O poveste ruptă parcă din filmele lui Tarantino se desfăşoară în altă parte a lumii, într-o regiune din Asia disputată de mai multe state. Riscul de conflict în Marea Chinei de Sud este din ce în ce mai mare: China, Taiwan, Vietnam, Malaiezia, Brunei şi Filipine îşi dispută teritorii şi jurisdicţii, mai ales asupra drepturilor de exploatare a potenţialelor zăcăminte de petrol şi gaze. Libertatea de a naviga în regiune este de asemenea un subiect sensibil, mai ales când vine vorba de dreptul navelor militare de a opera în zona economică exclusivă a Chinei, până la o distanţă de aproximativ 300 de kilometri de ţărmul asiatic; aceste tensiuni sunt date şi de temeri privind puterea militară în creştere a Chinei şi incertitudinea privind intenţiile sale regionale.
Recent, ministrul chinez al apărării a avertizat că situaţia tensionată din Marea Chinei de Sud poate duce la o confruntare directă şi a cerut ca armata, poliţia şi chiar populaţia generală să fie pregătită pentru a apăra integritatea teritorială a ţării; Chang Wanquan a dat declaraţia în cauză în timpul unei inspecţii a instalaţiilor militare din provincia Zhejiang. Publicul trebuie să fie informat în ceea ce priveşte defensiva naţională pentru că integritatea şi suveranitatea Chinei sunt în pericol, a mai spus ministrul.
Pentru a înţelege mai bine miza, trebuie amintit că Marea Chinei de Sud este o poartă prin care trec anual 5 trilioane de dolari: aceasta este valoarea bunurilor transportate de-a lungul regiunii, fără a pune la socoteală şi faptul că jumătate dintre toate navele comerciale ale lumii traversează Marea Chinei de Sud.
Declaraţiile lui Chang vin pe fondul unor tensiuni fără precedent datorate disputelor pentru mai multe insule din zonă, unde Beijing a construit numeroase dispozitive militare. Armata americană a trimis mai multe nave şi avioane în apropierea insulelor în cauză, folosind argumentul deja clasic că vrea să asigure principiile libertăţii de navigare în apele internaţionale.
„Poate o veche hartă să genereze un conflict în Asia?“ se întrebau jurnaliştii de la CNN la scurt timp după aflarea verdictului dat de un tribunal internaţional, care decidea că harta din 1948 folosită de China pentru a desemna teritoriile sale nu are acoperire. „Nu există vreo bază legală care să permită Chinei să revendice drepturi istorice asupra resurselor aflate în zonele maritime care intră în sfera celor nouă linii“, a anunţat Curtea de Arbitraj, făcând referire la o linie de demarcaţie pe harta veche de aproape 70 de ani.
Wang Jiangyu, profesor de drept la Universitatea din Singapore, a explicat că decizia va creşte sentimentele naţionaliste, lucru periculos într-un stat atât de mare precum China. Mulţi dintre cei care erau moderaţi vor deveni acum extrem de vocali, crede el. „Cu siguranţă va intensifica starea de tensiune şi este posibil să asistăm chiar la un conflict“, a insistat şi ambasadorul Chinei în Statele Unite, Cui Tankiai.
Trebuie menţionat că Marea Chinei de Sud a fost întotdeauna o regiune cu potenţial de conflict, dar disputele au lipsit până relativ recent. Spre exemplu, la finalul celui de-al doilea război mondial nicio insulă din regiune nu era ocupată. În 1946, însă, China a ocupat o parte a arhipelagului Spratly; un an mai târziu, chinezii şi-au însuşit şi insula Woody. A fost practic începutul unui conflict care astăzi implică cele şase state menţionate şi, bineînţeles, Statele Unite ale Americii.
Pentru a respecta titlul filmului regizat de Tarantino, cel de-al optulea actor din povestea noastră este Japonia: Shinzo Abe, prim-ministrul Japoniei, a anunţat de curând că va susţine poziţia filipineză în cadrul discuţiilor dintre aceştia şi China. Chiar dacă niponii nu au neapărat un interes direct în această dispută, ei au mai oferit deja susţinere şi altor state ce vor să obţină teritorii din Marea Chinei de Sud, Malaiezia şi Vietnam. Japonezii nu au intrat însă într-un dialog contradictoriu cu Beijing, insistând ca problemele să fie rezolvate pe canale diplomatice.
„În mod cert istoria se rescrie şi China este în poziţia în care îşi vrea locul în loja marilor puteri“, spune Cătălin Olteanu. „Dacă până acum a stat oarecum în tribune şi a urmărit ce se întâmplă, de acum deja vrea să îşi marcheze foarte clar teritoriul şi vrea expansiune. În plus, China este o putere economică care se poate autosusţine din consum intern, ceea ce nu se întampla înainte, dar care are nevoie mare de resurse şi asta înseamnă că va începe să se impună în lupta pentru resurse. Mai mult, chinezii nu joacă după aceleaşi reguli ca lumea occidentală.“
Iar puterea economică a Chinei devine din ce în ce mai vizibilă, astfel că întrebarea care trebuie pusă e următoarea: va deveni Asia principalul pol economic al lumii? „Deocamdată există doar o tendinţă în această direcţie: China, Rusia sau India sunt economii care s-au dezvoltat pe baza capitalului american şi european; marile companii acolo au început să investească, iar asta a creat o dependenţă care stă la baza unei posibile încetiniri a ritmului de creştere chinez“, spune Mircea Coşea. „Nu cred că în următorii cinci ani China, alături de India sau chiar Rusia, ar putea să creeze un alt pol de putere economică.“ După cum explică el, proiectul rusesc euroasiatic nu merge, proiectul chinez de creare a unei bănci de dezvoltare şi chiar a unei monede proprii este şi el foarte greu de pus în practică. China depinde esenţial de rezerva americană de dolari, pentru că americanii sunt singurii care pot emite moneda. „China depinde în mod esenţial de exportul către Europa sau către SUA, deci deocamdată eu cred că lucrurile vor rămâne aşa cum sunt. Cred însă că va creşte foarte mult relaţia economică dintre firme, adică multinaţionalele din mai multe ţări vor avea schimburi de informaţii, schimburi tehnologice care vor depăşi raporturile statale.“ Atât timp cât economiile sunt determinant conduse de către multinaţionale, spune Coşea, şansele Asiei de a deveni centrul economic al lumii nu sunt foarte mari.
„Pentru noi contează foarte mult relaţia economică dintre China şi restul lumii – în mod cert nu putem suplini resursa umană chineză, dar vom putea prelua o parte din nevoile de manufacturare occidentale în momentul în care China nu va mai fi o opţiune din raţionamente politice“, remarcă şi Cătălin Olteanu. „După părerea mea, problemele apărute la nivel global ne sunt favorabile dacă ne vedem de treabă – marile corporaţii au început să îşi pună la adăpost afacerile din zonele de risc, şi aşa am beneficiat şi noi de creştere, pentru că România a arătat stabilitate. Va trebui să fim foarte atenţi la cum gestionăm relaţia cu aliaţii economici şi cum îi alegem, în funcţie de poziţia geostrategică pe care o avem.“
Aflaţi de ce 2016 a fost numit “Anul regizat de Tarantino”
