Tag: Concurenta

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.

  • Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea La Fântâna de către Oresa Ventures

    Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea La Fântâna, companie activă în sectorul îmbutelierii de apă în sistem de watercoolere, de fondul de investiţii Oresa Ventures (Cyprus) Limited.

    Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

    Ca urmare a analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.

  • Vrei să devii stewardesă? Iată ce condiţii trebuie să îndeplineşti

    La asta s-au gândit şi fondatoarele şcolilor de stewardese, care oferă poveşti de succes, cursuri de tips & triks şi te pregătesc în detaliu pentru marele interviu. Iar cererea foarte mare le-a propulsat spre un succes neaşteptat şi, în scurt timp, le-a transformat proiectul într-o afacere.

    „La doar câteva ore de la emiterea comunicatului de presă de lansare a site-ului, o companie aeriană ne-a contactat pentru o ofertă de publicitate. A fost primul contract semnat de «Vreau să fiu stewardesă» şi cel mai bun push pe care puteam să îl primim în prima zi de viaţă a proiectului”, spune Anca Dumitrescu, (28 de ani), fondatoare, alături de Georgiana Ene, a proiectului „Vreau să fiu stewardesă”, un promotor al acestei nişe. Asta se întâmpla în urmă cu trei ani, când în România era dificil să găseşti informaţii online pentru acest domeniu şi, mai ales, sfaturi de la profesionişti. „Ca multe idei bune, «Vreau să fiu stewardesă» a apărut la o cafea, în iunie 2013”, spune Anca Dumitrescu, cofondatoare a siteului menţionat. „Începusem o serie de proiecte comune alături de Georgiana şi eram în căutarea unei idei noi”, completează ea.

    Investiţia iniţială a constat în achiziţionarea unui domeniu web şi hostingul pentru un an, în valoare de 50 de euro, „dacă vorbim strict de bani. La ei se adaugă luni întregi de muncă, nopţi nedormite şi o dorinţă enormă de a face lucrurile cât mai bine”, spune Anca Dumitrescu. Din iunie până în septembrie 2013 cele două au lucrat la website şi l-au creat împreună de la zero. „Georgiana s-a ocupat de partea tehnică, iar eu de partea de conţinut. Ne doream ca în momentul lansării lui, website-ul să conţină deja o serie de articole utile şi interviuri cu stewardese de carieră”, spune antreprenoarea. Astfel, pe 27 septembrie 2013, „Vreau să fiu stewardesă” s-a lansat oficial, a devenit online. Pentru cele două, proiectul a devenit un job full-time, la care lucrează uneori până şi 10 ore pe zi. „Muncim de multe ori de luni până luni, căci majoritatea weekendurilor avem cursuri, iar lunea ne găseşte din nou la treabă”, spune cofondatoarea.

    Deşi au început şi au continuat singure o perioadă, astăzi au ajuns la o echipă de 7 oameni, „unde fiecare ştie foarte clar ce are de făcut”. „Ne alegem cu foarte mare grijă trainerii, căci ne interesează foarte mult ca experienţa de învăţare a cursanţilor noştri să fie una specială – ei nu vin acolo la un curs scorţos, ci pentru că am devenit reunoscuţi pentru atmosfera caldă de la cursuri şi pentru sistemul informal de predare, axat foarte mult pe practică, jocuri şi tehnici de dezvoltare personală”, spune Anca.  Structura cursurilor s-a diversificat, între timp, ca urmare a nevoilor de pregătire ale cursanţilor. „Avem un curs pregătitor de 4 zile, 8-10 ore zilnic, pe care îl organizăm de 6 ori pe an, cursul «English for future Cabin Crew» – menit să îi ajute pe cursanţi să îşi îmbunătăţească nivelul de limba engleză pentru interviu şi cursurile punctuale de o zi, în care exersăm probele de la un interviu cu o companie aeriană anume, un curs similar unei recapitulări înainte de recrutare”, spune Anca Dumitrescu.

    Tarifele încep la 80 de euro şi ajung la 270 de euro pentru un curs complet de 4 zile. Sesiunile sunt organizate lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, iar din iulie proiectul se va extinde şi în afara ţării, în Italia. Printre planurile sale se numără  o extindere regională etapizată, având ca obiectiv să devină principalul furnizor de cursuri de pregătire pentru viitorii însoţitori de bord în Europa Centrală şi de Est.

    Tot în 2013, la finalul anului, şi-a făcut apariţia un alt site dedicat celor pentru care „zborul e un miraj”, după cum afirmă Cristina Toader. Jurnalistă de meserie, tânăra a fost cuprinsă de microbul aviaţiei, şi o bună perioadă din viaţa sa, mai exact 3.500 de ore, a zburat cu echipajele companiilor Wizz Air sau Emirates. Dorul de ţară a determinat-o să se întoarcă acasă, iar curiozitatea cunoscuţilor despre meseria de stewardesă a convins-o să lanseze, pentru început, blogul „Cum ajungi stewardesă”. „Cursurile au venit după doar trei luni de la lansare, ca o prelungire a blogului, fiindcă întotdeauna contactul direct şi sfaturile personalizate sunt mult mai utile decât articolele generale”, afirmă fosta stewardesă. Spre diferenţă de proiectul menţionat mai sus, unde fondatoarele îşi dedică tot timpul businessului, Cristina Toader ţine să menţioneze că „motivaţia noastră nu a fost una financiară, pentru că toţi cei implicaţi în acest proiect au, full-time, alte joburi: eu lucrez în media, graficianul la fel, colegii traineri zboară în continuare. Motivaţia noastră a fost bucuria celor pe care îi ajutăm să ajungă acolo unde îşi doresc”.

    Totuşi, proiectul a devenit afacere în scurt timp. Dacă în aprilie 2014 a fost lansat site-ul, în iunie acelaşi an echipa „Cum ajungi stewardesă” a adunat peste 40 de persoane dornice să ajungă însoţitori de bord la prima conferinţă organziată. În 2014 au fost organziate 4 cursuri de pregătire, iar businessul nu a crescut spectaculos, însă următorii 2 ani au adus mult mai multe satisfacţii, spune Cristina Toader: „Doar în ultimele 9 luni am organizat 8 cursuri de pregătire pentru Emirates şi Wizz Air, în care am pregătit aproximativ 100 de persoane”. Investiţia iniţială a fost „de câteva sute de euro”, bani investiţi în cumpărarea domeniului pentru site. Odată cu organziarea cursurilor şi conferinţelor, au crescut şi costurile, însă s-au finanţat 100% din plăţile făcute de participanţi. Explicaţia e simplă, spune Cristina Toader: „Subiectul stewardese vinde foarte bine”. Investiţia principală este, însă, în contul de Facebook, ce creşte constant, cu circa 40.000 de followeri.

  • Consiliul Concurenţei a finalizat anul trecut 21 de investigaţii, amenzile totalizând 54 milioane de euro

    În acelaşi timp, Consiliul a iniţiat investigaţii asupra unor forme grave de fapte anticoncurenţiale, 62% dintre noile proceduri declanşate vizând posibile carteluri sau abuzuri de poziţie dominantă. Pe această zonă, odată cu finalizarea celor 21 de cazuri, durata medie a investigaţiilor privind posibile încălcări ale regulilor de concurenţă, aflate în curs la sfârşitul anului 2015, a scăzut cu 6 luni faţă de sfârşitul anului precedent, potrivit raportului de activitate prezentat luni de Bogdan Chiriţoiu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful CEL.ro: Concurenţa nu ar trebui să aprobe tranzacţia eMAG – PC Garage

    Consiliul Concurenţei nu ar trebui să aprobe achiziţia PC Garage – unul dintre cei mai mari retaileri online IT&C, de către eMAG – cel mai mare magazin online din România, în condiţiile în care preluarea va consolida şi mai mult poziţia liderului industriei şi va face şi mai grea rămânerea pe piaţă a rivalilor săi mai mici, afirmă Tiberiu Pop, proprietar şi CEO al CEL.ro, al doilea mare magazin online IT&C local.

    „Avem în vedere depunerea unei plângeri către Consiliu, concurenţa fiind puternic afectată de o astfel de mişcare în piaţă. PC Garage va beneficia de fonduri noi de marketing (…) făcându-ne şi mai grea rămânerea în piaţă“, a declarat Pop.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Putin e mic copil: cine este de fapt cel mai sportiv lider al lumii? – GALERIE FOTO

    Se pare că Vladimir Putin are concurenţă serioasă la titlul de cel mai atletic lider de stat, scriu cei de la CNN.

    Chiar dacă îi place să călărească topless sau să facă scufundări, liderul de la Kremlin pare să fie depăşit de prim-ministrul canadian, Justin Trudeau.

    Pe contul său de Instagram apar numeroase imagini cu el jucând rugby, pregătindu-se pentru meciuri de box sau chiar făcând o serie de flotări pe o masă de conferinţe.

  • Influenţele latino-americane la Autoitalia

    Vânzările AutoItalia au înregistrat anul trecut cea mai mare creştere a vânzărilor de după 2007 pe piaţa locală, susţinute de această dată nu doar de Fiat, ci şi de Jeep, brandul american care renaşte în Europa sub conducerea Fiat. Mai mult, anul trecut, cu o creştere de 38% a vânzărilor, a fost al doilea mare avans după cel de 35%, înregistrat în 2014. Calendarul de lansări al AutoItalia pentru 2016 include modelele speciale Jeep 75th Anniversary, care vor ajunge pe rând în România, începând cu Renegade în luna aprilie; gama va fi completă în toamnă. Pe listă urmează Fiat 500S, prezentat la începutul lunii martie în cadrul Salonului Auto de la Geneva, şi care este programat pentru luna iulie, odată cu aniversarea modelului Fiat 500. Lista va fi completată de Alfa Romeo Giulia şi Fiat 124 Spider, care vor veni în toamnă.

    Dar miza pentru anul acesta este lansarea noului Maserati Levante, primul SUV al constructorului, care va concura direct cu Porsche Cayenne. Definitivarea listei de preţurişi deschiderea comenzilor pentru Levante vor fi anunţate în luna aprilie.
    „Pe o piaţă dominată de propulsoare diesel, unde Maserati a vândut anul trecut de două ori mai mai multe Ghibli Diesel decât în anul 2014, ne aşteptăm ca ponderea pentru Levante diesel 3.0 V6 275 CP să fie de minimum 80%. SUV-ul Levante reprezintă o noutate absolută pentru brandul Maserati. Levante intră într-un segment competitiv şi oferă o alternativă puternică la tot ceea ce există în clasa SUV-urilor de lux, păstrând caracteristicile specifice brandului şi răspunzând nevoilor pe care le are în prezent un client al acestui segment“, spune Narcis Ghiţă, directorul general al AutoItalia.

    Maserati a vândut anul trecut în România 19 unităţi, înregistrând o creştere de 36% faţă de anul 2014. „Prin lansarea noului SUV, sperăm ca vânzările Maserati în România să înregistreze o creştere semnificativă, putând chiar să dubleze volumul faţă de anul anterior“, spune şefulAutoItalia. Astfel, anul acesta Maserati poate ajunge la un total de aproape 40 de unităţi vândute pe piaţa locală.

    Potrivit directorului AutoItalia există interes din partea clienţilor actuali de Maserati, în speţă proprietari ai modelelor GranTurismoşiGranCabrio, care vor să îşi adauge un SUV în proprietate, fără a trăda marca, clienţi de limuzine care fac un upgrade către un produs de lux, dar şiclienţi ai mărcilor concurente interesaţi de primul SUV produs de Maserati.
    După Maserati, cel de-al doilea pariu al AutoItalia este Jeep. Brandul american a înregistrat în 2015  una dintre cele mai importante creşteri din Top 10 şi, totodată, cea mai mare creştere din portofoliul importatorului, de 62,1%. Din gamă, Grand Cherokee a rămas modelul cu cele mai mari vânzări, urmat de noul compact Renegade. „Interesul clienţilornoştrifaţă de Jeep Renegade continuă să crească şi anul acesta, SUV-ul compact devenind principalul model de volum din portofoliul Jeep“, a spus Narcis Ghiţă.

    Cel de-al doilea SUV nou din portofoliul importatorului, Fiat 500X, a contribuit anul trecut, alături de Fiat 500 şi Fiat 500L, la 90% din vânzările mărcii Fiat în România, pe segmentul de autoturisme. „În pofida faptului că Fiat nu are un renume pe piaţa de 4×4, cifrele înregistrate până acum şipotenţialulpieţei SUV din România ne îndreptăţesc să credem că Fiat 500X va cuceri în continuare o cotă importantă pentru noi“, apreciază Narcis Ghiţă.

     

  • Cele mai răsunătoare eşecuri din ultimii 20 de ani. Care este domeniu în care niciun antreprenor român nu a reuşit

    Comerţul alimentar este domeniul în care niciun antreprenor român nu a reuşit să facă faţă pieţei, concurenţei străinilor, cerinţelor clienţilor. În alte segmentele ale comerţului, fie de bricolaj (Dedeman), mobilă (Mobexpert) sau electro-IT (Altex), românii şi-au construit afaceri puternice, care au ţinut piept străinilor chiar şi în perioada de criză. Retailul alimentar este însă un domeniu în care şi afaceri străine au capotat, cu toată forţa fianciară a companiilor-mamă.

    Univers’all

    Reţeaua de supermarketuri controlată de omul de afaceri Răzvan Petrovici a fost înfiinţată în 2000, iar în 2006 a bifat primul eşec de proporţii din piaţa românească. La acel moment, era cel mai mare retailer român din domeniul alimentar, atât ca venituri cât şi ca suprafaţă de vânzare, cu o reţea de 14 spaţii, dintre care magazinul fanion era amplasat în spatele magazinului Unirea din Capitală. Deşi trecuse prin mai multe perioade de criză, punctul critic a intervenit la finalul lui 2006. „Pe la ora 10 seara mă sfătuiam cu Geo (Geo Buruiană, fost director general al reţelei – n.red.) care sunt soluţiile pe care le avem“, povestea pentru Business Magazin Petrovici la acel moment.

    Mai multe dintre magazine înregistraseră scăderi importante ale vânzărilor şi mergeau în pierdere de câteva luni, pe fondul apariţiei unor concurenţi redutabili şi cu o politică de preţ agresivă, precum Kaufland. Univers’all avea trei formate de magazin – supermarket, hipermarket şi de proximitate – iar în 2005 ajunsese la afaceri de 36 de milioane de euro, având zilnic peste 25.000 de clienţi, cu o frecvenţă de vizitare de 2,3 ori pe lună. În urma declanşării procedurilor de faliment, spaţiile au fost cedate unul câte unul către alţi operatori din comerţ, ca G’Market (fosta Gima), Interex sau Billa.

    ETHOS

    Ion Şoloman intra în catalogul tinerilor manageri în anul 2008, la 40 de ani. Era proprietarul reţelei de supermarketuri Ethos, cu 16 magazine şi peste 22 de milioane de euro cifră de afaceri în 2007, cu 70% mai mare decât cea din 2006 – povestea de succes a unui antreprenor care şi-a făcut intrarea în afaceri cu distribuţia de carte, în 1992.

    Un an mai târziu după apariţia în catalog, în 2009, Şoloman declara în Business Magazin cât de rău îi pare că nu a vândut reţeaua de magazine în anul precedent, după ce fusese curtat şi de fonduri de investiţii, şi de investitori strategici. „Dacă mă gândesc la suma de bani pe care aş fi putut să o iau anul trecut, la liniştea mea şi a familiei mele, regret enorm că nu am vândut“, spunea atunci Şoloman, la un an de la cea mai importantă negociere pe care a avut-o pentru vânzarea lanţului de retail şi la care a renunţat în ultimul moment.
    Criza lovise puternic consumul, iar antreprenorul s-a văzut nevoit să închidă magazine şi să concedieze angajaţi.  În 2009, omul de afaceri încă mai spera în dezvoltarea pieţei – lucru corect, dar credea şi că afacerea sa va rezista, fapt care nu s-a mai adeverit. În 2010 Şoloman şi-a vândut magazinele către compania elenă Vismonto Trading, iar el a rămas să gestioneze, prin compania Ivet Logistics, datoriile acumulate de lanţul de retail.

    MIC.RO

    Reţeaua de magazine de proximitate deţinută de omul de afaceri Dinu Patriciu a avut o existenţă similară apariţiei unei comete. A apărut din neant, a strălucit intens producând multă vâlvă prin rapiditatea cu care deschidea magazine şi a eşuat spectaculos. Întreaga sa istorie n-a durat decât circa doi ani. La începutul lui 2012 firma deja înainta instanţei o cerere de intrare în insolvenţă, din pricina volumului mare de datorii. La jumătatea lui 2010 reprezentanţii Mic.ro arătau că deschiseseră circa 30 de spaţii, având un buget de investiţii suficient pentru dezvoltarea a 300-400 de spaţii. Mai mult, la acel moment previzionau atingerea unei cifre de afaceri de 1,5 miliarde de euro în 2011.

    În septembrie 2011 reţeaua ajunsese la 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax. Doar câteva luni mai târziu însă, datoriile companiei Mercadia Holland, care opera magazinele Mic.ro, ajunseseră la aproape 700 de milioane de lei către creditori. Printre firmele care au cerut în insolvenţa se numără compania de taximetre Meridian, Touring Europabus – aparţinând lui Dragoş Anastasiu, Vel Pitar şi grupul Ţiriac Auto. Datoriile neplătite de mai multe luni, pe care lanţul Mic.ro le-a acumulat către o serie de furnizori, i-au făcut pe mulţi dintre aceştia să stopeze încă înainte de intrarea companiei în insolvenţă livrările de mărfuri. Din acest motiv, rafturile magazinelor erau pe jumătate goale.

     

  • Uber pierde anual peste 1 miliard de dolari în China, unde se confruntă cu o concurenţă dură

     Aplicaţia Uber face legătura între pasageri şi cel mai apropiat şofer dispus să-şi ofere serviciile contra cost.

    Prezenţa în China, o piaţă cu perspective foarte bune de dezvoltare, a ajutat compania să treacă anul trecut pragul de 8 miliarde de dolari în privinţa valorii. Uber a atras peste 1 miliard de dolari în ultima rundă de finanţare organizată.

    Operaţiunile din China nu sunt încă profitabile, din cauza concurenţei intense.

    “Suntem profitabili în SUA, dar pierdem peste 1 miliard de dolari pe an în China. (…) Avem un rival care este neprofitabil în fiecare oraş în care este prezent, dar cumpără cotă de piaţă. Aş vrea ca lumea să nu fie aşa”, a declarat Kalanick pentru

    Cititi mai multe pe www.zf.ro