BusinessMagazin

Tag: nastere

  • DESTINUL TRAGIC al lui Keanu Reeves. Cum arăta iubirea vieţii lui, care a murit după ce a născut

    S-a născut într-o familie vulnerabilă: tatăl său i-a lăsat cînd Keanu avea 3 ani, iar mai tîrziu a fost arestat pentru trafic de droguri. Mama lui s-a mutat mai întîi în Australia, apoi – în SUA şi Canada, în timp ce Keanu a schimbat mai multe familii adoptive.

    Din cauza mutărilor permanente, Keanu a suportat mai multe schimbări stresante de şcoli, iar dislexia îi complica şi mai mult procesul de învăţare.Visul său din copilărie era de a deveni un jucător de hochei, dar trauma l-a împiedicat în realizarea lui.

    GALERIE FOTO

    Iubita lui – Jennifer Syme a murit într-un accident rutier, după ce cu puţin timp înainte au pierdut copilul, care a murit la naştere. Până atunci, Reeves nu a mai avut nici o relaţie serioasă. Cel mai bun prieten al lui, River Phoenix, a murit din cauza unei supradoze cu droguri.

    Se spune că Keanu refuză roluri mari, dacă consideră că personajul este prea crunt. La timpul său, Reeves a cerut o reducere a salariului cu 2 milioane de dolari pentru ca Al Pacino să poată juca în filmul “The devil’s advocate”, iar mai târziu a făcut acelaşi lucru pentru Gene Hackman.

    Sora mai mică a lui Keanu suferea de leucemie şi el a donat o parte substanţială a cîştigului de la “The Matrix” pentru tratamentul ei şi pentru donaţii în fondul «Împotriva leucemiei». Deşi acest lucru nu este caracteristic vedetelor din Hollywood, actorul nu are bodigarzi şi de multe ori poate fi văzut în metrou. 90 la sută din averea sa ajunge la diverse acte de caritate. 

  • Acceleratoarele din România prin care să-ţi creşti start-up-ul

    UiPath, CleverTaxi, Vector Watch sunt doar câteva dintre exemplele recente de companii româneşti care au primit atenţie la nivel global, ultimele două fiind achiziţionate de companii mari. „România încă aspiră, alături de alte state membre ale UE, să ajungă la un nivel al inovaţiei care să îi permită să devină competitivă pe plan global cu o masă critică de antreprenori şi o reţea de sprijin al acestora matură, bine conectată, robustă şi în creştere.  Ecosistemul de start-up-uri cu componentă tehnologică este încă prematur în România, dar asistăm la o tendinţă de creştere a pieţei tech”, spune Cristina Ţoncu, accelerator manager la Techcelerator

    Diana Rusu, executive director la Spherik Accelerator, susţine şi ea faptul că sistemul de start-up-uri din România este la început şi că în ciuda creşterii semnificative a persoanelor interesate de antreprenoriat şi tehnologie „vor mai trece probabil câţiva ani până să putem vorbi într-adevăr de un ecosistem funcţional”.

    Pe de altă parte, Oana Craioveanu, cofondatoarea Impact Hub, consideră că ecosistemul de start-up-uri din România s-a maturizat rapid în ultimii ani, „iar start-up-urile încep să fie din ce în ce mai ambiţioase, mai independente şi mai hotărâte în ceea ce priveşte ce îşi doresc de la un program. Observăm o creştere a numărului de start-up-uri în România şi o creştere a numărului de idei de afaceri de calitate. Antreprenorii devin mai pregătiţi, mai interesaţi de inovare şi mai deschişi către participarea la programe educaţionale din ţară sau din străinătate”.

    Cristina Ţoncu estimează că există în jur de 3.000-4.000 de start-up-uri active la nivel naţional, dintre care „în jur de 500 sunt în creştere”. De asemenea, la dezvoltarea ecosistemului a ajutat apariţia spaţiilor de lucru comune, aşa-numitele huburi sau spaţii co-working. În prezent, în România sunt peste 20 de astfel de spaţii pe care antreprenorii le pot folosi pentru a lucra şi pentru a se întâlni cu alţi antreprenori. „Cred că este un moment bun pentru cei care se gândesc să deschidă o afacere, mai ales în domeniul tech, pentru că se înmulţesc oportunităţile pentru ei. România este din ce în ce mai mult în atenţia presei tech internaţionale, iar investitorii se uită tot mai mult înspre noi”, consideră Cristina Ţoncu.

    Andrei Postolache, unul dintre fondatorii TBNR (The Best Never Rest), crede că există o problemă la nivel de educaţie şi cultură în România deoarece şcoala şi societatea nu încurajează iniţiativa, dezbaterea, nu încurajează elevii să-şi asume riscuri, să încerce. „Conformismul educaţional şi social îi face pe mulţi dintre absolvenţi să-şi dorească în primul rând siguranţă şi predictibilitate de la un job, şi mai puţin să-şi caute maximul de potenţial personal, să-şi testeze limitele”, explică Postolache.
    De asemenea, el consideră că nu banii sunt cea mai mare problemă pentru dezvoltarea ecosistemului românesc, ci mai degrabă numărul mic de acceleratoare care ar trebui să ajute echipele de antreprenori să dezvolte afacerea. „În IT în România salariile sunt foarte bune şi orice IT-ist ar putea economisi relativ uşor banii pentru a sta acasă şase luni să se concentreze pe implementarea unei idei”, spune Postolache; tot el adaugă că totuşi nimeni nu face asta. „De ce? Problema nu e de bani, e culturală, însă ea se va schimba pe măsură ce vor apărea exemple, lumea vede că se poate şi prinde curaj.”

    Impact Hub Bucharest este una dintre primele organizaţii din România care au introdus conceptul de co-working pentru antreprenori şi freelanceri. În acest moment are două programe: Hubcelerator, program de accelerare de zece săptămâni, şi Startarium, un incubator unic prin „mixul de element de incubare cu sprinturi de accelerare”.

    Programul Startarium a fost realizat în parteneriat cu ING şi boardul este format din manageri precum Cătălin Vasile, head of advisory channels management la ING Bank, Ela Moraru, country business development manager la Google România, dar şi antreprenori precum Iulian Cîrcimaru, cofondator al Benefit Seven, şi reprezentanţi ai Impact Hub. „Rolul unui astfel de board este de a crea contextul pentru a se adresa întrebări esenţiale, pentru a se aproba bugete, de a aduce managementul din operaţional la nivelul strategic şi de a face astfel diferenţa dintre o companie care funcţionează bine şi una cu o funcţionare defectuoasă”, spune Oana Craioveanu.

    Până acum, prin toate programele Impact Hub Bucharest au trecut peste 200 de start-up-uri din mai multe industrii. La fel ca în cazul multor acceleratoare de pe plan local, Impact Hub nu finanţează direct antreprenorii, ci facilitează accesul către o sursă de finanţare. Potrivit Oanei Craioveanu, organizaţia pe care o conduce a facilitat accesul la aproape de 3,5 milioane de euro în 2017. „Oferim resurse financiare sub diferite modele: premii în cadrul unor competiţii precum Startarium Pitch Day şi Changeneers, platforma de crowdfunding Startarium, campaniile de lansare din cadrul Hubcelerator, dar şi prin participarea noastră ca parteneri în programele Ro-Win şi Partener Start-Up”, spune ea.

    Criteriile pentru ca antreprenorii să fie acceptaţi în programele Impact Hub se învârt în jurul experienţei antreprenorului, echipei, potenţialului financiar, problemei sau nevoia pe care o rezolvă ori scalabilităţii. „Hubcelerator este potrivit pentru antreprenorii care au o idee în stadiu cât mai avansat, în timp ce participanţii la Startarium. Inc sunt echipe cu doi-patru membri care au deja măcar un prototip sau chiar primii clienţi.”

    Programul de accelerare Spherik Accelerator a apărut în 2013 la Cluj şi de atunci au fost accelerate 36 de start-up-uri în serii după modelul clasic de batch-uri (loturi). „De anul acesta am trecut la un sistem de accelerare continuu, astfel că aplicaţiile sunt deschise deja şi avem în evaluare peste 40 de start-up-uri”, spune Diana Rusu, directorul executiv la programului.
    Deşi programul de accelerare în sine nu investeşte în companii, Rusu susţine că până acum a facilitat investiţii de 1,1 milioane de euro în start-up-urile care au trecut prin program. Selectarea unei companii în cadrul Spherik depinde de echipă şi stadiul de viaţă al produsului, serviciului oferit. „Pentru a putea fi acceptate în program, start-up-urile trebuie să fi trecut cel puţin prin faza de validare de concept, validarea nevoii de piaţă şi să aibă deja un prototip funcţional”, spune Rusu.

    MVP Academy este unul dintre cele mai cunoscute programe de accelerare din România; în cadrul lui, antreprenorii acceptaţi participă timp de nouă săptămâni la cursuri de dezvoltare, de mentoring cu oameni din domeniu, atât români, cât şi străni. Cele mai promiţătoare dintre echipele MVP Academy pot primi investiţie în schimbul unui procent minoritar din companie prin MVP Angels, reţea de investitori de tip business angel asociată programului de accelerare. Programul MVP Academy a ajuns la ediţia a patra şi până acum au participat 57 de echipe. În 2017 au fost selectate 10 echipe din 200 câte s-au înscris în total.

    O altă poveste o au de spus 30 de oameni de afaceri din Transilvania, care au înfiinţat la finalul anului 2016 Risky Business, un fond de investiţii pentru start-up-uri. Valoarea iniţială a fondului este de 250.000 de euro. Pentru 2017 şi-au propus să finanţeze 10-15 start-up-uri, iar programul de accelerare investeşte până la 20.000 de euro într-o companie. Cei peste 30 de investitori au şansa să coinvestească în oricare dintre acestea sume de până la 100.000 de euro. Prima investiţie a fondului a fost în start-up-ul local Ebriza, care a dezvoltat o casă de marcat virtuală. Investiţia are o valoare de 70.000 de euro şi a fost realizată de fond împreună cu unul dintre investitori, Marceluş Suciu, fondatorul Marty Restaurants.

    Un alt accelerator care a apărut anul trecut este Orange Fab, un program internaţional de accelerare a start-up-urilor din cadrul grupului Orange. Acesta este disponibil în România şi în alte state din Europa, Asia şi SUA. Orange Fab România este un accelerator de un an, conceput pentru a susţine antreprenorii în crearea unor produse inovatoare şi distribuirea acestora atât pe plan local, cât şi internaţional. Programul este structurat pe patru direcţii principale: smart territories (smart city, agritech, energie, retail), future of life (inteligenţă artificială, biotehnologie, viaţă digitală), securitate (cibernetică şi militară) şi reţelele viitorului (blockchain, API etc.). Echipele selectate vor primi acces la tehnologii şi API-uri pentru dezvoltarea proiectului, suport pentru testarea prototipurilor şi acces la reţeaua de distribuţie Orange pentru creşterea afacerii. Aşadar, investiţia Orange nu este una financiară, ci una de access la tehnologiile şi platformele proprii.

    Anul a început bine pentru micile companii de tehnologie din România, alte două programe de accelerare debutând în acest an. Techcelerator s-a lansat în februarie atât la Bucureşti, cât şi la Cluj şi a intrat într-un parteneriat exclusiv cu GapMinder, fond de investiţii de capital de risc care va investi în start-up-urile acceptate în accelerator sume de până la 100.000 de euro. GapMinder este primul fond de capital de risc creat ca urmare a selecţiei derulate de Fondul European de Investiţii, finanţat şi prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020 şi co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. „Techcelerator este un mini-MBA, compresat în timp, care încearcă să transforme cât mai rapid start-up-urile de la nivel de Proof of Concept (PoC) sau Minimum Viable Product (MVP) la nivel de business”, spune Cristina Ţoncu, acceleration manager la Techcelerator.

    Techcelerator va avea programul de accelerare de 10 săptămâni, iar o primă selecţie se va face pe 29 şi 30 de martie în Bucureşti. „La aceste evenimente vom invita cei mai buni 25-30 de aplicanţi, din minimum 120-130 de candidaţi. Acolo ne vom cunoaşte faţă în faţă, vom oferi un training de pitching, şi vom discuta individual cu fiecare start-up”, spune Cristina Ţoncu. A doua zi va exista încă o sesiune de pitching apoi se vor selecta 12-15 participanţi. Aceştia vor fi împărţiţi în funcţie de localizarea mentorului şi a start-up-ului şi „acceleraţi” în Bucureşti şi în Cluj-Napoca.

    Criteriile de selecţie pentru Techcelerator sunt legate de experienţa echipei, a fondatorilor, „cât de coachable sunt, cum funcţionează chimia între ei”, dar şi maturitatea tehnologiei, „a modelului de business şi obiectivele de comercializare, cunoaşterea pieţei ţintite şi a nevoilor clienţilor, cunoaşterea competiţiei şi potenţialul de venituri şi de finanţare ulterioară”.
    Compania planifică două cicluri pe an, cu perioade de aplicare în februarie şi octombrie. „Un lucru pe care aş dori să îl subliniez este că poziţionăm Techcelerator în mod complementar cu toate celelalte programe prezente în Romania, pe care noi le privim ca programe de incubare şi/sau preaccelerare, inclusiv cele susţinute de corporaţii”, explică Cristina Ţoncu.

    Start-up-urile selectate în program vor participa la sesiuni în grupuri despre stadiul afaceri, îşi vor oferi feedback reciproc şi vor primi recomandări de la experţii invitaţi. „Vor exersa săptămânal abilităţile de a susţine un pitch profesionist în faţa unor investitori. Vor beneficia de traininguri de grup pe teme de interes general pentru antreprenori la început de drum. La sfârşitul batch-ului, vor arăta tot ceea ce au învăţat în evenimentul Demo Day pe care îl vom organiza la mijlocul lunii iunie.”
    TBNR (The Best Never Rest), din Iaşi, şi-a prezentat lotul de început pentru programul din 2018 şi va începe programul cu o investiţie în şase start-up-uri. Programul TBNR este continuu, aşa că admiterea de noi start-up-uri şi noile investiţii vor fi anunţate pe parcursul anului, pe măsură ce se vor concretiza. Printre start-up-urile acceptate se numără Nify LAS, o soluţie de learning administration care a primit o investiţie de 33.000 de euro, MKBH, o aplicaţie de relaţie de cuplu, sau Trip & Treat, o platformă de turism medical inbound şi outbound.

    TBNR a fost fondat în octombrie 2017 de un grup de profesionişti IT din Iaşi şi se bucură de susţinerea a 19 mentori şi 21 de investitori, reprezentanţi ai mediului IT şi de business din Iaşi şi din ţară. „Ideea a venit natural; ne-am hotărât într-o seară, am apelat la reţeaua noastră din domeniu, am găsit foarte repede susţinere de la investitori, mentori, ceea ce ne-a confirmat că e momentul şi trebuie făcut. Ne-am mişcat repede şi în câteva luni am ajuns de la discuţie la prima cohortă de start-up-uri, trecând prin toată construcţia din spate, metodologii, procese, forme legale”, spune Andrei Postolache.

    Investiţiile TBNR sunt făcute din capital privat. TBNR caută start-up-uri preponderent de software, cu idei scalabile şi potenţial de creştere exponenţială. Echipe din Iaşi, din ţară sau din străinătate pot aplica şi vor fi invitate la discuţii. „Dorim să vedem o aplecare spre nevoi reale ale start-up-urilor, de a se adapta la realităţile pieţei. Acceptăm şi echipe aflate la prima încercare, dar şi echipe mai avansate, care au deja un produs şi poate şi clienţi. Nu e un proces birocratic bazat pe grile sau scoruri, accentul cel mai mare e pus pe discuţii aprofundate, înţelegere şi încredere reciprocă. Pe cât alegem noi start-up-rile, tot la fel şi ele ne aleg pe noi,” adaugă Postolache.

    Potrivit lui, în Iaşi sunt 15.000-20.000 de IT-işti, care au skilluri tehnice, însă le lipseşte experienţa de concepere de produs, de marketing, de vânzare şi de construcţie a unui business. Din cauza asta, ideile bune de la oameni talentaţi nu ajung să devină produse. „Noi intervenim cu părţile lipsă şi ajutăm echipele să facă pasul de la idee la produs şi la business. Cred că din tot ajutorul pe care-l vom oferi noi echipelor sub 10% va fi tehnic, pentru că aici e cea mai mică nevoie şi aici echipele se descurcă cel mai bine deja”, spune el.

  • “Micuţa Picaso” din Vaslui: la 11 ani vindea tablouri cu 100.000 de dolari

    Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, şi mica Alexandra au reuşit să se alăture soţului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinţii Alexandrei fuseseră persecutaţi sub regimul comunist din România.

    Alexandra Nechita a fost invitată la mai multe emisiuni cunoscute, precum Oprah Winfrey Show, şi a stat la masă cu personalităţi ca Bill Clinton. Talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească “micuţa Picasso.”

    La începutul acestei luni, Oprah a realizat un nou interviu cu Alexandra în cadrul seriei “Where are they now” (Unde au ajuns – n.r.). „Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost norocoasă să–mi construiesc o viaţă atât de bună din munca mea, şi nu doar pentru mine, dar şi pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a spus Alexandra.

    Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein şi Whoopi Goldberg.

    În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Ea locuieşte în Los Angeles şi s-a măritat, la începutul lui 2014, cu designerul Dimitri Tcharfas.

  • Cum a ajuns un moldovean să fie implicat în scandalul Facebook

    Compania care lucrează pentru companii şi partide politice din întreaga lume pretinde că poate „schimba comportamentul audienţei” folosindu-se de cantităţi uriaşe de date personale şi metode ştiinţifice.

    Compania londoneză Cambridge Analytica (CA), aflată în centrul scandalului care a lovit puternic în Facebook şi riscă să declanşeze un val de reglementări mai dure pentru companiile de tehnologie la nivel global, este o firmă care lucrează pentru firme private şi partide politice, cărora le promite că poate determina schimbarea comportamentului pentru audienţele vizate, scrie The Guardian.

    Cambridge Analytica susţine că dacă are la dispoziţie cantităţi mari de date pe care le combină cu metode ştiinţifice poate identifica oameni sau organizaţii pe care le poate ţinti cu campanii de marketing pentru a le influenţa / modifica opiniile. Compania colectează aceste date dintr-o varietate de surse, incluzând şi reţeaua socială Facebook, dar şi alte metode.

    Reporteri sub acoperire ai postului TV britanic Channel 4 News s-au întâlnit cu directori ai CA şi i-au înregistrat descriind tactici ale companiei care ar merge mult mai departe decât cele din prezentările oficiale, pentru a obţine discreditarea contracandidaţilor electorali inclusiv prin „plantarea” de „fete frumoase din Ucraina” lângă locuinţele acestora sau realizarea unor tranzacţii care să poată fi calificate ulterior drept mită sau corupţie.

    Mark Turnbull, managing director al CA, le-a spus că firma lucrează cu temerile oamenilor, pe care poate aceştia nici nu le conştientizează. „Speranţa şi frica, acestea sunt cele două motoare principale care motivează oamenii să preia informaţii, iar multe dintre aceste frici sau speranţe nu sunt nici măcar exprimate sau conştientizate – pentru că nu ştii că îţi este frică până când nu vezi ceva care să îţi trezească această reacţie. (…) Nu are niciun rost să lupţi în campanii electorale pe baza faptelor, pentru că totul este legat de emoţii. (…) Noi doar punem informaţii în sistemul circulator al internetului şi le vedem cum cresc, le mai dăm un imbold din când în când ca şi cum am avea o telecomandă. Totul trebuie să aibă loc fără ca votanţii să-şi dea seama că este propagandă, trebuie să fim subtili.” Reporterii au pretins că reprezintă un politician din Sri Lanka.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea uneia dintre cele mai periculoase bande de stradă din lume. Suma fabuloasă pe care o câştiga anual

    Grupul a fost înfiinţat în anii 1980 în Los Angeles, format din imigranţii refugiaţi care au fugit de războiul civil din El Salvador. Alţi membri au venit din Honduras, Guatemala şi Mexic. „MS” înseamnă „Mara Salvatrucha”, o alăturare a cuvintelor „Mara” , care înseamnă „bandă”, „Salva”, de la „Salvador” şi „trucha”, care se traduce aproximativ ca „băieţii deştepţi ai străzii”. 13 reprezintă poziţia lui M în alfabet. MS-13 şi-a câştigat „reputaţia” datorită violenţelor extreme şi crimelor comise, iar potrivit FBI grupul s-a extins în 46 de state.

    În 2012, MS-13 a fost desemnat drept o „organizaţie criminală transnaţională”, plasat alături de carteluri internaţionale mult mai mari, cum ar fi grupul mexican Zetas, Yakuza din Japonia sau  Camorra din Italia.  Grupul îşi recrutează oamenii din rândul adolescenţilor săraci, pe care îi supune unor probe crunte de iniţiere.

    Mai exact, aceştia sunt subiecţii unor bătăi violente pentru a face parte din grup şi, ulterior, trebuie să facă ei înşişi o crimă în numele grupului pentru a fi considerat membru valoros. Se spune că a abandona M13 este şi mai grav, mai exact cei care vor să plece sunt ucişi.

    O evaluare a FBI din 2008 arăta că MS-13 are între 6.000 şi 10.000 de membri doar în SUA, iar înafara graniţelor ţării numărul acestora este şi mai mare. Venitul anual al grupului este de aproximativ 31 de milioane de dolari,  potrivit informaţiilor poliţiei, bani obţinuţi,  în special, din din droguri şi jafuri. 

  • S-a născut în sărăcie în Scoţia, cu toate acesta a reuşit să ajungă cel mai bogat om din lume. “Dorinţa de a strânge bani este cea mai rea formă de idolatrizare”

    Andrew Carnegie a fost un om de afaceri american de origine scoţiană considerat creatorul industriei moderne a oţelului. Născut într-o familie săracă din Scoţia, fără educaţie, Carnegie avea să ajungă cel mai bogat om din lume.

    Carnegie considera că este un act de “neglijenţă criminală” pentru cei asemeni lui să îşi irosească talentul acumulând milioane de dolari pe care nu aveau să îi cheltuiască pentru binele unei comunităţi mai extinse. Astfel, acum mai bine de un secol, acesta făcea un anunţ care avea să şocheze pe toată lumea: urma să îşi doneze întreaga avere unor acţiuni caritabile.

    Carnegie s-a născut în noiembrie 1835 în Dunfermline, Scoţia, şi a emigrat în Stalele Unite în 1848. El a început să lucreze ca operator de telegraf şi, până la jumătatea anilor ’60, investise bani în căile ferate şi companiile ce construiau poduri. A acumulat şi mai mulţi bani din postura de vânzător de poliţe de asigurare, fonduri cu care a construit Compania de Oţel Carnegie din Pittsburgh.

    Andrew Carnegie a fost întotdeauna convins de faptul că trebuie să îi ajute şi pe alţii, notând chiar următoarele lucruri: “Îmi propun să nu câştig mai mult de 50.000 de dolari pe an! Voi folosi orice câştig suplimentar în scopuri caritabile! Omul nu trebuie să aibă idoli, iar dorinţa de a strânge bani este cea mai rea formă de idolatrizare. Voi renunţa la afaceri de tânăr, concentrându-mă apoi pe alte activităţi.”

    Carnegie s-a ţinut de cuvând şi în 1901  a vândut Compania de Oţel unui alt om de afaceri, J.P. Morgan, pentru suma de 480 milioane de dolari.

    După această tranzacţie, Carnegie s-a concentrat pe activitatea sa filantropică, sponsorizând zeci de librării şi instituţii de învăţământ sau cercetare. El a construit Carnegie Hall din Manhattan, New York, o sală dedicată concertelor de muzică clasică şi a fondat mai multe instituţii, printre care  Carnegie Corporation of New York, Carnegie Endowment for International Peace, Carnegie Institution for Science, Carnegie Trust for the Universities of Scotland, Carnegie Hero Fund sau Carnegie Museum of Pittsburgh. În total, Carnegie a donat o mare parte din averea sa estimată la peste 350 de milioane de dolari. Ajustată la inflaţie, donaţia omului de afaceri ar însemna astăzi peste 78 de miliarde de dolari.

    El este, de asemenea, fondatorul Universităţii Carnegie-Mellon, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţămând din Statele Unite. Având sediul în Pittsburgh, Universitatea Carnegie-Mellon încorporează mai multe specializări: inginerie, artă, ştiinţe sociale, ştiinţe exacte, afaceri sau informatică. În anul 2015, instituţia s-a clasat pe locul 22 în topul Times al celor mai bune unităţi de învăţământ din lume. În 2010, Wall Street Journal a scris că Universitatea Carnegie-Mellon are cele mai bune cursuri de informatică din Statele Unite.

    Andrew Carnegie a avut o singură fiică, Margaret Carnegie Miller. Omul de afaceri a murit în 1919 în Massachusetts, Statele Unite, la vârsta de 83 de ani.

  • Sporul natural al populaţiei a fost negativ în luna ianuarie 2018, cu 6.495 persoane

    În luna ianuarie 2018 s-a înregistrat naşterea a 17.128 copii, cu 2.001 mai mulţi copii decât în decembrie 2017. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna ianuarie 2018 a fost 23.623, cu 477 mai multe decât în decembrie.

    Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an înregistrate în luna ianuarie a fost de 110, în creştere cu 5 faţă de luna decembrie 2017.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea celor doi designeri care care vând haine de peste 1 miliard de dolari anual

    Domenico Dolce s-a născut în Polizzi Generosa (în apropiere de Palermo, Sicilia), la data de 13 septembrie 1958. Familia lui deţinea o mică afacere axată pe producţia de haine, unde Domenico a început să lucreze încă din copilărie, potrivit presei internaţionale. Stefano Gabbana s-a născut în Milano pe 14 noiembrie 1962; tatăl lui lucra într-un centru de imprimare, iar mama, într-o curăţătorie de haine. Cei doi s-au întâlnit în Milano, în 1980, într-un club, iar ulterior au lucrat ca designeri pentru aceeaşi casă de modă. Doi ani mai târziu, au pus bazele unui studio de consultanţă în design; în timp acesta a crescut şi s-a transformat în casa de modă Dolce & Gabbana.

    Debutul pe podium al casei de modă a fost în 1985, la Săptămâna Modei de la Milano. Au fost apreciaţi atunci pentru tinereţe şi exuberanţă, după ce au prezentat un stil bazat pe conceptul Văduvei Siciliene. Au introdus treptat alte linii de produse, incluzând materiale tricotate şi accesorii, şi au început să îşi exporte produsele în Japonia şi în alte ţări, inclusiv în SUA, unde au pus bazele propriului showroom în 1990. În 1992, au lansat prima colecţie pentru bărbaţi, dar şi primul parfum. Au câştigat notorietate îndeosebi pentru rochiile senzuale şi pentru îmbrăcămintea dedicată bărbaţilor.

    La începutul anilor ’90, starul pop Madonna i-a selectat ca designeri ai costumelor folosite de ea într-un turneu şi a purtat câteva dintre corsetele create de ei la Festivalul de Film de la Cannes. Pe parcursul anilor ’90, şi-au câştigat faima pentru ţinutele lor feminine, ţesăturile colorate, în contrast cu valul de minimalism care domina fashionul acelei perioade. Câteva dintre semnăturile lor de design includ reinterpretarea unor materiale folosite în lenjerie ca ţinute de stradă, animal print şi inspiraţia luată de la ”femei reale“ –  ei foloseau femei şi bărbaţi obişnuiţi, din Italia nativă, în prezentările lor şi în campanii sezonale. În 1996, cu prilejul celei de a 10-a aniversări, au publicat cartea ”10 ani de Dolce & Gabbana“, care includea cele mai importante texte şi imagini de advertising ale brandului.

    În 1999, au creat brandul D&G Junior, colecţia lor pentru copii, prezentată la show-ul de modă pentru copii Pitti Bimbo din Florenţa. Până la finalul anilor 1990, veniturile companiei ajunseseră la 500 de milioane de dolari. În 2003, au deschis pe strada Corso Venezia din Milano un magazin care se întinde pe trei etaje; acesta include un bar, o frizerie tradiţională şi un spa ultramodern. Dolce & Gabbana a avut două linii centrale de produse (D&G şi Dolce & Gabbana) până în 2012, când cele două au fuzionat sub numele Dolce & Gabbana. Cei doi nu au fost lipsiţi de controverse: timp de câţiva ani, până în 2005, au avut o relaţie, iar în iunie 2013, Dolce şi Gabbana au fost acuzaţi şi condamnaţi pentru evaziune fiscală; totuşi, ei au reuşit să facă apel şi au fost declaraţi nevinovaţi de Curtea Supremă de Justiţie a Italiei în octombrie 2014.

    Compania cu sediul central în Milano are subsidiare în New York, Tokio, Hong Kong şi Sao Paolo; în cadrul acesteia lucrează circa 3.000 de angajaţi, iar vânzările au ajuns la aproximativ 1,2 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. Averea fiecăruia dintre cei doi fondatori ai afacerii este estimată în prezent la peste 1,7 miliarde de dolari. Dolce şi Gabbana continuă să impresioneze: spre exemplu, prezentarea lor din cadrul Săptămânei Modei de la Milano, ce s-a desfăşurat recent, a ţinut titlurile publicaţiilor din toată lumea: un stol de drone a transportat genţile din noua colecţie a designerilor.

  • Capitalistul săptămânii: Ernst Werner von Siemens

    Născut în 1816 la Lenthe, în apropierea oraşului german Hanovra, Ernst Werner von Siemens a crescut într-o familie numeroasă, având 13 fraţi şi surori. După finalizarea studiilor primare, Siemens a vrut să se înscrie la Academia din Berlin, dar situaţia materială a părinţilor nu a permis acest lucru; prin urmare, el s-a încris la Academia Militară din Prusia, la secţie de artilerie şi inginerie. Siemens şi-a demonstrat încă din acei ani inventivitatea, dezvoltând minele subacvatice care aveau să fie folosite în timpul mai multor conflicte.

    Întorcându-se acasă, el a decis să se dedice perfecţionării unor tehnologii deja existente, devenind un nume cunoscut pentru rezultatele sale. În 1843, a vândut drepturile asupra primei sale invenţii; cu banii rezultaţi în urma tranzacţiei, Siemens a dezvoltat un telegraf care în loc de codul Morse folosea un ac pentru a semnaliza literele. Pe baza invenţiei, germanul a fondat o companie ce a devenit repede un reper la nivel internaţional.

    În 1848, compania construia deja primul telegraf pe distanţă mare din Europa, legând Berlinul de Frankfurt. Fratele mai tânăr al lui Werner, Carl Wilhelm Siemens, a deschis o reprezentanţă la Londra. În deceniul următor, organizaţia a câştigat mai multe contracte în Rusia şi a deschis o altă filială la Sankt Petersburg.

    Un moment important în istoria Siemens a fost finalizarea liniei telegrafice indo-europene, în 1867, ce lega Calcutta de Londra. Siemens este astăzi cel mai mare producător industrial din Europa, având patru divizii principale: industrie, energie, sănătate, infrastructură şi oraşe. Compania este cunoscută îndeosebi pentru produsele medicale pe care le dezvoltă. Pe lângă invenţiile legate de telegraf, Werner von Siemens este considerat unul dintre părinţii ingineriei electrice. El a construit primul lift electric din lume în 1880 şi este creditat cu dezvoltarea troleibuzului. Numele lui a fost folosit pentru a denumi unitatea de măsură a conductivităţii electrice, siemensul.

    Werner von Siemens a fost căsătorit de două ori şi a avut trei copii care au preluat, alături de unchiul lor, Carl, conducerea companiei după 1890. Familia von Siemens deţine şi astăzi 6% din acţiunile companiei Siemens, fiind cel mai mare acţionar.

  • Capitalistul săptămânii: William Wrigley Jr.

    William Wrigley Jr. s-a născut în Philadelphia în septembrie 1861, în timpul războiului civil. Tatăl său producea săpun, astfel că William a trebuit încă de mic să umble cu un coş pe străzile din Philadelphia, încercând să vândă ce producea Wrigley senior. La 29 de ani, William Wrigley a plecat din Philadelphia cu doar 32 de dolari în buzunar pentru a-şi deschide propria afacere în Chicago. El a continuat să vândă săpun, oferind mici cadouri comercianţilor care erau de acord să îl expună pe rafturile magazinelor.

    Într-o bună zi, a avut ideea de a oferi două pachete de gumă de mestecat la fiecare zece batoane de săpun vândute. Ideea a avut atât de mult succes, încât omul de afaceri a lansat, în 1893, guma de mestecat Juicy Fruit. Compania a devenit astfel cunoscută în regiune, iar Wrigley a continuat să lanseze diverse sortimente ale produsului.
    În 1907, Statele Unite au fost lovite de o gravă criză financiară, iar Wrigley a luat o decizie extrem de riscantă: a ipotecat tot ceea ce deţinea şi a investit banii într-o campanie publicitară de 1,5 milioane de dolari. În urma acesteia, Wrigley a devenit un brand cunoscut de toţi americanii, iar vânzările l-au ajutat să îşi recupereze banii în mai puţin de 12 luni.

    William Wrigley Jr. a murit pe 26 ianuarie 1932 în casa sa din Phoenix, Arizona. A fost înmormântat într-un turn creat special în cadrul grădinii botanice Wrigley Memorial, în apropiere de insula Catalina, în dezvoltarea căreia s-a implicat. Wrigley a lăsat averea sa de 34 de milioane de dolari celor doi copii, Dorothy Wrigley Offield şi Philip K Wrigley. Acesta din urmă a rămas la conducerea companiei pentru următorii 45 de ani, până la moartea sa în 1977. Nepotul omului de afaceri, William Wrigley Jr. II, a fost CEO al companiei până în anul 2008, atunci când Wrigley Company a fost vândută către Mars.