Tag: franciza

  • Afacerea care aduce venituri de un milion de euro în primul an, iar angajaţii câştigă de trei ori mai mult decât media industriei la nivel global

    Studioul de videochat Studio 20 a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de aproape 3 milioane de euro. Afacerea Studio 20 cuprinde acum pe lângă studioul pilot din Bucureşti, situat lângă Gara de Nord, şi două francize: una în Cluj şi una în Bucureşti, vis-a-vis de Guvern, în Piaţa Victoriei.

    “2015 a însemnat pentru franciza Studio 20 un an de creştere peste aşteptările noastre. Dacă luăm în calcul faptul că rezultatele sunt bazate pe politica de excelenţă pe care am impus-o modelelor, iar cea mai mare parte a resurselor financiare au fost investite în trainingul şi promovarea lor, atunci evoluţia noastră este deplin justificată. Este bine că avem venituri consistente, iar nivelul taxelor plătite către stat se ridică la peste 1 milion de lei”, declară Robert Vanderty, manager Studio 20.

    Pentru franciza glamour Studio 20, 2015 a fost al doilea an plin de business, timp în care a deschis cele două francize şi a semnat pentru a treia care se va deschide în Vestul ţării în lunile următoare. “Conceptul de glamour în videochat a fost dificil de pus în practică, însă am reuşit să strângem în acest timp o echipă care acum numără 150 de modele în cele trei studiouri. O parte dintre ele au devenit în cursul acestui an adevărate vedete internaţionale ale industriei” declară Vanderty.

    Studio 20 a mers pentru a doua oară consecutiv în America la galele de decernare a premiilor GFY şi AVN din Las Vegas pentru a primi distincţia “Best Licem Cam Studio of the Year”. “Iar lucrurile au stat şi mai bine, pentru că Devious Angel a câştigat AVN Favourite Cam Girl, poate cel mai important vot al fanilor din toată lumea, titlu câştigat până acum doar de modele din Statele Unite. Aşa se explică şi faptul că modelele francizei Studio 20 au o medie de venit de trei ori mai mare decât media câştigurilor la nivel mondial în industrie, calitate în locul cantităţii este şi va fi mereu abordarea noastră”, declară Vanderty.

    “Odată cu aceste premii, am demarat negocieri pentru deschiderea unei francize Studio 20 în America, chiar la Hollywood. Deşi primele cereri din afara ţării pentru francize au venit din Ungaria şi din Columbia, Los Angeles este în acest moment dat favorit ca locaţie a primului nostru studio din afara României.”, declară Vanderty.

    Franciza Studio 20 se poate multiplica în orice oraş mare sau mediu din România. Cu o investiţie de până la 100 de mii de euro se poate rula anual 1 milion de euro. Profitul brut poate ajunge la 250 de mii de euro pe an. Francizaţii participă cu întreaga echipă la traininguri de 3-4 săptămâni în studioul pilot.

    Piaţa mondială în care activează Studio 20 este estimată la 10 miliarde de dolari pe an. Din calculele necesare constituirii caietului de franciză Studio 20 reiese că piaţa autohtonă de profil se ridică la circa 100 de milioane de euro. Aceasta creşte premanent şi se poate dubla în urmatorii trei ani.

  • Care au fost cele mai vândute jocuri video anul trecut

    Ca şi în 2014, Activision aterizează pe primul loc datorită jocului “Call of Duty: Black Ops 3”, urmat de către EA cu jocul “Madden NFL 16”, potrivit NPD Group, informează Fortune.

    Astfel cele două francize şi-au păstrat locurile de anul trecut şi au ocupat locurile 2, respectiv 3 în 2013 când GTA V a fost lansat. De fapt, franciza “Call of Duty” a fost în topul clasamentului din 2009 până acum, excepţia fiind 2013. Reprezentanţii Activision au declarat că s-au vândut peste 250 de milioane de exemplare ale jocurile din seria “Call of Duty” până în prezent.

    Podiumul a fost completat de către jocul “Fallout 4” a celor de la Bethesda.

    NPD nu a luat în calcul vânzările de la magazinele digitale (ex. Steam).

  • LaDoiPaşi, concept de franciză menit să sprijine mici comercianţi

    Proiect publicat în numărul Business Magazin – cele mai inovatoare companii din România.

  • STAR WARS 7 – Trezirea Forţei se lansează în România. Cum arată actorii după 38 de ani – GALERIE FOTO

    Han Solo, prinţesa Leia Organa şi Luke Skywalker sunt cei trei care au devenit idolii unei lumi întregi după ce în 1977, George Lucas a lansat Star Wars– A New Hope. Pentru actorii principali, Harrison Ford, Carrie Fisher şi Mark Hamill apariţia în acest film a fost o rampă de lansare.

    38 de ani mai târziu, cei trei protagonişti apar din nou împreună în cel de-al şaptelea episod al seriei, de această dată ca personaje secundare, dar numele lor pe afiş fac Star Wars Episodul VII – Trezirea Forţei şi mai atractiv pentru fani.

    De-a lungul celor şase episoade care au apărut în cinematografe, alte personaje au făcut istorie, precum Anakin Skywalker, Padme Amidala sau Obi-Wan Kenobi.

    Harrison Ford – Han Solo

    Carrie Fisher – Leia Organa

    Mark Hamill – Luke Skywalker

    Anthony Daniel – C- 3PO

    Kenny Baker – R2-D2

    Peter Mayhew – Chewbacca

    Billy Dee Williams – Lando Calrissian

    Denis Lawson – Wedge Antilles

    Jake Lloyd – Anakin Skywalker copil

    Hayden Christensen – Anakyn Skywalker adult

    Ewan McGregor – Obi-Wan Kenobi

    Natalie Portman – Padme Amidala

    Liam Neeson – Qui-Gon Jinn

    Samule L Jackson – Mace Windu

  • Tânăra de 30 de ani care vrea să deschidă 100 de magazine de haine în următorii trei ani în România

    10 magazine noi s-au alăturat deja anul acesta reţelei LPP în România, care operează în România mărcile Reserved, Cropp, Mohito, House şi Sinsay. Astfel, reţeaua a ajuns la 21 de spaţii, 16 dintre ele fiind deschise de mai puţin de un an, de când conducerea firmei a fost preluată de Alina Bistreanu.

    „Mega Mall este primul cetru comercial în care vom fi prezenţi cu toate cele cinci branduri din portofoliu.“ LPP are în România 220 de angajaţi, iar Alina Bistreanu estimează că până la finalul anului echipa se va tripla. A preluat funcţia actuală în urmă cu un an, când LPP avea 60 de angajaţi şi cinci magazine, iar împreună cu oamenii pe care îi coordonează direct „am pus pe hârtie un plan ambiţios, care presupune deschiderea a circa 100 de magazine în următorii trei ani“.

    Deşi la începutul anului trecut brandurile LPP erau comercializate în România atât direct cât şi prin intermediul unui francizat, compania a decis să abordeze exclusiv direct piaţa locală. Alina Bistreanu spune că această abordare va accelera expansiunea; o parte din magazinele operate anterior în franciză au fost preluate şi redeschise. Tot anul trecut au fost aduse pe piaţă două branduri noi, Mohito şi Sinsay, ambele poziţionate în segmentul de modă feminină.

    Absolventă de studii universitare economice, Alina Bistreanu s-a angajat încă de la vârsta de 19 ani, în primul an de facultate, pe o poziţie de economist într-o companie care vindea de echipamente de televiziune. „Am înţeles destul de repede că sunt o fire mult prea dinamică pentru un job de birou şi că domeniul vânzărilor e cel spre care vreau să mă îndrept.“

    După mai bine de doi ani, a acceptat o poziţie de manager vânzări într-o companie din domeniul construcţiilor, iar în 2008 a început cariera sa în industria de retail de modă, ca director de magazin la Koton. În 2009 a fost numită director regional pentru Bulgaria, Croaţia şi Serbia la GAP (sub franciza companiei greceşti Marinopoulos), în 2012 a devenit director general al BSB România, iar din martie 2014 conduce LPP România. 
     

  • Primul trailer X-Men Apocalypse, lansat oficial – VIDEO

    S-a lansat primul trailer pentru X-men: Apocalypse, urmatorul şi ultimul capitol din franciza X-Men. În această nouă confruntare, echipa de mutanţi condusă de Charles Xaviour se luptă cu cel mai mare inamic de până acum, Apocalypse, primul mutant din lume.

    Acest nou film închide trilogia începută în 2011 cu X-men:First Class. În noul film, mutanţii, buni sau răi,  vor fi nevoiţi să-şi unească forţele împotriva lui Apocalypse, care nu vrea, nici mai mult, nici mai puţin, decât distrugerea rasei umane.

    Din echipa noului film fac parte actorii din celălalte două filme (Michael Fassbender, Jennifer Lawrence, James McAvoy etc) şi li se vor alătura Oscar Isaac, care va interpreta personajul negativ, dar şi Sophie Turner, cunoscută pentru rolul din Games of Thrones, sau Olivia Munn.

     

  • ‘Spectre”, cel mai recent film din franciza James Bond, are încasări record în România

    „Spectre”, cel de-al 24-lea film din celebra franciză britanică „James Bond”, cu Daniel Craig în rolul principal, este deja un succes de box office pe piaţa românească. Pelicula, care a avut premiera în România în data de 6 noiembrie, a avut încasări totale de peste 5.000.000 lei.

    La nivel internaţional, “Spectre” s-a impus pe primul loc în topul încasărilor încă de la lansare, cu peste 70 de milioane de dolari în prima săptămână de box office în Statele Unite. Încasările totale în prima lună au ajuns, în SUA, la aproape 177 de milioane de dolari şi trendul se păstrează ascendent.

    Cu un buget estimat la peste 245 de milioane de dolari, ultimul film din seria „James Bond” a depăşit orice record de clasament şi în Mare Britanie, unde a avut, în prima lună, încasări de 129 de milioane de dolari. Cea mai spectaculoasă performanţă de box office britanic este că „Spectre” s-a impus drept filmul cu cele mai mari încasări la IMAX, cu 10 milioane de dolari, depăşind „Avatar”, care deţinea până acum acest record.

    În Franţa, una dintre ţările europene cu cea mai bună frecvenţă la cinema, producţia britanică s-a impus, după trei zile de la premieră, încasând aproape 15 milioane de dolari, depăşind anteriorul film al francizei care a avut vânzări de 10 milioane de dolari în primele trei zile de la lansare.

    Dar cea mai surprinzătoare evoluţie a peliculei este pe piaţa asiatică, în China –a doua cea mai mare piaţă de film din lume – , unde „Spectre”  a doborât record după record devenind filmul cu cele mai mari încasări în weekend-ul de lansare – 48 de milioane de dolari.  În plus, după primele trei zile în cinematografele din China producţia britanică a generat vânzări de box office aproape cât a strâns precedentul film din franciză – „Skyfall” – în toată perioada cât a rulat pe piaţa asiatică (59 de milioane de dolari).

    Estimările arată că „Spectre”  ar trebui să ajungă la încasări totale de box office, la nivel global, de peste 900 de milioane de dolari. „Skyfall” de exemplu a închis sezonul în cinematografe cu 1,1 miliarde de dolari în total.

    Filmul „James Bond: SPECTRE” este distribuit de Forum Film România, fiind proiectat în format 2D şi IMAX 2D.

  • Cronică de film: Maze Runner: The Scorch Trials

    Cei care au văzut prima parte a francizei the Maze Runner, printre care mă număr şi eu, aşteptau cu o oarecare doză de curiozitate continuarea poveştii bazate pe cartea lui James Dashner. The Scorch Trials aduce câteva completări la conceptul primului film, explicând cauzele care au dus la devastarea planetei.

    Filmul este plin de acţiune, urmărind aventurile celor care au evadat din labirint. Ei se confruntă acum cu pericolele prezente la tot pasul într-o lume distrusă de un virus despre care nu ştim prea multe. Partea a treia va oferi, cel mai probabil, ceva lămuriri în această privinţă.

    Din punctul de vedere al calităţii actoriceşti, The Scorch Trials nu este genul de film care să propună actori pentru premii. Este un film plin de efecte speciale şi de personaje realizate pe calculator; cred că nici măcar regizorul Wes Ball nu şi-a propus să dezvolte prea mult această latură. Tot pe regizor cade vina şi pentru cele câteva stângăcii care sunt evidente de-a lungul filmului.

    Proiectul The Maze Runner a fost gândit, încă de la început, ca o serie în trei părţi, lansările având loc în 2014, 2015 şi 2017. Primul film s-a bucurat de un succes moderat la box office, cu încasări de 350 de milioane de dolari la nivel global, iar partea a doua pare să îi calce pe urme. Până în prezent, în cele opt săptămâni ce au trecut de la lansare, The Scorch Trials a generat venituri de peste 300 de milioane de dolari din vânzarea de bilete. Luând în calcul şi bugetul de 61 de milioane de dolari, producătorii vor fi cu siguranţă mulţumiţi de performanţele filmului.

    Filmul este regizat de Wes Ball, care a semnat şi The Maze Runner, cunoscut mai mult pentru documentarele sale decât pentru lungmetraje. În distribuţie îi regăsim pe Dylan O’Brien (The Internship, High road, The first time), Kaya Scodelario (Tiger house, Skins, The truth about Emanuel), Thomas Brodie-Sangster (Game of thrones, Phantom halo, Rain) şi Patricia Clarkson (The green mile, Shutter Island, Vicky Cristina Barcelona).

    Una peste alte, The Scorch Trials este un film care se aseamănă cu prima parte a seriei: este dinamic şi urmează o reţetă a succesului de care Hollywood pare să nu se mai sature, şi anume distrugerea aproape totală a planetei.

    Cât va mai ţine acest subiect rămâne de văzut, dar mi-e greu să cred că acesta este ultimul film cu viruşi şi zombi despre care vom vorbi în viitorul apropiat.
     

  • Cronică de film: James Bond se întoarce!

    Cele 23 de filme „James Bond“ realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea. Cel mai recent lungmetraj lansat din această serie, Skyfall, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007.

    În comparaţie cu Skyfall, noul film ce îl are în centru pe agentul 007 pare o joacă de copii; seamănă mai mult cu filmele din era Pierce Brosnan. Surprinzător poate, schimbarea este binevenită.

    Pentru mine, James Bond a fost întotdeauna un personaj amuzant, aflat pe linia dintre realitate şi absurd. Nu sunt neapărat un fan al acestui gen, dar filmele cu 007, în marea lor majoritate, mi-au plăcut. Bond reprezintă imaginea agentului secret care poate să facă orice, oricând. Iar acest lucru nu a deranjat niciodată pe nimeni, pentru că Ian Fleming nu a avut intenţia de a scrie cărţi care să candideze la premiul Nobel; el a dorit să scrie poveşti în care oamenii să îşi regăsească visurile din copilărie (OK, poate e doar cazul meu, dar cine nu şi-a dorit să devină agent secret?).

    La începutul acestui an, Daniel Craig a lăsat să se înţeleagă că Spectre va fi ultimul său film din seria James Bond. Întrebat de reporteri dacă i-ar plăcea să mai joace într-un nou film cu James Bond, starul britanic a spus: „În acest moment, nu. Am o viaţă şi acum vreau să trăiesc puţin din ea. Însă vom vedea ce va fi“. Au existat multe speculaţii în presa internaţională în legătură cu actorul care ar putea să preia acest rol de la Daniel Craig. Principalii favoriţi au fost consideraţi actorii Tom Hardy, Michael Fassbender şi Idris Elba.

    Spectre este regizat de Sam Mendes (câştigător al premiului Oscar pentru American Beauty) şi îi are în distribuţie pe Daniel Craig (Skyfall, Quantum of Solace, The Girl with the Dragon Tattoo), Cristoph Waltz (Django Unchained, Inglorious Basterds, Water for Elephants) şi Léa Seydoux (The Grand Budapest Hotel, Mission Impossible: Ghost Protocol, „Blue is the Warmest Color”).

    În concluzie, mă bucur că producătorii au abandonat strategia ultimelor filme şi s-au întors la ceea ce majoritatea spectatorilor vor să vadă în filmele cu Bond: explozii, curse de maşini, sărituri din avion (fără paraşută) şi multe altele. Ei vor să vadă gadgeturi precum maşini care se conduc singure şi stilouri care lansează rachete, iar Spectre oferă multe dintre acestea. În concluzie, eu mă declar mulţumit şi vă invit să vizionaţi acest nou film din franciză.
     

  • Câţi bani a câştigat fiecare actor din “Avengers: Age of Ultron”

    Nici ceilalţi actori nu au primit însă doar bani de buzunar, încasând sume considerabile. Vă prezentăm, în continuare, salariile negociate de actorii francizei Avengers.
     

     


     

     

    Continuarea în pagina următoare >