BusinessMagazin

Tag: documente

  • Incursiune în istoria Vitol, cel mai mare trader de petrol din lume: ambiţie, oportunism, scandal şi curaj

    În cei 50 de ani de existenţă, Vitol a ajuns cel mai mare trader de petrol independent din lume. A flirtat cu falimentul, a făcut afaceri cu regimuri controversate şi s-a împotmolit în scandaluri. Dar niciodată n-a raportat pierderi anuale. Şi s-a ferit constant de publicitate.

    Din interviuri şi informaţii culese din sute de pagini din documente fiscale şi judiciare, Bloomberg reconstruieşte istoria unui gigant al industriei petroliere.  

    Nici chiar pentru Ian Taylor această călătorie de afaceri nu a fost una obişnuită. În cariera sa de aproape 40 de ani din domeniul petrolului, englezul educat la Oxford a nimerit în tot felul de puncte fierbinţi de pe glob – din Teheran şi Bagdad până în Caracas şi Lagos. Însă destinaţia de acum, Benghazi, din Libia, are ceva diferit: oraşul este devastat de un război civil. Tot ce are de făcut pentru a-şi aminti în ce s-a băgat este să se uite pe gemuleţul avionului privat. Câteva sute de metri dedesubt, o dronă a NATO supraveghează aeronava. Taylor, CEO-ul Vitol Group, şi-ar dori ca în locul robotului zburător să vadă un avion de vânătoare clasic, cu pilot şi tot tacâmul.

    Este începutul anului 2011. Forţele care se revoltă contra dictaturii de 42 de ani a colonelului Muammar Gaddafi tocmai au preluat controlul oraşului şi au format propriul guvern. Întâlnirea cu această adunătură de foşti oficiali militari şi politicieni locali a fost uşor de realizat, însă dacă cineva putea ajunge la o înţelegere cu ei, acesta nu poate fi decât Vitol, se gândeşte Taylor. Cu câteva săptămâni mai devreme, unul dintre locotenenţii săi, Christopher Bake, a primit o solicitare din Doha. După cum a explicat un intermediar, ministrul petrolului din Qatar voia să ştie dacă Vitol ar fi dispus să furnizeze combustibil rebelilor libieni susţinuţi de Qatar. Vitol avea la dispoziţie doar câteva ore pentru a răspunde.

    Bake, aflat în Dubai, a indicat interesul Vitol în „aproximativ patru minute”. Apoi a luat legătura cu colegii săi, dintre care cei mai mulţi lucrau în Londra, pentru a construi o propunere fermă. Vitol, i-a explicat rapid Bake intermediarului, acceptă provocarea. Faptul că echipa a putut avansa atât de rapid cu o astfel de afacere – într-o zonă devastată de un război sângeros – spune enorm de multe despre cultura companiei. Aşa cum poate confirma oricine este implicat în afaceri cu petrol, Vitol este un oportunist agil şi înfometat, întotdeauna pregătit să atace. 

    Acum, cu acest avion, Taylor şi Bake, care arată ca un bodyguard datorită aspectului de jucător de rugby, se duc să încheie afacerea. Însă există o problemă. Rebelii nu au bani. Vitol îşi va primi plata în petrol. Guvernele occidentale au aprobat tacit aranjamentul, deşi în afară de drona de sub avion nu există niciun sprijin oficial. Dacă ceva nu merge bine, Taylor este pe cont propriu. Şi compania sa la fel. Cei doi se ţin bine în timp ce aeronava se zguduie din cauza manevrelor de aterizare. Riscul ca trupele lui Gaddafi să tragă în aeronavă au făcut imposibilă o aterizare convenţională, astfel că pilotul coboară rapid aparatul printr-o serie de viraje ameţitoare.

    În 2011, centrul oraşului Benghazi, o colecţie obosită de construcţii din anii 1970 în jurul unei lagune urât mirositoare, era un loc cu mult mai periculos decât este înfăţişat acum în fimul „13 Hours: The Secret Soldiers of Benghazi”, marca Hollywood, despre atacul care l-a ucis în 2012 pe ambasadorul american din Libia J. Christopher Stevens. La începuturile războiului civil, Benghazi era un oraş în care aproape fiecare bărbat, şi adesea şi copiii, purta câte un Kalaşnikov, iar restul populaţiei trăia sub ameninţarea constantă a ofensivei trupelor lui Gaddafi.

    Vitol a acceptat afacerea, iar lucrurile au luat-o razna în doar câteva zile. Deşi au promis că vor păstra secretul, rebelii au anunţat că au găsit pe cineva căruia să-i vândă petrol. Ca răspuns, trupele lui Gaddafi au aruncat imediat în aer un oleoduct important. Fără petrol, Vitol nu putea fi plătit. Cu toate acestea, compania şi-a onorat angajamentele. În lunile care au urmat, navele-cisternă au livrat încărcătură după încărcătură – benzină, motorină şi păcură – în estul Libiei. „Combustibilul de la Vitol era foarte important pentru armată”, povesteşte Abdeljalil Mayuf, reprezentant al Arabian Gulf Oil din Benghazi, companie controlată de rebeli. Rebelii l-au înlăturat în cele din urmă de la putere pe Gaddafi şi după ce luptele au încetat, Vitol şi-a primit petrolul. La un moment dat, când toată lumea aştepta repornirea producţiei, suma datorată de guvernul format de rebeli era de peste un miliard de dolari.

    Cinci ani mai târziu, Taylor, acum în vârstă de 60 de ani, îşi aminteşte de afacerea Benghazi la un mic dejun în staţia londoneză St. Pancras. La ora 9:18 A.M. are tren spre Paris – spre o altă oportunitate de afaceri. Va merge cu Eurostar. „A fost o afacere care, sincer să fiu, a căpătat o amploare mai mare decât ar fi trebuit”, spune el.

  • A salvat 669 de copii din mâinile naziştilor şi nu a spus nimănui. Soţia a aflat după 40 de ani – FOTO, VIDEO

    În 1938 Winton lucra ca broker la Londra, şi a aflat despre crimele naziste de la un prieten, în timpul unei vacanţe în Elveţia. Şi-a anulat concediul şi a venit la Praga, unde a văzut taberele de refugiaţi. A pus la punct un program de salvarea copiilor din Cehoslovacia, iar la el au venit părinţi care s-au sacrificat şi s-au declarat de acord să nu-i mai vadă niciodată, doar pentru a-i salva. Winton a mituit oficialii nazişti, care au intrat la bănuieli, pentru a câştiga timp. Întors în Marea Britanie, Nicholas Winton a adunat câţiva voluntari, printre care şi mama sa, şi a creat un comitet care s-a ocupat de găsirea unor familii adoptive şi bani pentru cei salvaţi.

    La 14 martie 1939, a plecat primul tren din cele opt trenuri care au transportat copiii din Cehoslovacia, prietenul său s-a ocupat de asta. Dar numai 7 trenuri au ajuns la Londra, adică 669 de copii; un tren cu 250 de copii a fost surprins de atacul lui Hitler asupra Poloniei, iar soarta lor este necunoscută, probabil au murit în lagărele de concentrare. Părinţii copiilor salvaţi au murit, până la sfârşitul războiului, în lagărele din Auschwitz şi Bergen Belsen.

    După război mulţi dintre cei salvaţi au rămas în Marea Britanie, iar alţii au emigrat în Israel. Astăzi au 70 – 80 de ani, iar printre ei se află regizorul Karel Reisz (filmele “Isadora” şi “Iubita locotenentului francez”) un laureat al premiului Nobel pentru fizică – Walter Kohn, astronomul Arno Penzias, şi el laureat al premiului Nobel, dar şi fondatorul forţelor aeriene israeliene, Hugo Marom.

    Soţia lui Winton a trimis scrisori supravieţuitorilor, după ce a găsit documentele, şi a luat legătura cu 80 dintre aceştia; în timpul unei emisiuni la BBC 20 dintre ei şi-au spus povestea. În 1994 Winton a primit o scrisoare de mulţumire din partea statului Israel, în 1998 a fost decorat de cehi iar în 2002 regina Elisabeta a II-a l-a făcut cavaler.

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

  • Motivul stupid pentru care acest bărbat a fost recompensat de fiscul american cu 104 milioane de dolari

    Bradley Birkenfeld, un fost executiv din domeniul bancar în vârstă de 51 de ani, şi-a denunţat instituţia angajatoare pentru ajutorul fiscal acordat clienţilor străini. Deoarece a făcut parte mai mult timp din sistemul respectiv, Birkenfeld a fost închis doi ani şi jumătate, dar, ulterior, a fost recompensat cu 104 milioane de dolari pentru rolul său în această ecuaţie. În urmă cu aproximativ o lună, Birkenfeld şi-a expus întreaga poveste prin intermediul publicaţiei mel magazine.

    A-ţi deschide un cont într-o bancă străină este legal. De exemplu, dacă vrei să îţi deschizi un cont într-o bancă din Elveţia ai tot dreptul, dar bancherul elveţian nu trebuie, teoretic, să plece din ţară pentru a găsi potenţiali clienţi. La început am jucat şi eu un rol în toate acestea. În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca mea presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri – chiar dacă din punct de vedere legal potenţialii clienţi ar fi trebuit să vină la noi, nu să mergem noi la ei.

    UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, UBS a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă, expoziţii de maşini clasice etc. Treaba noastră era, practic, să ne ascundem în spatele scenei şi să aducem noi clienţi. Sau, pentru a fi mai direct, să ajutăm şi să stârnim evaziunea fiscală. Existau şi alte semne prin care ne puteam da seama că e ceva suspect, cum ar fi documente care ne învăţau cum să evităm detectarea la vamă sau laptopuri criptate, pe care nu le-am luat niciodată cu mine. Sincer, eu nu m-am gândit prea mult la acest subiect până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucram la UBS. La un moment dat, un coleg mi-a adus un document UBS de trei pagini care contrazicea tot ceea ce făceam noi până atunci, spunând în mod explicit că nu ar trebui să căutăm şi să facem oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Iar de atunci nu mi-am mai putut scoate asta din cap asta. Practic, exista un document care ne făcea ţapi ispăşitori pentru servicii bancare fără scrupule.

    Dacă ne-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal  în acest sens – chiar dacă UBS ne-a cerut asta – banca se putea scuza pur şi simplu spunând: „V-am spus să nu faceţi asta! Regulamentul se găseşte în sistemul companiei“. De fapt, ei nu voiau ca un angajat cu o funcţie ca a mea să găsească acel document şi să pună întrebări, fiind menit să se piardă într-un puţ nesfârşit de formulare de deschidere a conturilor, PowerPoint-uri şi alte documente.

    Existau mai multe şanse de a-l vedea pe Dumnezeu decât să citeşti toate informaţiile de pe reţeaua internă a UBS. Tocmai de aceea am tipărit imediat un număr de copii pe care le-am predat unor colegi seniori, întrebându-i dacă ei l-au văzut, şi, aşa cum mă aşteptam, au răspuns: „Nu, unde l-ai găsit?“. Apoi m-am dus la biroul şefului meu şi i-am spus revoltat: „Ce naiba e asta?“, însă el mi-a răspuns calm: „Nu face mare caz din asta“. În acel moment am vrut să-l pocnesc drept în faţă. Oricine ar fi scris documentul trebuia să obţină aprobările, atât pentru a le scrie, cât şi pentru a le pune pe intranet, iar acest lucru nu a fost făcut din greşeală, ci în mod deliberat.

    O lună mai târziu, am trimis şefilor de la juridic o copie a documentului într-un e-mail şi un memo interdepartamental. Niciun răspuns. L-am trimis din nou în luna următoare. Niciun răspuns. L-am trimis a treia oară. Niciun răspuns. Atunci am început să iau documentele din bancă; aşa am luat înregistrări contabile, e-mail-uri, înregistrări telefonice, PowerPoint‑uri, manuale de instruire, memo-uri interne. Şi mi-am acoperit urmele. Nu am mai folosit e-mailul sau telefonul meu, ci am folosit telefoane cu plată. De asemenea, am ascuns documente peste graniţă, în Franţa, în hambarul unui prieten, în ideea în care aş fi fost percheziţionat. Este important de menţionat că nimeni altcineva în bancă nu făcea nimic. Le era prea frică: salariul lor venea de la UBS; ipotecile lor erau la UBS; împrumutul pentru maşină, de la UBS; copiii lor urmau o şcoală privată datorită UBS. Dar eu? Eu eram un străin – americanul căruia nu-i era teamă.

    Cineva mi-a spus că nu voi mai lucra niciodată în Elveţia, dar nu am dat doi bani pe asta. Da, am iubit Elveţia, mi-am făcut prieteni buni acolo, dar am ştiut că trebuie să susţin până la capăt ceea ce consideram eu corect. Din moment ce nu am putut convinge pe nimeni din instituţie să-şi asume răspunderea, am demisionat în octombrie 2005, la şase luni după ce am văzut prima dată documentul. Am trecut, de asemenea, printr-un interviu de demisie, ca şi cum totul ar fi fost normal. Chiar m-au întrebat de ce am fost demisionat şi le-am spus: „Pentru că nu mi-aţi dat niciun răspuns cu privire la acest document de trei pagini“. Ulterior, i-am dat în judecată pentru bonusul pe care erau obligaţi să mi-l plătească, parte din contractul meu, dar au încercat să-şi renege datoria motivând prin faptul că am demisionat. În cele din urmă, mi-au plătit ceea ce îmi datorau, dar, din nefericire pentru ei, acesta fusese doar începutul. Am ataşat documentul respectiv făcând trimitere la trei politici ale regulamentului intern care încălcau legea şi am trimis o scrisoare preşedintelui şi întregului consiliu de administraţie. I-am informat, aşadar, că se află în faţa faptului împlinit şi nu pot susţine că nu ştiu despre ce e vorba. 

    Câteva luni mai târziu, m-am dus la Departamentul de Justiţie gândindu-mă că-mi vor fi recunoscători, dar, în schimb, au devenit ostili. Probabil când vine cineva şi îţi expune un caz pe care ar fi trebuit să îl fi rezolvat cu decenii în urmă nu e prea confortabil. Tot ce le-am cerut a fost imunitate, dar au spus nu. Mai mult, în mod ironic şi aproape hilar, m-au acuzat de conspiraţie pentru comiterea de fraude bancare pentru că nu am renunţat la unul dintre clienţi. Între timp, niciunul dintre foştii mei şefi nu a fost urmărit penal. Pe de altă parte, eu am fost condamnat la 40 de luni de închisoare în august 2009. Judecătorul, practic, a confirmat faptul că frauda nu ar fi fost expusă fără să o scot eu la lumină, chiar şi procurorii au recunoscut. Şi, totuşi, au continuat spunând că acund un nume. Şi până la urmă da, ascundeam, evitam.

    Evitam să merg până la sediile din Washington ale Departamentului de Justiţie al Statelor Unite şi să torn acest masiv sistem de evaziune fiscală. Mi-am concediat avocaţii după ce am făcut închisoare, mi-am făcut temele şi l-am găsit pe Stephen Kohn, iar el l-a adus pe Dean Zerbe. Aceşti tipi sunt un duo dinamic – înţeleg foarte bine legea, sunt atestaţi de către Congres, au scris cărţi şi s-au luptat cu numeroase cazuri de evaziune fiscală. Zerbe este cel care a scris legea ce oferă denunţătorilor o recompensă de la 15% până la 30% din impozitul recuperat de guvern pentru ajutorul pe care l-au oferit în descoperirea cazului. Pentru mine asta a însemnat 104 milioane de dolari. E drept, bani primiţi de la acelaşi guvern care înainte m-a aruncat în închisoare. (Este important pentru mine să clarific faptul că nu aveam nicio idee de existenţa unei legi recompensatoare atunci când am demisionat de la UBS, în octombrie 2005, având în vedere că ea a fost adoptată în decembrie 2006.)

    Eram încă în arest la domiciliu când Kohn m-a sunat şi mi-a spus că va trebui să semnez cecul pentru că voi primi o recompensă. Din moment ce nu puteam pleca la momentul respectiv din New Hampshire, mi-am rugat avocaţii să organizeze o conferinţă de presă la National Press Club din Washington DC şi să anunţe recompensa. Îmi place să cred acest lucru a enervat o mulţime de oameni. Ştiu sigur că am enervat-o pe Kathryn Keneally, un avocat general adjunct din divizia fiscală a Departamentului de Justiţie la momentul respectiv. Ea însăşi a declarat pentru The New York Times că a fost atât de supărată când a auzit de recompensă, încât şi-a aruncat telefonul de pereţi. De ce, nu ştiu, dar eu sigur nu am fost niciodată inamicul sau tipul rău, aşa cum încercau ei să mă facă să par.

    În cele din urmă, sper să pot încuraja potenţialii denunţători şi voi vorbi cu plăcere oricărei persoane care se găseşte într-o situaţie similară cu a mea, indiferent dacă acestea sunt persoane fizice sau juridice. Dar, cel mai important, vreau să fie asigurată protecţia de orice fel a persoanelor care îşi pun în joc cariera, familia şi viaţa pentru a spune adevărul, însă până la acest lucru e cale lungă. Pentru că am trăit asta, pot afirma cu convingere că schimbarea la scară largă are loc doar când cineva din interior iese în faţă şi spune adevărul.

    UBS, BANCA DENUNŢATĂ DE BIRKENFELD.

    UBS este cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. Conform site-ului propriu, UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei gospodării, una din trei persoane cu o situaţie financiară ridicată şi aproximativ jumătate din toate companiile elveţiene.

  • Micul secret al Melaniei. Ce a uitat să spună Donald Trump despre soţia sa, când a vorbit despre imigraţie

    Dezvăluire neaşteptată despre Melania Trump. Mai multe documente privind  trecutul său au ieşit la iveală în ultimele zile ale unei campanii prezidenţiale dure, în care soţul său, Donald Trump, a adoptat poziţii foarte radicale referitoare la legile imigraţiei şi la cei care le încalcă. Trump a propus utilizarea pe scară largă a unui sistem guvernamental care să le permită angajatorilor să verifice dacă cei care vor să-şi găsească un loc de muncă au sau nu dreptul să lucreze, subliniid că legile federale au interzis plata ilegală a imigranţilor. 

     

  • De ce nu dispare imprimanta

    Deşi tot mai multe afaceri se mută sau se nasc în online, acestea încă folosesc imprimarea pe hârtia tradiţională. Piaţa de printing locală este în creştere, iar Gabriel Pantelimon, general manager al Xerox România, explică de ce.

    Criza a afectat toate industriile la nivel global, dar şi local şi a fost în special dură cu industria de printing, vânzările de echipamente în România scăzând chiar cu 65% în 2009, „scădere dramatică, ce nu se va mai recupera”, afirmă Gabriel Pantelimom. Hopul a fost trecut şi, ca multe alte industrii, piaţa de imprimare este în creştere de câţiva ani; doar segmentul de echipamente cu imprimare laser a ajuns anul trecut la o valoare de 67 de milioane de dolari. Şeful Xerox crede că piaţa nu o să mai ajungă niciodată la acel nivel (conform informaţiilor IDC, piaţa totală de echipamente de imprimat în 2008 era de 177 de milioane de dolari) şi din cauză că se folosesc tot mai mult documente digitale, dar şi pentru că anumite sectoare, precum cel public, nu au mai cumpărat echipamente. „Suntem într-o altă realitate (…) toate planurile şi comparaţiile trebuie să le raportăm de la 2009 încoace,” spune Pantelimon, care se află în companie începând cu 1997, mai întâi ca reprezentant de vânzări; a avansat pas cu pas şi, anterior numirii sale ca director general, a fost director de marketing şi vânzări al Xerox în Europa Centrală şi de Est, Israel şi Turcia. Compania are acum 240 de angajaţi, iar cifra de afaceri raportată pentru anul trecut a fost de peste 100 milioane de lei, cu profit de 9,3 milioane de lei, în creştere faţă de 2014. Cu o cotă de piaţă de 24% în valoare şi 14% în volum, Xerox este unul dintre cei mai importanţi jucători la nivel local pe segmentul serviciilor de management al documentelor şi al proceselor de business, având în ofertă soluţii, echipamente şi media de tipărire.

    Pentru 2016, Gabriel Pantelimon se aşteaptă ca tendinţa de creştere a pieţei de imprimare să se menţină la cote similare cu ritmul din 2015; în prima jumătate a anului volumul vânzărilor a fost cu 7% mai mare, dar valoarea a fost cu 7% mai mică. „Se vând multe echipamente mai ieftine, în condiţiile în care preţurile de hardware şi consumabile s-au diminuat. În România se vând multe echipamente mici, multifuncţionale pentru A4, dar zona de producţie tipografică a mers greu anul acesta. Acolo vânzările sunt jos”, spune şeful filialei locale a Xerox. Evoluţia pieţei se reflectă destul de fidel şi în ritmul companiei, iar previziunule de creştere se leagă strâns de sectorului dinamic al IMM-urilor, ce reprezintă un motor de creştere. În plus, adaugă Pantelimon, trimestrul IV al anului fiscal nu a început, iar această perioadă „este foarte bună pentru industria noastră: în anii trecuţi a putut reprezenta chiar şi 40% din tot businessul anual”. În opinia lui, pentru Xerox prima jumatate a anului 2016 este „puţin mai bună, atât în termeni de cotă de piaţă şi unităţi, cât şi alţi indicatori, care arată mai bine. Direcţia este bună, ar trebui să încheiem într-o notă pozitivă”.

    Xerox România se adresează atât companiilor, cât şi consumatorilor casnici, dar majoritatea vânzărilor se datorează componentei B2B (70-75%), iar dintre acestea aproape jumătate sunt întreprinderi mici şi mijlocii. „Segmentul de IMM-uri  este foarte dinamic de patru-cinci ani de zile, se află în plină dezvoltare, şi în tendinţă cu economia românescă, apar tot mai multe start-up-uri care au nevoie de o infrastructură IT, de un aparat multifuncţional pentru printare, scanare”, afirmă reprezentantul Xerox. Cât despre cota de piaţă pe segmentul de consumator, şeful Xerox a spus că sunt mulţumiţi şi că nu este un punct pe care vor să marşeze în viitor.

    Transformarea digitală, în plină desfăşurare, nu afectează doar viaţa indivizilor, ci şi pe cea a companiilor şi modul de lucru al acestora. Digitalizarea a afectat industria printului, dar şi pe cea a imprimării; cloudul, aplicaţiile de mesagerie şi managementul documentelor au schimbat misiunea celui care plimba o foaie de hârtie dintr-un birou în altul. Şeful Xerox România spune că industria de printing trece printr-o schimbare profundă, iar documentele digitale sunt din ce în ce mai prezente, în dauna celor pe suport de hârtie. Chiar şi aşa, în regiunea Europei de Est „încă folosim multă hârtie comparativ cu vestul Europei, dar mergem tot în direcţia digitalului. Poate pare paradoxal, dar cred că este un lucru bun. Tehnologia pe care o punem la dispoziţie pe produsele noastre îşi propune să îmbunătăţească productivitatea prin printare de pe mobile, trimiterea fişierelor direct în cloud sau protejarea sistemului printr-un antivirus direct pe maşină”, spune Gabriel Pantelimon. Tot el adaugă că un produs multifuncţional „a devenit o punte între cele două lumi (real şi digital) pentru managementul documentelor şi, dacă este nevoie, printezi şi un document”.

    Aşadar, deopotrivă imprimarea pe hârtie, dar şi echipamentele sunt încă la mare căutare în Europa de Sud-Est; ba chiar vânzările au crescut în anii anterior şi cu două procente, iar compania de cercetare de piaţă IDC prevede o creştere anuală de 5% în următorii cinci ani pentru vânzările de hardware în regiune. Tendinţa este total inversată faţă de ce se întâmplă în occident, regiune pentru care IDC estimează o scădere de 2-3%  aa vânzărilor de echipamente în următorii cinci ani. „La nivel global, industria de printing este în scădere. Din această cauză vedem deja consolidări în piaţă. Cel mai recent exemplu este HP, care a achiziţionat divizia de imprimare a Samsung. Vor mai urma consolidări, este un fenomen normal pe o piaţă în descreştere, unde concurenţa este acerbă”, este de părere Pantelimon.

    Xerox este unul dintre cei mai importanţi jucători pe segmentul pe care este prezent (imprimare laser) şi are competitori pe HP, Canon şi Konica Minolta. Pentru tipografii şi centre de imprimare compania are în ofertă echipamente care au la baza şi tehnologia cu laser şi pe cea inkjet, iar pentru segmentul de birou, exclusiv echipamente laser. „Clienţii preferă din ce în ce mai mult laser şi tehnologia bazată pe toner decât pe cerneală, deşi vedem şi în zona de cerneală tendinţe de revigorare. Pe termen lung, tehnologia laser este în creştere în comparaţie cu tehnologia inkjet”, spune executivul, adăugând că în perioada de criză s-a printat foarte mult alb-negru, dar că acum printarea color câştigă teren.

    Pe lângă vânzarea de hardware, pe zona de servicii compania are şi un program de finanţare a echipamentelor pentru clienţi; cei care doresc o infrastructură IT, de printing, nu sunt nevoiţi să cumpere echipamentele, ci le pot închiria. Astfel, clienţii semnează contracte pe 3-5 ani şi Xerox le asigură implementarea echipamentelor, chiar şi non-branduri Xerox, mentenanţa acestora şi resursa umană. „Datorită acestor tipuri de servicii am trecut cu bine peste perioada de criză, când vânzările de echipamente au scăzut foarte mult. Dacă nu erau contractele de servicii cu clienţii, era mult mai rău”, spune Pantelimon. Este evident că şi industria de imprimare se află într-o perioadă de schimbare, iar jucătorii care vor să-şi păstreze poziţia sau să crească trebuie să se adapteze.

  • Guvernul oferă tuturor românilor plecaţi în străinătate 40.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere acasă. Ce trebuie să facă pentru a primi banii

    Românii plecaţi de acasă cu spirit antreprenorial, care se întorc în ţara, vor putea primi fonduri europene de până la 40.000 Euro, pentru a-şi deschide o afacere în România, prin programul Diaspora Start-up lansat ieri de către Ministerul Fondurilor Europene.

    Cei care vor să se întoarcă în  România şi au idei de afaceri pot depune solicitările în perioada 13 octombrie-29 noiembrie în sistemul MySMIS. Aceştia trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să posede cetăţenie română, să facă dovada domiciliului sau a rezidenţei în străinătoate pentru cel puţin 1 an în ultimii 3,

    Aplicanţii trebuie şi să “demonstreze experienţa antreprenorială prin documente de înfiinţare a unei societăţi comerciale în străinătate, sau să demonstreze capacitatea tehnică şi profesională prin: contract de muncă, contract de colaborare, etc în domeniul în care doreşte să iniţieze o afacere prin intermediul programului sau să demonstreze expertiza prin documente, recunoscute de Statul Roman, care să ateste finalizareastudiilor de specializate în cadrul unor institutii de învăţământ superior din străinătate, precum şi alte documente ce atestă certificări/formări ca urmare a unor cursuri de scurtă durată în domeniul în care doreşte să iniţieze o afacere prin intermediul programului”

    Bugetul total al programului se ridică la 30 de milioane de euro.

    Mai multe detalii despre acestă iniţiativă puteţi afla aici

  • Xerox deschide un nou Centru de Suport Global în Bulgaria

    Xerox deschide un nou Centru de Suport Global (Global Contact Centre – GCC) în Sofia, Bulgaria. Acesta este al treilea centru din Europa care oferă suport companiilor mici şi mijlocii pentru servicii de management al documentelor prin intermediul reţelei de parteneri (Xerox® Partner Print Services – XPPS). GCC Bulgaria se alătură centrelor din Lisabona, Portugalia şi Dublin, Irlanda.

    Noul centru furnizează servicii de customer care clienţilor din România, Polonia, Slovacia şi Cehia. GCC Bulgaria va prelua toate atribuţiile centrului din Lisabona, oferind servicii proactive, cum ar fi comandarea automată de consumabile sau remedierea în timp real a anumitor incidente.

    GCC Bulgaria reprezintă un punct de contact unic pentru utilizatorii finali, unde li se răspunde în limba nativă la cererile telefonice sau de pe portal. Centrul se ocupă de managementul întregului proces, de la deschiderea incidentelor şi până la soluţionarea acestora, precum şi de rezolvarea incidentelor la telefon sau conectarea de la distanţă la echipamentele Xerox şi non-Xerox.

    ”Unul din beneficiile serviciilor de management al documentelor Xerox, oferite prin intermediul partenerilor Xerox®Partner Print Services,este reprezentat de creşterea disponibilităţii flotelor firmelor mici şi mijlocii, iar mulţumită centrului de suport global, putem face asta în timp real”, spune Florin Sudor, Xerox Partner Print Services Manager, Xerox România.

    ”De exemplu, operatorii vorbitori de limba română au acces la mai multe tipuri de echipamente Xerox şi non-Xerox şi pot remedia probleme minore – cum ar fi blocajele de hârtie şi configurarea unor dispozitive sau aplicaţii – telefonic sau prin conectarea la dispozitiv de la distanţă. 30% din incidentele raportate pentru echipamente Xerox şi non-Xerox pot fi rezolvate de către operatori”.

    În Romania, programul Xerox Partner Print Services a fost lansat în 2012 şiinclude 7 furnizori de servicii de management al documentelor acreditaţi, prin intermediul cărora Xerox ajută clienţii din principalele zone ale ţării: Arad, Bacău, Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş. Companiile mici şimijlocii din diverse industrii, cum ar fi auto, producţie, educaţie, servicii şi produse farmaceutice, pot, astfel, beneficia de soluţiile de management al documentelor de la Xerox.
     

  • Descoperire extrem de valoroasă, într-un codex vechi de peste 550 de ani

    Codexul datează de la jumătatea secolului al XVI-lea.

    Unul dintre cele mai rare manuscrise din lume a fost descoperit în timp ce oamenii de ştiinţă studiau un document mexican extrem de valoros, ,,Codex Selden”. Aceasta este doar una dintre puţinele cărţi ilustrate care au supravieţuit. Codexu a fost datat în jurul anului 1560 şi se numără printre cele 20 de documente importante ale istoriei.

    Folosind tehnica imagisticii hiperspectrale, specialiştii au făcut, sub un strat de vopsea, o descoperire uluitoare.

    Vezi aici descoperirea extrem de valoroasă din codex-ul vechi de peste 550 de ani.

  • Rată de absorbţie efectivă a fondurilor UE, 71,76%. Paşi esenţiali pentru a lua bani europeni

    La împlinirea a o sută de zile de mandat, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că rata de absorbţie a fondurilor nerambursabile a crescut la 76,69%, dar din documentele oficiale rezultă că rata efectivă e de 71,76%, relatează Mediafax

    Documentele MFE relevă că absorbţia efectivă a fondurilor a crescut cu circa două procente într-o lună, dar nu şi rata curentă, aceasta reprezentând doar suma cheltuielilor declarate de promotorii de proiecte Comisiei Europene. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, explică paşii pe care-i consideră esenţiali pentru buna implementare a proiectelor europene, amintind că România are alocate, pentru următorul exerciţiu de finanţare 2014 – 2020, nu mai puţin de 32,966 miliarde de euro, din care au fost deja deblocate circa 13 miliarde euro.

    Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat luni, 22 august, la împlinirea a 100 de zile de mandat guvernamental, un raport complet asupra activităţii instituţiei şi a explicat că ”rata de absorbţie curentă a fondurilor avute la dispoziţie de România în exerciţiul bugetar european 2007 – 2013 a crescut la 76,69%, faţă de 58,67% în noiembrie 2015 şi 66,21% la preluarea mandatului”.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Rafinăria Petromidia funcţionează la capacitate redusă după explozia de luni

    Rafinăria Petromidia funcţionează la capacitate redusă, iar o echipă de specialişti constituită la nivelul companiei analizează circumstanţele care au dus la producerea exploziei, pentru a determina cauzele acesteia, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de companie.

    Potrivit comunicatului citat, reprezentanţii rafinăriei au pus la dispoziţia autorităţilor toate documentele necesare pentru efectuarea investigaţiilor şi spun că măsurătorile efectuate au arătat că nu sunt probleme legate de o eventuală poluare produsă în urma incendiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro