai grave decât recunoaşte Apple

    Problemele bateriilor iPhone, care cauzează închiderea spontană a telefoanelor, sunt mai mari decât recunoaşte Apple, afectând iPhone 6, iPhone 6 Plus, nu doar iPhone 6s, susţine Asociaţia de Consumatori din China, citată de publicaţia Quartz.

    Asociaţia de Consumatori din China (China Consumers Association – CCA), un grup guvernamental de supraveghere, susţine că Apple trebuie să ia mai multe măsuri pentru a redresa problema, acuzând compania că nu reuşeşte că asigure nevoile primare ale consumatorilor pentru o comunicare wireless obişnuită. Aceasta este a doua notificare pentru Apple din partea asociaţiei şi evidenţiază faptul că autorităţile de la Beijing au devenit unele dintre cele mai agresive instituţii care supraveghează producătorul Apple.

    Consumatorii din China şi din alte state au raportat în ultimele săptămâni că iPhone-urile lor se închid, chiar dacă bateriile arată că sunt încărcate în proporţie de 30%.

    Pe 20 noiembrie, Apple a recunoscut că „un număr mic de dispozitive iPhone 6s”, produse între septembrie şi octombrie 2015 „s-ar putea închide în mod neaşteptat”. Telefoanele care au aceeaşi serie cu cea anunţată pe site pot fi aduse la magazinele Apple sau la vânzătorii autorizaţi pentru înlocuirea bateriei, în mod gratuit.

    CCA vrea ca Apple să se ofere să rezolve problemele descoperite şi la alte modele şi să prezinte o explicaţie detaliată în legătură cu motivele pentru care au apărut aceste probleme.

    După ce Apple a publicat programul destinat problemelor de închidere neaşteptată a iPhone 6s, consumatorii au continuat să raporteze situaţii similare la CCA. „După ce am adunat rapoartele, am descoperit că problemele de închidere există la iPhone 6, iPhone 6 Plus, iPhone 6s Plus, pe lângă dispozitivele iPhone 6s produse între septembrie şi octombrie 2015”, au anunţat autorităţile chineze.

    Mai mult, câţiva utilizatori chinezi s-au plâns că înlocuirea bateriei Apple nu rezolvă problema de închidere spontană a telefoanelor.

    Quartz a solicitat un răspuns din partea Apple, dar nu a primit unul până la momentul publicării articolului.

  • De ce munca în această companie începe fix la 9.06 AM

    Pivotal este un startup de tehnologie iar la ultima evaluare a fost decis că valorează 2.8 miliarde de dolari, dar nu asta este important, ci modul în care a rezolvat o problemă. Programatorii Pivotal, de obicei, nu sunt persoane care se trezesc foarte de dimineaţă şi ajungeau la serviciu la 10-11 dimineaţa, deşi programul începea la 9. Apoi trimiteau câteva mail-uri, mai trecea o oră şi făceau pauză pentru prânz

    “Dimineaţa era prea scurtă. Nu era productivă”, a spus Rob Mee, CEO-ul Pivotal, pentru Business Insider.

    Acesta a decis că trebuie să facă ceva şi astfel a implementat o şedinţă obligatorie la 9 AM. Însă asta nu este tot. La acea şedinţă se oferea un mic dejun cosistent, drept premiu de consolare. Cu toate acestea, angajaţii Pivotal erau îngrijoraţi că întârzie, şosele aglomerate, aşa că Mee a decis să stabilească şedinţa la 9 şi 5 minute. Însă nici aşa nu a mers. Programatorii spuneau că sunt prea puţine cele 5 minute. Aşa că Mee a mai adăugat un minut. Se pare că acest prag psihologic a funcţionat: programatorii vin la timp şi se bucură de un mic dejun consistent. 

    De asemenea, lucrul se termină la 6 PM. “Programatorii nu lucrează foarte bine dacă sunt prea obosiţi de aceea nu vrem ca aceştia să muncească peste această oră”, a mai spus Mee. Printre clienţii companiei se numără companii mari precum BMW, NBC, Bloomberg, Orange sau eBay. 

  • Un puşti de 13 ani a rezolvat problema cu care se confruntă 300 de milioane de oameni

    Shubham Banerjee are doar 15 ani, dar este recunoscut în lumea întreagă ca unul dintre cei mai promiţători antreprenori. Tânărul născut în Belgia este CEO al Braigo Labs, o companie care produce imprimante pentru oamenii orbi.

    Ideea i-a venit în urmă cu un an, atunci când a găsit un flyer care promova o strângere de fonduri pentru oamenii orbi. Întrebându-se cum pot aceştia citi, el a aflat despre limbajul Braille şi cât de complicat este procesul de printare a cărţilor pentru cei care suferă de această deficienţă.

    “Când am aflat cât costă o imprimantă Braille, nu mi-a venit să cred”, a povestit Banerjee celor de la Business Insider. “Am vrut să îi ajut pe oameni, aşa că am încercat să construiesc un dispozitiv din materialele pe care le aveam la dispoziţie.” Aceste materiale erau piese de Lego, cu care tânărul a reuşit să dezvolte prima parte a proiectului său, de aici venind şi numele companiei Braigo: Braille şi Lego. Părinţii l-au ajutat să cumpere restul materialelor şi Banerjee a testat, cu succes, imprimanta sa.

    În lume există aproape 300 de milioane de persoane ce nu pot vedea, iar 90% dintre ei trăiesc în state  în curs de dezvoltare. Costul actual al unei imprimante Braille este de aproape două mii de dolari, dar prototipul lui Banerjee este de patru ori mai ieftin. Acest lucru a atras atenţia mai multor publicaţii de specialitate, el primind premiul The Tech Awards 2014 şi o invitaţie la Casa Albă pentru un eveniment dedicat tinerilor antreprenori şi inventatori.

    Compania Intel a fost impresionată de idee şi a decis să investească în dezvoltarea produsului. Astfel, Banerjee a devenit cel mai tânăr antreprenor în care o companie de venture capital să investească. “Nu am crezut că o companie mare va fi interesată de proiectul meu”, povesteşte tânărul. “A fost o surpriză extraordinară”.

    Cu finanţarea primită, Banerjee spune că vrea ca Braigo Labs să dezvolte un alt prototip care să semene cu o imprimantă normală. El vrea ca produsul să intre pe piaţă până la sfârşitul anului 2015.