BusinessMagazin

Tag: decizii

  • Ţara din Europa care a condamnat 26 de bancheri responsabili pentru criza din 2008

    În urma unor decizii luate săptămâna trecută de judecători din Islanda, trei manageri ai Landsnankinn, doi manageri ai Kaupking şi un investitor privat au fost condamnaţi la închisoare pentru crime financiare comise înaintea crizei din 2008. Astfel, numărul total al celor condamnaţi pentru evenimentele ce au dus la grava criză financiară a ajuns la 26. Aceştia au primit pedepse cuprinse între doi şi cinci ani, pentru un total de 74 de ani de detenţie.

    Mai multe bănci şi fonduri de investiţii au luat împrumuturi externe uriaşe în numele poporului islandez, iar acestea au dus în cele din urmă la prăbuşirea sistemului financiar. Acţionând diferit faţă de Statele Unite, Islanda a decis să judece şi, ulterior, să condamne pe cei responsabili de colapsul economiei islandeze.

    Olafur Ragnar Grimmson, preşedintele Islandei, a explicat cum ţara sa a reuşit să treacă peste momentele dificile: “Am fost destul de înţelepţi încât să nu urmăm obiceiurile economiilor vestice în ultimii 30 de ani”, a declarat acesta. “Am introdus forme de control asupra valutei, am lăsat băncile să se prăbuşească, am acordat ajutor oamenilor şi nu am introdus măsuri de austeritate, aşa cum au făcut alte state europene.”

    În Statele Unite, niciun manager din sistem nu a fost condamnat pentru crime legate de criza din 2008. Dimpotrivă, Congresul a decis în 2008 să acorde un pachet de salvare de 700 de miliarde de dolari, bani veniţi din taxele plătite de cetăţeni.

  • Opinie Lavinia Raşca: Păstraţi treaz spiritul inovator al afacerii!

    Este adevărat: pentru a obţine avantajul competitiv, antreprenorii sunt agili în valorificarea oportunităţilor, aduc pe piaţă produse şi servicii noi sau folosesc în premieră procese moderne, ce reduc timpul de servire şi costurile. Prin contrast, de cele mai multe ori, în companiile mari, cultura birocratică încetineşte şi chiar împiedică luarea deciziilor şi, pe cale de consecinţă, încetineşte sau împiedică inovarea şi creativitatea. De obicei, când îşi propun proiecte cu grad mare de inovare, companiile mari achiziţionează entităţi antreprenoriale sau încheie cu ele contracte comerciale, cumpărând produse, sevicii sau licenţe.

    Când afacerea creşte, pot apărea probleme de comunicare, iar sistemele de aprobare şi de control pot deveni mult mai greoaie. Cu cât sunt implicate mai multe persoane cu păreri proprii şi divergente în procesul decizional, cu atât discuţiile prieteneşti, care duc la decizii rapide, cedează locul şedinţelor şi rapoartelor oficiale şi lungi. Este şi mai grav când persoane din posturile specializate au interese diferite, chiar divergente. În toate condiţiile menţionate, angajaţii creativi se simt frutraţi şi fie pleacă din companie, fie devin apatici.

    În unele companii de succes, care cresc, apare pericolul ca relaţiile cu clienţii să intre cu timpul în rutină şi furnizorii, din dorinţa de a fi eficienţi în satisfacerea nevoilor clienţilor, pe care cred că le cunosc foarte bine, nu mai pun întrebări sau evită schimbările. Vi s-a întâmplat să vă simţiţi greşit înţeleşi, în calitate de clienţi? Să aşteptaţi de la furnizori opinia lor de specialişti, pe lângă tratamentul politicos şi prompt, şi, în loc de asta, să vă simţi dezamăgiţi pentru că, dintr-o politeţe greşit înţeleasă, sau dintr-o nepăsare disimulată, nu v-au prevenit că sunteţi pe cale să faceţi o alegere greşită sau nu v-au informat despre o soluţie nouă, mai bună, gândindu-se că o veţi găsi prea scumpă? Mie mi s-a întâmplat şi atunci i-am părăsit pe vechii parteneri, deveniţi inerţi, în favoarea altor firme, agile şi îndrăzneţe. De ce poate apărea această inerţie, pe măsură ce companiile cresc şi se maturizează? Pentru că, fiind prea absorbite de eficienţă şi de excelenţă în operaţiuni, uită de necesitatea de a se reinventa şi de a se adapta la mediu.

    Automulţumirea şi aroganţa pot apărea atunci când creşterea şi succesul îi îmbată pe antreprenori şi pe echipele lor. “De ce ar fi necesare schimbări, care produc deranj şi consum de resurse, de vreme ce totul merge atât de bine?“ – se gândesc unii dintre ei. “De ce să investim în tehnologii noi, când cele actuale au dat rezultate, iar noi le perfecţionăm şi le eficientizăm permanent?“  “Chiar dacă acum clienţii doresc altceva, îşi vor da seama cu timpul că au greşit.“ Vi se pare imposibil un astfel de mod de gândire? Din păcate nu este.

    DE CE DISPAR CREATIVITATEA ŞI SPIRITUL INOVATOR CÂND COMPANIILE CRESC?

    Cei care au studiat acest fenomen au evidenţiat trei cauze principale. Este indicat ca antreprenorii să le cunoască, pentru a le putea evita – total sau, cel puţin, într-o cât mai mare măsură – şi pentru a păstra vii creativitatea şi inovarea în afacerile lor, atunci când se dezvoltă.

    Aceste cauze ale dispariţiei creativităţii şi spiritului inovator sunt:

    1. birocraţia şi îngreunarea comunicării odată cu creşterea dimensiunii companiei,
    2. interpretarea greşită a nevoilor clienţilor 
    3. automulţumirea şi aroganţa.

    CUM SĂ MENŢINĂ ANTREPRENORII SPIRITUL INOVATOR TREAZ?

    Din fericire, inovarea şi adaptarea la condiţiile pieţei nu sunt incompatibile cu creşterea companiei. Antreprenorii pot păstra inovativitatea companiei prin:

    1. gândirea strategică şi clar comunicată, care să canalizeze ideile persoanelor creative în direcţia avută în vedere de antreprenor;
    2. implicarea personală a antreprenorilor şi a top managerilor în procesul de inovare, cu toate că operaţiunile devin mai complexe şi ocupă tot mai mult timp;
    3. consolidarea culturii organizaţionale propice, în care oamenii creativi şi inovativi se simt bine şi stimulaţi. |ntr-o astfel de cultură:

    • oamenii sunt încurajaţi să caute în permanenţă noul, scrutând mediul extern,
    • eşecurile nu sunt pedepsite, ci folosite ca prilejuri de a învăţa şi de a progresa,
    • angajaţii sunt apreciaţi şi recompensaţi pentru ideile şi pentru inovaţiile lor,
    • ierarhia organizaţională nu stă în calea aplicării ideilor inovatoare în practică;

    4. perfecţionarea şi scurtarea continuă a procesului parcurs de la apariţia ideilor până la comercializarea lor, astfel încât:

    •  numărul de idei generate să fie cât mai mare,
    •  inovaţiile valoroase să nu fie oprite,
    •  riscurile eşecului să fie reduse prin intermediul unor măsuri urgente,
    •  resursele să fie direcţionate către proiectele cele mai interesante;

    5. angajarea de persoane cu atitudine antreprenorială, care:

    •  acceptă schimbarea şi nu precupeţesc eforturi pentru a pune în practică soluţii noi,
    •  văd oportunităţi în nevoile nesatisfăcute,
    •  apreciază colaborarea şi managementul participativ;

    6. concentrarea simultană şi cu atenţie egal distribuită asupra procesului de inovare şi asupra performanţei în operaţiuni.

    ÎN LOC DE CONCLUZIE

    Bill Gates spunea că „succesul este un profesor prost. Îi seduce chiar şi pe oamenii cei mai inteligenţi, făcându-i să creadă că nu vor eşua niciodată“.

    Legat de acest citat, care mi se pare foarte adevărat, doresc să vă recomand o carte – „Seduced by Success“, de Robert J. Herbold. Autorul foloseşte exemplele unor companii precum General Motors, Kodak şi Sony, pentru a arăta cum pot fi evitate capcanele care stau în calea creativităţii şi inovării în companii şi cum se poate menţine avantajul lor competitiv  pe termen lung. Astfel de capcane sunt menţinerea modelelor de business şi a produselor cu mare succes în trecut, dar depăşite în prezent, care sunt promovate în continuare, la adăpostul unei culturi a confortului, în loc de a moderniza procesele şi de a actualiza cunoştinţele angajaţilor.

    Astfel de greşeli pot fi evitate, arată autorul,  dacă se acordă o atenţie deosebită unor aspect precum:

    1. Revitalizarea continuă a brandurilor şi a produselor;
    2. Abordarea din unghiuri noi a practicilor folosite cu succes;
    3. Menţinerea vitezei şi agilităţii companiei cu ajutorul unui leadership puternic;
    4. Luarea măsurilor necesare astfel ca angajaţii să aibă putere şi să nu fie împiedicaţi de birocraţie să îşi manifeste ideile.
     

  • Doi fraţi au pus bazele companiei în 2007, iar în 2015 a fost prima firmă de IT&C care a ajuns pe bursa de la Bucureşti

    „O primă realizare profesională este faptul că am început să muncesc de foarte tânăr şi am deja 15 ani de muncă“, îşi descrie Mihai Logofătu începutul carierei.

    El şi fratele său, Cristian Logfătu, au pus în 2007 bazele companiei Bittnet System, prima firmă de IT&C care a ajuns pe bursa de la Bucureşti după ce s-a listat pe piaţa alternativă a bursei, AeRo, la data de 15 aprilie 2015.  SRL-ul înfiinţat de Mihai şi Cristian Logofătu este acum o companie listată, ce a avut o valoare de piaţă de 7,89 milioane de lei în prima zi de tranzacţionare, potrivit ZF.

    Inspirat de părinţi şi de fratele său, Mihai Logofătu a început să lucreze încă din liceu, în weekenduri şi în vacanţele de vară. „Primii bani i-am câştigat predând lecţii de tenis, apoi m-am implicat în organizări de evenimente, tipografie, amenajări ş.a.“, rememorează el traseul antreprenorial. Următoarea realizare profesională coincide şi cu următoarea etapă din carieră: în 2001, când avea doar 18 ani, a pus bazele alături de fratele său şi alţi tineri profesionişti centrului de training şi formare profesională în domeniul IT&C Academia Cisco Credis.

    Academia a devenit cea mai mare academie Cisco din regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), iar Logofătu este manager al acesteia şi în prezent. A înfiinţat firma specializată de consultanţă şi training IT Bittnet Systems în 2007,  an ce coincide cu absolvirea Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, decizie pe care o clasează drept cea mai importantă. „După opt ani de activitate, suntem convinşi că am luat cele mai bune decizii. Considerăm că Bittnet are potenţialul de a depăşi graniţele ţării şi că va deveni în următorii 5-7 ani un brand internaţional. Atragerea de capital, listarea la bursă, precum şi deschiderea primului birou regional (Cluj-Napoca), toate aceste lucruri confirmă încrederea totală pe care o avem în şansele proiectului nostru“, spune antreprenorul.

    În paralel carierei sale antreprenoriale, şi-a consolidat pregătirea teoretică. În 2009, a absolvit un program masteral în reţele de calculatoare, în cadrul Universităţii din Bucureşti, iar în 2012, un doctorat în management, în cadrul Universităţii din Craiova. În ce priveşte dificultatea deciziilor cu care s-a confruntat de-a lungul timpului, spune că în ultimii ani de criză, corelaţi cu etapa de creştere şi dezvoltare a afacerii Bittnet, foarte multe dintre hotărârile luate au fost dificile.  „Antreprenoriatul în IT şi mediul de afaceri, în general, seamănă cu un mix între sport şi război, ambele fiind contexte în care deciziile trebuie luate rapid, pe baza informaţiilor din momentul respectiv, unde trebuie să te lupţi până la final.“ 

  • Cum şi-au adjudecat Timişoreana şi Ciucaş poziţiile fruntaşe pe piaţa berii

    Timişoreana şi Ciucaş şi-au adjudecat poziţiile fruntaşe ca volume vândute pe piaţa berii. Ca să ajungă aici, a fost nevoie de bani, timp şi idei foarte clare în comunicare. Ambele mărci au adus în total 7 puncte procentuale la cota de piaţă deţinută de Ursus, care le are pe amândouă în portofoliu. Creşterea cotelor de piaţă ale Timişoreana şi Ciucaş, de mai bine de două ori, s-a petrecut după ce comunicarea ambelor mărci a intrat în portofoliul GMP. Care au fost deciziile care au schimbat istoria acestor mărci?

    De ani în şir, berarii se plasează între cei mai importanţi clienţi de publicitate, pentru a-şi duce produsele la inima şi paharul consumatorilor. Ce contează mai mult? Marca, reclama, gustul? Omul de marketing şi publicitarul povestesc care au fost deciziile care au împins Timişoreana şi Ciucaş pe podium. „În «concursul» pentru poziţia de lider al pieţei berii, Ursus Breweries a depăşit de două ori principalul concurent din ultimii zece ani, ajungând în prezent la o treime din piaţa berii după volum şi puţin peste după valoare“, spune Mihai Bârsan, vicepreşedinte marketing la Ursus Breweries. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,4 miliarde de lei, în scădere cu circa un procent faţă de 2013, dar în acelaşi interval piaţa s-a contractat cu circa 10%.

    Parcursul celor două branduri a fost impulsionat însă după ce comunicarea acestora a intrat în portofoliul GMP. Timişoreana are acum 14% din piaţă, faţă de 6% în 2005, iar Ciucaş are acum o cotă de piaţă de 12%, faţă de 5% în 2009. Felix Tătaru, preşedinte al GMP Group, povesteşte că în 2006, când GMP a preluat comunicarea Timişoreana, marca avea o cotă de piaţă de aproximativ 8%, fiind în acel moment a cincea marcă de bere din piaţă după valoare. „Cu ei am continuat ceea ce începusem deja cu un an înainte, o poziţionare bazată pe valori tradiţionale. GMP a venit cu execuţii emoţionante, diferite de ale oricărei alte beri româneşti.

    În următorii ani, Timişoreana şi-a dublat cota de piaţă, rămânând şi astăzi liderul pieţei berii de la noi“, spune Mihai Bârsan. Tot el adaugă că în 2011 Ursus a încredinţat şi comunicarea pentru Ciucaş către GMP. Cu o strategie de comunicare cu mai mult focus pe natură şi relaxare, „Ciucaş a avut o creştere importantă în ultimii ani, ajungând pe locul doi, după Timişoreana, în topul berilor româneşti“, spune reprezentantul producătorului de bere; compania are în portofoliu şi Ursus, lider al segmentului premium.

    În 2006 pe piaţă erau patru berari internaţionali care luptau pentru putere – Ursus Breweries, Heineken, Bergenbier şi URBB – care aveau peste 20 de mărci ce se luptau pentru întâietate, povesteşte Felix Tătaru. La vremea aceea, berarii ocupau loc fruntaş în topul investitorilor în reclamă TV; Bergenbier, care era berea numărul 1, îşi centra comunicarea în jurul masculinităţii. „În aceste condiţii era dificil să provoci cu un concept bazat pe tradiţie. Trebuia să căutam acel punct în care universul consumatorului se întâlnea cu universul brandului. Practic, teritoriul tradiţiilor este centrat pe brand, nu pe consumator şi exista riscul să intrăm în clişee sau într-o comunicare foarte plicticoasă. Datele despre consumator ne arătau că acesta considera, după atâţia ani de la revoluţie, că întreg sistemul de valori părea să se fi răsturnat, mai ales după debutul crizei economice. Acel punct comun a fost timpul: în perioade dificile, cum ştii ce e bine? Numai timpul poate spune. Astfel, Timişoreana a devenit brandul care asigura consumatorul că lucrurile bune vor rezista întotdeauna la testul timpului“, explică Felix Tătaru. Iar ideea a fost declinată în toate execuţiile pentru Timişoreana.

    Ciucaş are o altă poveste. A intrat în portofoliul GMP în 2011, când se afla pe locul opt în piaţă, iar obiectivul stabilit era să ajungă în top trei. Berea numărul 1 din segmentul economic, Bucegi, avea acelaşi teritoriu de comunicare, natura, iar pentru Ciucaş nu se punea problema să schimbe poziţionarea. „Atunci, diferenţiatorul a venit din ideea că Ciucaş face natura accesibilă oriunde şi oricând, metafora pentru această idee de comunicare fiind Poiana Ciucaş“, afirmă Felix Tătaru. El susţine că, dacă echipa responsabilă de brand nu construieşte valoare prin comunicare, este dificil pentru produs să facă diferenţa, indiferent de cât de bun este.

    Mihai Bărsan este însă convins că în cazul Timişoreana şi Ciucaş berea este mai bună decât reclamele. El argumentează cu medalia câştigată de Timişoreana în Australia în 2006, în cadrul unei competiţii globale cu alte peste 800 de beri din întreaga lume. Un alt element important din mixul de marketing este preţul – „iar când compar, pur raţional, raportul calitate-preţ cu celelalte oferte din piaţă, ambele mărci au un scor extrem de bun“, susţine Bârsan. Însă, adaugă el, este rolul comunicării să atragă atenţia asupra mărcilor, să nu le lase să rămână anonime şi, de asemenea, să creeze legături emoţionale cu cei care le vor consuma. Contează extrem de mult ceea ce se numeşte „fresh consistency“, adică o idee constantă de comunicare, executată, însă, de fiecare dată sub un unghi nou. Timişoreana are aceeaşi poziţionare de nouă ani, iar Ciucaş de patru. În opinia lui Bârsan, cu fiecare nouă campanie, Timişoreana şi Ciucaş au construit ceva nou, relevant, pe aceeaşi fundaţie.

     

     

  • Cum şi-au adjudecat Timişoreana şi Ciucaş poziţiile fruntaşe pe piaţa berii

    Timişoreana şi Ciucaş şi-au adjudecat poziţiile fruntaşe ca volume vândute pe piaţa berii. Ca să ajungă aici, a fost nevoie de bani, timp şi idei foarte clare în comunicare. Ambele mărci au adus în total 7 puncte procentuale la cota de piaţă deţinută de Ursus, care le are pe amândouă în portofoliu. Creşterea cotelor de piaţă ale Timişoreana şi Ciucaş, de mai bine de două ori, s-a petrecut după ce comunicarea ambelor mărci a intrat în portofoliul GMP. Care au fost deciziile care au schimbat istoria acestor mărci?

    De ani în şir, berarii se plasează între cei mai importanţi clienţi de publicitate, pentru a-şi duce produsele la inima şi paharul consumatorilor. Ce contează mai mult? Marca, reclama, gustul? Omul de marketing şi publicitarul povestesc care au fost deciziile care au împins Timişoreana şi Ciucaş pe podium. „În «concursul» pentru poziţia de lider al pieţei berii, Ursus Breweries a depăşit de două ori principalul concurent din ultimii zece ani, ajungând în prezent la o treime din piaţa berii după volum şi puţin peste după valoare“, spune Mihai Bârsan, vicepreşedinte marketing la Ursus Breweries. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,4 miliarde de lei, în scădere cu circa un procent faţă de 2013, dar în acelaşi interval piaţa s-a contractat cu circa 10%.

    Parcursul celor două branduri a fost impulsionat însă după ce comunicarea acestora a intrat în portofoliul GMP. Timişoreana are acum 14% din piaţă, faţă de 6% în 2005, iar Ciucaş are acum o cotă de piaţă de 12%, faţă de 5% în 2009. Felix Tătaru, preşedinte al GMP Group, povesteşte că în 2006, când GMP a preluat comunicarea Timişoreana, marca avea o cotă de piaţă de aproximativ 8%, fiind în acel moment a cincea marcă de bere din piaţă după valoare. „Cu ei am continuat ceea ce începusem deja cu un an înainte, o poziţionare bazată pe valori tradiţionale. GMP a venit cu execuţii emoţionante, diferite de ale oricărei alte beri româneşti.

    În următorii ani, Timişoreana şi-a dublat cota de piaţă, rămânând şi astăzi liderul pieţei berii de la noi“, spune Mihai Bârsan. Tot el adaugă că în 2011 Ursus a încredinţat şi comunicarea pentru Ciucaş către GMP. Cu o strategie de comunicare cu mai mult focus pe natură şi relaxare, „Ciucaş a avut o creştere importantă în ultimii ani, ajungând pe locul doi, după Timişoreana, în topul berilor româneşti“, spune reprezentantul producătorului de bere; compania are în portofoliu şi Ursus, lider al segmentului premium.

    În 2006 pe piaţă erau patru berari internaţionali care luptau pentru putere – Ursus Breweries, Heineken, Bergenbier şi URBB – care aveau peste 20 de mărci ce se luptau pentru întâietate, povesteşte Felix Tătaru. La vremea aceea, berarii ocupau loc fruntaş în topul investitorilor în reclamă TV; Bergenbier, care era berea numărul 1, îşi centra comunicarea în jurul masculinităţii. „În aceste condiţii era dificil să provoci cu un concept bazat pe tradiţie. Trebuia să căutam acel punct în care universul consumatorului se întâlnea cu universul brandului. Practic, teritoriul tradiţiilor este centrat pe brand, nu pe consumator şi exista riscul să intrăm în clişee sau într-o comunicare foarte plicticoasă. Datele despre consumator ne arătau că acesta considera, după atâţia ani de la revoluţie, că întreg sistemul de valori părea să se fi răsturnat, mai ales după debutul crizei economice. Acel punct comun a fost timpul: în perioade dificile, cum ştii ce e bine? Numai timpul poate spune. Astfel, Timişoreana a devenit brandul care asigura consumatorul că lucrurile bune vor rezista întotdeauna la testul timpului“, explică Felix Tătaru. Iar ideea a fost declinată în toate execuţiile pentru Timişoreana.

    Ciucaş are o altă poveste. A intrat în portofoliul GMP în 2011, când se afla pe locul opt în piaţă, iar obiectivul stabilit era să ajungă în top trei. Berea numărul 1 din segmentul economic, Bucegi, avea acelaşi teritoriu de comunicare, natura, iar pentru Ciucaş nu se punea problema să schimbe poziţionarea. „Atunci, diferenţiatorul a venit din ideea că Ciucaş face natura accesibilă oriunde şi oricând, metafora pentru această idee de comunicare fiind Poiana Ciucaş“, afirmă Felix Tătaru. El susţine că, dacă echipa responsabilă de brand nu construieşte valoare prin comunicare, este dificil pentru produs să facă diferenţa, indiferent de cât de bun este.

    Mihai Bărsan este însă convins că în cazul Timişoreana şi Ciucaş berea este mai bună decât reclamele. El argumentează cu medalia câştigată de Timişoreana în Australia în 2006, în cadrul unei competiţii globale cu alte peste 800 de beri din întreaga lume. Un alt element important din mixul de marketing este preţul – „iar când compar, pur raţional, raportul calitate-preţ cu celelalte oferte din piaţă, ambele mărci au un scor extrem de bun“, susţine Bârsan. Însă, adaugă el, este rolul comunicării să atragă atenţia asupra mărcilor, să nu le lase să rămână anonime şi, de asemenea, să creeze legături emoţionale cu cei care le vor consuma. Contează extrem de mult ceea ce se numeşte „fresh consistency“, adică o idee constantă de comunicare, executată, însă, de fiecare dată sub un unghi nou. Timişoreana are aceeaşi poziţionare de nouă ani, iar Ciucaş de patru. În opinia lui Bârsan, cu fiecare nouă campanie, Timişoreana şi Ciucaş au construit ceva nou, relevant, pe aceeaşi fundaţie.

     

     

  • De ce suntem lenţi într-o lume rapidă?

    Capacitatea de adaptare este esenţială din punctul meu de vedere, pentru că ne confruntăm cu o schimbare îngrozitor de rapidă la nivelul mediului economic, mediul geo-politic, în comportamente, în ceea ce ţine de schimbarea pilonilor în lume. Există o confruntare directă pe pieţe, a apărut şi războiul hibrid, deci capacitatea de adaptare este esenţială“, spune analistul politic Mircea Coşea. Tot el adaugă că acest lucru înseamnă capacitatea iniţială de a înţelege fenomenul, adaptabilitatea la modul de interpretare a efectelor şi în principal capacitatea de interpretare a efectelor asupra propriei ţări sau asupra propriilor interese, pe care o naţiune le are la un moment dat.

    Indicele de Adaptabilitate la Schimbare (Change Readiness Index – CRI) este un studiu la nivel global, ce poate fi utilizat atât în sectorul public, cât şi în cel privat, ca o bază pentru decizii politice sau pentru investitori. Deşi ocupă un loc slab în clasament, România şi-a îmbunătăţit punctajul faţă de sondajul efectuat în 2013, luând în considerare cei trei piloni de referinţă: mediul de afaceri, sectorul guvernamental şi societatea civilă. Potrivit studiului, venitul este un factor direct proporţional cu adaptabilitatea la schimbare a unei ţări, însă nu este o regulă. Spre exemplu, România se încadrează în categoria ţărilor cu venituri medii-superioare. Totuşi, ea este depăşită în acest clasament de 13 ţări cu venituri medii-inferioare şi de cinci ţări cu venituri inferioare din Africa.

    „O tendinţă relevantă care reiese din studiul de anul acesta este că ţările care au obţinut un punctaj mai mare pentru economii favorabile incluziunii tind să aibă un indice de adaptabilitate mai bun, în timp ce dimpotrivă, inegalitatea de venituri tinde să fie asociată cu un nivel redus de adaptabilitate la schimbare“, observă Şerban Toader, senior partner, KPMG România. „De fapt cele nouă ţări cu cel mai mare punctaj pentru o economie favorabilă incluziunii ocupă primele 15 locuri ale indicelui de adaptabilitate la schimbare. Mesajul este foarte clar, şi anume că politicile care promovează creşterea favorabilă incluziunii pot ajuta ţările să fie mai bine pregătite pentru a gestiona schimbările inevitabile“, adaugă Toader.

    O serie de ţări cu venituri mai mici au înregistrat performanţe bune în CRI, demonstrând că beneficiile unor politici şi investiţii eficiente pot compensa nivelurile reduse de prosperitate. „Ne aflăm într-un context complex de tendinţe globale în accelerare, concurenţă maximă pe pieţele internaţionale, riscuri regionale agravate şi de criză identitară prelungită a României“, spune Daniela Nemoianu, executive partner în cadrul KPMG România. „Cultura imediatului, corupţia, lipsa de viziune sistemică integrată, decalajele acumulate şi restrângerea capacităţii administrative indică necesitatea stringentă a conturării şi calibrării unui Proiect de Ţară, a unei direcţii şi a unor priorităţi strategice care să ţină cont de valorile naţionale şi de interesele ţării“, mai spune Nemoianu.

    Raportat la capacităţile antreprenoriale, România a obţinut cel mai slab punctaj la subdiviziile inovaţie şi cercetare & dezvoltare (locul 109), care sunt motive de îngrijorare din cauza finanţării slabe şi a cooperării deficitare între institutele de cercetare şi mediul de afaceri. Mediul de afaceri este, de asemenea, o problemă în cadrul acestui pilon analizat. Din cauza dificultăţilor întâmpinate în deschiderea unei firme, precum nivelul de reglementare, legislaţia privind drepturile de proprietate, fiscalitatea şi protecţia investitorilor, România s-a clasat pe un loc nesatisfăcător (locul 95). Un punctaj apropiat a obţinut şi la sectorul financiar (locul 93), unde se ia în considerare eficienţa finanţării companiilor şi interprinzătorilor. Per total, România a ocupat locul 79 la analiza capacităţilor antreprenoriale în cadrul acestui studiu. Cercetarea a fost realizată de KPMG, o reţea globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor şi care îşi desfăşoară activitatea în 155 de ţări.

    „E explicabil de ce România se află pe un loc codaş“, spune Mircea Coşea. „Până în prezent nu am avut iniţiative în ceea ce priveşte determinarea unor politici economice. La politica bugetară, România are interese care nu coincid cu ţările dezvoltate.“

  • ​A închis un restaurant cu tradiţie pe piaţa locală şi a lansat un nou concept care, în doi ani, va concura McDonald’s

    Cea mai dificilă decizie pe care am luat-o până acum pe plan profesional a fost închiderea Osho Fish”, spune Georgios Malideros, tânărul grec în vârstă de 28 de ani care conduce afacerile steak house-ului Osho şi lanţul de restaurante Oro Toro by Osho, ce au înregistrat venituri de 2,5 milioane de euro în 2014. L-am întâlnit pe Malideros în primăvara anului trecut, cu ocazia relansării restaurantului cu specific mediteraneean Osho Fish sub numele Retsina şi când ideea dezvoltării Oro Toro nu se concretizase încă. Discutam atunci despre restaurantul cu specific pescăresc-mediteranean al cărui nume era inspirat de un vin alb grecesc şi care a fost obiectul unei investiţii de aproximativ 180.000 de euro. „Am considerat că afacerile Osho Steak le umbreau pe cele ale Osho Fish, astfel că am decis să creăm un restaurant care să îşi construiască propria reputaţie”, spunea atunci antreprenorul.

    Familia Malideros, care a construit în ultimele două decenii mai multe businessuri în România (printre care lanţul de supermarketuri Mega Image vândut către belgienii de la Delhaize şi producătorul de lactate Brenac, aflat în faliment), a achiziţionat la sfârşitul anului 2013 afacerile Osho, construite de antreprenorul Florin Rădulescu, iar Georgios Malideros a devenit responsabil de dezvoltarea acestora. El s-a mutat în 2013 în România pentru a se ocupa împreună cu tatăl său de afacerile imobiliare ale Dolphin Invest, după ce, anterior, a fost auditor în Grecia şi a lucrat în construcţii, tot într-o companie a familiei. Tânărul a studiat la Atena administrarea afacerilor şi a obţinut şi un MBA în finanţe şi contabilitate la Londra.

    Dacă la vremea primului interviu acordat Business Magazin Malideros considera că va reuşi să  construiască de la zero brandul de restaurant mediteranean, pe seama preocupării din ce în ce mai mari a consumatorilor locali pentru mâncarea sănătoasă, familia Malideros a decis schimbarea strategiei după mai puţin de jumătate de an de activitate. Unul dintre motivele subdezvoltării pieţei restaurantelor mediteraneene era, din punctul de vedere al lui Malideros, dificultatea de a obţine peşte proaspăt tot timpul: „Este posibil, dar este foarte scump”, spunea atunci tănârul. În doar un an, a decis schimbarea completă a strategiei de dezvoltare.

    Cea mai bună decizie s-a dovedit a fi consolidarea poziţiei Osho Steak pe piaţa românească de profil, un argument în acest sens fiind şi faptul că restaurantul, prezent pe piaţă de circa patru ani,  şi-a câştigat renumele de primul steak house dotat cu o măcelărie proprie şi cu o clientelă fidelă. Timp de un an şi jumătate, Osho a fost singurul restaurant care a funcţionat astfel, iar ulterior pe piaţă au apărut şi restaurante precum steak house-ul hotelului J.W. Marriott, Vacamuu sau Red Angus. În martie 2014, familia Malideros anunţa deschiderea Retsina, iar în august 2014 proprietarii au închis restaurantul şi au folosit spaţiul acestuia în extinderea capacităţii localului Osho Steak cu până la 247 de locuri, dintre care 120 pe terasă. Extinderea a fost obiectul unei investiţii de circa 100.000 de euro, iar rezultatele s-au reflectat în numărul de clienţi zilnici, de circa 300 de persoane. „Aproximativ 60% dintre clienţii Osho sunt străini, venind din segmentul business, sectorul corporate, dat fiind faptul că sunt foarte multe clădiri de birouri aici. În mod normal, au peste 35 de ani, veniturile sunt peste medie şi au capacitatea de a cheltui 150-200 de lei sau pentru un prânz”, descrie Malideros clientul ţintă al Osho.

    O parte din succesul restaurantului se datorează, potrivit reprezentanţilor companiei, şi constanţei echipei. În cadrul măcelăriei proprii lucrează trei fraţi măcelari, iar preparatele sunt ale chef-ului Iosif Ştefănescu, prezent la Osho încă din perioada managementului anterior. La acestea se adaugă şi un motor de marketing în care, spre exemplu, clienţii companii primesc oferte speciale pentru evenimentele organizate de firmă. În ce priveşte materia primă, principalul furnizor este din Polonia, dat fiind faptul că grecii nu au găsit încă furnizorii de pe piaţa locală care să asigure constant volumul de care are nevoie funcţionarea restaurantelor din portofoliu, care s-a triplat în ultimul an şi va continua să crească.

    Cu un bon mediu de 180 de lei, restaurantul Osho este recunoscut de clientela exclusivistă a Capitalei, iar, la ideea chef-ului restaurantului, grecii au luat decizia de a mări clientela ţintă printr-un nou tip de restaurant. Au decis astfel extinderea în zona mass market cu Oro Toro. Gândit în baza unui concept diferit, cu un meniu în care se regăsesc atât fripturi în stil steak house, cât şi burgeri, cu un bon mediu de 25 de lei, Oro Toro este obiectul unui plan de extindere agresiv, ce a început în noiembrie 2014. Oro Toro by Osho este prezent în Centrul Vechi, în AFI Palace Cotroceni, în Promenada Mall, dar şi cu două unităţi recent inaugurate în Mega Mall şi Băneasa Shopping City.

    Investiţia în restaurantul Oro Toro din Centrul Vechi se ridică la 300.000 de euro, acesta având un specific diferit faţă de celelalte locaţii, fiind dotat şi cu o scenă, destinată spectacolelor de muzică live. Unităţile Oro Toro Fast Food din centrele comerciale sunt construite în baza conceptului food court, iar investiţia în fiecare dintre acestea se ridică la 150.000 de euro. În prezent, Oro Toro are circa 2.500 de clienţi/zi, cele patru unităţi din malluri generează venituri cumulate de 1 milion de lei, iar ţinta de vânzare pentru următorii doi ani este de 250.000 lei/zi/unitate. Planul de extindere vizează ca, până la sfârşitul anului, brandul să fie prezent cu alte două noi unităţi, ce vor necesita investiţii de aproximativ 150.000-200.000 de euro per unitate. Dacă în primă fază toate restaurantele vor activa sub operarea directă a familiei Malideros, iar extinderea reţelei va ţinti, după Bucureşti, şi următoarele oraşe principale din ţară, în 2016 familia ia în considerare şi dezvoltarea în regim de franciză. Primele oraşe vizate sunt Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa şi, potrivit reprezentanţilor companiei, în următorii doi ani principalul competitor al lanţului de restaurante va fi McDonald’s, din punctul de vedere al volumelor de vânzare.

    CONTEXT.
    Piaţa restaurantelor pescăreşti de lux este slab dezvoltată în România, unul dintre motive fiind dificultatea de obţinere a ingredientelor la un preţ competitiv. Pe de altă parte, restaurantele cu specific de steak house, popular în ţările vestice, au prins amploare pe piaţa Capitalei, pe aceasta activând mai mulţi jucători.

     

    DECIZII.
    Renunţarea, la după doar câteva luni de funcţionare, la restaurantul cu specific mediteranean Osho Fish; Osho Fish a fost rebranduit în Retsina, care ulterior a fost închis;  extinderea steak house-ului Osho în spaţiul unde se afla Osho Fish; intrarea în zona de mass market cu lanţul de restaurante Oro Toro.

     

    CONSECINŢE.
    Afacerile din zona restaurantelor ale familiei Malideros au crescut cu 20% în primul an de funcţionare, crescând de la o cifră de afaceri de 2,3 milioane de euro, la venituri de 2,5 milioane de euro. Compania şi-a consolidat baza de clienţi a Osho Steak, a deschis cinci restaurante Oro Toro şi continuă planul agresiv de extindere pe acest segment, estimând afaceri de 5 milioane de euro până la finalul anului pentru cele două branduri.

     

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum cresc afacerile antreprenoriale (VI)

    de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    Nu a fost pregătită să le satisfacă nevoile, care se diversificaseră şi se modificaseră. De aceea, contractele nu s-au reînnoit; au fost preferaţi concurenţi, cu un portofoliu mai larg de produse şi de servicii. Şocul a dus la analize, asumări şi decizii. S-a lărgit gama de produse şi servicii, s-au înnoit cele existente, fie prin iniţiative interne, fie prin parteneriate. Acum sunt regândite procesele în vederea creşterii eficienţei, se modifică sistemul de evaluare a performanţei. În tot acest timp, se caută şi se negociază contracte cu clienţi noi. Schimbarea este în curs, mai sunt multe de făcut, dar compania şi-a reluat deja creşterea.

    Sună cunoscut, nu-i aşa? Doar cine nu a fost niciodată în business poate crede că toate companiile au o creştere lină. Nici vorbă de aşa ceva: creşterea este volatilă, cu urcuşuri şi coborâşuri. Pe parcursul dezvoltării apar permanent crize, uneori foarte serioase, legate de produse şi servicii, de clienţi, de parteneri, de reacţia la anumite schimbări din mediu, sau altele. Prin urmare, în acest context, criză nu înseamnă recesiunea care a caracterizat economia în ultimii ani, ci provocările majore cu care se confruntă antreprenorii în anumite perioade, în afacerile lor. Gestionarea corectă a crizelor face diferenţa între moartea subită şi supravieţuirea pe termen lung a companiilor.

    Reintrarea pe trendul ascendent presupune ca antreprenorii să fie decişi, să nu obosească în a fi perseverenţi, să aibă reale abilităţi de business şi să-şi schimbe comportamentul. Foarte important este să-şi recunoască repede greşelile şi să ia măsuri decise şi corecte de a le îndrepta, în loc să se plângă de ce ghinion au avut şi să dea vina pe factori externi – şpagă, fa-voritisme, norocul altora etc. Sigur, există şi astfel de factori, dar ei nu pot fi controlaţi, de aceea nu merită să se irosească energie şi timp cu analizarea lor. E important ca focusul să se îndrepte spre ceea ce poate fi gestionat şi schimbat. Dacă antreprenorii înţeleg că îşi joacă ultima şansă şi dacă fac mutările corecte, cartea va fi câştigătoare. Nu numai că firmele îşi reiau creşterea, dar, învăţând din greşeli, ele devin de cele mai multe ori chiar şi mai performante ca înainte de intrarea în criză.

    De la preocuparea de a convinge la disponibilitatea de a asculta. Pentru a-şi putea dezvolta afacerile, antreprenorii folosesc toate metodele de persuasiune faţă de clienţi, investitori, parteneri, angajaţi. Tot vorbind şi explicând, unii din-tre ei se dezobişnuiesc să-i asculte pe cei din jur şi astfel nu pot afla ce greşeli fac. Mai grav este că, uneori, succesul le sădeşte în minte ideea că au întotdeauna dreptate şi că tot ceea ce fac este perfect. Sunt antreprenori care, ajunşi în dificultate, îşi consumă energia dând vina pe mediul extern pentru situaţia gravă a firmei, nu ascultă sfaturi şi critici, ba uneori se izolează de toţi cei de la care acestea pot veni. În loc să procedeze astfel, ar fi bine să se înconjoare de oameni de încredere care ştiu şi au curajul să le spună sincer ce au de schimbat, să-i asculte cu foarte multă atenţie până la capăt, pe toţi, apoi să tragă cu obiectivitate concluzii, să ia decizii şi să se apuce de schimbările necesare.

    Antreprenorul din povestea de la începutul articolului a depăşit rapid tentaţia de a cădea în păcatul autovictimizării (care nu l-a ocolit), a avut noroc de sfătuitori buni, dar şi meritul că a ştiut să-i asculte. Şi-a dat seama, cu ajutorul lor, ce greşeli făcuse şi a iniţiat acţiunile care au readus compania pe creştere.

    De la rolul de erou principal la cel de facilitator. Foarte multe crize apar pentru că, la un moment dat, când activi-tatea devine foarte complexă, antreprenorii nu mai pot face faţă singuri tuturor lucrurilor pe care le au de făcut şi înţeleg că nu au pe cine să se bazeze. În primele etape după înfiinţarea companiei, se obişnuiesc să ţină sub con-trol tot ce se întâmplă. Studiază piaţa, află noutăţile şi tendinţele, vorbesc cu clienţii, se ocupă de tot ce e important în operaţiuni. Le place că toate rezultatele pozitive li se datorează şi de aceea nu simt suprasolicitările şi oboseala. În timpul acesta, oamenii din firmă se simt subutilizaţi şi nebăgaţi în seamă.

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum cresc afacerile antreprenoriale (VI)

    de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    Nu a fost pregătită să le satisfacă nevoile, care se diversificaseră şi se modificaseră. De aceea, contractele nu s-au reînnoit; au fost preferaţi concurenţi, cu un portofoliu mai larg de produse şi de servicii. Şocul a dus la analize, asumări şi decizii. S-a lărgit gama de produse şi servicii, s-au înnoit cele existente, fie prin iniţiative interne, fie prin parteneriate. Acum sunt regândite procesele în vederea creşterii eficienţei, se modifică sistemul de evaluare a performanţei. În tot acest timp, se caută şi se negociază contracte cu clienţi noi. Schimbarea este în curs, mai sunt multe de făcut, dar compania şi-a reluat deja creşterea.

    Sună cunoscut, nu-i aşa? Doar cine nu a fost niciodată în business poate crede că toate companiile au o creştere lină. Nici vorbă de aşa ceva: creşterea este volatilă, cu urcuşuri şi coborâşuri. Pe parcursul dezvoltării apar permanent crize, uneori foarte serioase, legate de produse şi servicii, de clienţi, de parteneri, de reacţia la anumite schimbări din mediu, sau altele. Prin urmare, în acest context, criză nu înseamnă recesiunea care a caracterizat economia în ultimii ani, ci provocările majore cu care se confruntă antreprenorii în anumite perioade, în afacerile lor. Gestionarea corectă a crizelor face diferenţa între moartea subită şi supravieţuirea pe termen lung a companiilor.

    Reintrarea pe trendul ascendent presupune ca antreprenorii să fie decişi, să nu obosească în a fi perseverenţi, să aibă reale abilităţi de business şi să-şi schimbe comportamentul. Foarte important este să-şi recunoască repede greşelile şi să ia măsuri decise şi corecte de a le îndrepta, în loc să se plângă de ce ghinion au avut şi să dea vina pe factori externi – şpagă, fa-voritisme, norocul altora etc. Sigur, există şi astfel de factori, dar ei nu pot fi controlaţi, de aceea nu merită să se irosească energie şi timp cu analizarea lor. E important ca focusul să se îndrepte spre ceea ce poate fi gestionat şi schimbat. Dacă antreprenorii înţeleg că îşi joacă ultima şansă şi dacă fac mutările corecte, cartea va fi câştigătoare. Nu numai că firmele îşi reiau creşterea, dar, învăţând din greşeli, ele devin de cele mai multe ori chiar şi mai performante ca înainte de intrarea în criză.

    De la preocuparea de a convinge la disponibilitatea de a asculta. Pentru a-şi putea dezvolta afacerile, antreprenorii folosesc toate metodele de persuasiune faţă de clienţi, investitori, parteneri, angajaţi. Tot vorbind şi explicând, unii din-tre ei se dezobişnuiesc să-i asculte pe cei din jur şi astfel nu pot afla ce greşeli fac. Mai grav este că, uneori, succesul le sădeşte în minte ideea că au întotdeauna dreptate şi că tot ceea ce fac este perfect. Sunt antreprenori care, ajunşi în dificultate, îşi consumă energia dând vina pe mediul extern pentru situaţia gravă a firmei, nu ascultă sfaturi şi critici, ba uneori se izolează de toţi cei de la care acestea pot veni. În loc să procedeze astfel, ar fi bine să se înconjoare de oameni de încredere care ştiu şi au curajul să le spună sincer ce au de schimbat, să-i asculte cu foarte multă atenţie până la capăt, pe toţi, apoi să tragă cu obiectivitate concluzii, să ia decizii şi să se apuce de schimbările necesare.

    Antreprenorul din povestea de la începutul articolului a depăşit rapid tentaţia de a cădea în păcatul autovictimizării (care nu l-a ocolit), a avut noroc de sfătuitori buni, dar şi meritul că a ştiut să-i asculte. Şi-a dat seama, cu ajutorul lor, ce greşeli făcuse şi a iniţiat acţiunile care au readus compania pe creştere.

    De la rolul de erou principal la cel de facilitator. Foarte multe crize apar pentru că, la un moment dat, când activi-tatea devine foarte complexă, antreprenorii nu mai pot face faţă singuri tuturor lucrurilor pe care le au de făcut şi înţeleg că nu au pe cine să se bazeze. În primele etape după înfiinţarea companiei, se obişnuiesc să ţină sub con-trol tot ce se întâmplă. Studiază piaţa, află noutăţile şi tendinţele, vorbesc cu clienţii, se ocupă de tot ce e important în operaţiuni. Le place că toate rezultatele pozitive li se datorează şi de aceea nu simt suprasolicitările şi oboseala. În timpul acesta, oamenii din firmă se simt subutilizaţi şi nebăgaţi în seamă.

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum cresc afacerile antreprenoriale (V)

    de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    ”Am ştiut că nu eram la fel ca antreprenorii din categoria lui Bill Gates, care şi-au condus afacerile în perioada de creştere rapidă şi chiar şi după aceea. Nu mă vedeam în fruntea unei companii foarte mari. Eram însă conştientă că pentru a o vinde în condiţii avantajoase pentru mine, unuia dintre liderii  pieţei, era necesar să crească profitabilitatea, cota de piaţă şi, ca urmare, valoarea ei de piaţă„ – mi-a spus ea.

    Şi-a dat seama că, în acest scop, era necesar să se instaureze disciplina în organizaţie şi să păstreze, în acelaşi timp, abordarea antreprenorială, orientată spre oportunităţile din mediu. Se impuneau o strategie explicită, un altfel de leadership decât până atunci şi o execuţie impecabilă a strategiei.

    De aceea, a căutat un director general plin de energie şi de imaginaţie, atent la detalii şi, mai presus de toate, foarte riguros. A luat decizia să-l angajeze după ce a discutat cu el îndelung şi s-a convins că-i poate acorda toată încrederea şi că se vor înţelege bine. El avea o perspectivă proaspătă şi obiectivă asupra activităţii şi a ajutat-o să stabilească strategia de creştere a companiei, înainte să-l numească în funcţie şi să plece în vacanţă, aşa cum am povestit. Noul director general urma să aibă rolul de a institui mecanismele de creştere a valorii adăugate oferite clienţilor, astfel încât veniturile să asigure acoperirea costurilor şi creşterea profitului şi a valorii de piaţă a companiei.
    Strategia de creştere

    Antreprenoarea şi viitorul director general au stabilit împreună din ce motive apelau clienţii la produsele companiei şi ce factori influenţau veniturile, costurile şi profitul. Compania avea două divizii: una de conferinţe, care funcţiona foarte bine, şi una de publicaţii, care era măcinată de conflicte şi înregistra pierderi. Cei doi au decis că divizia de publicaţii urma să fie păstrată în companie, fiind importantă pentru promovarea conferinţelor, dar că avea să fie su-pusă unui proces de restructurare. Ei au evaluat cele trei căi de creştere a unei companii: noi zone geografice, noi pro-duse, şi noi segmente de clienţi, analizând şi făcând modificările necesare în modelul de business şi în strategia operaţională. Au stabilit că numărul conferinţelor din fiecare tip avea să crească, iar conţinutul şi distribuţia revistelor să se îmbunătăţească, zona geografică acoperită fiind mai mare. Au încheiat discuţia stabilind obiectivele SMART, conform strategiei alese.

    Noul director general era conştient că în companie lipsea disciplina managerială – la fel ca în multe companii aflate la începutul etapei de creştere. El şi-a asumat rolul de a face tranziţia de la managementul antreprenorial la manage-mentul profesionist şi de a coordona buna execuţie a sarcinilor impuse de dezvoltarea profitabilă a companiei, core-spunzător strategiei pe care o stabilise antreprenoarea, împreună cu el.

    Încă din primele zile de lucru, s-a întâlnit cu toţi angajaţii, întâi pe rând, apoi în plen. A încercat să afle cum gândesc, a evidenţiat succesele obţinute de companie până atunci, a prezentat pericolele pe care le aducea competiţia în creştere, a explicat strategia de creştere şi necesitatea imperioasă ca organizaţia să se schimbe.
    Nu toţi angajaţii l-au privit cu ochi buni. Cei care lucrau în companie din primele luni după înfiinţare îl considerau un pericol şi un factor destabilizator, nu-l luau în serios pentru că stilul său era total diferit de cel cu care fuseseră obişnuiţi şi nu-i dădeau mari şanse de succes. De altfel, unii îşi puseseră în gând să-l saboteze şi să ”readucă lucrurile la nor-mal„, la întoarcerea antreprenoarei.

    Numai că ei nu ştiau că ea plecase în vacanţă pentru a transmite mesajul că ac-tivitatea urma să fie condusă de noul director general, dar şi pentru că nu se simţea în stare să ia ea măsurile dure, dar necesare, legate de cei care-i fuseseră de mare ajutor la început, dar care deveniseră o frână în creşterea compa-niei, opunându-se trecerii de la managementul antreprenorial la managementul profesionist. Era conştientă că unii din-tre angajaţi nu mai corespundeau cerinţelor impuse de complexitatea mult sporită a activităţii organizaţiei. Îi angajase, cu mulţi ani în urmă, pentru energia, entuziasmul şi flexibilitatea lor, dar şi pentru că bugetul nu-i permisese să anga-jeze alţii, mai competenţi. Făcuseră de toate, la fel ca şi ea, dar acum era nevoie de o altă expertiză. Unii nu o aveau şi nici nu erau dispuşi să înveţe, gândindu-se cu nostalgie la atmosfera de familie, care începea să dispară.