BusinessMagazin

Tag: reportaj

  • Dacă vă doriţi o plimbare de weekend cu trenul cu abur

    Un om de afaceri din judeţul Mureş, Mihail Răspopa, este cel care a preluat anul trecut, în concesiune, linia ferată care face legătura între Târgu-Mureş şi Lechinţa. Din luna mai a anului 2011 şi până în prezent Răspopa a reuşit să reabiliteze doar 35 de kilometri din această linie ferată, între localităţile Teaca (Bistriţa-Năsăud) şi Râciu (Mureş).

    “A fost o investiţie mare, de peste cinci milioane de euro, fiindcă linia era extrem de degradată, s-a furat foarte mult şi a fost nevoie să refacem tot ce lipsea, dar de acum urmează greul. Sincer să fiu, nu ştiu ce m-a determinat să mă apuc de această afacere.
    Nu-mi plăceau trenurile înainte. Au început să-mi placă pe parcurs, deja sunt obsedat de ele. Deocamdată facem călătorii de probă fiindcă vrem să testăm siguranţa liniei. Mai avem nevoie de un an-doi ca să poată circula trenul în siguranţă între Târgu-Mureş şi Lechinţa”, spune Răspopa.

    Munca este cu atât mai îngreunată cu cât, de fiecare dată când se înlocuiesc piese lipsă, acestea sunt furate din nou, motiv pentru care concesionarul liniei a decis să achiziţioneze un aparat de zbor fără pilot, dar cu camere de supraveghere, care îl va ajuta să găsească hoţii. “Aparatul costă 20.000 de euro. L-am cumpărat şi sper să vină cât mai repede ca să nu mai avem probleme”, spune Răspopa.

    Recent, din gara Teaca, închisă de CFR în 1996, trenul cu abur a pornit spre localitatea Milaş, însă nu înainte ca mecanicul locomotivei Iosif Şuteu (55 de ani) şi fochistul Ioan Ivan să pună multe lemne pe foc şi să umple rezervoarele cu apă. “Locomotiva este una fabricată în Polonia în 1949. A fost cumpărată de Căile Ferate Române şi de atunci funcţionează în România. Poate să ducă şi vagoane de marfă, şi de călători. E o locomotivă foarte bună. Cu întreţinerea e mai greu, fiindcă nu se prea găsesc piese de schimb. Nu se mai prea fac. Viteza maximă pe care o poate atinge e de 35-40 de kilometri la oră. Pe dealurile acestea, între Teaca şi Târgu-Mureş, viteza e mai mică”, spune mecanicul.

    Şeful trenului e Alexandru Veconi (66 de ani), fost şef al gării din Teaca, acum pensionar. “Mă bucur din toată inima că văd iar un tren pe linie. Lucrez şi eu la remedierea liniei, chiar dacă sunt şeful trenului. E mult de lucru pe linie fiindcă traversele sunt rele, s-a furat mult. Şi la prima cursă am avut nişte puncte slabe şi ne-am dus înainte şi le-am remediat. Se fură buloanele cu care se leagă şinele. Azi am înlocuit 20. Trenul are pentru moment un vagon, dar va mai avea unul deschis, fără geamuri. Toată lumea e foarte încântată şi mulţi se interesează şi abia aşteaptă să înceapă călătoriile”, a spus el.

    În ce priveşte traseul, Veconi crede că acesta este minunat. “Traseul este extraordinar, minunat. În pădure e foarte frumos, se văd animale sălbatice, fazani, căprioare. Şi mistreţi am văzut din tren, de toate, e o splendoare. Este o curbă la un moment dat care seamănă cu o potcoavă şi acolo e splendid. Trenul va merge cu 15-20 de kilometri/ oră maxim. Dacă turiştii vor vrea, vom opri ca să poată admira peisajul şi apoi vom merge mai departe”, a declarat el.

    “Trenul va circula în special la sfârşit de săptămână, cu două curse pe zi, dacă e nevoie. Ducem lipsă de vagoane şi acum le recondiţionăm. Cel de aici e un vagon recondiţionat. Voi aduce şi unul fără geamuri, albastru, şi cu prelată şi mai facem. Trei vagoane maxim vor fi aici”, a spus proprietarul trenului Mihail Răspopa.

    El a declarat că are planuri mari cu linia îngustă. “Comunităţile prin care trece trenul sunt interesate. Oamenii vor să ne sprijine. Nu ştiu cât vom reuşi anul acesta, dar anul viitor sigur vom face. Colaborez cu străinii care sunt îndrăgostiţi de aşa ceva şi m-au făcut şi pe mine să mă îndrăgostesc”, a spus el. Pentru început, pentru o călătorie între Teaca şi Râciu, un bilet în trenul cu aburi va costa cel mult 65 de lei pentru adulţi. Copiii vor beneficia de o reducere de 40 la sută, iar pensionarii, elevii şi alte categorii speciale vor plăti şi ei mai puţin.

    Linia îngustă Târgu-Mureş – Lechinţa are 90 de kilometri lungime şi traversează nouă localităţi – şapte din judeţul Mureş şi două din Bistriţa-Năsăud. Linia a fost dată în exploatare în anul 1914 pentru transport mixt, de persoane şi de marfă.

    Pe traseul trenului, turiştii pot admira podul de fier de peste râul Mureş denumit “podul celor trei poduri” pentru că este alcătuit din trei asemenea lucrări, lacurile Cenan, populate cu specii autohtone de crap şi caras, amplasate în mijlocul unei naturi sălbatice cu floră şi faună specifice bălţilor din Câmpia Transilvaniei, un veritabil “paradis al pescarilor”, dar şi rezervaţia de pin negru de la Săuşa.

    Tot pe traseul trenului se află situl arheologic de la Moreşti, care adăposteşte un castru roman construit prin 122 d.H., rezervaţia cinegetică de la Sântioana, bogată în vânat mic, livezile de cireş de la Păunet, terenul de vânătoare din Dealul Oroiului, Dealul Bandului şi multe altele.

  • Festivalul de teatru de la Sibiu – This FITS you (GALERIE FOTO)

    Festivalul de teatru de la Sibiu (GALERIE FOTO)

    Pe una dintre scene, Werther şi Lotte, eroii lui Goethe, surâd complice când îşi dau seama că natura din jurul lor i-a dus cu gândul la aceeaşi odă de Klopstock pe care o ştiu amândoi. În altă parte, spectatorii râd încântaţi când, văzându-l pe Gulliver pierdut în lumea monstruoasă a “yahoo”-ilor lui Swift, îşi dau seama ori îşi aduc aminte de unde vine numele motorului de căutare pe net. Cine ia cunoştinţă cu povestea lui Faust al lui Goethe imaginată minimalist de regizorul german Peter Stein într-o recitare cu pian poate s-o compare cu aceeaşi poveste reprezentată de Silviu Purcărete în montarea din halele fabricii Balanţa, cu 140 de actori. Afară, în piaţă, o trupă italienească transformă “Thriller”-ul lui Michael Jackson într-o strigătură punk. Seara, spectacol de lumini pe zidul catedralei, iar la Clubul Festivalului, actorii vin să converseze cu spectatorii şi, eventual, să danseze (în ploaie) alături de ei.

    Aşa arată FITS – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu: o reţea de vase comunicante, de coincidenţe şi recunoaşteri ale poveştilor şi ale simbolurilor cu care ne-am hrănit cu toţii. Una dintre coincidenţe e la propriu o lovitură de teatru: în seara când se juca “Faust” în regia lui Silviu Purcărete, cu echipa teatrului sibian “Radu Stanca”, la Cannes luau premii Cristian Mungiu şi cele două actriţe principale din “După dealuri”. Cristina Flutur, premiată la Cannes alături de Cosmina Stratan, e şi ea actriţă la “Radu Stanca”. Directorul teatrului şi al festivalului, Constantin Chiriac, n-a ratat ocazia să remarce, cu mândrie, că acum teatrul sibian are două actriţe a căror valoare se bucură de recunoaştere internaţională – Cristina Flutur şi Ofelia Popii, cea care a primit în 2009 premiul Herald Angel al Festivalului de Teatru de la Edinburgh, cel mai mare festival de profil din lume, pentru fabulosul ei Mefisto din “Faust”.

    Cu o seară înainte, tot aici se jucase în premieră spectacolul “Călătoriile lui Gulliver”, cea mai nouă creaţie a lui Silviu Purcărete, cu aceeaşi echipă de la “Radu Stanca”. Premiera mondială a lui “Gulliver” va urma în august la Festivalul de Teatru din Edinburgh, unde piesa românească este primul spectacol contractat deja fără ca organizatorii să-l fi văzut în prealabil.

    În mediul protector al festivalului, care îi dezvaţă rapid pe toţi de clişeele zilnice de gândire, nimeni n-a simţit nevoia să comenteze despre mândria bruscă de a fi român, despre faptul că un succes al culturii e mai puţin vizibil decât un insucces al boxului ori altele asemenea. “Sibiul este unul dintre locurile normale din România”, a rezumat Chiriac; el se referea la felul cum merg lucrurile în organizarea festivalului, fără surprize neplăcute din partea autorităţilor locale, dar concluzia lui era valabilă pentru tot climatul de aici, unde tot ce în altă parte ar fi numit senzaţional, ieşit din comun e văzut pur şi simplu ca normal.

    Aşa se explică şi sensul temei din acest an a festivalului, “Crize. Cultura face diferenţa”. Mediul protector de care spuneam mai sus, întreţinut de densitatea de evenimente, rupe complet spectatorul de realitatea de unde a venit, indiferent că ea e cea a crizei economice ori a uitării de sine cotidiene. Iar anvergura comunicării culturale de aici (conform organizatorilor, acesta e al treilea festival de teatru din lume ca mărime şi importanţă, după cele de la Edinburgh şi Avignon, cu 70 de ţări participante, 300 de evenimente şi 60 de spaţii de joc) e prin ea însăşi o replică, sau măcar o repliere în faţa crizei. Europenii, cel puţin, aşa înţeleg lucrurile. “Numai cultura poate face diferenţa. Doar ea, nu economia, nu banii. Când Europa va înţelege asta, atunci vom putea fi uniţi”, susţine actriţa Mirjana Karanovic, una dintre actriţele filmelor lui Kusturica. Sau, cu teoria lui Constantin Chiriac, “ţările arabe au la ora actuală ca monedă de schimb petrolul, influenţând cu ea politica mondială. Europa are ca monedă importantă în prezent cultura, civilizaţia. Dacă în ţările arabe cândva petrolul se va epuiza, în mod cert cultura la nivelul Europei nu se va epuiza niciodată”.

    CONTINUARE >>>>>>>>>

  • Marmaris & Bodrum sau “şic & sexy”

    de Roxana Bălcescu, coproprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel

    ————————————————————————————————————————

    Primul oraş vizitat: Oludeniz. Este incredibil cât de albastră şi de curată este marea în această zonă şi de aceea nu eşti mirat când afli că Oludeniz mai poartă şi numele de “Laguna Albastră”. Este o inimaginabilă combinaţie între albastru şi turcoaz. Staţiunea Oludeniz se situează în topul celor mai frumoase şi pitoreşti staţiuni din lume şi merită într-adevăr să străbaţi atâţia kilometri ca să o vezi. Oludeniz este împărţit în două zone: prima – Belcekiz – o zonă activă plină de hoteluri, restaurante şi băruleţe, şi o a doua cuprinzând Laguna Albastră, o zonă calmă şi relaxantă de un pitoresc ce îţi taie răsuflarea. Staţiunea este micuţă şi cochetă, cu hoteluri nu foarte scumpe.

    Oludeniz-ul este locul ideal pentru practicarea sportului. Încercaţi paragliding şi windsurfing. Nu uitaţi că odată ce aţi venit aici, ar fi păcat să nu luaţi o croazieră de o zi. Veţi găsi la tot pasul agenţii care oferă excursia denumită “12 Islands Boat Cruise”. Aşa veţi avea posibilitatea să admiraţi Golful Gorbun, Băile Cleopatrei, Insula Plată (Flat Island) şi Insula roşie (Red Island) sau Golful Samanlik. Hoteluri recomandate: Hillside Beach Club 5* şi Lykia World Oludeniz 5* (recomandat familiilor cu copii).

    Din Oludeniz m-am îndreptat apoi spre următoarea mea destinaţie: Marmaris. Numele staţiunii vine din timpuri străvechi pe când Soliman Magnificul, în campania sa de cucerire a insulei Rhodos, a văzut Marmaris şi, mirat fiind de starea deplorabilă a fortăreţei, a exclamat: “Mimari es (spânzuraţi arhitectul)!”. Zona Marmaris este foarte verde, cu munţi şi păduri, acestea trasând parcă o linie despărţitoare între cer şi apă. De vizitat este şi zona Dalyan, faimoasă pentru broaştele ţestoase care trăiesc acolo.

    Portul de agrement Marmaris Netsel este unul din cele mai importante din Turcia şi face legătura cu staţiunea Içmeler prin aşa-numitele taxiuri acvatice. În plin sezon staţiunea este deosebit de însufleţită şi vă recomand să vizitaţi Street Bar – o stradă care, după cum îi spune şi numele, este plină cu restaurante şi baruri. Shopping la tot pasul, cu magazine, boutique-uri, bazare pline de bijuterii, articole din piele, onixuri şi suveniruri. Nu trebuie să rataţi. În Marmaris vă recomand un hotel nou de 5 stele, Ideal Premium, dar şi Maritime Grand Azur, tot de 5 stele. Este bine să ştiţi că staţiunea este potrivită atât familiilor cu copii, cât şi celor care vor o viaţă de noapte activă. Hotelurile nu au grandoarea celor din Antalya, însă destinaţia în sine este poate mult mai plăcută şi animată.

    Tot ca ponturi reţineţi că din Marmaris puteţi vizita insula Rhodos, care se află la doar 45 de minute distanţă. Celor care vin cu maşina proprie le sugerez un sejur în Marmaris de câteva zile combinat cu un sejur în insula Rhodos. Super interesantă această combinaţie de două destinaţii într-una singură.Pentru călătorii care aleg varianta charter este bine să ştie că aeroportul pe care se aterizează pentru această staţiune este aeroportul din Bodrum, situat la circa 160 km nord de Marmaris.

    Destinaţia Bodrum mă aşteaptă şi singurul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la Bodrum este “Wow”! Oraşul Bodrum este situat în sudul peninsulei care îi poartă numele şi aici se poate ajunge atât pe cale aeriană, cât şi pe cale terestră. Bodrum era cunoscut în antichitate sub numele de Halicarnassus, faimos pentru Mausoleul regelui Mausolus, cunoscut ca una dintre cele 7 minuni ale lumii antice. Astăzi se poate vizita situl arheologic, dar replica statuară a mausoleului poate fi admirată la “British Museum” din Londra.

    Apropo, cuvântul “mausoleum” provine chiar de la numele regelui. Un alt punct de interes în Bodrum este reprezentat de Muzeul de Arheologie Subacvatică şi de Castelul din Bodrum. Muzeul se găseşte în acest castel superb construit în secolul al XV-lea de către cavalerii Ordinului Sf. Ioan din Rhodos. În drumul vostru prin Bodrum mai puteţi vizita Amfiteatrul Antic şi Turnul Otoman.Peninsula Bodrum este una dintre cele mai fertile regiuni ale Turciei, cu o bogată producţie de bumbac, cereale, legume, portocale, mandarine, grapefruit şi măsline. Până acum am făcut doar o scurtă descriere a regiunii Bodrum.

    Vreau însă să vă vorbesc despre percepţia pe care o ai când vizitezi acest loc. Bodrum este poate cea mai sexy şi plină de viaţă staţiune din Europa. Mulţi consideră Ibiza ca fiind pe primul loc, însă eu cred că Bodrum-ul merită locul întâi. Sunt atâtea baruri cool, discoteci şi restaurante romantice încât pur şi simplu trebuie să faci o bună selecţie înainte de a veni aici.Nu recomand această staţiune pentru persoanele cu copii. Pentru cei care vor să guste din destinaţie le recomand ca după lăsarea serii să înceapă să bântuie prin oraş.

  • Ce mai e nou în Antalya (GALERIE FOTO)

    de Roxana Bălcescu, co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel

    ————————————————————————————————————————–

    Pentru aceasta am parcurs peste 2.000 de kilometri, străbătând Turcia de la Sud, de la Mediterana până în nord la Marea Egee şi trecând prin Alanya, Side, Antalya, Kemer, Fethyie, Marmaris, Bodrum, Kusadasi şi Cesme. Am plecat imediat după Paşte şi, deşi zborul a fost prin Istanbul, nu a fost deloc obositor. Pentru sezonul de vară există chartere cu zbor direct, însă vă sfătuiesc să păstraţi şi această alternativă cu zbor prin Istanbul, alternativă care este numai bună dacă aţi fi interesaţi să vizitaţi oraşul pentru o zi sau două. Vă asigur că merită chiar şi pentru cei care l-au mai văzut, oraşul este uimitor şi neaşteptat de fiecare dată.

    Mi-am asigurat această excursie de informare profesională prin touroperatorul TEZ TOUR şi împreună cu el am pornit la drum. Am ales să încep cu Antalya deoarece este cea mai luxoasă din Turcia, incluzând zonele Alanya, Side, Antalia şi Kemer. Românii obişnuiesc să aleagă din zona Antalya staţiunea Belek, care are unele dintre cele mai frumoase şi luxoase hoteluri. E bine însă să ştiţi că zona Side este cea mai verde destinaţie şi cu nisipul cel mai fin, iar zona Kemer este destinaţia cea mai pitorească, având şi munte, şi mare deopotrivă. Din Istanbul am zburat aşadar la Antalya, iar de pe aeroport am fost transferaţi (cam în două ore pe o distanţă de 135 km) la Alanya, prima staţiune pe care mi-am propus să o vizitez.

    Supranumită “Perla Rivierei Turceşti”, Alanya a devenit cunoscută datorită nisipului fin şi apei clare şi albastre, multe din plajele sale având statutul de “Blue Flag”. În trecut, Alanya era numită Alaiye, iar istoria sa spune că a devenit faimoasă pe vremea sultanului Alaaddin Keykubat. Între anii 1226 şi 1231 sultanul a cucerit oraşul din mâna grecilor şi l-a redenumit după numele iubitei sale Alaiye, iar ulterior a construit castelul impunător şi portul.

    Ce mai e nou în Antalya (GALERIE FOTO)

    Posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt nenumărate, însă v-aş recomanda să faceţi o incursiune pe râul Dimcay, unde puteţi servi un picnic într-un pitoresc desăvârşit. Închipuiţi-vă că mesele pe care veţi servi prânzul sunt suspendate pe nişte platforme în copaci sau puse direct în apa râului. La 37 de grade afară, vă asigur că nimic nu este mai plăcut decât să savurezi un peşte proaspăt prins din râu stând cu picioarele direct în apă.

    Vizitaţi Peştera Damlatas sau înscrieţi-vă într-o croazieră pe mare, prilej cu care vasul dumneavostră se va opri pentru a putea să exploraţi cele 3 grote: Fosforlu Magara, Kizlar Magarasi şi Asiklar Magarasi (Pestera Indragostitilor). Cele mai bune hoteluri din zona Alanya sunt Maritim Hotel Club Alantur 5*, Saphir Resort and Spa 5* şi Botanik Hotel 5*.Cea de-a doua zonă în care ne vom plimba este Side. M-am oprit în oraşul Side, situat la circa 75 de km vest de oraşul Antalya, cunoscut încă din antichitate ca un important centru comercial. Numele pe care îl poartă oraşul înseamnă în limba anatoliană “rodie”. Mitologia locului spune că oraşul îşi trage numele după fata cea mică a Zeului Taurus, pe numele ei Side. Conform legendei, Zeul Taurus şi-a dus fiica cea mai mică – Side – în Valea Râului Manavgat.

    Pe când Side culegea flori şi dansa cu nimfele, dintr-o dată a văzut un copac cu frunze strălucitoare şi flori colorate. Side voia să-i ducă în dar fetiţei ei un lăstar. A rupt aşadar lăstarul, însă s-a tăiat la mână şi i-a dat sângele. A realizat că de fapt copacul nu era unul real, ci era o nimfă transformată în acest copac uluitor. A vrut să se îndepărteze, însă pur şi simplu era blocată, picioarele prinzând parcă rădăcini. Uşor, uşor, Side s-a transformat într-un copac, contopindu-se cu nimfa. Deşi Side a cerut implorare nimfei spunând că nu a fost vina ei, nu a mai putut face nimic.

    A rugat-o doar pe nimfă să-i transmită fetiţei ei că “din acest moment va fi simbolul naturii, vieţii şi abundenţei cu un fruct roşu ca şi sângele ei”. Lăsând legenda la o parte, oraşul Side este un loc cochet cu străduţe pline de magazine şi cu un port deosebit de romantic. Ca zonă, Side are poate nisipul cel mai fin dintre toate regiunile din Turcia, făcând din această destinaţie un loc foarte potrivit pentru familiile cu copii.

  • REPORTAJ: Viaţa unui student român la Oxford – scumpă şi cu studiu continuu, iar mâncarea vine la bagaj

    “Să fiu sincer, deşi oamenii de acolo sunt de treabă, nu au absolut nimic cu românii. Apreciază omul în funcţie de ce fel de om este şi nu în funcţie de naţia lui. Dar pur şi simplu nu simt că realizez cu ei aceeaşi legătură. Asta poate fi dintr-o multitudine de cauze. Sufletul meu, prietenii mei, legăturile pe care le-am creat se află tot aici. O să vreau la un moment dat să mă întorc. Nu zic că e greşit dacă cineva procedează altfel, bineînţeles. Dar, deocamdată, Anglia are o economie extrem de puternică şi ideal pentru mine ar fi ca, odată ce-mi închei studiile (licenţă, masterat, eventual un doctorat), să lucrez acolo, să câştig bani (pentru că – hai să fim serioşi! – tuturor ne trebuie bani) şi apoi să mă întorc aici, în ţară”, oftează Ion Ambrinoc, cu ochii după ospătarul care trebuie să aducă mititeii. Până şi mâncarea îl face să îi fie dor de casă: la englezi, nu are gust, nu este deloc hrănitoare şi se vede de la o poştă că este plină de chimicale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • REPORTAJ: Ţara unde copiii mănâncă nisip, iar femeile sunt bătute, violate şi au copii cu stăpânii lor – VIDEO

    “Ne obligau să îngrijim o cireadă de vite, cămile, capre. Dacă ne întorceam fără o parte din animale, ne băteau şi ne ameninţau cu o armă la tâmplă. Ne obligau să facem sex cu ei. Copiii mei sunt copiii lor”, spune Moulkheir Mint Yarba, o femeie care a scăpat de sclavie.

    Fiica femeii, în vârstă de 18 ani, spune că la început nu a înţeles că “stăpânii” nu erau familia ei: “Când am văzut că pe mine mă băteau am înţeles că nu fac parte din familie. M-a violat şi am rămas gravidă, iar când mi-a venit sorocul, m-au urcat într-o maşină şi au început să conducă agresiv. Când am născut, copilul era mort”.

    Jurnaliştii CNN au mers într-un sat aswaba, unde locuiesc şi muncesc foşti sclavi. “Copiii mănâncă nisip”, spune o femeie. Din cauza sărăciei, unii dintre sclavii liberi se întorc la stăpâni, doar pentru că acolo au hrana asigurată.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Reportaj: Călătorie cu maşina timpului

    “Nu prea-i asfalt pe-aici, să nu vă supăraţi, o să ne zguduim tot drumul.” Până să mă ia şoferul de la aeroportul internaţional din Chişinău, am fost mirat de faptul că bagajele de cală te aşteaptă afară, lângă avionul de 50 de locuri, fără să le mai iei din aeroport. În plus, aeronava ajunge până la câţiva metri de terminalul de sosiri, deci drumul până la ghişeul control paşapoarte se face pe jos. Din Chişinău, un aeroport de talia unui oraş de provincie din România, dar cel mai mare din Republica Moldova, poţi să zbori zilnic doar spre Moscova, Bucureşti şi München. “Încă sunt puţini cei care-şi permit să circule cu avionul”, spune Ion, iar statisticile îi dau dreptate. Un basarabean câştigă în medie puţin peste 150 de euro lunar, iar o plimbare pe străzile Chişinăului arată cel mai clar că sărăcia e cea care îi alungă pe cei mai mulţi către locuri mai prospere. PIB-ul republicii, situat la circa 4,5 miliarde de euro în 2011, este unul dintre cele mai scăzute din Balcani, iar datele Băncii Mondiale arată că o treime din acest indicator este generată de banii trimişi de locuitorii stabiliţi în afara ţării.

    Deşi magazinele au început să prindă iz occidental, majoritatea încă sunt construite pe formatul de butic, cu vânzătoarele stând la poveşti cu braţele încrucişate în aşteptarea de noi clienţi. Dacă o comparăm cu cea de la Bucureşti, mâncarea e mai ieftină la Chişinău, cam la jumătate din preţ, însă preţul carburanţilor e asemănător. Cu toate acestea, sunt mulţi cei care preferă să meargă la cumpărături în Transnistria, regiunea separatistă moldoveană, situată la nici două ore de condus. Regimul de la Tiraspol permite tranzitul moldovenilor cu bunuri şi produse alimentare, iar preţurile sunt suficient de atrăgătoare cât să-i determine să meargă săptămânal la cumpărături pe cei care au maşină sau chiar mai des pe micii comercianţi.

    Pe durata vizitei mele la Chişinău, Transnistria fusese recunoscută ca stat printr-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie din Republica Moldova. Transnistria, susţinută din umbră de regimul de la Moscova, şi-a autoproclamat independenţa în 1990, însă nu este recunoscută nici astăzi de comunitatea internaţională. Decizia venea în contextul în care noul lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, ajuns de curând la putere, era pomenit în apelul public la transnistreni al preşedintelui Partidului Liberal moldovean, Mihai Ghimpu, pentru reunificarea Moldovei: “Puterea e în popor, nu în tancuri astăzi. Întotdeauna cei cu politici de felul cum este a lor faţă de Republica Moldova mizează pe frica oamenilor, pe toleranţa lor, pe manipularea cu piaţa, cu gazele, cu nu ştiu ce. Dar când un popor se ridică, nu-l poate opri nimeni”, spunea Ghimpu într-un interviu pentru Europa Liberă. Poporul moldovean este, după Ghimpu, unul care “înghite şi tace”, singura lui şansă fiind apropierea de Europa, însă semnalul trebuie să vină de la Chişinău: “Dar atât timp cât noi stăm cu capul ca struţul… Şi, din păcate, de 22 de ani e aşa, am încercat eu să îndrept capul şi nu ei, ai noştri primii mi-au tăiat capul”. Şeful liberalilor îşi exprima speranţa ca noul lider de pe Nistru să înţeleagă că nu există altă soluţie decât “unificarea malurilor.”

  • Reportaj: Schi şi încă ceva

    Ca destinaţie de vacanţă, Austria se asociază în mintea românilor cu vacanţele de iarnă şi cu pârtiile impecabile pentru schi. Puţini dintre turiştii locali au prins şi gustul vacanţelor la spa în ţara lui Mozart, iar şi mai puţini sunt conştienţi atunci când merg la schi că ar putea profita nu numai de spa-urile din Austria, ci şi din ţările vecine – Cehia şi Ungaria, renumite pentru băile termale şi serviciile impecabile când vine vorba de relaxare.

    În special partea vestică a Cehiei (Bohemia de Vest) este cunoscută pentru aceste servicii, cel mai important punct pentru pasionaţi fiind Karlovy Vary, care este denumit şi oraşul spa. Staţiunea a fost înfiinţată în secolul al XIV-lea, mai exact în anul 1370, de regele Charles al IV-lea, monarhul care a condus Cehia în Epoca de Aur a istoriei sale. Plin de atracţii turistice, oraşul încântă în special prin aerul cosmopolit, prin curăţenia exemplară, precum şi prin hotelurile vechi, însă renovate pentru a oferi oaspeţilor un maximum de confort şi de lux. Oraşul se aseamănă cu Băile Herculane, atât în ceea ce priveşte aspectul general al staţiunii situate între munţi, cât şi în ceea ce priveşte proprietăţile terapeutice ale apelor termale.

    Dacă în România termenul spa abia prinde contur şi sens, iar Băile Herculane au devenit prea puţin atractive, în Austria termenul este unul cât se poate de familiar şi la îndemâna celor mai mulţi localnici. Diversitatea ofertei face ca aproape oricine să îşi permită o sesiune antistres la un spa, pe când pe plaiurile locale merg la spa doar cei care îşi permit să se răsfeţe.

    În Austria spa-ul este una dintre principalele metode de relaxare pentru oricine, indiferent de vârstă, sex sau statut social. Hotelurile din Alpii Vienezi, o zonă cunoscută atât pentru pârtiile de schi, cât şi pentru spa-urile gigant, s-au umplut ochi încă dinainte de a da zăpada. Familii cu copii şi grupuri de tineri se aşezau la coadă la recepţie pentru a-şi primi gentuţa cu halatul de baie şi papucii de spa.

    “Austriecii vin aici de vinerea şi stau până duminica. Uneori îşi prelungesc weekend-ul cu o zi sau două şi fac o mini-vacanţă specială pentru spa. Este una dintre cele mai populare metode de relaxare”, spune reprezentanta unui hotel de patru stele din Alpii Vienezi. Hotelul este plin aproape în fiecare weekend, indiferent că a căzut sau nu zăpada. Cei mai mulţi dintre cei veniţi sunt austrieci, însă mai găseşti şi unguri sau nemţi, dar şi români.

    “Austria este locul perfect de mers în vacanţă iarna. Ziua mergi pe pârtie şi schiezi, iar după amiază poţi să te relaxezi în voie la spa. Au unele dintre cele mai bune spa-uri pe care le-am văzut”, spune unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din industria autohtonă a restaurantelor. Şi nu este doar părerea lui. În fiecare an circa 200.000 de români merg în Austria în vacanţă. Dintre aceştia circa 60% merg iarna la schi. O vacanţă la schi în Austria se cuplează însă uşor şi adesea cu o vacanţă la spa, exact după modelul descris de antreprenorul român.

  • Reportaj: Amintiri de la Oxford

    “Where are you educated?” (Unde sunteţi educat?) este de obicei cam a doua sau a treia întrebare pe care ţi-o adresează o persoană pe care abia ai întâlnit-o la Oxford. Nu e vorba doar de profesori universitari sau de alte persoane cu pretenţii, ci poate fi vorba doar de oameni obişnuiţi care vor să converseze cu tine. Răspunsul la care se aşteaptă interlocutorul ar trebui să cuprindă, într-o propoziţie, şcoala primară, liceul, universitatea şi alte specializări ulterioare pe care le-ai făcut. Interlocutorul nu are nevoie de detalii, dar, în funcţie de răspuns, îşi încadrează conversaţia într-un anume tipar. Dacă le spui că oamenii înseamnă mai mult decât educaţia pe care o primesc, eşti privit ciudat. Dacă le spui că ai fost educat de părinţii tăi, eşti privit cu un fel de milă. Te salvează doar dacă spui că eşti dintr-o altă ţară, moment când se activează cea mai des întâlnită trăsătură în rândul britanicilor: acceptarea tuturor naţionalităţilor şi a raselor, într-un avânt naţional în care orice aluzie, oricât de mică, la adresa unui negru, ţigan sau chinez este calificată imediat drept rasism.

    Importanţa acordată educaţiei se vede peste tot în oraş: nenumărate magazine care vând uniforme pentru toate şcolile şi colegiile, reduceri acordate elevilor şi studenţilor în orice restaurant sau chiar magazin de haine, promoţiile băncilor pentru credite de studii (care pot acoperi până la 15 ani de studii şi care pot să nu fie rambursate dacă tânărul absolvent nu îşi găseşte serviciu în primii 10 ani după absolvire), dar şi isteria imobiliară creată de arondarea la o anume şcoală. În cel mai frumos cartier din oraş, Summertown, diferenţa de la o stradă la alta poate fi de peste 1.000 de lire la chirie, respectiv de peste 100.000 de lire la achiziţia unei case. Străduţele sunt toate la fel de frumoase, dar arondarea casei la o şcoală bună este prioritatea părinţilor. Cele mai ieftine case sunt cele din apropierea unei şcoli de stat de pe străduţele unde locuiesc angajaţii primăriei: nimeni nu vrea să îşi dea copiii la acea şcoală, deoarece angajaţii primăriei sunt săraci, iar copiii lor nu reprezintă nişte conexiuni bune pentru viitor. Pentru că, aşa cum spun cei mai mulţi părinţi de la Oxford, cel mai important atu pe care îl au copiii care învaţă la şcoli bune e agenda lor de telefon, prietenii pe care şi-i fac şi ambiţia pe care aceste şcoli le-o insuflă.

    Preocuparea pentru educaţie şi dorinţa de a învăţa la un colegiu bine cotat devine mai uşor de înţeles după o vizită a celor mai frumoase colegii din Oxford, care reprezintă oricum unele dintre obiectivele turistice ale oraşului. Coada cea mai lungă este la Christ Church, cel mai vechi colegiu din oraş – 1525 (în jurul căruia s-a şi dezvoltat aura academică a locului de-a lungul istoriei), unde au fost educaţi regi şi prim-miniştri, şi care este considerat cel mai aristocrat colegiu din Anglia, alături de Trinity College din Cambridge. Ultimii ani au lungit considerabil coada de turişti de la Christ Church, deoarece acolo s-au filmat părţi importante din seria “Harry Potter” – sala de mese a colegiului şi turnul vizibil în film în timpul întrecerilor pe mături sunt cele reale, fiind folosite în film inclusiv părţi din ritualul de cină care se practică şi acum în colegiile din Oxford (decanul care bate cu ciocănelul şi binecuvântează masa, interzicerea vorbitului în timpul cinei, ţinuta obligatorie). Sunt şi alte colegii care merită vizitate: Magdalene College, University College, St. Anthony, Nuffield College sau Trinity College. Deşi diferite ca stil arhitectural – în funcţie de epoca în care au fost construite -, colegiile au aceeaşi structură: o clădire în formă pătrat-dreptunghiulară, care înconjoară un careu verde (cloister); la primul etaj al clădirii stau studenţii din primul an – în secolele trecute, studenţii stăteau în colegiu pe toată durata studiilor, dar numărul mult mai mare al studenţilor actuali nu mai permite acest lucru.

  • Cine e românul care a cucerit Africa – GALERIE FOTO

    M-am lămurit de toate astea într-o deplasare de zece zile în Senegal, Guinea, Guinea Bissau şi Capul Verde. Vizita, o iniţiativă comună a grupului Tender, controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender, precum şi a EximBank şi a Agenţiei Naţionale de Export-Import a României (ANEIR), a avut ca scop găsirea de pieţe pentru companii româneşti din varii domenii, precum IT, energie, transport sau construcţii.

    Din delegaţie au mai făcut parte reprezentanţi ai aproximativ 20 de companii româneşti, precum Prospecţiuni, Romenergo, Urban Proiect sau Electricom. Ovidiu Tender, al cărui “cartier general” african este în Dakar, locuieşte într-o vilă închiriată de la o doamnă, fost ministru în Senegal. Se gândeşte chiar s-o cumpere, dar preţul e destul de mare: un milion de dolari. De un an, de când prospectează Africa în căutarea de oportunităţi de afaceri, este cunoscut atât de oficiali guvernamentali, cât şi de vânzătorii din piaţă şi este întâmpinat de toţi cu apelativul “mon ami”.

    Explicaţia este simplă: în cursul deplasării în Africa delegaţia română a avut întâlniri cu preşedinţi, premieri, miniştri şi oameni de afaceri cărora Ovidiu Tender le spunea “domnilor, suntem oameni de afaceri români şi am venit cu bani să investim în Africa”. Reacţia unanimă: “C’est très bien!”. Apoi, grupul Tender are deja sute de angajaţi în Senegal şi Maroc şi în anii următori a planificat investiţii substanţiale în prospectare geologică, agricultură şi transport în statele vest-africane.

    “Îmi cer scuze pentru românescul meu, sunt mulţi ani de când n-am mai vorbit românesc”, un traducător din Bissau, care a studiat în România.
    Din discursurile unor politicieni africani, dar şi ale oamenilor care au studiat la noi în ţară în anii ’60-’80, observi lesne că România are o imagine favorabilă, iar companiile româneşti care ar vrea să facă afaceri acolo ar primi un tratament satisfăcător.

    Oportunităţile de afaceri oferite de Africa sunt imense, chiar dacă piaţa este deja disputată de companii chineze, coreene, japoneze, franceze sau americane. România ar putea folosi însă sprijinul pe care mulţi foşti studenţi africani în România îl pot acorda din poziţiile lor actuale.

    Concret, mulţi studenţi care au învăţat în România lucreză fie în ministere, fie în companii africane. Spre exemplu, directorul de cabinet al ministrului sănătăţii din Bissau a fost student în România. La fel şi şeful cabinetului preşedintelui din Guineea Bissau. Prietenia afro-română, centrul de tratament Ana Aslan, miracolele utilizării Gerovitalului, eficacitatea tractorului Universal, “cunoscut în toată Guineea Bissau” sau simpaticele fete românce au fost pomenite atât în discursurile preşedintelui Senegalului, ale unor reprezentanţi ministeriali din Guineea, Conakri sau în amintirile unor foşti studenţi în Bucureşti sau Craiova.

    Cu alte cuvinte, primul pas e, într-un fel sau altul, făcut. Ce e cert e că oportunităţile de afaceri în Africa există, iar nevoia de investiţii şi de bani e evidentă, fie şi numai mergând prin capitalele Dakar, Praia, Conakry sau Bissau, unde asflatul e mai bun ca în România şi câinii vagabonzi mult mai puţini.

    Un alt aspect, mai apropiat de habitudini mai mult sau mai puţin universale, care ar putea ajuta la încropirea rapidă a unor legături de afaceri, este că aproape totul este negociabil.

    De la poşeta din piele de crocodil pe care vrea să ţi-o vândă un tânăr în piaţă, la legume, ţigări, biletul de autobuz sau un drum cu taxiul, până la taxele sau impozitele datorate statului, totul e pretabil negocierii. Nu ştiu în ce măsură trocul funcţionează acolo, dar de ce ne-am mira dacă ar fi aşa, când avem propriile exemple cu termopane sau bilete de avion în insule exotice.

    “Vă cunoaştem ţara mai bine decât credeţi” – spune ministrul senegalez al energiei.O regulă care în România a fost şi parţial încă mai este o lozincă, “nu ne vindem ţara”, există şi acolo. În Guineea Bissau, de exemplu, terenurile agricole nu pot fi vândute străinilor, dar aceştia pot să le concesioneze.