Tag: GAZPROM

  • Gazprom a început construcţia gazoductului South Stream

    Gazprom a invitat peste 100 de jurnalişti şi oficiali în apropierea staţiunii Anapa, de pe malul Mării Negre, pentru a asista la starul lucrărilor, potrivit AFP.

    Proiectul de 2.380 de kilometri, ale cărui costuri sunt estimate la 16,5 miliarde de euro, ar trebui să permită Rusiei să livreze anual 63 de miliarde de metri cubi de gaze naturale către Europa. Volumul South Stream ar reprezenta circa 10% din consumul estimat pentru UE în 2020, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

    Gazoductul Rusiei va fi construit pe sub Marea Neagră până în Bulgaria, după care va tranzita Serbia, Ungaria, Slovenia şi Italia, evitând teritoriul Ucrainei, pe unde trec deja volume importante de gaze naturale destinate Europei.

    Cititi mai mlte pe www.mediafax.ro

  • Tweet-ul de un miliard de dolari

    Cei care îl urmăresc pe Sikorski au primit mesajul: “Intuiţia îmi spune că Budzanowski (ministrul Trezoreriei, Mikolaj Budzanowski, n.red.) va avea în curând informaţii importante legate de preţul gazelor în Polonia”. Persoanele care cunosc sectorul energetic din Polonia au făcut imediat legătura cu negocierile dintre Varşovia şi Moscova pentru reducerea preţului gazelor livrate de Gazprom printr-un contract pe termen lung.

    Acţiunile PGNiG, companie controlată de stat, au urcat marţi cu până la 15% pe bursa de la Varşovia, adăugând aproximativ 3 miliarde de zloţi (un miliard de dolari) la capitalizarea companiei. După ce compania a anunţat acordul cu Gazprom pentru reducerea preţului, creşterea acţiunilor s-a mai temperat, astfel că titlurile au încheiat şedinţa bursieră în urcare cu 9,6%.

    Polonia plăteşte în prezent circa 550 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze naturale, unul dintre cele mai mari preţuri din UE, iar Budzanowski a afirmat că preţul ar putea coborî cu circa 15%.

    PGNiG estimează că acordul cu Gazprom înseamnă un plus de 2,5-3 miliarde de zloţi la profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare din acest an.

    Polonia importă anual 10,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia, la un consum total de 14 miliarde de metri cubi. Contractul cu Gazprom expiră în 2022, iar reducerea de preţ obţinută de Polonia va aduce preţul plătit mai aproape de cel al altor clienţi mari ai Gazprom, precum Germania.

  • Gazprom semnalează o schimbare de strategie, înclinând către clienţi din afara Europei

    Astfel, Gazprom s-ar putea concentra pe producerea de gaze naturale lichefiate (GNL), care pot fi transportate mai uşor, a declarat directorul general adjunct al gigantului rus, Alexander Medvedev. Acesta este totodată şeful diviziei de exporturi a Gazprom. Comentariul lui Medvedev va antrena probabil temerile Europei privind cât de mult se poate baza pe Rusia ca furnizor major de gaze pe termen lung, în contextul cererii tot mai ridicate din Asia. Companiile europene s-au plâns în această iarnă că Gazprom, care asigură un sfert din consumul Europei, nu a răspuns afirmativ solicitărilor pentru creşterea cantităţilor livrate în perioada de vreme foarte rece din prima parte a acestui an.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Gazprom acuză Ucraina că a furat gaze timp de mai multe zile, în februarie

    Ministrul ucrainean al Energiei, Iuri Boiko, a declarat în ianuarie că Ucraina vrea să reducă importurile de gaze ruseşti de la 52 de miliarde de metri cubi la 27 de miliarde de metri cubi pe an, citat de RIA Novosti. Gazprom a reacţionat atunci afirmând că actualul contract nu permite modificarea unilaterală a volumului achiziţiilor de gaze. “Ucraina a păstrat până la 40 de milioane de metri cubi de gaze în februarie. Acest fapt a afectat Gazprom atât financiar cât şi în ceea ce priveşte reputaţia grupului”, a afirmat Miller într-o discuţie cu preşedintele rus Dmitri Medvedev.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Gazprom va dubla capacitatea subterană de stocare a gazelor în Europa, până în 2015

    “Nu putem garanta că situaţia temperaturilor extrem de scăzute nu se va repeta iarna următoare, sau în următorii cinci ani consecutiv, de exemplu. Iată de ce am aprobat un program de dublare a capacităţilor de stocare din Europa “, a spus Medvedev într-un interviu acordat televiziunii RT, relatează RIA Novosti. Potrivit planului, grupul rus urmează să crească de două ori capacitatea de stocare a gazelor din Europa la 5 miliarde de metri cubi, până în 2015. “Judecând după experienţa trecută, acest proiect va necesita circa 200-300 de milioane de euro, în următorii cinci ani”, a arătat Medvedev.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Gazprom reduce preţurile gazelor pentru mai multe companii europene mari

    Astfel, Gazprom a “ajustat” contractele cu GDF Suez, Wingas (Germania), SPP (Slovacia), Sinergie Italiene şi EconGas (Austria). Reprezentanţii Gazprom au refuzat să precizeze reducerile acordate clienţilor, dar o sursă apropiată discuţiilor dintre grupul rus şi Sinergie Italiane a spus că preţurile au au fost revizuite semnificativ în scădere.

    Cititi mai multe pe mediafax.ro

  • OMV Petrom nu are în vedere vânzarea de benzinării către compania sârbă NIS, controlată de Gazprom

    “Compania evaluează în mod constant performanţa benzinăriilor din reţeaua proprie în vederea optimizării acesteia”, potrivit Petrom.

    Ziarul Financiar a scris joi, citând surse din piaţă, că Petrom analizează varianta vânzării a 139 de benzinării, aproape un sfert din întreaga sa reţea de distribuţie a carburanţilor, şi s-ar afla într-un proces de due diligence cu sârbii de NIS, grup petrolier controlat de ruşii de la Gazprom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gazprom intră în România prin achiziţia a 130 de benzinării OMV Petrom

    Petrom, controlată de austriecii de la OMV, analizează varianta vânzării a circa 130 de benzinării, aproape un sfert din întreaga sa reţea de distribuţie a carburanţilor.

    Potrivit unor surse din piaţă, producătorul de petrol şi gaze local este chiar într-un proces de due diligence cu sârbii de NIS, grup petrolier controlat de ruşii de la Gazprom, dar nu se ştie dacă acest proces va rezulta şi într-o tranzacţie. Reprezentanţii Petrom nu au comentat pe marginea acestei informaţii până la închiderea ediţiei.

    În mod normal, investiţia într-o benzinărie se ridică la aproximativ 1 milion de euro, ceea ce înseamnă că valoarea acestei tranzacţii, în cazul în care ea ar fi finalizată, ar putea ajunge la circa 100 de milioane de euro..

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Compania sarba NIS, controlata de Gazprom, a facut o oferta pentru benzinariile Rompetrol din Romania

    “Grupul NIS ne-a facut o oferta pentru preluarea retelei de
    benzinarii din Romania”, a declarat presedintele grupului
    Rompetrol, Saduokhas Meraliyev, adaugand ca grupul a declinat
    oferta NIS. El nu a precizat valoarea ofertei. La randul sau,
    vicepresedintele activitatii de distributie a carburantilor din
    grupul Rompetrol, Titov Buzescu, a aratat ca grupul Rompetrol isi
    evalueaza reteaua de benzinarii din Romania la 500-600 milioane
    euro. Potrivit lui Buzescu, grupul Gazprom este deja prezent pe
    piata de distributie a carburantilor din Romania prin unitatile Sun
    Petrol. In opinia reprezentantilor Rompetrol, oferta primita de la
    NIS este un indiciu al intentiei Gazprom de a se extinde pe piata
    de profil din regiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consilier Ambasada Rusiei: Daca Romania ar fi vandut Distrigaz catre Gazprom ar fi avut un pret mai bun la gaze

    “Romania n-ar obtine neaparat un pret mai bun la gaze, daca s-ar
    elimina intermediarii, dar daca ar oferi ceva grupului Gazprom,
    daca ar face un pas inainte catre Gazprom, ar putea”, a afirmat
    Sidorov, prezent la reuniunea ministrilor Economiei din statele
    membre ale Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre, care se
    desfãsoara la Bucuresti. El a adaugat ca daca Romania ar fi vandut
    Distrigaz Sud catre Gazprom, care a vrut sa o cumpere, statul ar fi
    avut un pret mai bun la gaze in prezent. Distrigaz Sud a fost
    preluata in 2005 de grupul francez Gaz de France. Sidorov a adaugat
    ca, atunci cand Romania importa gaze direct din Rusia, era
    rau-platnica, dar dupa ce in relatia dintre Romania si Rusia au
    aparut intermediarii agreati de Gazprom, autoritatile romane si-au
    onorat obligatiile de plata.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro