BusinessMagazin

Tag: intrebare

  • Ce zice Tăriceanu despre planul PSD de a-şi scoate oamenii în stradă

    ”Nu ştiu cine organizează proteste, eu nu sunt încă informat, dar lumea e liberă să protesteze. Se întâmplă de atâta vreme. E în ultima vreme o anumită tendinţă de a muta disputele politice, lupta politică, din Parlament, care este forumul democratic, în stradă”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, întrebat fiind de un jurnalist care este poziţia ALDE cu privire la mitingurile organizate de PSD şi dacă va participa la acestea.

    Preşedintelui ALDE i s-a atras atenţia că întrebarea se referea la mitingurile PSD.

    ”Nu ştiu. Eu cred că nu e nevoie în acest moment de mitinguri de susţinere”, a adăugat Tăriceanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fiica secretă a lui Putin. Are 31 de ani, iar Kremlinul nu vrea să se ştie de ea

    Manfred Mohab a confirmat pentru Reuters, în cadrul unui interviu la un eveniment de dans sportiv, că Tikhonova este fiica cea mică a lui Putin. Când a fost întrebat dacă Tikhonova este fiica preşedintelui rus, el a răspuns: „Da, ştiu, da cu siguranţă. Întrebat pentru a doua oară, el el a dat din cap afirmativ şi a spus „da”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cum poţi să lucrezi pentru o companie ca asta?

    Iar România este plină de astfel de exemple.

    Niciun angajat nu se simte confortabil când în cadrul firmei în care lucrează se întâmplă un asemenea eveniment. Nu ştii cum să reacţionezi, nu ştii cât de vinovat eşti tu sau nu, nu ştii care va fi soarta locului tău de muncă dacă aceste evenimente vor duce la o criză profundă care s-ar putea lăsa cu închiderea acelei companii.

    Criza financiară din întreaga lume a pus capitalismul la îndoială, mai ales atunci când statele naţionale au salvat companiile, băncile şi brandurile naţionale, injectând miliarde şi miliarde de euro din bani publici.

    Cum poţi să mai susţii capitalismul dacă lucrezi într-o companie care a fost salvată cu banii statului, cu bani publici?
    Cum mai pot avea bancherii aroganţa specifică, având în vedere că salariul lor a fost plătit din banii unui buget naţional, unde medicii şi profesorii au un salariu mult mai mic?

    Cum poţi să te uiţi în ochii clienţilor cărora mai întâi le-ai vândut o poveste frumoasă privind investiţiile financiare, cum o să trăiască fericiţi la pensie, când  într-o zi afli că CEO-ul companiei a devalizat firma şi totul era doar o spoială, pentru presă?
    Ce faci când te întreabă prietenii dacă mai creşte mult benzina, ştiind că tu lucrezi la Petrom, Rompetrol sau MOL?
    Ce faci dacă prietenii prietenilor, auzind că lucrezi într-o bancă, te întreabă de dobânda mare şi îţi mai spun că bancherii sunt nişte cămătari?

    Ce faci atunci când se întâmplă astfel de evenimente? Rămâi, pleci, începi să-ţi cauţi de lucru în altă parte, strângi rândurile, înjuri şefii şi proprietarii, începi un război intern pe ideea de a nu mai face nimic, de a munci cât mai puţin, începi să-ţi birocratizezi starea, începi să urăşti compania, brandul, considerând că te-a înşelat?

    Cred că mulţi dintre voi v-aţi confruntat cu aceste situaţii şi implicit cu aceste întrebări. Trebuie să te simţi responsabil de soarta companiei şi de evenimentele din jurul ei?

    Ce înseamnă implicare emoţională pentru o companie unde petreci cel mai mult timp din viaţă, mai mult decât cel cu familia?
    Poţi să te detaşezi de aceste evenimente şi să vii la job ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic?

    Viaţa ne arată că există viaţă şi după astfel de evenimente chiar dacă trecerea în CV a unei poziţii într-o companie care a falimentat se face cu o oarecare strângere a pumnului.

    Pentru că şi americanii se confruntă cu astfel de probleme, întrebări, dileme, The Wall Street Journal, cel mai important ziar de business din SUA şi din lume, a venit şi cu nişte sfaturi: acordă-ţi timp pentru a-ţi calma stresul, anxietatea şi sentimentele; nu-ţi da demisia înainte să găseşti alte opţiuni solide; munceşte şi construieşte-ţi abilităţi care îţi vor folosi în viitor, în altă parte; încearcă să găseşti ceva care să-ţi placă în acea companie; petrece mai mult timp îndeplinindu-ţi sarcinile care îţi plac; întăreşte-ţi legăturile cu colegii de birou, de palier, de departament care îţi plac; nu încerca să rezolvi toate problemele din firmă, ci numai pe acelea care sunt în directa ta responsabilitate.

    Viaţa unei companii este extrem de dură, iar şansele din supravieţuire, mai ales într-o lume capitalistă, se reduc pe măsură ce trec anii, se schimbă generaţiile, vine concurenţa, care aduce alte reguli în joc.

    Companiile, care sunt reprezentate de oameni, fie de proprietari, fie de directori, pot să greşească în orice moment, în mod conştient sau inconştient.

    Dar ca să rezişti, nu prelua păcatele companiei asupra ta.

    Dacă firma este puternică, dacă brandul este puternic, dacă firma a fost construită pe o bază solidă, nu va cădea atunci când apar probleme. Cad capete, dar nu businessul.

  • Oraşul unde mor anual zeci de mii de oameni din cauza poluării, dar nimănui nu-i pasă: “Niciun certificat de deces nu are trecut în dreptul motivului poluarea”

    Atunci când i s-a reamintit că între 10.000 şi 30.000 de oameni îşi pierd viaţa anual în New Delhi din cauza poluării, ministrul Mediului din India a spus că nivelul său de referinţă este tragedia de la Bhopal Gas din 1984.

    Capitala Indiei a fost acoperită de noxe săptămâna trecută, iar asta a creat panică în rândul locuitorilor, majoritatea alegând să poarte măşti de fiecare dată când ieşeau din casă.

    Cu toate acestea, ministrul Mediului Harsh Vardan nu pare foarte speriat, el declarând celor de la CNN că “niciun certificat de deces nu are trecut în dreptul motivului poluarea”.

    “Dincolo de un anumit nivel, poluarea e periculoasă pentru toată lumea”, a declarat Vardhan. “Ceea ce am tot spus este că nu e nevoie să creăm panică. Datele arată că aerul se curăţă, iar în următoarele zile va deveni mai uşor de respirat.”

    Atunci când a fost întrebat de zecile de mii de oameni care mor anual din cauza poluării, Harsh Vardhan a făcut referire la o tragedie de acum aproape 40 de ani: “Ceea ce s-a întâmplat la fabrica din Bhopal, când în urma unei scurgeri de gaze sute de mii de oameni s-au simţit rău şi au avut nevoie să fie transportaţi la spital – aceea a fost ceea ce numim o urgenţă.”

  • Mihăiţă Cojocariu din Italia: ”Românul în străinătate, mult mai rău, mult mai periculos”

    «Ca să răspund la întrebare, ar trebui să înţelegem de ce au emigrat cele 4 milioane de români în decursul celor 27 de ani. Mai ales după 2007. Peste 3 milioane în 10 ani, dacă statisticele sunt reale. Eu fac parte din acei 500-600.000 care au reuşit să plece înainte. Cu costurile de rigoare.
     
    Am reuşit să cunosc… omul român, altfel în străinătate, în acei ani! Diferit total de cel care era în ţară. Mult mai rău. Şi mult mai periculos… Cel puţin în anii petrecuţi în Germania. Nu mă aşteptam, sincer… Încet, am început să rup legăturile cu ei. Eram împreună cu fratele meu şi încet, încet ne-am izolat de ei. Am găsit de lucru, undeva în Durren, lângă Koln şi ne-am văzut de treaba noastră, fără prea multe tangenţe cu alţi români. Doar cu câţiva prieteni apropiaţi. Întoarcerile în ţara, după fiecare drum făcut, erau un chin. Parcă intram într-un tunel, fără lumină… Diferenţa între noi şi ei, cei de unde mă întorceam era uriaşă… În toate aspectele. La noi cenuşiu, la ei totul colorat! La noi mizerie, la ei curat! La noi balamuc, la ei totul ordonat. În plus, acea tristeţe pe faţa oamenilor… Asta m-a marcat până în 2001. Liberi, dar trişti… În acei ani rar vedeai pe cineva zâmbind pe stradă. Îmi trebuiau câteva luni bune pentru a mă obişnui”, a povestit acesta, citat de gazetaromaneasca.com

    „Am plecat fără să ne uităm înapoi… Ce s-a schimbat în cei 16 ani de când suntem aici? Mentalitatea celor de acasă? Nu! Nici nu am pretenţii la aşa ceva. Este şi greu… Nu ai cum să schimbi mentalitatea cuiva care nu vrea… Mentalitatea se schimbă în ani, şi doar dacă locuieşti departe de ţară. Noi, chiar dacă ne-am întoarce nu am reuşi să schimbăm ceva din acest punct de vedere.

    Corupţia? Greu şi aici. Atâta timp cât ea porneşte de la femeia de serviciu, paznic, ospătar, asistentă medicală, funcţionar… Toţi întind mâna după ceva în plus peste salariul pe care-l au. De asta şi cei care conduc România nu-şi fac probleme. O văd ca pe ceva normal. Şi poate şi de asta cei de jos permit aşa ceva Fiecare după poziţia pe care o are în societate!

    Infrastructura. Schimbări majore în ţară ? Un pic mai bine decât în 2001, într-adevăr. Însă, departe, departe de ceea ce avem aici. Şi, vor mai trece minim 20 de ani (ca să fiu şi eu un Brucan…).

    Sistemul sanitar. Cred că mai rău că acum 16 ani! Şi pentru noi, asta este esenţial pentru o eventuală întoarcere în ţară. Sistemul de învăţământ, aici, chiar zâmbesc. Sunt fericit că fiică-mea a studiat aici, terminat un bun liceu în Ivrea, acum este studentă la o facultate tot în Ivrea. Şi învaţă! Fără plicuri sau cadouri pentru profesori. Iar când va termina, sunt sigur că va fi pregătită pentru ceea ce vrea să devină. (zâmbesc, deoarece am amici care îmi spuneau că şcoala românească actuală este de o calitate mult superioară şcolii italiene).

    Nu intru în discuţii despre religie sau politică… Cu toate că aş avea multe de spus ! Nu intru în discuţie nici despre salariile din ţară… Nu suntem în Italia din cauza situaţie materiale. Atât eu cât şi fratele meu ne-am descurcat binişor în ţara cât să avem o viaţă decentă. Şi cred că ne-am descurca şi dacă ne-am întoarce. Dar… pentru noi este deja prea târziu. Copiii noştri sunt mai mult italieni decât români. Au crescut aici, au prietenii aici. Viaţa lor este aici. Şi a noastră alături de ei.”

     

  • Român din Norvegia: „De asta nu mai vin, mă, în România!”

    Pe Facebook, Costin Staicu a scris: „Un prieten (fost jurnalist roman) din Norvegia – proaspat dublu cetatean romano-norvegian – imi scrie:

    Bai, am uitat sa-mi achit darile luna trecuta la Fisc. Azi dimineata, a treia zi dupa termenul limita la care trebuia sa virez banul, vin doi indivizi in costume inchise la culoare, acasa la mine. Erau “portareii”. Eram gata sa le spun ca imi achit contributiile in cateva ore ca uitasem, dar n-am mai apucat. M-au intrebat daca imi merg prost afacerile si daca am nevoie de o scutire de maxim 6 luni la plata, atata permite legea.

    Trebuia doar sa semnez ca dupa 6 luni “depun toate eforturile” sa revin la zi. Fara penalitati, fara amenintari, sa decid cum mi-ar fi mie mai usor… Am achitat – fireste ca aveau la ei POS-uri- si au plecat in treaba lor.

    Imi amintesc cum in Romania mi-au blocat conturile pentru 30 de lei si mi-a luat doua zile de alergatura intre administratiile financiare, Trezorerie samd ca sa le deblochez (desi Fiscul roman avea de fapt SA IMI DEA BANI pentru impozite platite in avans minus contributii restante).

    De asta nu mai vin, mah, in Romania!”

  • Întrebarea care face ravagii la interviurile de angajare din România. 90% dintre candidaţi pleacă acasă

    Există două camere. Sunt trei întrerupătoare în camera unu şi trei becuri în camera a doua. Îţi vei petrece cinci minute în camera unu şi apoi 15 minute în a doua cameră. Din camera în care se folosesc întrerupătoarele nu se poate vedea cealaltă cameră. Nu ai voie să revii în camera întrerupătoarelor. Poţi apăsa pe întrerupătoare de câte ori vrei şi cum vrei.

    Cerinţă: Care întrerupător corespunde fiecăruia dintre cele trei becuri?

    Această întrebare este adeseori folosită la interviurile de angajare din România şi străinătate în domenii precum software şi IT, financiar-bancar şi publicitate. Specialiştii în resurse umane susţin că testează modul în care viitorii angajaţi pot aborda o problemă şi găsi soluţii. Doar un candidat din zece trece acest test.

    AFLĂ SOLUŢIA AICI

  • Tudose: Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se va face prin OUG

    Întrebat dacă vor fi trecute contribuţiile de la angajator la angajat, Tudose a răspuns afirmativ.

    Întrebat dacă acest transfer se va face prin OUG sau prin proiect legislativ, Tudose a precizat că se va face prin OUG.

    Tudose a negat că ar fi existat nemulţumiri din partea primarilor legate de măsurile fiscale pe care Guvernul intenţionează să le adopte.

    Premierul a spus că şedinţa de Guvern va avea loc miercuri la ora 15.00.

  • De ce se tem angajaţii din România: şefi psihopaţi şi colegi care înjunghie pe la spate

    Dintre angajaţii intervievaţi, 42% consideră că „un şef psihopat” reprezintă cel mai înspăimântător lucru la locul de muncă şi motivul pentru care şi-ar căuta rapid un nou job. Alţi 29% ar face acelaşi pas din cauza „colegilor care înjunghie pe la spate”, iar 10% sunt speriaţi de lucrul până în toiul nopţii. Sunt însă şi angajaţi temerari (7%), care spun că nimic nu i-ar putea înspăimânta atât de tare încât să fie nevoiţi să îşi caute un alt job.

    Dacă acestea sunt motive ipotetice care ar avea rol determinant în decizia de schimbare a locului de muncă, topul celor mai înspăimântătoare lucruri cu care se confruntă angajaţii români zi de zi la birou este dominat de volumul uriaş de muncă, invocat de 21% dintre respondenţi. Alte obstacole cu care se mai întâlnesc angajaţii români sunt „şefii clovni” (14%), „colegii vrăjitori” (13%) sau „şedinţele de circ” (12%). Lista continuă cu stresul de a ajunge la o oră fixă dimineaţa, la birou; teama de a fi concediat, lucrul cu un şef incompetent, neplata salariului sau lipsa comunicării în interiorul organizaţiei.

    Dacă din rutina zilnică nu lipsesc situaţiile care generează spaimă în rândul angajaţilor, cele care ar putea crea „groază” intenţionată, în mod festiv, lipsesc aproape cu desăvârşire, în condiţiile în care 84% dintre angajaţi declară că nu sărbătoresc Halloween-ul la birou. Dacă petrecerile de Crăciun fac deja parte din tradiţia fiecărui sfârşit de an în companii, cele de Halloween abia acum încep să-şi croiască drumul în cultura organizaţională a angajatorilor români.

    Dintre cei foarte puţini care ţin această sărbătoare, 41% merg la o petrecere tematică în afara companiei, 30% se bucură de prăjituri specifice şi dovleci sculptaţi, 19% au parte de o petrecere sau un concurs de costume de Halloween chiar în companie, iar 15% vin la birou în costume trăznite. În ceea ce priveşte bugetul alocat pentru sărbătorirea Halloween-ului la job, 76% dintre angajaţi nu cheltuie nimic în acest scop, 14% cheltuie mai puţin de 50 de lei, iar 11% alocă peste 50 de lei.

    Studiul a fost realizat în luna octombrie 2017, pe un eşantion de 1.299 de respondenţi, dintre care 63% sunt salariaţi fără funcţii de conducere. Ca profil general, 62% dintre participanţii la studiu sunt femei, 38% bărbaţi, iar categoria dominantă de vârstă (85%) este 26-55 de ani. 59% dintre aceştia au studii superioare.

  • De ce se tem angajaţii din România: şefi psihopaţi şi colegi care înjunghie pe la spate

    Dintre angajaţii intervievaţi, 42% consideră că „un şef psihopat” reprezintă cel mai înspăimântător lucru la locul de muncă şi motivul pentru care şi-ar căuta rapid un nou job. Alţi 29% ar face acelaşi pas din cauza „colegilor care înjunghie pe la spate”, iar 10% sunt speriaţi de lucrul până în toiul nopţii. Sunt însă şi angajaţi temerari (7%), care spun că nimic nu i-ar putea înspăimânta atât de tare încât să fie nevoiţi să îşi caute un alt job.

    Dacă acestea sunt motive ipotetice care ar avea rol determinant în decizia de schimbare a locului de muncă, topul celor mai înspăimântătoare lucruri cu care se confruntă angajaţii români zi de zi la birou este dominat de volumul uriaş de muncă, invocat de 21% dintre respondenţi. Alte obstacole cu care se mai întâlnesc angajaţii români sunt „şefii clovni” (14%), „colegii vrăjitori” (13%) sau „şedinţele de circ” (12%). Lista continuă cu stresul de a ajunge la o oră fixă dimineaţa, la birou; teama de a fi concediat, lucrul cu un şef incompetent, neplata salariului sau lipsa comunicării în interiorul organizaţiei.

    Dacă din rutina zilnică nu lipsesc situaţiile care generează spaimă în rândul angajaţilor, cele care ar putea crea „groază” intenţionată, în mod festiv, lipsesc aproape cu desăvârşire, în condiţiile în care 84% dintre angajaţi declară că nu sărbătoresc Halloween-ul la birou. Dacă petrecerile de Crăciun fac deja parte din tradiţia fiecărui sfârşit de an în companii, cele de Halloween abia acum încep să-şi croiască drumul în cultura organizaţională a angajatorilor români.

    Dintre cei foarte puţini care ţin această sărbătoare, 41% merg la o petrecere tematică în afara companiei, 30% se bucură de prăjituri specifice şi dovleci sculptaţi, 19% au parte de o petrecere sau un concurs de costume de Halloween chiar în companie, iar 15% vin la birou în costume trăznite. În ceea ce priveşte bugetul alocat pentru sărbătorirea Halloween-ului la job, 76% dintre angajaţi nu cheltuie nimic în acest scop, 14% cheltuie mai puţin de 50 de lei, iar 11% alocă peste 50 de lei.

    Studiul a fost realizat în luna octombrie 2017, pe un eşantion de 1.299 de respondenţi, dintre care 63% sunt salariaţi fără funcţii de conducere. Ca profil general, 62% dintre participanţii la studiu sunt femei, 38% bărbaţi, iar categoria dominantă de vârstă (85%) este 26-55 de ani. 59% dintre aceştia au studii superioare.