Tag: referendum

  • Declaraţie înspăimântătoare: una dintre cele mai puternice ţări din Europa ar vota pentru PĂRĂSIREA Uniunii Europene

    Liderul de la Elysee a precizat că decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană a fost motivată de faptul că votanţii ”şi-au pierdut încrederea în globalizare şi în pieţele libere nerestricţionate”.

    Macron a precizat că există un mare risc în privinţa consultărilor publice, precum referendumul din 2016 cu privire la apartenenţa Marii Britanii la Blocul comunitar, cerând votanţilor să se pronunţe într-un context foarte complicat.

    Întrebat dacă un vot pe aceeaşi temă ar avea acelaşi rezultat şi în Franţa, Macron a răspuns afirmativ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lideri ai mişcării pro-Brexit acceptă un nou referendum pe tema apartenenţei la UE

    Omul de afaceri Arron Banks, cofondatorul mişcării Leave.EU (IeşimdinUE), acuză Guvernul Theresa May că “alunecă pe o pantă eronată” în privinţa subiectului, subliniind că Londra trebuie să ia o decizie “radicală” acum, altfel riscă să “intre orbeşte într-un Brexit fals”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Brexit înseamnă Brexit. Purtător de cuvânt al premierului Marii Britanii, despre tatonările privind organizarea unui nou REFERENDUM privind apartenenţa la UE

    Declaraţiile purtătorului de cuvânt al premierului britanic au fost făcute după ce Nigel Farage, fostul lider al partidului pro-Brexit UKIP, a susţinut ideea organizării unui noi referendum pe tema Brexit, argumentând că tabăra celor care sprijină ieşirea Marii Britanii din UE va câştiga din nou, iar în aşa fel se va încheia această dezbatere. În plus, şi cei care îşi doresc ca Regatul Unit să rămână parte a Blocului comunitar au afirmat că vor un nou referendum pe această temă, din moment ce britanicii nu au avut acces la toate informaţiile legate de consecinţele ieşirii din UE.

    CIteşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Tăriceanu: Să nu revizuim Constituţia să ne aflăm în treabă; Sa fie rezultatul unui consens

    ”Până să ajungem la organizarea unui referendum trebuie să convenim că pornim la revizuirea Constituţiei. Acest lucru eu mi-l doresc să fie rezultatul unui consens între forţele politice pentru că revizuirea Constituţie trebuie să fie întâi aprobată de Parlament şi apoi supusă referendumului. (…) Ar trebui să convenim, ceea ce în momentul de faţă nu s-a făcut, care sunt direcţiile, subiectele, elementele fundamentale asupra cărora trebuie să discutăm. (…) Eu nu am văzut la nivelul partidelor politice, decât aşa, un semnal, asupra revizuirii Constituţiei. (…)”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă ar susţine revizuirea Constituţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Monarhie sau republică? Primul lider PSD care ia în calcul un referendum

    Solicitat să comenteze dacă proiectul de lege privind Casa Regală ar trebui discutat în Parlament în regim de urgenţă, Bădălău a precizat: „ Ar trebui discutat, mai ales că am văzut că în media sunt deja extrem de mulţi simpatizanţi, poate şi un referendum vizavi de sistemul ăsta preşedinţie-monarhie, totul e posibil”.

    Întrebat dacă se poate face un referendum monarhie versus republică, Bădălău a spus că el este republican, întrucât aşa s-a născut şi că a cunoscut din cărţi despre regalitatea din România.

    „Dar cred că poporul poate fi întrebat cu privire la lucrul ăsta. Nu e un lucru rău, ţinând cont că ţările care au monarhii sunt ţări dezvoltate”, a adăugat Bădălău.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Prostestarii kurzi au incendiat birourile partidelor politice principale din Kurdistanul irakian

    Manifestanţii au incendiat clădiri din zona Piramagrun, provincia Sulaimaniyah, cerând demisia liderului actual, a informat un oficial al partidului de opoziţie. Abdel Razak Sharif, liderul partidului Goran, a declarat că nu au existat victime.

    Tensiunile din regiune au fost intensificate din cauza anulării referendumului pentru independenţă, de către Guvernul central de la Bagdad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Carles Puigdemont le cere catalanilor separatişti să se unească “pentru libertatea prizonierilor politici şi pentru republică”

    Puigdemont a transmis prin intermediul unui mesaj pe Twitter: ”Este momentul ca toţi democraţii să se unească. Pentru Catalonia, pentru libertatea prizonierilor politici şi pentru republică”.

    Un judecător spaniol a emis, joi, un mandat european de arestare pe numele fostului lider catalan Carles Puigdemont.

    Opt foşti miniştri ai Guvernului regional din Catalonia, inclusiv fostul vicepremier Oriol Junqueras, au fost arestaţi, joi, după audierile ce au avut loc la Curtea Supremă din Spania.

    Guvernul Spaniei a retras autonomia Cataloniei după proclamarea independenţei, iar Guvernul şi Parlamentul de la Barcelona au fost dizolvate. Madridul a convocat alegeri parlamentare anticipate în Catalonia, programate pe 21 decembrie.

  • Se RUPE Europa! AVERTISMENT fără PRECEDENT al unui IMPORTANT lider de la Bruxelles! HARTA se poate SCHIMBA pentru totdeauna!

    “Evident că Europa trebuie să se teamă de proliferarea statelor mai mici. De aceea nimeni în Europa nu intenţionează să recunoască independenţa Cataloniei. Chiar şi (premierul britanic) Theresa May, în plină furtună de Brexit, a spus că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată Catalonia. Spania a fost de-a lungul istoriei un stat unificat, cu multe regiuni autonome, cu diverse populaţii care vorbesc de asemenea limbi diferite, dar care fac parte dintr-un stat unificat. Nu prin degradarea conceptului de naţiune vom consolida Europa”, a spus Tajani, într-un interviu pentru cotidianul Il Messaggero.

    Două dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei, Lombardia şi Veneto, organizează duminică referendumuri de autonomie, pe fondul nemulţumirilor legate de reducerile bugetare cerute de către guvernul de la Roma.

    Antonio Tajani a subliniat diferenţele dintre referendumul de independenţă din Catalonia, declarat ilegal de către guvernul spaniol şi de către Curtea Constituţională, şi demersul din regiunile italiene.

    “În primul rând, acele două referendumuri sunt legitime, cum nu a fost cazul în Catalonia. În Spania nu este vorba despre autonomie, ci despre proclamarea independenţei în semn de sfidare faţă de statul de drept şi împotriva Constituţiei spaniole”, a spus Tajani.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Regele Filip al VI-lea: Catalonia va continua să aparţină Spaniei. Madridul se pregăteşte să ia măsuri dure

    Aceasta este cea de-a doua sa intervenţie în cadrul crizei de secesiune a Cataloniei. 

    Filip al VI-lea a declarat că Guvernul catalan cauzează un conflict şi Spania va rezolva problema cu ajutorul instituţiilor sale democrate.

    “Spania trebuie să facă faţă unei tentative inaceptabile de separare a unei părţi din teritoriul său naţional şi va rezolva această criză prin intermediul instituţiilor sale democratice legitime, respectând Constituţia noastră şi respectând valorile şi principiile democraţiei parlamentare, în care am trăit timp de 39 de ani”, a spus regele Filip al VI-lea.

    Premierul spaniol Mariano Rajoy va convoca sâmbătă guvernul, într-o şedinţă extraordinară, la finalul căreia vor fi anunţate măsurile prin care Madridul va prelua controlul Cataloniei.

    “Nu poate fi un teritoriu în care guvernul regional să nu respecte legea, pentru că, dacă executivul încalcă legea, cum poate să le ceară cetăţenilor s-o respecte?”, a declarat Mariano Rajoy.

    Liderul Cataloniei a ameninţat că va declara independenţa regiunii faţă de Spania, iar Madridul face planuri să impună autoritatea directă.

    Conform opoziţiei, ce susţine poziţia Guvernului central împotriva independenţei catalane, planurile ar include organizarea unor alegeri în Catalonia în luna ianuarie.