Îi cer lui tata bani pentru chirie, trece mama să-mi aducă de mâncare şi să mă ajute la curăţenie, îmi plătesc ai mei ratele la casă/telefon, s-au oferit să ne ajute ei să mergem în concediu, că după ce ne luăm apartamentul va fi mai greu cu plecările”… sunt doar câteva dintre replicile pe care le tot aud de la prietenii mei adulţi, de-o seamă cu mine, adică în jurul vârstei de 30 de ani, ori chiar peste. Trecuţi de mult de majorat, iar unii cu salarii mult mai mari decât pensia/salariul părinţilor.
La nivel european, o statistică a Eurostat arăta că românii îşi părăsesc casa părintească în jurul vârstei de 25-30 de ani (25,7 femeile şi 30,3 bărbaţii – la noi fiind întâlnită cea mai mare diferenţă între sexe), în timp ce suedezii, de pildă, pleacă de acasă cu 5-6 ani mai devreme, media europeană fiind de circa 24 de ani. De asemenea, în România peste 40% dintre adulţii cu vârsta de 25-34 de ani locuiau cu părinţii (în 2018, la data publicării statisticii), Danemarca având aici cel mai mic scor, de circa 4%, cu o medie a EU de aproximativ 30%.
În ceea ce priveşte dependenţa financiară, trecând dincolo de graniţele Europei, un studiu citat de cbsnews menţionează că în Statele Unite doar 45% dintre adulţii de 18-34 de ani se declară 100% independenţi financiar de părinţi, iar 1 din 5 adulţi cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani recunoaşte că încă are nevoie de sprijin, apelând la părinţi pentru plata utilităţilor, printre altele, în timp ce numărul e şi mai mare în rândul celor de 18-24 de ani.
În plus, această dependenţă vine la pachet cu un surplus. Potrivit aceluiaşi studiu, 45% dintre studenţii de 25-29 de ani din prezent sunt îndatoraţi, în timp ce în 1993, cu trei decenii în urmă, procentajul era de 28%. Nu e de mirare, căci acum tinerii călătoresc mai des şi în destinaţii mai exotice, vor cel mai nou model de smartphone la fiecare lansare, vor maşini electrice sau hibrid, vor să meargă la studii peste graniţe – dar nu toţi învaţă pentru o bursă de studiu, vor să mănânce la fine-dining sau cu dietă raw-vegană – opţiuni mult mai scumpe decât clasicele meniuri de fast-food preferate la ieşirile cu prietenii în trecut, vor, încă de prin adolescenţă, cele mai trendy outfituri, căci uniformele nu mai sunt obligatorii în multe şcoli şi eşti arătat cu degetul dacă nu porţi un model-răcnet de Jordans. Şi gradul de îndatorare pentru locuinţă e mai mare decât în ʼ90 – datoria medie a unui tânăr de 29-34 de ani din State e de 190.000 de dolari, în timp ce în 1993 era de 120.000 de dolari, cifrele fiind calculate la o inflaţie ajustată.
Lecţia dependenţei e toxică, căci dacă adultul întreţinut va ajunge cândva în situaţia în care nu va mai putea fi sprijinit financiar de părinţi, se va trezi pe un teritoriu complet necunoscut, poate în cel mai nepropice moment. Un prim risc evident e să înlocuiască dependenţa de părinţi cu cea de prieteni ori de partener, sau de împrumuturi imediate, cu dobânzi mari, care îl vor îngloda în datorii, dar pot apărea şi altele. De asemenea, relaţiile cu cei care opresc ajutorul se pot înrăutăţi, de aceea e bine să fie prevenite astfel de riscuri, nu combătute. Şi în viaţa de familie, de cuplu, pot apărea nemulţumiri, frustrări, dacă descoperi că locuieşti cu un copil-adult care nu ştie la 25-30 de ani să pornească maşina de spălat, să prăjească un ou, să îşi calce o cămaşă sau să plătească o factură.
Pregătirea momentului în care vei tăia cordonul ombilical cu care îţi ţii copilul ataşat financiar de tine poate fi făcut foarte de timpuriu, sădindu-i responsabilitatea banilor, învăţându-l cum să îi câştige, nu doar să îi ceară – cu mici sarcini în casă pentru care poate fi recompensat.
La fel, există fel de fel de joburi pe care le poate face chiar şi pe durata liceului/a facultăţii, cu care să îşi strângă banii necesari pentru un city break, un iPhone şi tot aşa – să dea meditaţii, să înveţe să facă site-uri, copywriting, promoţii, apariţii TV în reclame şi multe altele. Sunteţi antreprenori mulţi dintre voi, implicaţi-i în afaceri, ajutaţi-i să găsească ceva ce li se potriveşte cu adevărat dacă au înclinaţie către business, educaţi-i financiar, învăţaţi-i cum să investească. Dar nu le întreţineţi dependenţa financiară în viaţa de adult.
De altfel, cel mai bun exemplu vine de la arhicunoscuţii miliardari ai lumii, de la Warren Buffet, de la Bill Gates, de la Mark Zuckerburg, care au susţinut, de-a lungul timpului, că nu sunt adepţii lăsării averilor ca moştenire, ci preferă să doneze părţi importante ale acestora (peste 50%, conform campaniei caritabile The giving pledge). La scară mică, reţeta poate fi aplicată tuturor, indiferent că vorbim de acţiuni caritabile ori de a profita de resursele tale financiare după bunul plac, după ce timp de mulţi ani ai muncit şi pentru a-ţi creşte copiii.
Andra Stroe este jurnalist, BUSINESS Magazin