Producătorul de scaune pentru pasageri Kiel va investi 9,2 milioane de euro în construcţia unei unităţi de producţie, cea de-a doua, în Macedonia de Nord, relatează Seenews.
Noua unitate va crea peste 150 de locuri de muncă. Lucrările de construcţii urmează să înceapă anul viitor.
Michelin România, parte a grupului francez Michelin, unul dintre cei mai mari producători de anvelope la nivel mondial, are disponibile în prezent 120 de locuri de muncă pentru fabrica din municipiul Zalău, judeţul Sălaj, cele mai multe joburi disponibile fiind pentru operatori la prelucrarea cauciucului (49), electricieni de întreţinere şi reparaţii (23), dar şi pentru mecanici, electromecanici sau inigeni, potrivit informaţiilor de pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj.
Michelin România a ajuns anul trecut la un număr mediu de 4.394 de angajaţi, cu 470 de oameni mai mult decât în 2020. Compania a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de peste 4,21 mld. lei (856,3 mil. euro), în creştere cu 32,4% faţă de anul anterior şi un profit net de peste 143 mil. lei (29 mil. euro), de 2,2 ori mai mare faţă de anul precedent, conform datelor publice.
Michelin deţine în România trei fabrici – două la Zalău (una de cord metalic şi una pentru anvelope de camion şi utilaje) şi încă una la Floreşti, unde produce exclusiv anvelope pentru autoturisme sub brandurile Kleber, care reprezintă aproximativ trei sferturi din producţie şi BF Goodrich, conform unor informaţii oferite anterior de companie.
Uzina Michelin de la Zalău produce amestecuri de cauciuc şi alte produse semifinite, anvelope de camion pentru nivelurile inferior şi superior al segmentului de piaţă intermediar, sub mărcile BFGoodrich, Taurus, Kormoran, Riken, Tigar şi Orium, dar şi anvelope pentru activităţile de inginerie civilă, şantier, minerit, agricultură, metrou şi alte tipuri de anvelope pentru activităţi specifice, potrivit unor informaţii anterioare.
Michelin România a demarat anul acesta un proiect de aproape 1,2 mil. euro în construcţia unui parc fotovoltaic la Zalău. Compania a accesat grantul acordat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin mecanismul financiar SEE şi Norvegian 2014-2021, în cadrul ííProgramului de Energie din Româniaíí, pentru proiectul ííCentrală fotovoltaică pentru consumul propriuíí, care va fi demarat la începutul anului 2023. Grantul finanţat este în valoare de 506.397 de euro şi reprezintă 45% din cheltuielile necesare proiectului de generare energie pentru consumul propriu, valoarea totală a proiectului fiind peste 1,1 mil. euro.
Proiectul constă în dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 0.99 MW, în 1.824 de module cu capacitatea de 545 Wp amplasate pe acoperişul unei construcţii din uzina Michelin Anvelope Zalău. Producţia anuală este estimată la 1.041 MWh pe an. Termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor este data de 30 septembrie 2023.
Începând cu 2014, în Bucureşti s-au pus bazele unui centru de servicii pentru Michelin în Europa, responsabil pentru gestionarea operaţiunilor de achiziţii, contabilitate, control de gestiune, administrarea proceselor de vânzare, logistică şi resurse umane. În plus, începând din 2018, Bucureşti este sediul regiunii Europa Centrală, de unde compania coordonează activitatea comercială, industrială şi serviciile suport pentru 21 de ţări din Europa Centrală, potrivit unor informaţii anterioare.
La nivel global, grupul Michelin a avut vânzări totale de 20,5 mld. euro în 2020, potrivit site-ului companiei. Producţia locală de anvelope este dominată de trei mari jucători, toţi străini (Continental, Michelin şi Pirelli). Toate cele trei companii se află între cele mai valoroase din economia locală. De altfel, top zece al celor mai mari companii exportatoare este dominat categoric de firme din industria auto sau cu producţie legată de sectorul auto.
Michelin România a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de peste 4,21 mld. lei (856,3 mil. euro) şi un profit net de peste 143 mil. lei.
♦ Bunge (Floriol), Expur (Bunica) şi Prutul (Spornic), cei mai mari producători de ulei de consum din România, indică seceta, costurile în creştere şi războiul din Ucraina ca principali factori care au stat la baza creşterii preţului.
Preţul uleiului comestibil a fost mai mare cu 49,7% în luna august a acestui an faţă de luna august a anului 2021, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. În prezent, uleiul de floarea-soarelui, indiferent de brand, în majoritatea cazurilor, costă peste 10 lei/litru în comerţ. Chiar şi mărcile private de ulei ale retailerilor se apropie de 10 lei/litru. Spre exemplu, uleiul de floarea-soarelui marca Proxi a retailerului Profi costă 9,5 lei/litru, potrivit Monitorului Preţurilor. Cum explică marii producători de ulei acest avans în contextul în care România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din UE?
„Variaţia preţului uleiului observată în ultimele luni a fost influenţată de mai mulţi factori, dincolo de oferta şi cererea de cereale şi seminţe oleaginoase, inclusiv de inflaţie. Războiul din Ucraina a dus la limitări logistice şi aprovizionare limitată. În plus, cererea crescută şi creşterea continuă a costurilor cu energia în Europa, a costurilor de ambalare şi logistică (inclusiv combustibili) s-au tradus în costuri de producţie şi distribuţie mai mari. Toţi aceşti factori combinaţi au influenţat preţurile finale“, au răspuns reprezentanţii companiei Bunge la solicitarea ZF.
Vânzările totale de ulei de consum în 2021 au fost de 1,67 miliarde de lei, conform datelor de la Euromonitor. Bunge este cel mai mare jucător din piaţa de ulei românească după cifra de afaceri de 3 miliarde de lei anul trecut. Compania are în potrofoliu mărci ca Floriol, Unisol şi Raza Soarelui pentru piaţa din România şi Ulvex şi Kaliakra pentru piaţa din Bulgaria, unde exportă.
După americanii de la Bunge, cu fabricile din Lehliu (judeţul Călăraşi) şi Buzău, al doilea cel mai mare jucător din piaţa uleiului este Expur, cu fabrica din Slobozia şi pe următorul loc este Prutul, cu fabrica din Galaţi.
„Factorii care au contribuit la creşterea preţului la uleiul de floarea-soarelui sunt: costurile ridicate ale energiei electrice şi gazului, costul ridicat al transportului, la acestea adăugându-se şi creşterile repetate de preţ la toate materialele auxiliare de ambalat. De asemenea, costurile cu forţa de muncă au crescut în ultimul an. Nu în ultimul rând, costul financiar al creditelor, pentru achiziţia de materie primă, a crescut mult în ultimele 12 luni“, au spus reprezentanţii Prutul, companie deţinută de omul de afaceri Marian Andreev.
În funcţie de reţeaua de comerţ modern în care este vândut, uleiul de floarea-soarelui Floriol, de exemplu, costă între 12,95 lei/litru şi 13,49 lei/litru, iar uleiul de floarea-soarelui Bunica (brand al Expur) costă 11,39 lei/litru, potrivit Monitorului Preţurilor. Preţul uleiului comestibil din România este similar cu cel din Portugalia (2,6 dolari/litru) şi se apropie de cel din Franţa (3,15 dolari/litru), date aferente lunii iunie, disponibile pe site-ul companiei de cercetare şi analiză de piaţă Global Product Prices.
„Au existat, de-a lungul ultimilor ani, mulţi factori care au condus la creşteri de preţuri pentru uleiul îmbuteliat pornind de la seceta severă din anul 2020, războiul din Ucraina şi seceta din Canada în 2021 sau creşterea costurilor de producţie pentru fermieri în anul 2022“, afirmă reprezentanţii Expur. Conform celor mai recente date ale ZF, francezii de la Expur au cea mai mare capacitate de rafinare din ţară, de 400 – 450 tone/zi, iar reprezentanţii companiei au precizat că nu a avut plafonat pretul pentru energie şi că acesta a crescut cu 140% într-un an.
În 2020, seceta a redus cu 40% producţia totală de cereale a României, până la 19 milioane de tone. Însă, în 2021 România a avut o producţie record de cereale şi a obţinut peste 3 milioane de tone de floarea-soarelui, situându-se pe primul loc în UE, conform datelor de la Eurostat. Deşi pentru România 2021 a fost un an prosper, seceta s-a mutat în Canada şi preţul uleiului la nivel mondial a continuat să crească, dar mai încet, translatând în uleiul îmbuteliat o creştere suplimentară de aproximativ 20% până la finele anului 2021, potrivit reprezentanţilor Expur. „În 2020, producţiile de seminţe de floarea-soarelui din Bulgaria, România, Moldova, Ucraina şi Rusia au înregistrat scăderi de 10-20%, care, cumulat, au însemnat circa 6 milioane de tone de seminţe de floarea-soarelui (aproximativ 12 % din producţia mondială)“, au adăugat reprezentanţii Expur.
Războiul din Ucraina a influenţat piaţa prin faptul că această ţară este cel mai mare exportator de ulei de floarea-soarelui din lume. Astfel, reprezentanţii Expur susţin că preţul seminţelor de floarea-soarelui livrate la procesatori s-a dublat în perioada august 2020 – primavara anului 2021, iar acelaşi trend l-a urmat şi uleiul brut de floarea-soarelui.
„Creşterea de preţ la uleiul îmbuteliat a fost mai înceată decât a seminţelor, totuşi, în vara anului 2021, înregistram deja creşteri de 40-50% faţă de vara anului 2020. (…) Momentul invaziei Ucrainei de Rusia a creat panică printre consumatorii de cereale, seminţe şi uleiuri vegetale, iar imediat după aceea fluxurile de export pe mare au fost blocate. Dispariţia temporară a Ucrainei ca exportator de ulei brut de floarea-soarelui a avut un efect dublu comparativ cu seceta din 2020.“
După invaziei Ucrainei de Rusia, preţul uleiului brut pe pieţele externe atingea 4.000 dolari/tonă, iar pentru seminţele de floarea-soarelui, preţul depăşea 1.250 dolari/tonă în Constanţa, fiind de trei ori mai mare decât în vara anului 2020. „Era momentul când seminţele şi uleiul din România au început să concureze cu consumatorii români, cu consumatori din toată lumea, care până atunci cumpărau ulei din Ucraina. Preţul uleiului îmbuteliat a crescut cu încă 30-35% faţă de ianuarie 2022“, au precizat oficialii Expur.
Reprezentanţii Prutul au spus, la rândul lor, că în ultimele 12 luni, preţul de achiziţie a materiei prime a variat mult, între 500 şi 1.100 dolari/tonă. Ieri, 1 noiembrie, preţul pentru floarea-soarelui era de 565 dolari/tonă în Constanţa, adică aproape 2.800 lei/tonă.
Mai mult, reprezentanţii Expur au afirmat că a existat o schimbare a comportamentului de vânzare al fermierilor, ei preferând să întârzie vânzarea seminţelor, aşteptând oportunităţi pentru o valorificare cât mai bună a producţiei, astfel încât să îşi poată acoperi costurile ridicate de producţie pentru 2022, dar şi pe cele de înfiinţare a recoltelor în 2023, care sunt şi mai mari. „Consecinţa vânzării lente a seminţelor este o acoperire limitată a procesatorilor, cea mai scazută din ultimii trei ani şi o vulnerabilitate mai mare la incertitudinea şi volatilitatea pieţei“, subliniază reprezentanţii Expur.
Pe de altă parte, reprezentanţii companiei Prutul susţin că producătorii de ulei vegetal îşi fac stocuri de materie primă, însă nu pe termen mediu sau lung, pentru 6 până la 12 luni, deoarece efortul financiar ar fi greu de susţinut pentru a acoperi o perioadă aşa de mare.
„Se achiziţionează o cantitate mai mare de materie primă la recolta de floarea-soarelui, însă, de asemenea, aceasta se achiziţionează şi pe parcursul anului la condiţiile pieţei din acel moment. (…) Odată cumpărată o cantitate de materie primă se şi închid contracte de vânzare ulei pentru acea cantitate, pentru a se evita fluctuaţia preţurilor şi riscurile aferente, întrucât preţurile pot scădea sau creşte“, completează oficiali Prutul.
Reprezentanţii Expur susţin că în continuare rămâne incert şi volatil contextul de piaţă, iar factorul determinat este situaţia din Ucraina. „Vestea bună este că există o producţie locală şi globală de seminţe de floarea-soarelui suficientă să satisfacă consumul până la recolta viitoare. Dacă situaţia din Ucraina nu escaladează major, vom asista şi la alte corecţii de preţ, aproape de normalitate. O escaladare majoră va antrena variaţii de preţ ale seminţelor de floarea-soarelui, care vor fi translatate la un anumit moment în preţului uleiului îmbuteliat, fără să existe nici un risc de disponibilitate. Va fi suficient ulei pe rafturile magazinelor din România.“
Pe lângă faptul că-şi asigură producţia internă, în 2021, România a exportat grăsimi şi uleiuri animale sau vegetale în valoare de 1,5 miliarde de euro, acesta fiind şi cel mai exportat produs alimentar, conform datelor de la INS.
Expur: Creşterea preţului uleiului de consum a început cu seceta din anul 2020. Un alt moment semnificativ a fost începutul războiului din Ucraina. Dispariţia temporară a Ucrainei ca exportator de ulei brut de floarea-soarelui a avut un efect dublu comparativ cu seceta din 2020.
Bunge: Cererea crescută de ulei şi creşterea continuă a costurilor cu energia în Europa, a costurilor de ambalare şi logistică s-au tradus în costuri de producţie şi distribuţie mai mari.
Prutul: Costul financiar al creditelor pentru achiziţia de materie primă a crescut mult în ultimele 12 luni. Tot în ultimele 12 luni, preţul de achiziţie a materiei prime a variat mult, între 500 şi 1.100 dolari/tona de floarea-soarelui.
Statul francez va acorda un ajutor de 15 milioane de euro producătorului de sticlă Duralex, asfixiat de explozia preţurilor energiei, „pentru a-l ajuta să treacă de iarnă“, a anunţat ministrul francez al industriei Roland Lescure, scrie Le Figaro.
Statul francez va acorda un ajutor de 15 milioane de euro producătorului de sticlă Duralex, asfixiat de explozia preţurilor energiei, „pentru a-l ajuta să treacă de iarnă“, a anunţat ministrul francez al industriei Roland Lescure, scrie Le Figaro.
Compania anunţase încă din septembrie că va suspenda activitatea fabricii pe patru luni.
Producătorul de automobile Nissan şi-a vândut afacerea din Rusia unei companii de stat pentru doar 1 euro, a anunţat marţi compania japoneză, alăturându-se unei lungi liste de firme internaţionale care părăsesc ţara, scrie Business Insider.
Producătorul auto a confirmat separat preţul de vânzare pentru Insider.
Nissan îşi va transfera toate operaţiunile din Rusia către NAMI, Institutul Central de Cercetare şi Dezvoltare Automobile şi Motoare, deţinut de stat, se arată într-un comunicat de presă. Aceasta include facilităţile sale de producţie şi cercetare şi dezvoltare din Sankt Petersburg, precum şi un centru de vânzări şi marketing din Moscova.
Nissan se aşteaptă să înregistreze o pierdere unică de 100 de miliarde de yeni japonezi – adică aproape 700 de milioane de dolari – din vânzarea şi ieşirea din Rusia, dar îşi menţine indicaţiile pentru întregul an. Compania a declarat în iunie că se aşteaptă la o creştere de 18,7% a venitului net în 2022, în timp ce profitul operaţional este de aşteptat să rămână constant în aceeaşi perioadă.
Cu toate acestea, acordul îi oferă lui Nissan opţiunea de a răscumpăra entitatea şi operaţiunile acesteia în următorii şase ani, a adăugat producătorul auto.
Denis Manturov, ministrul industriei şi comerţului rus, a declarat că acordul este unul „semnificativ” pentru industrie, deoarece păstrează 2.000 de locuri de muncă şi capacităţi operaţionale. Nissan a declarat în anunţul său că locurile de muncă ale tuturor angajaţilor săi vor fi protejate timp de 12 luni.
„Deşi nu putem continua să operam pe piaţă, am găsit cea mai bună soluţie posibilă pentru a ne sprijini oamenii”, a declarat Makoto Uchida, preşedintele şi CEO-ul Nissan.
Nissan şi-a suspendat operaţiunile ruseşti în martie, după ce ţara a invadat Ucraina pe 24 februarie, declanşând sancţiuni ample împotriva Moscovei.
Vânzarea de către producătorul auto japonez a afacerii sale ruseşti o reflectă pe cea a principalului său acţionar Renault, care şi-a vândut, de asemenea, participaţia la cel mai mare producător de automobile din Rusia pentru o sumă simbolică de doar 1 rublă în luna mai. Acordul Renault a venit şi cu o opţiune de răscumpărare pe şase ani.
James Dyson este creatorul aspiratoarelor fără sac, care se vând în peste 50 de ţări. Trebuie ştiut însă că până la un aspirator funcţional, a creat 5.127 de prototipuri care au eşuat.
Brandul Dyson vine dintr-o ţară a “cultului majordomilor”, iar un număr de 5.000 de patente aplicate pentru dezvoltarea de noi produse – la fel de multe cât cele ale unui Rolls-Royce – nu este ceva ieşit din comun când vorbim despre revoluţii industriale, cum îşi doreşte britanicul James Dyson. Cercetătorul cu titlu de “Sir” a fondat compania responsabilă pentru primul aspirator fără sac din lume, iar numele acesteia s-a făcut cunoscut în SUA, Japonia, Germania, Australia sau China.
James Dyson a început să lucreeze la această idee în 1978 pentru că era frustrat de aspiratorul său care-şi pierduse puterea de aspirare. După 5 ani de încercări, Dyson a lansat în 1983 aspiratorul G-Force, însă niciun producător sau distribuitor din Marea Britanie nu a vrut să-i vândă produsul, deoarece piaţa sacilor de aspiratoare era prea importantă.
Inventatorul s-a reorientat spre Japonia, unde a reuşit să vândă mai multe aspiratoare, în valoare de 2.000 de lire sterline, iar în 1991 a câştigat premiul târgului de Design Internaţional din Japonia.
Pentru că niciun producător nu voia să producă aspiratorul lui Dyson, acesta şi-a înfiinţat propria firmă de producţie, Dyson Ltd. Într-un final, la 10 ani distanţă, aspiratorul fără sac a intrat pe piaţa din Marea Britanie. La acel moment, piaţa sacilor de aspirator era evaluată la 100 de milioane de lire. Aspiratorul Dyson Dual Cyclone a devenit aspiratorul cel mai bine vândut în Marea Britanie şi market leader în Statele Unite (în funcţie de valoare, nu volum).
De asemenea, James Dyson a inventat o maşină de spălat vase, dar care nu s-a dovedit a fi un succes comercial şi a fost retras de pe piaţă. Iar în 2006 a lansat Dyson Airblade, uscătorul de mâini, care în loc să folosească un jet de aer cald, utilizează un strat de aer care este suflat de maşinărie cu 640 km pe oră, astfel Dyson Airblade îndepărtează apa de pe mâini, nu o evaporă.
“50% din deciziile pe care le vei lua sunt greşite. Învaţă din acest greşeli”, este sfatul lui Dyson pentru viitorii antreprenori.
James Dyson are o avere estimată la 4.9 miliarde de dolari.
Compania IPEC (Întreprinderea de Porţelan Elena Covaciu), deţinută de famila Covaciu, unul dintre principalii furnizori ai IKEA de pe piaţa locală, are disponibile în prezent 65 de locuri de muncă pentru încărcători-descărcători la fabrica de porţelan din Alba Iulia, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba. Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 561 de angajaţi, conform datelor publice.
IPEC a realizat în 2021 o cifră de afaceri de 140,5 mil. lei (28,5 mil. euro), în creştere cu aproape 15% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a avut anul trecut un profit net de 2 mil. lei (424.000 de euro), mai mic cu 16,7% faţă de anul precedent, când IPEC a raportat un câştig net de 2,5 mil. lei (518.000 de euro), conform datelor publice.
IPEC se află printre cei mai mari jucători din lume în domeniul produselor de menaj şi porţelan superior, cu aproximativ 50 de milioane de piese fabricate anual şi livrate la nivel mondial, din Japonia până în SUA, conform unor informaţii anterioare. La început, în urmă cu un sfert de secol, activitatea companiei era formată din producţie de articole ornamentale şi decorative, produse în cantităţi mici, care erau apoi desfăcute pe piaţa internă.
Anul 1996 a adus prima schimbare majoră în abordarea strategiei de vânzari, compania demarând o relaţie de afaceri cu concernul suedez IKEA, pentru care a început să producă din ce în ce mai mult, de la an la an. Astfel, dintr-o mică afacere de familie, compania a început să se transforme într-o facilitate orientată către producţia de serie, cu utilaje moderne şi desfacere pe piaţa externă.
Prima fabrică a IPEC a fost construită pe baza unui împrumut de la Fondul Româno-American de Dezvoltare. La finalul lui 1997 producţia era în creştere, iar IPEC achiziţionase deja cel de-al doilea cuptor. Concernul suedez IKEA a fost unul dintre primii mari clienţi ai IPEC. În februarie 1999, IKEA a început să cumpere de la IPEC boluri pentru cereale, având la bază un contract. Un an mai târziu, IPEC a învins trei companii româneşti alături de care se afla într-o competiţie lansată de IKEA, al cărui premiu era o ofertă de investiţie pe cinci ani sau fonduri pentru construirea unei noi fabrici. Construcţia noii fabrici a început în aprilie 2001, având programată demararea producţiei la finalul aceluiaşi an. În fabrica IPEC din Alba Iulia funcţionează în prezent câteva sute de roboţi industriali, compania aflându-se în topul firmelor din România ca utilizare a roboţilor industriali în procesul de producţie.
Inflaţia preţurilor de producător din Bulgaria a avansat cu 42,5% anual în iulie, cel mai rapid avans din istorie, urmând după o accelerare deja record de 41,4% în iunie, potrivit Budapest Business Journal.
În termeni lunari, preţurile de producător au urcat cu 3,8%, după o majorare de 3,4% în mai.
♦ „Să fii locul 13 în lume ca producţie, dar ajungi pe poziţia 35 ca exportator, înseamnă că ai o problemă“ ♦ Românii au băut în 2021 vinuri de import în valoare de 92,9 milioane de euro, suma fiind cu peste 30% mai mare decât în anul anterior ♦ În aceeaşi perioadă, exporturile de licori ale lui Bacchus au crescut timid, cu doar 10%, până la puţin peste 34 mil. euro ♦ Astfel, deficitul comercial din acest sector a urcat la un nivel maxim record, în doar doi ani valoarea dublându-se.
România produce anual 4-4,5 milioane de hectolitri de vin, valoare ce poziţionează piaţa locală în top 15 cei mai mari jucători din lume, conform datelor de la Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului. Spre exemplu, în 2021, România a fost al 13-lea cel mai mare producător de vin din lume.
Cu toate acestea, piaţa locală este aproape invizibilă la export, foarte mulţi consumatori străini fiind surprinşi să audă că România produce vin. La polul opus, importurile de licori ale lui Bacchus cresc constant, ba chiar accelerat în ultimii ani. Astfel, chiar şi într-un domeniu în care este fruntaşă în Europa (locul 6) şi chiar în lume (13), România este pe deficit comercial.
Spre exemplu, anul trecut importurile au fost de aproape trei ori mai mari decât exporturile de vin. Deficitul comercial din acest sector a urcat la un nivel maxim record, în doar doi ani valoarea dublându-se la aproape 60 mil. euro. Cum a fost posibil?
„Există mai mulţi factori pentru care importurile au crescut accelerat în ultimii ani. Pe de-o parte, vedem un interes mai mare al consumatorilor pentru astfel de produse. În contextul în care puterea de cumpărare a crescut, oamenii au achiziţionat cantităţi mai mari şi bunuri mai scumpe, ei au mers de la spumant la şampanie şi de la vin de 100 de lei sticla la unul de 150-200 de lei. Pe de altă parte, vedem un interes ridicat al investitorilor pentru vin. E vorba de oameni care vor să îşi diversifice portofoliile de investiţii şi care cumpără bunuri de tip refugiu“, spune Cristian Preotu, ce deţine grupul Le Manoir, cu activităţi în domeniul gastronomiei fine.
Unul dintre businessurile sale îl reprezintă importul, distribuţia şi vânzarea de vin de peste hotare pe piaţa din România. Antreprenorul adaugă că în ultimii ani, Le Manoir a vândut cantităţi mai mari de vin pentru investiţii, vin ce urmează a fi păstrat şi nu consumat. El spune că sunt oameni care plătesc 50.000 de euro pentru un bax de 24 de sticle de Petrus, spre exemplu.
Acest tip de mutare vine pe de-o parte ca urmare a maturizării pieţei şi a faptului că în ultimii ani au fost mulţi bani în economie. Pe de altă parte, în contextul economic şi geopolitic actual, marcat de volatilitate crescută, vinul poate fi perceput ca o investiţie mai stabilă.
Aceeaşi volatilitate şi aceleaşi probleme economice pot avea un impact diferit asupra consumului de vin de import (nu a achiziţiilor pentru investiţii), oamenii de rând urmând a fi mai cumpătaţi în procesul de cumpărare.
„În ultimii ani, marcaţi de pandemie, oamenii au avut bani pe care nu i-au mai cheltuit pe vacanţe sau pe ieşit în oraş şi, astfel s-au răsfăţat cu vinuri mai scumpe.“
„Dacă inflaţia va rămâne la nivel ridicat o bună vreme, lumea va începe să renunţe la lucruri, mai exact la orice produse ce nu sunt considerate de strictă necesitate“, adaugă Preotu.
Această evoluţie nu se va aplica însă persoanelor cu venituri mari, care nu îşi vor schimba comportamentul. Preotu precizează totodată că un alt motiv pentru care importul de vin a crescut este pentru că şi preţurile au crescut în ultimii ani, nu doar în 2022.
Românii au băut în 2021 vinuri de import în valoare de 92,9 milioane de euro, suma fiind cu peste 30% mai mare decât în anul anterior. În aceeaşi perioadă, exporturile de licori ale lui Bacchus au crescut timid, cu doar 10%, până la puţin peste 34 mil. euro.
„Exportul creşte, dar lent. Semnalele sunt bune, dar ca să ajungi un nume la export, trebuie să construieşti înainte de toate încredere. E nevoie de marketing şi promovare peste hotare, iar comunicarea noastră ca România tinde spre zero. Nu poţi face politică de export fără ajutorul statului. Noi, ca producători sau ca asociaţii, ne promovăm, dar nu e suficient, ce facem noi sunt picături şi e nevoie de o mare“, spune Dan Balaban, cofondatorul Davino, unul dintre cei mai cunoscuţi producători locali de vin, activ pe nişa premium.
El crede că e nevoie de advertising şi de bugete serioase în promovare pentru ca lumea să audă de România ca producător de vin. Omul de afaceri dă exemplul unui târg de profil de la Londra, unde bugetul României a fost de doar 80.000 de lire sterline, iar cel al Turciei de 2 milioane de lire. Standul a avut acelaşi preţ, aşa că diferenţa au făcut-o activităţile adiacente.
„Nimic nu se poate face fără sprijinul statului la nivelul acesta. Chiar dacă nu ne dă bani, măcar să ne sprijine. Să fii locul 13 în lume ca producţie, dar ajungi pe poziţia 35 ca export, înseamnă că ai o problemă“, adaugă el.
Exportul de vin al României abia s-a dublat în aproape 15 ani, pe când importul a crescut de 5,5 ori în perioada 2009-2021, conform datelor APEV – Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vin – care citează INS şi MAT-DCE.
„România nu are şanse să devină un mare exportator de vin pentru că e o concurenţă acerbă afară. Ne-am bate cu nume mari, cu ţări care şi-au construit deja o imagine în domeniu, aşa că dacă noi am merge acum cu renumele actual, am fi mâncaţi“, completează Ştefan Ionescu, fondatorul producătorului de vin 1.000 de chipuri din judeţul Prahova. El consideră totodată că pe pieţele externe sunt multe ţări care vând foarte ieftin, motiv pentru care distribuitorii şi retailerii cer preţuri mici.
Astfel, de multe ori, local, un producător poate obţine un preţ câteva ori mai bun decât la export.
„Noi exportăm doar 4% din producţie şi doar vinuri de top, iar asta pentru că partenerii din alte pieţe caută şi cer preţuri mici. România nu are o imagine bună ca ţară producătoare de vin. Totuşi, noi avem norocul că piaţa locală e suficient de matură şi de mare cât să ne înghită toate vinurile“, conchide el.
Mai mult, deşi importul de vin creşte, el reprezintă foarte puţin – 10-15% – din consumul total, excluzând achiziţiile pentru investiţii.
În 400 de ani, Heinz-Glas, unul dintre cei mai mari producători de sticluţe de parfum din lume, a trecut prin multe crize, însă actuala criză energetică din Germania îi ameninţă existenţa, scrie The Local. „Dacă livrările de gaze vor fi întrerupte, producţia de sticlă va dispărea probabil din Germania,“ avertizează Murat Agac, CEO adjunct al companiei.