BusinessMagazin

Tag: impozite

  • ANAF va beneficia de 70 de milioane euro pentru modernizarea activităţii. Banca Mondială a aprobat proiectul

     Modernizarea administraţiei fiscale este o componentă importantă a programului Guvernului pentru reforma economică. În pofida eforturilor recente de ajustare fiscală, situaţia externă din Europa şi creşterea economică slabă din România vor continua să reprezinte riscuri la adresa stabilităţii macroeconomice, se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale.

    Instituţia financiară menţionează că, având în vedere spaţiul limitat pentru noi cheltuieli publice, există un interes solid în privinţa îmbunătăţirii eficienţei şi eficacităţii în zona colectării veniturilor.

    “ANAF a aşezat o fundaţie solidă pentru următoarea generaţie de reforme în domeniul administrării veniturilor statului, care se va derula în cursul următorilor cinci ani. ANAF a decis ca următoarele reforme să se concentreze pe combaterea evaziunii fiscale, reducerea poverii administrative asupra contribuabililor şi creşterea eficienţei în colectare. Proiectul contribuie la aceste obiective. O ANAF modernizată va fi corectă, orientată către servicii pentru contribuabili şi eficace în identificarea evazioniştilor şi, prin urmare, va reduce evaziunea. Restructurarea ANAF şi regândirea proceselor de business este de importanţă vitală pentru obiectivul MFP de a creşte veniturile statului ca procent din PIB”, a declarat Bernard Myers, specialist în managementul sectorului public în cadrul instituţiei financiare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banca Mondială finanţează reforma fiscală din România cu 70 mil. euro

    Proiectul va fi administrat de ANAF, instituţie a cărei conducere a fost schimbată în această săptămână, odată cu numirea lui Gelu Ştefan Diaconu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale a Vămilor în perioada 2005-2009.

    “ANAF a pus bazele solide ale următoarei generaţii de reforme a administraţiei fiscale, care va viza următorii cinci ani”, a declarat Bernard Myers, oficial în cadrul BM specialist în probleme de management al sectorului public. “O ANAF modernizată va fi corectă, orientată spre servirea contribuabililor şi eficientă în identificarea evazioniştilor fiscali. Restructurarea ANAF este vitală pentru Ministerului Finanţelor de a creşte ponderea veniturilor bugetare în PIB.”

    Ponderea veniturilor bugetare în PIB a crescut de la 27,2% la 29% în perioada 2004-2007, însă a scăzut din nou la 27,2% în 2010, în contextul crizei economice. Eficienţa colectării este în România una dintre cele mai scăzute din UE, la 54% pentru TVA şi 61% pentru contribuţiile sociale.

    Proiectul de reformă finanţat de Banca Mondială are patru piloni: dezvoltarea instituţională, creşterea eficienţei operaţionale, partea de comunicare şi serviciile pentru contribuabili, coordonarea şi administrarea proiectului. Creditul de 70 mil. euro este acordat pe 12 ani, cu o perioadă de graţie de 5 ani.

  • Un salariat plăteşte primăriei şi consiliului local, anual, şi 3 salarii medii nete pe lună

    În funcţie de venitul salarial, de localita­tea în care are domiciliul şi de zona localităţii, un cetăţean plăteşte primăriilor şi consiliilor locale, în medie, între 1 şi trei salarii medii nete/lună (fără a socoti partea de TVA care merge la administraţia locală).

    Primăriile îşi fac an de an, bugete din ce în ce mai mari – veniturile bugetelor locale au crescut spectaculos, de la 6 mld. lei în anul 2000 la aproape 45 mld. lei în 2011 (10 mld. euro), iar aceşti bani nu vin din impozitele locale, ci, în majoritatea lor, din impozitele strânse de stat şi reîntoarse la administraţiile locale.

    Banii sunt din ce în ce în ce mai mulţi la ad­ministraţiile locale, dar bugetele acestora sunt la fel de obscure. Este la fel de dificil să vezi astăzi, la fel ca în urmă cu 10 ani, încotro merg banii, pe ce proiecte, cât a costat cu adevărat un proiect, care este relevanţa lui pentru comunitate.

    Cei mai mulţi bani la primării sau la consiliile judeţene vin din impozitul pe ve­nitul salarial – astfel că un cetăţean plăteşte administraţiei locale mult mai mult decât ar crede la prima vedere – adică impozitul pe casă, maşină sau teren.

    71,5% din impozitul pe venitul salarial plă­tit de un cetăţean merge la comunitatea lo­cală, ca şi 20% din TVA-ul pe care o plă­teşte când achiziţionează un bun şi abia apoi se adaugă impozitul local (casă, maşină etc.).

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Notarii au crescut cu până la 40% valorile minime pentru apartamentele din Bucureşti

     Ghidul valorilor orientative ale proprietăţilor imobiliare pentru 2013 clasifică apartamentele din Bucureşti în 60 de zone, după numărul etajului, gradul de confort, precum şi anul construcţiei.

    Valorile din grilă se plasează semnificativ sub preţurile de tranzacţionare şi reprezintă nivelul minim la care se poate încheia contractul de vânzare-cumpărare.

    Potrivit noii grile, aplicabile de la 1 ianuarie, pentru un apartament de două camere confort I sporit situat la un etaj intermediar în zona Unirii valoarea minimă se situează la 65.610 euro, valabilă pentru o construcţie din anul 1978-1997. Anul trecut, un apartament în aceeaşi zonă, cu aceleaşi caracteristici, dar încadrat ca an al construcţiei între 1978-1997, avea o valoare de 45.750 de euro

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Dragoş Pătroi: Cui îi e frică de nerezidenţi?

    Parcurgând actul normativ anterior invocat, mi-a atras atenţia, printre altele, noul regim fiscal aplicabil veniturilor obţinute de nerezidenţi, ca urmare a serviciilor prestate către entităţi cu rezidenţa fiscală în România. Pentru început, este de remarcat că – prin reformularea conţinutului art.115 lit. k) Cod fiscal – se introduce extinderea impozitării la toate serviciile efectuate de un nerezident în favoarea unui rezident, indiferent de locul prestării acestora, atât în ţară, cât şi – spre deosebire de reglementările existente până la data de 31 ianuarie 2013 – în străinătate.

    În forma reglementată de ordonanţă, textul de lege ar fi fost greu sau chiar ilogic de aplicat în cazul unor servicii (cum ar fi cazarea în străinătate, transportul local sau serviciile de service auto efectuate în alte state etc.), tocmai de aceea apreciez clarificările aduse prin proiectul normelor metodologice de aplicare (publicat în prezent pe site, spre dezbatere publică) ca fiind de bun-simţ şi utile în raport de operaţionalizarea efectivă a textelor de lege în practica de zi cu zi.

    Marea noutate adusă însă de OG nr. 8/2013 este corelarea regimului fiscal (aplicat de rezident veniturilor plătite către nerezident) de existenţa unui instrument juridic care să permită schimbul de informaţii, încheiat între România şi statul în care veniturile sunt plătite efectiv nerezidentului – aşa cum rezultă din cuprinsul art. 116 alin. (2) lit. c1 Cod fiscal. Practic, începând cu data de 1 februarie 2013, nu mai avem cotă unică de 16%, deoarece se introduce o nouă cotă de impozitare de 50%, pentru veniturile (cu anumite excepţii) plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic, în baza căruia să se permită facilitarea schimbului de informaţii. Bine, între noi fie vorba, cota unică nu a fost de fapt niciodată atât de unică pe cât au lăsat autorităţile publice să se înţeleagă…

    Din economia textului de lege, rezultă că impozitarea se realizează, în primul rând, în funcţie de existenţa instrumentului juridic cu statul în care se află banca la care se efectuează plata şi doar în subsidiar în funcţie de jurisdicţia de rezidenţă fiscală a prestatorului – fapt confirmat, de altfel, şi de forma actuală a proiectului normelor metodologice publicate în prezent pe site. Practic, în opinia mea, raţionamentul ar fi următorul:
    – dacă plata serviciilor se realizează într-un cont bancar aflat într-o jurisdicţie cu care România nu are încheiat un instrument juridic care să permită schimbul de informaţii, atunci impozitul, reţinut de plătitorul de venit rezident în România, va fi de 50%, indiferent de rezidenţa fiscală a prestatorului nerezident;

    – dacă plata serviciilor se realizează într-un cont bancar aflat într-o jurisdicţie cu care România are încheiat un instrument juridic care să permită schimbul de informaţii, atunci se analizează rezidenţa fiscală a prestatorului şi pot apărea două situaţii:

    – dacă acesta este stabilit, din punct de vedere fiscal, într-o ţară cu care România nu are încheiată Convenţie de evitare a dublei impuneri sau, deşi este stabilit într-o ţară cu care România nu are încheiată Convenţie, dar nu prezintă un certificat de rezidenţă fiscală valabil la momentul plăţii venitului, atunci impozitul reţinut de rezidentul din România va fi de 16%;

    – dacă prestatorul este stabilit într-o ţară cu care România are încheiată Convenţie de evitare a dublei impuneri şi, în mod corelativ, prezintă şi un certificat de rezidenţă fiscală valabil la momentul plăţii venitului, atunci regimul fiscal incident în cauză se determină prin raportare la prevederile Convenţiei încheiate în cauză, aplicându-se cota de impozitare menţionată în aceasta. În acest context, este de menţionat că – tot în baza actului normativ supus prezentei analize, în speţă OG nr. 8/2013 – se completează şi se reformulează prevederile art. 11 Cod fiscal, conform căruia autorităţile fiscale pot reîncadra conţinutul economic al unei tranzacţii, în sensul că se limitează posibilitatea aplicării regimului fiscal rezultat din Convenţiile de evitare a dublei impuneri în situaţiile în care tranzacţiile nu au substanţă economică şi scopul vădit al acestora constă doar în obţinerea unui avantaj fiscal.

    Ce am înţeles eu din cele prezentate mai sus? Că autorităţile publice îşi recunosc practic neputinţa în a instrumenta – prin mijloacele specifice de administrare şi de apreciere a probelor în materie fiscală, reglementate de Codul de procedură fiscală – situaţiile în care contribuabilii recurg la scheme de optimizare fiscală (să recunoaştem, mai mult sau mai puţin legale), în baza cărora realizează transferul unor sume de bani către jurisdicţii aflate în afara posibilităţilor de instrumentare, în baza unui schimb de informaţii (de regulă, paradisuri fiscale).

    Practic, nici nu se mai pune problema să se instrumenteze caracterul efectiv, real, al serviciilor facturate unui rezident din România de un rezident fiscal stabilit într-un paradis fiscal şi care încasează contravaloarea serviciilor respective într-un cont bancar din paradisul fiscal în care îşi are rezidenţa. Autorităţile publice române probabil au gândit situaţia „la rece„ astfel: decât să angajez o serie de resurse materiale, umane şi de timp, iar, în final, să existe riscul să nu pot proba nimic, mai bine merg pe principiul jumătate eu ca stat, jumătate contribuabilul. 

    Ce se va întâmpla însă în cazul serviciilor facturate de o firmă tip BV din Olanda către un rezident fiscal din România, a căror contravaloare se încasează într-un cont bancar din Olanda. Cine va împiedica firma din Olanda să-şi transfere ulterior banii astfel încasaţi într-un cont bancar dintr-un paradis fiscal? De unde, eventual, să se întoarcă – evident, sub o formă disimulată şi cu o aparenţă de legalitate – către adevăratul beneficiar din România? Care ar fi soluţia în acest caz? Probabil să fie chiar România însăşi un paradis fiscal, deoarece nu ar mai exista nici un fel de motivaţie pentru acest „circuit„…şi atunci, probabil, şi statul ar încasa ceva bănuţi (e adevărat, nu atât de mulţi pe cât şi-ar dori, dar facil şi sigur!).

    DRAGOŞ PĂTROI (MANAGING PARTNER AL FIRMEI DE CONSULTANŢĂFISCALĂ DRP TAX WIZARDS)

  • Nivelul de colectare a impozitelor în România este mult sub cel din alte state UE

    “Colectarea impozitelor în România este prea redusă faţă de alte state din Uniunea Europeană. Este la niveluri nedorite. Avem un procent de 75-80% de colectare a taxelor. Dacă am ajunge la 90% ca în Spania sau în alte ţări, mediul fiscal al României ar arăta diferit”, a afirmat de Ruiter la o conferinţă organizată de Ziarul Financiar şi PwC.

    Peter de Ruiter, partener PwC şi şeful departamentului de consultanţă fiscală şi juridică din companie, a arătat că un paradox al simplificării regulilor fiscale este că va determina creşterea poverii fiscale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Impozitele plătite de populaţie vor creşte dacă spaţiul are destinaţie comercială

    “Vom revizui baza pentru impozitele pe proprietate, care va varia în funcţie de destinaţia proprietăţii şi nu în funcţie de statutul legal al proprietarului” (persoană fizică sau persoană juridică – n.r.)”, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional şi obţinută de MEDIAFAX.

    În aceste condiţii, impozitul plătit de o persoană fizică sau o firmă ar putea fi similar dacă imobilele deţinute au aceeaşi destinaţie.

    În prezent, impozitele pe imobile au regimuri diferenţiate în funcţie de natura proprietarului, fiind de regulă mult mai mici pentru persoane decât în cazul firmelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Păreri împărţite în privinţa impozitului forfetar

    Reprezentanţii Ernst & Young spun că scăderea plafonului de venituri pentru microîntreprinderi la 65.000 euro şi obligarea tuturor firmelor de a plăti impozit pe venit dacă au încasări sub acest nivel nu vor avea ca efect închiderea unui număr mare de societăţi. “Celor care se confruntă cu situaţii dificile n-o să le priască această modificare şi aşa nu pot lua uşor nici împrumuturi de la bănci. Totuşi, nu mă aştept la un volum mare de închideri ale firmelor din cauza noilor prevederi”, spune Alex Milcev, partener la Ernst & Young.

    În schimb, reprezentanţii întreprinzătorilor mici şi mijlocii apreciază că sunt circa 250.000 de firme care au avut pierderi anul trecut şi că o parte dintre acestea vor intra în faliment din cauza introducerii impozitului.

    Şi Coface estimează creşterea insolvenţelor. “Insolvenţele vor continua. Sensibilitatea companiilor este mult crescută. Sunt patru ani de criză, companiile s-au structurat, fac tot ce pot să împingă vânzările, dar consumul este redus. Sunt companii foarte mari care ar putea intra în insolvenţă pentru a se restructura. Dar statistica este neagră pentru că rata de succes a restructurărilor este foarte mică, de 2%. Procedura de insolvenţă este ca mersul pe sârmă, e foarte dificil”, spune Constantin Coman, country manager al Coface.

    Reprezentanţii Coface estimează o creştere a numărului de insolvenţe în 2013, după modificarea Codului fiscal. “Văd o creştere a numărului de insolvenţe. Dacă ne uităm la statisticile din 2012, 82% din firmele nou intrate în insolvenţă sunt microîntreprinderi. Noile modificări din Codul fiscal arată că sectorul microîntreprinderilor este sub presiune”, a declarat Iancu Guda, services manager al Coface. Potrivit Coface, numărul real al procedurilor de insolvenţă nou deschise în 2012 este în jurul a 24.500 de firme, în creştere cu 14-15% faţă de anul anterior, comerţul şi distribuţia, construcţiile şi serviciile fiind cele mai afectate.

    “Totalul insolvenţelor nou deschise în anul 2012 este în creştere cu 10% faţă de 2011, de la 21.499 de proceduri la 23.665. În urma calculelor proprii, Coface estimează un număr real de 24.500, ceea ce arată un avans de 14-15%. Insolvenţele din anul 2012 sunt aferente unor firme cu un grad mai ridicat de sensibilitate, care au cunoscut şocuri externe şi interne mai puţin semnificative comparativ cu cele din anii anteriori”, a spus Coman. Guvernul estimează că impozitele colectate astfel de la microîntreprinderi ar aduce la buget 457 milioane de lei în acest an.

  • Statul va impozita mai mulţi agricultori, în funcţie de suprafeţele cultivate şi numărul de animale

    Guvernul a aprobat marţi ordonanţa prin care este modificat Codul Fiscal, actul normativ urmând să intre în vigoare de la 1 feburarie 2013.

    Agricultorii care obţin venituri din creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală în stare naturală, vor plăti impozit de 16% aplicat la venitul net anual, impozitarea fiind extinsă şi pentru veniturile din silvicultură şi piscicultură, cărora li se aplică o impunere în conformitate cu regulile aplicabile veniturilor din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real.

    Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat luni că schimbarea modului de impozitare este o măsură simplificată de declarare şi de plată a taxelor de către peste 670.000 de agricultori, care vor deveni contribuabili la fondul naţional de asigurări de sănatate şi vor putea beneficia de servicii de sanătate ca contributori, adăugând că evaziunea şi frauda fiscală vor fi reduse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Dragoş Pătroi: Fiscul nu crede în lacrimi

    DRAGOŞ PATROI (ESTE MANAGING PARTNER AL FIRMEI DE CONSULTANŢA FISCALA DRP TAX WIZARDS)

    Din practica organelor fiscale, am constatat însă că lucrurile nu mai sunt atât de sim-ple şi de clare în cazul unei inspecţii fiscale efectuate la un contribuabil aflat (întâm-plător sau nu, după cum vom explicita în continuare) în cadrul unui mecanism procedural care implică un şir de operaţiuni ce presupun, la un moment dat, interpunerea unei firme de tip “fantomă”. Astfel, dacă unul din furnizorii de pe circuit – în unele cazuri, chiar dacă nu este “prima verigă” în raport cu contribuabilul supus inspecţiei fiscale – are un comportament de tip “fantomă”, se anulează dreptul de deducere a taxei exercitat ulterior de un alt contribuabil.

    Pe fond, în unele din aceste situaţii, organele fiscale invocă cauza de jurisprudenţă comunitară Halifax şi califică operaţiunea de deducere a taxei ca fiind o “practică abuzivă”; implicit, prevalându-se de prerogativele date de art. 11 Cod fiscal, organele fiscale justifică anularea dreptului de deducere al taxei prin reîncadrarea substanţei economice a unor astfel de tranzacţii, asimilate cu o “practică abuzivă” şi utilizate exclusiv cu scopul de a obţine un avantaj fiscal.

    Trec peste faptul că noţiunea în sine de “practică abuzivă” nu este reglementată şi transpusă ca atare, la nivelul definirii conceptuale, în cuprinsul Codului fiscal – iar, în mod evident, criteriile emise în această direcţie sunt pur subiective. Trec şi peste faptul că invocarea neconcordanţelor existente în declaraţiile 394 nu are relevanţă fiscală – cel mult, poate oferi doar nişte indicii pentru verificări încrucişate efectuate ulterior analizei – deoarece declaraţiile în cauză au doar un rol informativ şi nu constituite bază în stabilirea de obligaţii fiscale în raport de bugetul general consolidat şi evidenţiate în fişa pe plătitor.

    Nu mai pot trece însă peste faptul că, în multe din aceste situaţii, demersul organelor fiscale nu are la bază stabilirea unei legături de cauzalitate între deducerea taxei şi participarea – voluntară şi conştientă – a contribuabilului supus inspecţiei fiscale la mecanismul de fraudare a TVA. Personal, nu am prea văzut analize corelative ale circuitului scriptic al documentelor, ale fluxurilor băneşti şi ale circuitului în fapt al mărfurilor care să conducă la ipoteza participării proprii a contribuabilului vizat la mecanismul de fraudare a taxei.

    Or, în jurisprudenţa comunitară există decizii ale Curţii Europene de Justiţie care reglementează tocmai acest principiu, în mod transparent şi explicit (inclusiv în cazul Hotărârii date în cazul Halifax). Desigur, dacă contribuabilul le invocă în apărarea sa, jurisprudenţa comunitară nu mai are, brusc, relevanţă pentru organele fiscale.Astfel, din cuprinsul Hotărârii Curţii date în cauzele reunite 11 C354/355/03 Optigen Ltd., Fulcrum Electronics Ltd. şi Bond House Systems Ltd. c. Commissioners of Customs & Excise rezultă că implicarea unui operator economic în mecanismul de fraudare a TVA, cu implicaţii fiscale în anularea dreptului său de a deduce taxa achitată în amonte, nu se prezumă, ci trebuie probată intenţia şi implicarea sa efectivă.

    Pornind de la considerentul că dreptul la deducere ia naştere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă, Curtea a arătat, în motivarea sa, că operaţiuni de felul celor din speţă, care nu sunt ele însele viciate de fraudă la TVA, constituie livrări de bunuri efectuate de o persoană supusă impozitării care desfăşoară în această calitate o activitate economică, independent de intenţia frauduloasă a altui operator care intervine în acelaşi lanţ de livrări, de care persoana supusă impozitării nu a avut şi/sau nu putea avea cunoştinţă.

    Cele prezentate în paragraful anterior au fost reconfirmate, foarte recent, printr-o nouă Hotărâre dată de Curtea de Justiţie Europeană, în data de 21 iunie 2012, în Cauzele reunite C80/11 şi C142/11, având ca obiect cereri de pronunţare a unor hotărâri preliminare formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Baranya Megyei Bíróság (Ungaria) şi de Jász Nagykun Szolnok Megyei Bíróság (Ungaria). Pe fond, din cuprinsul Hotărârii pronunţate rezultă că directivele europene se opun unei practici naţionale prin care autoritatea fiscală refuză unei persoane impozabile dreptul de deducere al taxei, pe motiv că emitentul facturii sau unul din furnizorii săi a săvârşit nereguli, fără ca autoritatea fiscală să probeze, în baza unor elemente obiective, că persoana impozabilă în cauză ştia sau ar fi trebuit să ştie de mecanismul de fraudare.

    De asemenea, reţinem şi faptul că persoana impozabilă nu are obligaţia de a se asigura că emitentul facturii privind livrarea unor bunuri dispunea legal de bunurile respective şi era în măsură să le livreze sau că acesta şi-a îndeplinit obligaţiile sale legale privind declararea şi plata taxei în cauză. Altfel spus, persoana impozabilă este exonerată de obligaţia de a identifica indicii privind presupunerea existenţei unor fraude în materie de TVA în sfera emitentului facturii.

    Concluzia cred că nu poate fi decât una singură: anularea exercitării dreptului de deducere la nivel de TVA devine aplicabilă doar în condiţiile probării explicite a participării directe şi voluntare a persoanei impozabile la mecanismul de fraudare, dincolo de orice aparenţe şi aprecieri subiective.