Tag: lideri

  • Revoluţia industrială începe la Davos?

    A patra Revoluţie Industrială a fost tema reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos din acest an. Conceptul se referă la o combinaţie de tehnologii care schimbă modul în care trăim, muncim şi interacţionăm. Klaus Schwab, fondator şi preşedinte executiv al Forumului Economic Mondial şi gazda liderilor politici, economici, din ştiinţă şi cultură reuniţi în Elveţia, a publicat în 2016 o carte intitulată „A patra Revoluţie Industrială“, inventând această formulă la reuniunea din acel an, potrivit CNBC. Schwab a argumentat că se pregăteşte o revoluţie tehnologică care va „estompa limitele dintre sferele fizică, digitală şi biologică.“

  • BREXIT: Ieşirea Marii Britanii din UE ar putea fi amânată mai mult decât s-a vehiculat

    Oficialii europeni pregătesc o prelungire a procedurii prevăzute la Articolul 50 al Tratatului UE din cauza amplorii eşecului suferit de Guvernul Theresa May în Camera Comunelor.

    Iniţial, liderii UE analizau posibilitatea amânării cu câteva luni a ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, dar acum, conform unor funcţionari comunitari, Bruxellesul ar pregăti amânarea Brexit până anul viitor, informează cotidianul The Times.
     
    Camera Comunelor a respins, marţi seară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu liderii Uniunii Europene, amplicând criza politică. În favoarea Acordului privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) au votat 202 membri ai Camerei Comunelor, iar 432 s-au pronunţat împotrivă.
     
  • Bogdan Ion – country managing partner / EY România: “În niciuna dintre zonele de servicii pe care le furnizăm nu folosim exclusiv cifre, nu există cineva care se uită doar la cifre. Asta nu se întâmplă aproape niciodată, dacă e să mă raportez la audit sau chiar la fiscalitate”

    Carte de vizită
    ¶ Bogdan Ion a venit la EY România în 2006, iar în 2012 a preluat funcţia de country manager
    ¶ Visează la un master în istorie şi vrea, la un moment dat, să deschidă o librărie unde să-şi invite clienţii la un pahar de vin
    ¶ Nu crede în calităţi replicabile de la o persoană la alta, aşa cum nu crede nici în exemple de personalităţi sau lideri care să fie replicabile 

  • Liderii lumii se reunesc în Polonia pentru a discuta despre efectele schimbărilor climatice

    Conferinţa care va avea loc timp de două săptămâni în oraşul polonez Katowice va determina modul în care guvernele îşi vor gestiona eforturile de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi de a menţine încălzirea globală cu mult sub pragul de 2 grade Celsius, aşa cum s-a convenit în 2015 la Paris.

    Ţara gazdă, Polonia, va propune luni o declaraţie pentru o “tranziţie justă”, lăsând deoparte extracţia cărbunelui, furnizor al principalei sale surse de energie, pentru a ţine seama de situaţia persoanelor angajate în acest sector.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mesajul Gabrielei Firea pentru Dragnea după demisie. Liderii PSD au cerut imediat să fie PEDEPSITĂ

    “Consider că programul politic şi administrativ, cu sprijinul căruia atât eu, cât şi PSD, am câştigat alegerile locale din Bucureşti în anul 2016, a fost abandonat. O serie de autorităţi centrale au blocat sau întârziat proiectele mari ale Capitalei: Centura ocolitoare, ELCEN, metrou.
     
    Prin prisma faptului că, sub mandatul meu de preşedinte interimar al PSD Bucureşti, organizaţia a obţinut un scor record şi în premieră: 7 primari (unul general şi 6 de sectoare). Astăzi, prin demisia de faţă, pun punct perioadei nemeritate de provizorat la nivelul organizaţiei PSD Bucureşti şi primordial, încetez să mai validez, prin activitatea mea, toate nerealizărie la nivelul conducerii centrale pe care o giraţi în totalitate”, se arată în scrisoare.
     
    Gabriela Firea mai scrie că demisia este o formă de protest faţă de interimatul de doi ani de zile de la şefia PSD Bucureşti, precum şi pentru “dezinteresul manifestat de dumneavoastră faţă de problemele grave cu care se confruntă Capitala în special în ceea ce priveşte traficul, termoficarea”.
     
  • Liderii UE vor semna acordul privind Brexit pe 25 noiembrie

    Reprezentanţii statelor membre UE vor analiza textul documentului în următoarele zile.

    “Dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, liderii UE se vor întâlni pe 25 noiembrie pentru a finaliza înţelegerea”, a declarat Tusk.

    “Deşi sunt trist să vă văd plecând, voi face tot ce pot pentru a face această retragere cât mai uşoară pentru ambele părţi, atât pentru voi, cât şi pentru noi”, a afirmat preşedintele Consiliului European.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BREAKING: Brexit avansează. Reuniune a liderilor UE pentru a semna ACTELE oficiale de „divorţ” UE-Marea Britanie

    Reprezentanţii statelor membre UE vor analiza textul documentului în următoarele zile.

    “Dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut, liderii UE se vor întâlni pe 25 noiembrie pentru a finaliza înţelegerea”, a declarat Tusk.
     
    “Deşi sunt trist să vă văd plecând, voi face tot ce pot pentru a face această retragere cât mai uşoară pentru ambele părţi, atât pentru voi, cât şi pentru noi”, a afirmat preşedintele Consiliului European.
     
    Miercuri, negociatorii UE au informat că a fost făcut un “progres decisiv” în eforturile de a asigura că Marea Britanie nu se va retrage în luna martie din UE fără un acord.
     
  • BREAKING: A început „curăţenia de toamnă” în PSD: Cine sunt primii doi excluşi din partid

    “După acest vot evident că suntem excluşi. Vom merge, vom analiza, vom merge la organizaţii. Bineînţeles că vom face constestaţii, pentru că este o execuţie publică fără sens. E foarte interesant cum am reuşit să trec dintr-o extremă în alta. E absolut o minciună. Noi şi în scrisoare şi în orice prilej când am discutat cu colegii, nu am avut niciun moment intenţie de a vota cu Opoziţia. Noi am fost şi vom mai rămâne soldaţi credincioşi partidului”, a declarat Marian Neacşu, după şedinţa Comitetului Executiv.

    Cel de-al doilea exclus, Adrian Ţuţuianu, a declarat că decizia de luni arată că în partid este sancţionat delictul de opinie.

    “E un moment dificil pe care îl anticipam. Cred că e o greşeală majoră şi decizia de azi nu face altceva decât să arate că în PSD e sancţionat delictul de opinie. Eu m-am exprimat în interiorul partidului. Nu am văzut să condamne cineva faptul că un om e înregistrat în PSD de oameni interesaţi să strice lucrurile într-o organizaţie. Nu mi-am propus niciodată să ascund lucrurile care nu merg. Cred că partidul se îndreaptă într-o direcţie greşită. Rămâne că timpul să arate dacă noi am avut dreptate sau cei care au votat azi pentru excluderea noastră. Sunt căile statutare, Comisia de etică, Congres şi căile juridice. Mă voi consulta cu colegii de la PSD Dâmboviţa şi voi decide ce avem de făcut în continuare. Două lucruri vreau să fie clare. A vorbi despre problemele unui partid nu înseamnă a fi împotriva partidului. Nici eu, nici domnul Neacşu nu am sprijinit acţiuni împotriva partidului”, a spus Ţuţuianu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O lecţie de zeci de milioane de euro

    Dl Liviu Dragnea ar trebui să înţeleagă, în urma acestui referendum, că nu te poţi aştepta ca oamenii să lupte împotriva unui duşman imaginar. Un demers similar din 2012 a avut ceva mai mult succes, atunci când inamicul era Traian Băsescu; dar Băsescu era un inamic pe care oamenii îl vedeau în fiecare zi, care apărea zilnic la buletinele de ştiri şi care alimenta, în permanenţă, sentimentul de antipatie pe care unii îl nutreau.
    În cazul referendumului de pe 6-7 octom­brie, Dragnea a cerut oamenilor – fie că vorbim de cei din mediul urban sau de cei din mediul rural – să se manifeste împotriva unui duşman pe care nimeni nu îl vedea. Iar comunitatea LGBT şi susţinătorii săi au exploatat acest lucru, reducând la minimum prezenţa mediatică.
    Ieşirea lui Codrin Ştefănescu la scurt timp după anunţarea prezenţei la vot a frizat ridicolul, mai ales când fostul secretar general al PSD – trimis probabil „la sacrificiu” în faţa jurnaliştilor – a vorbit de „numărul gigant” de 4 milioane de români care au ieşit la vot. Sigur, 4 milioane e un număr semnificativ; 20% e însă un procentaj lipsit de relevanţă în contextul dat. Retorica sa a fost lipsită de orice fel de logică, plecând de la afirmaţia că referendumul nu a fost asumat politic de către niciun partid şi continuând cu cea că prezenţa scăzută poate fi explicată prin boicotul asumat de mai multe personalităţi pe reţelele de socializare. Dl Ştefănescu ar trebui totuşi să înţeleagă că atunci când prezenţa la vot e de doar 20%, absenteismul reflectă indiferenţa majorităţii. Iar indiferenţa şi boicotul sunt două lucruri diametral opuse.
    Pe de altă parte, nici intervenţiile televizate ale lui Ludovic Orban nu au fost prea inspirate. Preşedintele PNL a încercat să arunce întreaga vină asupra lui Liviu Dragnea – aşa cum au făcut-o majoritatea liderilor politici şi cei ai Coaliţiei pentru Familie (CpF) – uitând parcă faptul că şi formaţiunea pe care o conduce a susţinut acest referendum.
    Nu cred că românii au fost împotriva ideii de familie tradiţională, chiar în forma în care a fost ea prezentată de liderii PSD, PNL sau de cei ai Bisericii; cred însă că românii au avut probleme mai importante decât să îşi exprime părerea vizavi de o problemă aproape inexistentă.
    Şi dacă lecţia pentru Liviu Dragnea e cea descrisă mai sus, cea pe care restul politicienilor ar trebui să o înveţe e faptul că românii nu mai reprezintă o masă de manevră pe care o pot folosi în interesul propriu.
    Există, dacă vreţi, o oarecare asemănare între referendumul pentru familie şi ceea ce David Cameron a făcut prin referendumul pentru Brexit. Consecinţele nu pot fi comparate, desigur, însă gestul fostului premier britanic a venit tot pe fondul unei siguranţe exagerate în capacitatea propriului său electorat. Cameron a declanşat, la acea vreme, un referendum pe care nu era obligat să îl organizeze, fiind convins că britanicii vor vota în favoarea rămânerii în UE, confirmându-i astfel poziţia dominantă în fruntea guvernului britanic. S-a înşelat însă, declanşând probabil cea mai mare criză politică din istoria recentă a Regatului Unit. La noi lucrurile nu stau nici pe departe atât de grav, pentru că principalele consecinţe vor fi resimţite chiar de Liviu Dragnea.
    Vor fi însă resimţite şi de copilul care stă într-o bancă veche, din lemn, şi dârdâie de frig pentru că banii cu care s-ar fi putut reabilita şcoala sa au fost alocaţi unui referendum pentru nimic.

  • Tablou cu Liviu Dragnea, pus pe unul dintre pereţii unui sediu PSD, sub care se fotografiază liderii social-democraţi – FOTO

    Secretarul general al PSD Constanţa, Lucian Lungoci, a declarat pentru MEDIAFAX că nu i se pare anormal ca într-un sediu de partid să fie pus un tablou cu preşedintele.

    „Mie mi se pare normal, nu e nicio problemă. Care ar fi problema? Mie aşa mi se pare, este părerea mea. Dacă altora nu li se pare aşa, asta e, nu trebuie părerea lor să coincidă cu a mea. Nu cred că e vreun lucru rău şi alţii (alte partide – n.r.) ar putea să facă acelaşi lucru”, a spus Lucian Lungoci.

    Ciiti mai multe pe www.mediafax.ro