BusinessMagazin

Tag: profit

  • Ana-Maria Pochi, account manager / Mastercard România: „Mă bucur mult să văd femei puternice în prima linie de leadership, adevărate surse de inspiraţie pentru fiecare dintre noi”

    ROL OCUPAT ÎN COMPANIE: Rolul pe care îl ocup este cel de account manager, cu responsabilităţi legate de dezvoltarea şi consolidarea relaţiei cu partenerii noştri, atât cei tradiţionali, din industria financiar-bancară, cât şi cu cei nonbancari, precum fintech-urile sau comercianţii, iar obiectivele mele se subscriu direcţiilor strategice ale Mastercard, precum îmbunătăţirea experienţei de plată, prin dezvoltarea şi lansarea tehnologiilor inovatoare care asigură consumatorului siguranţă, simplitate şi confort, precum şi încurajarea plăţilor electronice şi creşterea incluziunii financiare în România.

    CELE MAI IMPORTANTE ROLURI PROFESIONALE AVUTE PÂNĂ LA ACEASTĂ FUNCŢIE: Înainte de a mă alătura echipei Mastercard, am avut diverse roluri în cadrul unor instituţii financiar-bancare de pe plan local. Este greu să mă gândesc doar la unul singur ca fiind cel mai important. Fiecare dintre aceste experienţe a reprezentat momente-cheie care mi-au oferit oportunitatea de a mă dezvolta profesional şi de a lucra în diferite ecosisteme, contribuind la definirea unui set de abilităţi şi cunoştinţe care au conturat parcursul meu până în prezent.

    ROLUL PROPUS PENTRU ANUL 2030: În doar câteva luni, pandemia de COVID-19 a acaparat întreaga lume, schimbând modul în care trăim, lucrăm, comunicăm şi totodată demonstrându-ne că uneori, indiferent de cât de mult ne planificăm vieţile, poate apărea acel element-surpriză capabil să schimbe paradigma. Planificarea pe termen lung este importantă, însă flexibilitatea şi adaptabilitatea indiferent de context sunt două trăsături vitale atât în general, cât şi într-un domeniu caracterizat de o volatilitate extrem de ridicată. Aşadar, până în 2030 îmi doresc să profit de toate oportunităţile care se ivesc, să maximizez toate circumstanţele în care mă voi afla şi să mă bucur de frumuseţea necunoscutului.

    CEO/ANTREPRENOR ADMIRAT: Îmi este greu să mă limitez la un singur personaj, dat fiind că de-a lungul timpului am avut oportunitatea să interacţionez cu persoane extrem de interesante în zona în care activez. Mă bucur mult să văd femei puternice în prima linie de leadership, adevărate surse de inspiraţie pentru fiecare dintre noi, care conduc şi definesc industria în care activez într-un ritm dinamic şi care ne demonstrează că vitalitatea, creativitatea şi succesul nu pot fi limitate prin gen.

  • Un an de revoluţie în capitalism

    Actul în cauză, „Statement on the Purpose of a Corporation”, este semnat de o bună parte a membrilor Business Roundtable (BRT), clubul directorilor excutivi ai unora dintre cele mai mari corporaţii americane, şi afirmă că firmele nu ar trebui să servească doar acţionarilor, ci şi să aducă valoare clienţilor, să investească în angajaţi, să-şi trateze corect furnizorii şi să sprijine comunităţile locale din care fac parte. BRT, reprezentată de personaje epice ale lumii de business precum Jeff Bezos, fondatorul Amazon, Tim Cook, CEO-ul Apple, şi Jamie Dimon, preşedintele JPMorgan, vrea astfel să transforme după zeci de ani de existenţă capitalismul acţionarilor în „stakeholder capitalism”.  

    Cine citeşte Wall Street Journal, principalul ziar de business din America, află că „a fost un an bun pentru capitalismul stakeholderilor”, că executivii din BRT s-au ridicat la nivelul angajamentelor asumate, dar şi că noul tip de capitalism „este doar pentru văzul lumii” deoarece dacă executivii chiar ar fi intenţionat să schimbe scopul companiilor lor, ar fi trebuit cel puţin să se consulte cu boardurile lor. WSJ a avut iniţial o poziţie „antirevoluţionară”. Financial Times, farul lumii de business din Europa, dă un răspuns mai nuanţat.  

    În WSJ, Joshua Bolten, preşedinte şi CEO al BRT, scrie că firmele şi-au respectat angajamentele. Chiar şi înainte ca pandemia de COVID-19 să lovească, multe companii din organizaţie făceau investiţii substanţiale în formarea profesională a lucrătorilor, în salarii şi beneficii mai bune şi pentru sprijinirea comunităţilor cu probleme. Ei au solicitat creşterea salariului minim federal şi concediu medical plătit pentru îngrijirea membrilor familiei, continuă Bolten. Răspunzând pandemiei, companiile au oferit bonusuri şi majorări de salarii lucrătorilor din prima linie. Câteva şi-au adaptat operaţiunile pentru a acoperi penuriile de echipamente din sistemul medical. Multe îşi susţin cu generozitate comunităţile. În timpul pandemiei, companiile au prioritizat sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi clienţilor. Companiile de energie au promis că nu vor tăia curentul clienţilor care nu pot plăti.

    Unele sunt în fruntea eforturilor de a dezvolta un vaccin. Executivii au făcut presiuni asupra factorilor de decizie pentru ca aceştia să ajute persoanele şi întreprinderile mici afectate de criză. În ultimele săptămâni, ei şi-au asumat noi angajamente pentru promovarea egalităţii rasiale şi a diversităţii în propriile companii, mai spune Bolten. De cealaltă parte, Lucian Bebchuk şi Roberto Tallarita, directorul şi, respectiv, directorul asociat al Programului Harvard Law School de guvernanţă corporativă, au publicat un articol în care fac un rezumat al studiului lor „Promisiunea iluzorie a guvernanţei stakeholderilor” ce va fi publicat în toamnă. 

    Declaraţia prin care peste 180 de CEO ai unor companii majore s-au angajat acum un an „să ofere valoare tuturor actorilor” a fost considerată pe larg ca semnalând o schimbare viitoare în modul în care vor opera companiile, scriu cei doi autori. „Articolul semnat de noi prezintă dovezi că declaraţia a fost în mare parte o manevră de PR” continuă ei.
    Pe baza întrebărilor trimise companiilor ai căror executivi au semnat declaraţia din august 2019, Bebchuk şi Tallarita au găsit că deciziile de punere în aplicare a angajamentelor au fost luate în general de către executivi fără aprobare din partea consiliilor de administraţie. Deoarece deciziile corporative cu importanţă semnificativă sunt supuse în general aprobării consiliului de administraţie, acest lucru reflectă percepţiile executivilor că angajamentele lor nu ar duce la schimbări semnificative în tratamentul părţilor interesate – stakeholderii.

    Concluzii similare rezultă din analizarea tuturor ghidurilor de guvernanţă corporativă aprobate de consiliile companiilor care sprijină declaraţia. Cei doi cercetători au constatat că noile linii directoare, multe actualizate după emiterea declaraţiei, arată în cea mai mare parte că acţionarii au clar prioritate. „Analiza indică faptul că liderii corporativi au stimulente puternice să aducă beneficii stakeholderilor doar în măsura în care acest lucru nu ar afecta valoarea acţiunilor. Această concluzie va fi foarte dezamăgitoare pentru unii şi binevenită pentru alţii. Dar trebuie să fie clar pe ce se concentrează liderii din companii şi ce intenţionează ei să ofere. Josh Bolten, directorul executiv al BRT, a respins ca fiind „lipsite de profunzime” astfel de critici. „Majoritatea executivilor care au semnat acea declaraţie consideră că acesta este modul în care trebuie să îşi conducă acum compania, deci de ce ar trebui să obţină aprobarea consiliului de administraţie?” a spus Bolten. Chiar dacă mulţi executivi au considerat-o ca fiind o afirmare a priorităţilor lor deja existente, declaraţia a fost încă un angajament „aspiraţional” de a face mai mult, a spus el. „Dacă aruncaţi o privire asupra a ceea ce au făcut marile corporaţii din America în timpul pandemiei, rezultatele sunt puternice.”

    Financial Times are o poveste mai aromată despre primul an de viaţă al capitalismului stakeholderilor. În SUA, când lumea a fost obligată să stea în casă, în martie, gunoiul a încetat să se mai acumuleze lângă magazine, şcoli şi stadioane, ceea ce a făcut să dispară 40 milioane de dolari din veniturile societăţii de administrare a deşeurilor (Waste Management) în doar două săptămâni. Jim Fish, directorul executiv al companiei, a răspuns nu prin reducerea costurilor, ci prin garanţii către personal că vor primi salariul întreg pe durata pandemiei şi oferind întreprinderilor mici servicii gratuite timp de o lună după ce acestea s-au redeschis.„Acţionarii erau oarecum ceva secundar sau chiar mai departe în mintea mea”, îşi aminteşte el. „Ştiam eu în adâncul minţii mele că va fi un cost pentru acţionari? Bineînţeles că ştiam, dar mă gândeam mai mult la ce vor face familiile oamenilor pe care i-aş fi putut concedia.” Afacerea de colectare şi procesare a deşeurilor nu este ceva care să trezească simpatie, iar acţionarii sunt obişnuiţi să fie prima prioritate a conducerii, aşa cum a fost în ultima jumătate de secol. Însă acţiunile lui Fish au reflectat o schimbare de dispoziţie în America corporativă de la criza financiară globală, reflectată cel mai bine în declaraţia executivilor din BRT de anul trecut. Acum, criza COVID-19 pune presiuni fără precedent asupra corporaţiilor şi o serie de investitori, academicieni şi activişti susţin că este nevoie de schimbări mai precise pentru ca noul capitalism să se ridice la nivelul promisiunilor făcute de creatorii săi.
    Membrii Business Roundtable s-au confruntat cu acuzaţii de ipocrizie în timpul pandemiei, cu, spre exemplu, angajaţii acuzând McDonald de acordarea unui concediu medical plătit insuficient şi Walmart că nu a ascultat problemele privind siguranţa la locul de muncă sau criticând Amazon pentru retragerea bonusului de risc oferit iniţial. Just Capital, care urmăreşte impactul companiilor asupra societăţii, a constatat că BRT a livrat rezultate mixte. Companiile ai căror directorii generali au semnat celebra declaraţie s-au comportat mai bine decât alţii în a  oferi totul, de la concedii medicale plătite la asistenţă financiară în timpul crizei.
    Totuşi, studiul Just Capital a constatat că americanii consideră că firmele mari nu respectă în totalitate responsabilităţile pe care le au faţă de angajaţi, clienţi, comunitate şi mediu. BRT se confrunta cu critici gălăgioşi şi înainte ca pandemia să lovească. Într-o tabără au fost adepţii radicali ai economistului Milton Friedman, înaltul preot al capitalismului acţionarilor, care  insistau că companiile ar trebui să se concentreze pe a face bani şi că acest principiu nu trebuie schimbat. În cealaltă tabără au stat susţinătorii investiţiilor pe teme de mediu, societate şi guvernanţă, care erau îngrijoraţi că membrii BRT proiectau doar o imagine bună de luat ochii lumii în loc să-şi schimbe modul sălbatic de a gândi. Oricum, acţionarii păreau să nu creadă că vor fi aşezaţi pe locul în spate, spune Shiva Rajgopal, profesor de Columbia Business School. „Când aceşti tipi au semnat declaraţia BRT, preţurile acţiunilor acestor firme nu s-au mişcat… Nu a fost niciun tremur”, a remarcat el. Acest scepticism a fost justificat, consideră el, prin modul în care stakeholderii au fost trataţi în trecut de către companii.

     

     

    Într-un studiu realizat alături de Aneesh Raghunandan de la London School of Economics, Rajgopal a descoperit că membrii BRT au fost indicaţi pentru mult mai multe abateri privind mediul şi condiţiile de muncă decât executivii altor companii. Un apărător al BRT a menţionat, totuşi, că majoritatea celorlalte corporaţii erau mult mai mici decât membrii organizaţiei sale. Apple are totuşi o capitalizare cât PIB-ul unei ţări. Anne Simpson, care conduce activitatea de guvernanţă la Calpers, cel mai mare fond de pensii din America, împărtăşeşte o altă critică a lui Rajgopal: aceea că companiile americane au încurajat un regim al drepturilor acţionarilor „fără dinţi”, ceea ce a făcut greu ca
    board-urile să poată fi trase la răspundere pentru angajamentele asumate faţă de stakeholderi. Spre exemplu, Darren Woods, directorul general al ExxonMobil, a semnat declaraţia BRT pentru ca apoi grupul său să ceară jandarmului pieţelor financiare americane, Securities and Exchange Commission, să îl protejeze de votul acţionarilor privind emisiile de gaze cu efect de seră.
    Directorii şi executivii americani sunt încă în urma colegilor internaţionali în ceea ce priveşte convingerea că capitalismul se schimbă fundamental, potrivit unui sondaj realizat de Diligent la care au participat 400 de lideri de afaceri. Există însă un consens din ce în ce mai mare că este nevoie de mai multă muncă pentru a integra capitalismul stakeholderilor în luarea deciziilor consiliilor de administraţie – şi pentru a măsura impactul acestuia. Un grup de la şcoala de afaceri Saïd din Oxford susţinut de investitori a publicat un cadru pentru a încuraja consiliile să îşi transforme discuţiile despre scop în acţiune. „Scopul trebuie să fie mai mult decât un slogan de marketing”, au spus autorii.
    Presiunile investitorilor au făcut mai mult decât BRT pentru a concentra consiliile de administraţie pe un scop mai larg, a declarat Rebecca Henderson de la Harvard Business School, autoarea cărţii „Regândirea capitalismului”. Ea argumentează însă că declaraţia BRT are importanţă. „Se pare că mulţi lideri de afaceri chiar credeau că misiunea lor era doar maximizarea valorii pentru acţionari”, a spus ea. „Este un dezastru, aşa că un lucru simplu precum schimbarea limbajului este un lucru bun.” În ceea ce-l priveşte pe domnul Fish de la societatea de gestionare a deşeurilor, o atenţie mai mare dată stakeholderilor poate totuşi aduce în timp beneficii acţionarilor. De când compania a luat măsuri pentru a ajuta întreprinderile mici cu probleme, a povestit el, loialitatea clienţilor a crescut şi ponderea celor care-şi anulează contractele a scăzut la valori minime record.

  • Gigantul chinez Alibaba se reîntoarce la nivelurile înregistrate înainte de pandemie: Profiturile din T2 au atins 5,6 miliarde de dolari în timp ce veniturile din serviciile de cloud au crescut cu 59%

    Alibaba, cel mai mare site de e-commerce din China, anunţă că a trecut peste criza generată de coronavirus. Compania a declarat că veniturile au crescut cu aproximativ 34% între aprilie şi iunie, primul trimestru al noului an fiscal, iar profiturile nete au înregistrat o creştere de 28% şi au ajuns la 5,59 miliarde de dolari, potrivit MarketWatch.

    „Business-urile interne s-au reîntors la nivelurile pre-COVID, în timp ce veniturile din serviciile de cloud au crescut cu 59% în ultimele 12 luni”, a declarat CEO-ul Daniel Zhang.

    Totuşi, divizia de entertainment a grupului continuă să piardă bani, însă într-un ritm mai încet. Veniturile sectorului digital-media, care se extinde de la browsere pentru telefoane mobile la bilete de cinema, au crescut cu doar 9% şi au ajuns la 990 de milioane de dolari.

    Între timp, banca centrală a Chinei plănuieşte ca noua sa monedă digitală să diminueze poziţia dominantă deţinută de Alibaba şi gigantul din domeniul tehnologiei informaţionale Tencent.

    La sfârşitul lunii iunie, Tencent depăşea Alibaba şi ajungea astfel cea mai valoroasă companie din Asia. Astfel, preşedintele companiei – Pony Ma – l-a depăşit pe fondatorul Alibaba – Jack Ma – şi a devenit cel mai bogat om din China.

     

  • Povestea medicului care a creat una dintre cele mai cunoscute agenţii de turism din România

    „Chiar dacă sunt mai echilibrate, uneori nativ, femeile aduc în business inevitabil şi o doză de emoţie – conştient şi asumat –, poate tocmai de aceea, uneori, va prima dorinţa de a ajuta, în detrimentul profitului. Noi, femeile, avem cumva un al şaselea simţ, dar mai avem şi o altă înzestrare nepreţuită: creativitatea.”

     Daniela Shah este de profesie medic, însă de peste 20 de ani activează în industria turismului, cea mai mare realizare profesională a sa fiind contribuţia pe care a adus-o la fondarea agenţiei de turism Eturia şi la crearea echipei companiei.

    Pentru anul acesta, pe lângă finalizarea unor proiecte de tehnologizare şi eficientizare a companiei începute în 2019 şi lansarea unui nou site, ea are în plan şi deschiderea filialei Eturia în Marea Britanie şi demararea unor proiecte similare în alte ţări europene.

    În opinia sa, în comparaţie cu bărbaţii, femeile au o intuiţie excepţională şi un pronunţat simţ al pericolului, care le ajută să reducă riscurile şi să nu se lase purtate de val.

    Pot astfel să se bucure mai uşor de oportunităţi, dar, pe de altă parte, pot pierde altele din prea multă precauţie. Despre echilibrul între viaţa personală şi profesională spune că, în mod cert, nu este un mit, iar sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei este să îşi stabilească foarte clar obiectivele şi să-şi urmeze visele, chiar dacă par prea îndrăzneţe, dar, în acelaşi timp, să nu uite să rezerve timp şi pentru familie în tot acest parcurs. „Viaţa nu e toată doar carieră şi o spun din proprie experienţă!” 

  • Surpriză: În timp ce Wirecard Germania, cea mai mare insolvenţă de piaţa germană, îşi aşteaptă sentinţa, la Bucureşti Wirecard România a raportat un profit de 18 mil. lei în 2019, în creştere de 9 ori

    ♦ Acestea sunt cele mai bune rezultate ale Wirecard România, atât pe partea de profitabilitate, cât şi pe partea cifrei de afaceri, din 2005 încoace, arată datele agregate de ZF.

    Wirecard România, fosta Provus Service Provider, parte a grupului ger­man de plăţi electronice Wirecard, a încheiat anul 2019 cu un profit net de 18,5 mil. lei, în creştere de nouă ori faţă de cel din anul precedent, când era de 2 mil. lei, arată datele publicate la Ministerul de Finanţe. 

    Pe de altă parte, cifra de afaceri a companiei s-a majorat cu 30% la circa 43,4 mil. lei.

    Acestea sunt cele mai bune rezultate ale Wirecard România, atât pe partea de profitabilitate, cât şi pe partea cifrei de afaceri, din 2005 încoace, arată datele agregate de ZF. De altfel, 2019 a fost al optulea an consecutiv în care Wirecard România a înregistrat profit. La finele anului 2019, Wirecard România avea un număr mediu de 122 de angajaţi, în creştere de la 92 în anul precedent, arată datele de la Finanţe.

    „Wirecard România este speciali­zată în outsourcing şi soluţii de white label pentru tranzacţii de plată electro­nice, precum şi emitere de carduri şi produse de cont. Wirecard Romania are sediul în Bucureşti şi o filială în Chişinău, Moldova. În Europa de Est, în raport cu volumul emiterilor şi punctele de acceptanţă, Wirecard este unul dintre cei mai mari emitenţi şi furnizori de soluţii de carduri şi una dintre firmele de top în proce­sarea plăţilor electronice”, se arată pe site-ul com­paniei. Potrivit datelor Confidas, Wirecard Ro­mâ­nia este controlată în proporţie de 99% de Wirecard Sales Interna­tional Holding Gmbh din Germania.

    Wirecard România  este condusă de Utku Ogrendil din 2011 încoace, fost bancher la Credit Europe Bank, Garanti Bank şi fost director de retail al Băncii Transilvania.

    Ogrendil a absolvit Universitatea Hartford din Connecticut cu specializarea în economie şi finanţe.

    Procesatorul german de plăţi electronice Wirecard, despre care ZF a scris recent că în acţionariatul său la final de T2/2020 era SIF Transilvania, va fi eliminat din structura indicelui german DAX ca urmare a prăbuşirii companiei pe fondul suspiciunilor de fraudă contabilă. Ieri, o acţiune Wirecard se tranzacţiona la 1,22 euro, respectiv o capitalizare de 155 milioane de euro.

    La începutul anului 2020, Wirecard, companie la care a fost acţionar şi NN Pensii, avea o valoare de piaţă de aproximativ 14 miliarde de euro, arată datele Yahoo Finance.

     

     

  • Profitul HSBC, cea mai mare bancă britanică, scad în S1 cu 65% pe fondul coronavirusului

    Profitul HSBC pentru prima jumătate a acestui an a scăzut cu 65%, pe fondul crizei coronavirusului, la 4,3 miliarde de dolari înainte de impozitare, comparativ cu 12,4 miliarde de dolari pentru aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă BBC.

    Scăderea a fost mult mai mare decât au prevăzut analiştii, deoarece HSBC a fost afectată de reducerea creditării, iar ratele dobânzilor rămân scăzute.

    HSBC are sediul la Londra, dar mai mult de jumătate din profiturile sale provin din centrul financiar asiatic din Hong Kong.

    Banca se confruntă cu o serie de provocări, nu doar cu declinul financiar cauzat de coronavirus.

    În iunie, banca a anunţat că va continua planul său de a reduce 35.000 de locuri de muncă din cele 235.000 pe plan global, ca parte a unei restructurări majore anunţate în februarie.

    Mark Tucker, preşedintele HSBC, supraveghează programul de reducere a operaţiunilor băncii în Europa şi SUA.

    HSBC a declarat anterior că ar putea lichida sau vinde operaţiunile sale bancare cu amănuntul din SUA, ceea ce ar putea implica micşorarea cu aproximativ 30% a reţelei sale de 224 de unităţi din SUA.

  • Lupta pentru banii din impozite ai multinaţionalelor

    Hotelul Savoy îşi întâmpină clientela elegantă şi cu relaţii sus-puse de 131 de ani. Dar cu tot designul Art Deco şi serviciile sublime, Savoy pierde bani. O grămadă de bani, scrie Financial Times.

    De fapt, pierderile se acumulează de când actualii proprietari – prinţul Alwaleed bin Talal al Arabiei Saudite şi Autoritatea de Investiţii din Qatar – au achiziţionat hotelul în 2005. În 2018, acestea au totalizat 20,4 milioane lire sterline, iar anul trecut au ajuns
    la 83 de milioane de lire.
    Compania a aruncat o serie de explicaţii: terorism, Brexit şi puterea excepţională a monedei englezeşti. Covid-19 va fi fără îndoială vinovatul acestei perioade. Există însă un alt motiv evident: în 2018, Savoy avea o datorie de 347 de milioane de lire sterline pentru care plătea o rată de dobândă de până la 15%. Banii au fost împrumutaţi de una din companiile părinte a The Savoy Hotel Limited, Dunwilco (1784) Limited, care la rândul ei este deţinută de o companie numită Dunwilco (1783); această firmă este deţinută de Dunwilco (1847), care este deţinută de Breezeroad Limited, principalul părinte înregistrat în Marea Britanie al Savoy. Datoria, care curge în cascade prin această structură corporativă, a fost refinanţată sau restructurată o dată la fiecare an sau doi.
    Pentru cei doi acţionari ai Savoy – unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume şi unul dintre cele mai mari fonduri suverane  – acest aranjament are două efecte notabile: conturile Savoy par impenetrabile pentru un străin, iar afacerea nu a plătit deloc impozit pe profit în ultimii 15 ani.
    În lumea modernă a impozitării profitului, Savoy este departe de a fi o excepţie. Hotelul este doar una dintre numeroasele companii internaţionale cu nume rezonante care au devenit maestre în minimizarea impozitelor. Metoda este destul de simplă: proprietarii Savoy au împrumutat bani hotelului şi au extras venituri neimpozitabile prin plăţi de dobânzi către jurisdicţiile offshore. Consilierii fiscali au şi alte idei, acolo unde este nevoie, pentru a uşura sarcina fiscală a unei companii.
    „Părerea mea este că acest cadru este complet defect”, spune Michael Devereux, profesor de impozitare a afacerilor la Saïd Business School de la Universitatea Oxford. „Puteţi răspunde la aceste probleme învinovăţind multinaţionalele că au profitat de reguli sau blamând paradisurile fiscale, dar cred că de fapt trebuie să dăm vina pe sistemul fiscal.”
    În întreaga lume, guvernele au răspuns pandemiei de Covid-19 prin cheltuieli publice masive. Au dat cash cetăţenilor şi au finanţat facturile salariale ale întreprinderilor. Fitch Ratings estimează că 20 din cele mai mari economii ale lumii au oferit până în prezent sprijin fiscal de 5.000 de miliarde de dolari, sau 7% din veniturile naţionale combinate, iar factura mai poate creşte.
    La un moment dat, guvernele va trebui să se gândească la cine va plăti pentru deficitele bugetare uriaşe. Iar acest lucru înseamnă că vor avea un motiv istoric şi convingător pentru a analiza din nou cadrul internaţional al impozitării companiilor.
    Companiile multinaţionale sunt o ţintă atractivă. În ansamblu, sectorul corporativ a fost un contribuabil relativ stabil la veniturile din impozite: în ultima jumătate de secol, impozitele pe profit au reprezentat aproximativ 8-10% din veniturile ţărilor OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă ratele de impozitare s-au redus cu mai mult de jumătate, scutirile fiscale au proliferat, iar evitarea plăţii impozitelor cu ajutorul paradisurilor offshore a devenit o modă.
    În spatele acestei anomalii se află o divizare corporativă importantă. Companiile autohtone – baza mai largă a impozitelor din majoritatea ţărilor – beneficiază de o flexibilitate mică în ceea ce priveşte impozitele pe care le plătesc. Însă multe companii internaţionale au profitat în ultimele decenii de şansa de a-şi reduce expunerea la impozitul principal. Economiştii de la FMI au estimat veniturile pierdute prin evitarea impozitelor la nivel global la până la 650 miliarde de dolari în fiecare an.
    În Marea Britanie, mai mult de 50% din subsidiarele companiilor multinaţionale străine nu raportează în prezent profituri impozabile, potrivit unui studiu realizat în 2019 de Katarzyna Bilicka, asociat de cercetare la universitatea Oxford. În SUA, 91 de companii din indicele Fortune 500, inclusiv Amazon, Chevron şi IBM, au plătit o rată a impozitului federal de 0% în 2018.
    Uneori, fondurile de urgenţă injectate în economii au trecut prin companii care plătesc niveluri minime de impozit – în cazul Savoy, prin finanţarea şomajului tehnic pentru 520 de angajaţi.
    De asemenea, multe guverne îşi fac planuri pentru a colecta mai multe venituri din afacerile digitale care au prosperat puternic în vremea pandemiei – chiar dacă operaţiunile lor sunt probabil cel mai dificil de identificat de autorităţile fiscale ale secolului XXI.
    Pentru multinaţionale, ţine de un populism ieftin să fie transformate în ţapii ispăşitori ai creşterii deficitelor bugetare în vremea Covid-19. Dar pentru unii dintre miniştrii de finanţe care supraveghează operaţiuni de finanţare prin îndatorare record, ziua confruntării se apropie.
    „Este pur şi simplu o chestiune de corectitudine”, a declarat pentru FT Bruno Le Maire, ministrul francez de finanţe. „O datorăm cetăţenilor şi companiilor noastre, în special IMM-urilor, care îşi plătesc corect impozitele”, spune Le Maire.
    „Digitalizarea şi optimizarea fiscală internaţională au creat, de prea mult timp, lacune care permit unor companii să scape de taxe. Trebuie să restabilim un sistem bazat pe o impozitare echitabilă.”
    El spune că actuala criză „a făcut mai urgentă ca niciodată nevoia de reformă fiscală”. „Este timpul ca giganţii de tehnologie care au prosperat în această criză să contribuie la efortul public.”
    Pentru schimbarea sistemului ar fi însă nevoie de o revoluţie. Practicile fiscale agresive au intrat în centrul atenţiei în urma crizei financiare din 2008, dând viaţă nenumăratelor promisiuni politice de înăsprire. În timp ce în unele locuri au fost înregistrate progrese, mai degrabă contribuabilii de rând decât corporaţiile au fost cei care au suportat povara suplimentară.
    Până în 2018, la un deceniu de la criza financiară, marile multinaţionale plăteau mai puţine taxe ca proporţie din profit, chiar dacă impozitul pe venitul personal a crescut, potrivit cercetărilor FT.
    Astăzi, Europa şi America par mai aproape de un război comercial din cauza impozitelor digitale decât de stabilirea unor standarde globale noi şi îndrăzneţe. Cu toate acestea, istoria sugerează că stresul financiar poate spori inventivitatea fiscală: războiul civil american a făcut ca guvernul federal al SUA să apeleze pentru prima dată la impozitul pe venit, în timp ce impozitele pe consum au fost testate iniţial în Europa pentru finanţarea Primului Război Mondial. Unii analişti cred că mahmureala fiscală provocată de acestă pandemie ar putea fi un astfel de moment. Alex Cobham, directorul executiv al Tax Justice Network, un grup independent de influenţare a opiniei publice din Marea Britanie, spune că lumea nu se poate întoarce la afacerile „murdare” obişnuite. „De zeci de ani am tolerat ideea că a plăti impozite mai mici este doar o afacere bună. Această dispoziţie a dispărut”, spune el. „Prinderea celor mai agresivi evazionişti era marea oportunitate a următorului deceniu – acum, pare că acest lucru s-ar putea întâmpla în următorii doi ani.”
    Zeci de factori interrelaţionaţi au erodat sistemul de impozitare a multinaţionalelor în ultima jumătate de secol; scăderea ratelor, creşterea continuă a fluxurilor de capital transfrontaliere, lacune apetisante şi stimulente agresive din partea statelor disperate să atragă multinaţionale.
    De la sfârşitul anilor 1980 a existat o schimbare completă a mentalităţii, una iniţiată şi dusă la extrem de General Electric, cel mai mare producător industrial din America în funcţie de capitalizarea de piaţă în cea mai mare parte a ultimilor 40 de ani.
    Sub răposatul Jack Welch, care a condus compania din 1981 până în 2001, o mică echipă de specialişti în impozite pe profit a fost transformată într-o maşină antreprenorială care învârte bani, ajungând să aibă 1.200 de avocaţi fiscali pe cinci continente.
    John Samuels, fost oficial al Trezoreriei SUA şi unul dintre primii experţi fiscali angajaţi de Welch, a condus la GE „Harvardul departamentelor fiscale” până când a părăsit grupul în 2014.
    Rezultatele: între 2008 şi 2015, compania nu doar că nu a plătit impozit pe venit federal în SUA, potrivit cercetărilor Institutului de Politică de Impozitare şi Economică, ci a şi înregistrat beneficii fiscale pozitive în valoare de peste 1,3 miliarde de dolari pe perioada celor şapte ani.
    GE a descris raportul ca fiind „profund greşit şi înşelător” şi a spus că a plătit 32,9 miliarde de dolari din impozitele pe venit la nivel global în ultimul deceniu. Însă departamentul său fiscal este recunoscut de mult timp ca unul dintre cele mai eficiente din lumea corporate americană.
    De-a lungul anilor, nervozitatea publică şi politică provocată de aceste practici a crescut. Pentru GE, acest lucru a adus complicaţii în Marea Britanie, unde guvernul o atacă în justiţie pentru că a încercat fraudulos să se califice pentru o scutire de impozit şi îşi propune să recupereze cel puţin 1 miliard de lire sterline, plus dobânzi şi penalităţi. GE a negat acuzaţiile.
    „Stabilirea punctului în care se află linia dintre evitare şi evaziune şi mersul pe partea corectă a acesteia s-au dovedit a fi o parte importantă a strategiei fiscale a marilor multinaţionale”, spune un expert fiscal cu cunoştinţe despre cazul GE. „Cazul ridică întrebări cu privire la întreaga configuraţie politică a strategiei fiscale.”
    Deşi au existat multe promisiuni politice de a împiedica comportamentul fiscal agresiv după criza din 2008, acestea au fost adesea însoţite de oferte „dulci” din partea guvernelor pentru a atrage investiţii de la companii.
    „Politica fiscală corporativă a devenit o creşă pentru impulsurile populiste”, spune Mihir Desai, profesor la Harvard Business School. „Marile gesturi antagonice – în special către companiile străine – pot fi compensate prin oferte lucrative şi scutiri de taxe pentru inovare pe care nimeni nu le observă. Este o reţetă pentru o politică de impozitare corporativă şi mai bizantină.“
    Însă pandemia – şi mărimea sprijinului acordat afacerilor – ar putea înăspri atitudinea politicului. În Marea Britanie, aproape o treime dintre companiile care au primit împrumuturi pentru a face faţă actualei crize de la Banca Angliei au sediile în paradisuri fiscale sau sunt deţinute de cineva rezident într-un paradis fiscal, potrivit TaxWatch UK. Baker Hughes, o unitate a GE, a primit un împrumut de 600 milioane lire sterline, cu toate că compania mamă a fost trimisă în judecată de Marea Britanie pentru impozitele neplătite de 16 ani.
    Puţine reforme sunt la fel de descurajante pentru factorii de decizie internaţionali cum sunt cele pentru impozitul pe profit. În esenţă, aceasta necesită revizuirea principiilor stabilite pentru prima dată de Liga Naţiunilor în 1924, care au dat statelor dreptul de a impozita veniturile unei companii pe baza existenţei fizice în ţară.
    Aceste principii stau încă la baza tratatelor fiscale bilaterale, care par să ignore modul în care economia digitală a transformat fluxurile globale de capital. Stabilirea locului unde se obţine profit este în cel mai bun caz dificilă pentru multinaţionale cu o reţea extinsă de subsidiare la nivel internaţional. Odată ce este luată în considerare existenţa paradisurilor fiscale, este uşor de văzut de ce criticii consideră sistemul ca o relicvă din secolul XX.
    Inerţia politică a ajutat sistemul să dureze în timp. „Sistemul nostru de impozitare este un tanc petrolier, nu o barcă rapidă, iar atunci când creează valuri, creează valuri foarte mari”, spune Anita Monteith, consultant principal în cadrul Institutului Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor. „Trebuie să schimbi regulile pe plan internaţional, ceea ce nu este uşor; provoacă frustrare şi există riscul de represalii.“
    De la criza din 2008, la solicitarea G20, munca laborioasă pentru o reformă fiscală globală a căzut în sarcina în OCDE şi a lui Pascal Saint-Amans, fost oficial al Trezoreriei franceze, care conduce acum administraţia fiscală a organizaţiei din Paris. El recunoaşte că, în unele ţări, reglementarea fiscală rămâne un simplu cuvânt.
    „Avem jucători globali, dar şi suveranitate locală”, spune el. „Aceşti jucători globali pot întoarce suveranităţile una împotriva celeilalte. Lipsa reglementărilor de către ţări din cauza fricii că îşi vor pierde suveranitatea a făcut ca ţările să-şi piardă de facto suveranitatea.“
    După ani de zile de discuţii în spatele scenei între 137 de ţări, eforturile OCDE sunt acum concentrate pe două reforme pentru îmbunătăţirea captării taxelor de la multinaţionale.
    Prima – aşa-numitul „pilon 1” – consolidează dreptul ţărilor de a impozita veniturile obţinute de companii din vânzările pe teritoriile lor, indiferent de locul în care se află legal baza afacerii (un avantaj pentru majoritatea economiilor mari şi o pierdere pentru paradisurile fiscale).
    „Vor fi câştigători şi învingători”, spune Ross Robertson, partener fiscal internaţional la BDO. Pentru europeni, bomboana este prinderea unei felii mai mari din profiturile giganţilor americani de tehnologie; între timp, Washingtonul şi-ar putea permite pretenţii mai mari asupra profiturilor provenite din mărfurilor de lux sau a automobilelor aduse din Europa şi vândute în America.
    Al doilea pilon încearcă să stabilească un nivel minim de impozitare aplicat tuturor multinaţionalelor. OCDE estimează că cele două reforme ar ridica veniturile din impozitele pe profit cu 4% la nivel mondial, la 100 miliarde de dolari anual.
    Un acord global este imposibil până la finalul anului, recunoaşte Saint-Amans, mai ales ca SUA s-au retras din discuţii, ascuzând că reformele sunt îndreptate împotrica companiilor din Silicon Valley.
    În ciuda acestor obstacole, Saint-Amans crede că, având în vedere bailouturile acordate companiilor în timpul pandemiei, guvernele vor dori să menţină multinaţionalele la un standard de responsabilitate mai ridicat. „Ţările care au cumpărat companii se vor aştepta ca, atunci când acestea vor reveni la profit, să nu mai adăpostească aceste profituri de fisc în paradisuri fiscale”, a spus el.
    Oricare ar fi paşii făcuţi de acum încolo, istoricul specializat în taxe Joseph Thorndike consideră un lucru ca fiind aproape sigur: „În caz de urgenţă, toată lumea plăteşte mai mult”.

  • Elon Musk merge înainte: Tesla a raportat profit pentru al patrulea trimestru consecutiv. Acţiunile cresc cu 5%

    Acţiunile producătorului de vehicule electrice Tesla înregistrează o creştere de 5% înainte de deschiderea şedinţei de tranzacţionare pe bursa americană Nasdaq, întrucât compania lui Elon Musk a raportat al patrulea trimestru consecutiv cu profit, potrivit CNBC.

    Astfel, Tesla a raportat venituri de 6,04 miliarde dolari pentru al doilea trimestru din 2020, în comparaţie cu estimările agregate de Refinitiv, care situau veniturile la 5,37 miliarde dolari. În continuare, Tesla a raportat un profit net de 104 milioane dolari.

    Prin acest rezultat, Tesla atinge patru trimestre consecutive de profit, deci primul an contabil cu profit pe toată perioada de 12 luni, ceea ce înseamnă că acum poate fi inclusă în indicele bursier S&P 500.

    Odată cu rezultatele trimestriale, Elon Musk a anunţat că Tesla îşi va construi următoarea fabrică în Austin, Texas.

    Compania plănuieşte să producă în Fremont California modelele S şi X pentru toate pieţele, cât şi modelele 3 şi Y pentru jumătatea vestică a Americii de Nord.

    Fabrica din Texas va fi utilizată pentru producţia modelelor Cybertruck, Semi, cât şi modelele 3 şi Y pentru jumătatea estică a Americii de Nord.

    Veniturile din automotive au scăzut cu 4% de la an la an pentru Tesla, de la 5,38 miliarde dolari la 5,18 miliarde dolari, în ciuda noilor lansări şi a noii facilităţi de producţie pe care compania a deschis-o în Shanghai în ultimul an.

  • Producătorul de lactate Five Continents din Botoşani şi-a păstrat afacerile la nivelul din 2018, la 70 milioane de lei, însă profitul a scăzut cu 25%

    ♦ Compania este controlată de cinci antreprenori care au participaţii egale.

    Five Continents Group, procesator de lapte din localitatea Răchiţi, judeţul Botoşani, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de circa 70 de milioane de lei, rămânând la nivelul din anul precedent, însă profitul a scăzut cu 25%, până la 4 milioane de lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

    Compania este controlată de cinci antreprenori care au participaţii egale. Acţionarii companiei sunt Cătălina Chirilă Boldea, Eduardo Khalil, Liana Grecu, Hani Khalil şi Tonino Chirilă Boldea, conform celor mai recente date de la Registrul Comerţului. Anul 2018 a fost cel mai bun an ca nivel al businessului pentru compania înfiinţată în urmă cu aproximativ 16 ani, ce a ajuns anul trecut la un număr mediu de 138 de angajaţi.

    Five Continents produce lapte, iaurt, smântână, sana, ayran, chefir, caşcaval, brânză de burduf, telemea, mozzarella, brânză topită sau urdă cremă, în fabrica ridicată în 2004 după investiţii de 1,4 mil. euro, continuate în 2008 în extinderea spaţiului cu 500 mp. În 2017, compania a mai luat 5 milioane euro fonduri europene să diversifice sortimentaţia de produse şi să modernizeze procesele tehnologice de procesare a laptelui şi ambalare a produselor.

    Pe piaţa lactatelor, cei mai mari jucători sunt Albalact, Danone, Olympus, FrieslandCampina (Napolact), Covalact şi Hochland. Brânzeturile reprezintă, din punctul de vedere al valorii, cel mai important segment din piaţa lactatelor, unde vânzările trec anual de 5 miliarde de lei. în volum, cea mai mare cotă o are laptele.

     

  • PSD propune „o taxă tip Robin Hood pe supra-profitul distribuitorilor de gaze”

    PSD a propus în Parlament „o taxă tip Robin Hood pe supra-profitul distribuitorilor de gaze, pentru că românii nu trebuie să plătească factura incompetenţei liberale”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a social-democraţilor.

    „Guvernarea Orban a sufocat economia şi a stabilit un record negru de 10 mii de şomeri pe zi la final de mai. Numărul locurilor de muncă distruse va ajunge la peste 600.000 la final de iunie, iar ceea ce e mai rău abia acum urmează”, se arată în postarea PSD.

    Potrivit social-democraţilor, euro e cotat aproape de 5 lei în a doua parte a anului, „deci vin scumpiri masive”.

    „Oamenii nu mai au economii din care să trăiască. PNL le-a promis românilor că facturile la gaze scad în urma liberalizării, dar marii furnizori străini menţin preţurile mărite. De aceea, PSD a propus în Parlament o taxă tip Robin Hood pe supra-profitul distribuitorilor de gaze. Românii nu trebuie să plătească factura incompetenţei liberale”, se mai arată în postare.

    Guvernul a luat, în şedinţa de joi, măsuri pentru a definitiva liberalizarea pieţei gazelor naturale.

    „Sunt convins că această liberalizare va duce la o scădere cu un procent între 10-15% şi mă aştept ca în perioada imediat următoare, în cursul lunii iulie, cel mai târziu la începutul lunii august, acest lucru să se vadă şi în facturile cetăţenilor”, a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu.